Doi sibieni aflați pe o motocicletă, răniți într-un accident rutier

Cele mai citite

Două persoane aflate pe o motocicletă au fost rănite, miercuri după amiaza, pe strada Brateiului din Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă spre Sighișoara, pe un tronson de drum prevăzut cu marcaj continuu, un sibian în vârstă de 39 de ani s-a angajat în depășirea unei autoutilitare, cu care a intrat apoi în coliziune după ce șoferul acesteia, un sucevean în vârstă de 42 de ani a virat la stânga, încălcând, la rândul său marcajul longitudinal continuu.

Motociclistul și pasagera de pe motocicletă, o sibiancă în vârstă de 47 de ani, au fost răniți în urma evenimentului.

Echipaje de la SMURD și Ambulanță au intervenit pentru a acorda asistență medicală persoanelor rănite.

Publicitate

Motociclistul a suferit un traumatism la picior și traumatism de coloană, iar femeia a suferit un traumatism la picior.

Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Veștea riscă excluderea din PNL, după acceptarea nominalizării pentru funcția de premier. Ce prevede statutul partidului

Adrian Veștea se află în centrul unei controverse politice după ce a acceptat nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan...

Știri pe același subiect