OUT and abOUT Sibiu 19-26 iunie: FITS și evenimentele săptămânii

Cele mai citite

La OUT & abOUT Sibiu găsești selecția celor mai interesante evenimente din perioada următoare, de vineri până vineri.

Sibiul trece printr-un mix de experiențe între cultură, natură și distracție: lansări de carte, ateliere creative, drumeții și activități în aer liber, dar și expoziții, seri cu muzică live și petreceri în oraș.

Energia crește odată cu începutul FITS, care aduce în oraș spectacole de teatru, dans, circ și performance-uri internaționale, transformând Sibiul într-o scenă vie, deschisă tuturor.

FITS

19 iunie 2026 marchează debutul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai importante evenimente de artele spectacolului din lume, care aduce sub tema „Suflet” peste 800 de reprezentații și artiști internaționali din peste 80 de țări.

Publicitate

Prima zi de FITS

19 iunie, aduce zeci de spectacole de teatru, dans, muzică, circ și reprezentații stradale. Printre cele mai așteptate evenimente se numără „Povestea prințesei deocheate”, spectacolul flamenco „Carmen”, producția „Sex, bani & foame” și concertul susținut de Janoska Ensemble și Orchestra Română de Tineret în Piața Mare.

Sursă photo: rețele sociale

Sâmbătă, 20 iunie, FITS continuă cu un program variat, iar printre evenimentele principale se numără producțiile „Sex, bani & foame”, „Metamorfoza”, „Othello” și „Teatru No fără limite”, alături de spectacolul de dans „O noapte cu Morricone”. Seara se va încheia în Piața Mare cu concertul trupei Bere Gratis.

Sursă photo: zilesinopti.ro

Duminică, 21 iunie se remarcă următoarele momente importante: „Valentina” în regia Caroline Guiela Nguyen, spectacolul „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul…”, producția „Pescărușul”, dar și reprezentațiile de circ contemporan și concertele din Piața Mare.

Sursă photo: zilesinopti.ro

Luni, 22 iunie, FITS vine cu o nouă zi plină de spectacole desfășurate în numeroase spații din Sibiu. Din program fac parte producții precum „Iona”, „Valentina”, spectacolul „Urmașii zeilor” dar și numeroase reprezentații stradale.

Sursa photo: zilesinopti.ro

Marți, 23 iunie, la FITS. Printre titlurile importante avem „Lungul drum al zilei către noapte”, „Urmașii zeilor”,  „Baal”,  „Cântăreața cheală”, alături de intervenții artistice în spațiul public.

Sursă photo: rețele sociale

Miercuri, 24 iunie, programul FITS include: „Incendii”, „Don Quijote”, „Baal” și „Limba dictaturii”, alături de „Urmașii zeilor” și multe alte reprezentări artistice.

Sursă photo: zilesinopti.ro

Programul de joi, 25 iunie, reunește producții internaționale precum „UNION PLACE”, „Fedra!”, „Limba dictaturii” și „Întoarcerea la stele”, alături de spectacole în Piața Mare, Piața Huet și Piața Habermann. Ziua este completată de instalații și performance-uri în aer liber, inclusiv „O grădină în flăcări”.

Sursă photo: rețele sociale

Vineri, 26 iunie, programului se alătură titluri precum „Ivanov”, „Copiii Medeei” (Milo Rau), „Îngerul casei” (Emma Dante), „Cassandra” cu Fanny Ardant și „Bunraku – Povestea păpușii japoneze”.

Sursă photo: rețele sociale

Time for FUN!

It’s time for FUN! În perioada 19–26 iunie, orașul te scoate din rutină și te poartă prin seri pline de energie, întâlniri spontane și momente care te încarcă pozitiv.

Vineri, 19 iunie, la Mercure Sibiu Arsenal, are loc „White & Rosé Night”, o seară de vară în grădină dedicată degustării de vinuri albe și rosé, cu selecții variate servite în regim all you can drink, acompaniate de muzică mixată live.

Între 20-21 iunie, la Baza Sportivă din Șura Mare, au loc Competițiile Chinologice Sibiu 2026, un eveniment dedicat câinilor de rasă, cu 4 concursuri, unde sunt prezentate și evaluate exemplare din țară și din străinătate conform standardelor internaționale.

Duminică, 21 iunie, se organizează un show de stand-up comedy și crowdwork cu Edi Rădoiu, Beniamin Vătavu și Petrică Iștoc, un eveniment interactiv de umor și improvizație, gândit pentru o seară relaxată alături de prieteni.

Pe 23 iunie, la Dance Xplosion Academy, începe un curs de dans Salsa & Bachata, cu program marți și joi de la ora 19:00, prima ședință fiind gratuită și destinat tuturor, fără partener sau experiență necesară.

Marți, 23 iunie, la Atelier 17, are loc evenimentul „Vin și Pictură: Ia Românească de Henri Matisse”, o seară creativă dedicată începătorilor, în care participanții pictează pe pânză, inspirându-se din arta lui Matisse.

Miercuri, 24 iunie, se organizează Whist Friends Event #8, un eveniment dedicat comunității de board games, cu un turneu de Whist desfășurat pe mai multe runde, cu participare organizată și accent pe fair play și interacțiune între jucători.

Vineri, 26 iunie, Strada Turnului găzduiește o seară gastronomică și petrecere, cu atmosferă relaxată și muzică de vară.

Sursă photo: rețele sociale

Expoziție & Artă

Între 19 și 26 iunie, Sibiul devine un spațiu al diversității culturale, cu evenimente care îmbină arta, literatura și experiențele creative.

Începând cu 19 iunie, la Mănăstirea Ursulinelor poate fi vizitată expoziția retrospectivă „Transilvania | Extravaganza”, dedicată pictorului Ștefan Câlția, ce reunește lucrări reprezentative din întreaga sa carieră.

De asemenea, începând cu vineri, 19 iunie, Muzeul de Artă Contemporană găzduiește expoziția „Landscapes of the Soul”. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 20 iunie.

Sâmbătă, 20 iunie, spațiul Mielul Alb găzduiește vernisajul expoziției de arte vizuale „Casual Wars”. Deschisă până în 28 iunie, expoziția reunește lucrările a 11 artiști contemporani și propune publicului o incursiune în perspective și universuri vizuale diverse.

Sâmbătă, 20 iunie, la Librăria Humanitas, are loc lansarea volumului „Pippa. Aventuri la balamuc”, semnat de scriitoarea și pianista Vanessa Steinacher, într-o întâlnire dedicată literaturii și dialogului, cu participarea unor critici literari și a actorului Cătălin Neghină.

Luni, 22 iunie, se ține vernisajul expoziției semnate de Horațiu Mălăele – HEARTFULLY, organizat în prezența artistului, în cadrul FITS, evenimentul propunând o întâlnire cu universul său artistic de desen, umor și expresivitate.

Evenimente culturale

Scena culturală locală este marcată de evenimente cu puternic impact simbolic și comunitar, de la activitățile dedicate Zilei Refugiatului organizate de Centrul Cultural Arab, până la celebrarea tradițiilor de Ziua Iei, care pune în valoare patrimoniul românesc prin port, artă și momente de întâlnire interculturală.

Sâmbătă, 20 iunie, Centrul Cultural Arab marchează Ziua Mondială a Refugiatului printr-un eveniment dedicat dialogului intercultural. Programul include proiecția filmului „Sea Prayer”, discuții tematice și momente de socializare, iar participarea este gratuită.

Duminică, 21 iunie, în comuna Sadu,  are loc evenimentul „Ziua Iei, Modă și Tezaur”, o sărbătoare dedicată tradițiilor românești, cu muzică, dans, costume populare și momente artistice, urmată de un bal al iei cu formația Traditional Music.

Evenimente pentru cei mici și nu numai

Pentru copii și familii, programul este completat de o serie de activități educative și recreative, de la ateliere creative și interactive, până la drumeții și experiențe în aer liber dedicate copiilor și părinților, menite să încurajeze timpul petrecut împreună.

Vineri, 19 iunie, la Muzeul Național Brukenthal are loc un atelier și expoziție de final de an „Micii Designeri”, un eveniment creativ dedicat copiilor, cu activități de desen și colaj inspirate din grădina palatului și o expoziție a lucrărilor realizate pe parcursul anului.

Sâmbătă, 20 iunie, se organizează o drumeție pentru copii și părinți cu tema „Tehnici de supraviețuire pentru copii”, în cadrul căreia participanții vor învăța prin activități practice noțiuni de orientare, siguranță în natură și amenajarea unui adăpost.

Tot sâmbătă, 20 iunie, la Muzeul de Istorie Naturală, are loc un atelier de desen pentru copii cu tema dinozaurilor, în care participanții vor crea lucrări inspirate din lumea preistorică.

Nu în ultimul rând, pe Platforma de activități Sibiu Junior se poate găsi programul actualizat al tuturor activităților pentru copii. https://sibiujunior.ro/events/list/

Outdoor & Timp petrecut în natură

Pentru iubitorii de natură, agenda include și activități outdoor, în special drumeții și explorări în aer liber, care oferă ocazia de a descoperi împrejurimile Sibiului și de a petrece timp de calitate în natură.

Duminică, 21 iunie, se ține o tură de trail running în zona Măgura – Rosengarten – Valea Argintului, o alergare montană de nivel mediu, desfășurată pe trasee de pădure și dealuri din Mărginimea Sibiului, dedicată celor care vor mișcare în natură și o experiență sportivă de grup.

Sursă photo: rețele sociale

Tot duminică, 21 iunie, „Anii Drumeției” și Hopihe Tours propun o drumeție ușoară pe Via Transilvanica, între Biertan și Richiș, pe traseul vechiului drum al vinului săsesc, cu peisaje de deal, sate medievale și vizite la biserici fortificate.

Sursă photo: rețele sociale

Filme la CineGold

La CineGold, programul include filme pentru toate gusturile, de la acțiune și aventură până la animație și fantasy.

Miercuri, 24 iunie, la Cine Gold Sibiu are loc proiecția specială a filmului „Jocul luminii”, în regia lui Ovidiu Georgescu, urmată de o întâlnire cu echipa filmului. Evenimentul include o discuție cu regizorul și actorii Nicu Mihoc și Marius Turdeanu.

Săptămâna următoare aduce o ofertă cinematografică diversă la CineGold, unde sunt programate avanpremiere și premiere atractive, precum Obsesia, Omul-Păianjen: O nouă zi, Minionii și monștri, Supergirl, Ultimul viking și Odiseea, și nu numai. 

Nightlife & Parties

Ziua de 20 iunie aduce în Sibiu atât un party de zi, cât și unul de noapte, DJ seturi, dans și energie până târziu.

La Backyard – Bastionul „Soldisch”, are loc un party de zi cu atmosferă de vară între orele 16:00-22:00, cu DJ seturi și distracție în aer liber.

La FAIN, etajul 2 devine scena unei seri unde DJ Pablo S va crea atmosfera unei nopți dedicate muzicii și dansului, într-un eveniment cu acces pe bază de rezervare.

Sperăm să aveți parte de o săptămână faină și de distracție pe măsură! Nu uitați să ne urmăriți, revenim în fiecare vineri cu recomandările noastre pentru săptămâna viitoare, doar la rubrica abOUT Sibiu. See you soon!

Știi vreun eveniment fain care nu e în agenda noastră? Organizezi o activitate în Sibiu și ai nevoie de sprijin pe promovare? Scrie-ne pe [email protected] și îți răspundem repede, repede.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi.  Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ALERTĂ METEO pentru următoarea lună: Căldură sufocantă și secetă în aproape toată țara

România se îndreaptă către o perioadă dominată de temperaturi ridicate și precipitații reduse, potrivit celei mai recente prognoze pe...

Știri pe același subiect