Luni, 04 septembrie a. c., la sediul Redacției Sibiu 100 % a avut loc o nouă dezbatere din seria întâlnirilor noastre, desfășurate sub genericul ”Punctul de intersecție”. Tema abordată s-a concentrat în jurul ideii de mobilitate urbană, cu accentul pe oportunitatea / inoportunitatea de a folosi bicicleta în mod curent, utilitar, pentru activitățile de zi cu zi.
Au răspuns invitației noastre Emanuel Constantin Lazăr (Șef Serviciu Strategii, Dezvoltare Durabilă și Marketing în cadrul Primăriei Sibiu), Ionuț Natea (Inspector Principal de Poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu, IPJ Sibiu), Claudia Fugaru (Profesor la Colegiul Național ”Gh. Lazăr” Sibiu), Andrei Rusu (Președinte Asociația Urban Bike Revolution Sibiu), Dani Troancă (Președinte Clubul Sportiv Comunitar Sibiu), Costel Stanciu (Action sport, Sibiu) Jens Kielhorn (Librăria Erasmus, Sibiu).
Bicicleta, moft sau necesitate?
Romeo Petrașciuc: Constat o preocupare tot mai pregnantă, în ultima vreme, pentru a folosi cât mai mulți și în mod uzual bicicleta ca mijloc de deplasare. În planurile de mobilitate urbană și în politicile de dezvoltare ale marilor orașe apare tot mai frecvent această componentă. Aș vrea să ducem discuția în jurul acestei problematici. Despre ce e această direcție? E un moft? E o necesitate? Care e limita până la care putem marșa în acest activism de a folosi cu toții bicicleta? Aștept de la dvoastră răspunsuri.
Emanuel Lazăr, avem un oraș. Ce facem cu el? Trecem, ca administrație, la o variantă din aceasta strategică, bine elaborată, în care sprijinim sau chiar inducem un comportament la nivel de comunitate în acest sens sau această preocupare rămâne doar la nivel de opțiune pur personalăl? Cum vede Primăria mobilitatea urbană în Sibiu, în accepțiunea aceasta de utilizare a bicicletei?
Emanuel Lazăr (Primăria Sibiu): Primăria, la momentul acesta, vede problematica mobilității așa cum este ea transpusă în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu. La rândul său, acest plan face parte din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu. Acestea sunt direcțiile generale, să le zic așa, de dezvoltare ale orașului. Pentru a avea însă o coerență în implementarea unor proiecte sau a unor acțiuni specifice vizând un anumit tip de mobilitate, e nevoie de o strategie și de un master plan pe ce înseamnă partea de infrastructură velo. Acestea sunt acțiuni hard, adică soluții tehnice pentru infrastructura pe care o avem acum. E un dat, orașul are specificul pe care îl are, iar noi trebuie să ne adaptăm acestui specific. Totodată, în documentele despre care vă spuneam, e clar că trebuie să avem acțiuni și o direcție soft, bazată pe educație, informare, conștientizare. Oricât de mult auzim în spațiul public: ”Hai să facem piste de biciclete, că vor veni de acum foarte mulți bicicliști!”, ”hai să facem infrastructură velo dedicată, că apoi vor veni și utilizatorii”, din păcate țările dezvoltate spun altceva. Că aceste măsuri trebuie să fie complementare. Vii cu o infrastructură, trebuie să vii și cu partea de educație, conștientizare, informare, stimulare. Componenta de educare nu se poate rezuma la câteva cursuri, ci avem nevoie de un program de educație, dar în cazul copiilor, de exemplu, funcționează mult mai bine educația nonformală. Acolo unde ai și mici recompense, un sistem de punctare a copiilor. Aici vorbim de educația școlară. Pe partea aceasta de măsuri soft, eu personal văd lucrurile un pic mai complexe. Avem nevoie de puțin mai mult respect în trafic și de conștientizarea faptului că spațiul public trebuie să fie accesibil tuturor, nu doar unei categorii aparte de utilizatori. Și ușor-ușor trebuie să venim cu măsuri dedicate celor care astăzi au un grad de utilizare a infrastructurii mai ridicat decât altă categorie. Și mă refer aici la conducătorii auto. Pentru că observăm, de cele mai multe ori, partea aceasta de conflicte în trafic. Și am avut șansa, ca urmare a unor inițiative promovate de Urban Bike Revolution, în parteneriat cu Poliția Rutieră Sibiu, să experimentăm câteva schimburi de bune practici în orașe mai dezvoltate din vestul Europei. În toate orașele dezvoltate ale Europei în care am fost predomină, într-adevăr, infrastructura dedicată. Am avut oportunitatea să utilizăm un sistem de bike sharing al orașului și pe străzi care nu aveau această infrastructură dedicată. Mă repet, dar sper că aceste lucruri se vor împământeni cumva în spațiul public. Diferența acolo a fost în interacțiunea cu conducătorii auto. În niciunul din statele din Europa în care am fost și am văzut anumite modele de bune practici, niciun conducător auto nu a trecut pe lângă noi cu mai mult de 30-35 km/oră. Aceasta îți oferă din start acel sentiment de siguranță. Pentru că de cele mai multe ori utilizatorii exact acest comportament acuză.
