Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar nu va ploua decât slab, în anumite zone.
Săptămâna 18 – 25 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, în timp ce regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
ANM a transmis, luni dimineața, o avertizare Cod Galben de ceață densă pentru 16 localități din județul Sibiu.
Avertizarea vizează localitățile Mediaș, Avrig, Dumbrăveni, Tălmaciu, Copșa Mică, Axente Sever, Porumbacu de Jos, Laslea, Dârlos, Arpașu de Jos, Târnava, Brateiu, Alma, Hoghilag, Boița și Cârța.
Potrivit ANM, se va semnala local ceață, care determină reducerea vizibilității sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Șoferilor le este recomandat să circule cu mare prudență, cu viteză redusă, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcției, să evite efectuarea de manevre riscante, în condiții de vizibilitate diminuată, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să crească distanţa de siguranță.
Bucureștiul devine în perioada 1-3 noiembrie 2024 capitala europeană a roboticii, găzduind RoboFest, un eveniment de top dedicat inovației în industrie, automatizare, inteligență artificială și robotică.
Campusul Universității Politehnice din București (UPB) se transformă într-o expoziție impresionantă de tehnologie, atrăgând profesioniști, elevi și pasionați de pe cinci continente.
Punctul central al RoboFest este competiția RoboChallenge, aflată la a XIII-a ediție, recunoscută drept cel mai mare concurs internațional de robotică din Europa. Aceasta aduce în competiție 600 de participanți și peste 500 de roboți autonomi care se vor întrece în 15 probe complexe, de la lupte între roboți până la teste de navigare și dexteritate. Tot în cadrul festivalului se desfășoară și Qube2Space, prima competiție mondială dedicată PocketQube-urilor pentru liceeni, care provoacă tinerii să dezvolte mini-sateliți funcționali.
8 persoane au fost transportate la spital, duminică seara, în urma unui grav accident produs pe Valea Oltului, în Brezoi.
Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați prin apel 112 pentru a interveni la un eveniment rutier care a avut loc pe DN7, la km 208 + 800m, în localitatea Brezoi.
Trei persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 1, în localitatea Scoreiu.
În timp ce conducea un autoturism spre Brașov, un bărbat în vârstă de 55 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Ilfov.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a conducătoarei auto și a pasagerei din mașina pe care aceasta o conducea, o femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul București, toate victimele fiind transportate la spital conștiente.
ISU Sibiu a transportat la spital femeia de 45 de ani care acuza dureri abdominale.
Echipajul de la Ambulanță a transportat alte două persoane la spital. Este vorba despre bărbatul de 55 de ani care a suferit un traumatism toracic și femeia de41 de ani, care a suferit un traumatism de coloană vertebrală.
SURSĂ FOTO: Info Trafic Făgăraș, Info Trafic județul Brașov
Duminică s-a desfășurat ședința de constituire a noului Consiliul Local Mediaș, primarul Gheorghe Roman și 13 aleși locali fiind validați.
În cadrul acesteia a avut loc ceremonia de învestire a Primarului Gheorghe Roman, al cărui mandat a fost validat de către Judecătoria Mediaș.
Gheorghe Roman a depus jurământul în cursul dimineții la sediul Judecătoriei, iar 13 consilieri locali validați, au depus jurământul de credință, în prezența Prefectului de Sibiu, Mircea Crețu.
Este vorba despre Ioan Aldea, Dan Sima, Mihai Cotei și Iulian Brăteanu din partea Partidului Național Liberal, Horațiu Potra, Ioan Vișa, Dan Panța, Ioan Cîmpean și Teodor Costea din partea Partidului Patrioților, Andreea Frâncu și Liviu Veza din partea Partidului Social Democrat, Vasile Dănuț Muller din partea Alianței pentru Unirea Românilor, respectiv Orosz Csaba din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.
Aleșii locali validați au primit din partea primarului Gheorghe Roman o mapă cu proiectele orașului, a căror valoare depășește suma de 400 milioane de euro. Edilul spune că este convins că aleșii locali vor vota pentru binele Mediașului și al medieșenilor.
„Am depus astăzi jurământul împreună cu 13 consilieri locali, care au fost validați de către Judecătoria Mediaș.
Am profitat de această ocazie pentru a pune la dispoziția fiecărui consilier local, proiectele municipiului Mediaș, proiecte care în acest moment se află în derulare și care însumează peste 400 de milioane de euro.
Îmi exprim convingerea că fiecare consilier local va face exact ce a spus în campania electorală și anume că va veni aici să voteze pentru binele Mediașului și al medieșenilor.
Îmi exprim în același timp speranța că atunci când vor intra în primărie, vor lăsa la intrare acea dorință a unui partid politic de a impune altceva decât ceea ce își doresc medieșenii”, a declarat primarul Gheorghe Roman.
Patru persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe DJ 105N, în afara localității Turnu Roșu.
În timp ce conducea un autoturism, o femeie în vârstă de 30 de ani, din Turnu Roșu, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Avrig.
Patru persoane au fost rănite în urma evenimentului.
O femeie în vârstă de 43 de ani a suferit un traumatism cranian, un bărbat în vârstă de 41 de ani s-a ales cu un traumatism cranian, un tânăr de 24 de ani a suferit un traumatism la picior și un minor în vârstă de 5 ani a suferit un traumatism cranian.
Primăria Sibiu s-a gândit să modernizeze parcul ASTRA. Cam la una sută ani de când s-a statornicit parcul astrist prin cetate. În ultima ședință a Consiliului Local, aleșii au picat de acord asupra necesității acestei revigorări urbanistice. Mai puțin asupra tăierii a vreo 10 copaci, seculari și emblematici. Nu e ca și cum ar fi prima dată când administrația locală taie (o recomandare, daca mi se permite, ca lucrurile să fie făcute fără jumătăți de măsură, ar fi să îi și spânzure!) copacii. Doar că, pare-se, acum e vorba de niște incomodități despre care, de un secol, nimeni nu a fost deranjat. Oricum, dacă luăm în calcul rapiditatea cu care se derulează astfel de proiecte (vezi Gușterland), la vreo 150 de ani, cât vor avea acei copaci până la inaugurare, efectiv, sună mai acceptabil tăietoarea.
Apropo de Gușterland… Da, despre amenajarea acelei zone de agrement din Gușterița e vorba, proiect inițiat în 2020. Cel despre care, în 11 iunie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, primarul în funcție Astrid Fodor declara: „Săptămâna viitoare se deschide șantierul. Vrem să vă arătăm cum arată Gușterița acum și cum va arăta când va fi gata”.
Așteptăm cu celeritate să vină odată, totuși, și acea „săptămână viitoare” promisă nemțește. Până atunci, suntem anunțați că zona de agrement are nevoie de lucrări suplimentare, estimate la încă 15 milioane de lei, fără TVA și că indicatorii tehnico-economici ai proiectului cresc cu alte 18 milioane de lei, ca urmare a cerințelor ghidului de finanțare.
Bine măcar că elevii de la Liceul Onisifor Ghibu vor fi trimiși să învețe, taman în prag de iarnă, în containere. Pentru că acum, ne anunță Primăria, s-a semnat contractul pentru executarea lucrărilor de eficientizare energetică. Dacă e să îmi dau cu părerea, poate nu ar fi lipsit de interes ca acele containere să fie amplasate în locul copacilor din parcul ASTRA. Nu de alta, dar ar fi mai conectați la viața culturală a orașului.
Da, cultura… Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu transmite un „Comunicat de presă către publicul larg”, prin care reia problema încăpățânării managerului instituției de a semna Contractul Colectiv de Muncă. Cu această ocazie, sindicatul ține să își exprime profund îngrijorarea față de nenorocirea cu care se pricopsesc melomanii care, „pierd oportunitatea de a participa la evenimente culturale esențiale”, din cauza anulării concertelor.
Mai mult, ni se spulberă ignoranța, cu mențiunea că „decizia de a organiza o grevă de avertisment de doar 20 de minute, în concertul de deschidere a stagiunii 2024-2025, în data de 31 octombrie 2024, ora 19:00, este justificată prin faptul că publicul sibian nu merită sub nicio formă să sufere din cauza anulării concertelor”!
Da, e vorba despre același public ce vine, uneori, de la zeci (sute chiar) de kilometri pentru un spectacol la Sibiu și, în loc de actul artistic în sine, are parte de un circ în toată regula. Vorbim de acel plătitor de bilet care, uneori își alocă timp, resurse, nervi în trafic, abia găsește un loc de parcare la mama… întâmplării, ajunge la spectacol și, după 10 minute, are parte de un boicot de toată frumusețea, pentru că părțile nu sunt capabile să își spele rufele în justiție.
