22.3 C
Sibiu
marți, mai 21, 2024

FOTO: Un nou loc de joacă a fost amenajat în Mediaș

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Marți a fost efectuată recepția lucrărilor executate la locul de joacă situat pe strada Valea Adâncă din cartierul Moșnei.

Lucrările de investiții și reparații din această zonă au vizat spațiul de joacă, dar și amenajările suprafeței verzi aferente.

Publicitate

Aparatura de joacă montată are ca beneficiari copiii și constă în figurine pe arc, balansoar, cățărătoare, leagăn, dar și un complex de joacă.

Publicitate

Spațiul a fost dotat și cu 7 aparate de fitness, care se adresează în principal adolescenților și adulților.

Publicitate

Lucrările conexe efectuate în parcul de pe strada Valea Adâncă au constat plantarea de arbori, amenajarea de alei pietonale, montarea de bănci și coșuri de gunoi stradale, vopsirea elementelor componente ale împrejmuirii.

„Dacă în urmă cu aproximativ o lună și jumătate am finalizat lucrările la parcul din Vitrometan, mai exact la cel existent pe strada Sadu, astăzi s-a făcut recepția lucrărilor la parcul pe care l-am amenajat pe strada Valea Adâncă.

Consider că este un parc care corespunde cerințelor copiilor și părinților. Nu îmi doresc altceva decât ca acesta să fie păstrat așa cum este acum.

Sigur că ne propunem să amplasăm și camere video, pentru că există și medieșeni care nu înțeleg că aceste bunuri trebuie păstrate intacte.

Avem în plan amenajarea parcului de sub alee și sigur că în perioada următoare ne propunem să intervenim și în alte locuri din oraș, acolo unde există locuri de joacă sau parcuri, sau unde dorim să înființăm astfel de locuri de agrement“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Viasu, Director General Bilstein S. A.: „Mândri să fim Bilsteineri”

„Cred cu tărie că fiecare dintre noi avem responsabilitatea unui aport esențial asupra societății”Activă în Sibiu din 1996, Bilstein...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect