30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Biblioteca, încotro? Sau cititul, (a)nevoie de accesat ca prioritate

Publicitate

Cele mai citite

Dincolo de faptul că este Managerul Bibliotecii Astra din Sibiu, Răzvan Pop are un ”istoric” impresionant în preocupări culturale. Cadru universitar, pasionat de devenirea Sibiului (în ipostazele sale multiple), cercetător avizat și legitimat prin lucrările sale în zona istoriei și nu numai, prezență activă în evenimentele de gen ale orașului, de ceva vreme se impune prin proiectele și efortul de a face din Biblioteca Județeană o ”poartă”, un ”hub” cultural – cum îi place să spună – către orice sibian. Despre aceste îndeletniciri, ca și despre multe altele, l-am rugat pe Răzvan Pop să își deschidă ”biroul sufletului” pentru cititorii noștri.

”Biblioteca, cea mai activă entitate culturală”

Statisticile arată că undeva la 93, 5 % dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an în România. De unde deducția mea logică: dacă omenetul acesta nu cumpără carte, atunci vine, împrumută și citește titlurile de care e interesat, cu siguranță, la bibliotecă. Aș vrea să te întreb cum te descurci cu avalanșa aceasta de cititori ahtiați de lectură?

E trist, din păcate. Și dacă sărim peste barometrul local și peste cel național, vedem că, într-adevăr, suntem țara care citește cel mai puțin la nivelul țărilor europene, în ceea ce considerăm a fi zona civilizată la care ne raportăm. Însă eu nu vreau să critic, pur și simplu, ce se întâmplă. Ci mai degrabă aș vrea să vedem de ce se întâmplă acest lucru. Și o spun foarte simplu: în România s-au construit, din 1990 până în prezent, aproape 20 de stadioane, pe când instituții de cultură, construite de la zero, nu știu dacă sunt patru. Sibiul a avut noroc din punctul acesta de vedere, pentru că aici s-a mai edificat încă un corp de bibliotecă, s-au construit două corpuri de muzeu, s-a reabilitat o filarmonică, s-a renovat Muzeul Național Brukenthal, s-a construit un teatru de balet.

Doar că noi avem și o privire deformată a realității culturale, pentru că impresia noastră pare a fi că totul în țară este ca la Sibiu. Și dacă tot ne place să folosim acest termen, ”bula” noastră sibiană ne creează o imagine distorsionată. În general, în țară nu s-a construit. Uitați-vă numai în București. Unele muzee au fost închise și au rămas în continuare închise. Altele așteaptă de ani întregi reabilitări, expozițiile sunt cum sunt, Biblioteca Metropolitană a pierdut jumătate din filialele sale și așa mai departe. În afară de sediul Bibliotecii Naționale, care s-a construit și organizat, nu avem o mare infrastructură. Iar București este capitala! Norocul nostru este că la nivel județean există o strategie în acest sens și avem sprijinul necesar, în cazul nostru din partea Consiliului Județean Sibiu. Se fac întâlniri, sunt îndemnate administrațiile locale spre noi și atunci lucrurile funcționează. Dar la nivel național nu avem așa ceva.

Și mai dau un exemplu. A existat un program guvernamental de terenuri de sport la sate. Nu a existat însă niciun program guvernamental de construire măcar a unui spațiu cultural! Oricare ar fi el. Aici există două aspecte a ceea ce înseamnă act cultural: aprofundare și înțelegere. Dacă mergem în orașele mici, nu găsim aproape nimic din activitățile culturale. Activitatea culturală, în proporție covârșitoare, este cantonată în marile orașe. În schimb, există din când în când oameni care vor să facă în câte un astfel de oraș activitate culturală, dar aceasta îți arată că țara nu are o strategie pe zona aceasta. În orice țară, statul trebuie să își gândească o strategie culturală. Ce vreau de la poporul meu? Vreau oameni educați? Noi avem analfabetism funcțional de zeci de procente. Atunci eu, ca stat, măcar pentru a eradica acest analfabetism, trebuie să îmi creez o strategie culturală. În toate marile state există.

Răzvan Pop, Managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu. Foto: Sibiu 100%

Mai este un aspect. Dacă lăsăm la liber piața, știm foarte bine că aceasta, majoritar, nu va alege calitatea care duce mai departe actul cultural. Poate un scriitor foarte bun nu este perceput de publicul larg. Pentru că poate nu este înțeles, nu este apreciat, nu are editura bună și nu beneficiază de suficientă promovare. Și există nenumărate exemple la nivel internațional – Franța, Danemarca, Anglia – de țări care susțin aceste acțiuni, îți dau posibilitatea să se întâmple. Statul trebuie să gândească o infrastructură culturală. La momentul acesta nu există așa ceva.