Suntem la acest stadiu, în care calitatea infrastructurii e cea care e, comportamentele la fel, iar preocuparea spre mobilitatea velo e vizibilă. Care sunt direcțiile Primăriei, ce își propune să facă în vremea ce va să vină?
Emanuel Lazăr: Sibiul a fost unul din orașele care a dat tonul prin aceste piste marcate la nivelul asfaltului. E clar că la început au fost văzute ca un pionerat la nivelul României, dar care s-a demonstrat că și-au dovedit utilitatea. Dar au trecut ceva ani de atunci și, după cum vedeți, am început ușor-ușor să dezvoltăm și infrastructură dedicată. Vorbim aici de Calea Dumbrăvii, de strada Podului, de malurile Cibinului. Urmează pista de pe Theodor Aman, cu conexiunea Parcului Sub Arini, cu unul din polii de agrement ai municipiului Sibiu, Pădurea Dumbrava, Grădina Zoo, Muzeul Astra. Ca planificare pe termen lung, ne focusăm pe axa verde-albastră a municipiului Sibiu: râul Cibin. Care din multe puncte de vedere reprezintă o barieră naturală pe care am moștenit-o, dar care însă considerăm că are cadrul natural pentru a deveni un coridor de mobilitate alternativă. Asta însemnând că, după ce am finalizat acum segementul central, avem în lucru, am terminat studiul de fezabilitate pentru sectorul din amonte, care va conecta mai bine Turnișorul, zona Aeroport și cartierul Ștrand, din extenso cu strada de pe Câmpșor, și în aval, zona de la Calea Gușteriței, către zona Compa. Aceasta ar fi o axă pe o singură direcție.
Aminteam de strategia alternativă, de mobilitatea velo și de master plan. Ei bine, aici venim cu un cadru în care să existe o coerență. Vor trebui făcute niște analize foarte bine documentate, ca să identificăm care sunt nevoile de conectare ale orașului. Nu e de ajuns să faci niște piste, ci trebuie să știi exact care e prioritatea zero. Ne dorim să conectăm zona industrială vest, de exemplu, mai bine, pentru a exista o mobilitate mai bună către locul de muncă, un transfer al mobilității. Am văzut și exemple de bune practici făcute în zona auto, prin care companii din Sibiu și-au dezvoltat aplicații de ride sharing, care au funcționat, și atunci în mod cert e necesar să avem niște analize, să vedem care este nevoia de mobilitate către aceste zone. Noi am prins acest proiect, l-am prevăzut și cu un buget estimativ în strategia municipiului și urmează ca în perioada următoare să demarăm procedurile pentru a avea contractată o firmă specializată care să ne ajute să avem această analiză. Pentru că vom avea nevoie de conexiuni perimetrale, cu centrul istoric, cu alte cartiere. Până acum, a fost un dat. Am lucrat pe documentele strategice pe care le-am avut. Dar văzând direcția pe care o au orașele din vestul Europei, avem nevoie de un document care să ne ofere coerență, care să ne spună exact care e segmentul prioritar pe care trebuie să îl implementăm în etapa 1. Plecând de la analiza disponibilității de domeniu public pe care o avem.
”Degeaba turnăm beton, dacă nu schimbăm un pic și softul oamenilor”
Andrei, voi faceți eforturi considerabile. Care e feedbackul vostru în ceea ce privește interesul sibienilor sau conștientizarea unei astfel de necesități la nivel de prioritate a orașului?
Andrei Rusu (Urban Bike Revolution): E geu de spus care e percepția sibienilor, pentru că trebuie să măsori o astfel de percepție.
Ați realizat anumite analize legate de acest aspect.
Avem un singur studiu pe percepții, acum încercăm să îl implementăm pe al doilea. Dar și ca să faci un studiu, trebuie să spargi niște bariere să ajungi la oameni. Noi facem, în principiu, lucruri pe care cred că ar trebui să le facă oricine, mai ales din punct de vedere al administrației publice.
Facem colectare și analiză de date, ca să știm exact în ce parametri ne aflăm.
Apoi clar, ai nevoie de educație. Vă dau un exemplu de educație. Întrebați în jurul dumneavoastră să vedeți câți din adulții pe care îi cunoașteți știu să meargă pe bicilcetă. Noi dacă mâine am interzice accesul auto, s-ar putea ca multor oameni să le luăm mobilitatea. Eu am rămas șocat! Am plecat de la principiul că oricine știe să meargă pe bicicletă. Și numai în școli cât am mers în ultima perioadă, foarte multe profesoare mi-au spus: ”Da, eu susțin demersul, mă implic, dar eu nu știu să merg pe bicicletă”. Și aici e un punct la care trebuie să lucrăm noi, ca și comunitate, pentru că asta fac multe țări. Noi așteptăm multe de la administrație, dar în alte țări oamenii se mobilizează, fac cursuri, fac tot ceea ce e nevoie pentru a fi o societate civilă puternică.
Facem transfer de cunoștință, am adus specialiști din Olanda, la rândul nostru am organizat o vizită în Viena, tocmai pentru a vedea ce fac oamenii aceia bine. Și ne-au spus, foarte important, ce au făcut ei rău. Acolo oamenii au curaj. Ne-au spus: ”Asta am abordat greșit. Am învățat, am mai făcut încă o dată și a ieșit bine”. Și ceea ce e important, Olanda învață din orice accident. Pentru că oricât de sigur reușești să faci orașul, nu poți să zici că nu mai există riscuri. La prima întâlnire din cadrul comisiei de mobilitate am zis că betonul nu ajunge. Degeaba turnăm beton, dacă nu schimbăm un pic și softul oamenilor. Și aceasta e cea mai grea muncă.
Facem campanii de conștientizare și de comunicare, dar și aici e o chestiune foarte importantă, că tu trebuie să ai comunitatea în jurul tău. Dacă toți vom vrea să mergem într-o direcție, reușim. Dacă nu, vom rămâne cei care ne propunem și atât.
Facem propuneri de politici publice. Nu știu dacă Emanuel poate să numere, în trei ani de zile, de câte ori ne-am dus către Primărie cu chestii concrete. Eu nu cred că Sibiul va putea să aibă piste cum vedeți pe Calea Dumbrăvii. Mergeți în Bruxelles, mergeți în Viena, oriunde și veți vedea că nu existe piste dedicate. Există spațiu pe care oamenii îl împart. Propunerea mea e să încercăm să îi facem pe oameni să renunțe cât de mult la mașină. Pentru că nu cărăm dulapuri în fiecare zi, nu ne mutăm în fiecare zi și poți face o mulțime de lucruri și fără mașină. Noi trebuie să schimbăm mentalitatea oamenilor, prin metode soft, care nu costă aproape nimic. Și cred că putem face în așa fel ca familiile care dețin mai mult de o mașină, să renunțe la una și să își vadă viața pe bicicletă. Cred că aceasta trebuie să fie marea provocare, misiunea administrației publice. Infrastructură înseamnă și locuri de parcare pentru biciclete în cartiere, înseamnă locuri sigure în oraș și toate acestea, la bugetul Sibiului, înseamnă doar puțin efort: să identifici locurile, să stai de vorbă cu oamenii și să implementezi apoi. Cred că încă lipsesc foarte multe zale din lanțul acesta, de cooperare dintre diverși actori civici. Și cred că administrația trebuie să fie mult mai deschisă. De pildă, eu nu am fost niciodată invitat de oameni de bord. Noi am fost acum doi ani la Primărie și am propus un plan de comunicare pe doi ani de zile. Am rămas cu propunerea.
Costel, ești un ”împătimit” al bicicletei și activezi chiar în această zonă de antreprenoriat. De ce să alegem bicicleta?
Costel Stanciu (Action sport): Eu, în ziua în care mi-am făcut serviciul foarte aproape de casă, mi-am dat seama că cheltuiam foarte mulți bani să îmi țin mașina activă. Din trei în trei luni constatam că ba nu aveam asigurare, nu mai aveam baterie, nu pornea… Concluzia, am făcut-o cadou. Din acea zi, am o singură mașină acasă. Cu care, în cinci ani de zile, cred că am făcut 40.000 km. Foarte puțin merg cu ea. În schimb, pe nevastă-mea – care zicea că vrea să meargă cu bicileta, dar nu prea mergea – am reușit să o conving să meargă să se întâlnească cu prietenele, să bea câte o cafea, să meargă la cumpărături, cu bicicleta. Dacă mă întrebi pe mine de ce să mergi cu bicicleta, e un pic complicat. Pentru că eu de copil am mers cu bicicleta. Eu nu merg cu bicicleta, eu fac mulți kilometri cu bicicleta! Mie mi se pare anormal să nu merg cu bicicleta! Eu dacă vin seara obosit de la lucru, stresat, îmi iau bicicleta și mă duc să mă plimb.
