Acasă Blog Pagina 1293

Directorul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, le recomandă sibienilor achiziționarea abonamentelor pentru accesul în muzeu

Directorul Complexului Muzeal Național ASTRA, Ciprian Ștefan, a prezentat bilanțul activității pe anul trecut și perspectivele pentru anul 2025 ale instituției de cultură. Astfel, acesta consideră că 2024 a fost un an foarte bun în ceea ce privește activitatea la nivel internațional a muzeului, mai ales în urma aprecierilor primite de la parteneri și colaboratori externi, destul de bună la nivel național și foarte bună în județ, prin prisma proiectelor derulate pentru comunitate.

Aproape jumătate de milion de vizitatori în cursul anului trecut

Anul trecut, Muzeul ASTRA a avut 476.737 de vizitatori, iar veniturile s-au ridicat la suma de 6,5 milioane de lei. Totodată, Ciprian Ștefan consideră că activitatea culturală la nivelul județului „trebuie împrospătată, astfel vom avea o scădere. E obligatoriu”.

Directorul instituției de cultură recomandă sibienilor care vor să-și petreacă timpul liber sau să participe la evenimentele organizate aici să-și facă abonamente anuale, indiferent că sunt individuale sau de familie.

Prețurile de intrare în muzeu sunt mici în comparație cu alte muzee din tară sau cu alte zone de distracție din jurul municipiului Sibiu, susține acesta. În 2024, au fost achiziționate 4.039 abonamente, ceea ce înseamnă o creștere 5 la sută.

Peste 4.000 persoane au intrat în muzeu fără să plătească bilet

„Acest lucru înseamnă foarte puțin. În acest an, vom implementa un nou sistem de ticketing, pentru a facilita accesul în muzeu mult mai ușor. Însă avem și o problemă mare în ceea ce privește accesul în muzeu. Mulți care vin în muzeu zic că merg în zona restaurantelor și apoi intră în muzeu, fără a mai putea fi supuși controlului.

Totodată, am identificat proprietari de apartamente în regim hotelier și de pensiuni care achiziționează, de exemplu, 20 de abonamente de familie, după care le împart turiștilor care intră în baza acestor abonamente la evenimentele din muzeu. Vom lua măsuri și în aceste cazuri, pentru a nu mai avea probleme de acest gen”, afirmă directorul muzeului ASTRA. În mod fraudulos, folosindu-se de ultimele două metode ilicite, peste 4.000 persoane au intrat, în acest mod, în muzeu fără să plătească bilet.

2025 – anul patrimoniului

În 2025, cele mai importante proiecte ale CNM ASTRA vizează reabilitarea, restaurarea și conservarea patrimoniului. Astfel, 2025 av deveni anul patrimoniului, potrivit directorului muzeului sibian. În 2024, CNBM ASTRA a derulat proiecte record în ceea ce privește activitatea instituției, 10 dintre acestea fiind cu finanțare nerambursabilă. În altă ordine de de idei, conducerea ASTRA speră că programul național Timbrul Monumentelor va continua să funcționeze, în condițiile în care instituția beneficiază de câteva proiecte importante, cum a fi reabilitarea Bastionului Solsisch și cele 14 monumente de patrimoniu care s e află în faza de reabilitare.

Reduceri de cheltuieli

Ciprian Ștefan, al cărui contract de management va expira în iulie 2026, vrea să reducă cheltuielile de funcționare, cifrate la 1,4 milioane de lei în 2024. O modalitate este montarea de panouri solare în zona administrativă. În 2025, vor apărea în plus cheltuie de funcționare cu Casa Artelor, recent reabilitată, dar aceasta va și produce venituri, astfel că balanța financiară va fi echilibrată.

Totodată, a fost predat amplasamentul viitoarei scenei de pe lac către Compania Națională de Investiții, a cărei reprezentanți vor face o vizită, apoi următorul pas ar fi ca instituția guvernamentală să dea drumul la finanțare.

Conducerea muzeului ia în calcul ca în 2025, în lunile cu căldura excesivă, să prelungească programul de vizitare până la orele 22 – 23. În muzeu, vara este mai răcoare cu 2-3 grade decât oraș.

Toate aceste proiecte legate de conservarea patrimoniului instituției au un singur scop în opinia directorului CNM ASTRA: „să lăsăm o moștenire pentru următoarea 100 de ani”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu caută navigator medical pentru pacienții oncologici

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJUS) face un apel către profesioniștii din domeniul medical pentru a ocupa un post esențial în sprijinul pacienților oncologici.

Începând cu luna iulie 2024, instituția a înființat funcția de navigator medical, iar în prezent aceasta este asigurată voluntar de medicul radiolog Oana Geană. Spitalul angajează acum o persoană dedicată care să îndrume pacienții diagnosticați cu cancer, să le faciliteze accesul la investigații și tratamente și să le ofere suport în această perioadă dificilă.

Navigatorul medical asigură o comunicare clară între pacient și echipa medicală, reducând obstacolele birocratice și oferind suport personalizat pentru fiecare caz.

„Vrem ca fiecare pacient oncologic să beneficieze de cele mai bune servicii și aparatură în cadrul Spitalului de Urgență. Pe lângă dotările tehnice, este esențial să avem și o persoană empatică și determinată care să fie liantul dintre pacient și spital”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Criterii de eligibilitate pentru concursul de navigator medical:

  • Studii superioare în domeniul medical și curs/program de specializare pentru ocupația de navigator de pacienți.
  • Vechime în muncă minim 5 ani, din care minim 2 ani în domeniul sănătății.

Înscrierea la concurs:

  • Dosarele de candidatură se depun la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu
  • În perioada 5-19 februarie 2025
  • Informații suplimentare despre calendarul concursului și documentele – www.scjus.ro sau la telefon 0269 215050, persoana de contact Trancota Dorina.

Acesta este doar un pas în cadrul unui demers mai amplu de îmbunătățire a serviciilor oferite pacienților oncologici. Recent, Consiliul Județean Sibiu a investit peste 33 de milioane de lei (aproximativ 6,6 milioane euro) în modernizarea Secției de Oncologie și a Laboratorului de Anatomie Patologică. Aceste investiții includ echipamente de ultimă generație, precum stații de lucru pentru analiza probelor histopatologice, un robot pentru prepararea citostaticelor și aparatură modernă pentru investigații avansate.

Astfel, pacienții oncologici din Sibiu vor beneficia de diagnostic și tratamente de înaltă precizie, fără a mai fi nevoie să se deplaseze în alte județe.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu deschide un Centru de Evaluare în contextul stării de alertă epidemiologică determinată de gripă

0

Începând de marți, 4 februarie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va deschide un Centru de Evaluare destinat pacienților care prezintă simptome respiratorii severe, specifice gripei.

Acesta va funcționa la parterul Dispensarului TBC, pe Strada Morilor, nr. 57, și va fi deschis de luni până vineri între orele 8:00 – 12:00, iar sâmbăta și duminica între 14:00 – 18:00.

Pacienții care prezintă simptome precum febră, tuse și dureri musculare se pot prezenta direct la centru fără a avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie și indiferent de statutul de asigurat. Se recomandă ca persoanele asigurate să aducă asupra lor cardul de sănătate și cartea de identitate.

Polițiștii sibieni au emis 3 ordine de protecție pentru violență în familie

Polițiștii sibieni au desfășurat în weekend 30 de acțiuni punctuale și au intervenit la 158 de evenimente, dintre care 111 sesizate prin apel 112.

Au fost constatate 20 de infracțiuni și au fost aplicate 720 de sanțiuni contravenționale în valoare de peste 210.000 de lei.

În această perioadă, s-au emis 3 ordine de protecție provizorie, în cazuri de violență domestică.

Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 21 de permise de conducere, au retras 25 de certificate de înmatriculare și au aplicat 640 de sancțiuni contravenționale în valoare de 184.000 de lei.

Infracțiunile au vizat cu precădere conducerea fără permis.

Astfel, în satul Nou, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 44 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere.

În baza celor constatate, la nivelul secției de poliție amintite, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mario Popovici obține un loc 5 în manșa secundă de la Campionatul Mondial de SuperEnduro din Polonia

0

În cadrul etapei a patra a Campionatului Mondial de SuperEnduro desfășurat la Lodz, Polonia, Mario Popovici a avut o performanță remarcabilă, obținând locul 5 în manșa secundă.

„Etapa cu numărul 4 s-a desfășurat în Lodz, Polonia, unde pot spune că am avut o cursă mai bună. Nivelul meu de cursă a crescut, m-am simțit mai bine în manșa secundă, unde am obținut locul 5, și am avut două manșe în care am luptat să revin din spate. Mergem pozitiv spre ultimele 3 etape”, ne transmite Mario.

Grecia se pregătește pentru un cutremur major: Măsuri de urgență pe insula Santorini

Autoritățile elene au mobilizat forțe speciale, echipe de salvare, corturi și drone pe insula Santorini, în urma unei serii de sute de seisme înregistrate în zonă, potrivit The Guardian.

Măsurile de precauție au fost luate pe fondul temerilor că un cutremur major ar putea provoca un tsunami, iar oamenii au fost sfătuiți să evite țărmul și clădirile abandonate. De asemenea, autoritățile au recomandat să golească piscinele și să evite adunările mari în spații închise.

Ministerul Protecției Civile a anunțat că școlile vor fi închise luni pentru a reduce riscurile în fața unui eventual cutremur de proporții mai mari. Kostas Papazachos, profesor de geofizică la Universitatea Aristotel din Salonic, a declarat pentru postul public de televiziune ERT că „nimic nu poate fi exclus” și că măsurile de precauție sunt menite să limiteze impactul unui cutremur puternic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Klaus Iohannis a vorbit despre demisia din funcția de președinte

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va mai primi propuneri de a demisiona, dar că va respecta Constituția, potrivit căreia un președinte trebuie să rămână în funcție până când următorul ales va putea prelua mandatul.

Klaus Iohannis a afirmat că teme mai importante de dezbătut acum sunt alegerile pentru noul președinte și i-a îndemnat pe candidați să iasă în față și să spună cum vor ei să arate România.

Declarațiile au fost făcute înaintea participării la reuniunea informală a Consiliului European pe teme de apărare, de la Bruxelles.

„Este o temă vehiculată din motive populiste. Funcționăm după Constituție și atunci când am fost ales – peste 6 milioane de români mi-au dat votul – să fac lucrurile ca la carte. Iar cartea este Constituția.

Acolo scrie că trebuie să stau până dau mandatul președintelui nou ales. Oricum, peste puține luni plec.

Ce am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum și pe cele bune, și pe cele rele. Acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri.

Românii trebuie să înțeleagă că asta este tema pe care trebuie să o discutăm. Candidații și cei interesați de România să poftească în față și să spună cum vor ei să arate România.

Sigur, sunt și alte teme de actualitate: bugetul. lumea vrea să știe cum va funcționa economia.

Vor mai fi astfel de abordări, pentru că suntem în campanie și fiecare vrea să se profileze cumva”, a spus Klaus Iohannis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Italia blochează modelul chinez de AI DeepSeek din motive de securitate

Autoritatea italiană pentru Protecția Datelor a decis blocarea modelului de inteligență artificială DeepSeek, dezvoltat de companiile chineze Hangzhou DeepSeek Artificial Intelligence și Beijing DeepSeek Artificial Intelligence, din cauza riscurilor legate de confidențialitatea utilizatorilor.

Instituția a solicitat dezvoltatorilor să înceteze imediat procesarea datelor cetățenilor italieni, invocând potențiale amenințări la adresa securității.

Decizia a fost luată după ce autoritățile italiene au cerut companiei chineze clarificări privind gestionarea datelor utilizatorilor din Italia. DeepSeek a susținut că nu operează în această țară și că, prin urmare, legislația europeană nu i se aplică. Totuși, răspunsul a fost considerat insuficient, ceea ce a determinat deschiderea unei investigații oficiale.

Potrivit unei companii americane de securitate cibernetică, modelul DeepSeek ar fi expus online date sensibile ale utilizatorilor, inclusiv istoricul conversațiilor acestora. Aceste vulnerabilități au stârnit îngrijorare la nivel internațional, determinând mai multe guverne să ia măsuri preventive împotriva utilizării acestui model de AI.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Experții europeni monitorizează gripa aviară: Posibile riscuri pentru oameni

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC) monitorizează variante ale gripei aviare din cauza riscului ca virusul să se răspândească la oameni și să declanșeze viitoare pandemii, informează Reuters.

ECDC a anunțat că experții săi au identificat 34 de mutații care ar putea crește potențialul virusului de a deveni transmisibil la om. În acest context, laboratoarele sanitar-veterinare și cele de sănătate publică sunt îndemnate să consulte și să actualizeze continuu lista acestor mutații pentru a detecta rapid tulpinile periculoase.

Reprezentanții EFSA și ECDC au subliniat importanța monitorizării animalelor infectate, vaccinarea păsărilor de curte și creșterea gradului de conștientizare pentru a controla focarele de infecții. De asemenea, aceștia au avertizat că mutațiile genetice, dar și activitățile umane, precum urbanizarea, pot amplifica riscul transmiterii virusului de la animale la om.

În ultimii ani, gripa aviară a provocat moartea a sute de milioane de păsări la nivel global și s-a răspândit tot mai mult la mamifere, sporind temerile legate de o posibilă transmisie la oameni. Săptămâna trecută, Statele Unite au raportat primul focar de gripă aviară H5N9 la o fermă de rațe din California, tulpina predominantă în ultimii ani fiind H5N1, potrivit Reuters.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii sibieni, premiați la faza națională a concursului „La Școala cu Ceas”

0

Elevii sibieni au obținut rezultate remarcabile la etapa națională a concursului de istorie și geografie „La Școala cu Ceas”, desfășurată pe 1 februarie 2025, la Râmnicu Vâlcea.

La secțiunea geografie, județul Sibiu a fost reprezentat de 55 de elevi, dintre care 27 au obținut premii și mențiuni.

„Suntem mândri de aceste rezultate ale micilor geografi, într-o perioadă în care această disciplină este în pericol de a fi scoasă din viitoarele planuri cadru pentru unele filiere și specializări. Felicitări elevilor, profesorilor care i-au pregătit și părinților care i-au susținut inclusiv cu deplasarea lor la concurs. De asemenea, mulțumesc filialei Sibiu a Societății de Geografie din România care a finanțat o parte din suma necesară deplasării elevilor la concurs” transmite prof. Constantin Dincă, inspectorul școlar pentru disciplina geografie.

PREMIUL I

PARASCHIV MARIA ELENA (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr;

CERCEL ȘTEFAN (clasa a VII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Grigore Lazăr;

PREMIUL II

INACHE OLIVIU ȘTEFAN (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Anelia, prof. Grigore Lazăr;

SIMESCU ȘTEFAN NICOLAE (clasa a VIII-a) – Școala Gimnazială ”Cireșarii” Mediaș, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Gabriela Schreiner;

PREMIUL III

IVAS MARA (clasa a VI-a) – Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Anelia Ivas;

MAIER CRISTIAN GHEORGHE (clasa a VII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Grigore Lazăr;

TUDOSESCU VASILE ȘTEFAN (clasa a VIII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Ana Marinescu;

MENȚIUNE

STAN ALEXIA ANNABELA (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr;

BALTEȘ ELENA (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr, prof Diana Iordache;

HRIBA AMELIE PETRA (clasa a V-a) – Liceul de Artă Sibiu, prof. Diana Iordache;

SOLOMON ANDREI DAVID (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat. Prof. Cristina Roșca;

MORAR EDUARD DANIEL (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat;

ENACHE ROBERT IOAN (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat, prof. Ana Marinescu;

MOLDOVAN DRAGOȘ (clasa a VIII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Anelia Ivas;

PREMIUL SPECIAL AL SOCIETĂȚII DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA

BÂRSAN ALEXANDRU (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr, prof. Viorica Hillenbrand;

PÎNTEA FILOFTEIA (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr, prof. Diana Iova;

TOBOȘ BOGDAN (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Liceul de Artă Sibiu, prof. Anelia Ivas, prof. Grigore Lazăr, prof. Diana Iordache;

MAIER IOAN IULIAN (clasa a V-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Cristian Roșca;

MURAR AURORA (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat. Prof. Cristina Roșca;

PRODAN EVA SOFIA (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat;

SOLOMON MARIA DIANA (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat;

ENACHE TUDOR ANDREI (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat, prof. Ana Marinescu;

CUȚUI ANASTASIA BRIANA (clasa a VI-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, prof. Ionela Lia Neamțu, prof. Delia Scarlat, prof. Katalin Fabian

RĂDUȚ ȘTEFAN DANIEL (clasa a VI-a) – Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, prof. Roxana Odangiu;

PETRI HORAȚIU (clasa a VIII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Anelia Ivas;

BIAN DENIS ADRIAN (clasa a VIII-a) – Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, prof. Adriana Misachevici, prof. Adriana Mioara Dincă, prof. Anelia Ivas;

LUNCEAN TUDOR (clasa a VIII-a) –Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prof. Cristina Roșca;

Concursul se află la poziția 6, anexa 5, tabelul 2, în calendarul concursurilor naționale școlare ce se vor organiza și desfășura fără finanțare din partea Ministerului Educației, în anul școlar 2024-2025, pentru elevii din învățământul secundar.

Rezultatele finale, subiectele, baremele și alte aspecte ale acestui concurs pot fi vizionate pe site-ul: https://www.scoalatakeionescu.ro/concursul-national-interdisciplinar-la-scoala-cu-ceas-editia-a-xxvi-a-1-februarie-2025/

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mamograf 3D de ultimă generație la Spitalul Clinic Județean Sibiu

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă pacientelor acces la un mamograf 3D modern, care permite o detectare mai precisă a cancerului mamar, inclusiv în stadii incipiente.

Tehnologia de tomosinteză realizează imagini detaliate, reducând necesitatea investigațiilor suplimentare și oferind un diagnostic mai clar.

Investigațiile sunt gratuite pentru pacientele asigurate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialist, iar pentru persoanele neasigurate, costul este de 80 de lei.

La consultație, sunt necesare actul de identitate, cardul de sănătate și, în cazul pacientelor asigurate, biletul de trimitere. Dacă există documente medicale anterioare referitoare la patologia sânului, acestea pot fi prezentate pentru o evaluare mai detaliată.

Urmărește Sibiu 100% în Google NewsUrmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: „Bubuie” dosarul Nordis. Zeci de percheziții în țară și Monaco

Procurorii DIICOT fac, luni, 65 de percheziții domiciliare, în România și Monaco, în celebrul Dosar Nordis.

Conform comunicatului de presă emis de DIICOT, două percheziții au loc pe teritoriul Principatului Monaco, în timp ce restul de 63 vizează adrese din București și județele Ilfov, Constanța, Galați, Bistrița-Năsăud și Prahova.

Faptele vizate sunt constituirea unui grup infracțional organizat, în anul 2018, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință, de către contribuabil, a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului consolidat.

Procurorii arată că au identificat 72 de suspecți, trei dintre ei fiind cei care au creat grupul infracțional, structurat pe trei paliere.

Mai concret, structura promova și dezvolta imobile, sub acoperirea unor firme, încasa bani de la cumpărători, delapida apoi fondurile firmelor și inducea în eroare clienții – cu ocazia semnării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare.

În contabilitatea societăților, rețeaua înregistra operațiuni fictive, pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate statului și stabilirea cu rea-credință a taxei pe valoare adăugată.

Scopul final era ca grupul infracțional să obțină fără drept sume de bani cu titlul de rambursări sau restituri de la bugetul de stat sau compensări datorate bugetului. În final, erau prejudiciați cumpărătorii, statul și societățile comerciale.

Al doilea palier era format din apropiații celor trei care au creat grupul infracțional, iar cel de-al treilea din persoane (notari, avocați) care ajutau la întocmirea documentației juridice și de a încasa sumele de bani provenite din infracțiunea de delapidare (sub formă de titluri justificative).

DIICOT a mai identificat că, în perioada 2019-2024, liderii grupului, prin intermediul a cinci societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957 de milioane de lei (peste 195 milioane euro).

Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346 de milioane de lei și 2,4 milioane de euro euro.

În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poate fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri).

Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar.

“În același interval de timp, suspecții au indus în eroare, cu ocazia executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).

Manoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienții au constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului , interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.

Suspecții au recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate.

Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanțiale clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste”, se mai arată în comunicatul de presă.

Prima investigație legată de activitatea grupului Nordis a fost realizată de Recorder.

Ulterior, G4Media a dezvăluit că prim-ministrul Ciolacu a zburat în Franța cu un avion privat închiriat de companie.

Dacă inițial Ciolacu a spus că nu își amintește, apoi a declarat că a zburat în Franța cu avionul închiriat, dar că și-a plătit toate costurile.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News