Din acest punct de vedere, da, cred că statul trebuie să se implice în activitatea culturală. Mai ating un aspect: în România nu avem noi norocul unui magnat, care să vină cu o sumă impresionantă de bani și să construiască, de pildă, cu 500.000 milioane de euro, o bibliotecă cum este cea din Atena! Marii bogați ai României nu se gândesc la cultură. Și nu spun că este vina lor. Poate că au altă infrastructură de care au grijă. Și foarte bine că o fac! Dar, în general, oamenii cu bani nu se apleacă și spre cultură. Cel mult își fac o colecție. Ceea ce e bine! Sunt necesare și acelea.

În context, cât de confortabil te simți conducând o instituție anacronică, anchilozată, de inutilitate publică?

Păi tocmai, că nu asta este biblioteca! Eu am considerat biblioteca fiind cea mai activă entitate culturală. De ce spun asta? Sunteți părinți. Primul lucru pe care îl faceți cu copilul nu e să îl duceți la filarmonică, la muzeu, ci îl duceți la bibliotecă să își ia o carte. Îi faceți abonament la bibliotecă.

”Hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ”

Există un portofoliu de carte, la zi, pe fiecare domeniu?

Da. Noi chiar am încheiat inventarul și suntem la peste 1.000.000 de cărți. În acest milion avem orice carte, de la cele mai vechi, din prima jumătate a lui 1500, până la cele din 2023. O bibliotecă achiziționează și primește permanent cărți prin donație sau prin achiziție. Am deschis biblioteca la donații. Având numărul acesta de cărți, este clar că poate multe dintre cărțile pe care ni le dați, noi le avem deja. Dar sunt alte biblioteci care nu le au. Și nouă ne este mult mai simplu să preluăm acele cărți și să le trimitem unde nu există.

Răzvan Pop. Foto: Sibiu 100%

Dacă ne gândim strict – și îmi asum acest punct de vedere – la o entitate culturală unde există un depozit cu carte și o cameră unde omul vine, își ia cartea și pleacă, da, o bibliotecă devine anacronică. Dar dacă ne gândim la perspectiva că o bibliotecă este prima și cea mai accesibilă poartă spre cultură, atunci lucrurile stau cu totul altfel. Biblioteca este și spațiul unde poți să întrebi dacă nu știi un lucru. Pe când la teatru, trebuie să te duci deja pregătit pentru ceea ce se joacă acolo. Dacă te duci la muzeu, trebuie să înțelegi ce se întâmplă în muzeul respectiv. La filarmonică, la fel. Pe când la o bibliotecă, practic poți să o iei de la zero. De ce? Pentru că tocmai aici e baza de cultură, aici începi să citești. Din acest punct de vedere, bibliotecile ar trebui să fie cele mai dinamice entități culturale dintr-o comunitate. Noi trebuie să fim un hub cultural. Omul dacă vrea să își creeze un eveniment, trebuie să vină la noi și noi doar să le oferim un spațiu. Evident că acel eveniment nu trebuie să fie xenofob, rasist, antisistem democratic.

Cum receptează sibienii relaționarea cu Biblioteca Astra?

Avem cei mai mulți abonați și cei mai mulți vizitatori on-line din Sibiu. Asta și pentru că abonamentul nostru nu se compară cu alte abonamente, este mai ieftin. Vin elevii, studenții, pentru că nu au un alt fond atât de generos de carte. Noi știm foarte clar de pildă că de la 1 octombrie, până spre vreo 5, pentru că începe anul universitar, e plin de studenți care se înscriu.

Cei mai mulți abonați raportat la ce?

Comparabil cu celelalte entități culturale din Sibiu. Nu spun că stăm bine. Pentru că în continuare nu găsim metode, de pildă, de a ajunge și în sate. Deși în sate ar părea foarte simplu. Mergem mâine în orice sat din Sibiu, ne luăm un POS, aparatul de făcut abonamente, anunțăm la Primărie, aceasta ne ajută, îi luăm pe toți copiii și i-am abonat. Și mai bifez și spun că mai am 1.000 de copii abonați. Dar acei copii tot nu ajung la carte. Pentru că niciodată nu îi va spune mama copilului: ”Hai până la Sibiu, să îți iei o carte de la bibliotecă”. De aceea noi trebuie să avem parteneri, să construim parteneriate în comunitățile rurale.

Conștientizezi foarte bine contextul, cum stă treaba în domeniul cultural. Practic, cum reușești să aduci oamenii către bibliotecă?

