Citind acest titlu, unii din presă şi politică vor fi în extaz, dar, ca de obicei, nu vor pricepe nimic. Pentru restul cititorilor, mult mai inteligenţi, sunt un handicapat pentru că sunt alături de suferinţa celor cu sau fără certificat, dar care au o dizabilitate. Suferinţa şi umilinţele prin care trec aceşti oameni merită înţelese şi de noi, ceilalţi, care ne considerăm fără probleme. Guvernul Boc a pus Ministerul Muncii să prigonească persoanele cu certificate de handicap pe motiv că sunt prea mulţi şi pare că se fură bani de la buget. A fost o megacomisie de la Bucureşti care a concluzionat din verificarea dosarelor că se fură şi a tăiat încadrări în grad de handicap sau certificate cu totul. .. Fără să vadă persoanele. În unele comune s-au dus cu japca la Căminul Cultural, unde au chemat toţi ,,handicapaţii” şi i-au luat la rost. Nu spun că sistemul nu a fost furat, dar cum se face că mulţi dintre cei găsiţi vinovaţi sunt tocmai cei cu dizabilităţi reale?! Iar alţii sunt bine mersi… Bolnavii psihici internaţi la psihiatrie în crize nu mai sunt bolnavi dacă nu s-au internat în ultima perioadă, în ochii comisiei de la Bucureşti. Cum nici cei paralizaţi nu mai au probleme de sănătate, conform unui dosar dintr-un vraf, pentru că apar internări… Asta când tot Guvernul Boc a dat ordin altui minister, al Sănătăţii, să taie drastic zilele de internare. Astfel, bugetul a fost scutit de nişte plăţi, vinovaţii au fost găsiţi în ochii mai-marilor de la Bucureşti, iar persoanele cu handicap au rămas fără bani, drepturi, însoţitori. Le-a rămas dizabilitatea. Asta le-o mai ia doar Dumnezeu. Interesant cum nişte indivizi ajunşi în funcţii la Bucureşti au devenit nişte dumnezei din condei şi din puterea funcţiei ocupate temporar. Au vindecat oameni paralizaţi doar uitându-se la dosare, au luat vălul negru de pe mintea bolnavilor psihici dintr-o adresă trimisă în teritoriu. Apoi au aruncat cu cifre şi sume scutite în presă. La fel s-a procedat şi acum vreo 10 ani cu copiii din sistemul rezidenţial. Au fost ,,integraţi” în familiile naturale sau duşi pe la asistenţi maternali fără prea mult discernământ, doar să arate bine statistic România în faţa Uniunii Europene. Acum, că îi termină şi pe handicapaţi, urmează pensionarii. De fapt, de aceştia se tot ,,ocupă” guvernanţii de ceva timp în speranţa îngropării lor cât mai devreme. Uite aşa se fac scutirile de cheltuieli la bugetul de stat! Le-aş ura şi eu ceva cu ,,dumnezei”, dar suntem în Postul Paştilor. Călin Blaga; [email protected] Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26.
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului
Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...




