Păltiniș Arena și-a marcat debutul oficial al sezonului de iarnă cu tradiționalul concurs Arena Jib, organizat în weekendul din preajma Zilei Naționale.
Concursul a început la ora 15:00, cu un format jam session ce a oferit participanților ocazia să își demonstreze creativitatea. Pe o platformă de trick-uri complexe, incluzând elemente precum double kink-rail de 10 metri sau fun-box special pentru fete, concurenții au impresionat printr-un spectacol tehnic de înaltă clasă.
Finala a avut loc sub lumina reflectoarelor, începând cu ora 18:00. Cele 10 runde au fost marcate de trick-uri spectaculoase și execuții de mare precizie.
Premiile bine-meritate au fost acordate celor care au reușit să cucerească podiumul cu trick-uri de neuitat. Seara s-a încheiat în ApresSki Bar, unde petrecerea Get United, cu DJ ABASC la pupitru, a adus distracția la cote maxime, marcând un început spectaculos de sezon la Păltiniș Arena.
Pe 6 decembrie 2024, la ora 18:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu va găzdui spectacolul „Echoes of The Feminine”, o reinterpretare a operei lui Shakespeare care integrează limbajul semnelor, oferind accesibilitate persoanelor cu deficiențe de auz.
Din distribuție fac parte doi frați neauzitori, Robi și Alin Firu, alături de o echipă de actori talentați.
Evenimentul face parte din seria dedicată Galei Aniversare a 75 de ani de la înființarea teatrului Gong și explorează temele shakespeariene printr-o combinație inovatoare de text, dans și expresivitate corporală.
„Echoes of The Feminine” explorează subtilitățile complexe ale conflictului dintre domestic și politic, și impactul devastator pe care războiul îl are asupra femeilor. Spectacolul, bazat pe fragmente din Coriolan, Richard al III-lea și Macbeth, aduce în prezent un Shakespeare universal, mai actual ca oricând în contextul escaladării tensiunilor pe plan geopolitic, în care irizațiile războiului devin din ce în ce mai pregnante. Limbajul shakespearian nu transcende doar epoca în care textele au fost scrise, cu reverberații în prezent, ci transcende cuvântul însuși, în acest performance propus de regizorul Laurențiu Tudor și coregrafa Camelia Neagoe. „Echoes of The Feminine” este un spectacol accesibilizat pentru persoane cu deficiențe de auz, care mizează pe corporalitate în transmiterea mesajului, umplând spațiile dintre cuvinte prin dans, mișcare și limbaj mimico-gestual. Corpul devine cuvânt, problematizând identitatea într-o tectonică socială în care relațiile dintre bărbat și război, femeie și război, soție și bărbat, mamă și fiu sunt lumi care se ciocnesc și al căror ecou este nu doar sonor, ci mai fizic ca niciodată. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și este recomandat în mod special pentru elevii de liceu.
Din distribuție fac parte alături de Robi și Alin Firu, actorii Theodora Bălan Radu Tudor, Cătălin Vieru, Emilian Stanică, Alexandra Frâncu, Diana Măciucă și Ștefania Caprea. Regia spectacolului poartă semnătura lui Laurențiu Tudor. Coregrafia: Camelia Neagoe. O producție Tipografia Hub Craiova.
Prețul unui bilet este de 24 de lei, tarif unic, nereturnabil. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00. Mai multe detalii despre bilete și acces, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.
E prima oară când interacționez la modul direct cu Asociația Diakoniewerk. Cu cei care, de peste 18 ani, fac lucruri cu adevărat speciale în Sibiu. Și nu doar aici. Pentru că activitatea asociației se întinde și spre Sebeș și Dumbrăveni, ca centre de zi, centre ocupaționale, servicii de îngrijire la domiciliu și consiliere pentru persoane cu dizabilități, copii din medii defavorizate și vârstnici.
Am ajuns la centrul Sibiu cu puțin înainte de încheierea programului. Tinerii de aici tocmai își termină programul ocupațional. O atmosferă încărcată cu energie și bună dispoziție. Și un zâmbet larg, contagios, pe chipuri, ca după o revedere previzibil de așteptată.
E perioada în care aici se pregătesc minunății de produse pentru Crăciun. Lumânări și globuri în special, realizate cu mult drag și migală.
tinerii au făcut 400 de globuri de pâslă, iar centrul nostru de zi de la Sebeș, globuri din ceară”,
ne spune Cristina Andreea Costea, director executiv Asociația Diakoniewerk International.
„Am început pregătirile de ceva vreme, pentru că am avut o comandă destul de mare din Germania. E al treilea an de când colaborăm cu această firmă din Germania, care comandă în general produse pe care le dăruiesc fie angajaților, fie clienților lor. Aici tinerii au făcut 400 de globuri de pâslă, iar centrul nostru de zi de la Sebeș, globuri din ceară”, ne spune Cristina Andreea Costea, director executiv Asociația Diakoniewerk International.
Cristina Andreea Costea, director executiv Asociația Diakoniewerk International
Bucuria, ca mod firesc de viață
La acest moment, Centrul de Zi de la Sibiu are 36 de beneficiari, din care aproximativ 30 vin aici în fiecare zi. „Asociația noastră a fost înființată acum 150 de ani de măicuțe luterane, în Austria, cu ideea centrală de sprijin oferit persoanelor cu dizabilități în drumul lor spre o viață cât mai independentă și cu sens. De aici și aceste ateliere ocupaționale.
„De aceea și noi am încercat întotdeauna să facem diferite produse, care pot fi comercializate. La Sebeș, avem produse confecționate din lemn. La Sibiu, în special, lumânări și produse din pâslă. Vindem mai mult de Crăciun, de Paște, de Mărțișor. Avem și o colaborare cu Compania Bilstein, care ne ajută în asigurarea unei activități cu sens”, adaugă Cristina, arătându-mi o parte din aceste reușite produse.
În atelier
„Sunt și suntem foarte mândri de ceea ce realizează”
E un schimb deosebit de energie cu tinerii care frecventează centrul de aici. La care, în cele mai multe dintre cazuri, dacă nu ai astfel de experiențe cu ei, nu te aștepți. Și constați această energie, pe care o au persoanele cu dizabilități, pentru că ele reușesc să o transmită, să o împărtășească și celorlalți. Iar tipul acesta de energie vine tocmai din faptul că ele se bucură autentic de viață.
Încă de când am început să lucrez aici am fost fascinată să văd și să simt câtă emoție autentică este în fiecare dintre persoanele cu și pentru care lucrăm.
Cristina Costea
„Ce e foarte important pentru tinerii noștri, sunt persoanele, ne spune Cristina Andreea Costea. În general, putem vedea (la tinerii noștri) multă bucurie și o atașare imediată de cei cu care interacționează. Universul persoanelor cu dizabilități de cele mai multe ori este limitat la familie, la cei de la centrul de zi și la locuința protejată. Și la persoanele cu care fac activități culturale și de petrecere a timpului liber. Încă de când am început să lucrez aici am fost fascinată să văd și să simt câtă emoție autentică este în fiecare dintre persoanele cu și pentru care lucrăm.
Aici am învățat din această relaționare să observ bucuria din momentele despre care am putea spune că sunt obișnuite. Sunt captivată când văd la cei care vin la centrul nostru de zi că se bucură să facă ceea ce fac, fără nicio rezervă, la modul cel mai firesc. Sunt și suntem foarte mândri de ceea ce realizează. De pildă, dacă văd pe cineva care poartă cercei făcuți la noi în atelier, sunt foarte încântați. Au ocazia să urmărească produsele noastre, de la cum se fac, la împachetare și expediere și să se bucure de fiecare moment pe care îl parcurg în acest proces.”
Cercul de colindă Foto: Sibiu 100%
Eroii care fac lumânări și globuri de Crăciun
Dincolo de specificul lucrului în sine, cu tinerii, regăsesc oameni dedicați, pentru care fișa postului e doar o chestiune orientativă, pe care însă construiesc trăiri, emoții, destine de viață. Cristina Andreea Costea lucrează de șapte ani la Diakoniewerk. A fost director economic, iar acum, director executiv Diakoniewerk din România. Când o întreb ce o face să rămână în această zonă de activitate, îmi răspunde fără ezitare: „Pentru că e o activitate cu sens. Și chiar recomand oricui participarea, de pildă, la petrecerile organizate de noi. Este un moment în care putem experimenta o distracție veritabilă, pur și simplu adevărată, se dansează, se fac dedicații de prețuire și dragostea pentru ceilalți, toate foarte autentic”.
Pe lângă aceste petreceri, cei care frecventează atelierul au parte și de alte activități de timp liber, cum ar fi workshop-uri de dans, teatru, pantomimă, sport, mers în tabere. Ceea ce fac în timpul petrecut aici, în comunitate, unul de cea mai bună calitate. Din 9 decembrie, centrul de la Sibiu va organiza și Ziua Porților Deschise, ocazie cu care acesta poate fi vizitat între orele 10ᵒᵒ-18ᵒᵒ, se pot cumpăra produse (globuri de pâslă și lumânări, ca produse principale) și, mai ales, pot fi întâlniți eroii acestei povești incredibile despre viață și succes.
Doar noi suntem cei care creează bariere
Percepția oarecum generală însă cel mai probabil și superficială, e una legată de aparenta dificultate de a interacționa cu persoanele cu dizabilități. E dificil pentru că trebuie să acorzi o atenție sporită, să fii foarte prezent acolo și să identifici foarte clar care este nevoia fiecăruia în parte. Și să găsești cele mai concludente metode de adaptare la informație, încât să te faci cât mai înțeles în ceea ce vrei să transmiți. Însă, de cele mai multe ori, cel mai dificil e că nu reușești să realizezi tot ceea ce ți-ai propus, doar pentru că tu însuți ești limitat de norme și reguli ale societății în care trăiești.
Dizabilitatea se traduce de multe ori printr-un obstacol în calea independenței unei persoane. Această barieră este uneori fizică atunci când o persoană în scaun rulant se oprește în fața unor scări, sau poate fi legată de necunoașterea particularităților comportamentamentale sau a nevoilor persoanelor care au un alt fel de a relaționa cu lumea. Avem nevoie de speranța unei comunități în care fiecare persoană are locul său unic și adaptat la abilitățile sale, lipsită de preconcepții, deschisă pentru a îl cunoaște și înțelege pe celălalt, interesată pur și simplu să înlăture limitările care stau în calea acestei societăți.
Un prim pas, în ceea ce ne privește, e poate acela de a înțelege că persoanele cu dizabilităţi trăiesc aceleaşi emoţii, au aceleași stări, întristări și bucurii ca noi toţi, de viață și sens. Și că doar atitudinea noastră manifestată față de persoanele cu dizabilități poate crea bariere. Sau, dimpotrivă, poate fi cheia unei comunicări eficiente, revelatoare.
Tursib S.A., compania de transport public din Sibiu, caută un nou director economic.
Cei interesați pot găsi toate informațiile necesare legate de procesul de recrutare, condițiile obligatorii, documentele necesare pentru înscriere și criteriile de selecție pe site-ul oficial www.tursib.ro, în secțiunea “Carieră”.
Dosarele de candidatură pot fi depuse până pe 10 ianuarie 2025, ora 15:00, la Registratura Tursib S.A., situată pe strada Munchen, nr. 1, Sibiu.
Premiul de categoria I la tragerea suplimentară Loto 6/49, în valoare de 4,51 milioane de lei (peste 900.000 de euro), a fost câştigat duminică, 1 decembrie, informează Loteria Română.
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 27-026 din Piatră Neamţ şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 28,5 de lei.
„Acesta este al cincilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în dată de 14.11.2024 şi a fost în valoare de 47.703.321,40 lei”, se precizează în comunicatul companiei.
Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu dată tragerii pentru a-şi revendică câştigul.
Procedura pentru ocuparea locurilor de parcare din parcarea zonală Hipodrom s-a modificat, iar de astăzi sunt așteptate cererile sibienilor.
Față de anul precedent, se modifică perioada de depunere a cererilor și se simplifică modul de depunere a documentelor, această operațiune făcându-se exclusiv online.
Primăria Sibiu a îmbunătățit platforma, astfel încât cetățenii pot depune online atât cererea cât și documentele necesare, adică buletinul sau cartea de identitate și certificat de înmatriculare al autovehiculului pentru care se solicită abonamentul – în cazul persoanelor fizice.
Persoanele juridice vor încărca pe platformă, pe lângă certificatul de înmatriculare al mașinii, și certificatul de înregistrare în Registrul Comerțului a firmei.
„Perioadele de depunere a cererilor s-au modificat față de anul trecut, pentru ca cetățenii să înceapă anul nou cu abonamentele deja emise:
O precizare importantă: acordarea abonamentelor pentru loc rezervat se face prioritar pentru persoanele fizice/juridice care au domiciliul/sediul în zona delimitată de străzile Mihai Viteazu – Rahovei – Oştirii – Nicolae Iorga.
Alocarea locurilor rezervate se face cu respectarea criteriilor de atribuire a abonamentelor, în ordinea crescătoare a nivelului de parcare și a numărului locului de parcare, în funcție de ordinea de înregistrare a cererilor.
Pentru abonamentele fără loc rezervat, cererile se depun pe tot parcursul anului. Accesați accest link pentru mai multe detalii privind procedura pe care trebuie să o urmați: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/992″, a transmis municipalitatea sibiană.
De la începutul procesului de votare până la închiderea urnelor de vot, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 7 incidente.
Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 500 de lei și 4 avertismente scrise și au fost întocmite 4 dosare penale.