Sibiul e un oraș prietenos cu bicicliștii?
Costel Stanciu: Pot să zic că avem o evoluție incredibilă în Sibiu în acest sens. La momentul de față avem alte probleme, foarte grave. Mi s-au întâmplat foarte multe în ultima jumătate de an. Din cauza grabei, a telefoanelor, nu știu ce se întâmplă, oamenii sunt atât de neatenți, încât nu știu cât mai rezist să ajung acasă întreg pe bicicletă. Șoferii sunt foarte agresivi, ai parte de șicanări în trafic. Mi s-a întâmplat de două ori pe Mihai Viteazul să fiu aproape călcat de mașină. Nici nu știu cum am scăpat de acolo! Dar da, de departe e bine să folosești bicicleta!
”Drumurile sunt ale tuturor”
Dani, cum se vede dinspre voi trecerea pe două roți a Sibiului?
Dani Troancă (Președinte Clubul Sportiv Comunitar Sibiu): Am venit aici în calitate de biciclist. Apropo de ce spunea Costel, eu îmi dau seama că am crescut odată cu traficul din Sibiu. Când am început să mă dau cu bicicleta, la 6 ani, era o mașină la nu știu câtă vreme. Când au început să fie mai multe mașini, hop și eu printre ele! Cumva ne-am adaptat. Uitându-mă la cei sub 30 de ani, este foarte greu pentru ei să plece cu bicicleta. Sibiul mi se pare un oraș prietenos pentru practicarea ciclismului (nu neaparat cu cicliștii), pentru că este un oraș scurt, are străzi înguste, un oraș relativ drept. Dar aș accentua un aspect pe care lumea în general îl uită, mai ales cei care merg cu mașina: că drumurile sunt ale tuturor. Și aici greșim noi foarte mult. Eu sunt și pieton, merg și cu autobuzul, și cred că ar trebui să ajungem la concluzia că e loc pentru toată lumea.
Pe de altă parte, eu sunt adeptul unor soluții radicale. Dacă ar fi după mine, pentru orice șosea care are două benzi, una aș pune-o pentru autobuz, taxi și cicliști, fără discuție. Aș avea foarte mult scandal în primele 3-6 luni, dar am văzut că lucrurile bune se acceptă relativ ușor până la urmă.
Sunt două feluri de cicliști: noi, care mergem zilnic cu bicicleta, și cei care ies să se plimbe, să se relaxeze. Și atunci aș vedea și pistele acestea de două feluri: de agrement și pentru transportul cicliștilor în Sibiu. Din acest punct de vedere, mi se pare că Primăria Sibiu a repetat o greșeală: pista din Sub Arini s-a repetat și pe malul Cibinului. Eu aș fi făcut o pistă pentru cei care merg la serviciu, o pistă de viteză, și în partea de jos o altă pistă, pentru ceilalți. Cât despre beneficii, cred că toată lumea le cunoaște și nu ar trebui să insistăm pe acest aspect. Cei din Clubul Sportiv Comunitar se antrenează foarte mult pe bicicletă și, ca și mine, din păcate avem foarte multe întâmplări cu șoferi agresivi în trafic. Eu, personal, nu îndrăznesc să îmi duc copilul prin oraș cu bicicleta. Am fost luat de două ori pe capotă de mașini, literalmente, și am un stres legat de chestia aceasta.
Concluzia ar fi că Sibiul chiar poate fi un oraș în care să folosim bicicleta super lejer, dar ar trebui să conștientizăm toți, inclusiv șoferii, că fiecare din noi avem dreptul la același drum, în primul rând legal și în același timp, cu educație, pas cu pas, să dăm un exemplu personal de folosire a bicicletei, începând cu edilii; și atunci lumea ar înțelege.
