Acasă Blog Pagina 1445

FOTO: Medalii pentru tinerii jucători de tenis de masă din Mediaș

Jucătorii secției de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Mediaș au fost medaliați la o competiție la Arad.

În perioada 6-9 iunie, municipiul Arad găzduiește a doua ediție a „Cupei Academiei Daniela Dodean”, o competiție care aduce în prim-plan tinerii talentați din tenisul de masă.

Mediașul a fost reprezentat la această competiție de mai mulți sportivi legitimați la CSM Mediaș. Aceștia au reușit să urce pe podium la două categorii de vârstă.

„La categoria U13, echipa formată din Stoica Kewin și Czigler Albert a reușit să obțină locul II, impresionând prin jocul lor tehnic și coordonarea excelentă.

De asemenea, echipa formată din Dranca David și Sîrbu Nicolae a urcat pe podium, ocupând locul III după un meci plin de suspans.

Categoria U11 a adus, de asemenea, rezultate remarcabile pentru tinerii jucători. Echipa compusă din Dominic Costea, Todoran Matei și Bina Eduard Clenciu a reușit să obțină locul III”, a transmis Clubul Sportiv Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Vederea

În unele zone, renumita colindă „O, ce veste minunată”, are varianta „Ce vedere minunată”. Înlocuirea celor doi termeni, „vestea” cu „vederea”, nu este întâmplătoare, ci spune foarte mult.

La Betleem, omenirea întreagă a primit vestea cea bună că S-a născut nouă Mântuitor. Cei care au primit această veste, în cuvânt, au pus-o în minte și în inimă. Dar au fost și dintre aceia care, nu numai că au primit vestea, dar „au și văzut-o”. Au văzut-o cu ochii inimii, au văzut-o cu ochii minții, au văzut-o cu ochii credinței, și așa L-au așezat pe Hristos în ieslea sufletului lor.

În felul acesta, verbul „a vedea” câștigă o importanță deosebită în viața noastră spirituală. Mulți oameni înduhovniciți, cu o trăire deosebită a credinței lor, ajung să Îl vadă pe Dumnezeu, cu ochii sufletului, ai minții și ai inimii. A-L vedea pe Dumnezeu înseamnă, de fapt, nu numai a crede simplu în El, ci înseamnă a-I simți pretutindeni prezența, a-I vedea lucrarea Lui cu noi, a-I percepe mesajul și voia Lui sfântă.

Iată de ce, putem spune că „a vedea” este chiar mai mult decât „a crede”. Fiindcă cel ce vede, acela transpune credința lui în realitate, adică nu mai are niciun fel de îndoială, ci are certitudinea lucrului văzut.

Aceasta este vederea duhovnicească. Adică vederea care unește ochii trupului cu ochii minții, cu ochii inimii, cu ochii sufletului. Așa înțelegem foarte bine de ce heruvimii sunt îngerii „cei cu ochi mulți”, pentru că ei percep mai mult decât orice altă ființă creată. Tot de aici ne dăm seama că orbirea trupului este doar o mică parte din lumea orbilor.

În Evanghelia de astăzi aflăm de un orb vindecat de Hristos. Fariseii, care văd minunea, nu se bucură, pentru că sunt orbi cu mintea și cu inima. Și, văzând ei nu văd, de aceea judecă fără de judecată: a fost încălcată sâmbăta!?

În schimb, orbul Îl vede pe Mesia, dobândind „vederea minunată” de care ne vorbește, așa de înțelept, colinda.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Afrodisiac: puterea

Spuneam deunăzi că „trădătorii noştri au ascuns sub preşul României multe secrete murdare, pe care dacă le-am afla, probabil ne-am pierde minţile…”. În alt context.  

N-aveam cum să mă refer la haznaua trădării naţionale, la dimensiunile ei şi numărul halucinant de personaje cu ştaif, funcţii şi pârghii de putere care se năclăiesc unul pe altul într-însa şi care se devoalează acum. Până deunăzi nu puteam crede că un preşedinte al României se poate învoi să execute la ordin străin camarazi politici, români de-ai lui!!! Nu puteam crede că un om, fost cândva în înalta funcţie de prim ministru, se poate preta la şantaj şi presiune psihologică pentru a devaliza România de sute de milioane de euro. Nu puteam crede că există şpagă de 4 milioane de euro de la un stat străin pentru un român care să-i slujească interesele în detrimentul propriului neam. De necrezut: oameni de afaceri români ucişi, întemniţaţi, torturaţi fizic şi psihic să-şi predea afacerile în mână străină, dosare, arestări, teroare, averi incomensurabile făcute peste noapte prin trădarea interesului naţional. Dar despre ce vorbim, când colonia România a fost predată la cheie „partenerilor” strategici. Acestea sunt doar câteva din dezvăluirile ultimelor zile, făcute de cei care vor să-şi salveze pielea  sau să o bage la saramură pe  altora. Iar capul tuturor capetelor acestei hidre – un generăluţ de securitate, mosorelul care a depănat firele tuturor destinelor celor care i-au căzut în labă şi pe care nu l-a dovedit încă nimeni. Poate acum, când marele licurici i-a făcut vânt pe tobogan. De ce? Chiar şi asta se va afla. Căci, cum spune Sfânta Scriptură „…nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască” (Luca  12; 2).

Ca să vezi acum realitatea românească, trebuie o cantitate considerabilă de şerveţele demachiante şi  multă răbdare. Toate mutrele încărcate cu un strat gros de minciună trebuie „demachiate” ca să poţi vedea adevărata faţă a trădării, hidoşenia lăcomiei nesăţioase şi perversiunea vicleniei slinoase de pe chipul celor care au confiscat puterea în România. Ceea ce – din pronie dumnezeiească, deoarece nimic nu se întâmplă fără voia Lui – iese acum la iveală: o Hidră, ca cea din mitologia greacă, şarpele monstruos din Lerna, cel cu mai multe capete, care creşteau la loc când erau tăiate. Doar Hercule a putut ucide Hidra, când şi-a otrăvit săgeţile cu chiar sângele ei.

Dar să-i lăsăm în plata Domnului, căci – spune slujba de înmormântare la creştinii ortodocşi – când crezi că ai dobândit lumea, în groapă te sălăşluieşti, unde împreună sunt şi bogaţii şi săracii. Socoteală înaintea lui Dumnezeu, însă, dă fiecare în parte.

Citez din  Golda Meir, prim-ministrul Israelului ( 1969 – 1974 ) către poporul evreu: „Dacă vreţi să construiţi o ţară în care se vor întoarce fii şi fiicele voastre, dacă vreţi să construiţi o ţară din care oamenii vor pleca doar în timpul vacanţelor, dacă vreţi să contruiţi o ţară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceţi doar doi paşi: 1. Echivalaţi corupţia cu trădarea de ţară, iar oficialii corupţi cu trădători până la a şaptea generaţie…  2. Faceţi trei profesii cele mai bine plătite şi cele mai respectate: profesia de militar, profesor şi medic. Şi cel mai important – munciţi, munciţi şi munciţi pentru că nimeni în afară de voi nu vă va proteja, nimeni în afară de voi nu vă va hrăni şi doar voi aveţi nevoie de ţara voastră, nimeni altcineva”.

Doamne, ce-mi place punctul 1. !!! Ai milă de poporul acesta şi dă-ne un Hercule care să-l şi aplice! Amin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Procesul de vot suspendat la Cristian

La secția de votare nr. 266 din localitatea Cristian a fost suspendat procesul electoral întrucât s-a produs o eroare la înmânarea buletinelor de vot (s-au acordat mai multe Buletine pentru primar unui cetățean), informează Biroul Electoral Județean (BEJ).

„Remedierea situației a avut loc prompt, s-a întocmit un proces verbal de către președintele secției de votare pentru consemnarea situației apoi procesul electoral a fost reluat în condiții normale”, potrivit BEJ.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO. Adrian Bibu a votat la Școala 12 din Piața Cluj

Candidatul Partidului Național Liberal (PNL) pentru Primăria Sibiu, Adrian Bibu, a votat în această dimineață, la ora 8.30, la Școala Gimnazială nr. 12 din Piața Cluj.

