România este un areal geografic, locul în care cetățenii consideră că s-a născut civilizația europeană, limba latină și energii spirituale remarcabile. Acest spațiu e conform arheologilor capătul autostrăzii stepei pentru toți călăreții originari din Asia Centrală. Niște domni înarmați cu arcuri și săgeți au adus diversitate genetică Europei.
În acest moment România pare a fi eticheta cea mai potrivită pentru actualitatea stupefiantă a știrilor din Bulgaria. Aici, la noi, luptătorii ninja antimafia devin din pseudo-temniceri inculpați penal, din șefi ai agențiilor de integritate infractori preocupați de bunăstarea proprie și personală. Dacă Orson Wells ar fi trăit azi, aici în România, rinocerii lui Eugen Ionesco s-ar fi înverzit de invidie.
Prinși în războiul pe Twitter al alocațiilor pentru copii, politicienii români atunci când nu iau șpagă în poșete negre ministeriale sau sub camuflajul amurgului din cimitir, respiră aerul pitoresc al unui sarcasm exuberant. România a simulat atât de mult democrația liberală, încât azi în aceste locuri nici sistemul metric de măsură nu mai este dincolo de orice dubiu. A minți ca la meteo nu e doar un refren muzical de o calitate îndoielnică sancționat de CNA, ci realitatea crudă a societății românești cu autostrăzi înnămolite, orașe fără apă curentă și o punctualitate orientală de invidiat.
Pentru că românul verde s-a plictisit între timp de rațiunile de existență occidentale și modelele sociale europene, cineva mai inteligent, fără abilitatea de a introduce atenția în buzunar, motorul subversiv al economiei, trebuia să existe. Așa a apărut barza.
Legea românească protejează berzele, iar când un român sătul de găinaț și pene a solicitat mutarea cuibului unui cocostârc mioritic, un comitet academic cu aprobarea guvernului a intrat în acțiune. Însă superbul animal, poate cel mai pitoresc opozant al sistemului din România, a ignorat ordinul de ministru și a revenit în locul în care clocește la sosirea din migrația africană. Acest cocostârc nemernic face ceea ce nu e în stare un sindicat din administrație, un partid politic și chiar vocea omului sătul de bătaia de joc guvernamentală din ultimele decenii, își vede de treabă.
Periodic cetățenul român fatalist prin cultură și mesianic prin inacțiune și-a ales diverși idoli sau pivoți morali, simboluri în care a investit încredere, așteptări și speranțe viitoare de mai bine. De la arhangheli ai dreptății, până la lideri populiști de toată mâna, calea spre dezamăgire a rămas constant deschisă. Așa s-au înecat calificările naționalei de fotbal la mondiale sau instituțiile subrezite anticorupție. Poate e timpul ca astăzi să credem într-un bărzoi. Trăiește pe picior mare, are gușa relativ mai mică decât pelicanii lacomi pe care îi cunoaștem și cu o elită cazată pentru un ciclu electoral la răcoare, oricum nu prea mai avem de un alege. Până la urmă mai degrabă merită barza o statuie ecvestră decât Dan Șova.
Publicitate