În cursul serii, un bărbat cu domiciliul în județul Sibiu ar fi votat în afara țării deși nu ar deține acest drept, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
„Cercetările au demarat după ce, în mediul on-line, a fost publicată captura unui mesaj transmis pe un grup intern al membrilor unei formațiuni politice, angrenați în activitățile specifice din cadrul secțiilor de votare, mesaj prin care plata activităților era condiționată de exprimarea votului favorabil formațiunii în cauză.
Pe parcursul acestei zile, la nivelul județului Sibiu au fost mobilizați peste 1300 de angajați MAI care au avut ca principale atribuții menținerea climatului normal de siguranță publică, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vor continua și după încheierea procesului de vot.
Astfel, angajații MAI vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Adresăm mulțumiri cetățenilor pentru modul responsabil în care și-au exercitat dreptul la vot”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Alianța pentru Unirea Românilor se află pe primul loc în Diaspora la alegerile parlamentare desfășurate de Ziua Națională.
AUR e află pe primul loc în preferinţele electoratului din diaspora, pentru Senat, cu 143.632 de voturi (25,81%), după centralizarea proceselor verbale din 792 de secţii (83,37%) din cele 950, conform datelor publicate, luni dimineaţă, în timp real, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
Pe locul al doilea se situează Uniunea Salvaţi România cu 118.255 voturi (21,25%), iar pe locul al treilea Partidul S.O.S. România cu 90.938 de voturi (16,34%).
La Senat în diaspora, conform datelor AEP, pe locurile următoare se află, în ordine:
Partidul Oamenilor Tineri – 76.723 voturi (13,79%)
Partidul Naţional Liberal – 40.988 voturi (7,37%)
Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate SENS – 21.153 voturi (3,80%)
Partidul Social Democrat – 17.751 voturi (3,19%)
Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi DREPT – 12.939 voturi (2,33%)
Partidul Reînnoim Proiectul European al României REPER – 10.773 voturi (1,94%)
Uniunea Democrată Maghiară din România – 8.933 voturi (1,61%).
AUR se află pe primul loc și al Camera Deputaților în diaspora, cu 142.424 de voturi (26,25%), după numărarea proceselor verbale din 781 (82,21%) de secţii din cele 950.
Pe locul al doilea la Camera Deputaţilor în diaspora se află Uniunea Salvaţi România cu 128.244 de voturi (23,64%), iar pe locul al treilea în diaspora se află Partidul S.O.S. România cu 86.600 voturi (15,96%).
Conform AEP, pe locurile următoare în diaspora, la Camera Deputaţilor, s-au clasat:
Partidul Oamenilor Tineri – 74.411 voturi (13,72%)
Partidul Social Democrat – 22.946 voturi (4,23%)
Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate SENS – 21.167 voturi (3,90%)
Forţa Dreptei – 12.457 voturi (2,30%)
Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi DREPT – 11.423 voturi (2,11%)
Partidul Reînnoim Proiectul European al României REPER – 10.770 voturi (1,99%)
Uniunea Democrată Maghiară din România – 9.122 voturi (1,68%).
Atmosfera de dinaintea exit-poll-urilor în sediul PSD Sibiu a fost una tensionată. După comunicarea rezultatelor, membrii partidului au fost rezervați în ceea ce privește declarațiile.
„Așteptăm cu emoție rezultatele finale, cu convingerea că PSD va fi pe primul loc la deputați. Suntem reținuți în declarații, ținând cont de cifrele de săptămâna trecută, cum sunt toate partidele. Primele date sunt sub ce ne așteptam”, a declarat Laura Barac, președinta organizației municipale PSD Sibiu.
Conducerea PNL Sibiu nu a vrut să facă nicio declarație referitoare la rezultatele exit-poll-urilor. Mai mult, reprezentanții PNL au interzis accesul presei în sediu, pentru a asista la anunțarea rezultatelor. În puținele momente petrecute de reprezentantul nostru în sediul PNL, acesta a putut asista la o atmosferă apăsătoare, așa cum ne obișnuise, în trecut, PSD Sibiu.
Se pare că noul slogan al PNL, „V-am auzit!”, a fost unul pur conjunctural, uitat subit la doar o săptămână de la lansare. E regretabil că un partid democrat, la 35 de ani de la Revoluție, mai are o asemenea atitudine față de mass-media.
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Sibiu, care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 1 decembrie, în jurul orei 16.30, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că astăzi, în jurul orei 15, fiica sa, DRĂGHIȚĂ IOANA MARIA, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă.
Semnalmente: înălțime 170 cm, greutate 45 de kg, ochi căprui, păr roșcat/mov.
Nu se cunosc articolele de îmbrăcăminte pe care minora le-ar fi purtat în momentul plecării, nici eventuale semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.