Acasă Blog Pagina 1104

 „Forțe proaspete” venite în echipa pompierilor sibieni

Nouă subofițeri, absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, s-au alăturat Inspectoratului de Situații de Urgență Sibiu.

„Acești tineri dedicați și-au finalizat pregătirea cu succes și sunt gata să își aducă contribuția la siguranța și protecția comunității noastre. Totodată îi felicităm pentru alegerea unei cariere dedicate salvării de vieți și protecției comunității. Alăturarea lor la echipa pompierilor sibieni este un moment de mândrie pentru noi toți. Vă dorim mult succes în această nouă etapă a vieții voastre și suntem convinși că veți demonstra profesionalism și curaj în misiunile ce vor urma. Amintiți-vă întotdeauna că munca noastră este mai mult decât o profesie, este o misiune nobilă care cere devotament și spirit de echipă. Bine ați venit în familia noastră, să aveți mult succes și un parcurs profesional plin de realizări!”, au transmis reprezentații instituției.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: Pe viscol, un turist a urcat pe munte cu bicicleta. A rămas blocat la 1.800 de metri

0

Salvamontiștii din Sinaia au intervenit pentru salvarea unui bărbat care a urcat pe munte cu bicicleta, în condiții de viscol.

Un bărbat care a urcat cu bicicleta pe munte, în Bucegi, în condiţii de viscol, a fost salvat în urma unei intervenţii a Salvamont Sinaia.

Turistul, care a reuşit să ajungă la altitudinea de 1.800 de metri, a ignorat toate avertismentele care anunţau că este viscol puternic.

El a fost coborât până la cota 1.400, de unde a putut coborî în staţiunea Sinaia cu telecabina.

”Persoană blocată în viscol în zona Blana, a găsit adăpost. Ajunsă acolo în mod iresponsabil pe vreme extrem de rea.

Avertizările s-au adeverit, sus e urgie. Cum a ajuns?! Pe… bicicletă!! Vorba cuiva: când crezi că le-ai văzut pe toate…”, au scris, marţi, salvatorii montani din Sinaia, pe Facebook.

Bărbatul nu a avut nevoie de ajutor medical.

SURSĂ VIDEO: Salvamont Sinaia

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Accident produs din cauza poleiului. Polițiștii au amendat firma de deszăpezire

Marți dimineața, pe Drumul Național 14 s-a produs un accident rutier, conducătoarea auto fiind transportată la spital.

Potrivit șoferilor care circulau marți dimineața pe sectorul de drum cuprins între Mediaș și Sighișoara, carosabilul era acoperit cu polei.

Polițiștii rutieri au amendat societatea care se ocupă de deszăpezire cu peste 3.400 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras certificatul de înmatriculare al mașinii implicate în acest accident rutier pentru că anvelopele erau uzate.

„În urma verificărilor efectuate cu privire la circumstanțele producerii evenimentului, polițiștii rutieri medieșeni au sancționat contravențional prestatorul activității de întreținere a părții carosabile cu amendă în valoare de 3.465 de lei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege, tronsonul de drum pe care s-a produs evenimentul fiind acoperit cu polei.

De asemenea, s-a constatat că anvelopele de pe axa spate a autoturismului erau uzate, fapt pentru care certificatul de înmatriculare al mașinii a fost retras”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Mesaj lăsat de un bărbat pentru Klaus Iohannis pe gardul Palatului Cotroceni. „Trădătorule, pleacă!”

Un bărbat a scris marți, cu vopsea, un mesaj pe gardul Palatului Cotroceni, el fiind ulterior identificat și amendat de jandarmi.

„Trădătorule, pleacă!”, a scris bărbatul pe gardul Cotrocenilor. El a fost identificat de jandarmi și amendat cu 5.000 de lei.

Incidentul a avut loc în jurul orei 9. Bărbatul nu a fost văzut în momentul comiterii faptei de jandarmii prezenți în zonă, transmite Digi24.

Al doilea mandat al lui Klaus Iohannis a expirat pe 21 decembrie, însă acesta a anunțat că va rămâne în funcție până când noul președinte, care va fi decis de următoarele alegeri prezidențiale, va depune jurământul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Moș Crăciun a ajuns, marți, la sediul ISU Sibiu

Marți, în Ajunul Crăciunului pompierii sibieni au fost gazdele lui Moș Crăciun, care a venit cu o mulțime de cadouri.

