Acasă Blog Pagina 1518

VIDEO: A fost identificat șoferul care circula pe contrasens pe A1. Este o femeie de 80 de ani

Polițiștii au identificat șoferul care a condus pe contrasens pe Autostrada A1, fiind aproape de producerea unei tragedii.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani din București.

În imaginile filmate de o cameră de bord a unui alt conducător auto se vede cum un șofer a evitat la limită să intre în autoturismul care mergea pe contrasens.

Filmarea este făcută dintr-o altă mașină, care circula pe A1, pe sensul București-Pitești.

Se observă că merge pe contrasens, iar mașina care este în fața autoturismului din care se filmează îl evită la limită.

Femeia riscă acum să rămână 4 luni fără permis și o amendă de până la 3.300 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Actorul Florin Piersic a fost operat de urgență

Cunoscutul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, luni, după ce s-a simțit rău în timpul unui spectacol.

Actorul este internat pe secția de ortopedie a Spitalului Militar din Cluj, după ce a fost diagnosticat cu o infecție care s-a localizat la nivelul genunchiului.

Intervenția chirurgicală s-a desfășurat cu succes, fiind efectuată de unul dintre cei mai respectați medici ortopezi, Claudiu Chitea, un expert remarcabil în domeniul ortopediei, cu recunoaștere la nivel local.

Unele surse au declarat pentru foaiatransilvania.ro că starea actorului s-a deteriorat rapid după un spectacol.

Transportat de urgență la spital, medicii au confirmat prezența unei infecții, care mai apoi a fost localizată la nivelul unuia dintre genunchi.

SURSĂ FOTO: bizbrasov.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Veste extraordinară pentru unii elevi care vor susține Bacalaureatul

Elevii care în timpul liceului au obţinut premii individuale la concursurile sau olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei pot echivala probele scrise ale examenului de bacalaureat la disciplinele la care au obţinut distincţia, a afirmat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Elevii care, în una din clasele a IX-a şi a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale recunoscute de către Ministerul Educaţiei au posibilitatea de a-şi echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obţinut premiul.

Potrivit sursei citate, echivalarea se face cu nota maximă, în baza unei solicitări a candidatului adresate unităţii de învăţământ odată cu înscrierea la examenul de bacalaureat.

Recunoaşterea/echivalarea probelor se face de către directorul unităţii respective.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Programul Muzeului Brukenthal în perioada 1-8 mai 2024

Muzeul Național Brukenthal anunță programul pentru perioada 1-8 mai 2024:

01 – 02 mai 2024: DESCHIS (program 10:00-18:00 la Palatul Brukenthal și 9:00-17:00 la Muzeul de Istorie-Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie a Farmaciei și Muzeul Cinegetic „August von Spiess”).

03 mai 2024: DESCHIS (program 10:00-16:00, ultima intrare 15:30)

04 – 08 mai 2024: ÎNCHIS 

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se fac angajări la APA CANAL SIBIU

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru:

SECȚIA TRANSPORT SIBIU

Tinichigiu auto/ sudor -1 post

Cerințe:

-studii medii – școală profesională;

-calificare în domeniu;

-experiență în domeniu;

-apt pentru muncă la înălțime.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 10.05.2024. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).

Mașinist la mașini pentru terasamente -2 posturi

Cerințe:

 -permis conducere categ. C, E, sau minim categoria Tr.;

-experiență în domeniu minim 3 ani.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 10.05.2024. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).

  BIROUL TEHNIC SIBIU

Inginer/ tehnician/ subinginer în domeniul: instalații în construcții/ hidrotehnică/ mecanic/ electrotehnic – 1 post

Cerințe:

  • studii superioare tehnice sau studii medii (domeniul: instalații în construcții/ hidrotehnice/ mecanic); studii politehnice;
  • experiență  în domeniul promovare/ derulare lucrări de apă și canalizare;
  • cunoștințe operare program de devize (constituie un avantaj);
  • cunoștințe temeinice de operare PC;
  • cunoștințe privind tehnologiile de execuție a lucrărilor de construcții hidrotehnice;
  • permis conducere categ. B;
  • abilitați muncă în echipă și dispus la muncă suplimentară ocazional.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 10.05.2024. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117 sau 166).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Expoziția „Imaginea lui Hristos în bisericile evanghelice din Transilvania” la Muzeul Bisericii Evanghelice de pe strada Mitropoliei

Sub genericul „Imaginea lui Hristos în bisericile evanghelice din Transilvania,” Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, situat la Casa Teutsch din Sibiu, str. Mitropoliei 30, va vernisa o expoziție specială vizând aspecte de istoria artei, în data de 16 mai 2024, de la ora 18.00.

Dintre Bisericile rezultate în urma Reformei din Transilvania, doar Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (luterană) a păstrat imaginile în cadrul cultului. Modelele iconografice pentru numeroasele reprezentări ale lui Hristos provin în cea mai mare parte din Biserica Răsăriteană și au fost transmise în țările din Europa Centrală și de Vest prin intermediul Italiei și al Bisericii Apusene. Expoziția de la Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. își propune ca, prin reprezentările lui Hristos, să ofere o perspectivă asupra profilului cultural și confesional al Transilvaniei, în care Hristos este cinstit ca şi Cap al Bisericii și centru al mărturisirii creștine comune.

Expoziția a fost inspirată de noile tipuri de imagini din frescele descoperite de Kiss Lóránd în ultimii 30 de ani, precum și de reprezentările de dinainte și de după Reformă de pe mobilierul liturgic, care au făcut obiectul unei intense cercetări de istoria artei în această perioadă.

Expoziția este deschisă zilnic, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 și 17.00, cu intrare liberă, până la data de 30 octombrie anul curent.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dr. Coman Daniela-Georgiana: Recomandările specialistului gastroenterolog pentru evitarea exceselor de Paște

Dr. Coman Daniela – Georgiana, medic specialist gastroenterologie, atrage atenția asupra obiceiului de a mânca excesiv și haotic în perioada Sărbătorii Învierii Domnului și despre cât e de important să optăm pentru alimentele sănătoase și să avem o abordare echilibrată a mesei de Paște.

De aceea, medicul recomandă evitarea excesului și introducerea treptată a alimentelor de origine animală, mai ales în cazul celor care au ținut o perioadă de post. De asemenea, este foarte important să combinăm corect alimentele. Produsele tradiționale (drobul, ouăle, carnea de miel) trebuie să fie asezonate cu vegetale, legume de sezon la grătar sau cuptor. Desertul e de dorit a fi consumat ca masă individuală, între mesele principale, iar mesele să fie la o distanță de cel puțin 5-6 ore, pentru a ajuta organismul să digere mai ușor.

Totodată, ne mai spune medicul, e important de evitat alimentele prăjite (de preferat gătite la cuptor sau pe grătar) și să nu combinăm mai multe alimente grase la aceeași masă (ex: drob, ouă, friptură de miel, tort). Se recomandă micul dejun cu aperitive (ouă, drob, legume), pranzul cu friptură de miel cu legume, iar tortul sau prăjiturile ca și gustări între mese.

Care sunt principalele probleme digestive

Patologia cel mai des întâlnită după sărbători este cea hepatică (steatohepatitele), pancreatitele acute, colecistitele, gastroenterocolitele acute și nu în ultimul rând, boala de reflux gastroesofagian. Principalele probleme digestive asociate consumului excesiv de alimente specifice Sărbătorilor Pascale sunt greața, balonarea, uneori chiar vărsături alimentare, crampe abdominale însoțite de tulburări de tranzit, constipație sau diaree, datorate în mare parte suprasolicitării sistemului digestiv, care trebuie să metabolizeze o cantitate prea mare de alimente grele, mai ales ca Paștele vine după o perioadă prelungită de post.