Claudia Fugaru (Profesor la Colegiul Național ”Gh. Lazăr” Sibiu): Eu merg cu trotineta. Am mers cu bicicleta, dar mi s-a furat, legată fiind. Cu trotineta e mai simplu, pentruh că o strâng și o bag în casă. Problema e cu copiii. Și eu am doi copii, pe care i-am dus cu bicicleta de mici, de când mergeau la creșă, cu acel gen de bicicletă fără pedale; apoi la grădiniță. Mie îmi place să merg cu bicicleta și îi îndrum și pe elevii mei să o folosească. Dimineața oricum merg la școală cu trotineta electrică, pentru că ajung mult mai repede decât cu mașina, Sibiul fiind mic. Dar ce faci cu copiii când ieși de la lucru? Ei au activități. Cum îi duci la activitățile lor? Fetița mea face sărituri în apă la Aria. Cum ajung cu ea până acolo? Am mai fost cu ea cu bicicleta pe trotuar, dar nici acolo nu e în regulă. Pentru că regulamentar nu ai voie să mergi cu bicicleta pe trotuar. Încerc să îi spun de pericolele care implică mersul pe bicicletă. Că, din păcate, și mie mi s-a întâmplat să întâlnesc în trafic, atât cu bicicleta, cât și cu trotineta, șoferi neatenți, portiere deschise…
Poate că mersul cu bicicleta ar trebui să fie o activitate de familie. Să îi ajutăm de mici pe copii, iar pe părinți să îi aducem la activitățile cu cei mici. Părinții în general sunt atrași de aceste activități de familie și atunci și ei sunt educați în a merge cu bicicleta. Exact ca la schi. Eu am elevi cu care merg iarna în tabără la schi, și acolo vin părinți care nu știu să schieze, dar încep, iau lecții, chiar dacă sunt la o vârstă mai înaintată, pentru că vor să fie împreună cu copiii lor. Așa și aici, poate i-am putea aduce înspre această preocupare. Părinții să vină de dragul copiilor și, încet-încet, așa pot fi și ei atrași de mersul cu bicicleta. Dar problema rămân însă pistele dedicate.
Există vreo preocupare la nivel de învățământ, de școală, de educare a copiilor și de a încuraja folosirea bicicletei ca mod de a se deplasa spre școală și invers, spre casă?
Claudia Fugaru: Și în anii pandemiei, dar și după, am avut activități gen Pro Natura, unde împreună cu încă un coleg și cu elevii mergeam cu bicicleta. O activitate de mare succes, în care elevii erau încurajați să meargă cu bicicleta. Și eu încurajez elevii. Și din fericire, la noi la școală chiar vin elevii cu bicicleta. Avem în curtea școlii două suporturi mari pentru biciclete și e o mare bucurie când văd că toate sunt pline.
”A fi biciclist înseamnă a avea exact aceleași drepturi pe care le are orice alt conducător de vehicul”
Ionuț Natea (Inspector Principal de Poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu, IPJ Sibiu): Aș interveni să menționez că există un concurs care se desfășoară încă de dinainte de Revoluție, sub numele de ”Educație Rutieră, educație pentru Viață”, o colaborare a Ministerului Educației cu Ministerul Administrației și Internelor, unde copiii sunt pregătiți într-o formă competițională pentru a-și demonstra abilitatea de a utiliza bicicleta, a-și expune cunoștințele de legislație rutieră. Un concurs pe echipe, pe categorii de vârste, cu care am reușit să impresionăm partenerii din Austria, din Olanda, care au venit să vadă, efectiv, competiția. La momentul în care am devenit responsabil de activitățile de educație rutieră, undeva în anul 2017, prezența la această competiție era una redusă. Surprinzător a fost să vedem că foarte multe echipe participante nu se regăseau între școlile din municipiul Sibiu. La momentul anului 2023, ne bucurăm, ca sibieni, să constatăm la nivel național că avem cel mai mare număr de participanți, ceea ce poate fi un indicator de interes, dacă vreți, pentru a utiliza bicicleta în rândul copiilor. Și aceasta se datorează – nu aș vrea să pară lipsită de modestie remarca – unor activități pe care Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu le organizează în direcția celor mici: activități de educație și informare rutieră, activități care se dezvoltă de la an la an și, cu ajutorul comunității, a administrației locale, a ONG-urilor, ajută la creșterea numărului de viitori bicicliști. E adevărat că legislația actuală nu permite copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani să circule cu bicileta pe stradă, pe partea carosabilă. Ei au o perioadă tampon. Până la vârsta de 7 ani, potrivit legislației rutiere, pot fi transportați pe biciclete. Între vârsta de 7-14 ani, în legislație – vorbim literalmente despre cum prevede norma rutieră – ei nu apar ca participanți la trafic. Dar asta nu înseamnă că li se interzice să utilizeze bicicleta în parcuri, în spații destinate practicării ciclismului. De ce această vârstă? Există un raționament. Orice regulă de circulație are în spate un raționament pe care, din nefericire, în activitățile noastre de educație și informare rutieră vedem că adulții nu îl stăpânesc. A fi biciclist înseamnă a avea exact aceleași drepturi pe care le are orice alt conducător de vehicul. Adică trebuie să utlizezi partea carosabilă, banda direcției tale de deplasare, precum și obligația de a semnaliza orice schimbare a direcției de mers, precum și de a semnaliza momentul la care pleci la drum.
