Lucrările pe strada Viitorului din Sibiu continuă în această perioadă, iar miercuri s-a turnat primul strat de asfalt.
„Pe strada Viitorului, între strada Târgu Fânului și strada Moara de Scoarță, tronson aflat în modernizare în prezent, s-a turnat astăzi primul strat de asfalt pe carosabil.
După Paști, se va așterne și ultimul strat pe carosabil, precum și pe trotuare.
Ne apropiem de finalizarea acestei investiții”, a anunțat Primăria Sibiu pe Facebook.
Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ei le vor putea efectua doar dacă își doresc.
Este un proiect adoptat de Camera Deputaților, for decizional, iar legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Legea vine în sprijinul părinților singuri care fac ture de noapte și nu au cu cine să-și lase copiii.
Până acum, doar anumite categorii de persoane erau exceptate de la turele de noapte.
Proiectul le dă opțiunea părinților singuri să lucreze în ture de noapte, dacă așa doresc. Astfel, turele de noapte nu mai sunt obligatorii.
„În prezent, Codul muncii prevede dreptul de a decide dacă lucrează în ture de noapte doar în cazul femeilor gravide, al lăuzelor și al celor care alăptează, însă lista beneficiarilor se extinde.
Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfășurată în intervalul orar 22-6. Sunt foarte multe cazuri în care părinții singuri nu au cu cine să-i lase pe cei mici.
Nu toți au un bunic, o rudă sau o persoană apropiată pe care să se bazeze, iar o bonă este extrem de scumpă.
Așa că de cele mai multe ori copiii ajung în grija unor persoane nepotrivite sau sunt lăsați singuri pe timp de noapte.
Familiile monoparentale au nevoie de sprijin, nu de obstacole sau bețe în roate.
Relația părinte-copil poate fi grav afectată de programul de noapte, părintele vine acasă după o tură obositoare și de cele mai multe ori nu se mai poate ocupa cum trebuie de cel mic”, a declarat Silvia Dinică, senator USR și inițiatoarea proiectului de lege.
Pe fiecare masă de sărbători, alimentul nelipsit este pâinea. Fie că e cu maia, fie cu drojdie, românii sunt printre cei mai mari consumatori de pâine, fiind întrebuințată uneori chiar și ca desert (banana bread).
Pentru a afla despre taina de a face pâine, am vorbit cu Virgil Bucșa, ce deține Pâine cu maia by Virgil. Este inginer de profesie, iar după 23 de ani de carieră în domeniul construcțiilor, simte că pasiunea sa pentru pâinea cu maia ar putea sta la baza unei mici afaceri de familie.
„Mereu am fost preocupat ca în alimentația familiei mele să existe produse de origine controlată, cât mai curate și mai apropiate de ceea ce consumau bunicii noștri odinioară. Plecând de la această preocupare, am dezvoltat o idee, o pasiune pentru pâinea autentică, cu maia sălbatică, iar acum, după 5 ani, pot să mărturisesc că sunt un om împlinit. Fac ceea ce îmi place, sunt neobosit în a mă dezvolta și a-mi îmbunătății în permanență produsele, iar oamenii mă creditează, cumpărând și recomandându-mă”, povestește Virgil.
Lista lui de clienți este foarte bine organizată, semn că domeniul ingineriei l-a ajutat foarte mult în a-și planifica agenda. Comenzile de pâine pentru sărbătorile pascale s-au încheiat de aproape două săptămâni, iar în aceste zile se ocupă de pregătirea și dospirea aluatului.
„Problemele de sănătate mi-au adus clienți. Se resimte când mănânci o pâine industrială și când mănânci o pâine lăsată la dospit și făcută cu atenție. Și când lucram pe șantier făceam pâine de casă”, spune el.
Nouă persoane s-au înscris în lupta pentru funcția de primar al municipiului Sibiu la alegerile locale din data de 9 iunie 2024, potrivit Biroul de Circumscripție Nr. 1 al Municipiului Sibiu.
Termenul de înscriere a fost 30 aprilie 2024. Este cel mai mic număr de candidați la funcția de primar al Sibiului din 1992 încoace, de când primarul este ales democratic în România, prin votul direct al cetățenilor.
La alegerile precedente, la nivel local, în septembrie 2020, au fost depuse 12 candidaturi pentru funcția de primar al municipiului Sibiu. La alegerile locale din 9 iunie, noul primar al Sibiului va fi ales dintr-un singur tur de scrutin.
Candidații pentru funcția de primar al municipiului Sibiu (în ordinea admiterii candidaturilor la Biroul de Circumscripție Nr. 1 al Municipiului Sibiu)
1. Cristian Mihai Marinescu – Partidul Patrioților (PP)
2. Lucian Alexandru Găvozdea – Independent
3. Adrian Cosmin Bibu – Partidul Național Liberal (PNL)
4. Sebastian Ilie Suciu – Partidul pentru Unirea Românilor (AUR)
5. Ioan Ștefan Zară – Partidul Ecologist Român (PER)
6. Gheorghe Florian Giubega – Partidul Social Democrat (PSD)
În județul Sibiu s-au sacrificat în abatoare și în locurile autorizate sanitar veterinar de autorități în jur de 1.000 de miei, cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an. Informațiile au fost furnizate de reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentară Sibiu. Datele sunt valabile până la data de 1 mai 2024. Acestora li s-au adăugat mieii sacrificați în gospodăriile proprii de sibieni.
În aceste zile premergătoare sărbătorilor pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică controalele specifice. Sunt vizate, în special, pieţele agroalimentare, abatoarele şi spațiile de sacrificare temporare, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi unităţile de vânzare. Sacrificarea mieilor se poate realiza în unităţi de abatorizare autorizate sau în spaţii amenajate temporar în condiţiile legii numai în perioada 22 aprilie – 3 mai 2024.
ANSVSA urmărește respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, punând accent pe produsele cele mai căutate din această perioadă. Acestea sunt: carnea de miel, ouăle, laptele şi produsele din lapte, peştele, dar și cozonacii, legumele de sezon etc. Medicii veterinari vor efectua controale şi verificări în unități de procesare, depozitare și vânzare a produselor alimentare. La nivelul direcțiilor județene și circumscripțiilor sanitar-veterinare va fi asigurată permanenţă, inclusiv sâmbăta şi duminica. Programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice neregulă se vor găsi pe site-ul fiecărei Direcții județene sanitar-veterinare.
Ciobanii sibieni s-au pregătit din timp, dar au nevoie de sprijin din partea Statului
Totodată, fermierii sibieni sunt mulțumiți de cum au mers vânzările de miei în această perioadă, chiar dacă sărbătorile pascale au venit în acest an mai târziu ca de obicei. Aceștia s-au pregătit din timp, astfel că costurile cu furajele pentru animale nu au fost prea costisitoare. Ciobanii sibieni au vândut miei la viu în medie cu 22 – 24 de lei, în timp ce kilogramul de miel sacrificat a fost de 50-55 de lei.
„Chiar dacă Paștile au venit mai târziu, noi ne-am pregătit din timp. Prețurile pentru miei sunt normale pe această perioadă. Noi am avut costuri mai mari cu furajele, însă trebuie să ținem cont și de puterea de cumpărare a populației. Prețurile au crescut din cauza inflației, în timp ce salariile oamenilor au rămas cam la fel. Nu putem cere mai mult pentru că știm și noi situația economică a oamenilor”, ne-a declarat Ionuț Crețu, președinte Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Măgura” Loamneş.
Acesta spune că după protestul fermierilor de la începutul anului 2024, lucrurile au început să se miște în ceea ce privește măsurile luate de Guvernul României, prin ministerul Agriculturii. S-a acordat o subvenție importantă pentru cultivarea terenului agricol, însă prețul la motorină trebuie în continuare menținut la cote normale. În plus, fermierii sibieni susțin că au nevoie de sprijin din partea statului în ceea ce privește achiziția de tractoare și utilajele agricole, în condițiile în care o pășune destinată ovinelor are nevoie de cel puțin 6 luni pentru a-și reveni.
În cea mai mare parte a timpului, grijile de zi cu zi ne răpesc, rând pe rând, momentele de răsfăț și de odihnă de calitate. Iar, în acest context, somnul nu este pur și simplu un moment în care punem în paranteză toate activitățile mentale și fizice, ci el devine mai degrabă o ”a doua stare”, cu propriile activități mentale și fizice complexe și variate.
Un somn de calitate ne ajută să ne refacem și să ne reîncărcăm energiile pentru a face față zilei următoare. Odihna de calitate se referă la un somn profund și odihnitor, care permite organismului să se refacă și să fie pregătit pentru o nouă zi.
Pentru un somn bun însă, un rol decisiv îl are, desigur, salteaua pe care o alegi să te odihnești. Ne petrecem o treime din viață dormind, în decursul a 7 ani de zile acumulându-se peste 20.000 ore de somn. Acesta e, de altfel, și rezultatul unui sondaj al Fundației naționale de Somn din SUA, care arată că 92% dintre oameni sunt convinși de faptul că un somn bun – și calitatea vieții, în general – ține vital de confortul suprafeței de dormit.
Saltelele SaltSib, un produs 100 % sibian
Sibiul are parte de astfel de profesioniști. SaltSib, producător și distribuitor de saltele, funcționează de peste un deceniu în Sibiu, și se bucură de un real impact pe piața de gen, deoarece saltele sale sunt fabricate cu materiale inteligente de înaltă performanță, special proiectate pentru îmbunătățirea somnului din fiecare noapte. Fiabilitatea și determinarea SaltSib îi permit să ofere saltele de excepție, fabricate 100% în România. Din ce în ce mai mulți comercianți, retaileri, administratori de hoteluri și pensiuni, clienți persoane fizice aleg să aibă încredere în saltelele SaltSib. Și aceasta, pentru că cei de la SaltSib își doresc ”un brand românesc sinonim cu experiență și calitatea pentru toți cei care caută soluții fiabile pentru un somn liniștit și odihnitor”. Produsele SaltSib, fabricate în Sibiu cu echipamente de ultimă generație, ajung în țări precum Franța, Austria, Ungaria, UK, dar și pe litoralul românesc, în industria hotelieră din țară sau străinătate. Acestea pot fi achiziționate, cu prețuri de distribuitori, chiar din showroom-ul fabricii de către oricine le trece pragul.
Ștefan Străjan: ”În primul an am făcut 90.000 km cu mașinuța mea, cu saltele după mine”
Ștefan S
Despre SaltSib, saltele, despre cât e de importantă și ce criterii trebuie să avem în vedere atunci când achiziționăm o saltea am discutat cu Ștefan Străjan, managerul fabricii sibiene de saltele.
Ștefan Străjan activează din 2007 în domeniul confortului. Sunt patru asociați în bussines, el cu 555 % din acțiuni, iar ceilalți cu câte 15% fiecare.
”Povestea a început în 2012, ne spune Ștefan. Lucram atunci în materie primă la producători de spumă poliuretanică și aveam clienți care aveau și producție de tapițerie, în general, și magazine de desfacere proprii. Și am primit o telefon de la un client din Cluj-Napoca: «Ștefan, dă-mi un furnizor bun de saltele!» Și spun «X». «Nu, că nu are calitate.» «Y.» «Nu, că e neserios, nu livrează la timp.» «Z.» «Nu», că nu știu ce. După alte câteva luni bune, altă întrebare, din altă zone a țării. La fel: «Nu știi un furnizor…?» «X, Y, Z.» I-am enumerat pe clienții mei activi pe atunci. La fel, toți cu probleme. Lumea nu căuta un produs ieftin, că era plină, saturată piața, ca și acum. Cumva, volumele în direcția aceea sunt încă. Și după alte câteva luni, aceeași solicitare, din altă zonă a țării. Și m-am întrebat: «Nu e nimeni în stare să scoată un produs ok, la bani ok?» Și atunci am zis să-l fac eu! Acolo a fost startul”.
Vizita la SaltSib
A adunat în jurul său câțiva oameni pentru producție, a achiziționat un spațiu în chirie, a conceput două-trei modele, a externalizat ce nu puteau executa. Au cumpărat câteva compresoare, cât să își poată face treaba și încet-încet a investit în utilaje, apoi în tot ce aveau nevoie: mașini de matlasat, mașini mai performante de cusut, mașină derulată. Au fost printre primii din țară, dacă nu primii care au introdus conceptul de saltea rulată.
Cum a convins clienții să vină către ei?
”Prin multă-multă, foarte multă alergare. Știu că în primul an am făcut 90.000 km cu mașinuța mea, cu saltele după mine. Efectiv, muncă de uzură, de vânzător ambulant. Băteam la fiecare ușă și cumva, cum era cererea neacoperită pe produs de midel price, acolo am și marșat. Nu aveam un produs ieftin, dar nici nu puteam să vând o saltea extraordinar de scumpă, pentru că nu aveam brand în spate. Mergeam însă la potențialii clienți și le spuneam: «Uite, noi avem salteaua aceasta pentru clasa de mijloc, care știu că e căutată. Nu vreți să încercați?» Și așa am început, cu câteva magazine. După aceea am încheiat un parteneriat cu cineva care ne reprezenta pe zona de Horeca și am dezvoltat și foarte bine această zonă. Și acum suntem mai bine cunoscuți pe zona de Horeca, decât pe retail”.
L-am întrebat pe Ștefan care e secretul succesului saltelelor SaltSib și ce îi individualizează în raport cu alți producători?
”Suntem foarte atenți la alegerea materialelor, a materiei prime. De acolo pleacă tot. Tot timpul trebuie să găsești echilibrul acesta, să folosești o materie primă care e sigur că îți oferă confort, că îți oferă rezistență în timp, dar să fii, în același timp, și foarte atent la preț.”
„Să găsești echilibrul, balanța aceasta. Totodată, o preocupare constantă a noastră ține de schimbarea continuă a modelelor. Avem foarte multe modele. Încercăm să ținem trendul tot timpul cu ce apare nou pe piață, participăm la târguri, facem testări de material, de materii prime… Știm să construim, cunoaștem toate standardele în domeniu”.
În 10 ani, o saltea acumulează kilograme de praf, acariani și alte bacterii
De aproximativ cinci ani echipa Saltsib a început să educe piața, să conștientizeze clienții de ce e important să schimbi o saltea, la ce e important să fii atent când alegi salteaua, ce termen de viață are, la cât timp e recomandată schimbarea unei saltele. ”Pentru că, spune Ștefan, ai o saltea de 15 ani, în perfectă stare, și tu te bucuri că salteaua e bună. Și noi facem saltele care rezistă și 20, poate 30 de ani. Salteaua e bună încă, de ce să o arunc? Pentru că – dau exemplul unei saltele pe arcuri – dacă la început acea saltea avea 20 kg, după 10 ani, dacă o cântărești, va avea vreo 30 kg. Diferența înseamnă praf, acarieni, piele moartă și toate altele de genul acesta. Și noi stăm noapte de noapte, dormim pe acea saltea, inspirăm în plămâni. Iar la bătrânețe sunt riscuri clare să apară boli pulmonare”.
Produsele SaltSib sunt în proporție dominantă fabricate cu materii prime românești. ”Mai aducem din Turcia fetru, tricot, pentru că nu se mai produce în România. Și foarte rar fibră de nucă de cocos, cu latex natural, din Asia, din Slovenia, pentru că e vorba de un produs premiu calitativ pentru copii. Dar în principal, am reușit tot mai mult să luăm material primă numai din țară”.
Ca acoperire de desfacere, saltelele SaltSib sunt prezente cu precădere în București, Cluj, Mureș, Alba, Timiș, Suceava. Însă cele mai multe solicitări vin de la pensiuni, lanțuri hoteliere, de unde au un feed-back foarte pozitiv. Turiștii vin, se cazează, se simt foarte confortabil odihnindu-se pe saltelele produse în Sibiu și la rândul lor solicită informații de la gazde, pentru a-și achiziționa o astfel de saltea.
Ca tipuri de produse, SaltSib s-a remarcat prin cele pe arcuri clasice (7-8 modele), saltelele pe arcuri împachetate individual și cele două modele cu micro-arc, împachetat individual, expuse pe șapte zone de confort, cu aproximativ 500 de arculețe pe metru pătrat (și acestea în cinci modele). Suntem singurii din țară care oferă numărul acesta mare de arculețe, de 500 de arculețe pe metru pătrat. Avem recenzii extraordinar de bune și de pe piața Horeca.
De asemenea, acestora li se adaugă cele pe construcția de spumă, în diferite combinații, conturate pe zone de confort. Nu lipsesc din portofoliu nici saltelele de latex, combinate cu micro-arc împachetat și, desigur, cele de bebe, fabricate pe fibră de nucă de cocos, lucrate natural cu latex.
Care sunt criteriile după care alegi o saltea?
Ne răspunde tot Ștefan: ”Din 2007 lucrez în domeniul confortului. Atât de mult diferă confortul de la persoană la persoană, încât uneori îmi dă peste cap tot ce cred eu despre opțiunea oamenilor pentru saltele. Și chiar studiez despre materii prime, merg la târguri internaționale. Schimbarea saltelei o recomandăm la 7 ani, 10 ani maxim. Cumva am trasat niște linii mari, dar vine de exemplu o persoană super fit, care zice că doarme bine pe o saltea tare. În mod normal, cu cât ești mai ușor, te simți mai bine pe o saltea mai soft, care să te primească, să te îmbrățișeze, să te facă să simți confortul acela. Pentru că nu exerciți o presiune foarte mare pe salteaua aceea. Noi recomandăm salteaua și în funcție de vârstă, greutate. Cu cât o persoană înaintează în vârstă, preferă să doarmă pe produse mai ferme. Iar alegerea saltelei se face și prin testare. Vii, te așezi pe ea, vezi cum te simți. De aceea, pentru cei care au posibilitatea, recomand să ajungă la showroom. Aici îi oferim maxim trei variante de saltele și, în proporție cam de 90%, i se potrivesc. Fiecare saltea poate fi o saltea bună dacă e construită ca lumea. Fiecare saltea poate fi o saltea bună și corectă, numai trebuie să fii atent la ce cumperi, cum cumperi. Dacă ridici o saltea și are 15 kg și ridici aceeași dimensiune de saltea cu aceeași grosime și are 25 kg, ar cam trebui să te întrebi care e mai bună. Evident că cea mai grea, pentru că bagi mai multă materie primă în ea.
Cum poți achiziționa o saltea produsă în Sibiu?
SaltSib beneficiază de un spațiu generos de producție, birouri și, de ceva vreme, de un showroom dintre cele mai modern. Saltelele SaltSib pot fi achiziționate, la prețuri preferențiale, de aici (showroom-ul e deschis zilnic, de la 07-15). În teritoriu, acestea se comercializează doar în magazine specializate. Și, desigur, de pe site, unde cineva răspunde permanent (în timpul programului) la telefon, cu disponibilitate de a consilia clientul, pentru a face alegerea cea mai bună. Iar termenul de livrare e între 3-4 zile din momentul plasării comenzii.
Transfăgărășanul ar putea fi deschis în acest an cu mult mai devreme decât data obișnuită, 1 iulie, a anunțat DRDP Brașov.
Drumarii intervin pentru deszăpezirea Transfăgărășanului în zonele unde nu este risc de avalanșă.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că anul acesta, Transfăgărășanul ar putea fi deschis mult mai repede pentru că nu există atât de multă zăpadă comparativ cu anii trecuți.
Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanșă și doar atunci când condițiile meteo permit intervenția în siguranță.
Având în vedere că în acest an avem mai puțină zăpadă față alți ani, estimăm că vom putea deschide acest drum spectaculos cu mult înainte de data obișnuită de 1 iulie”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.
Opt sibieni vor candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, adică la funcția cea mai puternică din administrația locală, la alegerile locale din 9 iunie 2024, potrivit datelor oferite de Biroul Electoral Județean.
Termenul de depunere a candidaturilor a fost 30 aprilie 2024. Se poate constata că la alegerile din acest an s-a înregistrat cel mai mic de pretendenți la funcția de președinte al Consiliului Județean de după 1990 încoace, în condițiile în care după Revoluția din 1990 președinții de Consiliu Județean au fost aleși fie prin vot direct al cetățenilor, fie din rândul consilierilor județeni. În ultimele două legislaturi, președintele Consiliului Județean a fost ales prin votul direct al cetățenilor.
Candidații la alegerile locale din 9 iunie 2024 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu (în ordinea admiterii candidaturii la BEJ)
1. Bogdan Trif – Partidul Social Democrat (PSD)
2. Daniela Cîmpean – Partidul Național Liberal (PNL)
3. Paul Kuttesch – Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR)
4. Augustin Sava – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Sâmbătă și Duminică, a avut loc la Rășinari, lângă Sibiu, evenimentul Urme pe Play, creat special pentru iubitorii de mișcare în natură. Traseele de alergare au însumat 134 km, desfășurați în frumusețea munților Cindrel si Lotru.
Peisajele de la poalele Rășinariului, la început de primăvară, au fost gazdele primitoare atât pentru cadrul în care s-a desfășurat concursul cât și pentru Târgul de produse locale #dinmărginime #produsînsibiu, brunch-ul la înălțime și spectacole.
Prima zi a fost despre predare/preluare kituri de concurs, târg cu produse locale, teatru pe Coasta Boacii, drumeție la noul punct de belvedere din Rășinari unde a avut loc un concert acustic, iar ziua s-a închis cu o un super concert în fața Cămnului Cultural din Rășinari.
Am dorit să oferim bucurie și o stare de bine tuturor participanților și partenerilor noștri
declară organizatorii concursului
Duminica a fost ziua competiției, iar primii alergători au luat startul la ora 7, în aplauzele oamenilor prezenți în piață și pe fondul acustic creat de cei 4 percuționiști energici. Premierea a fost organizată în fața căminului, unde, pe lângă trofeele faine, binemeritate, alergătorii au fost așteptați cu bucate locale gustoase pregătite cu drag de oamenii din Râșinari
la start. poză URme Pe Play
Au fost 4 probe de alergare pe traseu montan, plus probele de alergare pentru copii
Ultra,cu cei 57.9 km și diferență de nivel de 3730 m, a adunat la start aproape 50 de oameni iar timpul cel mai bun a fost scos de Robert Hajnal, 5 ore, 30 de minute și 40 de secunde, urmat de Andrei Drăgan și Bogdan Ibănescu.
Maraton,cu o lungime de 40.9 km și diferență de nivel 2560 m, a strâns la strat 70 de alergători iar timpul cel mai bun a fost obținut de Andrei Mijache, 4 ore, 4 minute și 37 secunde, urmat de Paul Harsan și Andrei Soveresan
Semimaraton, traseu de 22.1 km cu diferență de nivel 1220 m. Au fost 200 de alergători înscriși iar timpul cel mai bun, de 1 oră, 41 de minute și 13 secunde a fost obținut de Andrei Ivănescu-Gliga, urmat la 1 minut distanță de Paul pepene și Andrei Brănescu, cu un timp de 1:50:32
Cros, cu un traseu de 12.7km și diferență de nivel 780m. Au luat startul 205 alergători iar primul care a terminat traseul, în mai puțin de 1 oră (59 minute și 0 secunde) a fost George Surlea, imediat urmat de Alexandru Blejdea și Nourdin Karoudi
”Ediția a V-a a concursului Urme Pe Play a fost un succes. Am dorit să oferim bucurie și o stare de bine tuturor participanților și partenerilor noștri. Continuăm pe acest drum de mulți ani și am înțeles că doar cu sprijin din partea celor cu valori comune putem să ne dezvoltăm,
Mesajul Teatrului Gong pentru comunitatea sibiană, cu ocazia sărbătorilor pascale.
„Cu gânduri de pace şi iubire, căci așa se simte bucuria de a fi împreună! Echipa Teatrului “Gong” vă urează Sărbători Fericite pentru a crește un viitor mai bun prin educație și cultură!”
Mesajul CBS pentru comunitatea sibiană, cu ocazia sărbătorilor pascale.
„Hristos a Înviat!”
CBS proiectează, execută, operează şi întreține instalații pentru clădiri eficiente energetic în România. Oferă servicii pentru clădiri de birouri, centre comerciale, instalaţii industriale şi infrastructură.
Lumina, energia, încălzirea, răcirea, apa, ventilaţia şi siguranţa sunt elementele unui sistem foarte complex. Pentru funcţionarea sigură şi pentru evitarea întreruperilor există CBS.
Mesajul Regnology pentru comunitatea sibiană, cu ocazia sărbătorilor pascale.
„Cu ocazia sărbătorilor de Paște, echipa Regnology vă urează bucurie, sănătate și armonie în suflet. Fie ca această perioadă să vă aducă liniște, împliniri și momente frumoase alături de cei dragi.
Suntem mândri că Regnology este profund implicată în comunitatea locală. Ne-am dedicat să sprijinim inițiativele locale, să promovăm educația și să contribuim la dezvoltarea durabilă a orașului nostru drag. Prin parteneriate cu școli, organizații non-profit și alte entități locale, ne străduim să facem o diferență pozitivă în viața sibienilor. Sărbători fericite și Paște luminat!”
Regnology Reporting Hub este o platformă inteligentă SaaS concepută pentru a face raportarea mai ușoară.