Prin evenimente. Noi am gândit foarte simplu: trebuie să transmitem mesajul că biblioteca este deschisă oricând, oricui. De la simplul fapt că am deschis în weekend biblioteca (și oricine poate veni să își ridice o carte, să o citească, să stea, efectiv, să își facă o temă, un studiu), până la faptul că dacă te întâlnești cu cineva, te gândești ce să faci, să iei în calcul să te duci la bibliotecă, pentru că acolo sigur se întâmplă ceva. Vrem să ajungem la momentul acesta. Nu suntem încă acolo, dar suntem pe drumul cel bun. Noi vrem să fim prima treaptă, dar o treaptă în care fiecare își găsește un loc. Pentru că la un concert de filarmonică nu poți să mergi oricum. Dacă nu ai cunoștințe minime de muzică simfonică, e greu. Dacă nu înțelegi cât de cât ce îți oferă un muzeu, e complicat. Pe când o bibliotecă e cel mai simplu lucru de accesat.

Ce face dintr-o bibliotecă o instituție la zi?

Noi trebuie să avem o componentă educațională, o activitate internațională de colaborare cu entități asemănătoare din alte țări. Toate acestea trebuie acoperite. Trebuie să devenim hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ. Un scriitor, un pictor, trebuie să vină la bibliotecă, la muzeu și să aibă și această posibilitate. Și, ceea ce se uită foarte mult, trebuie să avem cercetare. Dar cercetarea trebuie să fie bivalentă. Cercetarea, pur și simplu, în care oamenii fac munca aceea carboniferă, mineritică, în care stai și escavezi, lucruri care sunt greu de făcut, durează ani la rând. Și doi: cercetarea activă, în care se implică tinerii specialiști, unde rezultatele se pot vedea destul de repede, și atunci omul și învață destul de eficient și de rapid. Toate entitățile culturale cred că ar trebui să publicăm, să avem revistă, cărți, articole de specialitate și toți trebuie să lucrăm în această paradigmă. Cred că aceasta ar trebui să fie o instituție modernă.

În lumea nemărginită a cărților. Foto: Sibiu 100%

Ordonanța pe cultură: ”Încep să cred că România poate chiar își dorește să aibă un popor analfabet”

În ce măsură te afectează ordonanța aceasta prin care se intenționează a se face (dez)ordine în ograda culturii?

Nu vreau să discut cum ne afectează pe noi, ca bibliotecă. Eu cred, așa cum am spus-o de fiecare dată, că de la această ordonanță, așa cum e educația și sănătatea, și cultura ar trebui să fie exceptată. În același timp, nu cred că o regândire a culturii nu trebuie făcută. Dar nu pe criterii cantitative. Există entități culturale în țară care au sub 50 de oameni, sunt foarte active și foarte bune. Așa după cum există și entități culturale care au peste 100 de angajați și sunt neperformante. Nu funcționează, nu își realizează scopul pentru care există. În cultură nu se rezolvă, practic, absolut nimic prin această decizie cantitativă. Cultura, repet, trebuie exceptată din această ordonanță. Dar, pe de altă parte, și cultura, și educația, și sănătatea trebuie regândite din punct de vedere al managementului. De ce? Pentru că există măsuri duble de management la foarte multe entități din această țară. De exemplu, unele instituții avem de asigurat fonduri proprii, pe când alte entități culturale nu au această obligație. Nu este normal. Și mai dau un exemplu, unele instituții au activitate internațională, altele nu o au. Eu cred că, dacă aș fi prim-ministru, aș spune: ”Ok, scoatem cultura din această ordonanță la acest moment, dar în următorul an gândim o strategie prin care pot evalua tot managementul cultural”. Se pot propune target-uri de performanță pe care fiecare manager le realizează și prin care pot să ofer cât de cât o linie mediană pentru toate entitățile culturale din România. Dacă rămânem la prima variantă a acestei Ordonanțe, pentru cultura din România ea va fi destructivă. Încep să mă întreb dacă România își dorește să aibă un popor analfabet și needucat. Dacă Ordonanța se schimbă sau se va ameliora sau dacă vom ajunge la dezideratul nostru, de a elimina cultura din această paradigmă, atunci cred că putem evolua și ca popor.

Avem ministrul culturii sibian. Un feedback?

Ce pot spune e că această Ordonanță deja s-a schimbat și ameliorat tocmai datorită intervenției Ministerului Culturii. Dacă nu era Ministerul, cu specialiștii săi, coordonat de ministrul din Sibiu, eu sunt convins că ordonanța rămânea la forma sa inițială , absolut nocivă pentru noi. 

”Problema omului e cum ajunge la carte”

Eu mă încadrez, așa, măcar din compasiune, în categoria celor 93,5 % români care nu cumpără nici măcar o carte pe an.

Eu mă îndoiesc de asta.

Dă-mi un argument să îmi schimb acest comportament de turmă.

Argumentul foarte simplu este că ține de tine să te pui la punct, în primul rând, pentru ceilalți. Fiecare dintre noi trebuie să se pregătească și pentru alții. Și ”alții” nu înseamnă numai copiii tăi. Dacă ești părinte, tu trebuie în mod clar să te pregătești pentru copil. Pentru că acel copil îți va pune întrebări. Și tu nu poți să dai din umeri, pentru că tu ești prima sursă de informație pentru el, până la urmă.

Și același argument rămâne și pentru ca tine ca om, în general. Tu trebuie să ai niște valori bine cimentate, pe care să le poți expune în fața celorlalți. Pentru că poți deveni exemplu, în orice formă. Ești brutar șef într-o brutărie, transmiți și un altfel de mesaj, nu doar cum se face pâinea. Ești mecanic, profesori, orice, trebuie să fii pus la punct! Dacă ești tânăr, este și mai simplu. Trebuie să te pui la punct, și atunci vii și citești. Dacă luăm strict orașele mari, procentul de citit e bun. Pentru că problema omului nu e să citească, ci problema lui e să ajungă la carte. Sau altfel spus, problema omului nu este să activeze un act cultural, ci să ajungă la el. Ori dacă nu i se oferă, nu are cum să meargă.

Ce nu îți iese ca director?

Este această greutate de a atinge un cât mai mare procent de cititori ai județului. Noi nu avem suficienți angajați, încât să pot merge cu ei în teritoriu tot timpul. Noi abia acoperim ce facem aici. Colegii mei fac un efort fantastic! Ei vin weekend-urile la bibliotecă, muncesc. Să putem merge și în județ este complicat și un efort în acest moment. Și aceasta, în condițiile în care nu ai un partener, cum spuneam, acolo. Dar îl vom găsi sau îl vom crea, nicio problemă.

Îți mai rămâne vreme de citit?

Da.

Când, cum faci să îl ai?

Seara, de obicei, când ajung acasă. La mine, ca istoric, e dublă citire: citirea de plăcere și citirea de specialitate. Un cercetător dacă stă cu lectura de specialitate cantonat în urmă 10 ani, este pierdut. Aici mă ajută și activitatea universitară.

Poarta spre o lume de cultură. Foto: Astra Sibiu

”Îmi doresc să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii”

Apropo de activitatea asta universitară… Și de cea de cititor fervent. Și de cercetăror. Și de istoric… Și de… Cumva, imaginea standard a unor astfel de preocupări este aceea de tocilar, de șoarec de bibliotecă, care cât e ziulica de lungă și oaresce parte din noapte, numai asta făptuiește. Chestii mai umane faci? Cum te destinzi?

După cum corpul arată și prietenii mă știu, sunt un mare pasionat de bere. Dar cel mai mult ce îmi place, sincer, când este să mă destind, să ies în Sibiu, să mă plimb. Este fascinant pentru mine. Sibiul, aproape de fiecare dată când îl vizitezi, zici că e nou. Și îmi place, de la simplul plimbat, până la a merge la o terasă, a sta, a mă întâlni cu prietenii, a povesti cu ei… Este excelent!

Pasiuni ceva mai extravagante? Croșetezi, împletești?

Nu. Îmi place să fotografiez, dar nu mă consider un fotograf profesionist. Cine îmi vede pagina de instagram, acelea sunt fotografiile mele. Îmi place să călătoresc foarte mult. Nu sunt genul care se duce în vacanță și stă tolănit pe un șezlong, la soare…

La ce prețuri sunt șezlongurile acum, cred și eu!

Da, la ce prețuri sunt, oricum nu îmi permit să merg pe litoralul românesc! Ca bugetar, nu îmi permit acest lux. Îmi place să descopăr locuri noi, îmi place să mă duc și în locurile clasice ale culturii și istoriei europene, cum ar fi Roma, dar, pe de altă parte, îmi place să merg și într-un oraș pe care poate lumea nu îl cunoaște, și să descopăr și acolo niște particularități. Acestea sunt lucrurile pe care le fac.

Ce te enervează la tine?

Că nu am suficient de mult timp și nu mai am energia de dinainte, să fac chiar tot ce îmi doresc. Nu am timp să scriu pe cât mi-aș dori să scriu. Să cercetez… Și că nu sunt un pic mai atent la mine cu toată bucata asta de well-being.

Un plan măreț, personal, pe care ții musai să îl comiți, până la finișul vieții și cu care vrei să schimbi lumea?

(râde) Știți că e filmul acela, Bruce Almighty, în care Dumnezeu, imortalizat de Morgan Freeman, spunea că lumea se schimbă și cu un lucru bun făcut la timp.

Copaci ai plantat?

Da, copaci am plantat. O carte am scris.

Ce mai adăugăm?