Pentru mine e o nebuloasă povestea aceasta cu responsabilitatea rutieră a ciclistului. E suficient să ai o bicicletă și ai tot dreptul să pedalezi pe străzi. Nu e nevoie să te verifice nimeni dacă ai vreo cunoștință minimală a regulilor rutiere, dacă stăpânești cât de cât aceste jaloane legislative .
Așa este. Legislația la acest moment nu are prevăzută o normă prin care să oblige biciclistul să urmeze, știu eu, cursurile unei școli de bicicletă. Și rămâne toată responsabilitatea aceasta, ca o părere personală, în sarcina părinților. Ce observăm noi în trafic, în rândul bicicliștilor, e că cei care utilizează zilnic bicicleta știu să se facă prezenți și responsabili în trafic și nu se întâmplă să se regăsească în accidentele rutiere decât foarte rar.
Noi, ca Poliție Rutieră Sibiu, credem că dezvoltarea mobilității urbane și a mersului pe bicicletă va reprezenta o soluție, atât pentru reducerea numărului de accidente rutiere, cât mai ales pentru decongestionarea traficului. Pentru că valorile de trafic cresc de la lună la lună, numărul mașinilor parcului auto e în expansiune, iar mobilitatea urbană prin mersul cu bicicleta poate fi o soluție eficientă.
Domnule Jens, aveți un parcurs, și la propriu, și la figurat, al mersului pe bicicletă impresionant. Ce înseamnă să fii biciclist de vocație?
Jens Kielhorn (Librăria Erasmus): Eu vin din Germania și sunt obișnuit să folosesc bicicleta în scop zilnic. În Germania e mult mai comun să folosești bicicleta pentru treburile, drumurile zilnice. Eu stau din 2005 în Sibiu și, într-adevăr, a crescut foarte mult traficul motorizat. Acesta poate fi și un avantaj, pentru că cu cât e mai aglomerat orașul, cu atât mai mult pot să gândesc că dacă vreau să ajung mai repede undeva, mai bine schimb mijlocul de transport. Eu am niște nemulțumiri. Știu că în Sibiu campania aceasta bike-friendly există, dar faptele încă lipsesc. Dacă e să vorbim de pista nouă de biciclete, sunt și foarte multe puncte slabe. Primul punct bun e legătura din Gușterița la Lidl. E foarte-foarte bine venită pentru cei care vor să facă cumpărături. Soția mea chiar din prima săptămână a renunțat la mașină și face cumpărăturile cu bicicleta, de la Lidl. Doar că această conexiune dintre Lidl și pistă se face prin niște ghivece, prin flori. Nici măcar nu s-a gândit cineva să facă un pavaj, să pună niște pietre, să ajungi în condiții civilizate la cumpărături. Pe partea cealaltă, la Gușterița, la sensul giratoriu, cu 50 de metri înainte de a se termina pista, s-a uitat să se facă legătura să poți trece mai departe. Și astfel de exemple avem foarte multe. Apoi sunt foarte multe pante. Bicicliștilor nu le plac pantele, dacă folosesc bicicleta în scop utilitar. Avem traseul acela prin Podul Gării. Recent a apărut un semn rutier că acolo este acum pistă. Dar este foarte-foarte periculos să te duci cu bicicleta pe acea pistă, pentru că acolo sunt niște parapeți cu latura spre mașini, și cu cealaltă latură ascuțită, cu colțuri foarte ascuțite, unde dacă se întâmplă să cadă un biciclist, e cumplit! Cum se poate declara așa ceva pista oficială de biciclete?
Am obosit să citesc Planul de Dezvoltare Urbană, care a fost în dezbatere publică. Un document de 800 de pagini, pentru care publicul a avut la dispoziție doar 10 zile să îl citească și să transmită opiniile. Eu am cititi și am dat și câteva răspunsuri Primăriei. Acolo sunt câteva puncte incredibile! Se vrea a se face cred că 8 tuneluri pentru mașini în Sibiu, în diferite locații, pentru a fi mai frumos să treci Sibiul cu mașina. Să fie mai atractiv orașul să treci cu mașina printr-un tunel pe strada Constituției, un altul la strada Transilvania, alte trei tuneluri spre Strand, cu pasaje subterane, cu pantă de 8 %. Aceasta va fi singura conexiune pentru bicicliști să treacă zona de cale ferată.
