Ilie Bolojan a anunțat că noul guvern va fi validat mâine și că PNL propune menținerea lui Cătălin Predoiu la Interne și a lui Daniel David la Educație.
Alături de aceștia vor fi și nume noi, respectiv Alexandru Nazare la Finanțe și Dragoș Pîslaru la Fonduri Europene.
Premierul desemnat Ilie Bolojan a anunțat că sunt îndeplinite condițiile pentru validarea noului guvern, care vor avea loc mâine. De asemenea, acesta a prezentat propunerile PNL pentru alte patru ministere.
La Ministerul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu își va continua mandatul;
În cazul Ministerului Educației, își va continua mandatul Daniel David;
Pentru Finanțe, Bolojan a spus că alegerea PNL este Alexandru Nazare;
La Fonduri Europene, PNL îl nominalizează pe Dragoș Pîslaru.
În cazul MAI și Educației, Ilie Bolojan a subliniat că “se bazează pe experiența și pe competența pe care miniștrii dovedit-o” în trecut. În cazul desemnărilor noi, Bolojan a spus că mizează pe experiență mare în domeniile în care sunt nominalizați.
Sâmbătă a avut loc conferința oficială de lansare a Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), lansat de Claudiu Târziu.
Principalul moment al conferinței a fost discursul fondatorului și liderului ACT, Claudiu-Richard Târziu, care a subliniat elementele definitorii din programul polic al formațiunii.
„ACT nu este o improvizație electorală. Este o mișcare de rezistență morală și o platformă de reconstrucție națională”, a precizat politicianul.
Târziu spune că România se află într-un moment de răscruce, în care criza valorilor, cenzura și haosul legislativ paralizează societatea. ACT își propune să repornească „busola morală, economică și culturală a națiunii”.
„Noi nu lansăm doar o formațiune politică. Lansăm o chemare. Chemarea la reclădire națională”, a spus Târziu
Liderul ACT a structurat proiectul politic în jurul a trei axe fundamentale:
Libertatea – ca drept de a spune adevărul și de a trăi în numele lui;
Ordinea – bazată pe lege, dreptate și autoritate, în opoziție cu haosul și relativismul;
Prosperitatea – ca rezultat al muncii cinstite, bine plătite, în România.
„Nu ne adaptăm la vremuri. Le înfruntăm. Nu mimăm schimbarea. Pornim reconstrucția”, spune europarlamentarul.
În finalul discursului, Claudiu Târziu a transmis un avertisment ferm legat de rescrierea istoriei naționale, de interzicerea simbolurilor identitare și de reinstaurarea cenzurii:
„Ni se interzic din nou eroii, martirii și sfinții. Se incriminează opinia. Se instalează din nou cenzura – sub ochii noștri, fără reacție, inclusiv din partea opoziției parlamentare”, a spus Târziu.
UPDATE: Cunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă trăiește! Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară a anunțat moartea lui în mod eronat.
Mai mulți medici au intervenit după comunicatul Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară și au infirmat anunțul conform căruia prof. Dănăilă ar fi murit.
Leon Dănăilă a transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook.
Dragi prieteni,
Am aflat cu surprindere (și un pic de umor negru) că circulă o știre falsă despre moartea mea. Vreau să vă asigur personal că sunt bine, sănătos și foarte viu.
Nu știu de unde a pornit această dezinformare, dar vă mulțumesc tuturor celor care v-ați îngrijorat sau ați trimis mesaje. Apreciez grija voastră.
Vă rog să nu dați mai departe astfel de știri neverificate. Într-o lume în care veștile circulă cu viteza luminii, adevărul are nevoie de sprijinul nostru.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Academicianul Leon Dănăilă a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat, duminică, președintele Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară.
„A murit cunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă, la 91 de ani. Academicianul a efectuat peste 40.000 de operații pe creier.
Personlitate marcantă, domnia sa a adus contribuții determinante la dezvoltarea neurochirurgiei vasculare intracerebrale și a neurochirurgiei în general.
A fost pionierul intervențiilor neurochirurgicale folosind microscopul operator. La școala domniei sale de la Spitalul Bagdazar Arseni a instruit cu generozitate și altruism generații de neurochirurgi.
Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară îi aduce un pios omagiu. Condoleanțe.
Presedinte SRCCV,
Prof. Univ. Dr. Horatiu Moldovan”
Leon Dănăilă a fost medic specialist neurochirurg la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, fiind membru titular al Academiei Române.
SRI avertizează că pe platforma TikTok au fost identificate conturi care folosesc abuziv numele şi sigle asemănătoare cu cele ale SRI.
Reprezentanţii Serviciului anunţă că există un cont oficial al instituţiei pe TikTok.
Serviciul Român de Informaţii recomandă populaţiei să verifice întotdeauna sursa informaţiilor şi să urmărească doar canalele oficiale ale SRI – site-ul sri.ro şi conturile de pe platformele Facebook şi Instagram.
”Pe platforma TikTok au fost identificate conturi care folosesc abuziv numele şi sigle asemănătoare cu cele ale SRI, fără a avea vreo legătură cu instituţia.
Precizăm că niciunul din aceste conturi nu aparţine SRI şi nu reflectă poziţia oficială a instituţiei.
În ultimele zile, pe aceste conturi au fost publicate imagini şi texte referitoare la subiecte precum dezinformarea, proiecte legislative şi „fake news” – toate prezentate într-un mod care poate crea confuzie”, a anunțat SRI pe pagina de Facebook.
Cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu cuprinde peste 842 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziţii şi multe altele. Sunt aşteptaţi peste 5000 de artişti din 82 de ţări.
Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 20 și 29 iunie, FITSRecomandă – o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei, astfel încât cei prezenți la Sibiu să poată face cele mai potrivite și inspirate alegeri.
Astfel, 22 iunie, a treia zi de Festival, ne aduce un dialog între Éric-Emmanuel Schmitt şi jurnalistul Ionuț Sociu, „Vizionara” – un spectactacol de Milo Rau, „Grădina de sticlă” – bazat pe romanul cu același nume scris de Tatiana Țîbuleac, distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, dar și o sculptură suspendată la 40 de metri prezentă în „Spirala vieții” în Piața Mare.
A treia zi de festival înseamnă aproximativ 20 țări, care prezintă zeci spectacole captivante, 15 spectacole outdoor gratuite, 3 spectacole difuzate online. Cel mai ieftin bilet din a treia zi costă numai 30 lei.
Sumarul zilei în cifre
● Aproximativ 20 de țări prezintă spectacole captivante
● 15 spectacole outdoor gratuite
● 3 spectacole difuzate online
● Cel mai ieftin bilet costă 30 de lei
Recomandările zilei de 22 iunie
Éric-Emmanuel Schmitt în dialog cu Ionuț Sociu, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), 12:00 (Detalii)
FITS Talks cu Marius Chivu – online, 13:00 (Detalii)
Grădina de sticlă, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău, Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala Lulu, 16:00 (Detalii)
Bazinul de nord, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Teatrul GONG – Sala parter, 17:00 (Detalii)
Mozart Requiem KV626, Dorking Choral Society cu soliști români de seamă, Catedrala Luterană Evenghelică ,,Sf. Maria”, 19:00 (Detalii)
Nunta însângerată, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Sala mare TNRS 20:00 (Detalii)
Glorie lui Dumnezeu, Howard Gospel Choir of Howard University, Biserica Ursulinelor, 20:00 (Detalii)
Cifre, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Teatrul GONG – Sala etaj, 21:00 (Detalii)
Radio Nostalgia, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – Facultatea de Arte în Limba Maghiară, Facultatea de Litere și Arte – Sala CAVAS, 23:00 (Detalii)
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 842 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie – 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULȚUMESC. FITS 2025 are 842 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Tema din acest an – MULȚUMESC – reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.
Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS. Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Diana Șucu, soția patronului de la Rapid, Dan Șucu, crede că ar fi cazul ca statul român să mai reducă din zilele libere acordate bugetarilor.
Diana Șucu pare să fi fost inspirată de președintele SUA, Donald Trump, a cărui postare a distrubuit-o soția șefului de la Rapid.
Diana Șucu a distribuit postarea în mediul online, atașând, totodată, un mesaj ferm: „Poate ar fi cazul să luăm exemplu de la alții și să terminăm cu avalanșa de zile libere plătite… tot din banii noștri”.
În Statele Unite ale Americii, Donald Trump a vorbit despre cheltuielile uriașe generate de zile libere ale bugetarilor și a anunțat măsuri drastice din acest punct de vedere.
„Ne costă miliarde, trebuie să schimbăm asta”, au fost cuvintele sale.
Cei trecuți de vârsta tinereții știu de ce bat clopotele în turlele bisericii. Unii nu suntem familiarizați cu aceste obiceiuri, nu avem clopote în biserici, dar glasul lor îl auzim, fără să știm de ce răsună. Bătăile clopotelor prevesteau ceva, fie un eveniment important, fie o sărbătoare sau un pericol de incendiu, ori o calamitate, dezastru iminent, precum o sirena modernă răsună strident și azi. Aceia care știu sunetul fac diferența dintre evenimente; întreabă-i pe cei mai bătrâni și vei afla. Dar este și un obicei, atunci când mirii intră în biserică, să răsune clopotele. Ele anunțau o sărbătoare…, începea nunta.
Am să las clopotele deoparte, nu știu multe despre ele, dar am să vorbesc despre ceva care răsună a sărbătoare și aud zilnic sunetul ciudat, chiar strident uneori, parcă nu se mai oprește, dar e de bine! Sunetele care se fac auzite tot mai des ne vorbesc despre o nuntă, este Nunta Mirelui! Pentru un creștin care știe despre ce nuntă este vorba, tot ce se petrece în lume este sunetul venit de sus, Mirele e gata să înceapă nunta, este la ușă.
Mirele ne-a atras atenția: „Veți auzi de războaie și vești de războaie…”, calamități intense și alte semnale puternice, dar să nu vă întristați, e vorba de sărbătoarea care ne așteaptă, ea este gata să înceapă. Nu te îngrijora, e ultima nuntă la care vei participa, vii și fără dar, oricum nu ai cu ce să-L impresionezi…
u ne place să auzim răsunetul, ne agităm, ne îngrijorăm, intrăm în depresie degeaba, ne panicăm fără motiv, ne facem rău singuri. Privim la scenariile apocaliptice și ne piere cheful de viață, uitând de fapt ce ne-a spus Mirele, El vine pentru a ne lua la nuntă! Este trist, este dureros să vezi că la un pas distanță sau un simplu click, avem informații de pe mapamond, catastrofe aviatice, cutremure, inundații, războaie, epidemii, răscoale, dezbinare, ură, înșelătorii, lipsă de încredere etc., toate există, nu suntem absurzi, am fi lipsiți de discernământ să nu le recunoaștem, parcă totul e întors pe dos, parcă lumea a înnebunit…, zicem în surdină.
Toate acestea pe care le vedem și auzim nu înseamnă răsunetul clopotului de nuntă? Nu ar trebui sa fiu pregătit și să privesc într-un mod pozitiv, că Mirele vine să mă ducă la ospăț? Gândesc în termenii mei sau ai Lui? Scriptura îmi prezintă viitorul într-o notă optimistă, în condițiile în care sunt invitat și voi fi prezent la nuntă…, iar tot ce se petrece în jur este doar un sunet care îmi amintește că urmează ceva frumos.
Asigură-te că ți-ai pregătit hainele de sărbătoare, că ți-ai făcut bagajul și pleci cu Mirele, pentru veșnicie! Nu te lăsa întristat privind la ce se petrece în jur, ca unul fără nădejde, căci știi că Mirele se ține de cuvânt! El vine! El vrea să fii prezent la ospăț, onorează-I invitaţia! Clopotele lumii vor răsuna până la nuntă!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Conducerea Primăriei Moșna a decis întreruperea apei pe timpul nopții, din cauza consumului crescut și a secetei.
Locuitorii din Moșna au fost informați despre întreruperea furnizării apei potabile de la ora 20 pînă la ora 6 pentru umplerea bazinelor.
„Atenție!
Întrerupere furnizare apă potabilă, în localitatea Moșna
Datorită consumului crescut de apă potabilă, din ultima perioadă și a lipsei precipitațiilor, suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile până la umplerea bazinelor.
Zilnic în intervalul orar 20:00- 06:00 furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru reumplerea bazinelor.
Vă rugăm să consumați apa potabilă doar pentru nevoile casnice!
„Azi fac acum această meserie pentru că mă bucură, îmi dă viață, mă face să mă simt bine și că vreau să ridic întrebări oamenilor care vin la spectacole”, îmi spune David Cristian, actor la început de drum, care a visat toată viața lui să joace pe scenă. Tânărul de 24 de ani, născut în Ajun de Crăciun, a venit pe lume la Târgu Jiu, județul Gorj. Tatăl a fost antrenor de baschet, iar mama a lucrat o perioadă în orașul natal al lui David, apoi a plecat în Italia.
„Am făcut handbal de performanță opt ani de zile. Primul scop a fost să fie handbalist, până am descoperit zona artistică”, spune David, cu care povestesc în redacția Sibiu100% la o cafea cu emoții. E primul său interviu pentru presa locală. „Actoria se leagă foarte mult de a face performanță, fizică, psihică, muzicală. Chiar acum se face la București un spectacol, se numește «Meciul de handbal»”, continuă actorul.
O meserie predestinată
David a plecat, ca majoritatea actorilor, cum spune și el, de la imitație. „Cred că pe la 8-9 ani am început să imit părinții, colegii, profesorii, tot ce făceam, o făceam pentru amuzamentul meu. Mă puneam în diverse situații, nu trebuia să treacă o zi fără să imit pe cineva. Aveam o perioadă când îl imitam pe Spiderman. Și nu oarecum, îl făceam pe Spiderman al meu. Îmi cumpăraseră ai mei o mască și odată ce o puneam pe față, nu mă mai oprea nimeni și nimic. Stăteam pe trotuar și îmi imaginam că merg pe tavan. Chiar acum 7-8 luni, într-un casting, la spectacolul «Ultima generație», m-au întrebat cei din comisie care ar fi personajul meu ideal pe care aș vrea să-l joc. Le-am răspuns: Spiderman”, mi-a zis David.
„Nu ești actor doar când ești la teatru. Această meserie te poartă peste tot”
După Spiderman, David și-a ales un stil medieval, imitând personaje ca vikingii. De aici și stilul pe care îl are acum. Părul său blond lung, unit cu barba, la fel de bălaie, statura impozantă și privirea pătrunzătoare, îl fac rupt din serialul „Vikings”. Nu are vreun idol, apreciază actorii care și-au găsit identitatea și ia ce e mai bun de la ei.
„Nu m-am oprit niciodată la un idol, îmi place să iau ce-i mai bun de la fiecare interacțiune cu orice actor. Eu fur de la fiecare câteva ceva, fur de la ei, pun pe mine. Recent, am prins foarte multă încredere de la actorul Nicu Mihoc. Am admirat foarte mult modul său de lucru, liniștea pe care o are și pe care o emană pe scenă și în afara acestuia. Felul cum gestiona fiecare situație, ieșitul afară în pauză, sunt detalii care construiesc un actor bun înainte de a fi pe scenă. Nu ești actor doar când ești la teatru, această meserie te poartă peste tot. Mă simt foarte bine când sunt lângă oameni care mă ajută să cresc”, povestește Denis.
„Cu școala nu am avut niciodată o relație bună”
A început Liceul Economic „Virgil Magiaru”, dar nu s-a regăsit, ca majoritatea artiștilor printre numere, așa că după doi ani a continuat la filologie, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. „Cu școala nu am avut niciodată o relație bună, nu mi-a plăcut, mi se părea că-mi ocupă prea mult timp și nu-mi dă voie să fiu atât de creativ, cum mi-aș fi dorit să fiu. Erau profesori care mă înțelegeau și mă lăsau să-mi fac de cap, dar de multe ori eram limitat. Dar când eram la Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» făceam spectacole caritabile ca să scap de absențe. Scriam scenele, ne puneam într-un restaurant și organizam publicul. Eram cinci copii care voiau să facă acest lucru. Temele le luam din cotidian, ne adaptam la contextul de atunci, băgam și politică, chiar dacă nu știam cât de mare importanță aveau cuvintele”, mărturisește tânărul.
A fost legat de Sibiu de mic
Denis a fost legat de Sibiu de mic. Are un unchi în orașul nostru, la care își petrecea vacanțele. Așa că a visat să urmeze facultatea aici. Asta a și făcut. S-a pregătit cu două monologuri, unul comic, unul dramatic și mai multe poezii de toate felurile, plus povestiri.
„Au fost două zile. Una când am venit cu un exercițiu de improvizație, în care m-am întâlnit cu toți concurenții, apoi a venit cea cu monologurile. Mie mai degrabă îmi dai ceva viu să fac, decât să vin de acasă cu un text și să am limite. Sunt de părere că un spectacol nu e la fel cu altul. Mi-aduc aminte că în comisie erau oameni pe care atunci nu-i cunoșteam, somități, cum ar fi Constantin Chiriac, Adrian Neacșu, Diana Fufezan, Adriana Bârză, oameni care mi-au fost profesori. Atât de preocupat eram de monologuri, încât nici nu m-am mai documentat cu cine mă voi întâlni. A fost mai bine, că nu am avut atâtea emoții”, spune actorul.
Anii de facultate
Nu a trecut mult timp de când David a terminat studiile universitare, apoi cele postuniversitare, la specializarea „Arta actorului și tehnici interpretative în artele spectacolului”. „Anii de învățământ superior mi s-au părut o poveste foarte frumoasă. Poate mulți dintre colegii mei o să zică că exagerez, dar nu este așa. Mi-aduc aminte și de primul botez al scenei. Aveam examen, iar eu trebuia să intru cu o lumânare într-un spectacol. Am exersat vreo 3-4 săptămâni acea scenă, nici nu știu cât am repetat. Tot negru în sală, eu intru cu lumânarea aprinsă, partenera mea era întinsă, dormea.
«Othello și Desdemona» era piesa, scena uciderii, examen de Shakespeare, anul II. Înainte de a intra pe scenă, am lăsat lumânarea și sfeșnicul în grija lui Călin, colegul meu de atunci. I-am zis: «Călin, nu atinge această lumânare, deoarece am examen și mi-e că nu se aprinde». «Stai, mă, David, liniștit, cum să nu se aprindă? Las-o aici», mi-a răspuns. Înainte să intru în acest examen, când ajung la scena, iau sfeșnicul, aprind lumânarea și văd că doar pâlpâie puțin. «Căline, ai umblat la ea?». «Nu.» Un alt coleg mi-a spus că al meu tovarăș Călin a pus mâna pe fitil și nu se mai aprindea lumânarea. Am intrat pe beznă cu un licăr mic de lumină. Toată lumea râdea, m-am împiedicat, scena era dramatică, m-am simțit ciudat. Lumânarea s-a stins, am intrat, o aprindeam, se stingea, tot așa. Până într-un final am aprins lumina ca scena să se poată desfășura conform planului”, îmi povestește râzând actorul.
„Jocul de-a vacanța”
David are un fel de a povesti care te prinde. Un actor adevărat nu ar folosi minciuna pentru a te atrage. Cel puțin așa crede interlocutorul meu. „Mi-aduc aminte de primul rol principal ce l-am avut, dinainte să fiu angajat. În «Jocul de-a vacanța», sub regia lui Florin Coșuleț, am fost Ștefan Valeriu. A fost o experiență minunată. Nici nu știu cu ce aș putea compara. Pentru un actor tânăr, care nu a simțit atât de multe lucruri, scenic vorbind, este ca și cum te-ai arunca într-o apă adâncă de cinci metri neștiind decât foarte puțin să înoți. A fost text foarte mult, acțiune foarte multă. Jucam cu actori ai teatrului mult mai mari, mai experimentați ca mine. Aceasta poate fi o capcană, poate fi un avantaj. Eu l-am privit ca un plus, pe principiu «înveți, furi și evoluezi»”, crede David.
Ce va face David la FITS
David, deși are înfățișare de viking, crede că s-a născut să facă comedie. „Dacă ar fi să aleg, aș fi de acord cu orice rol, dar zona mea de confort este comedia. Îmi place să fiu vulnerabil, iubesc drama, îmi place să mă simt eliberat. Acum, spre exemplu, că vine festivalul FITS, am un monolog în care am ocazia să mă descarc. Abia aștept acel moment, în care merg pe scenă și vorbesc cu publicul, le spun o poveste. E ca o terapie cu publicul. Plus că voi juca în spectacolele: «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte», «Ultima Generație», «Electra», «Lungul drum al zilei către noapte», «Iarna și Faust». Acest eveniment reprezintă zece zile este sărbătoare pentru toți locuitorii orașului. Dar pentru actori e muncă, fiind implicat în atâtea spectacole, încât nu poți să te bucuri de spectacolele altora”, spune David.
A fi actor este un privilegiu
„Actorul nu poate schimba lumea, nu poate schimba vieți, dar ce poate face, este să ridice întrebări. Atunci când pleacă omul de la un spectacol, să plece cu un semn de întrebare. A fi actor este un privilegiu. Iar, dacă mă întrebi pe mine, David, rolul meu este să te fac să te simți bine, fie că sunt pe scenă, fie în afara acesteia. Să bem o cafea, să plângem împreună, să ne vindecăm unul pe altul. Dar, ca actor nu ești mai presus de nimeni, nu cred în acest lucru, fiecare om este bun pe meseria sa. Pune un pește să se cațăre în copac, poate?”, e de părere tânărul.
„Fac acum această meserie pentru că mă bucură”
L-am întrebat pe actor care ar fi rolul vieții lui, iar David ar vrea să joace un super erou, dar nu cu pelerină. „Răspunsul la această întrebare se va schimba întotdeauna pentru mine, de la lună la lună, de la un an la altul. Azi fac acum această meserie pentru că mă bucură, îmi dă viață, mă face să mă simt bine, vreau să ridic întrebări oamenilor care vin la spectacole și mă bucur că mă întâlnesc cu oameni foarte faini și foarte frumoși, mult mai experimentați decât mine, și în viață și meserie. Actoria mă păstrează actual, viu și nu-mi lasă mintea să doarmă”, concluzionează David.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Pentru cine este crescut la Munte e ușor de înțeles argumentul credinței. El ne aduce aminte că într-o dimineață plină de ceață, după vreo furtună grea, când te așezi cu fața spre munte este acolo, în ceață și sub respirația grea a ploii, dar acolo. El locuiește în norul ce-l acoperă nu doar pentru că este în mintea ta, ci pentru că el este acolo. Aceasta este Duminica Sfinților Români.
