Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că începând de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va crește la 4.050 de lei.
Această majorare este în conformitate cu directiva europeană “care arată că această valoare trebuie să se încadreze între 47 și 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%)”.
Directiva privind salariul minim european a fost adoptată de Parlamentul European în septembrie 2022, iar guvernul a anunțat, în iunie acest an, că o va pune în aplicare.
Directiva prevede că salariul minim brut pe țară să fie actualizat anual în funcție de mai mulți indicatori, precum puterea de cumpărare, productivitatea muncii sau distribuția salariilor în economia națională.
“De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim” a mai transmis Marcel Ciolacu.
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru un număr de patru infracțiuni de furt comise în Sibiu.
Marți, în urma activităților specifice desfăşurate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu într-un dosar penal ce viza săvârșirea a 4 infracțiuni de furt, toate comise în municipiul Sibiu, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr, bănuit de săvârșirea acestor fapte.
În perioada 2 iulie-16 septembrie, tânărul în vârstă de 24 de ani, este bănuit că a furat diverse bunuri din 3 societăți comerciale din municipiul Sibiu, dar și aproximativ 300 de lei din plasa unei femei aflată într-o stație de autobuz.
„În cursul zilei de ieri, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar la aceeași dată a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Au început lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere pe strada Marțian Negrea, din cartierul medieșean Gura Câmpului.
Acestea se efectuează în urma finalizării intervențiilor operatorului Apa Târnavei Mari la rețeaua de canalizare menajeră, desfășurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Reabilitarea străzii Marțian Negrea începe cu amenajarea trotuarelor și a sistemului rutier și continuă cu turnarea covorului asfaltic pe întreaga suprafață a drumului, urmând să fie realizate apoi marcajele rutiere corespunzătoare și montate indicatoarele de circulație.
Strada Marțian Negrea este inclusă în programul de „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“, semnat de către administrația publică locală în anul 2023.
„După lucrări de amploare, care au prevăzut modernizarea rețelelor de apă și canalizare, venim acum cu programul de întreținere a drumurilor, care constă în refacerea trotuarelor și a infrastructurii rutiere.
Le mulțumesc oamenilor care locuiesc în această zonă pentru că au avut răbdare și în același timp îmi cer scuze pentru disconfortul creat.
Acest program de refacere a infrastructurii rutiere va continua și în perioada următoare, pe toate străzile din oraș, acolo unde am derulat programul de modernizare a rețelelor de apă și canalizare”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.
Mai exact, pe strada Marțian Negrea a fost înlocuită rețeaua de canalizare menajeră, totodată au fost realizate branșamente noi pe rețeaua de apă, astfel încât, lucrările ajungând la final, au demarat lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere.
Împreună cu Primăria Municipiului Mediaș, din cauza stării avansate de degradare a străzii, ca urmare a multiplelor lucrări realizate, s-a luat decizia reabilitării integrale a străzii, începând cu trotuarul și infrastructura rutieră.
Sperăm astfel ca săptămâna viitoare să începem turnarea covorului asfaltic pe întreaga stradă”, a transmis directorul general al Apa Târnavei Mari, Ioan Munteanu.
Miercuri a fost semnat la sediul municipalității medieșene, de către primarul Gheorghe Roman și reprezentanții firmei câștigătoare, contractul de furnizare aferent proiectului ,,Dezvoltarea serviciului de transport public local în zona funcțională a ADI Nord Trans”.
În cadrul contractului, vor fi achiziționate 16 autobuze electrice noi de 10 metri, 16 stații de reîncărcare lentă aferente, amplasate la autobază și 5 stații de reîncărcare rapidă amplasate pe traseu.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.
Prin dezvoltarea unui sistem transport public de călători atractiv și eficient, prin crearea rețelei transportului în comun cu vehicule electrice nepoluante, se pot asigura condițiile pentru realizarea unui transfer sustenabil a unei părți din cota modală a transportului privat cu autoturisme, către transportul public de călători, în special cel electric.
„Am semnat astăzi un contract extrem de important pentru municipiul Mediaș și pentru 16 localități din nordul județului Sibiu.
Acest contract se referă la achiziționarea unui număr de 16 autobuze electrice, cu stații de încărcare.
În urma discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentantul firmei care a câștigat licitația, am primit informația că în aproximativ un an de zile aceste autobuze se vor afla în Mediaș, astfel încât vom putea spune atunci că problema transportului de călători în nordul județului Sibiu va fi rezolvată”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
Doi bărbați din Rășinari sunt cercetați în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere
Marți, instanța de judecată a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a doi bărbați din Rășinari, care, în 9 octombrie, ar fi agresat un bărbat de 50 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, s-a reținut faptul că cei doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 44 și 24 de ani, la data de 9 octombrie, prin lovire repetată cu corpuri dure, ar fi agresat un consătean, în vârstă de 50 de ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi privind animalele deținute.
La data de 14 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au emis două mandate de aducere pe numele persoanelor în cauză, aceștia fiind conduși la Postul de Poliție Rășinari, în vederea audierii.
Ulterior audierilor, în baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar la data de 15 octombrie au fost prezentați instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Miercuri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează o percheziție domiciliară, în orașul Tălmaciu, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2021, o persoană (aflată în prezent în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală și corupere sexuală) ar fi deținut și distribuit în mediul online materiale pornografice în care ar fi înfățișați minori în ipostaze sexuale explicite.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.
Un tânăr care a activat la juniorii echipei de baschet CSU Sibiu a încetat din viață, a anunțat pe Facebook echipa sibiană.
„Cu inima încărcată și mult prea devreme ne luăm rămas-bun de la Darius Vintilă, fost junior al echipei CSU Sibiu.
Vestea prematură ne-a cutremurat și nu ne rămâne decât să te păstrăm în gând și-n amintiri, plin de emoție și cu o energie aparte, așa cum ai jucat fiecare meci.
Gândurile noastre sunt îndreptate spre familie și cei apropriați în aceste momente imposibile de imaginat.
Darius a facut parte din echipa generatiei 2000, antrenată de la Alex Kovacs.
Odihnește-te în pace, Darius Vintilă! Vei rămâne mereu parte din echipa noastră”, a transmis CSU Sibiu pe Facebook.
Începând de miercuri, 16 octombrie, Secția nr.1 Poliție Rurală Șelimbăr și Postul de Poliție Șelimbăr s-au mutat într-un spațiu nou.
Sediul Secției nr.1 Poliție Rurală Șelimbăr și Postul de Poliție Șelimbăr s-a mutat de astăzi și funcționează pe strada Mihai Viteazu nr.324 (intersecție cu strada Cloșca), din Șelimbăr.
Operațiunea de mutare e sediului este finalizată, astfel că cetățenii se pot adresa cu încredere instituției noastre, fiind primiți în sediul anterior menționat.
Pentru situațiile non-urgente, în afara programului de lucru, cetățenii pot apela numărul de telefon 0737522866, telefon mobil aflat permanent asupra patrulei de poliție aflate în serviciu. Pentru urgențe, ne găsiți permanent la numărul unic 112.
Şoferul unui autocamion a fost rănit după ce s-a răsturnat miercuri cu autovehiculul în afara părţii carosabile, pe Autostrada A1, pe sensul Orăştie – Sebeş.
Cu câteva ore înainte, un alt şofer a necesitat îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat cu camionul pe A1, sensul de mers Sebeş – Sibiu.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, pompieri militari de la Secţia Sebeş au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice şi prim ajutor medical la un accident rutier pe A1, sens de mers Orăştie – Sebeş.
Primele 30 de microbuze școlare electrice, din cele 56 care urmează a fi achiziționate de Consiliul Județean Sibiu, vor ajunge în zilele următoare.
41 de microbuze vor avea o capacitate de 8 +1 locuri, iar altele 15 vor fi de 16 + 8 locuri, banii fiind obținuți de Consiliul Județean Sibiu prin PNRR, în urma unui contract încheiat cu Ministerul Educației.
„Microbuzele au climatizare, sistem de ancoraj pentru elevii aflați în scaun rulant, rampe electrice de acces, truse de prim ajutor, stații de sonorizare.
Vor fi distribuite către primării, în folosul elevilor navetiști.
În perioada următoare va fi făcută recepția microbuzelor de 8 + 1 locuri, instructajul cu privire la utilizarea microbuzelor, urmând ca apoi să fie predate beneficiarilor”, a transmis Consiliul Județean Sibiu.
Anual începând cu anul 2009 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care a desemnat ziua de 13 octombrie – Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre.
Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat o serie de activități educative și informative menite să sensibilizeze și să pregătească comunitatea pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.
„În perioada 11-13 octombrie, ISU Sibiu a organizat Zilele Porților Deschise, oferind oportunitatea publicului de a vizita sediul instituției.
Participanții au avut ocazia să interacționeze cu personalul ISU, să afle informații despre echipamentele și tehnicile utilizate în intervențiile de urgență.
Specialiștii noștri au oferit informații esențiale despre măsurile de prevenire a dezastrelor și au distribuit materiale educative.
Publicul a fost invitat să participe la discuții interactive și să învețe cum să reacționeze corect în caz de cutremure, incendii sau alte situații de urgență.
Elevii au participat activ la sesiuni educative unde au învățat despre importanța prevenirii dezastrelor, măsuri de siguranță și tehnici de prim-ajutor.
Aceste sesiuni au fost concepute pentru a dezvolta cultura de siguranță încă de la o vârstă fragedă. De asemenea, le-a fost prezentat elevilor și programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu își reafirmă angajamentul de a proteja comunitatea și de a educa cetățenii în privința măsurilor de siguranță necesare pentru prevenirea și gestionarea eficientă a dezastrelor.
Pe această cale, mulțumim tuturor participanților pentru interesul și implicarea lor în activitățile desfășurate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.