Acasă Blog Pagina 1522

FOTO/VIDEO: Au început plantările de primăvară în Mediaș. 120 de tei au „răsărit” în Gura Câmpului și zona Stadionului

Direcția de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș a început recent campania de plantări de primăvară, în cartierul Gura Câmpului, unde au fost plantați 4.000 de puieți de gard viu.

De asemenea, atât în acest cartier cât și în zona Stadionului din municipiul Mediaș, au fost plantați recent 120 de tei, acțiune la care a luat parte primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

În zona centrală a municipiului, respectiv în Piața Regele Ferdinand I și în Piața George Enescu au fost plantate în această perioadă flori anuale din specia begonia.

După sărbătorile pascale, vor continua lucrările specifice acestei perioade a anului, respectiv plantarea de flori anuale, cosit iarbă, toaletare gard viu și altele, în diferite zone ale municipiului.

„Programul de modernizare a străzilor din oraș presupune, pe lângă înlocuirea rețelelor de apă și de canalizare și refacerea infrastructurii rutiere, a trotuarelor și a locurilor de parcare, acolo unde este posibil.

În același timp, venim și cu un program de refacere a zonelor verzi, prin plantarea de puieți și de gard viu.

Acest program continuăm să îl derulăm în toate zonele în care avem programul de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, mai exact pe aproximativ 150 de străzi din orașul nostru”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Aproape 1.000 de copii sibieni au învățat să acorde primul ajutor

0

Peste 900 de copii din județul Sibiu au participat în ultimele zile la demonstrații de prim ajutor oferite de Crucea Roșie Sibiu.

Săptămâna Verde a fost o bună ocazie pentru noi să fim prezenți în mijlocul celor mici, cu noțiuni de prim ajutor.

Astfel, 13 voluntari ai Crucii Roșii Sibiu au fost prezenți zilnic, pe parcursul acestei săptămâni, în 9 școli din județul Sibiu și au realizat demonstrații de prim ajutor pentru cei mici.

„La Sibiu, școlile au marca Săptămâna Verde, iar noi am fost din nou extrem de solicitați, ca în fiecare an.

Cu sprijinul voluntarilor și al angajaților, am reușit să ajungem la peste 900 de copiii din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și să realizăm demonstrații de prim ajutor.

Cei mici au fost foarte încântați să învețe manevra Heimlich, resuscitarea, cum se pansează o rană, dar și cum să apeleze serviciul de urgență 112.

Ca de fiecare dată, ne bucurăm să fim în mijlocul comunității sibiene și le mulțumim voluntarilor care ne sunt alături”, a declarat Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Filiala Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Cum a fost în prima zi a Târgului de Paști din Sibiu

Astăzi s-a deschis Târgul de Paști din Sibiu, eveniment care se va desfășura în Piața Mare până în 7 mai.

Secțiunea culinară a târgului îi va încânta pe cei prezenți cu o varietate de produse de la înghețată artizanală, la coșulețe tradiționale de Paști.

Cei mici se vor putea bucura de o plimbare cu trenulețul pe șine sau cu cel turistic, de un carusel sau de țarcul cu iepurași.

De asemenea, evenimentul oferă vizitatorilor aflați în căutarea unor idei pentru cadouri ocazia de a descoperi o gamă largă de produse artizanale, bijuterii lucrate manual, obiecte decorative, produse de olărit, o varietate de cărți și felicitări, tablouri lucrate manual, păpuși din macrameu și multe alte produse care adaugă o notă de originalitate și farmec târgului.

Sibienii și nu numai vor avea la dispoziție un spațiu pentru sărituri, un castel gonflabil și chiar o pistă de carting unde își vor putea testa talentul de mici șoferi.

Ediția din acest an a Târgului pune accent pe solidaritate și vă invită să vizitați două căsuțe care aduc în atenția publicului cauze sociale importante.

Este vorba despre o căsuță dedicată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și una care va găzdui reprezentanți din Ucraina, care vor prezenta produse și activități de sezon.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: S-a „urcat” cu taxiul pe o altă mașină. Două persoane rănite într-un accident

Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident produs în intersecția dintre DJ 143B (Rusciori – Sibiu) cu DN 7H.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism în regim taxi pe DJ 143B, dinspre Rusciori, un sibian în vârstă de 57 de ani a pătruns în intersecția cu DN 7H fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre A1 spre aeroport de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig.

Conducătorul auto în vârstă de 57 de ani și pasagera din mașina pe care acesta o conducea, o femeie în vârstă de 52 de ani, din Rusciori, au fost răniți în urma impactului.

Un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere, o motocicletă SMURD și un echipaj de la Ambulanța Sibiu au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite.

Bărbatul de 57 de ani a suferit un traumatism lombar a fost preluat de echipajul SMURD, iar femeia în vârstă de 52 de ani a fost preluată de echipajul de la Ambulanță.

Aceasta a suferit un traumatism de umăr drept.

Ambele victime au fost transportate la UPU Sibiu, conștiente.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

AFT pe podium, la Campionatului Militar de Pentatlon

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a găzduit, în perioada
22–26 aprilie,  finala Campionatului Militar de Pentatlon pentru instituţiile militare de învățământ.

  În urma parcurgerii celor cinci probe: înot 50 metri, pista cu obstacole tip CISM cu o lungime de 500 metri și 20 obstacole, tir la distanța de 100 metri, precizie și viteză, aruncarea grenadelor de exercițiu la distanță și precizie și cros (8 km masculin, 4 km feminin), sportivii academiei, conduși de cpt. Robert Băban și antrenaţi de col.(rz.) prof.univ.dr. Robert Stănciulescu și dl Iosif Șaroși, au obținut cele mai bune rezultate, clasându-se pe locul I al podiumului, atât la probele individuale, cât și în clasamentele pe echipe (feminin și masculin).

La individual masculin, toate cele trei locuri ale podiumului au fost ocupate de studenți din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu:

  • locul I – sd.frt. Antonio Farcaș;
  • locul II – sd.frt. Laurențiu Croitor;
  • locul III – sd.cap. Ionuț Podiuc.

La proba individual feminin, clasamentul final a fost următorul:

  • locul I – sd.cap. Cosmina Capdefer – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • locul II – sd frt. Denisa Costa – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • locul III – sd.sg. Sonia Iliescu – Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Clasamentul pe echipe – masculin:

  • locul I – lotul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • locul II – lotul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc;
  • locul III – lotul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Clasamentul pe echipe – feminin:

  • locul I – lotul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • locul II – lotul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța;
  • locul III – lotul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc.

În clasamentul general pe instituții de învățământ:

  • locul I – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • locul II – Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc;
  • locul III – Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

  La evenimentul organizat de Serviciul Educație Fizică Militară din Statul Major al Apărării, sportivi din șapte academii militare și școli de maiștri militari și subofițeri (Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” din Pitești, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu) au concurat pentru a obţine cel mai bun punctaj la cea mai complexă disciplină aplicativ-militară – Pentatlonul militar.

VASILE ALEXANDRU

”Turism lent” la Sibiu

Consiliul Județean Sibiu participă, împreună cu alte Șapte țări, la un proiect intitulat: ”Promotion of slow tourism for sustainable, local and regional economic development and well-being – SLOWDOWN” (Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional – ”Turism lent”), finanțat în cadrul Programului Interreg Europe 2021 – 2027.

Partenerii proiectului sunt: European Grouping of Territorial CooperationIster-Granum – Ungaria (Magyarország); Autonomous Community of Region of Murcia – Spania; Amiens Metropole – Franța; Riga Planning Region – Lituania; Delta 2000 – Italia; Consiliul Județean Sibiu – România; University of Estearn Finland – Finlanda (Soumi); BIA Innovator Campus – Irlanda (Eire) și Galway County Council – Irlanda (Eire).

  ” Proiectul urmărește promovarea turismului  lent (slow), responsabil, care va contribui la bunăstarea părților interesate și a turiștilor locali prin: dezvoltarea economiei locale, sprijinirea afacerilor durabile și a ocupării forței de muncă.  În acest sens, proiectul se va axa pe  îmbunătățirea politicilor, a strategiilor, pentru a facilita: realinierea potențialului specific fiecărei zone de la turismul rapid la turismul lent; atenuarea presiunii pe factorul de mediu, prin tranziția de la turismul de masă la activitățile recreative în natură și axate pe comunitățile locale; dezvoltarea instrumentelor, metodologiilor pentru promovarea eficientă a turismului lent în rândul actorilor din turism; consolidarea capacităților părților interesate din turism de a învăța și de a integra mai bine turismul lent. Activitățile proiectului vor fi implementate pe parcursul a 4 ani. Faza principală, care va dura 3 ani, este dedicată învățării interregionale, prin schimbul de experiență și bune practici între partenerii de proiect, cum ar fi: organizarea de seminarii, ateliere de lucru, vizite la fața locului, schimburi de personal, demararea unor eventuale proiecte pilot. Cea de-a doua fază are în vedere monitorizarea timp de un an a efectelor îmbunătățirilor politicilor și obiectivelor specifice. Conceptul va fi conturat în cadrul întâlnirilor ce vor avea loc în cadrul proiectului, ocazii cu care toți partenerii vor împărtăși din propria experiență în domeniu, iar acesta va fi transpus în Strategia de Dezvoltare a Județului Sibiu 2030. Valoarea totală a proiectului este de 1.994.419 euro, iar valoarea care revine Consiliului Județean Sibiu în cadrul proiectului este de 219.256 euro, la care se adaugă contribuția proprie în proiect din bugetul local al CJ Sibiu (2%) în valoare de 4.385,1 euro”, au transmis reprezentanții instituției.

VASILE ALEXANDRU

Unde ieșim în weekend

Indiferent dacă sunteți interesat de tradițiile locale, arta culinară sau spectacolele de balet și muzică, există ceva pentru toată lumea în acest weekend.

FLORII: Ghidaje de specialitate și programe curatoriale la Muzeul ASTRA

  • Locație: Muzeul ASTRA, Strada Pădurea Dumbrava 16-20, Sibiu, Romania
  • Organizator: Muzeul ASTRA
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 10:00 – 16:00

Muzeul ASTRA vă invită să explorați tradițiile și obiceiurile locale în cadrul programului special de Florii. Muzeografii vă vor ghida într-o călătorie culturală fascinantă prin ghidaje de specialitate și programe curatoriale. Descoperiți povestea olarilor din Corund și tradițiile de Florii în atelierele de dogar din Nereju și gospodăria din Târgul Cărbunești.

Ateliere gastronomice din Delta Dunării la Muzeul ASTRA

  • Locație: Muzeul ASTRA, Strada Pădurea Dumbrava 16-20, Sibiu, Romania
  • Organizator: Muzeul ASTRA
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 11:00 – 14:00

Muzeul ASTRA vă provoacă să vă răsfățați simțurile cu delicii din Delta Dunării. Bucurați-vă de storceag de morun și saramură de crap într-un cadru autentic, la atelierele gastronomice din zona Târgului de Țară.

Festivalul „Flowers – At The Lake”

  • Locație: Str.Tractorului nr 4-16, Sibiu
  • Organizator: Asociația CreativAct
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 – Duminică, 28 Aprilie 2024, 11:00 – 20:00

Bucurați-vă de frumusețea și diversitatea primăverii la festivalul „Flowers – At The Lake”. Aici veți găsi concerte live, ateliere de artă și cultură, târguri locale și multe alte activități pline de culoare și energie pozitivă.

Atelier de vopsit ouă în foi de ceapă la Șura Culturală Gușterița

  • Locație: Strada Mălinului 4, Sibiu 550271, România
  • Organizator: Șura Culturală Gușterița
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 15:00 – 18:00

Descoperiți tehnici tradiționale de decorare a ouălor în cadrul unui atelier captivant organizat de Șura Culturală Gușterița. Copiii și părinții sunt invitați să participe și să se bucure de o după-amiază plină de creativitate și distracție.

Tur de bicicletă: Start sezon velo Sibiu

  • Locație: Urban Bike Revolution
  • Organizator: Urban Bike Revolution
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 15:30 – 17:00

Pasionații de ciclism sunt invitați să se alăture acestui tur de bicicletă organizat de Urban Bike Revolution. Descoperiți frumusețea orașului Sibiu pe două roți și începeți sezonul de ciclism într-un mod activ și distractiv.

Gala de balet la Teatrul de Balet Sibiu

  • Locație: Teatrul de Balet Sibiu
  • Organizator: Teatrul de Balet Sibiu
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 19:00 – 20:30

Bucurați-vă de eleganța și grandoarea artei baletului la Gala de Balet organizată de Teatrul de Balet Sibiu. Soliști de excepție vor încânta publicul cu momente memorabile din repertoriul clasic și contemporan.

Muzică clasică la Catedrala Evanghelică

  • Locație: Catedrala Evanghelică
  • Organizator: Catedrala Evanghelică
  • Data și ora: Sâmbătă, 27 Aprilie 2024, 19:00 – 19:45

Pătrundeți în lumea fascinantă a muzicii clasice la un concert de orgă desfășurat într-un cadru impresionant, la Catedrala Evanghelică din Sibiu. Duo-ul KITHARSIS va interpreta lucrări remarcabile pentru două chitare, oferindu-vă o experiență muzicală de neuitat.

„NEÎNȚELEGEREA” de Albert Camus, regia Bobi Pricop

  • Locație: Teatrul Național Radu Stanca
  • Organizator: Teatrul Național Radu Stanca
  • Data și ora: Duminică, 28 Aprilie 2024, 17:00 – 19:00

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Regele Charles este „foarte bolnav”. Starea monarhului este gravă, iar planurile de înmormântare sunt în curs de desfășurare

În timp ce mai multe surse au declarat că Regele Charles este optimist în ceea ce privește starea sa de sănătate, s-a afirmat că starea monarhului este gravă și că planurile de înmormântare sunt în curs de desfășurare, scrie presa britanică.

Fostul Prinț de Wales nu a dezvăluit niciodată tipul de cancer cu care a fost diagnosticat, deși a declarat că nu este vorba de cancer de prostată.

O sursă a afirmat că Palatul Buckingham s-a pregătit în mod activ pentru înmormântarea regelui, în contextul în care starea de sănătate a monarhului s-ar deteriorează rapid.

Palatul Buckingham a anunțat în februarie că regele Charles a fost diagnosticat cu cancer după ce a fost supus unei proceduri corective pentru o prostată mărită la clinica din Londra.

De atunci, monarhul în vârstă de 75 de ani, a renunţat la angajamentele regale, în timp ce urmează un tratament împotriva cancerului.

Mai multe surse au declarat pentru The Daily Beast că, deși monarhul este hotărât să învingă cancerul, se confruntă cu o „sănătate în declin”.

În culise, starea de sănătate aparent precară a lui Charles i-a provocat pe oficialii Palatului Buckingham să actualizeze în mod regulat un document de câteva sute de pagini care prezintă planurile funerare regale ale monarhului, a anunțat TVR Info.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

Primăria Sibiu a demarat o acțiune amplă de dezinsecție împotriva căpușelor. Aceasta se desfășoară în zilele de 26 și 27 aprilie, în diverse zone ale orașului.

Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public coordonează operațiunea, iar firma contractată pentru aceste lucrări este Societatea Comercială DD CHIM SRL. Substanțele de dezinsecție vor fi împrăștiate în mod special în parcuri, spații verzi, zonele de blocuri, malurile râurilor și pârâurilor, precum și în alte locuri frecventate de către populație, cum ar fi spațiile verzi ale unităților de învățământ, Cimitirul Municipal și Grădina Zoologică.

În cadrul lucrărilor de dezinsecție, insecticidul utilizat este Deltatim Plus și este avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide. Deși acesta nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ziua de 2 mai, zi liberă pentru Tribunalul Sibiu

Tribunalul Sibiu anunță că ziua de 2 mai 2024 a fost desemnată ca zi liberă pentru personalul instituțiilor și autorităților publice.

În conformitate cu această hotărâre, ziua de 2 mai 2024 nu va fi o zi de lucru pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, cu excepția magistraților și a altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicați în soluționarea proceselor cu termen în această zi. Participanții la aceste procese nu sunt afectați de această dispoziție.

La nivelul Tribunalului Sibiu, în data de 2 mai 2024, nu sunt programate ședințe de judecată, fiind asigurată permanența pentru cauzele urgente, în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, în această zi, compartimentele din cadrul Tribunalului Sibiu care desfășoară activități cu publicul vor fi închise.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ANM a anunțat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

ANM a anunțat că temperaturile vor fi mai ridicate în următoarele 4 săptămâni decât cele specifice perioadei, inclusiv în minivacanța de 1 Mai și Paște.

Vremea de 1 Mai și Paște

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor pecifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 6-13 mai

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în majoritate regiunilor, posibil ușor excedentar în zonele montane.

Săptămâna 13-20 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 20-27 mai

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii vor intra, de astăzi, în vacanța de primăvară

0

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor.

Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News