Astăzi, în comuna Bazna, va avea loc inaugurarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Bazna, înfiinţat prin Hotărârea nr. 47/2021 a Consiliului local.
În județul Sibiu, aproximativ 4.000 de locuitori din satele Bazna, Boian și Velț vor beneficia de activitatea specifică pe linie de evidenţă a persoanelor, datorită actualizării arondării unităților administrativ-teritoriale la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Prin înființarea acestei structuri de profil se urmărește eficientizarea serviciilor furnizate cetățenilor de către autoritățile locale. Astfel, depunerea documentelor necesare în vederea eliberării actelor de identitate se va realiza chiar în localitatea de domiciliu, în sediul Primăriei comunei Bazna, situată pe str. Principală nr. 500, un spațiu dotat cu toate echipamentele necesare desfășurării activității în condiții optime.
De asemenea, este important de menționat că activitatea specifică desfășurată pe linie de stare civilă este, la rândul ei, o componentă esențială a activității acestui serviciu.
Acesta este cel de-al 21-lea serviciu de specialitate înființat în județul Sibiu, fiind rezultatul unui efort comun al mai multor instituții cu atribuții în domeniu, printre care se numără autoritatea publică locală, Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Sibiu, Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Sibiu și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, instituție de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu. Aceasta va avea rolul de a coordona și controla metodologic activitatea specifică desfășurată de către acest serviciu.