Moș Crăciun și-a făcut apariția, aducând cu el bucurie și emoție în inimile copiilor. Cu sacul plin de daruri și un zâmbet larg pe față, Moșul a împărțit cadouri celor mici, transformând ziua într-o sărbătoare de neuitat.

„Glasurile lor vesele și chipurile luminate de fericire au umplut atmosfera cu magie și speranță.

Pompierii sibieni, mereu la datorie pentru a proteja și a salva vieți, au demonstrat, încă o dată, că în spatele uniformei se află oameni cu suflet mare, dedicați comunității din care fac parte.

În spiritul sărbătorilor, pompierii sibieni vă urează: “Crăciun fericit și plin de lumină!

Să aveți parte de sănătate, bucurii și clipe de neuitat alături de cei dragi. Sărbători binecuvântate!”, au transmis salvatorii sibieni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Sportivii și elevii de excepție ai Mediașului au fost premiați

Primăria Municipiului Mediaș a organizat, luni după amiaza, o nouă ediție a evenimentului „Gala Performanței“.

Cu această ocazie au fost premiați tinerii medieșeni care au obținut rezultate deosebite, mai precis locurile I, II și III la concursuri naționale și internaționale sportive, concursuri de muzică și dans, dar și concursuri școlare pe perioada anului 2024.

De asemenea, au fost recompensați și elevii care au încheiat anul școlar anterior cu media generală 10.

Desfășurată în prezența primarului municipiului Mediaș, la manifestare au luat parte aproape 250 de medieșeni, care au fost recompensați cu diplome, cadouri și premii în bani, în semn de recunoștință pentru efortul depus și pentru rezultatele excepționale obținute la numeroase competiții școlare și extrașcolare.

Acordarea premiilor a fost aprobată, la inițiativa edilului șef al Mediașului prin Hotărârea Consiliului Local Mediaș nr. 300/2024.

„Am premiat în această seară la sediul Primăriei Municipiului Mediaș performanța, că vorbim despre performanță la învățătură sau în sport.

Nu pot decât să îi felicit pe acești copii minunați pentru tot ceea ce fac pentru municipiul Mediaș, pentru tot ceea ce fac pentru ei și nu în ultimul rând, ce fac pentru părinții lor.

Profit de ocazie pentru a ura tuturor medieșenilor sărbători binecuvântate și un An Nou cu sănătate și cu cât mai multe împliniri”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident în dimineața de Ajun. A derapat cu mașina și a ieșit în afara șoselei

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit, marți dimineața, la un accident rutier produs pe DN 14, în afara localității Ațel.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre municipiul Mediaș, o tânără în vârstă de 20 de ani, din Dumbrăveni, a derapat și a ieșit în afara părții carosabile.

Conducătoarea auto a fost transportată la spital în urma evenimentului.

Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit la acest accident rutier.

Tânăra a fost transportată la spital după ce a suferit un atac de panică.

Potrivit unor conducători auto, pe DN 14 se circulă foarte greu din cauza gheții de pe carosabil, nefiind împrăștiat material antiderapant.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un nou gigant pe piața auto mondială: 3 mari producători discută despre fuziune

Trei giganți auto, Honda, Nissan și Mitsubishi, au confirmat că poartă discuții pentru o eventuală fuziune.

Se anunță o mișcare surpriză pe piața auto mondială: Honda, Nissan și Mitsubishi au confirmat că sunt în discuții pentru o eventuală fuziune.

Dacă s-ar materializa, tranzacția ar duce la al treilea cel mai mare producător auto din lume, scrie Europa FM.

Într-o conferință de presă, reprezetanții Honda și Nissan au confirmat informațiile potrivit cărora cele două companii sunt în discuții cu privire la o fuziune.
Totodată, Mitsubishi va decide, de asemenea, să se alăture până la sfârșitul lunii ianuarie, notează The Guardian.

Această mișcare ar aduce la un loc al doilea și al treilea cel mai mare producător de automobile din Japonia și ar adăuga Mitsubishi, într-un efort defensiv de a-și uni forțele în timp ce industria auto trece prin cea mai mare perioadă de convulsii, potrivit jurnaliștilor britanici.