Emanuel Lazăr: Aici am eu câteva observații de făcut. La Planul de Mobilitate Durabilă, în momentul în care apar distribuite proiectele propuse, acelea sunt niște fișe cu propuneri de proiecte, ale căror soluții tehnice sunt adoptate și implementate printr-un proiect tehnic. La momentul în care se face un Plan de Mobilitate Durabilă nu ai nici timpul necesar și nici legislația care să îți spună să vii atașat cu un proiect tehnic. Acolo sunt strict propuneri. Că anumite lucruri ies cum ies se datorează și faptului că o administrație publică locală are ca singur instrument de lucru, un sistem de achiziții, cu o legislație specifică, pe care nu a făcut-o Primăria Sibiu și ne conformăm lui. Acesta e contextul legal. Dacă astăzi își dorești, ca administrație, să lucrezi cu o companie de calitate, care să îți furnizeze niște servicii de calitate, te vei întâlni, pur și simplu, cu câteva specificații din legislația achizițiilor publice, care spun că trebuie să ai un raport calitate-preț, și așa mai departe. Și sunt foarte multe proiecte unde ne-am dori să lucrăm cu o companie mare de consultanță, dar la o astfel de lucrare îți vine oricine. Oricine astăzi își poate face un cont de SICAP, are patru specialiști angajați și vine să îți spună că el îți face lucrarea la jumătate din banii pe care îi ai prevăzuți.
În momentul în care o lucrare e deja făcută și se constată anumite probleme, în ce măsură pot fi ele remediate?
Noi avem o platformă cu care sibienii interacționează foarte bine. Se numește Sibiu City App. A fost un proiect la nivel național, pe care încercăm să îl actualizăm în fiecare zi. Dacă acolo sunt observații care pot fi remediate, atunci acele lucruri se rezolvă. Se pomenea aici de accesul către un centru comercial. Acesta îl poți face pe o lucrare de întreținere. Sunt unele lucruri care pot fi remediate de Primăria Municipiului Sibiu. E nevoie doar ca ele să fie identificate și semnalate. Însă nu toate lucrurile care se văd într-un proiect de investiție țin strict de constructorul care a lucrat acolo. Dacă limita de proprietate, să zicem, e aici, și au am cheltuit un leu din banul alocat proiectului respectiv peste acea linie, în momentul în care se efectuează controalele specifice, răspunzi. Și atunci apar astfel de disfuncționalități. Dar ele se pot rezolva.
Clar că au fost și probleme de proiectare. Nu cred că există un proiect major, și nu doar în Sibiu, care să nu aibă probleme de proiectare. Datorită faptului că e mai ușor, cu sistemul actual, să îți vină la licitație și să ia lucrarea un proiectant din București, să zicem. Aceasta, oricât ne-am dori să lucrăm cu cineva care cunoaște Sibiul. Lucrurile acestea trebuie să le adaptezi în mers. La noi, fiecare proiect tehnic înseamnă reproiectare în faza de implementare. Aceasta scoate în evidență altceva: calitatea mediului socio-profesional în care lucrăm. Profesioniștii adevărați lucrează pe alți bani și preferă să lucreze în privat, acolo unde plățile se fac chiar și anticipat, și atunci e mai greu ca instituție publică să poți beneficia de serviciile unor astfel de profesioniști. Vrem să facem mâine strategia de mobilitate alternativă a Sibiului? Am vrea să avem o firmă de consultanță din Olanda. Ei bine, poate să îți vină să oferteze liniștită, pe aceiași parametri, o firmă din orice altă țară, cu prețul cel mai mic și tu pur și simplu nu ai ce să faci. Deci noi încercăm să facem lucrurile în parametrii legislativi pe care îi avem. Dar clar, de îmbunătățit, se pot îmbunătăți foarte multe lucruri.
Ionuț, citeam de curând o statistică ce consemna că 110 bicicliști au murit în primele 10 luni ale anului 2022, în România, în accidente provocate de ei. Te-aș ruga să ne vorbești despre siguranța bicicliștilor în trafic. Care ar fi recomandările, în primul rând, pentru bicicliști?
Ionuț Natea: Trebuie să fac și aici o remarcă. Din perspectiva participanților la trafic, categoria bicicliștilor, a pietonilor, se încadrează între cele mai vulnerabile. Ei, bicicliștii, sunt cei mai predispuși a resimți consecințe grave în urma unui accident rutier. Acesta e și motivul pentru care ar trebui protejați. Motivul consecințelor mai grave e de la sine înțeles. Se demonstrează că în accidentele în care sunt implicați bicicliști, ponderea mai mare e a celor care se fac și vinovați de producerea accidentelor, dintr-o lipsă de noțiuni de bază – poate e o părere subiectivă – în materie de legislație. Ne lipsește o antrenare, o formare a acestor deprinderi. Dacă ar fi să discutăm despre conducătorii auto și despre agresivitatea în trafic, din nefericire, aceasta se vede în deplasările de zi cu zi. Nu e un război doar între bicicliști și conducătorii auto. Există un război și între conducătorii auto între ei. E accentuată situația aceasta mai ales în restul țării. La noi lucrurile sunt oarecum mai lejere. Aici incidentele au loc mai ales în zona unităților de învățământ, pentru că străzile sunt înguste și conducătorii auto nu au cum să treacă decât unii după ceilalți. Ce remarcăm noi prin prezența în zona unităților de învățământ? O spun cu tristețe: nu e eveniment din acesta de educare și informare rutieră la care să participăm – unde discutăm cu copiii, cu profesorii -, ca atunci când ieșim în fața școlii să nu găsim o mașină parcată pe trecerea de pietoni! Și orice deplasare pentru mine, împreună cu colegii, la o astfel de activitate, ca timp, se dublează. Pentru că luăm de acolo părintele care a parcat în fața școlii și îl conducem la sediul poliției, unde încercăm să îl conștientizăm de pericolul unei astfel de situații. Interesul nostru nu e acela de a aplica sancțiuni. Ci mai ales e acela de a preveni producerea unor accidente rutiere și de a-i responsabiliza de oameni. Și atunci îi punem în fața unor înregistrări video, a unor fotografii surprinse la accidente rutiere și le spunem: ”Astăzi ați fost câștigătorii unui loc de parcare în fața trecerii de pietoni. Mâine, nu veți avea poate aceeași șansă, și un alt părinte va veni cu copilul acolo. Și tu faci un efort să îți duci copilul, cale de 10 km poate, în siguranță, și în acei 10 metri, în fața școlii, îl expui unui risc imens. Pentru că altcineva, un alt părinte, vine grăbit, își pierde atenția și există un risc major să se producă o tragedie!”. Acesta e motivul pentru care strategia noastră de ani buni de zile e de a consolida activitățile de educație și informare rutieră prin intermediul cărora grupul nostru țintă se regăsește și în categoria părinților. Toate activitățile pe care le derulăm sunt desfășurate pentru a-i responsabiliza și pe părinți. Le-am oferit copiilor – un exemplu minor – legitimații de polițist, pe care ei le utilizează ulterior acasă, fiind foarte atenți la conduita părinților, și îi sancționează.
Ca și comportament al relației dintre bicicliști și conducători auto, însă, cred că suntem pe o cale bună, pentru că în raport cu alte orașe, observăm, cel puțin în întrevederile noastre la nivel național, că numărul de accidente rutiere în care sunt implicați bicicliști la Sibiu este mai mic decât în alte județe. Participarea, chiar dacă nu avem date concrete, utilizatorilor de biciclete la trafic se vede în activitatea zilnică; împreună cu colegii mei observăm aceasta ca un trend. Apar tot mai mulți bicicliști și acesta e un lucru îmbucurător. Pentru că aș putea spune că în momentul în care vom avea un număr mai mare de bicicliști, respectul pe care conducătorii auto îl vor manifesta față de aceștia va fi mai mare. Și vedem aceasta în activitățile pe care le-am organizat și în care am încurajat, ca instituție, deplasarea copiilor, împreună cu părinții, într-o formă de restricționare a traficului, și unde, în cadrul acelor evenimente, nu ne-am întâlnit cu situații în care să fim claxonați, să fim agresați. În momentul în care va apărea o cultură a bicicliștilor la nivel urban, cu siguranță că și conducătorii auto vor fi obligați să înțeleagă că până la urmă deplasarea unui biciclist zilnic reprezintă un avantaj și pentru ei. Un biciclist prezent în trafic poate reprezenta un loc de parcare în plus. Și aceasta trebuie să fie o imagine cu care conducătorii auto trebuie să plece. Educația pleacă de acasă și e foarte important ca odată ce copiii ne devin parteneri, să existe o mișcare practică a comunității, și în felul acesta vom avea succes.