A, și ar mai fi de amintit o mențiune… În condițiile semnării acelui Contract Colectiv de Muncă, „muzicienii vor beneficia de condiții mai bune, ceea ce se va reflecta în performanțele lor și, implicit, în experiența pe care o trăiți în sală de concert”. Pe înțelesul tuturor… Adică, în loc de un salariu mediu de 12.600 lei (care poate ajunge la sume mult mai generoase, în funcție de varii chestii!), aceștia ar avea șansa să ajungă, cu minim efort din partea managerului Cristian Lupeș, la remunerația Președintelui Consiliului Județean (care e de 12.715 lei!).
Desigur, nu e neapărat locul să ne referim și la extra beneficiile salariaților de la Filarmonică. Însă, în mod cert, ele sunt prevăzute punctual în viitorul Contract Colectiv de Muncă.
O săptămână ca toate celelalte. „I love Sibiu…”
PS. Sindicatul s-a sucit, răzgândit și spune că amână greva. Surprize, surprize, pentru melomani!
Prostul nu e prost destul… dacă nu e şi fudul! – spune o vorbă românească. Adică dacă nu e şi „ îngâmfat, mândru, încrezut şi arogant”, după Dicţionarul explicativ al limbii române, pe care azi nu-l deschide mai nimeni, ca să priceapă ce vorbeşte.
Nu ştiu dacă mulţi pricep ce vrea „ cultura urâtului şi a morţii” de la popoarele lumii, dar ea există, se deplasează devorator de la vest spre est, se impune prin cele mai subtile strategii de cucerire, se înstăpâneşte şi te trezeşti rob şi dependent. Nu-ţi mai pune nimeni cătuşe, nu te mai terorizează cu foamea, frigul şi bătaia ca să te lepezi de Hristos şi nu te mai întemniţează cu zecile de ani, ca în vremea prigoanei comuniste, venită pe tancuri de la răsărit.
„Civilizatorii” lui satan şi-au învăţat lecţia: „dragoste” cu forţa nu se poate! Vechile metode n-au făcut decât să umple cerul de sfinţi! Acum oferta încornoratului s-a rafinat enorm. Te îndoapă, te ţine la cald şi te dezmiardă de îţi pui singur ştreangul de gât, cătuşele la picioare, căluşul în gură şi cipul pe cap, mândru de ispravă şi încrezut. Cine mai e ca tine când împingi, îngâmfat, căruciorul în supermarket, doldora de otrăvurile care te fac dependent de farmacii?
Cine mai e ca tine când faci paradă, mândru, de cele două maşini, trei celulare, patru facultăţi ale odraslei care abia ştie să scrie şi cele 4o de perechi de pantofi din „dressingul” nevestii (că nu se mai poartă dulapul)? Cine-i ca tine când, încrezut, crezi că le ştii pe toate şi toţi ăilalţi „este neşte proşti”, nu-i aşa? Cine-i ca tine, când , arogant, decizi că ţie să nu-ţi sufle nimeni în ciorbă?
Ia priviţi ce agitaţie drăcească a umplut România de părinţi „americani” şi dascăli „moderni”, acum când tocmai ne-a bătut la uşă noaptea morţilor, vrăjitoarelor, dracilor, vampirilor, scheletelor şi pocitaniilor de tot felul, când oameni care se cred cu scaun la cap şi-au batjocorit copiii cu măştile morţii şi i-au aşezat de bunăvoie în gheara lui satan! Nici temniţele comuniste n-au reuşit ceea ce a reuşit „Harry Potter”.
Îndrăzniţi numai să-i spuneţi unuia din casta asta nouă de fuduli ceva de bun simţ sau cu toată dragostea, că s-ar putea să luaţi bătaie. Am îndrăznit eu odată, unui domn bine, care şi-a cumpărat pentru un grătar cu prietenii un chelteu de usturoi chinezesc, din acela care se cocleşte după ce-l cureţi şi-ţi face gaură în stomac după ce-l mănânci, să-i spun că tocmai şi-a cumpărat un ulcer. Credeam că are umor. M-a fugărit jumătate din piaţa Cibin cu înjurăturile lui. Darămite să mai spui cuiva că halloween-ul e bucuria diavolului şi o industrie de zombificare a unui popor creştin!
Cât de departe trebuie să fii de normalitate ca să-ţi transformi copilul în moarte, schelet sau vampir, să te buluceşti pe bani grei la Bran pentru o noapte de groază, să-ţi pice bine un gulaş servit într-un craniu , să-l ţuci pe dracula pe colţi sau să-ţi tragi un selfie cu un machiaj hidos de să cadă pe spate colegii, de invidie, luni dimineaţa la servici.
Mimetismul şi desacralizarea tradiţiilor fac loc unui şuvoi de neoprit al urâtului în cotidian, pentru care remarc o adevărată voluptate. Falsificarea omenească desfigurează în mod primejdios chipul lui Dumnezeu din om. Pocitul omului a devenit o afacere. Şuvoiul ne-a ajuns şi pe noi, românii!
Măşti în societate şi obrăzare groase în politichie, că aşa ne place nouă, să fim în „trend”.
Singurul loc al egalizării totale, spunea Părintele Ion Bria, rămâne spațiul morții. Și mi-a atras atenția, atunci, pentru mereu, că în această egalitate este valorizarea vieții în Hristos a celor care își află plecarea. Mi-era greu atunci să înțeleg și nici acum nu îmi pare ușoară adâncimea cuvintelor acestea. De ele îmi aduc aminte mereu atunci când recitesc parabola aceasta, a bogatului ce-și depășește bogăția prin lipsă de înțelepciune.
Imaginea folosită de Hristos Domnul este cotidiană și azi. Unii cred că bogăția lor le îngăduie să fie orice. Bogatul nostru din Evanghelie se îmbracă în porfiră și vizon deși nu avea drept nici la porfira Împăratului și nici la vizonul regal. El se îmbrăca precum visa să fie onorat. Se veselea în toate zilele vieții sale uitând că dacă se vrea rege ori împărat trebuie să înțeleagă și drama celor care-i alcătuiesc poporul. De atâta fast, orbit, nu vedea săracul de sub nasul lui. Pe Lazăr. Și nu va fi fost singurul.
În antiteză cu imaginea sa de lider de alcov, imaginea amărâtului. Unul ovaționat de slugi. Altul lins de câini, mai empatici decât bogătan. Dacă suntem atenți la text nu ne scapă ironia Mântuitorului: adulatul și uitatul mor în același timp.
Lazăr pare că nu trece prin groapă, pentru că amănuntele din descriere ne spun că a fost luat de îngeri și dus în sânul lui Avraam (Luca 16. 22). Pe când bogatul mort este înmormântat. Se vede că aici sensul este de așezat pur și simplu în mormânt. Ca pe un capăt de linie, un pod care duce doar spre iad.
Domnul ne pune apoi la îndemână cel mai profund dialog între Avraam și vreun muritor ajuns în iad. E bine de citit și pentru cei care nu cred în judecata lui Dumnezeu. Și pentru cei care cred că o pot învârti pe după degetele mâinii umplute de bani. Dialogul ne vădește că bogatul care se distrase „strălucit” în viață cere apă și ajutor pentru frații săi. Prăpastia dintre sânul lui Avraam și iad însă nu poate fi trecută nici măcar pentru un purtător de pahar de apă. Iar în ceea ce-i privește pe cei ai casei au la dispoziție tot ceea ce însemna Scriptura și Tradiția Legământului celui vechi. Atât că ea nu se poate citi printre chiolhane și strălucitoare în chip fals și năucitor.
Pilda aceasta nu este despre bogăție propriu-zisă ci despre sărăcia pe care ea o cultivă în sufletul celui care crede că are. Și că dacă are poate dicta și vieții de după moarte. Poate negocia orice. Și asta o vedem mereu la bogații care pot cumpăra cu bani orice numai educație și cultura vieții veșnice nu prea.
Avraam răspunde bogatului: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe Prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți” (Luca 16. 31). Știe Domnul Hristos ce spune prin gura lui Avraam. Cine trăiește viața în falsuri nu poate gusta din sinceritatea Evangheliei Sale. Și nu va fi răpit de îngeri ci îngropat. Mai întâi în bogăția sa, mai apoi în pământ.
Lazăr nu e pomenit pentru sărăcia sa și atât. Ci pentru răbdarea în care o poartă semn că sânul lui Avraam se deschide pentru orice virtute care te apropie de Hristos. El Însuși un sărac la poarta bogaților care uitând de Lege și Dumnezeu se voiau fie regi, fie împărați peste strălucirea veseliilor din care nu se aude glasul adevăratului Împărat: pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor!
România are un avion achiziționat cu 5 milioane de dolari care poate aduce ploaia în zonele afectate de secetă.
Avionul este dotat cu tehnologii speciale pentru intervenţii asupra norilor şi a fost achiziţionat, la mâna a doua, de o firmă privată românească, de la o companie aeriană americană. Afacerea a fost parafată în contextul parteneriatului strategic România – SUA.
În patru ore de zbor, avionul poate stimula creşterea precipitaţilor pe o suprafaţă de circa 500.000 de hectare, adică aproximativ 6% din suprafaţa arabilă a ţării, potrivit reprezentanţilor companiei beneficiare. Condiţia este să existe nori.
Alte trei aeronave de acest fel ajung în ţară, în următorii ani, scrie site-ul tvrinfo.ro.
Pentru moment, avionul va sta în hangar până când va fi închiriat de autorităţile române sau de clienţi din străinătate.
Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Antigrindă şi Creştera Precipitaţilor, are în plan de mai mulţi ani să cumpere propriile avioane utilitare.
George V. Precup respiră, trăiește, făptuiește și, uneori, scrie poezie. De când îl știu (și sunt niscaiva ani de atunci), pentru el poezia e o condiție. A publicat până acum 11 volume de poeme, a agonisit deloc puține premii literare și a umplut (și umple) săli generoase cu recitalurile sale. Dar mai ales, deși nu abuzează de ipostaza de poet, îl înspăimântă de-a dreptul perspectiva de a nu mai fi unul dintre creatorii de poezie. Pentru că, spune el, „chiar mă simt locuit de poezie. E o dependență, categoric! Dar nu una nocivă, nici vorbă!”
Unul din cei mai traduși poeți sibieni
Se spune că poeții nu au o epocă a lor. Ci epoca are, din când în când, poeții ei. Așa cum, de altfel, creatorii nu au vârstă, ci sunt cu toții tineri, doar de vârste diferite. George Precup e la vârsta maturității. Adică a acelei perioade în care poezia lui a dat în pârg. Poemele sale au trecut de receptarea zonală, deseori întâlnindu-l antologat în tot felul de periodice sau volume redutabile din varii tărâmuri ale lumii. Așa se face că nu mai miră pe nimeni să îl regăsească, de pildă, în câte o carte în limba ebraică („Îngeri cu aripi de gheață”, în traducerea lui Menachem M. Falek, Ed. Eked, Israel, Tel Aviv, 2017), greacă („Versurile sunt regula de aur a efemerelor. Poeți din Balcani”, Ed. Ekdoseis, Salonic, 2020) sau în orice alt grai.
S-a născut la Borsec. Tatăl, din Bistrița, mama, Sibiu. Ajunși la Borsec „prin repartiția” părinților. Aici a stat doar un an, pentru că, tot din cauza / datorită serviciului alor săi, a trebuit să se mute la Băile Herculane. Un loc în care a rămas următorii șapte ani, interval de timp pe care George îl consideră fără tăgadă ca fiind „cea mai superbă etapă a vieții mele. Pe atunci Băile Herculane era un regat al frumuseții, ceva de neimaginat”. După opt ani de pribegie, s-a statornicit în Sibiu. „De atunci a început traiul fericirii și nefericirii mele aici”, își continuă povestea George Precup, la o cafea aburindă în biroul Redacției noastre.
În copilărie, face sport de performanță. Atletism. Unde e cel mai mic de statură la triplu salt, dintre juniorii României. Unde obține câteva premii remarcabile. Duce torța olimpică de la Olimpiada de la München, când aceasta trece prin Sibiu, undeva după anii 1970.
„Îmi amintesc despre unul dintre membrii Grupului care au debutat odată cu Nichita Stănescu, schimbând fața poeziei românești contemporane; se spunea că e un «înger bătrân». George V. Precup mi se pare a fi un asemenea înger, îmbătrânind într-o vreme a întunericului în care el știa că este lumină“ (Mircea Ivănescu)
Părinții îi „furau” lanternele, să nu mai citească noaptea, sub pătură
Scrie poezie de când se știe. Pe la 11 ani începe să și fie conștient că are ce spune pentru mai târziu. Mai exact, prin 1965, de când păstrează primele texte. Citește orice, încă de când începe să deprindă taina buchiilor. Amintirile de atunci se leagă de momentele când părinții îi „furau” lanternele, pentru că nu se liniștea nici noaptea, când se furișa cu câte o carte pe sub pătură. Citește și recită cu orice prilej, mai ales când e plecat în cantonamente sportive sau la concursuri literare.
Liceul și facultatea le urmează la Sibiu. Se specializează, ca studii universitare, în istorie și antropologie, unde are profesori de calibru, care îi vor jalona devenirile. „Cu Nicolae Branga și Radu Florescu ieșeam după cursuri, împreună cu alți studenți preferați, la o grădină și discutam despre istoria Greciei, despre istoria romană, despre antropologie… Erau niște întâlniri mult mai frumoase decât cursurile în sine”, mărturisește George.
„Scrisul a fost o constantă a vieții mele”
Debutul în revistă s-a întâmplat în „Luceafărul”, prin 1978. În 1988, participă la Festivalul Național de Poezie Octavian Goga, la ediția semicentenară, care a avut loc la Ciucea și la Cluj: „Mi-au dat premiul Goga. Nu am prea spus asta până acum. Dar totuși un sibian care ia premiul Goga la semicentenar la Cluj poate că totuși trebuie amintit. Tot în 1988 am luat premiul Editurii Dacia din Cluj, împreună cu doctorul și extraordinarul poet Radu Lăluțiu. Am făcut mai multe drumuri la Cluj cu Mircea Ivănescu (pot să zic, unul din marii mei prieteni). Însă nici eu, nici Radu Leluțiu, nu am vrut să băgăm 3-4 poezii patriotice în viitorul volum. Prin urmare, nu am mai apărut.
Au fost șapte premianți atunci la Dacia, în 1988. Cartea a apărut ulterior, ca debut, în 1992, la Ed. Euphorion din Sibiu, avându-l redactor de carte pe Dumitru Chioaru. E vorba de volumul «Emiratele visului»”. A urmat volumul „Răul în sâmbure” (Ed. Dacia, editor Dan Damaschin). Apoi altele… Și altele… „Icoana pe ape”, „Măduva nopții”, „Într-o limbă uitată de Dumnezeu” (pentru care a luat și premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, în 2006), „Dolor sau jupuind îndoiala”, „Cu praful pe buze” (antologie de autor), „Aferim”, „Culoarea coniacului tânăr” (premiul Opera Omnia și premiul USR, Filiala Sibiu, în 2019), „Lumina pusă la păstrat”, „Culoarea coniacului tânăr” sunt următoarele volume de poezie.
„Nu mai vreau poezie, vreau somn!”
A lucrat toată viața în cultură, dar a și predat istorie și cultură civică, jumătate de normă, la două licee și două școli generală, pentru plăcerea lui, cum avea să menționeze cu ușoară nostalgie. E membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2021.
De ce scrie? „Nu aș putea spune. Pur și simplu am momente când mă trezesc noaptea și scriu. Aferimul, de exemplu, e integral scrisă pe telefon! Pe telefonul vechi, la care nu renunț tocmai pentru că e așa, ceva de suflet. Parafrazând din Corinteni, aș putea spune: «Eu nu sunt dintre cei care cred în cele ce văd, ci în cele care nu se văd. Pentru că cele care se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt eterne»”.
L-am întrebat dacă are momente care îl fructifică, predilecții pentru anumite tabieturi în care scrii? „Nu. Pur și simplu când vine inspirația. Evident că noaptea, când scrii, ești în febra aceea, ți se pare grozav ce ai scris. Dar dimineața, cu ochii limpezi, vezi că mai ai de lucru la ce ai scris… Apropo de limpezirea din zori, am un poem, între ultimele, în care spun: «Lacomul când scriai cu ochi de centaur, tăind cu cremenea minții formele lâncezi». Pur și simplu uneori ești foarte obosit! Îți e greu și să te trezești și să aprinzi lumina. Și trebuie să scrii! Am și un poem: «Nu mai vreau poezie, vreau somn!»”
Majoritatea poeziilor le scrie de mână, pentru că, spune el, „vreau să am și imaginea aceea, a literei, a cuvântului scris. Lumea a cam uitat să scrie de mână”.
Ce e important pentru un poet să fie bun? „În primul rând, să aibă har. Trebuie să ai har. E ca la fotbal, ca să îl invocăm și pe Nichita Stănescu. Nichita a jucat fotbal. Ai har sau nu ai! Iar acest har, dacă îl ai, ți-l cultivi. Putem vorbi și de doza de suferință din viață, de greutăți. Totul e un conglomerat. Ai în fața ta un om care la un moment dat a pierdut tot, din punct de vedere material. Dar asta m-a călit și m-a fructificat poetic. Poate trebuia să se întâmple asta. Nici nu mai are importanță asta. Neapărat îți trebuie și sporul de cultură. Și să te racordezi la ce se scrie în poezia lumii. Și, desigur, importantă e și reacția cititorului.”
„Poezia lui George V. Precup contaminează, în contact cu ea devii imediat poet, și nu unul oarecare, ci unul care nu mai seamănă cu tine, seamănă cu el! Așadar, un moment de respiro…” (Nora Iuga)
„Ori ești poet integral, sută la sută, respiri poezie, ori faci altceva”
Nu i s-a atrofiat nici spiritul critic, mereu la purtătorul unui poet care are de spus ceva lumii în care trăiește: „Nu cred în poeții intelectuali, foarte premiați, pentru că, culmea, așa e trendul, progresist! Poeții intelectuali sunt nu pe toate gardurile, dar nici departe de ele”.
Nu e tentat să încerce și alte genuri literare. „Știu, e o modă ca după poezie să scrii romane, după romane jurnal, după jurnal cărți de copii, apoi memorii. Poetul e poet! Ori ești poet integral, sută la sută, respiri poezie, antenele îți sunt racordate permanent la poezie, ori faci altceva. Poeții intelectuali asta fac. Scriu relativ bine, de toate. Dar nu explodează.”
Cât va mai scrie poezie? „Cine să știe asta? E de dincolo de mine. Cât ți se dă, ce ți se dă, cum ți se dă. Eu sunt bucuros de ceea ce mi s-a dat.”
Îi e greu să aleagă un volum sau o poezie la care ține cel mai mult. E și firesc. E ingrat să faci diferențieri între proprii copii. „Nu am o predilecție. Dar editorul Ajder (Eikon) știe pe de rost «Aferimul», care are trei pagini și jumătate. Este sau nu «Aferimul». E o etapă de acum 10 ani. Dar las timpul să decidă.” „Aferim” e titlul unei poezii care a cunoscut o „viralizare” fulminantă de la apariția sa până în prezent. De altfel, conceptul a dat și titlul unui volum în sine.
Poeți preferați? Cei de dinainte de 1989 sunt Nichita Stănescu, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, Mariana Marin și Angela Marinescu. Secondați de Ezra Pound, Rainer Maria Rilke și Paul Celan. Iar dintre favoriții secolului XX, de departe merge pe mâna lui „Borges, înțeleptul”.
Cele mai de preț premii
Care îi sunt cele mai de suflet distincții pe tărâmul poeziei? „Cel mai mare premiu al meu este fiica mea. «Iar cele patru brațe ale crucii mele sunt credința / fiica / poezia / prietenii adevărați.» Dar am niște premii, de la unele lansări, pe care nu le-aș da în schimbul niciunui alt premiu al marilor premianți români. La un târg de carte, o doamnă elegantă, rafinată, cu fiica ei, după ce am citit din poezii, a luat două cărți.
Extrem de puțini poeți știu să-și citească poeziile. Eu, cunoscându-i pe toți poeții esențiali ai poeziei române, am aproximat maxim zece. I-am dat un autograf pe carte, și am întrebat-o pentru cine e cea de a doua carte. Și îmi spune: «Atât de mult mi-a plăcut poezia dvoastră, încât vă rog ca această carte să o dăruiți cui doriți dvoastră!» Ce mai poți spune după un asemenea premiu?
Sau, la Galați, mă întâlnisem, unde eram cazat, tot pentru un târg de carte, cu un domn nu foarte familiarizat cu poezia, cultura în sine, și nici poziționat prea bine social, care venise pentru a vinde casete. De fapt, era un fel de cămin. După ce am citit Aferim, a doua zi, domnul acesta îmi spune: «Vreau să scriu și eu!» Pornind de la citirea Aferimului. «Vreau să am și eu poemul ăsta!» Cărțile se vânduseră. Și am trebuit să scriu pe o coală întreagă, pentru că poemul are totuși 3-4 pagini, pentru că nu erau deschise copiatoare, sâmbătă, în zona aceea, și să îi dăruiesc sub aceasta formă poezia. Și au fost multe întâmplări de genul acesta. Aferim a fost o chestie fericită. Pur și simplu m-a inundat poezia și nu mai puteam să nu scriu. Și eram cu somnul la pământ”.
