Acasă Blog Pagina 1050

Va achiziționa Muzeul Brukenthal Mănăstirea Ursulinelor?

Muzeul Național Brukenthal a organizat astăzi, 21 ianuarie, o conferință de presă, în care Constantin Chituță, managerul muzeului, a adus în discuție realizările anului precedent, 2024, cât și obiectivele pentru noul an.

Un muzeu online

Constantin Chituță a anunțat că aproximativ 1.700.000 de piese ale muzeului au fost reinventariate, urmând să fie digitalizate și postate pe noul site al muzeului, „brukenthalonline”, care speră să fie lansat în prima jumătate a acestui an. „Vom începe cu digitalizarea câtorva mii de piese, iar apoi trimestrial site-ul va fi actualizat cu noi și noi imagini și date din colecție. O luăm treptat și sperăm ca în câțiva ani toată colecția Muzeului să poată fi văzută și online”, a spus managerul muzeului.

,,Brukenthal Modern”

Începând cu sfârșitul lunii februarie, Direcția Generală de Cultură Sibiu își va muta definitiv sediul în Clădirea Poștei. „Doresc ca până la sfârșitul acestui an să creăm o expoziție de bază a Muzeului de Artă Contemporană, care aș vrea să se redenumească <Brukenthal Modern>. Brukenthal pentru a fi asimilat de vizitatori ca un spațiu Brukenthal, iar Modern, pentru că se vor expune lucrări de artă modernă și contemporană”, a menționat Constantin Chituță.

SCAF 2025

A VI-a ediția a Festivalului de Artă Contemporană Sibiu va avea ca țară invitată, statul Georgia. „Suntem într-o colaborare intensă cu Ambasada Georgiei din România și vom avea un parteneriat cu Academia de Arte Frumoase din Tibilisi, care va furniza și aceasta lucrări”, a declarat Constantin Chituță.

Mormântul lui Brukenthal

În cadrul Bisericii Evanghelice Sibiu a fost descoperit un mormânt tomabal, care se presupune că ar fi baronului Samuel von Brukenthal. „Mormântul nu a fost deschis, din oarecare motive. Dar eu cred că pentru istoria orașului, și pentru ce a însemnat Brukenthal pentru acesta, ar trebui să continuăm șantierul arheologic și să descoperim ce se află în interiorul mormântului”, a spus managerul Muzeului.

Brukenthal va cumpăra Mănăstirea Ursulinelor?

„Lucrăm la Muzeul de Istorie pentru a realiza un nou depozit al colecției. Iar vechiul spațiu de depozitare va deveni unul de expoziții temporare. Aveam de gând să facem în acea sală un muzeu al istoriei orașului, dar deocamdată nu punem ideea în aplicare, deoarece dorim să vedem anul acesta ce se va întâmpla cu sediul Mănăstirii Ursulinelor, care este de vânzare și credem că s-ar preta mai bine un muzeul al orașului în acea locație”, a mai declarat Constantin Chituță.

Expozițiile programate pentru anul 2025

La sediul Muzeului Național Brukenthal:

  • Se va organiza în prima jumătate a acestui an, cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, expoziția dedicată Centenarului Patriarhiei Române;
  • Ziua Japoniei va fi și în acest an sărbătorită printr-o expoziție de stampe japoneze în luna februarie;
  • Vor fi prezentate într-o expoziție noile achiziții de artă contemporană;
  • Se va organiza o expoziție cu covoare orientale din colecția Muzeului Național Brukenthal;
  • În toamna acestui an Muzeul Național Brukenthal va organiza în colaborare cu Galeria Zina o expoziție a artistului Adrian Ghenie și al Grupului de la Berlin;
  • În colaborare cu ArtSafari, în luna noiembrie-decembrie, Muzeul Brukenthal va găzdui expoziția retrospectivă dedicată lui Țuculescu;
  • Se va iniția colaborarea cu Galeria Borghese din Roma, urmând ca în luna decembrie să fie adusă la Sibiu lucrarea Leda, atribuită lui Leonardo da Vinci, în premieră națională.

2024, un an dedicat tinerilor

Anul 2024 a fost dedicat, prin managementul Muzeului Național Brukenthal, tinerilor, proiectelor internaționale și valorificării patrimoniului. Dacă la începutul anului 2024 se anunța realizarea a 100 de evenimente, în decursul anului trecut Muzeul Național Brukenthal a organizat peste 200 de evenimente culturale, printre acestea se numără: expoziții, lansări de carte, simpozioane, conferințe, spectacole, concerte, prezentări de modă, acțiuni sociale, activități educative, etc.

„Împreună cu echipa Muzeului Național Brukenthal s-au organizat numeroase evenimente care au adus bucurie zecilor de mii de tineri.

De la concerte la expoziții, de la ateliere creative la concursuri, s-a dorit o deschidere mai mare a instituției pentru publicul tânăr. În cursul anului 2024 s-au organizat și numeroase expoziții internaționale, fapt ce a dus la deschiderea la Sibiu a Sezonului cultural Polonia-România. Ne-am depășit granițele în acest an, iar ediția a 5-a SCAF a subliniat încă o dată importanța artei contemporane la Sibiu iar cu sprijinul Ministerului Culturii, din 2024 Muzeul Național Brukenthal are un fond de achiziție de artă contemporană.

Am arătat că avem energia și forța să investim și să redăm comunității patrimoniul imobil – clădirea Mănăstirii Ursulinelor. Am demonstrat încă o dată, că printr-un dialog sincer și echilibrat, prin muncă și relație de prietenie Muzeul Național Brukenthal își păstrează poziția ca instituția muzeală cu cele mai multe expoziții organizate în România, cu cele mai multe colaborări instituționale, cu cele mai intense și numeroase contacte cultural-diplomatice din Europa de Est și cu o echipă de specialiști dedicată atât în domeniul muzeografiei cât și al restaurării.

De asemenea, s-a pus un accent important pe inventarierea și valorificarea patrimoniului prin publicarea a numeroase volume. Și acest fapt va continua cu o premieră națională în anul 2025! În domeniul administrativ s-au făcut numeroase reparații și au fost deschise două noi spații expoziționale permanente: Templul masonic și Galeria de Artă Națională. În domeniul legislativ, conducerea muzeului împreună cu Ministerul Culturii, Ministerul Finanțelor și Parohia Evanghelică CA din Sibiu au alcătuit, după mai bine de 19 ani, Hotărârea de Guvern cu privire la funcționarea instituției. De asemenea, noua organigramă a Muzeului va aduce o mai mare responsabilitate și eficiență.

Toate aceste lucruri au fost realizate cu sprijinul vizitatorilor, al Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului Sibiu și al prietenilor și sponsorilor Muzeului.

Vă mulțumim!”, a declarat Dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul instituției.

100 de expoziții organizate

Au fost organizate la sediul instituției 69 expoziții, iar în afara acestuia 31, Muzeul Național Brukenthal fiind și în anul 2024 în topul instituțiilor muzeale în ceea ce înseamnă colaborările expoziționale. În anul 2024 Muzeul Național Brukenthal a găzduit 4 expoziții internaționale, organizate cu parteneri din Europa.

În luna iunie 2024 a fost deschis la Sibiu Sezonul Cultural Polonia-România.

Un buget de 16.229.000 de lei

Bugetul Muzeului în anul 2024 a fost de 16.229.000 lei din care 3.277.000 lei venituri proprii. Veniturile proprii estimate a fi realizate au reprezentat un procent de peste 20% din totalul alocației bugetare. În comparație cu anul 2021 când veniturile proprii au reprezentat 1.315.157 lei, cu anul 2022 – 2. 213.073 există o creștere constantă cu peste 50%.

În comparație cu anul 2023 însă există o scădere iar acest lucru se datorează numărului mai redus de vizitatori ai orașului Sibiu.

1.100.000 vizitatori fizici

Numărul total al vizitatorilor la sediile Muzeului Național Brukenthal și la expozițiile din țară a fost de peste: 1.100.000 vizitatori fizici și peste 1.300.000 beneficiari/vizitatori la expozițiile online.

La sediile Muzeului Național Brukenthal în anul 2024 au fost peste 320.000 vizitatori (gratuități și bilete).

În mediul online este o creștere de peste 50%, față de anul 2023  în ceea ce privește numărul postărilor, al aprecierilor și al vizitelor pe pagină. În anul 2024 Muzeul Național Brukenthal a avut peste 2 milioane de vizualizări pe paginile de Facebook, Intagram, Tik Tok și Youtube.

Față de anul 2023, postările pe pagina de Facebook au avut o creștere de 50%, ajungând  la 1.650 de postări. De asemenea vizitele pe pagină au avut o creștere de peste 45%.

Proiecte importante realizate în anul  2024

  • Deschiderea Sezonului Cultural Polonia-România
  • Deschiderea FITS în curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger
  • Deschiderea unui noi spațiu expozițional la Muzeul de Artă Contemporană, la etajul 1.
  • Deschiderea expoziției permanente Prietenia și iubirea pentru oameni și modulul de Templu masonic.
  • Deschiderea Galeriei de Artă Națională.
  • Preluarea în chirie a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu și transformarea acestuia
  • Dineu oficial și recepția Întâlnirii internațională Nemo la Sibiu
  • Realizarea Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Muzeului Național Brukenthal
  • SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival, cel mai important festival de artă contemporană din țară și cel mai important eveniment cultural-diplomatic din Europa de Est organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe
  • Organizarea celui mai important târg de Crăciun din Europa într-un muzeu – Christmas at the Palace
  • Achiziția de artă contemporană
  •  Magazin nou la Palat

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Jandarmii sibieni au efectuat peste 3000 de misiuni în 2024

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a avut loc evaluarea activității jandarmilor sibieni pe anul 2024. Bilanțul a fost prezentat de către inspectorul șef al I.J.J. Sibiu, colonel Gândilă Dan-Marius, în prezența șefului Direcției Pază și Protecție Instituțională din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Ciocârlie Dumitru, și a cadrelor unității.

3153 de misiuni

În anul 2024, pentru siguranța comunității, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au desfășurat 3153 de misiuni pe linia menținerii, asigurării și restabilirii ordinii publice. Manifestările din spațiul public au generat creșterea numărului de misiuni pentru protecția participanților, astfel că în perioada de referință au fost organizate și desfășurate 443 de misiuni de asigurare a ordinii publice. Performanța obținută în misiunile de asigurare a ordinii publice s-a reflectat prin faptul că la nivelul zonei de competență nu au fost intervenții în forță pentru restabilirea ordinii publice.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor/turiștilor au fost realizate 3369 de patrule de jandarmi și au fost implicați în 45 de patrule mixte în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu, pentru menținerea ordinii publice pe raza județului, în sistem integrat, iar în mod independent în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș, pe traseele montane și în zonele de agrement.

În baza planurilor de cooperare și a protocoalelor de colaborare, jandarmii sibieni au desfășurat 492 de misiuni în cooperare cu alte instituții.

47 de infracțiuni

Cu ocazia desfășurării misiunilor specifice, au fost legitimate și verificate în bazele de date operative 5816 persoane, fiind aplicate 950 de sancțiuni contravenționale în valoare de 241.900 de lei și au fost întocmite actele de constatare pentru 47 de infracțiuni, dintre care 45 constatate independent și 2 constatate în cooperare cu polițiștii sibieni.

În anul 2024, efective ale inspectoratului au asigurat paza la 20 de obiective de pe raza județului, au executat 1065 de misiuni de pază a transporturilor de valori, bunuri, produse cu caracter special și corespondență clasificată și au menținut ordinea interioară pe timpul desfășurării ședințelor la 16 săli de judecată.

Prin efortul întregului personal, la nivelul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu au fost îndeplinite obiectivele stabilite și misiunile încredințate, astfel jandarmii sibieni au avut o contribuție importantă în procesul creșterii gradului de siguranță a comunității sibiene și a turiștilor.

În anul 2025, pentru realizarea obiectivelor propuse de întreaga echipă a Jandarmeriei Sibiu, direcțiile de acțiune vor fi concentrate pe creșterea performanței activităților operative și de suport, precum și a capacității instituționale de gestionare a situațiilor din domeniul ordinii publice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Aeroportul din Sibiu a mai urcat un loc în topul traficului național

Aeroportul Internațional Sibiu ocupă locul 6 în ierarhia aeroporturilor din țară, în ceea ce privește traficul de pasageri în anul 2024.

Statistica a fost realizată de Asociația Aeroporturilor din România și dată publicității la începutul săptămânii. Aeroportul din Sibiu a urcat un loc în clasament, de pe 7 pe 6, față de anul 2023. Aeroportul Internațional Sibiu a depășit ca trafic aerian aeroportul din Craiova.

Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%

Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de valorile din anul 2023. Astfel 26.033.372 de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, față de 23.234.580 de pasageri, raportați în 2023. Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%.

Astfel, ierarhia aeroporturilor din țară în 2024, în ceea ce privește numărul pasagerilor, este următoarea:

  1. Otopeni – 15.940.443 pasageri
  2. Cluj – 3.266.447
  3. Iași – 2.196.793
  4. Timișoara – 1.323.690
  5. Suceava – 746.600
  6. Sibiu – 573.918
  7. Bacău
  8. Craiova
  9. Brașov
  10. Tg. Mureș  

Din centralizarea datelor de trafic aerian aferente anului 2024 se observă păstrarea trendului ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale (+7% în 2024 față de 2023) dar și scăderea numărului pasagerilor pe zborurile interne (-6% în 2024 față de 2023). Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4% iar numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) a crescut cu 3%.

Un moment important pentru sectorul aviatic românesc petrecut în anul 2024 a fost aderarea României la spațiul Schengen aerian începând cu data de 31 martie. Acest moment a însemnat eliminarea controalelor la frontieră, ceea ce a dus la o creștere a eficienței operaționale și timpi reduși de așteptare pentru călători. Din totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen, potrivit Asociației Aeroporturilor din România.

În 2023, Aeroportul Internațional Sibiu a ocupat locul 7 în țară

Aeroportul Internațional Sibiu se afla pe locul 7 în topul aeroporturilor din România în ceea ce privește numărul total de pasageri, în 2023, cu 550.397 pasageri. Înaintea noastră se află aeroporturile Otopeni (14,6 milioane de pasageri), Cluj (3,2 milioane de pasageri), Iași (2,3 milioane de pasageri), Timișoara (1,3 milioane de pasageri), Suceava (800.000 pasageri) și Craiova (600.000). După noi urmează Tg. Mureș, Bacău, Oradea, Constanța, Maramureș, Brașov (79.000 pasageri), Băneasa, Satu Mare, Arad și Tulcea, potrivit Asociației Aeroporturilor din România, în urma prezentării bilanțului pe 2023, în ianuarie 2024.

CITEȘTE și: Evoluția Aeroportului Internațional Sibiu în ultimii 25 de ani

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Trofeul „Produs în Sibiu”, un simbol al rezistenței prin implicarea comunității

Arhitecții campaniei „Produs în Sibiu” au pregătit încă o surpriza-simbol pentru parteneri și colaboratori. Ajunsă la finalul celei de a 8-a ediții, campania fost o experiență cu totul specială. Aflată sub semnul revigorant al „Optimismului”, experiența, profesionalismul și seriozitatea au dar măsura interesului și impactului campaniei și de această dată.

Dincolo de vizibilitatea prin intermediul campaniei, de dezvoltarea generată ca rezultat al acestei promovări, una din cele mai importante performanţe ale producătorilor locali a fost aceea că au rezistat la testul timpului. Și se regăsesc acum ca afaceri intrate deja în comportamentele de consum ale sibienilor.

CITEȘTE și: A 8-a ediție a Campaniei „Produs în Sibiu”. Optimismul dus la nivel de performanță

Ce este Trofeul Produs în Sibiu?

Trofeul Produs în Sibiu a fost gândit de echipă ca încă un mod de a aprecia și răsplăti eforturile conjugate ale celor care aleg să sprijine autenticitatea și calitatea producțiilor sibiene. Dacă pentru campania anterioară, simbolul ales a fost făurit dintr-un lemn atent selecționat, dăruit de „Livada Rodiana” și meșteșugit în atelierul lui NOVAC, de data aceasta el face parte din povestea ErgoceramicStudio. O frântură de ceramică, unicat ca elemente și produse în sine, cu inconfundabila amprentă locală, inscripționată cu celebrul dicton latin „Facta, non verba” și marca „Produs în Sibiu”, se face ambasadorul și liantul campaniei pe mai departe.

Povestea Trofeului „Produs în Sibiu”

Gesturile simple, firești, ne ajuta să creștem proiectele mari. Trofeul Produs în Sibiu este pentru oamenii mari ai comunității care, prin micile lor afaceri, dezvoltă un oraș sănătos și asigură un viitor sustenabil. Și pentru cei care, ajunși la o anumita maturitate și dezvoltare a businessului în orașul nostru, înțeleg sa sprijine micii producători spre a li se alătura în drumul succesului către marile obiective.

Ovidiu Boitor Ergoceramic Studio – Produs in Sibiu

Ovidiu Boitor e din apropierea Sibiului, din satul Rusciori, și creează produsele ErgoceramicStudio. Cu multă pasiune și extrem de multă migală. Este medic stomatolog, și a ajuns să lucreze obiecte din porțelan și lut într-un moment mai delicat personal. Ceramica a devenit refugiul și medicamentul de care avea nevoi. A ales ceramica pentru că, încă de mic, era fascinat de modelarea ipsosului.

Părinții lucrau în stomatologie. A găsit la ei tot felul de materiale folosite în tehnica dentară, cărora le imprima o altă destinație. Chiar dacă și-a urmat părinții în meseria de medic stomatolog, fascinația pentru modelaj a rămas. Arderea la temperatură înaltă sau medie (la 1230 – 1250 de grade) face ca produsele lui Ovidiu Boitor să fie extrem de rezistente. Pot fi introduse în cuptorul cu microunde sau în mașina de spălat vase. Producătorul oferă garanție pe viață pentru formă și culoare.

CITEȘTE și: ErgoceramicStudio, locul unde terapia prin artă a devenit o mică afacere locală

„Trofeul Produs în Sibiu” e realizat în tehnica Kurinuki (sau Kuri Nuki). Tehnica tradițională japoneză implică confecționarea ceramicii prin scobire într-un singur bloc de lut. Îndepărtarea treptată a lutului pentru a obține forma finală este considerată un proces meditativ, un mod mai „sculptural” de a crea ceramica. Acest procedeu permite obținerea unor obiecte unicat, irepetabile. Produsele sunt create de mâna artistului, dar se creează și singure, în funcție de modul unic în care curg sau se îmbină glazurile.

Lucian Vlad: „Focusul comunității noastre este din ce în ce mai mare pe produsele locale”

„Acest trofeu pentru comunitate reprezintă distincția acordată organizațiilor care au avut un impact semnificativ și pozitiv în comunitate, prin intermediul campaniei noastre, Produs în Sibiu, ediția OPTimizată. Prin trofeul Produs în Sibiu vrem, pe de-o parte să mulțumim partenerilor campaniei, companii, instituții și oameni care au făcut efort pentru a sprijini acțiunile noastre. Iar, pe de altă parte am vrut să demonstrăm că putem găsi soluții locale pentru aproape orice, de la alimente, îmbrăcăminte, mobilier și decorațiuni, până la cadouri și obiecte de artă cu rol funcțional.

Este al doilea an consecutiv în care provocăm micii producători locali pentru a realiza trofeul original, aici, cu idei locale și materie primă din comunitate, iar pentru Campania din 2025 vrem să fim și mai inventivi. Urmează campania Produs în Sibiu cu numărul 9. Și e clar că focusul comunității noastre este din ce în ce mai mare pe produsele locale. NOUĂ (9)  NE PASĂ!, a declarat Lucian Vlad, coordonator „Produs în Sibiu”.

