11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Elevi care au rămas la barieră

Cele mai citite

Aproape 2.000 de elevi sibieni au rămas anul acesta fără diploma de bacalaureat. Fie nu s-au înscris, fie nu s-au mai prezentat la toate probele, fie au luat note sub limita de trecere. Numărul celor care au promovat examenul este mult mai mic – 1.624. Cu alte cuvinte, procentul de aproape 70% pe care se laudă Sibiul că l-a înregistrat nu are nicio acoperire. Realitatea este că în jur de 40% dintre cei care au terminat liceul au trecut și bacul. Cu siguranță, lucrul acesta naște multe semne de întrebare. În acest moment, țapii ispășitori sunt elevii, care nu mai învață, nu mai sunt preocupați de școală. Și este adevărat acest lucru. Problema este că acești elevi ajung să facă un ciclu complet de liceu, iar la final l-au făcut degeaba. O vină destul de mare o au și profesorii, care se complac să constate că într-un liceu „prost”elevii nu mai sunt interesați să învețe. Prin urmare, nici nu se mai obosesc să îi „trezească” și încuviințează tacit  lipsa lor de interes. În virtutea acestui cerc vicios, acceptă ca la orele lor să se chiulească, acceptă să nu mai țină cursuri cu zilele…Am rămas surprinsă să constat cum la un liceu sibian, aflat la 5 minute de inspectorat, elevii fac școală „în regim de facultate” – 2 ore azi și plecați acasă, 4 ore mâine și gata, poimâine nu mai veniți deloc, peste câteva zile suspendăm cursurile în școală, pentru că avem nu știu ce proiect sau parteneriat, unul important pentru conducere, aducător de bile albe pentru instituție, ca să dea bine la evaluarea finală și inspectoratul să aibă cu ce să cosmetizeze eșecurile. Închizând ochii la ceea ce se întâmplă în toți cei 4 ani de liceu, ajung să aibă astfel de rezultate. Degeaba ne acoperim cu cifre, procente. Realitatea este crudă. Cei care nu au trecut bacul sunt marcați de ratarea examenului de maturitate. Sunt lipsiți de speranță. N-au învățat nicio meserie în timpul liceului. Iar mai departe, la o facultate unde să se specializeze, nu pot merge. O bună parte din ei probabil vor ajunge să emigreze, deoarece, dacă tot sunt condamnați la munca de jos, măcar să o facă undeva unde câștigă mai mulți bani. Situația aceasta se întâmplă de ani buni încoace, iar ministerul n-a considerat că e nevoie să se schimbe ceva. Când, de fapt, tot sistemul trebuia regândit. Pentru acești elevi trebuia găsită o verigă de legătură cu sistemul. Fie prin examene de admitere care să-i trieze de la intrarea în liceu, iar restul să meargă în școli profesionale unde să învețe meserii cu care să supraviețuiască în societate. Fie profesorii, nemulțumiți de subiectele date de cei de la minister „care nu cunosc realitatea de la catedră” și „habar n-au ce se întâmplă la clasă” să inițieze un protest prin care cei cei care concep subiectele să formuleze subiecte pe care elevul le învață în școală.  Fie prin introducerea, special pentru cei fără bacalaureat, a unor cursuri de calificare în meserii cerute pe piață.

Pentru că acești mii de elevi picați reprezintă, în proporție de 50%, generația tânără din România. Iar ei sunt, în acest moment, lipsiți de speranță, pentru că nu au nicio alternativă. Prea puțini dintre ei vor reuși  să treacă bacul la următoarele sesiuni, pentru că pe băncile școlii n-au învățat cum să învețe. 

spot_img
Ultimele știri

Sorin Grindeanu, în fața unei ȚEPE COSMICE: „Bolojan rotește miniștri, poate să stea și doi ani”

România ar putea intra într-o perioadă de guvernare fără sprijinul PSD, în condițiile în care un executiv interimar condus...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect