Acasă Blog Pagina 11

ȘOCANT! Magistrați vor despăgubiri de milioane pentru că nu au mai fost desemnați în birourile electorale

Magistrați dau în judecată statul pentru că nu au fost puși șefi în birourile electorale. Cer milioane de lei despăgubiri.

Mai mulți magistrați au deschis acțiuni în instanță împotriva statului român după ce nu au mai fost desemnați președinți sau locțiitori ai birourilor electorale de circumscripție în cadrul alegerilor din 2024 și 2025.

Aceștia solicită despăgubiri consistente, susținând că au fost lipsiți de veniturile pe care le-ar fi încasat dacă ar fi ocupat aceste funcții.

Potrivit informațiilor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), reclamanții cer plata indemnizației aferente activității din birourile electorale, estimată la aproximativ 30.000 de lei de persoană pentru o campanie electorală.

În plus, solicită acordarea unei diurne de 2% pe zi din indemnizația brută lunară, dobânzi penalizatoare, actualizarea sumelor cu rata inflației și decontarea cheltuielilor de judecată.

Până în prezent, situația din instanțe este împărțită. În 24 de dosare soluționate în primă instanță a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a AEP, în timp ce în alte cinci cauze instanțele au apreciat că instituția poate fi parte în proces.

Un dosar este suspendat, iar un altul este judecat pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a explicat cum s-a ajuns la aceste litigii.

„Reclamanții (…) au contestat hotărârile Biroului Electoral Central prin care au fost desființate birouri electorale de circumscripție în mai multe județe – vorbim aici de campaniile din 2024-2025 – și s-a dispus prin hotărâre de Birou Electoral Central reluarea operațiunii de desemnare a președinților și locțiitorilor acestor birouri electorale.

La reluarea procedurii de desemnare, persoanele respective nu au mai fost nominalizate. Și, ca urmare, au înțeles că trebuie să dea în judecată statul român“, a declarat Adrian Țuțuianu.

Potrivit acestuia, în procese au fost chemate în judecată mai multe instituții, inclusiv AEP, Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul, prefecți și alte autorități, reclamanții susținând că acestea ar avea responsabilități în cauză.

Șeful AEP a precizat că valoarea totală a pretențiilor financiare este una semnificativă și poate continua să crească odată cu acumularea dobânzilor.

„Totalul sumelor solicitate – este un calcul provizoriu, pentru că timpul trece și eventuale dobânzi accesorii curg – este de 5,5 milioane de lei“, a afirmat Adrian Țuțuianu.

Acesta a subliniat că, în ceea ce privește Autoritatea Electorală Permanentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instituția nu are calitate procesuală pasivă în aceste litigii.

„Partea bună pentru AEP este că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu avem calitate procesuală pasivă în aceste cauze.

Patru dosare aflate în fond sunt în curs de soluționare, sunt în faza de administrare a probelor și două dosare soluționate inițial în defavoarea AEP, câștigate ulterior în recurs.

Faptul că AEP a invocat o excepție și a fost admisă nu înseamnă că n-ar putea răspunde statul român. Știți foarte bine, statul român răspunde prin Ministerul Finanțelor.

Vom vedea care va fi finalul acestor procese“, a mai declarat președintele AEP.

În contextul acestor litigii, Adrian Țuțuianu a anunțat că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că este nevoie de o clarificare legislativă pentru a evita apariția unor situații similare la viitoarele scrutinuri electorale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: URS semnalat într-o localitate din Sibiu. Autoritățile au intervenit de urgență

Momente de alertă în județul Sibiu, după ce un urs a fost observat în localitatea Sebeșul de Sus. Autoritățile au fost sesizate printr-un apel la 112, iar intervenția a fost declanșată imediat pentru protejarea locuitorilor.

Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, la fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile specifice de intervenție.

În același timp, locuitorii din zonă au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert cu privire la prezența animalului sălbatic și au fost îndemnați să evite zona și să respecte recomandările transmise de autorități.

„În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Sebeșul de Sus.

La fața locului se deplasează un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competență.

De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă cu privire la prezența animalului„, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO – Valea Oltului, PERICOL MAJOR: lucrări speciale într-o zonă cu risc ridicat de accidente

Se desfășoară lucrări de securizare a versanților pe DN 7, după incidentul în care o stâncă a lovit un camion, fiind aproape de o tragedie.

Autoritățile au desfășurat lucrări de punere în siguranță a versanților pe DN 7, în zona kilometrului 206+500, un sector considerat cu risc ridicat de căderi de stânci.

Intervenția vine după incidentul din 29 noiembrie 2024, când o stâncă de mari dimensiuni desprinsă de pe versant a lovit capul tractor al unui autocamion.

Evenimentul a evidențiat pericolul reprezentat de rocile instabile și necesitatea unor lucrări complexe pentru reducerea riscurilor din zonă.

Echipele antreprenorului au executat lucrări de rănguire a versanților, o operațiune prin care sunt identificate, desprinse și îndepărtate rocile instabile înainte ca acestea să cadă necontrolat pe carosabil.

Din cauza volumului foarte mare de rocă instabilă și a dimensiunii blocurilor de piatră desprinse, restricțiile de trafic au fost menținute mai mult decât în cazul unor intervenții obișnuite.

Circulația a fost reluată doar după ce specialiștii au confirmat că zona a fost degajată și că șoferii pot circula în condiții de siguranță.

Lucrările de rănguire reprezintă prima etapă a unui proiect mai amplu de securizare a versanților.

În perioada următoare vor fi montate plase de protecție și bariere de retenție, investiții menite să reducă riscul căderilor de pietre și să crească siguranța circulației pe DN 7.

SURSĂ VIDEO: DRDP Craiova

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Linia dreaptă spre 75 km. Sibianul Adrian Teodorescu înoată 5 zile în Dunăre

Ziua 4: Linia dreaptă spre 75 km. Între îngeri, poezie și capcanele Dunării

Monotonie, durere și o barieră mentală uriașă. Ziua a patra este cea mai surdă dintre toate, acel moment în care oboseala se acumulează până în măduva oaselor, iar peisajul ascunde pericole la fiecare metru. Brațul drept a preluat toată greutatea, corpul cere îndurare, dar spiritul lui Adi rămâne neclintit. Nu mai e doar o luptă fizică, e o căutare a echilibrului și o călătorie a sufletului, totul pentru bunicii și prietenii noștri cu mobilitate redusă din Sibiu.

În spatele cifrelor de astăzi se ascunde o suferință pe care puțini o pot înțelege, dar și momente de o frumusețe rară. Iată jurnalul de bord trimis de Adi de la kilometrul 70:

„Ziua 4 a început cu seara dinainte, când am primit o pâine în țest ca o lună roșie, proteină si un vin Severin chiar sub îngerii lui Dinescu. L-am întâlnit la cafea, cu ie și strungăreață, politicos și în formă, la fel de acustic – caustic despre cei care ne conduc și etern preocupat de chinul țăranului român. Curtea lui e o babilonie în care te poți accidenta, mira sau muri de frumos. A păstrat și cioburile de marmură din preaplinul statuilor și ofrandă le-a pus la busuiocul oltenesc. Îngerii lui, fereastră spre infinit și icarul cu ancora de picior, sunt cred alegerile noastre, ce viață vrem să trăim. Am plecat cu gând să revin la Cetate, cu timp și răbdare pentru creionul aprig, iubit și neiubit deopotrivă.

Statui de la Cetate

Apa de azi a fost nivelată spre Calafat. Brațul meu drept, cel de salut și grenadă, a obosit și el, tot muncind pentru stângul, care s-a făcut bine. Bucuros de această lecție a echilibrului și armoniei, am oprit sub podul dintre Calafat și Vidin, cât să ascund bagajele de o învolburare de nori. După masă și odihnă, m-am arestat la postul de poliție de frontieră și am studiat traseul pe mai departe. Am plecat puțin trurli, aflând câte plase, cioate, epave și alte cabluri te pot răni în apa joasă a Dunării. Tocmai am trecut de kilometrul 70 și cred că opresc la 75 pentru azi.

Oboseala celor 4 zile și a peste 70 km înot în Dunăre se vede puțin dar determinarea parcă face loc pentru ultima zi de provocare. JOYRIDE e proiectul pentru care înoată iar noi putem să îl ajutăm cu donații și susținere de acasă.

Tot cu plimbatul bucuriei în cap (JOY RIDE), am uitat de hamac și de leagănul bucuriei. Era bun și practic, cred. Acum, pentru cei care nu sunt familiarizați cu proiectul JoyRide – Plimbă Bucuria, vă spun că vrem să cumpărăm trei biciclete cu două locuri așezate în față, tip scaun/fotoliu și să plimbăm gratuit, asistat cu ajutorul voluntarilor, bunicii și părinții noștri, prietenii noștri cu mobilitate redusă, prin locurile frumoase din Sibiu. Donațiile au ajuns pe la 7000 dar mai este loc. Vă mulțumim! În loc de bun rămas, împărtășesc cu voi versurile lui Dan Vană, din satul Basarabi, pe malul Dunării, la un acord de Calafat. Am fredonat toată ziua:

Dacă ați băga de seamă, la tablou și nu la ramă, și lumea ar fi, poate cum ar trebui.

Seară cu bine, prieteni!”

Adi Teodorescu înoată 100km în Dunăre pentru a strânge banii pentru proiectul JOY RIDE
Vreme grea, nori, pericole sub aba mică dar nu se lasă. Hai Adi!

Mâine este Ziua Cea Mare: Ultimul asalt spre 100 km!

Doar o zi și ultimele zeci de kilometri îl mai despart pe Adi de finalul acestei nebunii curate și pline de generozitate. Mâine este marea finală. Însă Dunărea joasă ascunde capcane mari pe final de traseu: plase, epave și cioate care pândesc sub apă, gata să pună în pericol un corp deja epuizat. Va reuși el să treacă linia de sosire învingător și să lase în urmă toate pericolele fluviului? Noaptea aceasta va fi lungă, fără hamac, dar cu gândul la destinația finală.

Să ne uităm la „tablou”, nu la „ramă”: Donează pentru JoyRide!

Adi înoată printre epave și își obosește brațele până la refuz pentru ca bunicii noștri și oamenii cu mobilitate redusă din Sibiu să poată simți din nou vântul pe față și bucuria unei plimbări în aer liber prin proiectul JoyRide – Plimbă Bucuria.

Suntem la pragul de 7.000 de lei, dar mai este loc! Haideți ca până mâine, când Adi atinge borna de 100 km, să strângem banii necesari pentru cele trei biciclete speciale. Haideți să facem lumea „așa cum ar trebui să fie”!

Cum a început aventura

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ – CRIZĂ URIAȘĂ în PNL: Tribunalul București SUSPENDĂ noua conducere și modificările de statut

Tribunalul București a decis, în cursul zilei de miercuri, deciziile Congresului PNL. Lovitură pentru noua conducere a partidului.

Tribunalul București a decis suspendarea provizorie a hotărârilor adoptate de Partidul Național Liberal la Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026, o decizie care reprezintă o victorie juridică pentru tabăra contestatară condusă de Hubert Thuma și adâncește conflictul intern din partid.

Prin hotărârea instanței, sunt suspendate temporar atât modificările aduse statutului PNL, cât și deciziile privind alegerea noii conduceri a formațiunii.

Măsura rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă.

Potrivit minutei instanței, judecătorii au decis:

„Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă”.

Decizia este executorie, chiar dacă poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile.

Conducerea PNL ar trebui să revină juridic la situația de dinaintea Congresului

Efectul imediat al hotărârii este suspendarea tuturor actelor adoptate în cadrul Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, inclusiv cele referitoare la alegerea noilor structuri de conducere și modificarea statutului partidului.

Astfel, din punct de vedere juridic, conducerea formațiunii ar trebui să revină la configurația anterioară Congresului, până când instanța va da o decizie definitivă în acest dosar.

În această variantă ar putea reveni în structurile de conducere liberali precum Adrian Veștea sau Nicoleta Pauliuc, alături de alți membri ai vechii formule de conducere.

Ce decizii ale PNL au fost suspendate

Printre hotărârile vizate de decizia Tribunalului București se află:

-hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026 privind alegerea organelor de conducere ale partidului, adoptată în urma aprobării moțiunii „Modernizare cu rădăcini”;

-hotărârea prin care Congresul a ratificat modificările aduse statutului PNL, modificări aprobate anterior prin Hotărârea Consiliului Național Extraordinar nr. 02/2026 din 19 iunie 2026;

-actele subsecvente adoptate în baza acestor decizii.

De asemenea, sunt suspendate și hotărârile ulterioare Congresului prin care au fost schimbate conducerile unor filiale liberale.

Cine a contestat deciziile Congresului

Printre liberalii care au contestat în instanță deciziile adoptate la Congresul PNL se numără Adrian Veștea, Alina Gorghiu, Monica Anisie, Lucian Bode și Hubert Thuma.

Conflictul juridic opune două tabere din partid: una apropiată de Ilie Bolojan și cealaltă reprezentată de contestatarii schimbărilor adoptate la Congres.

O nouă decizie după conflictul privind convocarea Congresului

Hotărârea de miercuri vine la doar o săptămână după o altă decizie a Tribunalului București în același conflict intern.

Atunci, instanța a suspendat provizoriu decizia PNL prin care fusese convocat Congresul Extraordinar din 21 iunie, adăugând o nouă etapă în disputa juridică privind modul în care au fost făcute schimbările din partid.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: ALERTĂ pe A1 Sibiu – Săliște: două accidente produse în același timp. Echipajele de intervenție, mobilizare de amploare

Accident pe Autostrada A1, în zona Cristian: microbuz de transport persoane și mai multe camioane implicate. Patru victime au ajuns la spital

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe Autostrada A1, sensul de mers Săliște – Sibiu, la km 262, în zona localității Cristian, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Buzău, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă în fața sa de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din județul Dâmbovița, care la rândul său a fost proiectată într-o altă autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Dâmbovița.

În urma evenimentului, patru pasageri din microbuzul condus de către bărbatul în vârstă de 42 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 45 de ani, din județul Bacău, o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Bacău, o femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Neamț și un bărbat în vârstă de 38, din județul Brașov, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

La intervenție au fost mobilizate echipaje SMURD, inclusiv unul cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Ajunse la locul incidentului, echipele de intervenție au stabilit că nu a fost vorba despre un singur accident, ci despre două evenimente rutiere distincte.

Primul accident a implicat două autoutilitare și un microbuz de transport persoane. În urma impactului, patru persoane, trei femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, au fost rănite.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu, cu traumatisme și contuzii.

Cel de-al doilea eveniment rutier a implicat trei autocamioane. Din fericire, în acest caz nu au fost înregistrate victime, fiind raportate doar pagube materiale.

SURSĂ FOTO: ISU Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sibiu are 16 centenari. Cea mai în vârstă dintre ei a împlinit luna trecută 105 ani

În anul 2025, în evidența Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu au figurat 16 centenari. Adică 13 femei și 3 bărbați cu vârsta egală sau mai mare de 100 de ani. Cea mai în vârstă persoană dintre cei 16 centenari este o femeie care a împlinit în luna iunie, anul curent, 105 ani.

În această categorie de vârstă, peste 100 de ani, sunt incluși și veterani de război. Din cei trei veterani de război aflați în evidențele Primăriei Sibiu în 2025, doi au vârsta peste 100 de ani. Primăria Sibiu precizează că cei trei veterani de război beneficiază și de scutire de la plata impozitelor și taxelor locale, cu mențiunea că această scutire este acordată în baza calității de veteran de război (prevăzută la art. 456 alin. 1 lit. p, art. art. 464 alin. 1 lit. q Cod Fiscal) și nu în baza vârstei. Pentru persoanele cu vârsta de 100 de ani și peste legislația nu prevede posibilitatea acordării de scutiri de impozite și taxe locale. Aceste persoane beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun, și de pachete cadou cu produse specifice sărbătorilor.

La împlinirea a 100 de ani, sibienii primesc 2.000 de lei

Toți acești centenari au solicitat ajutorul comunitar în sumă de 2.000 de lei, oferit de Primăria Sibiu cu ocazia aniversării venerabilei vârste de 100 de ani. Inițiativa de a acorda acest mic sprijin financiar persoanelor care împlinesc 100 de ani și la fiecare aniversare după această vârstă a pornit în 2007, subliniază Primăria, „din dorința de a le face o mică bucurie și de a le oferi suport, atât cât legislația și disponibilitățile financiare ne permit”.

Menționăm că datele se referă la anul 2025. Până la acest moment, deși Primăria Sibiu, prin Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, a solicitat informații pentru anul 2026 de la Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Sibiu (instituție competentă să furnizeze aceste date), nu a fost oferit niciun răspuns.

Totodată, precizăm că actualizarea datelor din Registrul National de Evidența Persoanelor (R.N.E.P) se realizează în baza comunicărilor transmise de către autoritățile și instituțiile publice sau a documentelor prezentate de cetățeni.

În cazul persoanelor decedate în străinătate pentru care nu s-a solicitat transcrierea decesului în registrele de stare civilă române, aceste informații nu sunt actualizate în R.N.E.P. De altfel, lipsa informațiilor privind decesul cetățenilor români survenit în străinătate, determină imposibilitatea actualizării corecte a R.N.E.P. și menținerea unei evidențe reale a populației cu vârstă de peste 100 de ani.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Pregătiți-vă de Raliu!

Între 10-12 iulie, Raliul Sibiului Bilstein 2026 aduce adrenalina și suspansul prin probe legendare!


Vara aceasta, Sibiul (re)devine capitala adrenalinei și a cailor putere pe macadam. Trei zile la rând, Raliul Sibiului Bilstein 2026 vine cu un mix perfect de tehnică, viteză și spectacol. Deși înscrierile sunt încă în plină desfășurare, iar lista provizorie a echipajelor a fost anunțată în prag de start, fanii și organizatorii știu deja că acest weekend va fi unul cu totul de neuitat.
Ediția din acest an aduce noutăți majore care aliniază evenimentul la standardele marilor competiții internaționale și readuce în prim-plan trasee care au scris istorie în motorsportul românesc. Organizatorii au pregătit surprize care ridică pulsul spectatorilor și al concurenților deopotrivă.

Puncte de Atracție Majore


Superspeciala Bilstein în Piața Unirii: Fanii pot simți vibrația motoarelor chiar în inima Sibiului, într-un show urban total unde îndemânarea piloților este testată la milimetru sub lumina reflectoarelor.
Revenirea probei Șanta MAX: Cea mai așteptată veste a acestei ediții! Proba de foc revine în program, spre încântarea celor care au dus lipsa celei mai spectaculoase configurații de pe macadamul sibian.

Apasă aici pentru PLANUL ORAR al PROBELOR

Programul celor 3 zile de adrenalină pură


Evenimentul este gândit ca un festival al vitezei, desfășurat pe parcursul întregului weekend:

Ne vedem la Raliul Sibiului 2026!


Vineri – Startul oficial și show-ul nocturn – Spectacolul începe în forță vineri seara. La ora 18:00, fanii sunt așteptați să își susțină favoriții la prezentarea oficială a echipajelor. Seara va culmina în jurul orei 21:00 cu Superspeciala Bilstein, un spectacol urban
electrizant.

Sâmbătă, 11 iulie – Ziua maraton și celebra Probă de Noapte – Sâmbăta testează la maximum rezistența mașinilor și concentrarea piloților. Ziua este marcată de o buclă de trei probe legendare, parcurse de câte două ori:
Cheile Cibinului Hankook
Gâtul Berbecului Autoklass
Proba specială Rășinari Bucur Tuning

Pentru ca ziua să se încheie în stil mare, în jurul orei 21:30, echipajele vor înfrunta proba de noapte Șanta Școala de Șoferi ELIT, una dintre cele mai spectaculoase și iubite provocări din campionat.

Duminică, 12 iulie – Șanta MAX și Festivitatea de Premiere – Faza finală a raliului aduce un adevărat regal automobilistic pe proba Șanta MAX Școala de Șoferi ELIT, unde concurenții vor avea două treceri decisive într-un mix spectaculos de macadam cu asfalt. Raliul se va încheia grandios în jurul orei 15:00, în Piața Mare a Sibiului, cu Festivitatea de Premiere – momentul în care aplaudăm campionii.

Podiumul din 2025 – sutem curioși cum arată anul acesta

Apasă aici pentru GHIDUL SPECTATORULUI și HĂRȚI

Siguranța pe primul loc! Ghidul pentru spectatori

este obligatoriu să respectați întocmai indicațiile oficialilor de traseu

Așteptarea probei de noapte


Pentru ca evenimentul să fie o sărbătoare reușită pentru toată lumea, organizatorii fac un apel important la responsabilitate.
Important pentru fani: Publicul va avea acces strict în zonele special amenajate și bine marcate de către organizatori. Pentru siguranța voastră și a celor din jur, este obligatoriu să respectați întocmai indicațiile oficialilor de traseu, ale jandarmilor și ale tuturor persoanelor angrenate în organizare.

Zilele de raliu sunt memorabile doar atunci când toată lumea este în siguranță!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE PERIOADA RALIULUI

SUPER SPECIALA BILSTEIN
10 iulie 2026 (vineri)
Inchidere circulatie in Piata Unirii de la ora 14:00 pana in 11.07.2026 ora 01:00
Inchidere Bulevardul Corneliu Coposu pe sensul Spitalul Judetean- Ramada ambele benzi
Inchidere Bulevardul Corneliu Coposu pe sensul Spitalul Judetean – Ramada – ambele benzi. Benzile 1 si 2 raman deschise pentru autovehicolele care vin de pe str. Berariei cu obligativitate la dreapta spre Spitalul Judetean

Străzi închise PS 1
• Str. Emil Cioran – Segmentul cuprins între intersecția str. Emil Cioran cu aleea de acces parcare CC Ion Besoiu și sensul giratoriu Piața Unirii;
• Str. Piața Unirii – Segmentul cuprins între sensul giratoriu Piața Unirii și sensul giratoriu situat la intersecția str. Calea Dumbrăvii cu str. Gral. Vasile Milea și str. Constantin Noica
• Str. Piața Unirii – circular parcării hotelului Continental Forum. Traficul rutier pe direcția str. Cetății spre str. Tribunei este permis.
• Bd. Corneliu Coposu, pe sensul de circulție rutieră, dinspre Spitalul Județean Sibiu spre Piața Unirii, între Sala Thalia și Piața Unirii (ambele sensuri) si un sens de la intersectia str. Berariei pana la intersectia cu str. Independentei.
• Bd. Corneliu Coposu, pe sensul de circulație rutieră, dinspre Piața Unirii spre spitalul Județean Sibiu, între intersecția cu strada Berăriei și Piața Unirii. Precizăm faptul că traficul rutier se poate desfășura dinspre str. Berăriei spre Bd. Corneliu Coposu cu restricția obligatoriu la dreapta.
• Intersecția Bd. Victoriei cu str. Andrei Saguna, pe sensul de circulație rutieră, dinspre sediul vechi al primăriei Sibiu catre Piața Unirii. Traficul se va putea desfășura normal pe direcția de mers Bd. Victoriei (virare spre stânga) spre str. Andrei Șaguna.

Rute ocolitoare PS1
Dinspre București spre Alba Iulia
• De la sensul giratoriu situat la intersecția str. Calea Dumbrăvii cu str. Gral. Vasile Milea și str. Constantin Noica, a 3-a ieșire din sens, spre Calea Dumbrăvii, dreapta pe str. M. V. Lomonosov, înainte pe str. Justiției, dreapta pe Bd. Victoriei, viraj stânga pe str. Andrei Șaguna, urmărirea indicatoarelor rutiere – direcția Sebeș/Alba Iulia (drum fără restricții sau devieri).
Dinspre București spre Mediaș
• De la sensul giratoriu situat la intersecția str. Calea Dumbrăvii cu str. Gral. Vasile Milea și str. Constantin Noica, a 3-a ieșire din sens, spre Calea Dumbrăvii, dreapta pe str. M. V. Lomonosov, înainte pe str. Justiției, dreapta pe Bd. Victoriei, viraj stânga pe str. Andrei Șaguna, a 2-a ieșire în sensul giratoriu de pe șos. Alba Iulia (intersecție cu str. Morilor) spre strada Turismului, viraj dreapta pe str. Ion Neculce, viraj dreapta pe str. Malului și urmărire indicatoare rutiere (drum fără restricții sau devieri).
Dinspre Alba Iulia spre București
• De la intersecția str. Dealului cu str. Banatului, înainte pe str. Dealului (cu excepția riveranilor, va fi restricționat accesul rutier pe str. Banatului), stânga pe str. Transilvaniei, înainte pe str. Rennes, dreapta pe str. Școala de Înot și urmărire indicatoare rutiere (drum fără restricții sau devieri).
Dinspre Mediaș spre București
• De la intersecția str. Dealului cu str. Banatului, înainte pe str. Dealului (cu excepția riveranilor, va fi restricționat accesul rutier pe str. Banatului), stânga pe str. Transilvaniei, înainte pe str. Rennes, dreapta pe str. Școala de Înot și urmărire indicatoare rutiere (drum fără restricții sau devieri).
Dinspre Păltiniș spre gara feroviară Sibiu
• De la sensul giratoriu situat la intersecția str. Calea Dumbrăvii cu str. Gral. Vasile Milea și str. Constantin Noica, a 2-a ieșire din sens pe str. C-tin Noica, stânga pe str. Berăriei, obligatoriu dreapta pe Bd. Corneliu Coposu și urmărire indicatoare rutiere (drum fără restricții sau devieri).
• Dinspre Bd. Victoriei (intersecție cu str. Av. I Măcelaru) prin Piața Unirii spre sensul giratoriu situat la intersecția str. Calea Dumbrăvii cu str. Gral. Vasile Milea și str. Constantin Noica
• De la intersecția Bd. Victoriei cu str. I Măcelaru, dreapta pe str. Av. I Măcelaru, dreapta pe str. Zaharia Boiu, stânga pe str. Rennes, dreapta pe str. Școala de Înot și urmărire indicatoare rutiere (drum fără restricții sau devieri).

Sambata 11 iulie 2026
Ora 08:00 – 19:00 Proba: CHEILE CIBINULUI HANKOOK
• Ȋnchidere a drumului forestier de la intersecția DJ 106M prin coada lacului Gura Râului-Cheile Cibinului, până la DJ 106A (parcare Cabana Nora- pârtia Onceşti)

Ora 08:30 – 19:00 Proba: GÂTUL BERBECULUI AUTOKLASS

• Ȋnchidere a drumului forestier Gâtul Berbecului DJ 105G de la ieşire din Râu Sadului până la intersecția cu drumul forestier Valea Pinului

Ora 09:30- 20:00 Proba: RĂȘINARI BUCUR TUNING

• Ȋnchidere a drumului forestier Valea Pinului de la intersecția cu DJ 105G + 500 m până în Stațiunea Păltiniş, zona Pârtia Onceşti – Salvamont (drumul Hoților)

Ora 19:00 – 01:30 (sâmbătă 12 iulie 2025) Proba :ȘANTA ȘCOALA DE ȘOFERI ELIT (Night)

• Ȋnchidere a drumului forestier de la intersecția DJ 106A din Păltiniș prin Șanta până la Cabana Curmătura Ştezii intersecția cu DJ 106A

Duminica 12 iulie 2026
Proba: ȘANTA MAX ȘCOALA DE ȘOFERI

Ora 08:00 -16:30
• Ȋnchidere a drumului forestier de la intersecția DJ 106A din Păltiniș prin Șanta până la Cabana Curmătura Ştezii intersecția cu 106A
• Inchiderea DJ 106 A (asfalt) spre statiunea Paltinis de la Cabana Curmatura Stezii pana in loc Gura Raului 106 J la intersectie cu 106 D
Nota: Aceasta proba va avea Start in statiunea Paltinis va trece prin Santa – Cabana Curmatura Stezii intrare pe asfalt 106A deplasare spre Paltinis, intrare pe Calugarul 106J si va trece prin loc. Gura Raului cu stopul probei la intersecția cu DJ 106D

Loc de muncă la Apă-Canal

0

APĂ CANAL SIBIU S.A. Angajează pentru: SECȚIA EXPLOATARE REȚELE APĂ POTABILĂ, INSTALATOR – 3 posturi

Loc de muncă: Sediul central, Sibiu

Nivel post: Execuție

Salariu de bază brut: conform grilei de salarizare aferenta serviciului din care face parte postul.

Cerințe:

  • studii medii;
  • calificare în meseria de instalator;
  • calificare/experiență în sudură (în oțel, în PEHD) – constituie avantaj;
  • disponibilitate pentru lucru în echipă și în afara orelor de program.

Principalele responsabilități:

  • supraveghează și controlează rețeaua de distribuție;

Beneficii:

  • tichete de masă;
  • formare profesională continuă;
  • echipamente de lucru și protecție;
  • stabilitate profesională într-un operator regional de utilități publice.

Proces de selecție:

  • analiza dosarelor;
  • interviu profesional;
  • după caz, probă practică.

Egalitate de șanse:

Apă Canal Sibiu SA promovează egalitatea de șanse și aplică principii de remunerare echitabilă pentru muncă egală sau de valoare egală.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 22.07.2026. Relaţii suplimentare la tel. 0269/222916 (int.117 sau 166).

Transport de marfă către Lună, din 2030. Compania japoneză ispace și SpaceX pregătesc un nou serviciu pentru misiuni lunare

0

Compania japoneză ispace a anunțat lansarea unui nou serviciu de transport de marfă către Lună, care ar putea deveni operațional începând cu anul 2030, în parteneriat cu SpaceX, compania fondată de Elon Musk. Proiectul vizează reducerea costurilor misiunilor lunare și facilitarea accesului pentru clienți comerciali din întreaga lume.

Potrivit informațiilor publicate de Reuters, ispace, cu sediul în Tokyo, a achiziționat o capacitate de transport de 500 de kilograme la bordul unei viitoare misiuni Starship, pentru suma de 50 de milioane de dolari. Compania va dezvolta și un vehicul de suprafață capabil să transporte încărcături utile după aterizarea pe Lună, relatează Mediafax.

ispace pregătește un nou serviciu pentru transportul de marfă pe Lună

Noul serviciu, denumit „Lunar Access Integrator”, este conceput pentru a funcționa ca un sistem de transport comun, permițând mai multor clienți să împartă aceeași misiune spre Lună.

Hideari Kamiya, vicepreședinte executiv al ispace, a explicat că serviciul va completa dezvoltarea actualelor module de aterizare ale companiei, descrise drept „taxiuri lunare”, în timp ce Starship va avea rolul de „autobuz” pentru transportul încărcăturilor până la suprafața satelitului natural al Pământului.

Obiectiv: trei aterizări controlate pe Lună până în 2030

După două încercări nereușite de aterizare pe Lună, în cadrul misiunilor lansate cu rachetele Falcon 9 ale SpaceX în 2023 și 2025, ispace își propune acum să realizeze trei aterizări controlate ale noului modul lunar Ultra până la finalul deceniului.

Una dintre aceste misiuni va face parte din programul Commercial Lunar Payload Services (CLPS) al NASA, destinat transportului de echipamente și experimente științifice pe suprafața Lunii.

Colaborarea cu SpaceX ar putea accelera economia lunară

Directorul executiv al ispace, Takeshi Hakamada, consideră că parteneriatul cu SpaceX va accelera dezvoltarea infrastructurii comerciale pe Lună și va extinde oportunitățile pentru companiile interesate de explorarea satelitului natural.

La rândul său, Stephanie Bednarek, vicepreședinte SpaceX pentru vânzări comerciale, a declarat că noul serviciu va permite transportul încărcăturilor utile de dimensiuni reduse în cadrul viitoarelor misiuni lunare.

„Serviciile de integrare oferite de ispace reprezintă o oportunitate importantă pentru clienții care doresc să își asigure din timp un loc la bordul unei misiuni către Lună. Așteptăm cu interes să colaborăm pentru extinderea accesului la suprafața lunară”, a transmis reprezentanta SpaceX.

NASA și alte companii își intensifică planurile pentru Lună

Colaborarea dintre ispace și SpaceX nu este exclusivă. NASA intenționează să utilizeze prima versiune a modulului lunar Starship în cadrul programului Artemis, care are ca obiectiv readucerea astronauților pe Lună, prima aterizare fiind planificată în prezent pentru 2028.

În paralel, compania americană Astrolab, specializată în dezvoltarea de rovere lunare, și-a rezervat deja spațiu pentru echipamentele sale la bordul unei viitoare misiuni Starship, semn că interesul comercial pentru explorarea Lunii continuă să crească.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO – PREMIERĂ la IPJ: Polițiștii din Sibiu au prima echipă canină specializată în descoperirea cadavrelor și a urmelor biologice

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu marchează o premieră în domeniul criminalisticii, după ce un proiect dezvoltat împreună cu Institutul Național de Criminalistică și Centrul Chinologic Sibiu s-a concretizat prin atestarea, la nivel național, a două echipe canine specializate în biodetecție.

Acestea sunt pregătite pentru identificarea cadavrelor și descoperirea urmelor biologice umane, o capacitate considerată esențială în investigarea infracțiunilor grave.

Una dintre echipe este formată din agentul-șef principal de poliție Pascu Alin, din cadrul IPJ Sibiu, și câinele de serviciu Hod.

Cei doi au obținut certificarea după absolvirea unui curs de specializare organizat la Viena de Poliția Federală Austriacă, prin Centrul Federal de Pregătire pentru Conductorii Câinilor de Serviciu al Ministerului Federal de Interne al Austriei.

Noua specializare reprezintă un pas important pentru activitatea de cercetare la fața locului, în special în dosarele privind infracțiuni contra persoanei.

Câinii antrenați pentru biodetecție pot identifica în doar câteva minute urme biologice umane sau microurme de sânge care nu sunt vizibile cu ochiul liber, chiar și într-o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați.

Prin utilizarea acestor câini de serviciu, timpul necesar cercetării criminalistice este redus considerabil, iar anchetatorii nu mai sunt nevoiți să examineze individual fiecare obiect sau să utilizeze timp îndelungat surse alternative de lumină, precum sistemul „Crime-Lite”.

În plus, metoda reduce riscul contaminării probelor biologice și completează tehnicile clasice de investigare.

Proiectul nu se oprește aici. Cu sprijinul structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne și în colaborare cu Poliția Federală Austriacă, urmează pregătirea unei noi echipe canine care va fi specializată în căutarea și descoperirea cadavrelor în mediul submers, o capacitate rar întâlnită și deosebit de valoroasă în anchetele complexe.

„Această metodă completează mijloacele clasice de investigare și contribuie la eficientizarea activităților desfășurate la fața locului, diminuând necesitatea examinării individuale a fiecărui obiect și utilizarea îndelungată a surselor alternative de lumină, precum ”Crime-Lite”, proceduri care pot fi dificile în funcție de suprafața examinată și pot crește riscul de contaminare genetică.

Proiectul va continua, cu sprijinul structurilor centrale ale MAI, prin pregătirea și atestarea echipei canine pentru căutarea și descoperirea cadavrelor în mediul submers, activitate ce va fi, de asemenea, desfășurată sub coordonarea Poliției Federale Austriece.

Felicitări colegului nostru, agent-șef principal de poliție Pascu Alin și câinelui de serviciu Hod pentru această reușită și pentru profesionalismul demonstrat în dezvoltarea unei capabilități moderne, menite să sprijine investigațiile criminalistice și aflarea adevărului”, a transmis IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Prima DEMITERE după scandalul azilelor din Bihor. S-a lăsat cu ACUZAȚII GRAVE

Scandalul centrelor sociale din județul Bihor a produs, miercuri, prima schimbare la nivelul conducerii Ministerului Muncii.

Alexandra Zară a anunțat că a fost eliberată din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), după ce cazul a declanșat controale și anchete privind modul în care erau îngrijite persoanele vulnerabile.

Anunțul vine în contextul în care Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a sancționat cu un milion de lei asociația coordonată de Viorel Pașca, în urma constatării unor nereguli privind personalul. Potrivit autorităților, persoane fără contracte de muncă desfășurau activități în regim de voluntariat, fiind remunerate neoficial pentru servicii din domeniul medical, deși unele dintre acestea nu aveau studiile necesare.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Alexandra Zară a precizat că, înainte de revocarea sa, a mers personal în mai multe județe pentru a verifica situația persoanelor adulte cu dizabilități relocate după intervențiile autorităților.

„Încă de ieri am pornit vizitele în teren, pentru a verifica direct situația persoanelor adulte cu dizabilități găsite în județul Bihor, precum și modul în care le sunt asigurate îngrijirea, siguranța și sprijinul de care au nevoie.

Am reușit să ajung în județele Olt, Mehedinți și Gorj, unde am discutat cu acești oameni, cu personalul din servicii și cu reprezentanții direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului.

Am urmărit, concret, dacă persoanele sunt în siguranță, dacă beneficiază de condiții adecvate de cazare, hrană, igienă și îngrijire, dacă au fost evaluate medical, dacă au acces la tratamentul necesar și dacă demersurile pentru evaluările suplimentare, pentru documentele lipsă, pentru înscrierea la medicul de familie, pentru clarificarea calității de asigurat și, acolo unde este cazul, pentru stabilirea sau actualizarea încadrării în grad de handicap au fost demarate.

De la începutul procesului de relocare a persoanelor adulte cu dizabilități în servicii sociale licențiate, mi-am luat angajamentul că voi urmări personal ca acești oameni să fie bine.

Am vrut să verific direct cum se simt, ce nevoi au, ce își doresc și dacă există elemente care impun măsuri suplimentare. Dincolo de rapoarte și proceduri, am considerat că trebuie să văd toate aceste lucruri cu ochii mei”, a transmis aceasta.

Fosta șefă a ANPDPD afirmă că ministrul Muncii, Petre-Florin Manole Pîslaru, i-a comunicat în cursul zilei că va fi revocată din funcție și susține că motivul invocat a fost faptul că nu a informat ministerul în legătură cu acțiunea desfășurată pe 30 iunie.

„Vizitele mele în teren, în calitate de reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, se încheie astăzi.

Cu puțin timp în urmă, ministrul Pîslaru mi-a comunicat că, în cursul zilei de astăzi, mă va elibera din funcție.

După acțiunea de relocare, ministrul mi-a mulțumit public pentru interesul și eforturile depuse.

Ulterior, am continuat să lucrăm împreună pentru gestionarea situației și pentru ca persoanele vulnerabile relocate să fie în siguranță și să primească îngrijirea necesară.

Astăzi, a reconsiderat. Motivul invocat pentru revocarea mandatului meu este lipsa unei informări prealabile privind acțiunea din 30 iunie”, a scris Alexandra Zară.

Ea susține însă că a ales să respecte obligațiile legale impuse de ancheta penală aflată în desfășurare.

„Sunt împăcată. Un lucru pe care l-am învățat ca studentă a Facultății de Drept a Universității din București este că în societate există norme nu doar pentru buna organizare și funcționare, ci pentru a proteja valori esențiale, precum persoana, conviețuirea socială sau înfăptuirea justiției.

Când organele de urmărire penală mi-au solicitat sprijinul și mi-au transmis expres că am obligația de a păstra confidențialitatea, pentru a nu pune în pericol cercetarea penală, am ales să respect legea și să nu îl informez pe ministru.

Dacă aș fi făcut asta, aș fi săvârșit o infracțiune, potrivit Codului penal”, a explicat aceasta.

În același mesaj, Alexandra Zară le-a mulțumit colegilor din autoritate, din Ministerul Muncii, direcțiilor generale de asistență socială și organizațiilor neguvernamentale pentru colaborarea din perioada mandatului său.

„La aproape un an de la preluarea mandatului la Autoritate, îmi continui drumul cu capul sus și cu argumente.

Le mulțumesc colegilor din Autoritate, din minister și din direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului pentru efortul susținut de la început și până în prezent și pentru reziliența de care au dat dovadă!

Le mulțumesc organizațiilor neguvernamentale că au avut răbdare cu noi pe acest drum și că, împreună, am spart într-un timp scurt bariere care nu fuseseră nici măcar crăpate ani de zile!”, a transmis fosta președintă a ANPDPD.

Alexandra Zară a anunțat că va susține o conferință de presă la sediul instituției pentru a prezenta public poziția sa privind revocarea din funcție.

Mesajul său se încheie cu o declarație fermă: „Justiția nu se face pe Facebook, iar respectul nu se câștigă prin vorbe.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007