Acasă Blog Pagina 1234

Amenzi mari pentru șoferii care transportă copii pe scaunul din față al mașinii

Începând cu 2025, legislația rutieră a devenit mult mai strictă în ceea ce privește transportul copiilor pe scaunul din față al mașinilor.

Dacă până anul trecut amenzile pentru încălcarea acestor reguli erau mai mici, în prezent, șoferii care permit copiilor să ocupe locul din față riscă sancțiuni mai mari.

Autoritățile interzic șoferilor să permită copiilor sub 12 ani să ocupe scaunul din față.

De asemenea, chiar și după această vârstă, copiii care nu au o înălțime de cel puțin 1,50 metri nu pot călători pe scaunul din față la mașini.

Legea prevede ca orice copil să fie fixat cu un sisten de siguranță, ajustat în funcție de greutatea și înălțimea sa, care să nu treacă peste gât sau gură.

În cazul nerespectării reglementărilor privind transportul copiilor pe scaunul din față, șoferii riscă amenzi considerabile.

În 2025, sancțiunile pentru această încălcare sunt cuprinse între 4 și 5 puncte de amendă, echivalente cu sumă între 810 lei și 1.012,5 lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Premieră medicală în Australia: Primul pacient externat cu o inimă artificială din titan

Un bărbat din Australia a devenit primul pacient externat după ce a primit o inimă artificială completă, realizată din titan.

Acesta a trăit timp de peste 100 de zile cu dispozitivul BiVACOR Total Artificial Heart (TAH) înainte de a primi un transplant cardiac, stabilind un record mondial.

Intervenția a avut loc în luna noiembrie la Spitalul St. Vincent din Sydney, fiind prima de acest fel realizată în Australia. Pacientul, care suferea de insuficiență cardiacă severă, a fost externat purtând inima artificială în luna februarie și a primit o inimă de la un donator în martie.

„Acest pacient deține recordul pentru cea mai lungă perioadă petrecută cu inima artificială BiVACOR până la transplant – un pas major pentru viitorul tehnologiei inimii artificiale”, a precizat spitalul St. Vincent într-un comunicat oficial. „Scopul pe termen lung este ca pacienții să poată trăi normal cu acest dispozitiv, fără a mai avea nevoie de transplant.”

Chirurgul cardiotoracic și de transplant Dr. Paul Jansz, cel care a implantat inima mecanică, a descris tehnologia ca fiind „o schimbare radicală în domeniul medical”.

Până în prezent, cinci pacienți au primit dispozitive BiVACOR în Statele Unite, în cadrul unui studiu de fezabilitate desfășurat de FDA între iulie și noiembrie 2024. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a fost externat purtând implantul, ci doar după efectuarea transplantului cardiac.

Implantul BiVACOR utilizează tehnologia levitației magnetice – aceeași folosită la trenurile de mare viteză – pentru a pompa sângele atât în circulația pulmonară, cât și în cea sistemică. Conform producătorilor, dispozitivul poate fi utilizat atât la bărbați, cât și la femei și poate susține un debit cardiac suficient pentru o persoană activă fizic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Transfer ilegal de studenți străini, facilitat de un cetățean italian din Arad

Polițiștii din Arad au desfășurat o anchetă amplă privind un cetățean italian cu reședința în municipiu, suspectat că a facilitat transferul ilegal al unor studenți străini între universități, folosind documente false. Șase percheziții au avut loc în acest caz.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a anunțat, printr-un comunicat oficial, că descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din primele cercetări, anchetatorii au descoperit că bărbatul ar fi facilitat transferul unor studenți străini de la o universitate din Arad către instituții de învățământ superior din Italia, folosind acte falsificate. Mai mult, ar fi ajutat și la obținerea diplomelor de medic specialist fără efectuarea perioadei de rezidențiat, prin aceleași metode ilegale.

Percheziții și probe ridicate

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat documente și bunuri cu valoare probatorie, dar și un pistol de calibrul 9 mm, deținut ilegal. Autoritățile continuă cercetările, urmând să fie audiate mai multe persoane implicate în acest caz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Trei generații de creatori sibieni” se întâlnesc la ASTRA

Articol scris de Vasile Alexandru

Joi, 13 martie, ora 17:00, va avea loc în Foaierul Bibliotecii Astra o expoziție de artă plastică intitulată „Trei generații de creatori sibieni”.

Aceasta reunește lucrările a trei creatori din aceeași familie: Petru Olariu – publicații, prof. dr. Silviu Petru Olariu – grafică și Ruxandra Olariu – artă plastică.

„Văd arta ca pe un instrument care mă ajută să înțeleg și să mă exprim în plan emoțional și spiritual. Urmez o cale clasică, dar combinată cu o viziune profund personală. Picturile mele sunt realizate folosind culori acrilice și uleiuri pe diverse suporturi (pânză, hârtie și panouri de lemn), dar și tehnici mixte. Temele lucrărilor mele sunt legate de natură, de expresia artistică a spiritului uman și de problemele societății actuale. Am abordat, de asemenea, gravura, arta digitală și ceramica, încercând să îmbin sensibilitatea estetică și percepțiile personale cu tehnici și concepte învățate. În egală măsură, am încercat să păstrez moștenirea mea europeană, din punct de vedere artistic mai conservatoare, dar am simțit nevoia de a explora și noile tendințe descoperite în mediul artistic american în care am trăit trei decenii. Am iubit arta cu pasiune și am urmărit cu mare interes fenomenul artistic în fiecare țară în care am trăit sau pe care am vizitat-o. Port cu mine numeroase influențe, am fost impresionată de mulți artiști și de lucrările lor, însă am încercat să învăț să mă exprim într-un mod original”, a transmis Ruxandra Olariu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Simularea Evaluării Naționale 2025: Ministerul Educației a publicat regulile de redactare a lucrărilor scrise

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat regulile pe care elevii de clasa a VIII-a trebuie să le respecte în redactarea lucrărilor scrise la simularea Evaluării Naționale 2025.

Prima probă va avea loc pe 17 martie, iar rezultatele vor fi comunicate până la 31 martie.

Reguli pentru redactarea lucrărilor

Limba și literatura română / maternă:

  • Elevii pot face sublinieri pe text folosind creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • În cazul exercițiilor de sintaxă, propozițiile pot fi delimitate fără a fi considerate semne particulare.
  • Corectarea unui răspuns scris se face prin tăierea literei greșite și scrierea celei corecte în dreapta.
  • La întrebările grilă, răspunsurile pot fi modificate prin tăierea marcajului „X” și bifarea opțiunii corecte.

Matematică:

  • Elevii pot face marcaje și completări pe figurile geometrice cu creion sau pix albastru.
  • Este permisă desenarea unor figuri geometrice suplimentare în spațiul alocat rezolvării problemelor.
  • Răspunsurile pot fi corectate prin tăiere și încercuirea altei variante. Dacă elevul revine asupra răspunsului, varianta finală trebuie scrisă în rubrica dedicată punctajului.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2025

  • 17 martie: Limba și literatura română
  • 18 martie: Matematică
  • 19 martie: Limba și literatura maternă (pentru elevii din minoritățile naționale)
  • 31 martie: Afișarea rezultatelor

Evaluarea Națională 2025 – Calendar oficial

  • 10-13 iunie: Înscrierea la examen
  • 13 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie: Proba scrisă la limba și literatura română
  • 25 iunie: Proba scrisă la matematică
  • 27 iunie: Proba scrisă la limba maternă
  • 3 iulie: Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie: Publicarea rezultatelor finale

Simularea Evaluării Naționale are rolul de a familiariza elevii cu structura examenului final și de a-i ajuta să-și evalueze nivelul de pregătire.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se dă startul înscrierilor pentru Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” – Faza Județeană la Sibiu

Se anunță deschiderea înscrierilor pentru Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” – Faza Județeană, un eveniment organizat de Muzeul ASTRA și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Perioada desfășurării: 22 – 23 mai 2025
Locația: Muzeul în aer liber, Hostel Diana, Sala de Conferințe

Secțiuni de concurs:

  • Ziua 1: Țesut, cusut/brodat, confecționat port popular, păpuși, podoabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier, olărit, modelat ceramică, confecționat măști.
  • Ziua 2: Pictat icoane pe sticlă/lemn, pictură naivă, încondeiat ouă.

Cine poate participa: Elevi cu vârste între 6 și 18 ani, pasionați de meșteșugurile tradiționale, dornici să ducă mai departe arta populară autentică.

Premiu: Câștigătorii locului I la fiecare secțiune vor reprezenta județul la faza națională.

Înscrieri până pe 6 mai 2025 la:
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu – [email protected]
Complexul Național Muzeal ASTRA – [email protected]

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Cod Galben de vânt în județul Sibiu

ANM a emis, miercuri dimineața, Coduri Galben și Portocaliu pentru următoarele zile, cu fenomene extreme ce vor afecta zone extinse din țară.

Începând de joi, ora 2.00, până sâmbătă la ora 18.00, vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp.

Izolat va cădea grindină.

Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.

Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50…60 km/h, iar local de 65…70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h.

În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului.

În general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.

Totodată, în noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a zonei montane, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale în general de 90…100 km/h.

Ultimul cod galben va fi valabil de joi, ora 22, până vineri, ora 10.00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/VIDEO: El este urmașul lui Călin Georgescu? Și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Consultantul politic Anton Pisaroglu și-a anunțat oficial candidatura la președinția României, obiectivul său principal fiind reluarea alegerilor libere, sub supraveghere internațională.

Acesta a participat la sesiuni de lucru și colaborări cu cei mai influenți actori politici globali, fiind invitat personal de președintele Franței la Ziua Națională și primit în audiență de Papa Francisc.

„Fost partener de afaceri cu figuri controversate, precum Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, Pisaroglu este un personaj enigmatic, care și-ar fi creat conexiuni puternice în zona serviciilor de intelligence internationale.

Acesta a fost partener de afaceri cu Alan Blaine Stone, fost ofițer NSA, și cu Marshall Comins, consultant politic cu proiecte strategice în Rusia, scrie Adevărul.

„Candidez la președinția României cu un singur scop: reluarea alegerilor libere de urgență. O să folosesc toate pârghiile, odată ajuns acolo, pentru a declanșa de urgență alegeri libere.

Candidez pentru a declanșa, din nou, alegeri libere. Dar de data aceasta sub supraveghere internațională reală, cu observatori implicați și cu sprijinul partenerilor strategici.

Nu am pe nimeni în spate. Am construit totul singur. Plecând de jos. Înțeleg perfect jocul global”, a spus Anton Pisaroglu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministrul Sănătății despre medicamentele de pe internet: „Oamenii cumpără, în cel mai bun caz, talc presat și colorat în diverse forme”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că oamenii cumpără de pe internet talc presat și colorat în diverse forme, referindu-se la produsele falsificate care se găsesc pe piață și care se vând drept medicamente.

„Cred că trebuie să discutăm foarte mult despre cauzele pentru care oamenii apelează la medicamente din surse nesigure.

O să fie o chestie legată de accesibilitate, ușurință, dar mai degrabă cred că e o cauză de natură economică, cumpărăm niște medicamente ieftine care au exact același efect, probabil că ăsta este gândul multora, atunci când cumpără, mai ales de pe internet, medicamente care nu sunt supuse unui control ca să vedem dacă sunt sau nu falsificate, și cumpără, în cel mai bun caz, talc presat și colorat în diverse forme, la un preț avantajos, este adevărat, pentru medicament, dar un preț foarte mare pentru talcul presat”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila mai spune că acest lucru nu afectează doar sănătatea oamenilor ci și piața industriei farmaceutice

„Asta este realitatea, care afectează, cred, nu numai sănătatea oamenilor care, în loc să folosească o substanță care are un efect terapeutic dovedit, folosesc ceva despre care nu cunosc din ceea ce privește compoziția, așa cum nu cunosc nici din ceea ce privește proveniența, de o parte, și cred că afectează și piața industriei farmaceutice, care nu vinde medicamentele pentru care sunt asumate reguli de producție stricte, pentru care se plătesc taxe, și lucrul ăsta are un impact foarte serios asupra sănătății publice în general și, nu în ultimul rând, asupra industriei”, a mai spus ministrul Rafila.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Scad ratele românilor care au credite în euro

Românii care au credite în euro vor plăti rate mai mici din 12 martie după ce a fost redusă dobânda de referinţă.

Banca Centrală Europeană a redus dobanda de referinţă cu 0,25%, pentru a doua oară de la începutul anului.

Analiştii se aşteaptă şi la alte scăderi ale dobânzilor, dar avertizează că împrumuturile se vor scumpi, din nou, dacă leul se va deprecia faţă de moneda unică europeană.

Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referință cu 0,25% după ce inflația a scăzut ușor în zona euro, de la începutul anului.

De exemplu, în cazul unui credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata ar urma să scadă cu 8 euro, arată calculele analiștilor financiari.

Pentru cei care au credite în euro, cu dobânzi variabile, ar însemna o economie lunară de aproximativ 40 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: TikTok limitează drastic accesul tinerilor pe aplicație

TikTok a introdus Wind Down, un nou instrument menit să limiteze timpul petrecut de adolescenți pe aplicație.

Funcția, care oprește automat feed-ul For You și redă muzică liniștitoare după ora 22:00 pentru utilizatorii sub 16 ani, face parte dintr-o actualizare mai amplă ce include și noi opțiuni de control parental.

Instrumentul Wind Down al aplicaţiei de video sharing porneşte automat după ora 22:00 în cazul în care utilizatorul are mai puţin de 16 ani, întrerupând alimentarea feed-ului For You prin preluarea completă a controlului asupra ecranului şi difuzarea unei muzici relaxante.

Compania ByteDance a anunţat că în săptămânile următoare vor fi testate şi unele exerciţii de meditaţie în cadrul acestui instrument.

Aceasta este pentru prima oară când o platformă social media impune în mod direct utilizatorilor un instrument de conştientizare, instrument care face parte dintr-o actualizare mai largă a TikTok.

În același timp, TikTok prezintă şi noi instrumente de control parental, printre care un instrument denumit Time Away, care le permite părinţilor să blocheze accesul copiilor în anumite intervale de timp, cum ar fi prânzul sau cinele alături de familie, perioada în care se află la şcoală, noaptea sau în timpul unei sărbători.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Călin Georgescu NU MAI POATE CANDIDA la prezidențiale

Curtea Constituțională a menținut decizia Biroului Electoral Central și i-a respins lui Călin Georgescu candidatura la prezidențiale.

Toate cele 11 contestații privind hotărârea BEC de respingere a candidaturii acestuia la alegeri au fost respinse.

Judecătorii CCR mențin decizie BEC și spun că Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale.

Judecătorii Curții Constituționale a României s-au reunit în ședință, marți seară, de la ora 17.00, și au analizat 11 sesizări făcute de Călin Georgescu și de alte persoane împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale.

Decizia celor 9 magistrați constituționali este definitivă și executorie, iar Georgescu a pierdut orice șansă de a mai candida în alegerile din mai.

Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu s-au strâns în fața instituției pentru a-și arăta sprijinul față de acesta. Autoritățile au luat măsuri de securitate speciale înainte de ședința CCR.

Este pentru prima oară când sunt și jandarmi în perimetrul sălii de ședință a Curții Constituționale, pentru a asigura buna desfășurare a reuniunii judecătorilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News