Din fericire evenimentul rutier este fără victime.
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să circulă cu atenție și viteză redusă în zonă.
SURSĂ FOTO: INFO TRAFIC jud. SIBIU
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că s-a produs o coliziune în care sunt implicate un autoturism condus de un sibian în vârstă de 42 de ani și o motocicleta, condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din București.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit.
Un echipaj SMURD cu medic și motocicleta SMURD au intervenit la acest eveniment rutier.
Echipajele medicale i-au acordat primul ajutor motociclistului, care a suferit un traumatism la picior și escoriații la mână, fiind transportat la UPU Sibiu, conștient.
Cimpoierii din Transilvania sunt o trupă de muzică medievală, cu membri din mai multe orașe ardelene. Din 2008, muzica lor este prezentă la diverse festivaluri de reenactment istoric, precum și la târguri tradiționale, festivaluri de bere, convenții de tatuaj, festivaluri de film, evenimente private, săli de concerte, teatre, biserici, centre culturale și multe altele.
Repertoriul lor include în mare parte dansuri medievale de curte și dansuri țărănești, împreună cu cântece tradiționale din întreaga Europă, posibil datând din Evul Mediu, precum și propriile lor compoziții neo-medievale. Pe lângă autenticitatea pieselor muzicale, reprezentarea pe plan profesional este completată de utilizarea replicilor instrumentelor istorice: cimpoi, hurdy-gurdy, rauschpfeife, fidula, tobe medievale, tapan, cittern, flaut, percuții.
Îl întâlnesc pe unul dintre cimpoieri, pe Peter Moynahan, la un festival din Muzeul ASTRA, unde a venit împreună cu restul trupei să încânte urechile celor prezenți. Îl întreb de unde a plecat această trupă. „Inițiativa a plecat de la colegul nostru Mircea Goian, care este singurul membru încă din prima formație. Noi suntem o trupă gălăgioasă, stradală, nu cântăm muzică de cameră. Cântăm la instrumente vechi, de ceremonie, ce erau folosite de armate pentru a fi auzite de departe. Am auzit cu toții de expresia «a fost primit cu surle și trâmbițe»”, îmi spune Peter.
Muzica pentru oameni a însemnat de-a lungul veacurilor un mijloc de exprimare a emoțiilor, fie ele de bucurie, fie de tristețe. Cimpoierii din Transilvania cântă din instrumentele lor pentru a păstra muzica veche, istoria. „Cimpoiul este un instrument documentat încă din antichitate. Până și împăratul roman Nero, în primul secol, cânta la cimpoi. Considerăm că noi cântăm muzica tradițional românească sau a altor culturi europene într-un mod cu adevărat tradițional, așa cum putea fi cântată acum câteva sute de ani. Orchestrele noastre de acum spun că sunt tradiționale. Ok. Și la ce cântă? La clarinet, la orgă, taragot, instrumente noi, nu poți spune că strămoșii noștri de acum 300 de ani cântau la taragot, nu exista așa ceva”, e de părere artistul.
Cimpoierii cântă nu numai din instrumente, ci și cu vocea, în diverse limbi. Peter îmi spune despre diversitatea limbilor în care cântă. „Noi cântăm în limbi vii, cum e româna, engleza, poloneza, dar și în limbi cu circulație limitată, cum ar fi limba bretonă, care mai este vorbită în nord-vestul Franței, limba occitană din sudul Franței, limba tătară, dar cântăm și limbi moarte, cum este limba celților. Lumea prinde ritmul, nu înțelege despre ce cântăm, dar le povestim noi.
Fiecare cântec își are povestea. Avem un cântec celtic care se numește «Epona» și este vorba despre zeița Epona, care este zeitatea celților. Este un cântec de luptă. În bretonă, cântăm despre trei marinari care merg pe mare, ajung pe malul celălalt și acolo se întâlnesc cu fată de la ei de acasă, din orașul Nant. În occitană cântăm despre un fermier care vede pe câmp un iepure, o vulpe și un lup, care dansează în cerc, este un cântec mai fantezist. Sunt povești tradiționale sau inspirate din viața de zi cu zi a oamenilor de atunci, din vânătoare, de pe mare, cântece de dragoste, desigur. Sunt și cântece de origine religioasă, de distracție, care spun de bere, vin, taverne”, îmi explică Peter.
Există muzică păstrată prin viu grai, dar au fost oameni care au păstrat în scris muzica. „Au existat călugări care au contribuit la culegerea unor lucrări muzicale și le-au organizat. În România, colecția cea mai importantă este Codex Caioni, ce a aparținut unui călugăr din secolul XVII, un codex de melodii transilvănene ce a fost salvat fiind zidit în peretele unei mănăstiri și care a fost descoperit în a doua jumătate al secolului al XX-lea”, îmi spune artistul.
Cimpoierii Transilvaniei ar dori să fie mai prezenți cu muzica lor în Sibiu, dar, din păcate, nu se mai ține Festivalul Medieval în Sibiu. „Sibiul este fostă Capitală Culturală Europenă, dar încă rămâne un fel de capitală culturală a României. Este un oraș cu o strategie bună de a practica cultura și de a pune în valoare evenimentele culturale. Nu este un oraș extraordinar de mare, dar la nivelul la care este acum este mult peste altele. Teoretic aceste melodii vechi, pe care le cântăm noi, ar trebui să fie importante și foarte importante. Centrele județene de cultură ar trebui să salveze acest patrimoniu care intră în uitare. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă.
Ansamblurile, orchestrele, trupele de pe sate, care să cânte repertoriul vechi în orchestrație veche, sunt extraordinar de puține și din ce în ce mai rare. Mai mult, persoanele în vârstă mai participă la acestea, sunt foarte puțini tineri, iar aceste asambluri populare, care teoretic ar trebui să reprezinte tradiția, nu prea fac acest lucru. Cântă cu clarinete, saxofoane, repertoriul s-a diversificat din punct de vedere negativ. Dacă tu ești din Mărginimea Sibiului, cânți cântece și din Moldova, Oltenia, cânți de peste tot. S-au comercializat elementele moștenite”, e de părere artistul.
Sâmbătă seara în jurul orei 20, în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, prin care s-a semnalat faptul că un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani este posibil să fie înecat în râul Olt, în zona localității Turnu Roșu, pompierii militari sibieni s-au deplasat la fața locului cu o barcă pneumatică, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
„Din cauza faptului că s-a lăsat seara, nu au putut fi efectuate căutări în mediul subacvatic.
Au fost efectuate căutări terestre și pe malul apei, însă fără rezultat.
În această dimineață, începând cu ora 7 pompierii sibieni intervin la fața locului cu două bărci pneumatice fiind utilizat și sonarul Klein Sistem 4900, doi scafandri, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere.
În sprijinul scafandrilor sibieni intervin și doi scafandri din cadrul ISU Brașov.
Intervenția este în desfășurare”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergent major Raluca Marcu.
FOTO: Arhivă
Zice o vorbă din bătrâni: Dă-i, Doamne, mintea românului cea de pe urmă! Că nu pricepe cum se joacă haloripa electorală pe spinarea lui. Ba-i bătută, ba-nvârtită, ba săltată, ba trântită, că până la urmă au trântit-o de ne-au mers fulgii demnităţii naţionale! Puţina care ne-a mai rămas, unora dintre noi care mai au trebuinţă de ea, că pe cei mai mulţi îi încurcă demnitatea asta. Deşi o vorbă înţeleaptă spune că fiecare om trebuie să lupte pentru DEMNITATEA şi UNICITATEA lui, ca şi fiecare popor, de altfel. Dar cine mai face ceea ce se cuvine în ţara asta?
Aşa că ne-au trântit-o fix de Ziua Naţională!!! La data alegerilor mă refer. Nu contează ce alegeri şi care tur, poate fi şi turul pantalonilor, că tot una-i. Într-un dispreţ suveran faţă de poporul român, ale cărui voturi le cerşesc cu bale la gură, praştiile noastre politice au dat cu mucii în fasole. Singura „competenţă” de care sunt în stare.
N-are rost să enumerăm neîmplinirile noastre naţionale. O pleiadă de „produse” ale industriei de spaime ne-a pus nervii – şi rezistenţa naţională la manipulare – la încercare în „anul electoral”. Populaţia – cum le place gurilor bogate de la televiziunile noatre vândute să numească poporul român – a rezistat. Asta pentru că Măicuţa Domnului încă îşi oblăduieşte Grădina, chiar dacă am lăsat să o năpădească ciulinii şi cucuta.
Dar ce minunată era Grădina Ei în anii copilăriei mele! Toate erau rânduite din străbuni cu mare delicateţe. O anume rânduială îmi era mie tare dragă. Atunci era doar o bucurie de copil. Abia mai târziu i-am înţeles sensul mai adânc. Pe orice drum mergeai – de ţară sau pe şosele –, din loc în loc găseai câte o fântână, iar marginea drumului era numai pomi roditori! Nuci, pruni, câte un păr, câte un dud, iar merii îşi plecau crengile încărcate de mere dulci şi înmiresmate peste drumeţii care făceau câte un popas la fântâni. Pentru noi, copiii, un popas era o bucurie, mai ales dacă prunele abia dădeau în pârg sau merele erau încă verzi. Dar îmi dau seama acum că „livada de la drum” şi fântânile cu apă răcoritoare făceau parte din proverbiala şi astrala ospitalitate românească.
Oriunde poposea drumeţul, la orice casă de român, era primit măcar cu o felie de pâine, o cană de lapte sau una de vin. Iar oamenii acestor meleaguri s-au gândit: dacă o mai fi cale lungă până la prima casă de român şi i-o fi drumeţului sete? Ia să-l primim chiar la drum cu apă rece din fântână şi să-l îmbiem la odihnă sub un măr încărcat de rod.
Aşa că, ori de câte ori oameni din alte neamuri mă întreabă cum e neamul meu românesc, obişnuiesc să răspund că e aidoma unui pom roditor, care îmbracă toate plaiurile noastre – MĂRUL. Rădăcinile-i sunt (încă) bine înfipte într-un pământ bun, iar coroana flexibilă se unduieşte în bătaia vântului, căci Dumnezeu a sădit acest Măr la răscruce de vânturi. Mai exact, cam pe linia de demarcaţie între creştinismul ortodox si cel catolic, cam pe unde s-a rupt în două întinsul imperiu roman, cam pe unde a încercat islamul să pătrundă spre inima Europei şi n-a reuşit, că s-a izbit de sabia străbună a neamului românesc – un contrafort latin pe partea dinspre slavi a cetăţii europene. Un pom smerit, care nu se laudă şi nu se trufeşte cu dulceaţa roadelor sale, ci le oferă cu dragoste, aproape inconştient de valoarea lor, spre savoarea tuturor.
Ce vremuri, ce rânduială şi ce popor de care jagardelele noastre politice nu sunt vrednice nici cât negrul sub unghie!
Atacatorul s-a aflat pe un acoperiș, la circa 2-300 de metri de mitingul electoral și a fost împușcat mortal de Secret Service în câteva secunde, dar abia după ce a tras opt focuri asupra fostului președinte.
Acesta a fost rănit ușor, la ureche, dar o persoană din public a fost ucisă, iar alte două grav rănite.
Incidentul s-a produs sâmbătă seara, puțin înainte de ora locală 19, la un miting din Butler, un orășel din Pennsylvania.
Imaginile îl arată pe fostul președinte ducând mâna la urechea dreaptă, în momentul în care se aud împușcături repetate, iar un agent Secret Service îi strigă să se ascundă, iar alți agenți năvălesc pe scenă acoperindu-l.
O parte dintre împușcături provin de la agenții care trag asupra atacatorului, care a fost astfel ucis.
Câteva secunde mai târziu, agentul Secret Service se aude spunând “Atacatorul a fost doborât”.
Agenții încearcă să îl scoată pe Trump de pe scenă, iar acesta se aude spunând: “Stați să-mi iau mai întâi pantoful”, pierdut probabil în momentul în care agenții au năvălit pe scenă pentru a-l acoperi, scrie Biziday.
Ulterior, Trump se ridică și face un semn cu pumnul ridicat, în timp ce pe fața sa se vede sânge, dar și rana de la ureche ce pare a fi una superficială.
O altă persoană, din public, a murit, iar alte două au fost rănite, potrivit Secret Service.
Președintele Joe Biden a fost imediat anunțat și a făcut el însuși o declarație în care a denunțat atacul și a spus că “este recunoscător că Trump este în siguranță”.
SURSĂ FOTO: Digi 24
După ce a căzut în păcat, Dumnezeu l-a pedepsit pe om, ca să-și câștige pâinea prin sudoarea frunții lui, fiindcă pământul îi va da numai spini și pălămidă.
Pe de altă parte, în predica de pe Munte, Hristos l-a îndemnat pe om să nu se îngrijească de viața lui, pentru că Tatăl Cel ceresc știe de ce are nevoie.
Oare, cele două versete se contrazic? Evident că nu.
Prima relatare ne oferă perspectiva căderii. Armonia inițială dintre om și cosmos, prin păcat, s-a degradat, iar supraviețuirea omului a devenit posibilă numai cu efort personal. Asemănătoare cu osteneala Martei.
Cel de-a doua relatare, însă, ne oferă o altă perspectivă, de sus în jos, cea a mântuirii. Pentru a depăși păcatul, omul nu trebuie să creadă numai în eforturile sale, ci trebuie să se lase în mâna lui Dumnezeu. Asemănător cu evlavia Mariei, sora lui Lazăr.
Prin urmare cele două versete nu se contrazic, ci se completează reciproc. Ele sunt expresia conlucrării dintre Dumnezeu și om, numită sinergie.
Așa înțelegem și noțiunea de „soartă”. Din perspectiva căderii, există o soartă relativă, pe care omul nu o poate schimba, adică de a trăi în această lume și, în cele din urmă, de a muri.
Dar, din cealaltă perspectivă, cea a mântuirii, omul își decide soarta lui, adică nu există o soartă absolută, ci omul poate ca, împreună cu Hristos, să biruie moartea. Cu alte cuvinte, nu există o soartă prestabilită, ci un destin decis prin conlucrare cu Dumnezeu.
Același sens au și expresiile românești „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus” și „soarta este cum și-o face omul”. Ambele sunt corecte. Soarta noastră vine de la Dumnezeu, dar ne-o modelăm cu mâinile noastre. Iar Pr. Stăniloae spunea: omul își decide singur soarta, judecându-se cu judecata, pe care o face asupra altora.
Plecând de la cele două puncte de vedere, unii afirmă că există „soartă”, iar alții, că nu există. Concluzia este că toți au dreptate, importantă este perspectiva.
Costi Boșneag este omul care a participat la trei conflicte, pentru trei guverne, pe trei continente diferite. Primul conflict la care a participat, chiar fără voia lui, l-a făcut să scrie o carte, „Involuntar în Războiul Altora”. Cartea este o mărturie despre ororile prin care a trecut.
Urc pe motocicletă, împreună cu un prieten și mă îndrept spre casa sa. Cum altfel poți merge acasă la un fost soldat, dacă nu pe motocicletă? Vremea se anunță a fi una frumoasă, vântul adie lin și soarele se reflectă în astfaltul încins. După cam jumătate de oră, ajung în Porumbacul de Sus, acolo unde fostul mercenar a ales să-și trăiască restul vieții, odihnidu-se după atâtea experiențe traumatizante, căci nu numai trupul îl are ostenit, ci și sufletul. Costi mă întâmpină în fața căbănuței lui, ruptă parcă de restul lumii, înconjurată de niște perdele de copaci. Doar câinii, tovarăși de nădejde, mai rup din liniștea covârșitoare.
Ne-am așezat pe terasă. Sunt aproape copleșit. Nu-mi aduc aminte să mai fi întânit un om care să fi fost în război. Costi are 54 de ani. Se așază pe balansoar, îmi toarnă un pahar cu apă și începe firul poveștii: „Sunt născut și crescut în București, dar în clipa de față Bucureștiul nu-mi place cum arată și nu din cauza clădirilor, ci a societății, a oamenior care s-au schimbat foarte mult. Și nu în bine. Am terminat liceul în `88. Nu am fost interesat să fac studii superioare, vremurile au fost de altă natură, am avut alte preocupări la acea vreme. Dar am terminat un curs la Staffordshire University din Marea Britanie, necesar pentru a deține o licență de Public House Manager”.
L-am întrebat pe Costi cum a fost în armată: „În timpul Revoluției eram în serviciul militar. Aveam deja un an. La începerea Revoluției eram la o unitate care se numea pe atunci «Unitate Militară Disciplinară de Reeducare prin Munca Socialistă». Ceaușescu avea pe atunci legal doar un batalion disciplinar, cel de la Caracal, unde cei care satisfăceau stagiul militar (în cazul în care făceau anumite acte, considerate criminale sau ilegale) erau judecați de un tribunal militar și condamnați, executând pedeapsa, apoi își continuau stagiul militar.
Acel batalion nu ar putut face capacitativ la câte s-ar fi întâmplat la nivelul armatei române, să zicem în decurs de un an. Așa că existau mai multe unități denumite cum am spus anterior. În cadrul acestei instituții nu mai aveai dreptul la însemne de armă, nu mai aveai dreptul să porți armament și erai folosit în munci foarte grele: în agricultură, în mine, în construcții, în Deltă la stuf. Era un fel de muncă silnică, singurul avantaj fiind că perioada în care erai în acest centru echivala cu stagiul militar”.
Ajunge la această unitate de „delicvenți” ca urmare a unei scrisori în care înjura toată familia «Conducătorului iubit». Generalul Vlad interceptează scrisoarea, familia lui Costi fiind oricum urmărită pentru că frații săi mai mari încercaseră să fugă din țară. Mai mult, unul din ei chiar reușise să treacă granița. Costi ajunge, la unitatea care a construit pista de aterizare și decolare de la Aerodromul Militar din Câmpia Turzii. „Acolo am aflat că se afla toată scursura armatei, erau peste 90 de analfabeți care se considerau la mentalitatea vremii respective veterani față de noi. Considerau o insultă față de ei că am terminat un liceu. Ne-am întânit cu un nivel de muncă extraordinar de greu și de mare. Șapte zile pe săptămână, de la ora 5 jumătate dimineața până la 11 noaptea. Nu aveam apă, acesta este o regiune care are problemă cu apa.
Toată perioada de vară cât am stat acolo beam apă din șanțuri de irigații. Și asta dacă reușeam să găsim apă. Hrana era mai mult decât mizerabilă, noroc că de-a lungul pistei de avioane erau lanuri de porumb. Am mâncat în acea vară porumb sub toate formele: crud, fiert, copt, ars, băgat în smoală, la 380 v, tot ce ne venea în cap. Au trecut 35 de ani și nu cred că am mai mâncat 10 știuleți de porumb. Nu voiam să mai văd porumb în viața mea. Am stat aproximativ patru luni acolo. Apoi, eu m-am transferat în sediul unității, care era în Cluj. Revoluția m-a prins la Cluj pe mine”.
Evenimentele din 1989 îl găsesc pe Costi la aceeși unitate disciplinară. Aici, i se ordonă să tragă în revoluționari. Se baricadează, împreună cu colegii, în dormitoare, cu toată muniția primită, și refuză să execute ordinul.
A venit libertatea. Și, cu ea, tentațiile care au fost suprimate atâta amar de vreme. „Tu cum ai reușit să pleci din țară?”, îmi întreb gazda. Intră în casă, stă câteva secunde și se întoarce cu o carte în mână. Deodată, începe să picure afară. Coincidență sau nu, cerul vrea să dramatizeze parcă mai mult povestea. Îmi dă cartea în mâini. Tresar. „«Involunar în Războiul Altora» este o carte pe care nu am vrut să o scriu, dar tot am fost împins de la spate. Este un capitol din viața mea, este primul conflict la care am luat parte: războiul din Bosnia și Herțegovina. Am terminat armata în `90.
Până în `92 am făcut diverse munci. În acel an am urmat singura școală de cascadori făcută de Szobi Cseh. Am absolvit-o, am jucat în câteva filme, dar la acea vreme nu puteai să trăiești din acea meserie. Nici acum nu e ușor, dar ai mai multe oportunități. În `93, împreună cu niște prieteni am decis să mergem în Italia. Noi știam că urmează să trecem trei granițe. Iugoslavia începea să se fărâmițeze. Apăruseră deja Slovenia și Croația, dar noi nu știam nimic de Bosnia. De primele două nu ne făceam griji, de acestea garanta șoferul nostru, care ne era și ghid; la granița granița italiană ne făceam mai multe griji. Mergeam mai mult noaptea, schimbam destul de des mașinile.
La un moment dat, la un control pe șosea, ne-au dat jos din mașină. Mai întâi a coborât șoferul, care ne dădea pașapoartele noastre la control. În pașapoarte se puneau niște bani, căci așa se proceda prin Balcani la acea vreme și, de obicei, ne făceau semn să mergem mai departe. Numai că la acest control nu a funcționat așa. S-a nimerit să fiu în față, astfel am văzut totul. S-a dus șoferul să dea șpaga. Noi am crezut că liderul de grup vrea mai mulți bani, că nu-i convine de cât i-am dat. A urmat apoi un fel de teatru.
Noi ne așteptam să vină la mașină, să se facă că vorbește cu noi, apoi să bage mai mulți bani în pașapoarte și să se întoarcă înapoi. N-a fost așa. Deodată, văd cum unul dintre indivizi îl lovește pe șoferul nostru cu tocul de pistol în cap, îl pune jos, apoi îl iau la picioare. A mai fost o mică discuție între ei, în care șoferul nostru l-a scuipat pe unul din ei, iar personajul respectiv l-a împușcat direct în cap. Totul s-a întâmplat extrem de repede! Atât de repede, încât noi nu am avut timp să reacționăm. Și chiar dacă am fi avut timp, tot nu aveam ce să facem. Mașina era înconjurată de 10-12 militari, zic eu, deoarece erau îmbrăcați în uniforme, toți cu arme. Deci noi ce puteam face? Nimic.”
Șoferul, ne destăinuește Costi originea conflictului, era bosniac musulman. Iar cei care îi opriseră, erau bosniaci sârbi. Iar în virtutea conflictului, răzbunarea celor din urmă fusese capitală.
Costi, împreună cu ceilalți români, e luat „să fim măgărușul unul, doi, trei sau patru din coloană. Luptele se dădeau în zone montane. Cât timp am stat acolo nu am dormit o noapte sub acoperiș și căram lăzi de muniție, părți de echipament”.
Mi se par ireale poveștile lui Costi, dar văzând cicatricile de pe corpului lui și privirea dârză, îmi dau seama că nu sunt scorneli. Ploaia s-a întețit, la fel și povestea, așa că intrăm în cabană, unde ne îmbie soția lui Costi cu o cafea. Iar gazda își continua povestea: „Au trecut luni de zile de sclavie, căci cum se numește atunci când obligi pe cineva să facă ceva împotriva voinței sale și fără a fi plătit? În câteva săptămâni, am trecut de la necombatant, de la măgărușul unu, doi, trei sau patru, la combatant, dar împotriva voinței mele mai mult.
La prima luptă la care am participat am început ca necombatant, cărând hrană și muniție celor din prima linie. Dar soarta a vrut ca tot atunci să am parte și de prima mea luptă corp la corp. Nici măcar nu eram înarmat, dar în clipa în care să zicem ești pe un front, împotriva voinței tale, și îi duci de mâncare cuiva, iar la liziera pădurii, să zicem la 50 de metri este inamicul, tu nu ai cum să te mai întorci către linia din spate, deoarece nu poate să fugă nimeni mai repede decât glonțul. Și atunci când vezi că sare cineva la tine cu baioneta pusă la armă, ai două șanse: ori intervine instinctual de supraviețuire și faci orice ca să scapi cu viață, ori înlemnești și ești victimă, un alt cadavru de pe un câmp de luptă. La mine a intervenit instinctul de supraviețuire”.
Costi are fragmente de istorisirecu totul groaznice, cu atrocități specifice războaielor. „După mai multe întâmplări șocante, care m-au marcat pentru restul vieții, am reușit să scap. Întreaga întâmplare, care a durat cât a durat, nu a fost deloc plăcută și căutam să uit tot. Am uitat și limba, dar câteva înjurături nu le-am putut șterge din minte.
O întâmplare ironică s-a a avut loc în 2009, pe când luptam în Afghanistan și aveam un coleg bosniac musulman. Stând de vorbă, din una în alta am constat că am luptat împreună în acea perioadă, în același sector de front, deci puteam oricând să ne omorâm între noi. El s-a justificat că își apăra țara, eu că îmi apăram pielea. N-am fost acolo pentru bani sau că așa aș fi vrut eu. Dacă aș fi fost mercenar, așa cum mi-au zis mulți, atunci am fost cel mai prost plătit mercenar din întreaga istorie a mercenarilor! După patru sau cinci luni de lupte am plecat acasă doi inși, cu zece mărci germane în buzunar. Am luptat cinci luni pentru ceea ce azi ar fi cinci euro”.
„După toată experiența din Bosnia Herțegovina, mi s-au schimbat principiile și modul de a privi și gândi viața. Nu mă mai interesau lucrurile materiale. În anii `90, în România, eu eram totalmente un ciudat, în sensul că toți căutau calea spre îmbogățire, să-și ridice nivelul de trai. Fiecare căuta să dea lovitura. Eu, după tot ce am văzut în Bosnia, am constatat că toate acestea sunt baloane de săpun, pentru că nu luăm nimic cu noi. Atunci când murim luăm cu noi doar experiența de viață, faptele și vorbele, iar ce lăsăm în urma noastră sunt copiii, dacă avem, și faptele pe care le-am făcut. Sunt oameni care au făcut imperii, dinastiii. Nu li se mai știe nici numele acum, nu au luat nimic cu ei! Am realizat că în această viață contează relația interpersonală”, îmi mărturisește Costi.
Costi mai are foarte multe de povestit. A mai publicat încă două cărți și mai are în lucru altele. La vârsta pe care o are acum a trăit cât pentru zece vieți. Nu am putut să trec într-un simplu reportaj tot ce mi-a povestit. Rămân înmărmurit, plin de gânduri, semne de întrebare, după această discuție. Pornesc spre motocicletă. Văd cum se apropie mai mulți nori de ploaie. În gând, îmi răsună suveran în minte o sentință a lui lui Costi: „Am supraviețuit împăcându-mă cu gândul că am murit”.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul un biciclist în vârstă de 46 de ani, sibian, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, bărbatul a fost rănit.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu i-a acordat bărbatului asistență medicală.
Biciclistul a suferit un traumatism cranio-facial și mai multe escoriatii pe mâini și picioare, fiind transportat la UPU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Valoarea totală a proiectului este de aproape 35 de milioane de lei, iar contractul presupune execuția lucrărilor de construcție și montaj.
Banii care provin de la bugetul local al Mediașului vor fi folosiți pentru realizarea utilităţilor şi a dotărilor tehnico-edilitare.
Patru blocuri ANL vor fi ridicate pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Mediaș, 88 de locuințe urmând să fie amenajate.
Obiectivul de investiții va fi realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi va include patru blocuri, respectiv 88 de locuinţe.
Este vorba despre 24 de apartamente cu trei camere, 40 de apartamente cu două camere şi 24 de apartamente cu o cameră.
„În urma demersurilor pe care le-am făcut în ultimii ani, am primit o veste bună pentru tinerii din orașul nostru și anume, aceea că ANL (Agenția Națională pentru Locuințe) a scos la licitație publică construcția de blocuri pentru tineri în Mediaș.
Din mesajul postat reiese faptul că firmele pot depune oferte pentru a participa la licitație până la data de 12 august 2024, existând astfel șansa ca până la sfârșitul acestui an (în cazul în care nu vor exista contestații) să se semneze contractul cu firma câștigătoare, urmând ca pe parcursul anului viitor să înceapă lucrările.
Voi face tot ce ține de mine pentru ca și acest obiectiv important pentru orașul nostru să se realizeze”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul un motociclist în vârstă de 22 de ani, sibian, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă după ce o albină i-a intrat în cască.
În urma impactului, tânărul a fost rănit.
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit la acest eveniment rutier.
Motociclistul a suferit un traumatism toraco-abdominal și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul ca o femeie în vârstă de 28 de ani, domiciliată în Cisnădie, în timp ce conducea motocicleta pe acest sector de drum, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu o movila de pământ.
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale.
Un echipaj SMURD cu medic și motocicleta SMURD au intervenit la acest eveniment rutier și i-au acordat asistență medicală tinerei.
Victima a suferit o fractura deschisă la mână și escoriații, fiind transportată la UPU Sibiu, conștientă.
© Sibiu 100