O realitate dincolo de norii unei Românii toxice, în care contează absolut orice, mai puțin sfințenia vieții. O Românie reală, un prag de existență care depășește existența și care ne înnobilează dincolo de durerea dărâmării clipei de acum. O Românie ca un metanier de lumină în care fiecare Sfânt înseamnă un „Doamne, Iisuse” rostit ca un oftat plin de sens, împlinit în sensul Învierii.
Duminica aceasta, a doua după Rusalii, este numită Duminica Sfinților Români. Fără urmă de filetism – să nu fie – ori naționalism ieftin. E Duminica voievozilor și țăranilor luptători pentru Evanghelie, a maicilor și călugărilor nevoitori în vetre de lumină, a învățaților și neînvățaților dintr-ale lumii, dar plini de duhul trăirii Evangheliei. E ziua celor din detențiile tuturor regimurilor în care cnutul și lovirea au fost mai de preț decât iubirea. A celor care au scris și a celor care au tăcut, a celor care s-au rugat ori a celor care au suferit în tăcere.
E ziua în care pomenim Liturghia în limba română. Și pe cei care ne-au dăruit inima lor în texte de o fragilitate sufletească plină de rai. E ziua în care Raiul răzbate de un frison de rostire românească. E Duminica ambelor maluri de Prut și a tot ce are limba română lucind de dor pe prispa Iconostasului.
E Duminica oamenilor care au înțeles Evanghelia, au asumat-o și ne-au dăruit-o drept mod de viață. E Duminica în care ne iartă Dumnezeu și pentru că vede, o dată în plus, că nu suntem numai neatenți și miopi duhovnicește. E ziua în care Dumnezeu ne îndeamnă să ne bucurăm de livada duhovnicească izvodită din prescura de har a neamului din care ne tragem viața.
Duminica acesta nu este numai despre „Deșteaptă-te, române”, ci și despre „cu noi este Dumnezeu”. Nu este despre lozinci lipite pe fruntea Țării, ci despre cuvintele care ne unesc cu Cerul, făcând din Țară locul unde Hristos nu ar refuza traiul.
Oricât de nebunește pare ceea ce scriu, știu că este așa. Știu pentru că este Duminica în care Biserica ne reamintește că străbătând Duhul Sfânt printre noi, pe unii i-a ales să ne fie mărturie. Că printre noi trec sfinții! Și rostesc vieții împlinire pre limbă română! Învățată în tălmăciri din Cazanii și rostiri de noapte întru priveghere. Pentru că înainte de a fi pe buzele noaste, limba română a fost în inima lor, Sfinților României din Cer!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Sibiu, 22 iunie 2025 – Stadionul Municipal din Sibiu a fost, ieri, scena unei adevărate sărbători a sportului, unde peste 200 copii au demonstrat pasiune, perseverență și spirit competitiv în cadrul Concursului de Sprint și Sărituri „Sibiu 2025”. Evenimentul, organizat de AJA (Asociația Județeană de Atletism) și Asociația Pregătire Fizică și Sport (ACS), cu sprijinul comunității locale, a reușit să unească sportul, distracția și frumusețea primelor experiențe competitive pentru cei mici.
Rezultate Impresionante și Premieri Generoase
Cu 126 de copii urcați pe podium, concursul a oferit momente de emoție autentică. Probele de sprint 50m, săritură în lungime și sprint 120m au fost disputate cu maximum de seriozitate, iar toți participanții au primit diplome de participare, în timp ce câștigătorii au fost răsplătiți cu medalii, tricouri personalizate și premii din tombolă (trotinete și vouchere).
Rezultatele complete sunt disponibile pe sportcopiisibiu.ro, iar pozele și videoclipurile din competiție vor fi postate marți.
Am Văzut Zâmbete și Dorință de Mai Mult!
Băra Gabriel, antrenor și coordonatorul evenimentului, a remarcat: „Am avut o competiție excelentă, cu participanți entuziaști și părinți implicati. Copiii au alergat și au sărit cu pasiune, iar atmosfera a fost una deosebită. Ne bucurăm că am reușit să oferim acest cadru pentru debutul lor în competiții.”
Drăgan Adrian, antrenor și arbitru, a adăugat: „Este uimitor să vezi cum cei mici învață să depășească emoțiile și să se bucure de sport. Mulți dintre ei au făcut primii pași spre performanță aici, iar asta ne motivează să continuăm.”
Premierea
Părinții Laudă Inițiativa: „Copiii au Trăit Ceva Special!”
„Fiul nostru a câștigat prima sa medalie și este atât de mândru! Competiția a fost foarte bine organizată, iar copiii au fost încurajați să dea totul fără presiuni inutile. Mulțumim echipei!”
părinți bucuroși
„A fost o experiență minunată. Fata mea a învățat că sportul înseamnă și efort, dar și bucurie. Abia așteaptă următoarea competiție!”
o mamă fericită
Echipa de coordonare și voluntari
Ce Urmează? Evenimente Sportive pentru Copii în Toată Județul!
Organizatorii au anunțat deja următoarele întreceri:
20 septembrie: Cupa Micul Atlet – concurs pe echipe între școlile din județul Sibiu
4 octombrie: Crosul Copiilor 2025 – ediția de toamnă
Sport Fără Ecrane în Vacanța de Vară
Pentru copiii care doresc să rămână activi, antrenamentele de atletism pentru începători vor continua zilnic pe tot parcursul verii, sub îndrumarea unei echipe de antrenori și voluntari dedicați.
Un Cuvânt de Mulțumire
Evenimentul a primit sprijinul partenerilor: Expres Autoservice, Cofetăria Creme, Art Reisen, DariusZa Photography, Sibiu 100%, Sportul Sibian, și fără eforturile voluntarilor care au asigurat o organizare impecabilă.
„Vă așteptăm la următoarele competiții – să facem împreună din Sibiu un oraș al micilor sportivi!”
Sibiu 100% este alături de sport, copiii activi și performanță. Vă mulțumim pentru că citiți știrile noastre! O recenzie pe facebook, google, youtube este întotdeauna binevenită.
SUA au atacat Iranul, iar Donald Trump a anunțat că avioanele americane au lansat atacuri „cu succes” asupra siturilor nucleare din Iran.
Într-o postare pe rețelele sociale, președintele american anunță, duminică dimineața, că situri nucleare iraniene de la Fordow, Natanz și Isfahan au fost bombardate.
“Am finalizat un atac de mare succes asupra celor trei situri nucleare din Iran, inclusiv Fordow, Natanz și Isfahan.
Toate avioanele se află acum în afara spațiului aerian iranian. O încărcătură completă de BOMBE a fost lansată asupra sitului principal, Fordow.
Toate avioanele sunt în siguranță în drum spre casă. Felicitări marilor noștri războinici americani.
Nu există nicio altă armată în lume care să fi putut face asta.
ACUM ESTE MOMENTUL PENTRU PACE! Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme”, a scris Trump. Ulterior, președintele american a susținut și o scurtă declarație de presă în acest sens.
Trump și-a exprimat speranța că atacurile vor împinge regimul iranian la negocieri și că “nu planifică în prezent acțiuni suplimentare ale SUA în Iran”, potrivit CNN.
În plus, SUA au contactat Iranul pentru a clarifica faptul că nu vor forța o schimbare a regimului.
Există un risc tot mai mare ca acest conflict să scape rapid de sub control – cu consecințe catastrofale pentru civili, pentru regiune și pentru întreaga lume.
În această periculoasă clipă, este esențial să se evite o spirală a haosului. Nu există o soluție militară. Singura cale de urmat este diplomația. Singura speranță este pacea”, se arată într-un comunicat al secretarului general al ONU.
Într-o adresare în direct, de la Casa Albă, președintele american amenință Iranul cu “și mai multe atacuri, dacă nu va face pace”. “Fie va fi pace, fie va fi tragedie”, a mai spus Donald Trump, numind Iranul “bătăușul Orientului Mijlociu”.