6.3 C
Sibiu
duminică, mai 18, 2025

Un șofer băut din Mediaș a lovit o mașină parcată. În Valchid, polițiștii au prins la volan o femeie fără permis

Cele mai citite

Seria șoferilor care se urcă băuți la volan a continuat, joi seara, în municipiul Mediaș cu unlocalnic care s-a oprit cu mașina într-un autoturism parcat.

Joi seara, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor, un localnic în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 1,15 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. Medieșeanul are acum dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Vineri dimineața, pe raza localității Valchid, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către o localnică în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânăra nu deține dreptul de a conduce, pe numele acesteia fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Persoana în cauză era însoțită de către proprietarul mașinii, în vârstă de 19 ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni, acesta cunoscând faptul că cea aflată la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pe numele proprietarului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autoturism unei persoane despre care cunoaște faptul că nu deține permis de conducere.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Informații de la Poliția Sibiu despre alegerile de duminică

Datele centralizate la nivelul județului Sibiu arată că misiunile de astăzi ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne în context electoral...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect