Pe Valea Hârtibaciului, Boboteaza (6 ianuarie) și Sfântul Ion (7 ianuarie) marchează finalul sărbătorilor de iarnă. Aceste zile sunt pline de obiceiuri tradiționale, multe dintre ele cu rădăcini precreștine, care s-au păstrat până astăzi.
În ajunul Bobotezei, preotul vizita gospodăriile pentru a binecuvânta casele și oamenii. Gospodarii puneau pe masă grâu, colaci, fuior de cânepă și alte daruri simbolice, iar preotul oferea apă sfințită. Un obicei popular era aruncarea crucii în apă, un gest simbolic legat de fertilitate și purificare. În unele sate, feciorii se întreceau să recupereze crucea, considerată un semn de noroc. De asemenea, fetele păstrau busuiocul sfințit pentru a-și afla ursitul, punându-l sub pernă în noaptea Bobotezei.
Nu se mânca nimic în ajun, până venea popa cu botezul şi apoi se mânca numai de post, de obicei cartofi copţi (Săsăuş), pentru a putea întâmpina curați sărbătoarea creştinească şi pentru ca toate dorințele lor, mai ales de sănătate, să fie ascultate. După ce trecea popa cu botezul, imediat se puneau la foc răcile, din picioare de porc, carne şi şorice. Seara târziu erau gata, se puneau în blide şi se mâncau în ziua de Bobotează. Din oasele de la piciorul porcului se făceau (Bărcut) zbârne: în osul găurit în mijloc se introducea un fir de lână, pus în mişcare cu ambele mâini (făcut să zbârnâie!).
De Bobotează, oamenii mergeau la biserică pentru a lua apă sfințită, considerată benefică pentru sănătate și purificare. Apa sfințită era folosită pentru a binecuvânta gospodăriile, animalele și sursele de apă din sat. În unele sate, preotul și enoriașii mergeau în procesiune spre o fântână sau un râu unde avea loc ceremonia sfințirii apelor. Credincioșii duceau acasă apa sfințită și o păstrau pentru a o folosi tot anul.
În ziua de Bobotează, animalele erau stropite cu apă sfințită pentru protecție. În unele sate, acestea erau scoase la adăpat la fântânile sfințite, un moment de mândrie pentru gospodari, care își etalau vitele
Iată câteva obiceiuri care se practicau în Fofeldea. Înainte de a veni preotul cu botezul, gunoiul măturat era pus pe făraş după uşă. La miezul nopții, gunoiul era aruncat, iar oamenii ascultau din ce parte se auzea zgomot: se credea că în acea parte urma să se căsătorească fata.
Peste pragul uşii se punea un fir de aţă, iar grija era ca doar preotul să treacă peste el. Firul era legat de busuiocul considerat semn al norocului, pe care preotul îl dădea din mătăuz. Apoi, busuiocul era pus sub pernă pentru ca fata să-şi viseze viitorul soţ.
Bătrânii din Veseud şi Noiştat au relatat, în anii ’80 ai secolului trecut, că fetele furau (cereau, rupeau) busuioc după ce îl făceau pe preot să se aşeze pe pat, nu pe scaun. Era considerat important locul unde a stat preotul cu picioarele. Patul pe care fata urma să doarmă în noaptea următoare era mutat în acel loc. Tot acolo, fata îşi punea mărgelele, aşeza şorţul peste ele şi se culca.
Majoritatea practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfăşurau pe ascuns, furând sau manipulând elemente ale sacralității creştine: furtul busuiocului, trecerea preotului peste pragul ce ascundea obiectele magice etc. Dimineața, fetele din Nou se trezeau, măturau şi aşteptau până când trăgea clopotul la biserică. Apoi, duceau gunoiul afară, se aşezau cu picioarele pe mătură şi ascultau. Dacă auzeau strigându-se un nume de bărbat, acela era considerat numele viitorului soţ.
Tot în Nou, fetele lăsau busuiocul afară în noaptea de Bobotează. Dacă busuiocul se umplea de gheață ori de promoroacă, se credea că vor avea un soţ tânăr şi bogat; dacă nu, acesta urma să fie sărac. La Pelişor, sub preşul de la intrare se puneau boabe de grâu şi porumb, astfel încât preotul să treacă peste ele, pentru ca găinile să fie sănătoase.
Valeri Şandru din Nucet a povestit, în anul 2011, că ştia de la bunicul său că, în noaptea de dinaintea Bobotezei, mulți oameni obişnuiau să privegheze, având credinţa că la miezul nopții se deschid cerurile şi omul îl poate zări pe Dumnezeu. Se spunea că orice îi cereai atunci, ți se împlinea.
Pe lângă aceste obiceiuri, se mai făceau şi pronosticuri despre mersul vremii, dar nu se mai păstrează detalii clare despre ele.
Informațiile de mai sus sunt preluate din cartea „Sărbători și obiceiuri la românii de pe Valea Hârtibaciului”, scrisă de Prof. Mircea Drăgan-Noiștețeanu.