Dr. Coman Daniela – Georgiana atenționeză că în perioada de Paște se declanșează sau se agravează problemele digestive mai cu seamă la pacienții cu patologii cronice, cum ar fi patologia hepatică (hepatitele, cirozele hepatice, litiaza biliara veziculară), digestivă (gastritele, boala de reflux gastroesofagian), pancreatita acută și, de asemenea, diabetul zaharat, în principal datorate consumului excesiv de zahăr, grăsimi, consum excesiv de alcool.

În caz de apariție a acestor simptome, Dr. Coman Daniela – Georgiana recomandă o alimentație mai ușoară, medicamente prokinetice, absorbante de gaze (simeticona, cărbune medicinal) și enzime digestive.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Petrecerea de 1 mai din acest an de la Mediaș nu va avea loc. Care este motivul

Pentru că serbarea câmpenească, desfășurată în fiecare an în ziua de 1 mai, ar urma să se desfășoare în Săptămâna Patimilor, aceasta nu va avea loc în acest an.

Reprezentanții municipalității medieșene au transmis anunțul în cursul zilei de luni.

„Tradiționala serbare câmpenească de la Barajul Ighiș organizată în data de 1 mai nu va avea loc în acest an.

Dat fiind faptul că acest eveniment ar urma să se desfășoare în săptămâna premergătoare Sfintei Sărbători Pascale, municipalitatea a considerat potrivită, în spiritul valorilor creștine, anularea în acest an a manifestării.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că vom continua să organizăm acest eveniment și în anii următori„, a transmis Anamaria Prodan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cât costă biletele și abonamentele la noul bazin de înot din Mediaș

Bazinul de înot didactic situat în cartierul medieșean Vitrometan, pe strada Blajului, va fi deschis publicului începând de astăzi, 29 aprilie.

Unitățile de învățământ medieșene pot utiliza bazinul, în mod gratuit, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 9-15, în funcție de programare.

Medieșenii interesați pot folosi bazinul de înot, în limita locurilor disponibile, de luni până vineri între orele 15 și 21, iar sâmbăta și duminica între orele 9 și 15, în serii de câte două ore.

În zilele libere legale, bazinul de înot va fi închis pentru toate categoriile de beneficiari.

Prețul biletelor este de 10 lei/intrare/copil și de 20 de lei/adult/intrare pentru o serie de două ore ore, iar abonamentele lunare pot fi achiziționate de către copii la prețul de 100 lei/12 intrări, precum și de către adulți, la prețul de 200 de lei/12 intrări.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ISU Sibiu scoate la concurs 10 posturi de ofițer și subofițer

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu organizează concurs pentru ocuparea prin încadrare directă a 10 posturi în cadrul unității, respectiv 6 posturi de ofițer și 4 posturi de subofițer.

În ceea ce privește cele 6 posturi de ofițer, termenul limită de înscriere la concurs este 10 mai 2024 ora 15:00 (inclusiv zilele nelucrătoare).

Înscrierea se face online la adresa de e-mail [email protected] – prin transmiterea documentelor necesare înscrierii respectiv: cererea de înscriere tip, completată cu datele solicitate, însoțită de toate documentele menționate în anunț postat pe portalul de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne (HUB servicii MAI), care constituie dosarul de recrutare.

-3 posturi de ofițer la Inspecția de Prevenire, Compartimentul de Avizare – Autorizare: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1843

-1 post de ofițer la Inspecția de Prevenire, Compartimentul Control și Activități preventive: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1748

-1 post de ofițer (economist) la Compartimentul Financiar: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1835

-1 post de ofițer la Serviciul de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1866

În ceea ce privește cele 4 posturi de subofițer, termenul limită de înscriere la concurs este 15 mai 2024 ora 15:00 (inclusiv zilele nelucrătoare).

Înscrierea se face online la adresa de e-mail [email protected] – prin transmiterea documentelor necesare înscrierii respectiv: cererea de înscriere tip, completată cu datele solicitate, însoțită de toate documentele menționate în anunț postat pe portalul de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne (HUB servicii MAI), care constituie dosarul de recrutare.

-1 post de subofițer la Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1844

-1 post de subofițer la Inspecția de Prevenire, Compartimentul de Avizare – Autorizare: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1863

-1 post de subofițer la Inspecția de Prevenire, Compartimentul Control și Activități Preventive: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1853

-1 post de subofițer administrativ la Detașamentul de Pompieri Sibiu – suport operativ: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=1823

Relații suplimentare referitoare la desfășurarea concursului se pot obține la numărul de telefon 0269/211212 interior 27139 și 27140, în zilele lucrătoare între orele 8-16.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Redacția Sibiu 100% păstrează deschisă ,,poARTa” Maratonului Internațional de la Sibiu 2023

Sibiu 100% a primit o parte din ,, poARTa” Maratonului International de la Sibiu 2023. Lucrările pictate de Iulian Bisericaru, ce au necesitat 30 de zile de muncă, după cum scrie chiar acesta, reprezintă  un mesaj clar și puternic despre grija pentru natură și relația acesteia cu artificialitatea.

,, PoARTa”, ce a avut o dimensiune de peste 130 de metri pătrați de vopsire, a fost formată din aprox. 33 panouri, 2 x 2 metri vopsit complet. Câteva dintre aceste lucrări au îmbrăcat o parte din exteriorul Redacției Sibiu 100%, iar trei dintre ele au fost expuse în birourile din interior.

Poarta de la Maraton

Munca a fost una titanică, dar cum a spus pictorul, în cadrul unui reportaj marca Sibiu 100 %:

,, Uneori am un ritm de lucru de câteva ore încontinuu, din care nu mai vrei să te opreşti.”

Iulian Bisericaru

”Îţi dai seama că eşti obosit, că te dor picioarele, dar există o ardere interioară care te face să continui lucrarea. Şi atunci există conexiunea aceea între tine şi pânză. Oricât de pragmatic ai vrea să fii ca artist, la un moment dat ea se produce şi e bine atunci să nu te opreşti. E bine să fii tu, în anumite etape ale lucrăriiˮ. – Iulian Bisericaru

,, Poarta Maratonului International de la Sibiu, denumită sugestiv poARTa, a ocupat de-a lungul anilor un rol central în cadrul acestui eveniment, fiind la rândul său un punct de start / sosire, un loc unde nu doar participanții, ci și familiile, prietenii sau colegii se pot aduna și susține alergătorul pe care l-au ales. Este un loc de imensă bucurie, încurajare și entuziasm, dar și un loc de activism și caritate, MIS creând un context de filantropie și bunăvoință, concretizat în susținerea financiară a diferitelor cauze locale. În acest context este firesc ca acest loc simbolic de trecere, de experiență și de transformare să devină un soi de pânză goală, un mediu de creație, de exprimare artistică și de partaj comun. În acest an, i-am invitat pe artiștii Iulian Bisericaru și Cristina Kiru să transforme suprafața porții într-un peisaj cromatic luxuriant, plăcut ochiului, care să adopte în același timp o oarecare poziție critică în ceea ce privește dezbaterile ecologice actuale, atât de prezente în discursul global de astăzi. Tensiunea ecologică este, până la urmă, atât o problemă locală, cât și una globală, astfel încât conversațiile pertinente ar trebui și chiar trebuie să pornească din orice colț al lumii: un aspect care ar trebui să ne aducă-împreună, făcând aluzie la titlul ediției Maratonului din acest an. Având în vedere funcția porții ca instalație monumentală într-un spațiu public, programul de pictură trebuie, de asemenea, să fie citit ca un proces în evoluție, de la simple gesturi picturale, până la structuri vegetale complexe, rămășițe evocatoare ale unui Paradis pierdut sau fragmente dintr-o Grădină suspendată a Babilonului, minuni ale lumii pe care riscăm să le pierdem din nou cu totul din cauza crizei climatice pe care o trăim”, a declarat curatoarea Iris Ordean în contextual maratonului de anul trecut.

Echipa, la redacție Sibiu 100%

poArta în cifre:

  • peste 130 de metri pătrați de pictură
  • 30 de zile de muncă
  • 33 de panouri, aproximativ 2×2 metri complet pictați
  • 4 locuri de crație (studiouri)
  • prima lucrare publică semnată Iulian Bisericaru
  • cantități enorme de pictură și de creativitate

Câți români mai postesc. Cele mai cunoscute tradiții de Paște

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus să identifice, cât, cum și de ce postesc românii, urmărind diferențe în comportamentele și atitudinile acestora comparativ cu studiul similar derulat în apropierea Sărbătorilor Pascale din 2022.

  • 47% dintre românii din mediul urban postesc, cei mai mulți dintre aceștia ținând post doar miercurea și vinerea (21%).
  • Cele mai importante motivații pentru care românii postesc sunt reprezentate de obișnuință și educația primită în familie (64%), preocupările legate de sănătate și dietă (42%) și credința în Dumnezeu (39%).
  • 27% dintre români susțin că dietele fără carne sunt mai sănătoase, iar 59% că sunt mai scumpe, comparativ cu cele pe bază de carne.

Postul este practicat din considerente asociate tradiției în familie (64%), preocupărilor legate de sănătate (42%) sau credinței în Dumnezeu (39%).

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 47% dintre românii din mediul urban declară că obișnuiesc să postească în așteptarea Paștelui, procent asemănător celui înregistrat în 2022 (50%). Dintre aceștia, 21% obișnuiesc să postească miercurea și vinerea, în timp ce doar 11% țin tot postul, iar 15% respectă postul în ultima săptămână a acestuia.

De ce postesc românii și ce alimente consumă în această perioadă

Cele mai importante motivații pentru care românii postesc sunt adesea legate de obișnuința și educația primită în familie (64%). Alte motive notabile includ preocupările legate de sănătate și dietă, menționate de 42% dintre respondenți, și credința în Dumnezeu (39%). În funcție de categoriile de vârstă, pot fi observate tendințe diferite, astfel că, tinerii între 25-34 ani obișnuiesc să postească în mai mare măsură datorită tradiției și educației primite în familie (71%), în timp persoanele peste 55 de ani acordă o atenție deosebită sănătății/ dietei (51%), iar cei între 45 -55 ani credinței (46%).

În ceea ce privește topul principalelor alimente consumate în perioadele de post regăsim mâncarea gătită de post (77%), salatele de crudități și fructele (69%) și măslinele (64%). Mâncarea gătită de post este consumată în mai mare măsură de persoanele mature peste 55 ani (94%), în timp ce salatele de crudități și fructele sunt mai populare printre femei (73% vs. 65% bărbați).

Produsele oleaginoase, la mare căutare

Comparativ cu datele din 2022, se remarcă o creștere semnificativă a popularității și interesului pentru produsele oleaginoase – migdale, fistic, nuci etc. (47% vs. 34% în 2022) sau pentru fructele uscate – goji, smochine, prune etc. (46% vs. 36% în 2022) în perioadele în care românii postesc. Această tendință este prezentă în mai mare măsură în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 45 și 55 ani (53% – produsele oleaginoasele, 56% – fructe uscate) și a celor cu venituri mari, peste 8.000 RON (55% – produsele oleaginoasele, 51% – fructe uscate).

Și în 2024 alimentele de post cel mai puțin consumate rămân tofu (20%) și quinoa (11%). În cazul laptelui vegetal, care continuă să se afle în topul alimentelor mai puțin consumate în prezent (27%), se observă o ușoară creștere a incidenței consumului comparativ cu datele din 2022 (23%).