Ce îmi doresc cel mai mult e ca la finalul vieții sau când nu voi mai fi pe pământ, să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii. Asta e ce îmi doresc. Și ceea ce încerc să fac foarte mult –  și zic că în mare parte și reușesc – este această popularizare a istoriei, mai ales istoria noastră locală. Pentru că sibianul trebuie să-și cunoască istoria.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Publicitate

Cele mai citite

Dincolo de faptul că este Managerul Bibliotecii Astra din Sibiu, Răzvan Pop are un ”istoric” impresionant în preocupări culturale. Cadru universitar, pasionat de devenirea Sibiului (în ipostazele sale multiple), cercetător avizat și legitimat prin lucrările sale în zona istoriei și nu numai, prezență activă în evenimentele de gen ale orașului, de ceva vreme se impune prin proiectele și efortul de a face din Biblioteca Județeană o ”poartă”, un ”hub” cultural – cum îi place să spună – către orice sibian. Despre aceste îndeletniciri, ca și despre multe altele, l-am rugat pe Răzvan Pop să își deschidă ”biroul sufletului” pentru cititorii noștri.

”Biblioteca, cea mai activă entitate culturală”

Statisticile arată că undeva la 93, 5 % dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an în România. De unde deducția mea logică: dacă omenetul acesta nu cumpără carte, atunci vine, împrumută și citește titlurile de care e interesat, cu siguranță, la bibliotecă. Aș vrea să te întreb cum te descurci cu avalanșa aceasta de cititori ahtiați de lectură?

E trist, din păcate. Și dacă sărim peste barometrul local și peste cel național, vedem că, într-adevăr, suntem țara care citește cel mai puțin la nivelul țărilor europene, în ceea ce considerăm a fi zona civilizată la care ne raportăm. Însă eu nu vreau să critic, pur și simplu, ce se întâmplă. Ci mai degrabă aș vrea să vedem de ce se întâmplă acest lucru. Și o spun foarte simplu: în România s-au construit, din 1990 până în prezent, aproape 20 de stadioane, pe când instituții de cultură, construite de la zero, nu știu dacă sunt patru. Sibiul a avut noroc din punctul acesta de vedere, pentru că aici s-a mai edificat încă un corp de bibliotecă, s-au construit două corpuri de muzeu, s-a reabilitat o filarmonică, s-a renovat Muzeul Național Brukenthal, s-a construit un teatru de balet.

Doar că noi avem și o privire deformată a realității culturale, pentru că impresia noastră pare a fi că totul în țară este ca la Sibiu. Și dacă tot ne place să folosim acest termen, ”bula” noastră sibiană ne creează o imagine distorsionată. În general, în țară nu s-a construit. Uitați-vă numai în București. Unele muzee au fost închise și au rămas în continuare închise. Altele așteaptă de ani întregi reabilitări, expozițiile sunt cum sunt, Biblioteca Metropolitană a pierdut jumătate din filialele sale și așa mai departe. În afară de sediul Bibliotecii Naționale, care s-a construit și organizat, nu avem o mare infrastructură. Iar București este capitala! Norocul nostru este că la nivel județean există o strategie în acest sens și avem sprijinul necesar, în cazul nostru din partea Consiliului Județean Sibiu. Se fac întâlniri, sunt îndemnate administrațiile locale spre noi și atunci lucrurile funcționează. Dar la nivel național nu avem așa ceva.

Și mai dau un exemplu. A existat un program guvernamental de terenuri de sport la sate. Nu a existat însă niciun program guvernamental de construire măcar a unui spațiu cultural! Oricare ar fi el. Aici există două aspecte a ceea ce înseamnă act cultural: aprofundare și înțelegere. Dacă mergem în orașele mici, nu găsim aproape nimic din activitățile culturale. Activitatea culturală, în proporție covârșitoare, este cantonată în marile orașe. În schimb, există din când în când oameni care vor să facă în câte un astfel de oraș activitate culturală, dar aceasta îți arată că țara nu are o strategie pe zona aceasta. În orice țară, statul trebuie să își gândească o strategie culturală. Ce vreau de la poporul meu? Vreau oameni educați? Noi avem analfabetism funcțional de zeci de procente. Atunci eu, ca stat, măcar pentru a eradica acest analfabetism, trebuie să îmi creez o strategie culturală. În toate marile state există.

Răzvan Pop, Managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu. Foto: Sibiu 100%

Mai este un aspect. Dacă lăsăm la liber piața, știm foarte bine că aceasta, majoritar, nu va alege calitatea care duce mai departe actul cultural. Poate un scriitor foarte bun nu este perceput de publicul larg. Pentru că poate nu este înțeles, nu este apreciat, nu are editura bună și nu beneficiază de suficientă promovare. Și există nenumărate exemple la nivel internațional – Franța, Danemarca, Anglia – de țări care susțin aceste acțiuni, îți dau posibilitatea să se întâmple. Statul trebuie să gândească o infrastructură culturală. La momentul acesta nu există așa ceva.

Din acest punct de vedere, da, cred că statul trebuie să se implice în activitatea culturală. Mai ating un aspect: în România nu avem noi norocul unui magnat, care să vină cu o sumă impresionantă de bani și să construiască, de pildă, cu 500.000 milioane de euro, o bibliotecă cum este cea din Atena! Marii bogați ai României nu se gândesc la cultură. Și nu spun că este vina lor. Poate că au altă infrastructură de care au grijă. Și foarte bine că o fac! Dar, în general, oamenii cu bani nu se apleacă și spre cultură. Cel mult își fac o colecție. Ceea ce e bine! Sunt necesare și acelea.

În context, cât de confortabil te simți conducând o instituție anacronică, anchilozată, de inutilitate publică?

Păi tocmai, că nu asta este biblioteca! Eu am considerat biblioteca fiind cea mai activă entitate culturală. De ce spun asta? Sunteți părinți. Primul lucru pe care îl faceți cu copilul nu e să îl duceți la filarmonică, la muzeu, ci îl duceți la bibliotecă să își ia o carte. Îi faceți abonament la bibliotecă.

”Hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ”

Există un portofoliu de carte, la zi, pe fiecare domeniu?

Da. Noi chiar am încheiat inventarul și suntem la peste 1.000.000 de cărți. În acest milion avem orice carte, de la cele mai vechi, din prima jumătate a lui 1500, până la cele din 2023. O bibliotecă achiziționează și primește permanent cărți prin donație sau prin achiziție. Am deschis biblioteca la donații. Având numărul acesta de cărți, este clar că poate multe dintre cărțile pe care ni le dați, noi le avem deja. Dar sunt alte biblioteci care nu le au. Și nouă ne este mult mai simplu să preluăm acele cărți și să le trimitem unde nu există.

Răzvan Pop. Foto: Sibiu 100%

Dacă ne gândim strict – și îmi asum acest punct de vedere – la o entitate culturală unde există un depozit cu carte și o cameră unde omul vine, își ia cartea și pleacă, da, o bibliotecă devine anacronică. Dar dacă ne gândim la perspectiva că o bibliotecă este prima și cea mai accesibilă poartă spre cultură, atunci lucrurile stau cu totul altfel. Biblioteca este și spațiul unde poți să întrebi dacă nu știi un lucru. Pe când la teatru, trebuie să te duci deja pregătit pentru ceea ce se joacă acolo. Dacă te duci la muzeu, trebuie să înțelegi ce se întâmplă în muzeul respectiv. La filarmonică, la fel. Pe când la o bibliotecă, practic poți să o iei de la zero. De ce? Pentru că tocmai aici e baza de cultură, aici începi să citești. Din acest punct de vedere, bibliotecile ar trebui să fie cele mai dinamice entități culturale dintr-o comunitate. Noi trebuie să fim un hub cultural. Omul dacă vrea să își creeze un eveniment, trebuie să vină la noi și noi doar să le oferim un spațiu. Evident că acel eveniment nu trebuie să fie xenofob, rasist, antisistem democratic.

Cum receptează sibienii relaționarea cu Biblioteca Astra?

Avem cei mai mulți abonați și cei mai mulți vizitatori on-line din Sibiu. Asta și pentru că abonamentul nostru nu se compară cu alte abonamente, este mai ieftin. Vin elevii, studenții, pentru că nu au un alt fond atât de generos de carte. Noi știm foarte clar de pildă că de la 1 octombrie, până spre vreo 5, pentru că începe anul universitar, e plin de studenți care se înscriu.

Cei mai mulți abonați raportat la ce?

Comparabil cu celelalte entități culturale din Sibiu. Nu spun că stăm bine. Pentru că în continuare nu găsim metode, de pildă, de a ajunge și în sate. Deși în sate ar părea foarte simplu. Mergem mâine în orice sat din Sibiu, ne luăm un POS, aparatul de făcut abonamente, anunțăm la Primărie, aceasta ne ajută, îi luăm pe toți copiii și i-am abonat. Și mai bifez și spun că mai am 1.000 de copii abonați. Dar acei copii tot nu ajung la carte. Pentru că niciodată nu îi va spune mama copilului: ”Hai până la Sibiu, să îți iei o carte de la bibliotecă”. De aceea noi trebuie să avem parteneri, să construim parteneriate în comunitățile rurale.

Conștientizezi foarte bine contextul, cum stă treaba în domeniul cultural. Practic, cum reușești să aduci oamenii către bibliotecă?

Prin evenimente. Noi am gândit foarte simplu: trebuie să transmitem mesajul că biblioteca este deschisă oricând, oricui. De la simplul fapt că am deschis în weekend biblioteca (și oricine poate veni să își ridice o carte, să o citească, să stea, efectiv, să își facă o temă, un studiu), până la faptul că dacă te întâlnești cu cineva, te gândești ce să faci, să iei în calcul să te duci la bibliotecă, pentru că acolo sigur se întâmplă ceva. Vrem să ajungem la momentul acesta. Nu suntem încă acolo, dar suntem pe drumul cel bun. Noi vrem să fim prima treaptă, dar o treaptă în care fiecare își găsește un loc. Pentru că la un concert de filarmonică nu poți să mergi oricum. Dacă nu ai cunoștințe minime de muzică simfonică, e greu. Dacă nu înțelegi cât de cât ce îți oferă un muzeu, e complicat. Pe când o bibliotecă e cel mai simplu lucru de accesat.

Ce face dintr-o bibliotecă o instituție la zi?

Noi trebuie să avem o componentă educațională, o activitate internațională de colaborare cu entități asemănătoare din alte țări. Toate acestea trebuie acoperite. Trebuie să devenim hub-uri pentru toți oamenii care se exprimă cultural în respectivul județ. Un scriitor, un pictor, trebuie să vină la bibliotecă, la muzeu și să aibă și această posibilitate. Și, ceea ce se uită foarte mult, trebuie să avem cercetare. Dar cercetarea trebuie să fie bivalentă. Cercetarea, pur și simplu, în care oamenii fac munca aceea carboniferă, mineritică, în care stai și escavezi, lucruri care sunt greu de făcut, durează ani la rând. Și doi: cercetarea activă, în care se implică tinerii specialiști, unde rezultatele se pot vedea destul de repede, și atunci omul și învață destul de eficient și de rapid. Toate entitățile culturale cred că ar trebui să publicăm, să avem revistă, cărți, articole de specialitate și toți trebuie să lucrăm în această paradigmă. Cred că aceasta ar trebui să fie o instituție modernă.

În lumea nemărginită a cărților. Foto: Sibiu 100%

Ordonanța pe cultură: ”Încep să cred că România poate chiar își dorește să aibă un popor analfabet”

În ce măsură te afectează ordonanța aceasta prin care se intenționează a se face (dez)ordine în ograda culturii?

Nu vreau să discut cum ne afectează pe noi, ca bibliotecă. Eu cred, așa cum am spus-o de fiecare dată, că de la această ordonanță, așa cum e educația și sănătatea, și cultura ar trebui să fie exceptată. În același timp, nu cred că o regândire a culturii nu trebuie făcută. Dar nu pe criterii cantitative. Există entități culturale în țară care au sub 50 de oameni, sunt foarte active și foarte bune. Așa după cum există și entități culturale care au peste 100 de angajați și sunt neperformante. Nu funcționează, nu își realizează scopul pentru care există. În cultură nu se rezolvă, practic, absolut nimic prin această decizie cantitativă. Cultura, repet, trebuie exceptată din această ordonanță. Dar, pe de altă parte, și cultura, și educația, și sănătatea trebuie regândite din punct de vedere al managementului. De ce? Pentru că există măsuri duble de management la foarte multe entități din această țară. De exemplu, unele instituții avem de asigurat fonduri proprii, pe când alte entități culturale nu au această obligație. Nu este normal. Și mai dau un exemplu, unele instituții au activitate internațională, altele nu o au. Eu cred că, dacă aș fi prim-ministru, aș spune: ”Ok, scoatem cultura din această ordonanță la acest moment, dar în următorul an gândim o strategie prin care pot evalua tot managementul cultural”. Se pot propune target-uri de performanță pe care fiecare manager le realizează și prin care pot să ofer cât de cât o linie mediană pentru toate entitățile culturale din România. Dacă rămânem la prima variantă a acestei Ordonanțe, pentru cultura din România ea va fi destructivă. Încep să mă întreb dacă România își dorește să aibă un popor analfabet și needucat. Dacă Ordonanța se schimbă sau se va ameliora sau dacă vom ajunge la dezideratul nostru, de a elimina cultura din această paradigmă, atunci cred că putem evolua și ca popor.

Avem ministrul culturii sibian. Un feedback?

Ce pot spune e că această Ordonanță deja s-a schimbat și ameliorat tocmai datorită intervenției Ministerului Culturii. Dacă nu era Ministerul, cu specialiștii săi, coordonat de ministrul din Sibiu, eu sunt convins că ordonanța rămânea la forma sa inițială , absolut nocivă pentru noi. 

”Problema omului e cum ajunge la carte”

Eu mă încadrez, așa, măcar din compasiune, în categoria celor 93,5 % români care nu cumpără nici măcar o carte pe an.

Eu mă îndoiesc de asta.

Dă-mi un argument să îmi schimb acest comportament de turmă.

Argumentul foarte simplu este că ține de tine să te pui la punct, în primul rând, pentru ceilalți. Fiecare dintre noi trebuie să se pregătească și pentru alții. Și ”alții” nu înseamnă numai copiii tăi. Dacă ești părinte, tu trebuie în mod clar să te pregătești pentru copil. Pentru că acel copil îți va pune întrebări. Și tu nu poți să dai din umeri, pentru că tu ești prima sursă de informație pentru el, până la urmă.

