Parcul ASTRA, în forma actuală, își trăiește agonia. Primarul Sibiului Astrid Fodor joacă o carte curajoasă, dar destul de delicată pentru sibieni, în condițiile în care va derula una dintre cele mai importante și sentimentale investiții pentru oraș. Practic, nu există cale de mijloc pentru proiectul municipalității. Ori iese ca la carte, ori devine o piatră de moară pentru Primăria Sibiu. Totuși, Astrid Fodor este primul primar al Sibiului, în 100 de ani, care își asumă această responsabilitate, aceea de reconfigurare a celui mai umbros parc din centrul istoric al Sibiului. 

Parcul a fost gândit inițial ca un unul dendrologic

La sfârșitul secolului al XIX-lea, locul pe care a fost amenajat Palatul și Parcul ASTRA a fost o pajiște urbană. Ulterior, la începutul secolului XX, municipalitatea și comunitatea românească din oraș au pus la dispoziție, respectiv a achiziționat o suprafață însemnată din această pajiște urbană chiar de la unii etnici sași pentru a se construi Palatul ASTRA și, implicit Muzeul Asociațiunii. Prin urmare, aceste este și locul de legământ al Asociației ASTRA. Practic, amenajarea zonei, înainte de Primul Război Mondial, a dus la crearea unui puternic sentiment românesc în apropierea burgului săsesc din acea perioadă în ceea ce numim „identitate”.

Apoi, în perioada interbelică, sentimentul românilor din oraș a devenit și mai pregnant în această zonă, dacă avem în vedere faptul că, în anii `20, parcul a fost numit generic „Parcul Românilor”. Apoi, în deceniile care au urmat, acest sentiment s-a consolidat treptat, ansamblul format din Palatul și Parcul ASTRA devenind cea mai importantă enclavă românească în raport cu vechiul burg săsesc al orașului.

Mai mult, Parcul ASTRA are o valoare sentimentală pentru generații întregi de sibieni care s-au plimbat printre stejarii, pinii (aici regăsind și un pin maritim, extrem de rar pentru această zonă a Europei), nucii de Manciuria, tuia ori betula – mesteacănul alb din zonă. Faptul că acești arbori au devenit aproape seculari se datorează și faptului că parcul a fost gândit ca un unul dendrologic, în urmă cu mai bine de un secol. Mărturie stau câteva legende povestite de sibienii mai în vârstă și care s-au transmis din generație în generație.

Una spune că o parte dintre arborii din parc sunt unici în România, fiind aduși din părțile nordice ale Europei (de altfel, celebru mesteacăn alb este considerat adevărat barometru pentru aerul curat din parc. Acesta s-ar fi prăpădit de mult, în condițiile în care nu poate trăi în poluare. Deci, parcul este un adevărat izvor de oxigen în forma actuală).

O altă legendă spune că reîntorși de la Alba Iulia, unde au participat la Marea Unire, sibienii de frunte ai delegației orașului au plantat în parc trei stejari, în speță goruni. Doi dintre aceștia sunt încă în picioare și au rezistat timpului. Din păcate, unul dintre ei nu a mai dăinuit.

În fine, ultima legendă spune că pinii plantați în perioada interbelică, în urmă cu aproape un secol, încă sunt în picioare, în fața Spitalului Luther. Aceste legende și vârsta seculară a acestor arbori poate fi verificată de Primăria Sibiu. Iar în cazul în care acești arbori mai există, după 100 de ani, atunci categoric trebuie mai bine puși în valoare de municipalitate.

Acum, aproape un sfert (dacă nu mai mult) dintre copacii existenți vor fi sacrificați, justificat sau nu. Să sperăm că demersurile primăriei sunt corecte și legitime, în condițiile în care Palatul și Parcul ASTRA sunt valorile sentimentale extrem de importante pentru comunitatea românească din municipiul Sibiu. Mai ales că există voci ale unor specialiști locali recunoscuți, care afirmă că studiul peisagist nu este realizat de un specialist în domeniu și că administrația a recurs doar la o soluție conjuncturală.

Astrid Fodor a convins aleșii locali. Dar pe sibieni?

Deocamdată, primarul Astrid Fodor are girul aleșilor locali. Aceștia au votat proiectul de hotărâre privind modernizare și amenajarea Parcului ASTRA. Este vorba de prima modernizare a emblematicului parc sibian, de după 1926. Toți consilieri locali au fost de acord, în principiu, cu proiectul de modernizare, însă mulți dintre aceștia au atras atenția asupra copacilor ce urmează să fie tăiați din diferite motive, în principal, din cauză că ar putea pune în pericol viața trecătorilor. Cifrele înaintate sibienilor se referă grosso-modo la 10 arbori.

Totodată, s-au exprimat păreri, mai mult sau mai puțin avizate, referitoare la materialele de construcții, despre viitoarele artere de acces către Spitalul Luther și locurile de parcare ce vor fi create (unii consilieri au spus că sunt favorizați funcționarii instituțiilor din zonă – spitalul Luther sau Biblioteca ASTRA, în defavoarea părinților care vin cu copiii de urgență la spitalul municipalității). Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat că nu s-a dorit modernizarea parcului pe bucăți, ci privește investiția ca un „tot unitar”. Documentația se află în primele etape, urmând a fi realizate studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și, ulterior, a se trece la faza de execuție.

„Ce am reușit să împiedic a fost mai important decât ce am realizat”

Acum, Astrid Fodor și echipa sa de consilieri din cadrul propriului aparat au de luat o decizie fundamentală pentru cel mai emblematic parc al centrului Sibiului. Investiția trebuie însă bine cumpănită, în condițiile în care responsabilitatea care stă pe umerii celor care conduc urbea este apăsătoare. De altfel, în istoria orașului au fost momente importante în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică a acestuia.

În acest context, vă prezentăm poziția unuia dintre cei mai mari arhitecți sibieni, Otto Czekelius, după ce a văzut cum  a evoluat orașul sub ochii săi din punct de vedere arhitectural. Arhitectul Hermann Armeniu Fabini relatează că, puțin înainte de a muri, Otto Czekelius și-a făcut un „bilanț” al vieții, în care spunea că:„Ce am reușit să împiedic a fost mai important decât ce am realizat”.

Otto Czekelius (n.21 august 1895, Sibiu – d. 21 martie 1974, Sibiu) a fost un arhitect și scriitor de limbă germană din Transilvania. A provenit dintr-o veche familie de sași transilvăneni. A plecat la studii la München, de unde, în 1919, a plecat să studieze la Berlin. După încheierea studiilor la Berlin, a plecat în 1922 la Madrid și a trăit până în 1943 în Spania, unde a devenit arhitect al orașului Madrid. Încă înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Otto Czekelius s-a întors la Sibiu (în 1943), și s-a angajat ca cercetător la Muzeul Brukenthal. La începuturile comunismului, autoritățile au dorit să demoleze edificiile medievale de pe latura de nord a Pieței Mari, pentru a se construi niște blocuri turn. Blocarea acestui plan s-a datorat luptei disperate a arhitectului Otto Czekelius. Tot el a salvat de la demolare Sinagoga din Sibiu, construită în 1898-1899.

Ce transmite proiectul de modernizare creat de municipalitate. Cost: 23 milioane de lei

Consilierii locali au aprobat astfel indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „AMENAJARE PARC ASTRA” din Municipiul Sibiu. Valoarea totală a investiției se ridică la  17.590.981,75 lei exclusiv TVA, respectiv 22.913.406,66 lei cu TVA .

Pentru obiectivul de investiţii „Amenajare Parc ASTRA” au fost obţinute toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu. Pentru modernizarea şi încadrarea în nota arhitecturală dată, conceptul propus de proiectant cuprinde realizarea şi implementarea următoarelor:

 – Alei pietonale – aleea principală va fi menţinută în configuraţia existentă, iar aleea dinspre str. George Bariţiu va fi reconfigurată cu o arhitectură sinuoasă, coronamentul din beton asfaltic va fi înlocuit cu dale din ardezie, pe zona mediană, iar perimetral cu piatră cubică ; se vor crea alei secundare cu rolul de a asigura interconectarea, într-un mod prietenos, a celor două alei principale.

– Grup sanitar – grupul sanitar existent se va demola integral. Pe acelaşi amplasament se va construi o toaletă nouă, dotată cu toate facilităţile. Construcţia va avea un regim de înălţime S+P parţial. La subsol sunt prevăzute grupuri sanitare pentru bărbaţi şi femei, compartimentate pe gen, iar la parter vor fi amenajate două grupuri sanitare accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi şi „mama cu copilul”, câte una pentru fiecare categorie. Învelitoarea va fi de tip verde, din Sedum (rezistent la secetă), mascată cu un perete fals, din plante căţărătoare.

– Fântâna arteziană – fântâna arteziană existentă va fi demolată. Se va reconstrui una nouă, de tip cascadă, cu cismea integrată, cu jeturi columnare RGB reglabile şi o platformă în console, ce oferă posibilitatea de relaxare şi odihnă. Bazinul principal se prelungeşte cu o zonă circulabilă, în care este integrată o cunetă pentru scurgerea apei din bazin într-o camera tehnică, de unde va fi preluată de pompe pentru recirculare, iar elevaţia bazinului va permite interacţiunea copiilor cu apa.

– Mobilier urban – adaptat zonei (bănci, coșuri menajere, etc). Elementul structural este de tip monolit din beton, peste care se află un şezut din rigle de lemn. Se va integra o zonă cu echipamente de joacă pentru copii, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 8 ani.

– Construirea a 2 pergole modulare. Aceste structuri au o volumetrie clară, care se va integra în planul amenajat existent, astfel încât să nu se creeze spaţii verzi reziduale, maximizând astfel utilizarea zonelor înierbate.

– Amenajare zone verzi:  în zona de intersecţie a aleilor cu copacii se vor crea alveole, dimensionate în raport cu arborele cu care interferează; plantarea de specii perene și refacerea gazonului. Ca urmare a inventarierii arborilor, parte a studiului dendrologic realizat, în locul exemplarelor fără valoare deosebită și a exemplarelor mature propuse pentru tăiere se vor planta 30 de arbori tineri.

 – Zidirea pe verticală a zidurilor istorice descoperite în urma săpăturilor arheologice, cu materiale de acelaşi tip, la cota +90 cm, calculată de la nivelul terenului amenajat şi integrarea unui spaţiu de relaxare.

– Iluminat ambiental – refacerea integrală a iluminatului ambiental

– Sistem de supraveghere video pentru monitorizarea parcului, în vederea prevenirii si descurajării actelor antisociale.

Scurt istoric

Parcul este situat în inima oraşului, delimitat de străzile Mitropoliei, George Bariţiu, Ioan Lupaş şi Piaţa Unirii. În anul 1852, zidurile care legau bastionul Soldisch de Poarta Cisnădiei au fost demolate.
Ideea înfiinţării unui parc în urma demolării zidurilor cetăţii de pe această parte datează din 1870 şi se materializează în 1879, odată cu întemeierea Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului, parcul fiind prima realizare de seamă a acesteia fiind inaugurat la 24 aprilie 1879. În 1903 este demolat şi zidul cetăţii din spatele caselor de pe str. A. Şaguna.

În august 1905 este amplasat monumentul dedicat lui Fr. Schiller, realizat de Thomas Khuen din bronz. A fost donat oraşului de fabricantul de mezeluri Fr. Nüssbacher. În 1909 va fi mutat la actuala locaţie din Piaţa Schiller. Bustul lui Bariţiu, cea mai impunătoare realizare, situat exact în faţa intrării în Palatul ASTRA, a fost realizat de Oskar Späthe în 1912 şi adus în parc în 1924. Iniţial a fost amplasat în grădina Şcolii de Fete. Prin amenajările din 1926 parcul primeşte fizionomia pe care o cunoaştem astăzi.
În 1937 în capătul spre Piaţa Unirii se deschide WC public.

În 2007 a fost inaugurată fântâna arteziană din centrul parcului. Fântâna dispunea de 9 jeturi de apă mari şi 6 mici, luminate, care pot funcţiona atât simultan cât şi acţionate în grupuri, potrivit patrimoniu.sibiu.ro.
În capătul parcului înspre Biserica Sf. Johannis, există un spaţiu amenajat cu mese de şah şi table, un loc de întâlnire pentru pensionari.

Cele mai importante puncte de interes sunt fără îndoială vechimea seculară a arborilor și statuile marilor personalități prezente în parc. De altfel, modul în care vor fi amplasate în viitorul parc ar fi trebuit să fie un alt atuu al comunicării municipalității cu sibieni. Vă prezentăm o scurtă istorie a amplasării acestor monumente în parc. 

Consideraţii generale asupra zonei dintre vechiul burg și Cartierul Iosefin. ASTRA a făcut trecerea

Oraşul Sibiu a devenit la scurtă vreme după întemeierea sa unul dintre cele mai importante centre  (dacă nu chiar cel mai important) urbane din Transilvania. Poziţia geografică, importantele privilegii juridice acordate de către Regalitatea Ungară s-au materializat în avantaje economice, ceea ce, împreună cu rolul strategic deţinut în apărarea trecătorii Oltului au propulsat rapid localitatea întemeiată în secolul al XIII-lea către statutul de civitas, mai apoi ca întâiul centru religios al saşilor din Transilvania, în sfârşit, ca cetate de bază în sistemul politic elaborat de regii Ungariei medievale. Rolul important al oraşului s-a menţinut de-a lungul tuturor perioadelor istorice, iar acest statut s-a reflectat în mod firesc asupra dezvoltării urbanistice a acestuia.  

Astfel, extensia ţesutului urban s-a desfăşurat pornind de la nucleul medieval fortificat – centrul istoric sau secţiunea intramuros a oraşului, sit de arhitectură cu număr de cod SB-II-A-s- 12011 –, oarecum concentric, având ca bază cartierele de măiereni, care includeau şi zonele de locuire precară, numite în toate documentele cartografice „ţigănii”; toate acestea trebuie considerate drept – ceea ce am numi în termeni actuali – „zone specializate”, zone ce asigurau cu produse agricole şi meşeteşugăreşti centrul vechi („istoric”, conform denominaţiei actuale). Cvartalelor/cartierelor suprapuse peste aceste zone ale Sibiului aparţinând fazei de început a modernităţii le-au fost atribuite, la rândul lor, statute de protecţie (cu grade diferite) din punct de vedere al protejări patrimoniului cultural.

Cvartalul căruia aparţine zona în cauză se află în vecinătatea centrului istoric medieval al oraşului (extra muros), pe locul numit Zitadelle, interpretat d.p.d.v. al regelementărilor urbanistice ca Zona construită protejată Cartierul Iosefin. Această zonă a suferit masive amenajări destinate construirii unei fortificaţii Vauban, lucru nematerializat, însă, din varii motive istorice.

În realitate, cartierul numit „iosefin”, chiar dacă îşi are originea în secolul al XVIII – lea, s-a dezvoltat târziu, la jumătatea secolului al XIX – lea, ţesutul urban fiind destul de incoerent din punct de vedere al mobilării parcelelor, suprafeţele construite alternând cu mari loturi nemobilate, grădini şi locuri virane.    

Concret, după pacea de la Karlowitz, Leopold I a iniţiat construirea la Sibiu a unei ample fortificaţii Vauban (citadelă), în zona extramuros  a oraşului medieval, poziţionată la sudul oraşului. Proiectul, încredinţat spre coordonare generalului Rabutin, avea să fie executat după un plan iniţial al arhitectului militar Giovanni Morando Visconti, nimeni altul decât proiectantul cetaţii Alba Carolina (din Alba Iulia). Planul din 1799 a fost prezentat împăratului, fiind antrenate resursele economice şi logisitice în acest scop, astfel că, după lungi negocieri, s-a convenit ca proprietarii să renunțe la cele 16 loturi de teren ale lor evaluate la 8046 de guldeni pentru suma de 3589 guldeni și 20 de creiţari.

Fortificaţia urma să fie urmeze un traseu cu cinci colțuri ale cetății și un platou central destinat construcţiilor militare, cu traseee de aprovizionare orientate spre oraşul vechi, cu o geometrie asemănătoare efigiei unei pistole (monedă spaniolă pusă în circulaţie în secolul al XVI – lea), beneficiind de o rețea extinsă de alimentare cu apă prin vechiul Zigeunerbach și Obere Kanal.

Întrucât canalul de transport care lega Cibinul de Gura Râului era deja terminat, astfel încât materialele de construcție au devenit mai accesibile, terasamentele au început în același an. Materialele urcau pe Mühlberg (str. Andrei Șaguna) și Voltairestrasse (Victoriei).

Dar, încă de la jumătatea secolului al XVIII – lea, conducătorii orașului s-au opus cu înverșunare autorităților militare habsburgice în încercarea de extindere a fortificațiilor spre sud-vest, deoarece nu mai erau interesați de această întreprindere, astfel încât șantierul a fost ținut închis.

În cele din urmă, începând cu a doua jumătate a secolului al IX-lea, întreaga suprafață a citadelei (Zitadelle) a fost redată circuitului civil, fiind inclusă în noile planuri de dezvoltare urbanistică a Sibiului, care includea întregile suprafețe extramuros, fie că erau măierimi, fie că erau așa  numitele Țigănii (un astfel de habitat a exista până târziu, în anii ’70 ai secolului XX în zona străzii Someșului), fie grădini, cum este cazul viitorului Parc ASTRA, sau elemente de apărare avansate ale zidurilor de apărare.    

Noul cartier, numit astăzi iosefin, s-a conturat în urma nivelării și asanării vechilor canale destinate să alimenteze cu apă citadela. Din vechile amenajări mai sunt vizibile Parcul Astra, strada Zaharia Boiu continuată de Emil Cioran sau terasamentul de vest care străjuiește strada Dealului. Platoul superior va deveni o frumoasă promenadă, având ca arteră principală strada Victoriei.

Trama stradală include următoarele străzi: Andrei Șaguna, Bulevardul Victoriei,  Banatului, George Coșbuc, Ioan Rațiu, Crișanei, Ilie Măcelariu, Justiției, Rennes, Zaharia Boiu, Emil Cioran.

Mobilarea parcelelor adiacente străzilor din interiorul citadele sau a celor riverane s-a desfășurat progresiv, pe măsură ce se executau lucrările de asanare și nvelare a șanțurilor de apărare.

Iniţial, în afara unei clădiri administrative, cu rol de depozit al armatei imperiale, nici o construcţie nu a fost permisă în interiorul citadelei.

Prima ridicare iosefină relevă mobilarea zonei în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea: cu excepţia vechii „Ţigănii” şi a unor edificii cu caracter manufacturier, zona era destinată canalelor de irigaţii, grădinilor

În cele din urmă, orașul nostru își datorează existența lui Zibin. În acel moment, râul cu meandrele sale ajungea adânc în orașul de jos și lăsa în urmă un lac în timpul inundațiilor anuale din apropierea Zeughoplatz, pe care localnicii o numeau Kampel, afirmă Otto Wagner, demonstrând cât de legate erau toate cartierele noi de resursele râului Cibin.

