Istoria recentă constituie, pentru cei mai mulți dintre noi, un subiect delicat. Există un număr restrâns de cercetători care abordează această parte a cronologiei istorice, ținând cont de faptul că nu a trecut foarte mult timp de la căderea regimului comunist în România. Se se întâmple aceasta oare din cauză că istoria comunismului a rămas încă vie în ADN-ul nostru?
Andreea Corca este muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal și tânără cercetătoare a trecutului comunist. Poveștile spuse, prin cuvinte scrise sau vorbe rostite, schimbă vieți, de aceea literatura istorică a influențat-o să aleagă această profesie. Dar cum a ajuns să o pasioneze istoria comunismului? Ne răspunde prin cuvintele următoare: ”Istoria comunismului mi-a stârnit curiozitatea încă din anii studiilor liceale. Trecutul recent este încă viu. Când am ajuns pentru prima oară într-o arhivă și am deschis primele dosare, care spre surprinderea mea, nu mai fuseseră consultate anterior, mi-am dat seama că doresc să lucrez în sfera cercetării.
Pentru mine, a înțelege evoluția istorică a României ultimului secol este o provocare intelectuală, care îmi oferă constant surprize. Cu toate că perioada comunismului este cea mai apropiată de noi – din punct de vedere cronologic, este și cea mai puțin studiată. Actualmente, la dispoziția cercetătorilor comunismului se află fonduri arhivistice de a căror existență nici nu se cunoștea în urmă cu câțiva ani.
Chiar și așa, multe alte arhive, care ar putea acoperi lacunele istoriografice ale comunismului, se află încă în fonduri secretizate. Unui istoric îi este poate mai ușor să dezbată un eveniment petrecut acum 1000 de ani, decât să vorbească despre crimele Revoluției, pentru că ceea ce s-a întâmplat acum trei decenii continuă să stârnească tot felul de frici. Trebuie să ai un spirit justițiar pentru a trata istoria comunismului. Nu te poți minți pe tine însuți și nu poți ascunde ceea ce constituie o evidență.
Comunismul este și perioada de care suntem legați ombilical: eu m-am născut în anul 2000, dar părinții și bunicii mei au trăit-o, iar unele traume le-am moștenit și eu, la fel ca toți cei de vârsta mea, chiar dacă le resimțim indirect. Părțile întunecate ale istoriei mi-au stârnit cel mai mult curiozitatea. Gândiți-vă la felul în care, de exemplu, este privită perioada interbelică: toată lumea vorbește despre mitul interbelicului de aur, toată lumea se gândește cu nostalgie la acea perioadă. Și se lasă la o parte faptul că perioada interbelică a fost marcată de extremisme politice. Până la urmă, avem de-a face cu o falsă nostalgie. Eu, ca tânără născută după ’89, nu pot avea o nostalgie reală pentru ceea ce s-a întâmplat înainte de a mă naște. Nu întâmplător, nostalgia față de comunism persistă și acum”.
Copilăria în comunism
În prezent, Andreea Corca derulează un proiect dedicat copilăriei în Sibiul anilor ’80. ”Mulți oameni își privesc copilăria cu nostalgie. Am intervievat persoane care la Revoluție aveau cel mult 16 ani. Aceste persoane și-au trăit copilăria fără a conștientiza intruziunea politicului în viața lor privată. În mod firesc, un copil nu a putut simți influența regimului la fel de mult ca un adult. Ei se raportează cu nostalgie nu la regimul comunist, cât la copilăria lor”, ne spune Andreea Corca.
Mitul banilor din comunism
Banii în perioada comunismului nu erau o problemă, dar cât de mult s-a străduit regimul să creeze egalitatea între oameni, nu prea i-a ieșit. ”Există acest mit: că în perioada comunistă lumea avea bani, dar nu avea pe ce să îi cheltuiască. Cel puțin din interviurile pe care le-am realizat până acum, a reieșit că nu e chiar adevărat. Muncitorii fabricilor nu își permiteau să dea banii pe orice. Păpuși Arădeanca, de exemplu, aveau majoritatea fetițelor, dar le vedeau ca pe niște bibelouri. Cum ne-am putea imagina copilăria fără jucării? Ei bine, în comunism, multe jucării erau făcute manual: din lemn, pănuși de porumb, hârtii…
În rest, se găseau jucării la Magazinul Bucuria Copiilor, care era poziționat pe Strada Nicolae Bălcescu. Din ceea ce mi-au povestit intervieviații mei, într-adevăr, Sibiul era oarecum privilegiat, situația aprovizionării alimentare nu era așa de precară, în raport cu București. Situația s-a schimbat la sfârșitul anilor ’80, când avem de-a face cu o penurie economică generalizată. Se găseau tot mai puține alimente pe rafturile magazinelor”, ne povestește muzeograful.
Industriile Sibiului în comunism
Dacă ne gândim la comunism, primul lucru care ne vine în minte este clasa muncitoare, fabricile care susțineau economia Republicii Socialiste România. Sibiul chiar a fost o forță economică în acea perioadă. ”În perioada comunistă, Sibiul era prezentat ca o carte de vizită a Republicii Socialiste România, deoarece era un județ destul de industrializat. Ne referim aici la fabricile din Sibiu, dar și cele din județ.
În Mediaș, spre exemplu, au funcționat celebrele fabrici Vitrometan, aceasta fiind o fabrică de sticlărie, și Emailul Roșu, specializată în producerea vaselor emailate. Produse ale acestor două fabrici până și eu le-am găsit în casa bunicilor mei, ele au rezistat în casele românilor chiar și la trei decenii distanță de la căderea comunismului. În orașul de pe Cibin au existat o multitudine de alte fabrici: cum ar fi Independența, Balanța sau 13 Decembrie. Eforturile de sistemtizare teritorială ale regimului comunist au făcut ca multe persoane să migreze din mediul rural, la oraș.
Acest transfer a început încă din anii ’50, și ca o consecință a colectivizării forțate. Unul dintre principalele scopuri ale comunismului a fost și industrializarea. De ce? Pentru că, prin industrializare, comuniștii considerau că pot crea o puternică clasă muncitoare, fidelă regimului. Pe de altă parte, prin industrializare, ei considerau că România ar putea atinge independența economică și, totodată, ar putea echilibra decalajul modernizării – acele secole de înapoiere, mult trâmbițate de oficialii regimului. Mulți dintre locuitorii mediului rural nu au privit acest transfer ca pe un rău, cum ar crede mulți dintre noi. Pentru țăranul care ajungea desculț, prin anii ’50-’60, în mediul urban și beneficia de o locuință proprie, dotată cu instalații de încălzire și canalizare, bineînțeles că era un lucru fascinant. El credea apoi că regimului îi datorează transformarea sa, pentru că ajunsese să aibă parte de niște avantaje la care nici nu spera în satul lui natal, cu toate compromisurile pe care le implicau”, ne relatează Andreea.
România – țara cu cei mai mulți informatori din blocul comunist sovietic?
Informatorii au fost ochii și urechile Securității, regimul a făcut în așa fel încât să separe grâul de neghină, scoțând la iveală caracterele slabe ale unor oameni. ”O parte din atribuțiile mele de serviciu sunt de a cerceta istoria industriilor sibiene în perioada comunistă. Am obținut momentan, din fondurile CNSAS, un dosar de obiectiv al întreprinderilor din Sibiu, în care am descoperit, mai degrabă, date statistice: spre exemplu, care era situația rețelelor informative din fabrici. Erau destul de mulți informatori. Deși regimul comunist a susținut mereu că este un apărător al clasei muncitoare, aceste documente de arhivă demonstrează că regimul s-a întors împotriva clasei pe care pretindea că o reprezintă, pentru că, pe lângă acei informatori, ele arată cum aparatul represiv funcționa inclusiv la nivelul unei simple întreprinderi industriale. La un moment dat s-a realizat un studiu de către istoricul Marius Oprea, iar rezultatul acelui studiu a arătat că România a avut printre cei mai mulți informatori pe cap de locuitor din întregul bloc sovietic”, ne explică muzeograful.
Lupta între generații
Generații vin și generații pleacă, doar un singur lucru rămâne: povestea. ”Lupta între generații a existat dintotdeauna, așa cum există și astăzi. Noi, tinerii, avem multe de învățat de la cei mai în vârstă. Există nostalgie pentru comunism. Neomarxismul este propagat în mediile intelectuale occidentale. Noi încercăm să evidențiem ororile comunismului tocmai în speranța respringerii acestui regim ca opțiune de guvernare”, mai spune Andreea.
Ce ne rezervă viitorul
Cu toate schimbările ce se petrec în jurul nostru, ne e frică de ce ne așterne viitorul. ”Nu sunt adepta istoriei postfactuale, și nu pot să mă exprim cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Tot ceea ce pot afirma e că istoria a demonstrat că viitorul este imprevizibil. Trăiesc însă cu încrederea că nu ne vom putea întoarce la comunism, pentru că există suficiente motive să respingem ideea totalitară”, concluzionează Andreea Corca.
Urmărește Sibiu 100% în Google News