Nissan se află în criză de mai mulți ani, pe fondul scăderii profiturilor dar și după arestarea fostului său director general în 2018.

Este o mișcare și pentru a combate producătorii auto din China care au un avans în privința mașinilor electrice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Deținuții vor fi trimiși să lucreze la autostrăzile și drumurile din România

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a iniţiat un parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a da posibilitatea deţinuţilor în regim semi-deschis să lucreze pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres, a spus directorul general CNIR, Gabriel Budescu, la postul B1 TV.

Demersul vrea să sprijine creşterea incluziunii sociale, concept pe care compania îl consideră foarte important în strategia sa.

Este vorba exclusiv despre deţinuţii care îşi doresc să lucreze pe şantiere, activitate care, după eliberare, o pot continua, reintegraţi şi calificaţi, ca angajaţi ai constructorilor.

„A fost o discuţie cu Administraţia Penitenciarelor pentru a include deţinuţi în proiectele de drumuri.

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ a fost primul proiect în care am inclus această posibilitate, urmând ca antreprenorul care îşi asumă să folosească forţa de muncă a celor din penitenciare să primească şi un punctaj.

Ştiam că au mai fost şantiere unde s-au folosit deţinuţi, unul dintre acestea fiind modernizarea DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, şi aşa ajutăm la reintegrarea în societate a acestora.

De asemenea, ştim că este şi un deficit de forţă de muncă pe şantiere. Însă, nu peste tot este posibil să ne asigure forţa de muncă Administraţia Penitenciarelor, dar pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ este primul proiect de la care am primit răspuns pozitiv din partea Administraţiei Penitenciarelor.

Am prevăzut în documentaţie, iar dacă Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – ANAP va valida, acesta va fi primul contract.

Personalul de la Administraţia Penitenciarelor va răspunde de transportul pe şantier şi pază.

Vor primi zile de libertate, li se scade din pedeapsă şi vor primi şi bani. Nu-i obligă nimeni, vor veni doar cei care vor, iar după eliberare pot fi angajaţi de constructori dacă fac treabă.

Este vorba doar de deţinuţii în regim semi-deschis”, a explicat directorul general CNIR, Gabriel Budescu, într-un interviu pentru B1 TV.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO. Interviu, „în exclusivitate”, cu Moș Crăciun

Fie că ești copil, fie că vârsta e una mai generoasă cu tine, cu siguranță ai auzit de un personaj care vine în noaptea din Ajunul Crăciunului și aduce daruri celor cuminți. Dar pentru a afla mai multe despre cine este, de unde vine, ce face pe aici, am reușit, în sfârșit, să dăm și noi de Moșul și să îl convingem să ne acorde, în exclusivitate, un interviu.

E Moșul pe care fără doar și poate l-ați întâlnit hoinărind, aplecat de spate, pe străzile Sibiului, pentru a aduce bucurie. L-am găsit pe bătrânul bărbos trăgându-și sufletul șezând pe scaun, tocmai ajuns din Laponia, după ce și-a adăpat renii la ajungerea în Sibiu. Deși, după cum îmi mărturisește chiar acesta, în ultimul timp călătorește mai mult cu avionul, iar renii doar îi îndrumă pe piloți. Unii dintre d-voastră cel mai probabil l-ați văzut deja fie colaborând în a împărți binele cu Crucea Roșie, fie la Aeroportul Internațional Sibiu etc.

M-am tot gândit ce să-l întreb. Cine sunt eu, să am acest privilegiu, de a-l iscodi pe Moș? După ce mi-am pus mintea la contribuție, am ajuns la concluzia că cel mai bine este să cer și părerea apropiaților. Oameni de la 10 la 45 de ani ne-am unit forțele pentru a crea întrebări pentru Moș Crăciun.

Lumea mai crede în Moș Crăciun

Mă așez timid lângă Moșu. Îmi zâmbește cald și mă salută: ,,Ho, ho, ho! Bine ai venit, dragul Moșului!” Are ochii blânzi și vocea caldă. Îl întreb dacă lumea mai crede în existența sa.Surprinzător, oamenii mai cred în Moș Crăciun. Copiii de doi-trei anișori vin  buluc peste mine și mă iau în brațe. Copiii de ieri și cei de astăzi sunt la fel.Copiii sunt copii, indiferent de timpuri”, îmi răspunde acesta. Sunt curios ce își doreau cei mici înainte, ce își doresc acum și cum face să le aducă tuturor darurile, într-o singură noapte. „Înainte era mai ușor cu cadourile. Copiii cereau lucruri mai simple. Acum copiii vor tehnologie: telefoane, tablete. Este foarte greu, dragule, să ducă Moșul cadouri tuturor copiilor într-o singură noapte, dar cu ajutorul spiridușilor, reușesc. Peste noapte punem cadourile sub brad și se petrece magia”.

Moș Crăciun este dorința copiilor

Moșul îmi mărturisește că deși tehnologia a evoluat, Moș Crăciun nu folosește inteligența artificială, deoarece dorește să rămână autentic. Plus că magia nu are nevoie de IA.

În discuția noastră, introduc niște „întrebări fulger”, din cele primite de la sfătuitorii mei:

Care este Colinda preferată a lui Moș Crăciun?

Colinda preferată a lui Moș Crăciun este „Moș Crăciun cu plete dalbe”. Toți copiii o cunosc.

Cine este, până la urmă, Moș Crăciun?

Moș Crăciun este dorința copiilor. Atunci când copii cred și își doresc, acesta există.

Cum știi să aduci cadourile potrivite copiilor?

Citind gândurile și scrisorile primite.

Ce mănâncă renii tăi?

Ho, ho, ho! De toate, dar orzul le place cel mai mult.

Crăciunul cât înseamnă Moș Crăciun și cât Nașterea lui Iisus pentru oamenii de astăzi?

Din punctul de vedere al Moșului, trebuie să fie un echilibru între Moș Crăciun și Nașterea lui Iisus. Ambele simboluri au importanța lor.

Câți ani ai?

Sunt nemuritor, născut odată cu timpul.

Moș Crăciun, ai avut părinți?

Da, dar au rămas nemuritori în sufletul meu.

Ce face doamna Crăciun?

Face jucării, prăjituri, plus că îi coordonează și pe spiriduși.

Crezi că îți va călca pe urme copilul tău?

Nu știu sigur, acesta merge mai mult pe latura IT, dar ține și la tradiție. Deci cine știe, poate va aduce un plus muncii mele.

Primești cadouri?

Da, dar imateriale. Bucuria copiilor.

Animalele primesc daruri?

Da, toate animalele primesc câte ceva.

De ce are Rudof nasul roșu?

Deoarece își bagă nasul peste tot, este foarte curios.

Te înțelegi cu Moș Nicolae?

Suntem cei mai buni prieteni. Ne consultăm în privința cadourilor.

Ce s-a întâmplat cu Moș Gerilă?

Nu a existat niciodată, a fost o invenție a regimului respectiv.

Ce faci în timpul anului?

Pregătesc cadourile ce urmează să fie distribuite în noaptea de ajun.

Ce fel de cadouri cer cel mai des copiii?

În primul rând cer iubire. Spre finalul scrisorii cer și ceva material.

Care este mâncarea ta preferată?

Turta dulce și laptele.

Ce primesc copii răi?

Și copiilor răi le dau cadouri, în speranța că vor deveni mai buni.

Fii Moș Crăciun tot anul!

Aș fi avut multe întrebări pentru bătrânul bărbos, dar timpul acestuia este limitat. Moș Crăciun nu înseamnă numai „cadouri de Crăciun”, ci mai ales e un îndemn puternic de a fi bun tot anul. „Bunătatea și iubirea trebuie oferite tot anul, nu trebuie să uităm să ajutăm. Este o roată a compensațiilor, dai-primești, dai-primești. Dacă nu ne mai ajutăm unii pe alții, lumea nu se mai dezvoltă”, concluzionează Moș Crăciun.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Omenia

De două mii de ani şi mai bine, poporul român retrăieşte Taina venirii în lume a Mântuitorului cu o delicateţe îngerească, vestindu-L în colinde:  Deschide uşa creştine, deschide uşa, române, că venim şi noi la tine! La mulţi ani, mulţi ani cu bine!

Iar răspunsul gazdei era întotdeuna unul cald, plin de bucuria comuniunii, uneori chiar viersuind, căci românul s-a născut poet, suflet delicat, ţesut din fir de borangic de lumină, cu armonia rimei picurată în limba lui bogată: Suntem foarte fericiţi c-aţi intrat la noi de-afară. Dar, păreţi cam zgribuliţi! Să ne-aşternem deci pe treabă cu colind şi viers frumos, inimile să le-aprindem cu dragostea lui Hristos!

