Bazarul de vechituri din  Târgul Obor este poate  locul cel mai pestriț din tot Sibiul, din toate punctele de vedere. Dacă pui piciorul în acest loc, parcă așezat acolo să adune și să despartă suflete, ai ocazia nu numai să vezi fel de fel de fețe, de toate culorile, dar și să-ți „arunci” banii pe tot felul de lucruri care mai de care mai deosebite.

Sub fum de grătar și țipete de tarabă, ”vânătorii de comori”,  căutătorii de chilipiruri, colecționari sau simpli curioși, traversează piața de la un capăt la celălalt, cei mai mulți dintre ei ”gură cască”, în speranța să găsească ceva valoros, la un preț de nimic. Cam orice se poate găsi de vânzare aici, ce vrei și ce nu vrei, de la bormașini la obiecte de artă, găsite în vreun pod sau ”pierdute” de cineva care s-a grăbit să plece pe lumea cealaltă.

Multe chilipiruri, puțini cumpărători

”Am dat drumul la reducere, veniți de cumpărați, totul 10 lei,  totul 10 lei…”, se aude un glas răgușit de doamnă trecută de 50 de ani. Pe tarabă are blugi second-hand și batice colorate, o față creolă și înăsprită de vârstă și de toate vânturile care au bătut-o în anii lungi de stat în piață. E îmbrăcată într-o rochie colorată, plină de floricele, iar basmaua de pe cap îi acoperă părul cărunt vremelnic.

Lumea trecea pe lângă ea, dar nu prea o bagă în seamă. Trec și eu, îi dau un ”bună ziua”, dar îmi răspunde absent. Știa din timp că nu voiam să cumpăr nimic de la ea. Îmi continui drumul. Soarele strălucește arzător, scoțând în evidență zecile de obiecte metalice ce șed pe mese și covoare: cercei, clopoței, obiecte de ornament, ceaune, oale. Toate învechite, toate cu poveste, așteptând un nou cămin. Dar lumea trece, se uită, dar nu le prea bagă în seamă. În schimb, se văd oameni cu tablouri la subțiori și cu saci de hârtie de bucătărie. Poate a fost reducere pe undeva, cine știe, sau au aflat că urmează o nouă pandemie.

Undeva, într-un colț de târg, pe trei mese stau așezate mai multe jucării de tot felul, de la animale domestice confecționate din lemn, la roboței din metal. Una dintre mese e destinată cărților, sute de pagini vechi tipărite în așteptare, mirosind nostalgic a bibliotecă veche. O întreb pe doamna care vinde acolo care este motivul de a ajuns să vândă aceste comori. Îmi spune: ”Ce să fac? Trebuie să fac și eu un ban!” O mai înteb ce fel de lume vine pe aici. ”De toate felurile”, răspunde vânzătoarea. ”De la colecționari, la simpli gură-cască. Mulți caute și să fure, îi vezi îmbrăcați frumos, dar nu știi ce gânduri au. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să rămân fără anumite obiecte”.

Marfă importată din alte țări, obiecte aruncate de alții, gadgeturi, biciclete, monede vechi, haine, obiecte de grădinărit, de uz casnic, orice poți găsi la acest târg de vechituri. Știți cum se spune: gunoiul unuia, comoara altuia. Unii vin aici doar să negocieze. Această imagine te duce cu gândul la bazarele din Turcia.

Micii din Obor

Și cum necesită foarte multă răbdare mersul prin piețe și observarea actorilor, mi s-a făcut foame. Și ce putea să-mi potolească mai mult foamea, decât niște mici de piață? Așa că am ”citit” mesajele cu fum ce se vedeau în zare, și m-am îndreptat către o gheretă, la care coada era impresionantă. În stânga construcției era un grătar mare  plin cu mici și cârnați care sfârâiau. La câteva mese stăteau mai mulți oameni, cu berea în față, tânjind răbdători la bunătățile aburinde. Am așteptat și eu să-mi vină rândul la mici. Așteptarea a meritat, pentru că au fost cei mai buni mici pe care i-am mâncat în viața mea!

Stând la masă, se auzeau discuții despre politică și despre cât de prost o ducem noi, românii. De la o masă se auzea cineva care zicea în gura mare: ”Să fiți norocoși cu președintele ăsta, că dacă eram eu furam și mai mult! Nu se mai chema România. România, românul are în sânge hoția”. Să aibă oare dreptate? Tind să cred că nu. Sau cel puțin sper asta.

După ce-mi termin festinul, îmi iau restul de pâine la pachet. Doamne, ce pâine, e păcat să fie aruncată! Ies pe porțile bazarului, îmi pipăi portofelul, nu am cumpărat nimic, ca majoritatea oamenilor care vin aici doar să socializeze. În gând îmi rămâne însă o întrebare: ”Oare ce amintiri conțin aceste obiecte rămase orfane de stăpân?”

Urmărește Sibiu 100% în Google News