„Trofeul Produs în Sibiu” prelungește proiectul de suflet al sibienilor către noua campanie. Stați aproape de Sibiu 100%, pentru surprizele pe care vi le pregătim pe mai departe!

CITEȘTE și: Trofeul Produs în Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mica Unire îi încurcă pe șefii județului. Nu și pe sibieni. Evenimentul e sărbătorit din nou în avans

Conducerile Primăriei Sibiu, Prefecturii, Consiliului Județean Sibiu și reprezentanții celorlalte instituții publice își continuă obiceiurile de a sărbători marile evenimente naționale cu o zi sau chiar câteva zile mai devreme, pentru a  nu strica vacanța primită de la Guvern. Așa se întâmplă și în acest an, când autoritățile locale sibiene vor sărbători Mica Unire pe 23 ianuarie și nu pe 24 ianuarie, cum este firesc.

La 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească s-au unit sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Această unire a fost un moment crucial în istoria României și a reprezentat un pas important spre formarea statului român modern și consolidarea identității naționale.

„Anul acesta marcăm împlinirea a 166 de ani de la acest eveniment istoric și aducem un omagiu eroilor și liderilor care au contribuit la realizarea acestei uniri, subliniind importanța solidarității și aspirațiilor comune pentru poporul român”, informează Prefectura Sibiu.

Evenimente dedicate Unirii Principatelor

În acest context, Instituția Prefectului-județul Sibiu alături de Consiliul Județean, Primăria Municipiului Sibiu, Mitropolia Ardealului, Asociațiunea Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Cercul Militar Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor organiza în perioada 21-23 ianuarie 2025 următoarele evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române:

– Perioada 21-30 ianuarie 2025: Expoziție Foto-Documentară în cadrul Cercului Militar Sibiu (Casa Armatei), cu tematică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române;

– 23 Ianuarie 2025, începând cu ora 11:00, la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei), vor avea loc următoarele activități:

  • Intonarea Imnului național al României;
  • Hora Unirii pe platoul din fața Cercului Militar;
  • Moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr.4 Sibiu;
  • Vizitarea expoziției foto-documentare, pe holul principal al Cercului Militar Sibiu;
  • Desfășurarea începând cu ora 11:40 a simpozionului dedicat Uniri Principatelor, în Sala de Conferință a Cercului Militar Sibiu.

ULTIMA ORĂ: Înfrângere pentru Călin Georgescu la CEDO

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de suspendare a deciziei CCR pentru anularea prezidențialelor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor din România.

Anularea deciziei CCR ar fi fost posibilă dacă la mijloc exista un risc iminent, transmit cei de la CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis astăzi, reunindu-se in complet de Camera și in baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsura provizorie in cauza Călin Georgescu c. România (cererea nr. 37327/24).

Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători. In decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător.

În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.

Curtea a respins cererea lui Călin Georgescu ca fiind in afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament.

Luând in considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile si motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis in conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea lui Călin Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții.

Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Mașini ridicate și amenzi de sute de lei în Sibiu

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă acțiunile de combatere a staționărilor și opririlor neregulamentare în municipiul Sibiu.

„Astăzi, atenția colegilor noștri s-a îndreptat spre siguranța traficului de pe strada Ceferiștilor, unde au fost identificate 4 autoturisme parcate neregulamentar, obstrucționând vizibilitatea intersecțiilor, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 810 lei.

Din cauza riscului ridicat de producere a evenimentelor rutiere, față de 2 dintre aceste autovehicule polițiștii au dispus ridicarea.

Prin acțiunile lor, polițiștii doresc să responsabilizeze conducătorii auto asupra respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, inclusiv normele privind oprirea și staționarea autovehiculelor, manevre aparent banale, dar de o importanță deosebită în termenii siguranței rutiere”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Descoperă Rețeta Succesului în Fitness la Aria Sport

0

Dacă îți dorești rezultate reale și garantate, Aria Sport este locul perfect pentru a-ți începe transformarea. Fiecare antrenament te aduce mai aproape de obiectivele tale, iar cu sprijinul nostru, vei reuși să îți atingi scopurile într-un mod eficient și durabil.

La Aria Sport, nu doar că vei beneficia de antrenamente personalizate susținute de antrenori experimentați precum Mircea Căluțiu – Campion Kickboxing și personal trainer, Flavia Vlad – instructor clase de grup, Mădălina Mureșan – Maestru Emerit al Sportului, Cristian Lupașcu – personal trainer, Victor Diaconescu – personal trainer, Marius Pruteanu – personal trainer și instructor clase de grup, dar îți oferim și instrumentele necesare pentru a-ți monitoriza progresul. Folosind analizorul corporal modern, îți vei putea urmări evoluția în timp și vei primi recomandări precise pentru a-ți optimiza performanțele. În plus, vei avea acces la un nutritionist calificat – Sorina Drăgoi, care îți va crea planuri alimentare personalizate, adaptate nevoilor tale, pentru rezultate rapide și sustenabile.

Aria Sport nu este doar o sală de sport – este locul unde îți poți transforma stilul de viață, cu ajutorul tehnologiei și expertizei noastre. Începe anul cu un plan de fitness bine definit și sprijinit de antrenamentele noastre, analiza corporală și sfaturi nutriționale personalizate. Cu Aria Sport, vei avea toate instrumentele necesare pentru a-ți depăși limitele.

Alege Aria Sport și începe acum pentru rezultate garantate!

Daniela Cîmpean, aleasă vicepreședintă a Consiliului de Dezvoltare Regională Centru

0

Astăzi, 21 ianuarie 2025, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a fost aleasă vicepreședintă al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, într-o ședință organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

În cadrul întâlnirii, au fost discutate proiectele și inițiativele regionale aflate în derulare, precum și cele viitoare. Printre temele abordate s-au numărat programele regionale pentru perioada 2021-2027, dar și stadiul proiectelor din perioada 2014-2020, precum și noile inițiative cheie pentru dezvoltarea regiunii.

Printre proiectele de importanță majoră discutate se numără:

Centrul Europe Direct 2025 – promovarea informării europene;

BISNet Transylvania 2025-2028 – digitalizare și inovare;

BRIDGE – consolidarea ecosistemelor de inovare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Încă un sibian a murit din cauza gripei

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a anunțat, în cursul zilei de marți, al treilea deces cauzat de gripă în județul nostru.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, internat la ATI și care avea comorbidități.

„Cea de-a treia săptămâna a anului, marchează creșteri ale numărului de îmbolnăviri la toate cele trei categorii de afecțiuni monitorizate în cadrul sistemului de supraveghere – IACRS, pneumonii, gripă, astfel:

Avem 2614 IACRS (cu 901 mai multe), 634 pneumonii (cu 226 mai multe) și un plus de 117 cazuri de gripă, față de raportarea precedentă (331, față de 214 cazuri).

Aproape jumătate din IACRS-uri au fost la grupa 15-49 de ani (42,11%), dar, în pofida numărului crescut de cazuri, procentul de internări a fost mai mic (1,14%), ceea ce indică în continuare îmbolnăviri de gravitate redusă.

Dintre cele 634 de pneumonii, doar 151 (23,81%) au necesitat spitalizare, menținând tendința de scădere a numărului de internări observată încă din săptămâna precedentă (când procentul a fost de 36 %). Pe grupe de vârstă, cele mai multe cazuri, 72,55% s-au înregistrat la grupele adulte (15-49, 50-64 , 65 ani și peste), grupul 15-49 deținând majoritatea (35%).

În ceea ce privește gripa, din cele 331 cazuri au fost internate 88 (adică 26,58%). Repartizarea cazurilor pe grupe de vârstă a fost de 55% la grupele 0-14 ani și 45% de la 15 ani în sus.

A fost înregistrat cel de-al treilea deces datorat gripei, din acest sezon – bărbat în vârstă de 51 de ani, confirmat prin RT PCR cu virus gripal A, nevaccinat cu vaccin antigripal, cu comorbidități, internat ATI.

În total, de la începutul sezonului de supraveghere 2024 – 2025, au fost raportate: 998 cazuri de gripă (din care 69 confirmate prin RT PCR), 23734 cazuri IACRS , 5207 cazuri de pneumonii ;i 3 decese”, a precizat Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: De frica războiului, locuitorii unui bloc au transformat beciul în buncăr

0

Locatarii unui bloc din Baia Mare și-au construit un buncăr după ce au strâns bani și au transformat beciul într-un adăpost.

Încă de la începutul războiului între Rusia și Ucraina, locatarii unui bloc din Baia Mare au decis să transforme beciul, într-un buncăr.

Cu toții au fost de acord să scoată bani din buzunarele lor, pentru a face acest adăpost.

Beciurile din subsol sunt acum transformate. Buncărul are curent electric, grup sanitar, dar și o sufragerie.

Această idee a fost agreată de toată lumea, astfel că nu le-a mai rămas decât să obțină autorizații.

„Ne-am mobilizat. Am pus afișe în bloc, am anunțat vecinii și am început să construim.

În primul rând, să creăm distanța necesară. Am scos pământ, după am turnat, apoi ne-am mobilizat la geamuri”, a spus o locatară, pentru digi24.ro.

Primarul din Baia Mare a decis să facă o vizită în adăpost.

Acesta susține că a solicitat și spirjinul ISU și le recomandă oamenilor să fie atenți la tot ceea ce înseamnă modificări, pentru a nu afecta structura de rezistență a imobilelor.

„După exemplul bunului gospodar care își pregătește sania din vară și căruța din iarnă, câțiva băimăreni au decis să fie prevăzători și au început amenajarea unui buncăr la subsolul blocului.

Ne-am întâlnit la discuțiile de zilele trecute din zona Decebal și m-au dus să îmi arate ce au reușit să realizeze prin propriile eforturi, prin muncă și voință.

Dorința lor este doar ca niște persoane avizate din Primărie și ISU să îi ghideze pentru a putea să finalizeze lucrarea conform normelor de siguranță.

Am discutat deja cu colegii mei și ne vom ocupa în cel mai scurt timp de această etapă. Îi felicit pentru această inițiativă care poate face diferența în situații nedorite.

Mi-ar plăcea ca toate asociațiile de locatari să vadă aceste imagini, cum acești oameni s-au mobilizat fără să aștepte din partea altora.

În continuare, îi asigur pe toți cetățenii că voi susține orice inițiativă benefică pentru ei și pentru orașul nostru”, a scris Dăncuș Ioan Doru, primarul din Baia Mare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Organizația Tinerilor din Sibiu sărbătorește 15 ani de activitate

Organizația Tinerilor din Sibiu marchează în acest an 15 ani de la înființare.

În această perioadă, organizația a crescut și s-a dezvoltat, devenind un pilon important al comunității tinerilor din Sibiu, uniți prin credință, dragoste și prietenie.

Totul a început în urmă cu 15 ani, la Mănăstirea Oașa, unde, sub îndrumarea părinților duhovnici, s-a pus bazele unei comunități unite de valori comune. De-a lungul anilor, organizația a organizat tabere, conferințe și evenimente care au apropiat tineri din diverse colțuri ale țării, oferindu-le oportunități de creștere personală și socializare.

„Anii care au urmat au fost martorii unei necontenite munci de suflet. S-au născut prietenii trainice, s-au organizat tabere, conferințe și evenimente care au apropiat oameni și au răspândit bucurie. În acești 15 ani, s-au scris povești în care credința a devenit temelie, iar iubirea – calea de urmat.

Astăzi, Organizația Tinerilor din Sibiu este mult mai mult decât un simplu grup de tineri – este o comunitate unită de idealuri comune. Este dovada vie că atunci când oamenii sunt uniți, veșnicia devine posibilă”, transmit reprezentanții.

Întâlnirea aniversară a asociației va avea loc joi, 23 ianuarie, ora 18:00, în Sala cu coloane a Muzeului Național Brukenthal (Piața Mare, nr. 4-5).

Urmărește Sibiu 100% în Google News