Ca să nu plesnească de abuzurile şi nedreptăţile înghiţite zilnic sau să nu-şi piardă busola în degringolada socială numită la noi democraţie, majoritatea românilor aleargă la farmacii. Există însă şi remedii naturale, mai ales întru recalibrarea busolei. Eu am folosit deunăzi evadarea în lumea copilăriei şi a funcţionat. Era o lume dreaptă, plină de bunăcuviinţă şi iubire. Bunicii erau bunici, satul sat şi vorba vorbă, femeia era femeie, bărbatul bărbat, cireşele cireşe, vacanţele vacanţe, toate aveau rost şi rânduială. Dar cel mai mult îmi plăcea rînduiala din biserică în Duminici şi sărbători.
Cinstea se dădea bătrânilor, care şedeau în strane şi întâietatea copiilor, stând aproape de altar, sub ochii icoanelor şi ai părinţilor, cât mai lângă preot. Apoi se rânduiau bărbaţii pe partea icoanei Domnului Hristos, iar femeile pe partea icoanei Maicii Domnului. În costumele alb-negru, toate mi se păreau regine, fetele cu busuiocul la despicătura iei, femeile cu busuiocul în palmă, căci cu mâinile ţineau casa. Familia era sfântă, ca şi hărnicia şi prima lecţie la şcoala bunicilor era: să nu dai cinstea pe ruşine! Ceva mai în spate, în pronaos, mai către uşă stăteau viniturile şi căzăturile. Nimic peiorativ în termenii aceştia. Viniturile erau cei care se aciuiseră în sat, dar încă nu câştigaseră încrederea comunităţii, nu demonstraseră îndeajuns că sunt oameni întregi, adică de caracter şi cu frică de Dumnezeu. Iar căzăturile erau cei care căzuseră din Legea lui Hristos. Mai un furtişag, un păhărel, o lene, o minciună… Temporar, căci nu erau excluşi din biserică. Dar, ca să ajungă din nou în naos, în rând cu lumea, trebuiau mai întâi să se schimbe. Rânduiala din biserică se respecta întocmai şi-n comunitate şi bag seama că Îi era plăcută şi lui Dumnezeu. Căci, nu-mi aduc aminte de boli, morţi năprasnice, inundaţii, grindină sau alunecări de teren. Am uitat să spun că pe dealuri, pădurea era pădure şi ne hrănea pe toţi cu bunătăţile ei.
Cu busola astfel calibrată, poate că se poate face faţă mai bine vremurilor de acum, despre care un mare duhovnic al românilor a spus, se pare: vai vouă cînd veţi ajunge să spuneţi binelui rău şi răului bine ! Doar atât să vă amintiţi, femeia cu barbă lansată acum un an la Eurovision! Ca să nu mai vorbim că s-a acoperit Ţara de un strat gros de vinituri şi căzături, care şed ele de acum în fruntea bucatelor, ne mai zvârle unul câte un os, râgâie la câte un preot şi-şi şterge slinul de pe mâini pe costumul naţional. Împotriva unora ca aceștia nu există remedii naturale!!!
Publicitate