Și același argument rămâne și pentru ca tine ca om, în general. Tu trebuie să ai niște valori bine cimentate, pe care să le poți expune în fața celorlalți. Pentru că poți deveni exemplu, în orice formă. Ești brutar șef într-o brutărie, transmiți și un altfel de mesaj, nu doar cum se face pâinea. Ești mecanic, profesori, orice, trebuie să fii pus la punct! Dacă ești tânăr, este și mai simplu. Trebuie să te pui la punct, și atunci vii și citești. Dacă luăm strict orașele mari, procentul de citit e bun. Pentru că problema omului nu e să citească, ci problema lui e să ajungă la carte. Sau altfel spus, problema omului nu este să activeze un act cultural, ci să ajungă la el. Ori dacă nu i se oferă, nu are cum să meargă.

Ce nu îți iese ca director?

Este această greutate de a atinge un cât mai mare procent de cititori ai județului. Noi nu avem suficienți angajați, încât să pot merge cu ei în teritoriu tot timpul. Noi abia acoperim ce facem aici. Colegii mei fac un efort fantastic! Ei vin weekend-urile la bibliotecă, muncesc. Să putem merge și în județ este complicat și un efort în acest moment. Și aceasta, în condițiile în care nu ai un partener, cum spuneam, acolo. Dar îl vom găsi sau îl vom crea, nicio problemă.

Îți mai rămâne vreme de citit?

Da.

Când, cum faci să îl ai?

Seara, de obicei, când ajung acasă. La mine, ca istoric, e dublă citire: citirea de plăcere și citirea de specialitate. Un cercetător dacă stă cu lectura de specialitate cantonat în urmă 10 ani, este pierdut. Aici mă ajută și activitatea universitară.

Poarta spre o lume de cultură. Foto: Astra Sibiu

”Îmi doresc să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii”

Apropo de activitatea asta universitară… Și de cea de cititor fervent. Și de cercetăror. Și de istoric… Și de… Cumva, imaginea standard a unor astfel de preocupări este aceea de tocilar, de șoarec de bibliotecă, care cât e ziulica de lungă și oaresce parte din noapte, numai asta făptuiește. Chestii mai umane faci? Cum te destinzi?

După cum corpul arată și prietenii mă știu, sunt un mare pasionat de bere. Dar cel mai mult ce îmi place, sincer, când este să mă destind, să ies în Sibiu, să mă plimb. Este fascinant pentru mine. Sibiul, aproape de fiecare dată când îl vizitezi, zici că e nou. Și îmi place, de la simplul plimbat, până la a merge la o terasă, a sta, a mă întâlni cu prietenii, a povesti cu ei… Este excelent!

Pasiuni ceva mai extravagante? Croșetezi, împletești?

Nu. Îmi place să fotografiez, dar nu mă consider un fotograf profesionist. Cine îmi vede pagina de instagram, acelea sunt fotografiile mele. Îmi place să călătoresc foarte mult. Nu sunt genul care se duce în vacanță și stă tolănit pe un șezlong, la soare…

La ce prețuri sunt șezlongurile acum, cred și eu!

Da, la ce prețuri sunt, oricum nu îmi permit să merg pe litoralul românesc! Ca bugetar, nu îmi permit acest lux. Îmi place să descopăr locuri noi, îmi place să mă duc și în locurile clasice ale culturii și istoriei europene, cum ar fi Roma, dar, pe de altă parte, îmi place să merg și într-un oraș pe care poate lumea nu îl cunoaște, și să descopăr și acolo niște particularități. Acestea sunt lucrurile pe care le fac.

Ce te enervează la tine?

Că nu am suficient de mult timp și nu mai am energia de dinainte, să fac chiar tot ce îmi doresc. Nu am timp să scriu pe cât mi-aș dori să scriu. Să cercetez… Și că nu sunt un pic mai atent la mine cu toată bucata asta de well-being.

Un plan măreț, personal, pe care ții musai să îl comiți, până la finișul vieții și cu care vrei să schimbi lumea?

(râde) Știți că e filmul acela, Bruce Almighty, în care Dumnezeu, imortalizat de Morgan Freeman, spunea că lumea se schimbă și cu un lucru bun făcut la timp.

Copaci ai plantat?

Da, copaci am plantat. O carte am scris.

Ce mai adăugăm?

Ce îmi doresc cel mai mult e ca la finalul vieții sau când nu voi mai fi pe pământ, să pot lăsa după mine un bagaj de cunoștințe care să ajute oamenii. Asta e ce îmi doresc. Și ceea ce încerc să fac foarte mult –  și zic că în mare parte și reușesc – este această popularizare a istoriei, mai ales istoria noastră locală. Pentru că sibianul trebuie să-și cunoască istoria.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect