Acasă Blog Pagina 1403

Adio weekend: o țară din Europa a introdus săptămâna de lucru de 6 zile

Grecia a introdus o săptămână de lucru de 48 de ore, față de cea de 40 de ore, măsura fiind descrisă de sindicate ca fiind „barbară”.

Noua măsură a săptămânii de lucru de 6 zile a intrat în vigoare luni, 1 iulie.

Guvernul prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis a transmis că inițiativa a fost necesară din cauza pericolelor duble ale unei populații în scădere și penuria de muncitori calificați.

Înainte de a anunța legislația, premierul Mitsotakis a descris schimbarea demografică proiectată drept o „bombă cu ceas”, scrie Digi 24.

Reacțiile la această măsură au fost intense. Pentru oponenții, care au ieșit deja în stradă în semn de protest, noua reforma e un pas înapoi în privința drepturilor angajaților la un program flexibil.

Grecii au deja cel mai lung program de lucru din Europa, cu 41 de ore în medie pe săptămână, potrivit agenției de statistică a UE, Eurostat, deși sondajele au demonstrat, de asemenea, că sunt plătiți mult mai puțin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ALERTĂ METEO: Se schimbă radical vremea. Cod Portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină

Județul Sibiu se va afla sub Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, de marți de la ora 10 până miercuri la ora 10.

În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei și local în Banat și în Maramureș, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: Furtună sau tornadă în România? O pădure a fost distrusă în 10 minute

Judeţul Maramureş s-an aflat sub cod portocaliu de ploi, averse şi vijelii luni după-amiază, iar o pădure a fost distrusă în 10 minute.

Au fost probleme mai ales în Sighetu Marmaţiei, unde vântul a smuls copaci şi acoperişuri. Vântul a bătut cu putere şi a pus la pământ o pădure întreagă, la Văleni.

Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiilor de urgenţă provocate de furtuni.

Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital.

Au fost îndepărtaţi 14 copaci, cei mai mulţi în Sighetu Marmaţiei, dar şi 6 acoperişuri care au fost luate de vânt.

”În intervalul 18:20 – 20:00, s-au înregistrat 29 de apeluri prin numărul unic de urgenţă 112, care solicitau intervenţia pompierilor militari, în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase din această seară”, anunţă, luni seară, ISU Maramureş.

SURSĂ VIDEO: Facebook.com/Maria si Mihai Nemes

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Asociația De Poveste invită părinții la un workshop caritabil despre somn

Asociația De Poveste organizează miercuri, 3 iulie, un workshop despre somnul copiilor între 0 și 6 ani, dedicat părinților și viitorilor părinți. Toate fondurile strânse în urma evenimentului vor contribui la educația copiilor și tinerilor din centrele de plasament unde asociația își desfășoară activitatea.

Cum să îți înveți copiii să doarmă sănătos

Workshopul este organizat la inițiativa Anei Bunea, consultant certificat în somnul copiilor. Din 2020, Ana ajută părinți și viitori părinți să își învețe copiii să doarmă, oferindu-le întreg suportul necesar în acest proces complex. Invitată în cadrul întâlnirii este psihoterapeutul Ioana Micu, care lucrează cu mame și copii atât în cadrul ședințelor individuale de terapie, cât și în workshopurile pe care le organizează, și vine pregătită să răspundă întrebărilor legate de siguranța emoțională a copiilor în procesul de schimbare a obiceiurilor legate de somn.

Părinții vor putea afla informații despre rutina de somn, programul adecvat în funcție de vârsta copilului, somnul fraților care dorm în aceeași cameră sau al gemenilor, tehnici graduale pentru adormire independentă, emoțiile și atitudinea părinților raportate la somn.

Mai multe informații despre eveniment, dar și modalitatea de înscriere, se găsesc pe pagina de Facebook Asociația De Poveste (https://www.facebook.com/asociatiadepoveste).

Despre Asociația De Poveste

Asociația De Poveste lucrează cu copiii și tinerii din centrele de plasament din Orlat, Turnu Roșu, Gulliver, Prichindelul și căsuța de tip familial Dalia, reușind astfel să ajungă la peste 120 de copii și tineri instituționalizați. Asociația susține educația și dezvoltarea tinerilor instituționalizați prin voluntariat, sesiuni săptămânale de psihoterapie și art-terapie, organizează ieșiri și excursii, workshop-uri pe diverse teme, cursuri de programare și sprijin privind orientarea în carieră.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Spitalul Municipal Mediaș angajează 11 asistenți medicali generaliști și de farmacie

Spitalul Municipal Mediaș scoate la concurs 9 posturi de asistent medical generalist și două posturi de asistent medica de farmacie.

Posturile sunt pe perioadă determinată, iar concursul va avea loc în zilele de 29 iulie-proba scrisă și 31 iulie-proba practică și interviul.

Concursul se va susține la sediul Spitalului Municipal Mediaș, strada Cloșca numărul 2.

Concursul constă în următoarele etape:

-selecția dosarelor de înscriere: 16.07.2024, ora 15;

-proba scrisă: 29.07.2024, orele 9;

-interviul și proba practică: 31.07.2024, ora 9.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

S-au scumpit vacanțele pe litoralul românesc de la 1 iulie

Luna iulie a debutat cu scumpiri pe litoral, iar tarifele au crescut cu cel puțin zece procente pentru cazare, masă și servicii pe plajă.

Prețurile pornesc de la 156 de lei pe noapte într-un hotel de două stele și se apropie de 700 lei la un hotel de patru stele cu servicii de masă incluse.

Hotelierii au modificat tarifele și în funcție de cerere. Unde solicitările au fost multe, creșterea a depășit 10 procente față de luna iunie, scrie tvrinfo.ro.

Modificările tarifelor sunt resimțite mai ales de turiștii care nu și-au rezervat din vreme cazarea. Pentru un șezlong, prețurile variază între 30 și 100 de lei, pentru un baldachin sau un bungalow, prețurile ajung la 500 de lei.

Turiștii spun că cheltuie pe zi între 300-500 de lei de persoană.

O nouă scumpire este așteptată pe litoral după 20 iulie, perioada când ajung la mare cei mai mulți turiști. Patronii se așteaptă ca sezonul 2024 să fie chiar mai bun decât cel de dinainte de pandemie, în 2019, mai scrie site-ul tvrinfo.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/VIDEO: A fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția viitoarei centuri ocolitoare a Mediașului

Luni a fost publicat pe site-ul e-licitatie.ro anunțul privind proiectarea și execuția viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Mediaș.

Potrivit anunțului, ofertele pot fi depuse până în data de 28 august, ora 15.

Traseul variantei de ocolire a municipiului Mediaș are o lungime liniară de 8769,49 metri, și va cuprinde pasaje, poduri, viaducte, pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie la nivel.

Întregul traseu al variantei ocolitoare începe din drumul național DN 14 din sensul giratoriu existent, traversează calea ferată CF 300 și strada Rora Mare, ocolește stația de epurare ape uzate a orașului peste canalul Ighiș și râul Târnava Mare.

În continuare, traversează strada Titus Andronic și aleea pietonală din cartierul Gura Câmpului, intersectându-se cu DN 14A (strada Baznei) printr-o girație suspendată, după care urmează cursul râului Târnava Mare, traversat cu pod la km 6+140.

Urmează apoi traversarea căii ferate CF300 și se intersectează cu drumul DN 14, la intersecție cu drumul Buzdului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Bujorul de munte” aduce la Gura Râului două zile de sărbătoare, sâmbătă și duminică

Sâmbătă și duminică, la Gura Râului va fi celebrat bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești și pe Junii Sibiului, prima formație de dansuri populare din România, ale cărei rădăcini se găsesc în Gura Râului.

Comuna sibiană Gura Râului îmbracă din nou haine de sărbătoare, la sfârșitul acestei săptămâni, când găzduiește o dublă sărbătoare: a XX-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte” şi evenimente aniversare Junii Sibiului – 80 de ani.

Astfel, sâmbătă 6 iulie și duminică 7 iulie, retrăim frumusețea tradițiilor prin evenimente binecunoscute, ce s-au bucurat de mare succes la edițiile anterioare ale festivalului: Cina ca la stână, Jocul junilor din Gura Râului și Spectacole folclorice de excepție.

În cadrul festivalului, vor evolua Ansamblul folcloric „Bujorul de Munte”, format din copii şi tineri din comună, Ansamblurile folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junilor Sibiului”, alături de interpreți de muzică populară mult îndrăgiți.

La opt decenii de activitate, Junii Sibiului vor fi sărbătoriţi la ei acasă, la poalele Cindrelului.

Duminică, în premieră pentru acest eveniment, organizatorii propun publicului Concertul extraordinar „Paul Surugiu – Fuego și Junii Sibiului”, ce va aduce în prim-plan artiști de marcă ai folclorului românesc și momente coregrafice inedite.

„Junii Sibiului sunt povestea minunată care a dat mereu sens vieții mele. M-am născut și am crescut într-o familie în care jocul popular românesc a fost pus la loc de cinste, alături de costumele populare, cântecele din popor și dragostea pentru tot ce înseamnă satul românesc.

Sunt mândră că și acum, la cei 80 de ani de existență a Junilor, Dumnezeu rânduiește să fiu sănătoasă, în mijlocul unor oameni minunați și să păstoresc această familie mare, de oameni talentați și dăruiți.

Și că îi putem sărbători aici, la Gura Râului, locul binecuvântat de Dumnezeu, locul în care a început frumoasa poveste a Junilor Sibiului, ducând astfel mai departe visul tatălui meu” , spune Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu

Festivalul „Bujorul de Munte” este organizat de Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Judeţean Sibiu, CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu. Parteneri sunt Asociaţia de Înfrumuseţare a Comunei Gura Râului, Asociaţia Pensiunilor Turistice din Gura Râului, Regia Publică Locală Ocolul Silvic Gura Râului, Restaurant Prima Baraj Gura Râului, Cricova.

PROGRAMUL FESTIVALULUI „BUJORUL DE MUNTE”

Sâmbătă, 6 iulie 2024

  • Ora 18, SCENA FESTIVALULUI, ÎN AVAL DE BARAJ
  • „Cina ca la stână” – Spectacol folcloric, susținut de:

Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte” – Gura Râului, Anastasia Păunescu, Maria Damian, Ștefania Boboc, Andreea Câmpean, Ruth Mezie

Maria Lepindea, Ileana Conțiu, Traian Stoiță

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Ionela Răspop, Ioana Brad, Ilie Medrea, Alina Pinca, Gabriela Tuță, Adriana și Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu

Prezintă: Traian Stoiță

Duminică, 7 iulie 2024

  • Ora 12, Jocul junilor din Gura Râului – în centrul comunei
  • Ora 13, SCENA FESTIVALULUI, ÎN AVAL DE BARAJ

În cadrul proiectului „Aniversare Junii Sibiului 80 de ani”:

  • Recital folcloric

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junilor Sibiului”

Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Alina Bîcă, Marcel Părău, Cristian Pomohaci

  • Spectacol extraordinar Paul Surugiu Fuego ȘI Junii Sibiului

Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Oana Tomoiagă, Ștefania Narenji, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Florin Boita, Liliana Laichici, Maria Butilă, Aurora și Săndel Mihai, Adrian Neamțu

  • Petrecere bănățeană, cu Liliana Laichici și Adrian Stanca

Prezintă: Iuliana Tudor

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fly Lili nu mai zboară din iulie de pe Aeroportul Sibiu. Cursele au fost amânate până în septembrie 2024

Fly Lili a decis să amâne cu două luni cele cinci rute aeriene care urmau să devină operabile din luna iulie 2024, de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Potrivit boardingpass.ro, acestea au fost amânate pentru luna septembrie.

Situația se datorează, susțin reprezentanții companiei, procesului de înmatriculare a unor aeronave pe care aceasta le-a achiziționat, termenul fiind mult mai mare decât cel prevăzut.

Cursele amânate sunt cele de pe rutele Munchen, Stuttgardt (Germania), Roma și Milano (Italia) și Barcelona (Spania).

Astfel, compania sibiană Fly Lili a anulat toate zborurile planificate pentru a fi operate de pe Aeroportul Sibiu în lunile iulie și august. Compania aeriană nu a făcut deocamdată încă un anunș oficial privind anularea curselor.

În prezent, compania Fly Lili operează cu două aeronave Airbus A320. Adițional, Fly Lili a închiriat de câteva săptămâni un avion Airbus A321, cu tot cu echipajul de zbor, de la compania portugheză Hi Fly.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tabere gratuite pentru copiii ucraineni și din comunitatea romă

Asociația DooBeeGood anunță organizarea taberelor de vară pentru 120 de copii din medii defavorizate, marcând al treilea an consecutiv de activitate în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Anul acesta, taberele vor avea loc în județul Sibiu, în localitățile Cisnădioara, Iacobeni, Brateiu.

Tabere pentru copiii ucraineni care au pierdut un părinte în război

Primul eveniment din această vară va fi o tabără destinată copiilor ucraineni care au pierdut un părinte în război. Organizată în colaborare cu Children of Heroes, această tabără are scopul de a oferi acestor copii o experiență plină de activități recreative și educative, cum ar fi ateliere de teatru, seminarii de robotică și științe, și activități de arte și meserii. Aceste activități sunt menite să aducă un zâmbet pe fețele lor și să le ofere un refugiu de la realitățile dure ale vieții cotidiene.

Apoi, vor urma două tabere pentru copiii de etnie romă, care vor avea acces la aceleași activități educative și la un mediu care să le sprijine dezvoltarea personală și socială.

Scopul acestor tabere este de a crea oportunități egale pentru copii și de a le deschide noi orizonturi prin educație și activități recreative.
„Suntem foarte entuziasmați să continuăm tradiția taberelor de vară și să aducem bucurie și speranță în viețile acestor copii. Parteneriatul cu Children of Heroes ne permite să extindem impactul nostru și să ajutăm o categorie extrem de vulnerabilă – copiii afectați direct de conflictul din Ucraina”, a declarat Diana Murguleț, Directorul Executiv al Asociației DooBeeGood.

Taberele organizate de Asociația DooBeeGood reprezintă o oportunitate unică pentru copii de a se dezvolta într-un mediu sigur, de a învăța lucruri noi și de a-și face prieteni. Cu sprijinul comunității și al partenerilor, DooBeeGood continuă să fie un pilon de sprijin pentru copiii din medii defavorizate.
Pentru mai multe informații despre activitățile și proiectele Asociației DooBeeGood, puteți vizita site-ul: ww.doobeegood.org/ sau să contactați Asociația la [email protected].

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Madrigal a deschis și închis FITS 2024

În perioada 21 – 30 iunie 2024, peste 10.000 de persoane au fost prezente la evenimentele Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din cadrul ediției a 31-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Istoria Festivalului se va scrie funcție de ediția în care Corul Madrigal a venit și a cântat altfel în inima FITS, la Sibiu! Dragi prieteni pe viață, vă îmbrățișez cu inima și cu sufletul, trecând prin minte toate luminile pe care le-am găsit cu voi!”

Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Duminică, 30 iunie, Corul Madrigal a prezentat cea mai nouă producție a sa, chiar în ultima zi a FITS, unul dintre cele mai importante festivaluri ale artelor spectacolului din lume.

Corul Madrigal în cifre

  • 4.500 de persoane au participat la premiera Spectacolului Extraordinar de închidere FITS 2024 – „Madrigal: Ritualuri” organizat în coproducție cu Muzeul ASTRA.
  • 10 scene de ritualuri susținute de peste 200 de copii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi și 30 de artiști invitați au fost puse în scenă în jurul Lacului Dumbrava.
  • 2.000 de spectatori au fost prezenți în audiență și sâmbătă, 29 iunie, la avanpremiera evenimentului.

„Ritualuri” pe malul Lacului Dumbrava

Spectacolul Extraordinar „Ritualuri” a fost produs de Corul Madrigal în coproducție cu Muzeul ASTRA și a adus pe malul Lacului Dumbrava un decor original, sub forma unei corăbii, pe al cărei catarg a fluturat steagul FITS. După apusul soarelui, cele 90 de minute ale concertului Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, au fost însoțite de light design, efecte speciale pirotehnice și proiecții luminoase spectaculoase pe lac și în Pădurea Dumbrava.

După concert, până după ora 01:00, spectatorii au participat la scenele de ritualuri muzicale amplasate în pădure, susținute de Zoli Toth și Young Beats și de corurile de copii Cantus Mundi: „Waldorf” Iași, dirijor Daniel Popa; „Unirea” Focșani, dirijor Ana-Maria Rusu; Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, dirijor Nicoleta Țâmpu și „Junior Vip & Vox Infantes” Cluj-Napoca, dirijor Anca Mariaș.

Acestora li s-au alăturat Ansamblul „Tihii Dunai”/ „Dunărea liniștită” de la Brăila, dirijor Maria Milea, creatoarele populare de la șezătoarea din Ozun, trupa dansatorilor cu foc „PyroArts” din Brașov, actrițele Ioana-Alina Nichita, Daniela Rusu, Alexandra Stroe și Baletul Operei Comice pentru Copii, coordonat de Andreea Soare.

Conceptul evenimentului a fost semnat de Emil Pantelimon, scenografia de Vladimir Turturica, regia de sunet de Gabriel Scîrlet, light design-ul de Mircea Mitroi și Ivan Klopov, proiecțiile video de Dorin Popovici. La pian a acompaniat Abel Corban, iar la vioară, Raluca Sfîriac. Coordonarea scenelor „Ritualuri” a fost asigurată de Leila Popovici.

Invitat special al FITS 2024, Corul Madrigal a fost prezent în cele 10 zile de Festival cu o multitudine de evenimente

  • Gala de deschidere a FITS 2024, spectacolul-poem dedicat prieteniei, susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, s-a bucurat de participarea extraordinară a oamenilor de teatru Constantin Chiriac, Pippo Delbono și Tim Robbins. Evenimentul a reunit aproape 1.000 de spectatori în curtea Casei Alteberger, vechea primărie a Sibiului.
  • Expunerea Muzeului Madrigal în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal a adus la Sibiu 8 secțiuni din marea expoziție „Pe mai multe voci”, cu peste 3.500 de vizitatori în cadrul FITS. Expoziția Madrigal va fi găzduită la Sibiu până pe 30 august 2024.
  • Primul număr al Revista Madrigal – publicația culturală trimestrială de 244 de pagini – a fost lansat în cadrul Bursei Internaționale a Spectacolelor de la Sibiu, într-o conferință moderată de profesorul și criticul de teatru Octavian Saiu.

Totodată, prezentarea Corului Madrigal în cadrul Bursei Internaționale a Spectacolelor de la Sibiu a deschis noi colaborări și perspectiva unor întâlniri viitoare cu publicul național și internațional.

Tot în cadrul FITS 2024, pe 28 iunie, 120 de copii din 9 coruri Cantus Mundi din Sibiu au cântat alături de legendara trupă Compact și Paul Ciuci in Piața Mare din Sibiu.

Evenimentele Corului Madrigal la Sibiu s-au desfășurat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul ASTRA și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A 31-a ediţie FITS a ajuns la final

Ieri s-a încheiat a 31-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume. Anul acesta, FITS a propus publicului peste 830 de evenimente, în care au fost implicaţi peste 5000 de artişti din 82 de ţări. Tema ediţiei a fost Prietenie/Friendship, iar hashtagurile oficiale #PrieteniPeViata şi #FITS2024.

A fost o ediţie care a adunat prieteni ai festivalului din toate colţurile lumii şi le-a oferit prilejul reîntâlnirii cu arta la cel mai înalt nivel. Pe parcursul celor 10 zile de festival au venit în faţa publicului personalităţi precum John Malkovich, Tim Robbins, Isabelle Adjani, Pippo Delbono, Jan Fabre, Neil LaBute, Anne Teresa de Keersmaeker, Lukasz Twarkowski, Rafaela Carrasco, Hervé Koubi sau David Gutiérrez.

Ultima zi de FITS 2024: Madrigal și un spectacol regal de artificii și drone

Ultima zi de FITS s-a încheiat cu două evenimente speciale. Gala de închidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc duminică seara, la Muzeul Astra din Sibiu, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” punând în scenă spectacolul Ritualuri, un spectacol-concept, construit în jurul ritualurilor universale. În regia lui Emil Pantelimon și sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, Corul Madrigal a oferit un regal artistic de excepție celor prezenți în zona lacului din cadrul complexului muzeal Astra. Spectacolul a fost creat special pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și s-a desfășurat după apusul soarelui, pe malul lacului Dumbrava.

După concertul Corului Madrigal, în spațiul muzeului au fost puse în scenă multiple secvențe dedicate ritualurilor, până după miezul nopții. Zona din jurul lacului a devenit un mare univers artistic, unde audiența a fost martoră a unor proiecții de video mapping în pădure, în același timp fiind în dialog permanent cu artiștii.

Cel de-al doilea eveniment special care a închis FITS 2024 a fost spectacolul de drone, combinat cu cel de artificii eco și muzică, din Piața Teatrului. Față de anul trecut, show-ul de anul acesta a durat mai mult, circa 15 minute, și a implicat 280 de drone luminoase care au făcut un adevărat spectacol pe cerul Sibiului, sub privirile emoționate ale miilor de spectatori adunați în centrul orașului.

Tot în închiderea festivalului, mii de oameni s-au bucurat de concertul live Gypsy Folie din Piața Mare. Formidabila fanfară macedoneană a luat Occidentul prin surprindere în anul 1997 cu albumul L’Orient est rouge. Stilul furtunos caracteristic formației a devenit extrem de popular apoi: secțiunea lor ritmică puternică de tobe plus patru tube, soliștii plini de patos și elementele de funk ale muzicii invită orice tip de public la dans. Fanfarele orientale sunt o specialitate a rromilor din toată regiunea Balcanilor, din Serbia până în Macedonia.

Spectacolele ultimei zile

Nu în ultimul rând, ultima zi de FITS 2024 a adus în fața publicului numeroase spectacole de teatru, muzică, dans și circ. La Fabrica de Cultură – UniCredit s-a jucat Fiul de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Nicolas este un tânăr care trece printr-o perioadă dificilă. După divorțul părinților, rămâne în grijă mamei, Anne, în timp ce tatăl, Pierre, s-a recăsătorit și are un băiețel împreună cu Sofia, cea de-a două soție.

Nereușind să se adapteze noii realități, Nicolas se autoizolează de școală, prieteni și familie, iar amintirea copilului mereu zâmbitor, cu o veselie contagioasă, devine din ce în ce mai îndepărtată. Restaurarea echilibrului emoțional al lui Nicolas se dovedește a fi mai dificilă decât se așteptau cei doi părinți, chiar și după ce acesta se mută în casa tatălui.

Spectacolul stradal Legenda din Hamelin, o posibilă istorie a sașilor a adus în fața publicului o întâmplare povestită prin multe voci de-a lungul timpului. Se presupune că din Hamelin au venit primii sași în Transilvania. Drumul lor a fost imaginat de toți autorii fascinați de basme, fiind transformat într-una dintre cele mai puternice povești despre vulnerabilitatea omului în fața adevărului. Spectacolul este regizat de Andrei și Andreea Grosu de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu și a fost jucat la Biserica Evanghelică din Turnișor.

Un tărâm al visului. Nostalgie după un trecut pe care nu l-am trăit. Sau pe care l-am uitat. O curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe, câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția, cu instalația ei performativă numită „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”. De-a lungul celor șase luni petrecute în Veneția, 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite. Asta a însemnat spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, o producție a Teatrului de Stat Constanța, de Gabriel Sandu, în regia Elenei Morar și a lui Gabriel Sandu. Spectacolul a obținut o nominalizare la Premiul UNITER 2024 pentru Debut, Ramona Niculae și o nominalizare UNITER la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar, Ștefan Mihai.

La Teatrul Gong, s-a jucat Balena de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac de la Teatrul Metropolis din București. Charlie nu a mai ieșit din casă de ani de zile. Nici măcar să întâmpine curierii care îi livrează mâncarea. Charlie este foarte bolnav. S-ar putea ca aceasta să fie ultima săptămână din viața lui. Spectacolul „Balena” ne transformă în martorii încercării unui om însingurat de a se împăca cu propriile alegeri și, mai ales, de a câștiga iertarea celor pe care îi iubește. Spectacolul a obținut o nominalizare pentru Cel mai bun actor în rol principal la Gala Premiilor UNITER 2024 – Sorin Miron.

Tot la Teatrul Gong a fost pusă în scenă spectacolul Slugă la doi stăpâni alla turca, de Carlo Goldoni / Kıvanç Kılınç, în regia lui Muhammet Uzuner. Comedia clasică a scriitorului italian Carlo Goldoni, cea mai jucată comedie clasică din lume timp de secole, este acum adaptată de Kıvanç Kılınç în Istanbulul secolului al XIX-lea, ultima perioadă a Imperiului Otoman. Adaptând textul, Kıvanç Kılınç a localizat locurile și personajele și a creat un ritm prin folosirea unui limbaj rimat. Muhammet Uzuner a pus în scenă tradițiile teatrului popular din două țări mediteraneene, care au multe asemănări între ele, prin sintetizarea elementelor de „Commedia dell’Arte” și „Middle Play”.

FITS 2024 la final

Sutele de spectacole de teatru, dans contemporan sau circ, expoziţiile, instalaţiile Platformei de Arte Vizuale, conferinţele speciale, Bursa de Spectacole, Platforma de Cercetare Doctorală și Festivalul Universităţilor de Teatru – împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Therme Forum, precum şi toate celelalte evenimente asociate FITS, au transmis un puternic mesaj de PRIETENIE alături de partenerii evenimentului, voluntari şi echipa de organizare.

Cifrele FITS 2024

Timp de zece zile, prieteni ai festivalului din toată lumea au urmărit spectacolele din Sibiu, împrejurimile oraşului şi din mediul online. O estimare privind media zilnică de participanţi este de aproximativ 100.000 de persoane.

Şi în mediul online, FITS a depăşit noi recorduri. Website-ul FITS a avut peste 100.000 de vizitatori în luna iunie, iar aplicaţia mobilă a depăşit 10.000 de accesări.

Pe reţelele de socializare, peste 150.000 de utilizatori au văzut mesajele şi video-urile de pe canalul FITS de Instagram, o creştere de 50% faţă de ediţia precedentă, în timp ce mesajele de pe Facebook au fost văzute de peste 500.000 de români.

Cele zece ediţii FITS Talks, emisiunea online moderată de scriitorul Marius Chivu, au adunat peste 100.000 de vizualizări până în acest moment. Peste 70 de texte scrise de echipa de comunicare FITS, printre care se numără transcrieri ale conferințelor speciale FITS 2024, interviuri, precum și multe alte articole dedicate secțiunilor din cadrul acestei ediții de Festival sunt disponibile pe blog.sibfest.ro, platformă pe care vor continua să fie publicate materiale şi în săptămânile următoare. FITS 2024 s-a încheiat, însă poveştile sale continuă să fie spuse!

Ediția a 32-a a Festivalului Internațional de la Sibiu va avea loc între 20 și 29 iunie 2025. Ne vedem la Sibiu!

Urmărește Sibiu 100% în Google