Dacă fortificaţia încredinţată lui Rabutin ar fi avut rolul de securizare absolută a noului avanpost militar al Transilvaniei,  fapt care nu s-a mai întâmplat niciodată, amenajările de teren, drenajele şi nivelările ulterioare au îndeplinit fericita misiune de a contribui la naşterea uneia dintre cele mai atractive amenajări urbanistice al Sibiului modern, respectiv noua Promenadă.

După trasarea principalelor directoare ale noului cartier, loturile generoase, parcelate judicios, au devenit atractive în special pentru administraţia sibiană, care şi-a transferat aparatul birocratic în edificii adecvate, construite într-o perioadă istorică scurtă (aproximativ zece ani), dar şi pentru patriciatul oraşului şi a burgheziei industriale prospere.

Astfel că, în doar trei decenii, noul cartier va fi mobilat cu numeroase edificii publice, cu reşedinţe particulare ample, locuri de promenadă, fântâni. La scurt timp., pe actualul bulevard al Victoriei a fost montată linia de tramvai.

Noul cartier românesc (noua „măierime”), compus în principal din populaţia satelor din vecinătatea Sibiului s-a coagulat la scurtă vreme după vânzarea de Municipalitatea Sibiului a unui teren către negustorul Hagi Pop în scopul construirii bisericii ortodoxe cu hramul Buna Vestire (Biserica din Groapă, fiind vorba chiar de un teren situat pe unul dintre ductele şanţurilor de apărare ale citadelei)

Majoritatea construcţiilor civile din noul cartier sunt de lemn (marcate cu culoarea galbenă).

Aliniamentele erau deja stabilite, dar parcelarea actuală a fost configurată în mai multe etape şi a durat până pe la 1970. 

Dimpotrivă, la 1911, raportul materialelor de construcţie se balansează către materialele durabile, construcţiile fiind din zidărie, piatră şi cărămidă.

La o privire atentă, amplasamentul proprietăţii studiate, relevat în planşa de sinteză, este rezultatul unor dezmembrări ale vechii grădini Flora. Parcelele erau destinate construcţiilor încă de la trasarea limitelor noului cartier.

Acest fapt este demonstrat inclusiv de intervenţiile lui Böbel asupra hărţii din 1875, unde apar, lucrate în creion, viitoarele trasee ale străzilor, precum şi planuri ale mobilării parcelei. O astfel de intervenţie se citeşte foarte bine pe segmentul zonei care cuprinde azi strada Ilie Măcelariu.

Un fenomen important îl reprezintă exploatarea necorespunzătoare a clădirilor cu valoroase, intervenţiile constructive nocive, de la martelarea tencuielilor orginale şi distrugerea irecuperabilă a registrelor decorative, până la intervenţii structurale şi chiar dispariţia fizică a unor clădiri istorice.

Lecții de urbanism peste timp. Cuvintele lui Otto Wagner, rostite în 1985, sunt cât se poate de actuale

„Dezvoltarea Sibiului arată cum monumentele determinate de gospodărirea apei pot fi distruse în consecință și cum poate dispărea o notă caracteristică a orașului. În urmă cu doar douăzeci de ani, ultimele canale cu curgere deschisă din Orașul de jos au fost pur și simplu închise din ignoranță.

Ca urmare, sistemele de irigare pitorești și în același timp proiectate ingenios de pe străzile (n.red – actuale) Parcul Orașului (n. Red –  devenit ASTRA, în anii 20 din perioada interbelică se mia numea și „parcul Românilor”, Bastionului, Plopilor, Filosofilor, Vopsitorilor, Valea Mareau dispărut).

Odată cu ele a dispărut oportunitatea de a construi noi promenade și fâșii verzi, de a iriga grădini, de a reduce praful de pe drumuri – și toate acestea doar pentru a economisi cheltuielile anuale legate de întreţinerea acestor cursuri de apă”. Acesta a fost un renumit arhitect austriac, având legături importante cu orașul de pe Cibin.  

Urmărește Sibiu 100% în Google News