Un bărbat din Hoghilag este cercetat penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Marți după amiaza, în jurul orei 16, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Hoghilag.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că rezultatul testării nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
FOTO: Arhivă