Acasă Blog Pagina 1285

Biserica Ortodoxă Română a sancționat preoții care s-au implicat în campania de la prezidențiale

Biserica Ortodoxă Română i-a sancționat pe preoții care n-au rezistat tentației de a se implica în alegerile prezidențiale de anul trecut din noiembrie.

Astfel, la ultimul Sinod condus de Patriarhul Daniel, s-a decis ca mai mulți clerici să primească o „dojană sinodală scrisă”, echivalentul unei mustrări.

Patriarhia nu a făcut public însă niciun nume și nici câte feţe bisericești au fost dojenite, anunță site-ul tvrinfo.ro.

Acest avertisment al Bisericii Ortodoxe Române este cea mai ușoară sancţiune disciplinară care se poate aplica.

Conducerea BOR nu exclude măsuri mai dure în cazul în care clericii nu respectă obligațiile pe care le au de a rămâne neutri în perioadele electorale.

În urmă cu aproape un an, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a primit dojană sinodală scrisă pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Surpriza-surprizelor. Călin Georgescu a fost beneficiar al finanțărilor USAID?

Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, ar fi beneficiat de finanțările USAID la începutul anilor 2000, când era considerat un om din cercurile PSD.

„Știți povestea cu USAID şi cum aplaudă fanii lu Georgescu….Ehh, ghiciți cu cine lucra Georgescu la finanțare pe proiecte de dezvoltare în 2002? Oradea, Agenda Locală 21″, a scris Ion Vlad pe Facebook.

Dezvăluirea este prezentată în contrast cu mesajul pe care Georgescu i l-a adresat pe rețeaua X lui Elon Musk, salutând investigația DOGE (departament guvernamental coordonat de Musk) cu privire la finanțările USAID, scrie stiripesurse.ro.

Costin Andrieș, redactor-șef inliniedreapta.ro, prezintă un document în care se menționează că Georgescu lucra la proiecte de dezvoltare finanțate de USAID în 2002, cum ar fi cel de dezvoltare a Zonei Mitropolitane Oradea, prin Agenda Locală 21.

Un alt utilizator X (@IvBadea) prezintă extrase din presa anului 2003, unde Georgescu era descris ca lobby-ist PSD, director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, implicat în proiecte finanțate de USAID.

John F. Kennedy a înființat Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, cunoscută sub numele de USAID, în timpul Războiului Rece. În deceniile care au urmat, republicanii și democrații s-au luptat pentru agenție și finanțarea acesteia.

Kennedy a creat USAID la apogeul luptei Statelor Unite cu Uniunea Sovietică în Războiul Rece. El dorea o modalitate mai eficientă de a contracara influența sovietică în străinătate prin intermediul asistenței externe și considera că Departamentul de …

Pe lângă acţiunile pur umanitare, USAID finanţa în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activişti şi mass-media pentru a promova „bunele practici democratice”, fiind astfel acuzată de susţinerea unor cauze ideologice şi implicare în acţiuni de destabilizare a unor guverne.

Potrivit Rusiei, de exemplu, care a interzis această agenţie pe teritoriul său, ea a fost implicată în „revoluţiile colorate” din Ucraina şi Georgia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Premieră absolută la Teatrul Gong din Sibiu: „Prima poveste”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu invită publicul la premiera absolută a spectacolului-lectură „Prima poveste”, regizat de Aleksandr Barmenkov.

Evenimentul va avea loc duminică, 9 februarie, de la ora 17:00, cu o a doua reprezentație programată pentru luni, 10 februarie, ora 12:00. Accesul la ambele reprezentații este gratuit, în limita locurilor disponibile. Pentru spectacolul de luni, toate locurile au fost deja rezervate.

„Prima poveste” este o piesă despre fragilitatea memoriei, cultura comună și nevoia de dialog într-o lume aflată în continuă schimbare. În centrul poveștii, un adult, un copil și o găină încearcă să împacheteze cărți dintr-o bibliotecă, dar acest proces se dovedește a fi mai mult decât o simplă mutare – devine un act al confruntării cu trecutul și identitatea. Inspirată din basmul lui Antonio Pogorelsky, unde băiatul Alioșa salvează o găină neagră și descoperă o lume secretă a locuitorilor subterani, piesa preia aceste teme și le transpune într-o reflecție asupra memoriei personale și colective. Personajele se află într-un oraș nou, într-un loc necunoscut, iar transformările lor – de la adult la copil, de la profesor la bucătar sau chiar la găină – subliniază alienarea și dificultatea găsirii unui loc stabil în lume. Prin combinația dintre realism și fantezie, spectacolul ridică întrebări despre trecut, identitate și modul în care ne raportăm la ceea ce pierdem, demonstrând că, indiferent de schimbări, poveștile și amintirile sunt cele care ne definesc.

PRIMA POVESTE adaptare de ALEKSANDR BARMENKOV; traducere în limba română de RALUCA RĂDULESCU; regia: ALEKSANDR BARMENKOV; în distribuție: PAUL BONDANE, BARBARA CRIȘAN, MIRCEA CORVOVEANU, CLAUDIU FĂLĂMAȘ, MIHAELA GRIGORAȘ, ANDREI HANSEL, ANA MUJAT, JENO MAJOR, GABRIEL MUNCUȘ, GABRIELA MITREA, ELIZA PĂUNA, ANGELA PÁSKUY, CLAUDIA STÜHLER.

Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați

numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.

Evenimentul are o durată de aproximativ 50 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani. Reprezentațiile vor fi urmate de o discuție cu publicul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bucureștean cu mașina neînmatriculată și număr fals, descoperit la Veștem

Un bucureștean a fost descoperit în zona Veștem la volanul unui autoturism neînmatriculat care avea număr fals de înmatriculare.

În zona PC Veștem, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul București.

În urma verificărilor efectuate cu privire la situația autoturismului, polițiștii au constatat că acesta este neînmatriculat, iar numărul de înregistrare aplicat este unul fals.

Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul având număr de înmatriculare sau înregistrare fals.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Săliștean cu alcoolemie mare, prins la volan

Un săliștean are dosar penal după ce a fost descoperit de polițiștii rutieri băut la volan pe o stradă din localitate.

În Săliște, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Săliște au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 48 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Piedone este noul șef al ANPC

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, a fost numit oficial șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Decizia semnată de premierul Marcel Ciolacu a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ultima funcție deținută de Piedone a fost cea de primar al Sectorului 5. Ulterior, acesta a candidat pentru un post de senator din partea PSD.

Piedone a fost condamnat la închisoare în dosarul Colectiv, însă sentința sa a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar el, eliberat.

Cristian Popescu Piedone a candidat din partea PSD pe listele pentru Senat, la Giurgiu, însă a pierdut mandatul la redistribuire, în Parlament intrând candidatul POT.

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a renunţat la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa, la alegerile locale din luna iunie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Sibiancă implicată într-un accident rutier cu 3 mașini în județul Mureș

O sibiancă în vârstă de 35 de ani a fost implicată într-un accident rutier produs între Botorca și Târnăveni, în județul Mureș.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din Târnăveni, care se deplasa din direcția Botorca spre Târnăveni, a acroșat lateral un alt autoturism, condus din sensul opus, de o femeie de 22 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autovehicul, condus de o femeie de 35 de ani, din județul Sibiu.

În urma evenimentului, cele două conducătoare auto au fost rănite ușor, fiind transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații amănunțite.

Cei trei conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Crește prețul apei la Mediaș și în zona de nord a județului. Care sunt noile tarife

Tarifele pentru pentru apă și canalizare au fost ajustate de la 1 februarie în aria de operare a societății Apa Târnavei Mari Mediaș.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul companiei, prețul pentru apa potabilă la nivelul întregii arii de operare este de 9,24 lei/metru cub, iar tariful pentru canalizare este de 8,87 lei/metru cub – la ambele adăugându-se cota de TVA de 9%.

„Compania Apa Târnavei Mari informează clienții asupra ajustării tarifelor / prețurilor pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare începând cu 1 februarie 2025.

Astfel, prețul pentru apa potabilă la nivelul întregii arii de operare este de 9,24 lei/metru cub, iar tariful pentru canalizare este de 8,87 lei/metru cub – la ambele adăugându-se cota de TVA de 9%.

Reamintim că societatea Apa Târnavei Mari gestionează, în prezent, investiții de peste 200 de milioane de euro pentru îmbunătățirea și extinderea serviciilor de apă și de canalizare în nordul județului Sibiu, prin intermediul „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, Județul Sibiu – Etapa II”.

Investițiile în infrastructura de apă cuprind extinderi și/sau reabilitări în 37 de localități din aria de operare, iar în infrastructura de apă uzată cuprind extinderea și reabilitarea infrastructurii de canalizare menajeră în 11 localități.

Aproape 80% din această sumă de 200 milioane de euro provine din fonduri europene nerambursabile.

Fără aceste fonduri, investițiile nu ar fi putut fi realizate! Dacă, totuși, am fi dorit să derulăm investiții majore din fonduri proprii, care să aducă modernizarea rețelelor existente și servicii de furnizare apă / canal în localități care nu au beneficiat niciodată de acestea, tarifele ar fi fost cu mult mai mari decât cele actuale, pentru acoperirea costurilor.

Implementarea la nivel regional a investițiilor în cadrul „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu” a impus, odată cu semnarea Contractul de Finanțare nr. 321 între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management și S.C. Apa Târnavei Mari S.A. în calitate de Operator Regional de Apă și Apă Uzată, un Plan anual de evoluție a tarifelor pentru perioada 2021 – 2026 (ultimul an de implementare a măsurilor investiționale aferente acestui proiect).

Respectarea Planului anual de evoluție a tarifelor este o condiţie obligatorie cuprinsă în Contractul de Finanţare, semnat în 15.07.2020.

Strategia de tarifare presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an, atât cu inflația cumulată pe ultimul an, cât și în termeni reali.

Tarifele reflectă, pe de-o parte, acoperirea cheltuielilor de exploatare, influenţate de inflaţie şi, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarife a componentei de cofinanţare care aparţine Companiei Apa Târnavei Mari. Cofinanțarea Operatorului la proiectul derulat cu fonduri europene este de 6% , în valoare absolută de circa 10 milioane de euro.

Planul anual de evoluție a tarifelor a fost aprobat prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale Unităţilor Administrativ – Teritoriale din cadrul Operatorului și de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Târnavei Mari”. Ajustările de prețuri/tarife, aplicabile de la 1 februarie 2025 au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), prin Decizia nr. 307/10.12.2024 și de Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară nr.10/2020, respectiv, Actul Adițional nr. 16/16.11.2020, cu respectarea tuturor obligațiilor prevăzute în Contractul de Finanțare al Proiectului și în Planul anual de evoluție a tarifelor pentru perioada 2021 – 2026” se arată în comunicatul postat pe site-ul Apa Târnavei Mari Mediaș.

Apa Târnavei Mari a transmis și un punct de vedere pe această temă.

„Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, ajustările de preț / tarif din ultimii ani au fost motivate de existența unui cadru instituțional și legal, obligatoriu de îndeplinit pentru aprobarea și finanțarea proiectului derulat cu fonduri europene, cât și asigurării cofinanțării de către societatea Apa Târnavei Mari.

Avem nevoie de proiecte care să dezvolte și să modernizeze sistemele publice de apă și canalizare, iar în acest context avem nevoie de finanțări din fonduri europene, iar accesarea acestor finanțări atrage anumite obligații.

Planul anual de evoluție a tarifelor este o condiţie obligatorie cuprinsă în Contractul de Finanţare, semnat în 2020, iar în ceea ce ne privește, strategia de tarifare presupune ajustări ale tarifelor în fiecare an, până în 2026. Acest plan de evoluție a tarifelor a fost asumat la nivelul administrațiilor din zona noastră de operare.

După ajustarea din acest an, în privința prețului la mc apă potabilă, în unele așa numite clasamente apărute în spațiul public suntem pe locul 8, la nivel național.
Aceste clasamente sunt relative, deoarece sunt influențate de o serie de particularități ale Operatorilor, cum ar fi costurile legate de tratarea apei, de distribuție, costurile legate de energie, strategii de dezvoltare, stagiul diferit de aplicare a Planului de creștere tarifară.

Spre exemplu, abonații companiei noastre – persoane fizice, nu plătesc apa meteorică (pluvială), în timp ce alte companii le facturează abonaților apa meteorică, însă datele furnizate în așa zisele clasamente nu includ și date referitoare la facturarea / nefacturarea apei meteorice și tariful aplicat.

Tot ca exemplu, societatea Apa Târnavei Mari se află aproape de finalul implementării Planului de evoluție tarifară – mai avem o singură ajustare anul viitor, spre deosebire de alți Operatori, care derulează proiecte cu finanțare din fonduri europene și care se regăsesc în prima parte de aplicare a Planul de creștere tarifară, sau la jumătatea acestuia și care vor avea ajustări de preț în următorii 3-4 ani”, au mai transmis reprezentanții Apa Târnavei Mari.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Santorini, sub stare de urgență după sute de cutremure

Autoritățile elene au instituit joi stare de urgență pe insula Santorini, după o serie de cutremure care au zguduit regiunea în această săptămână.

Peste 10.000 de persoane au fost evacuate preventiv, potrivit Reuters. Starea de urgență va rămâne în vigoare până pe 3 martie, a anunțat Protecția Civilă.

De duminică, sute de cutremure aproape constante au fost înregistrate în marea dintre Santorini și insula Amorgos, cel mai puternic având o magnitudine de 5,2, miercuri seară.

Din cauza riscului crescut de alunecări de teren, autoritățile au închis școlile și au mobilizat echipe de militari, pompieri și polițiști pentru gestionarea situației. Seismologii avertizează că Grecia este una dintre cele mai predispuse țări europene la cutremure, însă activitatea seismică actuală este fără precedent și ar putea dura săptămâni sau chiar luni.

Santorini și-a căpătat forma actuală în urma uneia dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie, care a avut loc în jurul anului 1600 î.Hr.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Microplastice în creier: creștere alarmantă a contaminării în ultimii ani

0

Un studiu recent publicat în Nature Medicine arată că nivelul microplasticelor descoperite în creierul uman a crescut cu 50% între 2016 și 2024.

Cercetătorii de la Universitatea New Mexico au analizat probe din creierul a 52 de persoane decedate și au găsit particule de plastic în toate mostrele examinate.

Descoperirea confirmă temerile oamenilor de știință că microplasticele pot trece de bariera hematoencefalică, mecanismul care protejează creierul de substanțe nocive. Mai îngrijorător este faptul că probele recoltate de la pacienți diagnosticați cu demență conțineau cantități mai mari de microplastic comparativ cu cei fără această afecțiune.

Cele mai frecvente tipuri de plastic identificate sunt utilizate în ambalaje alimentare și produse de uz casnic. Deși impactul asupra sănătății este încă incert, cercetările sugerează posibile legături între prezența microplasticelor în organism și boli grave precum cancerul, infarctul sau problemele respiratorii. Oamenii de știință subliniază necesitatea unor studii mai ample pentru a înțelege pe deplin riscurile.

„Prezența microplasticelor fusese deja identificată în sângele uman, în plămâni, placentă sau laptele matern, dar faptul că aceste particule pot trece de bariera hematoencefalică este îngrijorător”, a declarat Bethanie Carney Almroth, cercetător implicat în acest studiu, potrivit viata-medicala.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

România va adopta în acest an o taxă de poluare auto

România va fi nevoită să adopte „legea taxării mijloacelor de transport poluante”, condiție pentru fondurile din PNRR.

Chiar dacă detaliile sunt încă neclare, noua taxă auto este o condiție pentru accesarea fondurilor PNRR.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat la finalul lunii ianuarie, într-un interviu acordat Agerpres, că România va depune în iunie-iulie la Comisia Europeană o cerere de accesare a unei noi tranșe în valoare de 2,7 miliarde de euro din PNRR, cerere condiționată de o serie de reforme precum legea taxării mijloacelor de transport poluante.

„Este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene (…) toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare”, a spus ministrul.

Potrivit lui Boloș, aproximativ 8 milioane de mașini vor fi vizate de noua taxă, „în funcție de numărul de kilometri parcurși și a mijloacelor de transport poluante”.

În 2006, 2008, 2012 și 2013, Guvernul a introdus diferite variante de taxe auto și timbru de mediu, toate fiind declarate nelegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și restituite ulterior posesorilor de autovehicule.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum pot aparținătorii pacienților internați la SCJU Sibiu să obțină informații

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a implementat un sistem organizat de comunicare pentru aparținătorii pacienților internați.

Aparținătorii pacienților internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pot obține informații despre starea acestora printr-un sistem organizat de comunicare. La internare, pacientul desemnează o persoană de contact, care primește un număr de identificare și este informată periodic despre evoluția medicală.

Pentru solicitarea actualizărilor, aparținătorii pot suna de luni până sâmbătă, între orele 8:00 și 12:00, la numerele 0269 243 961 sau 0269 220 538. Informațiile medicale sunt oferite de medicul curant în intervalul orar 12:00-14:00.

Pentru alte clarificări, spitalul poate fi contactat la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0269 215 050.

Urmărește Sibiu 100% în Google News