Îmi aduc aminte de o întâmplare povestită de cineva care l-a cunoscut personal pe părintele Arsenie Boca. Era perioada când românul se hrănea cu gândul căderii comunismului şi, implicit, şi a lui Ceauşescu. Odată, când cineva a rostit acest gând cu voce tare, părintele ar fi spus : „nu vă bucuraţi, căci cei ce vin după el vor fi de o mie de ori mai răi pentru popor … şi nu veţi avea de unde alege să puneţi în fruntea statului.” Poate spune cineva zilele acestea, privind masca de pe figura „lidărşip”-ului acestei ţări răstignite, că părintele Arsenie n-ar fi avut darul previziunii? Nicidecum.
Să spicuim din bilanţul „binelui” revărsat asupra poporului român de politrucii „democratiţei” noastre originale: Românul a fost deposedat de bani prin jocurile financiare piramidale. Mai întăi, a rămas în chiloţi „ de firmă” Caritas, Ardealul, care n-a înţeles că „ bani să fete bani nu există”, iar apoi de-a dreptul în fundul gol, sudiştii, mai „şmecheri”, deh, care şi-au jucat la noroc doar dolarii. Pas de mai cumpără vreo întreprindere sau vreo fermă scoase la privatizare, române! Au cumpărat străinii întru demolare, ca să scoată România de pe harta economică a lumii: o ţară fără datorii, deci sclava nimănui, cu conturile ţării pline ochi, cu 15 miliarde de dolari rezerve valutare şi vreo 3 de recuperat de la alţii, exportatoare de tehnică militară şi aeronautică, lider mondial în confecţii metalice şi rafinării, cu o flotă de invidiat, producătoare de apă grea, vârf de cercetare în industria farmaceutică şi câte şi mai câte. După ce marele manipulator a pus la pământ aproape 1.500 de mari întreprinderi româneşti, etichetate prin vocea sexoasă a lui nea Petrică Roman – azi „înţeleptul cetăţii” pe la televizor – drept „un maldăr de fiare vechi”, a început sărăcirea sistematică a românilor ca să se declanşeze exodul a mai bine de jumătate din populaţia activă a României: retrocedări criminale, contracte oneroase, plocoane grase de rezerve naturale, liber la jaful pădurilor şi resurselor energetice, liber la veneticii hămesiţi să cumpere pe nimic pământ românesc, aşa s-a reuşit. Pentru cei rămaşi, de-acum e liber la strâns şurubul cât cuprinde la preţul energiei, că-i şurub străin. Dă-l în mă-sa pe român. Să rabde! Şcoala să-l tâmpească! Medicina să-l extermine! Somităţile medicale să-i piară! Istoria să-i dispară! Grânarul Europei să pape furaje chimizate şi să pupe laba care-i creşte leafa cu 5 lei, prin restructurare. Mai e de pus barda la rădăcina Bisericii!!!
Guvernul din umbră!?! Doar nişte mafioţi la vedere la umbra marilor averi. Iar „în spatele fiecărei mari averi stă o fărădelege”, zice Balzac. Şi ce dacă zice. Justiţia zice mai bine: MUCLES !