Cum spunea eruditului sociolog Ilie Bădescu: „…fiecare comunitate omenească ascunde, înlăuntrul specificităţii sale distincte, miracolul unic al Iubirii divine”. Nu răspunzi cu miracolul iubirii tale omeneşti,  punctul de echilibru, găsit de Petre Ţuţea după un lung ocol prin viaţă în punctul de întâlnire al braţelor  crucii – „între Dumnezeu şi neamul meu” –  se surpă şi naţiunea ajunge în degringoladă, devine un popor, apoi o populaţie şi în cele din urmă dispare din istorie. Doar credinţa pe verticală şi specificitatea sa distinctă pe orizontală, un dat de la Dumnezeu, îi conferă destin etnic şi ceresc.

V-aţi gândit vreodată la neamul acesta românesc şi dreptmăritor creştin prin prisma părintelui Dumitru Stăniloae? El zice că sufletul românesc „…acolo unde nu este tulburat de influenţe străine, este o comoară unică de virtuţi, de însuşiri, de armonii, şi… că există  o coincidenţă uimitoare între aceste calităţi şi ortodoxie, că sufletul românesc este o plasticizare, o întrupare minunată a duhului ortodoxiei, o coborâre în concret a adevărului ortodox” („Naţiune şi Creştinism”, Ed. Elion, Buc. 2003, p.109).

Acesta este miracolul unic al iubirii divine înlăuntrul specificităţii distincte a neamului românesc! Iar acestui miracol avem noi, românii, a-i răspunde cu miracolul iubirii noastre omeneşti! Iar unul din răspunsurile unicat ale românului a fost veacuri de-a rândul omenia!

Vorba colindelor: Acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun, dar nu uita – când eşti voios – creştine, să fii bun, totuna cu  dar nu uita – când eşti voios –, române, să fii bun. Căci omenia este un dar dumnezeiesc dat poporului român şi aşa cum spunea tot părintele Dumitru Stăniloae, în „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român” (Ed. Elion, Buc. 2004, p. 112): „Noţiunea românească a omeniei e tot aşa de greu de definit ca şi noţiunea dorului… Numai poporul român a creat de la om un derivat încărcat cu tot idealul spre care trebuie să tindă omul; numai poporul român a văzut în om această potenţă de supremă calitate, care poate exista în lume”. Adică asemănarea cu Hristos! Căci aici, pe pământul Ţării – până când a existat satul creştin ca formă de organizare socială a neamului românesc –, legea creştinească era totuna cu legea românească, lege strămoşească.

Şi-am dori ca-n seara asta toţi copiiide ne simţim, toţi cu inima curată pe Iisus să ÎL primim. Căci ce este-n fapt Crăciunul, dacă nu un timp frumos, când din moşi strămoşi românul ÎL primeşte pe Hristos! ÎL aşteaptă cu iubire, ÎL aşteapă c-un colind, căci Domnul Se întrupează, mântuire aducând. Iară Maica Preacurată şi de-a pururea Fecioară, cu iubire ne veghează pe noi toţi în astă ţară.

Iar dacă în noaptea de Crăciun crezi că eşti singur, priveşte potirul cerului în care ne găsim împreună toţi fraţii români şi creştini care  au fost, care suntem şi cei care vor mai veni. Fă-ţi culcuş în inima ta de copil şi vorbeşte cu Hristos. El ţine în dreapta Sa toate cărările vieţii omeneşti şi pentru fiecare câte o invitaţie la praznicul veşniciei!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tânăr de 25 de ani prins la volan fără permis, în Sibiu

În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lemnelor.

La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Cristian, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul este cercetat pentru conducere fără permis.

În weekend, polițiștii sibieni au desfășurat 41 de acțiuni punctuale, și au intervenit în cazul a 238 de evenimente, dintre care 172 sesizate prin apel 112.

Au fost constatate 41 de infracțiuni și au fost aplicate 470 de sanțiuni contravenționale în valoare de peste 140.000 de lei.

Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 35 de permise de conducere, au retras 25 de certificate de înmatriculare și au aplicat 420 de sancțiuni contravenționale în valoare de 123.000 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News