La ieșirea din Secția de votare, acesta a declarat: „Avem de ales între trecut și viitor. Eu am votat pentru viitorul Sibiului. Am votat pentru o nouă viziune, pentru o nouă dinamică și pentru un primar cu putere de muncă. Îi invit pe toți sibienii să iasă la vot în număr cât mai mare, pentru că numai numai așa putem avea o democrație puternică. La europarlamentare am votat pentru o Europă stabilă, pentru o Europă cu parlamentari de bun simț, iar la Consiliul Județean am votat pentru continuitate. Mulțumesc”.

Adrian Bibu este Președintele organizației municipale a PNL și candidează pentru a doua oară la funcția de primar al Sibiului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Câți sibieni au votat până la ora 8.45

Aproximativ 2,1 % dintre sibienii au drept de vot s-au prezentat la urne până la ora 8.45, duminică, 9 iunie 2024.

Aproape 3.000 de persoane de pe listele electorale peramente și 157 de votanți pe liste suplimentare și-au exercitat dreptul la vot.

137.264 de sibieni sunt înscriși pe liste permanente si complementare.

La Mediaș s-au prezentat la urne până la ora 8.45 peste 1.100 de alegători, respectiv 2,5% din totalul de 44.946 de persoane înscrise pe listele permanente si complementare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Sute de incidente electorale și corupere a alegătorilor în ultimele 24 de ore

Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale.

În ultimele 24 de ore, au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare.

67% dintre sesizări a fost despre continuarea campaniei electorale, 11% au fost despre posibile fapte de corupere a alegătorilor, iar restul au privit alte tipuri de fapte.

Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei și 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a 107 posibile infracțiuni.

La acest moment, procesul de vot a început în întreaga țară.

Preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

Responsabilitatea președintelui secției de vot se întinde şi în afara localului secției de votare, până la o distanţă de 500 metri.

În ceea ce privește, atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne, așa cum în campania electorală, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate, și pentru astăzi la nivelul MAI au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice.

Aproximativ 42.800 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri sunt mobilizați la nivelul întregii țări pentru protecția secțiilor de vot și pentru menținerea siguranței publice atât în proximitatea secțiilor de votare, cât și pe raza localităților.

Echipe formate din angajați MAI au misiunea de a efectua cercetări de urgență în cazul sesizărilor privind nerespectarea legii în context electoral.

Peste 1.600 de polițiști desfășoară activități în trafic și verificări inclusiv a modului în care se efectuează transportul de persoane. La această acțiune se va asigura sprijin aerian cu ajutorul aeronavelor IGAv.

Conducerea Ministerului a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, maximă atenție fiind acordată verificărilor privind comiterea unor contravenții sau infracțiuni electorale, indiferent de persoanele implicate”, a transmis MAI.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bogdan Trif, candidatul PSD la Președinția Consiliului Județean Sibiu, a votat la Liceul Energetic

Bogdan Trif, liderul județean al Partidului Social Democrat (PSD) și candidat la preşedinţia Consiliului Județean Sibiu, a votat la ora 8:00, la Liceul Energetic.

După exprimarea votului, Bogdan Trif a declarat: „Am votat azi, cu speranța că la Consiliul Județean se va face o schimbare, o schimbare în bine. Ne dorim cu toții acel spital județean. Ne dorim cu toții ca toate proiectele mari care au fost ratate de actuala conducere să se transforme în viitorul mandat în realitate și de aceea am votat o nouă conducere a Consiliului Județean, o echipă puternică, o echipă competentă, care să poată să implementeze aceste proiecte la Primăria Sibiu.

Mizez pe o echipă de oameni tineri, o echipă de oameni competenți, care să ducă Sibiul mai sus decât este. Iar la Parlamentul European am votat cu speranța ca acei colegi ai mei de la PSD o să ne reprezinte cu cinste în Parlamentul European. Îl avem acolo pe colegul nostru Victor Negrescu, pe Mihai Tudose și lista poate să continue. Sunt oameni competenți care cu siguranță pot să apere interesele României. Vă mulțumesc!”

Bogdan Trif, candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Sibiu, este președintele organizației județene a PSD și deputat de Sibiu. Candidează pentru a doua oară la funcția de Președinte al Consiliului Județean Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Poliția Română: Rețelele de socializare sunt spațiu public, este interzisă transmiterea de mesaje electorale

Ministerul Afacerilor Interne a atras atenția că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia.

Reprezentanţii MAI au făcut precizări în contextul apariţiei unor informaţii privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare.

„Pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare, facem următoarele precizări: potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public.

Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis MAI.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un șofer de 77 de ani, rănit într-un accident pe DN 14

Un șofer în vârstă de 77 de ani a fost rănit, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs pe DN 14, ieșirea din Slimnic spre Sibiu.

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din municipiul Sibiu, pe un tronson de drum în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului pe partea stângă a direcției de mers.

Singur în autoturism, conducătorul auto a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu i-a acordat asistență medicală bărbatului.

Acesta prezenta o contuzie abdominală și a suferit un atac de panică, fiind transportat la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO: Emoții ca acum 4 decenii. S-au revăzut după 40 de ani de la absolvirea Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș

Cu siguranță generația 1984 a fost una din multele generații de excepție de la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș.

Nu doar prin prisma evoluției personale și profesionale a absolvenților promoției 1980-1984, ci și prin legăturile trainice și durabile care îi unesc pe reprezentanții acestei generații până în prezent.

Unii dintre axentiștii generației 1984 au rămas legați de unitatea medieșeană de învățământ și prin faptul că au copii care sunt elevi sau proaspăt absolvenți ai Liceului Teoretic „Axente Sever”, iar la întâlnirea de 40 de ani emoțiile au fost la fel de puternice atât pentru foștii cât și pentru actualii axentiști.

Sâmbătă, 8 iunie 2024, sala festivă a liceului a găzduit revederea, după 4 decenii, a absolvenților claselor de Matematică-Fizică și respectiv de Mecanică din anul de grație 1984.

„Pentru aproape 30 de axentiști ai promoției 1984 a sunat din nou clopoțelul, iar ei au răspuns „prezent” cu promptitudine.

Ne referim aici la o generație de axentiști care a ținut constant legătura peste timp, având la activ o prezență numeroasă și la întâlnirile anterioare de 10 ani, de 20 de ani, de 30 și de 35 de ani.

De fiecare dată impactul revederii cu colegii a fost plin de bucurii și emoții deopotrivă, inclusiv pentru cei care nu se află în țară și au participat online la întâlnirea de 40 de ani.

Între organizatorii evenimentului s-au aflat Victor Morariu, alături de fiica acestuia Maria Morariu din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, și Constantin Enea, în prezent profesor de informatică la Liceul Teoretic Roth-Oberth.

Participanții au ținut un un moment de reculegere în amintirea colegilor și a cadrelor didactice care nu mai sunt printre noi, după care buna dispoziție și amintirile peripețiilor din liceu i-au cuprins și i-au molipsit din plin.

Au plecat bucuroși de faptul că au avut ocazia să se reîntâlnească, să schimbe impresii și să constate că prieteniile din anii de liceu au dăinuit până în zilele noastre.

Îi așteptăm cu drag și anii viitori să revină la fel de optimiști și încrezători la unitatea de învățământ în care educația i-a ajutat să facă saltul de la adolescență la maturitate”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Tânăr de 16 ani din Sibiu, rănit după ce a căzut cu motocicleta

Un copil în vârstă de 16 ani a fost transportat la spital, sâmbătă, după ce a căzut cu motocicleta pe șosea, pe Drumul Județean 106D.

În timp ce conducea o motocicletă dinspre Poplaca spre Orlat, pe un tronson de drum în curbă, un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Sibiu, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

Tânărul a fost transportat la spital conștient. Deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Un echipaj de la Ambulanța Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier.

În urma accidentului, băiatul a suferit o fractură de claviculă și mai multe contuzii și escoriații, iar echipajul SAJ l-a transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News