27% dintre români susțin că dietele fără carne sunt mai sănătoase, iar 59% că sunt mai scumpe, comparativ cu cele pe bază de carne.

Măsurând percepțiile față de dietele fără carne, 27% dintre români consideră că acestea sunt mai sănătoase, în timp ce majoritatea (44%) nu au o părere clar definită în acest sens. Luând în calcul categoriile de vârstă, datele arată că românii între 35-44 ani cred în mai mare măsură că dietele fără carne sunt mai sănătoase decât cele pe bază de carne (45%).

În 2024, 9 din 10 români sunt de părere că produsele din carne s-au scumpit în ultimul an, comparativ cu 7 din 10 care considerau acest lucru în 2022. Aceste date reflectă o schimbare semnificativă a situației economice a populație într-un interval relativ scurt de timp.

În plus, majoritatea românilor (59%) consideră că dietele fără carne sunt mai scumpe decât cele pe bază de carne, în special cei cu vârste între 45-55 ani (64%), categorie de vârstă ce obișnuiește în mai mare măsură să postească din considerente legate de sănătate (48% vs. 42% total eșantion).

Cele mai cunoscute tradiții de Paște la români

Începutul sărbătorii Învierii e marcat, în tradiţia ortodoxă, cu postul de şapte săptămâni. O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei și curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle.

Potrivit tradiţiei, în noaptea Învierii, adică la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, iese cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori.

Când preotul rostește „Hristos a înviat!”, toţi cei prezenţi răspund: „Adevărat a înviat!”, în fapt, o recunoaştere a tainei Învierii. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului. Lumina acestei lumânări, care simbolizează prezența Domnului în inima noastră, ne va ghida pe tot parcursul vieții. Dacă vom aprinde lumânarea în momentele de cumpănă, vom trece mai ușor peste problemele cu care ne confruntăm. De asemenea, apa sfințită de la slujba Învierii ne poate vindeca de anumite suferințe și boli.

Oamenilor le este permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghie.

Ce se mănâncă de Paști. Și ce este „stropitul”

Mielul. Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri românești este servirea unor preparate din carne de miel. Motivul pentru care se consumă de Paște carne de miel se datorează faptului că acest animal este asociat cu imaginea Mântuitorului și cu sacrificiul Său, al cărui rol este de a mântui sufletele noastre. Astfel, gospodinele gătesc friptură sau drob care să-i amintească întregii familii de încărcătura spirituală pe care o are simbolul mielului.

Ouăle roșii. Cel mai răspândit obicei de Paște este, evident, vopsirea de ouă roșii. Acestea sunt nelipsite de la masa de Paște și face deliciul celor mici, care abia așteaptă să le ciocnească. Oarecândva, ouăle de Paște nu aveau altă culoare decât cea roșie, însă în timp vopsim ouă de culoare galbenă, verde sau albastră. În ceea ce privește ciocnirea ouălor în ziua de Paște, bătrânii ne sfătuiesc să împărțim primul ou cu toți membrii familiei, pentru ca astfel să fim mereu uniți. De asemenea, dacă oul ciocnit are două galbenușuri, înseamnă că trebuie să ne așteptăm la o nuntă în curând. Fetele care se spală pe față cu apa dintr-un vas în care a fost pus un ou roșu își vor păstra tenul curat și frumos pe tot parcursul anului.

Pasca. Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă pasca, preparată de obicei sâmbăta dimineaţa și dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti.

Stropitul. Probabil cel mai de notorietate obicei din zona Transilvaniei e cel cunoscut sub numele de „stropit”. Potrivit acestuia – preluat de la germani și maghiari –, a doua zi de Paște băieţii merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”. Sunt răsplătiți, în schimb, cu ouă roșii, băutură și prăjituri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News