7.4 C
Sibiu
duminică, mai 18, 2025

Comisia Europeană a aprobat versiunea actualizată a vaccinului anti Covid de la Moderna

Cele mai citite

Comisia Europeană a autorizat vineri vaccinul Moderna actualizat pentru a viza, în contextul apropierii sezonului rece, o subvariantă foarte comună a virusului care provoacă boala COVID-19, după ce a dat deja undă verde versiunii actualizate a vaccinului Pfizer-BioNTech, transmite AFP.

Deşi, de la începutul lunii mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu mai consideră COVID-19 o urgenţă globală, virusul circulă în toate ţările, iar noi tulpini continuă să apară.

banner
banner
banner

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat în iunie ca vaccinurile să fie actualizate pentru a viza tulpina XBB a virusului, devenită dominantă în Europa şi în alte părţi ale lumii.

Vaccinul actualizat al laboratorului american Moderna, care vizează subvarianta XBB.1.5 a Omicron, a fost aprobat pentru adulţi şi copii peste 5 ani şi trebuie administrat prin doză unică, indiferent de vaccinările primite anterior.

La începutul lunii septembrie, Comisia a dat undă verde vaccinului actualizat al Pfizer-BioNTech, adaptat la rândul său pentru a contracara mai eficient subvarianta XBB.1.5 şi administrat, de asemenea, prin doză unică.

Aceste două vaccinuri, care oferă în general o protecţie mai bună împotriva altor variante aflate în circulaţie în prezent, susţine AFP, au fost aprobate în ultimele săptămâni de EMA, autoritatea europeană de reglementare.

Comisia a autorizat introducerea pe piaţă a acestor vaccinuri actualizate printr-o procedură accelerată pentru a permite statelor membre să îşi pregătească la timp campaniile de vaccinare din toamnă şi iarnă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Informații de la Poliția Sibiu despre alegerile de duminică

Datele centralizate la nivelul județului Sibiu arată că misiunile de astăzi ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne în context electoral...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect