Când republica se sfârşeşte la Bucureşti şi discuţiile de pe agenda publică se axează pe „candidează sau nu candidează Victor Ponta?” şi „ cine va fi contracandidatul?” este dificil pentru cetăţenii acestei ţări să vadă ce se întâmplă în jurul nostru. În Irak după un deceniu de ocupaţie americană şi mii de miliarde cheltuite, câteva sute de insurgenţi antiguvernamentali au pornit un marş către Bagdad. În drumul lor au pus mâna pe cele mai mari oraşe din nordul Irakului, au demoralizat trupele guvernamentale ale guvernului şiit şi au pus mâna pe elicopterele Black Hawk furnizate Irakului de Statele Unite. În nordul Irakului se instaurează un califat levantin, iar apelul Bagdadului pentru suport aerian de la Pentagon au rămas fără răspuns. Probabil Departamentul de Stat se felicită că insurgenţii nu sunt pro-iranieni (ce ar fi însemnat oare un culoar de sute de kilometri până în Siria), însă Turcia nu e tocmai fericită. Ar fi imposibil când consulul din Mosul şi alţi 50 de funcţionari au fost luaţi ostatici de insurgenţi. Românii nu ştiu şi nici nu le pasă de statul irakian aflat în colaps. Soldaţii români care au fost răniţi acolo au fost uitaţi.
Lângă noi, în estul Ucrainei, forţele guvernamentale de la Kiev care zdrobesc militar cecenii trimişi acolo de Federaţia Rusă, au anunţat că luptele au escaladat după intrarea tancurilor ruseşti pe teritoriul ucrainean. Ecourile acestei acţiuni la Bucureşti sunt cvasi-inexistente. Probabil e prea departe…
Însă Comratul şi Tiraspolul nu sunt. Regiunea autonomă găgăuză avertizează că dacă Chişinăul va semna tratatul de aderare la UE în 27 iunie, îşi vor declara independenţa în sincronizare completă cu Transnistria şi oraşul Bălţi. O ucrainizare a Republicii Moldova ar trebui să ne dea fiori fie şi numai pentru că sunt acolo sute de mii de cetăţeni români.
Există şi o veste ”excelentă” şi evident ignorată la Bucureşti. După capturarea teritoriului ucrainean din Crimeea, România e vecin cu Federaţia Rusă în zona platoului continental al Mării Negre. Rusia, acel stat care nu dă doi bani pe tratatele internaţionale. Mai ţineţi minte câştigarea teritoriului plin de gaze şi petrol prin contenciosul cu Ucraina? Ei bine disputa noastră câştigată cu Ucraina ar putea fi contestată de ruşi. De ce le-ar păsa celor de la Kremlin de politicienii hăbăuci de la Bucureşti care îşi parcelează feudele din Constanţa cu inconştienţă? Dacă în aparatul de stat ar pâlpâi o urmă de responsabilitate, cheltuielile de înarmare ale României ar trebui să crească semnificativ de mâine. Pentru că România nu e Finlanda. Iar Mama Rusia e al naibii de flămândă.
