23.1 C
Sibiu
duminică, iunie 16, 2024

6% din populația Sibiului va participa la Maratonul Internațional Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Fundația Comunitară Sibiu a organizat astăzi, 22 mai, o conferință de presă în care s-au prezentat detaliile ediției a 13-a a Maratonului Internațional Sibiu.

În cadrul conferinței s-a prezentat cea mai mare ediție a Maratonului Internațional Sibiu, aproape 9000 de participanți urmând să ia startul, în 25 și 26 mai, pentru cele 51 de cauze din eveniment. De asemenea, au fost prezentate detalii despre noutățile ediției, precum și alte informații de interes public despre MIS 2024.

La conferință au luat parte: Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu și directoarea generală MIS, Daniel Troancă, directorul tehnic MIS și președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, Andrei Adam, Head of Operations MultiversX, partenerul principal al evenimentului.

125 de oameni s-au antrenat într-o zi alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu

„Preocuparea mea ca director tehnic MIS și președinte a Clubului Sportiv Comunitar Sibiu este ca alergătorii să ajungă la finish sănătoși, căci doar atunci putem spune că avem o ediție reușită din toate punctele de vedere. Îi avem pe cei de la ISU care în acest an au venit în număr foarte mare, iar la fiecare punct de revitalizare vor fi doi reprezentanți ISU. Anul acesta toți voluntarii au fost instruiți cu privire la măsurile de prim ajutor, astfel încât să fim pregătiți pentru orice. Am avut niște cifre incredibile la antrenamente, de exemplu, acum o lună, la un antrenament s-au strâns 125 de participanți pe Stadionul Municipal. Dacă în 2015 strângeam 20 de alergători eram cei mai fericiți, iar acum a trebuit să vorbim la microfon pentru a ne auzi toată lumea”, a transmis Daniel Troancă.

Cel mai tânăr alergător are 4 ani și cel mai în vârstă are 80 de ani

Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu și directoarea generală MIS spune că cel mai tânăr alergător are 4 ani, iar cel mai în vârstă este născut în 1944.

De asemenea, Ana Bugneriu a precizat că sunt peste 50 de alergători internaționali. Cei mai mulți vin din Germania, Regatul Unit, Italia, Irlanda, Grecia, Cehia, Turcia și Austria.

Comentator sportiv la MIS 2024

„Vom avea un comentator sportiv care va comenta live streaming-ul de la eveniment, astfel încât și cei de la distanță să poată urmări evenimentul. În ceea ce privesc obstacolele, suntem obișnuiți că sunt tot felul de greutăți. De exemplu, o dată la trei ani ne este dificil să recrutăm voluntari, căci ei încep din clasa a IX-a, iar în perioada Bacalaureatului cei mai mulți se retrag. Totuși, suntem foarte ok, acum sunt peste 650 de voluntari”, mai adaugă Ana Bugneriu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Foarte important la Evaluarea Națională: elevii pot face corectări, sublinieri și marcaje pe figură

Vin informații foarte importante de la Ministerul Educației pentru elevii care vor susține în acest an Evaluarea Națională.Ministerul Educației...

Știri pe același subiect