Acasă Blog Pagina 1671

Aeroportul Internațional Sibiu, locul 7 în țară

Aeroportul Internațional Sibiu se află pe locul 7 în topul aeroporturilor din România în ceea ce privește numărul total de pasageri în 2023, cu 550.397 pasageri. Înaintea noastră se află aeroporturile Otopeni (14,6 milioane de pasageri), Cluj (3,2 milioane de pasageri), Iași (2,3 milioane de pasageri), Timișoara (1,3 miliaone de pasageri), Suceava (800.000 pasageri) și Craiova (600.000). După noi urmează Tg. Mureș, Bacău, Oradea, Constanța, Maramureș, Brașov (79.000 pasageri), Băneasa, Satu Mare, Arad și Tulcea. Asociația Aeroporturilor din România a prezentat bilanțul pe 2023.

În ceea ce privește mișcările aeronavelor pe aeroporturile din România, Sibiul este pe locul 9, cu 6.608 mișcări de aeronave. Pe primele 8 locuri se află Otopeni, Cluj, Băneasa, Timișoara, Iași, Suceava, Constanța și Craiova.

Referitor la transportul aerian de mărfuri, aeroportul sibian ocupă locul 9, cu 3,95 tone. De menționat că, în continuare, transportul aerian de mărfuri în România este extrem de limitat. În fața Sibiului se află Otopeni, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Iași, Suceava și Arad. În 2023, nu s-a făcut trafic aerian de mărfuri de pe aeroporturile din Oradea, Tulcea, Bacău,Tg. Mureș, Satu Mare, Maramureș, Băneasa și Brașov.    

Situația în țară

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România pe parcursul anului trecut, cu 17 procente mai mulți decât în anul 2022. Cifra totală a pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România în anul 2023 (24.593.281 persoane) este mai mare cu aproape 6% și decât cea înregistrată în anul 2019 (23.234.580 persoane).

“Ne bucurăm să constatăm că în România traficul de pasageri a recuperat puternic, astfel că am depășit valorile înregistrate înainte de pandemie. Spre comparație, traficul aerian din Europa va atinge probabil valorile din anul 2019 abia la sfârșitul acestui an. În ultimii ani, majoritatea aeroporturilor din România au derulat proiecte importante de investiții.

Au fost construite noi terminale, au fost extinse și modernizate cele existente, s-a lucrat la extinderea unor piste, căi și platforme de rulare și au fost achiziționate echipamente moderne de securitate. Toate aceste investiții ne vor permite să procesăm în condiții optime un număr tot mai mare de pasageri. Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească constant și estimăm că în anul 2040 pe aeroporturile din România vom depăși 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Comparând datele de trafic înregistrare de aeroporturile din România în ultimii doi ani, se poate observa că în anul 2023 numărul pasagerilor pe rutele interne a scăzut cu 8 procente față de anul 2022, ajungând la 1.821.052 de persoane transportate. În același timp, numărul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o creștere importantă, de 19,62% în 2023 față de anul 2022 (22.737.257 pasageri).

Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 233.027 mișcări de aeronave (aterizări și decolări), cu 5,6% mai multe decât în anul anterior. Traficul aerian de marfă a scăzut însă cu 5,7%: în anul 2023 pe aeroporturile din România au fost transportate 50.786 tone de marfă, comparativ cu 53.877 în anul 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Săptămâna protestelor la Sibiu

Săptămâna aceasta a fost una a protestelor pentru sibieni. Cu două manifestări civice spontane (și nu prea…) naționale, una în justiție (Tribunalul Sibiu) și una neaoș locală. Adicătelea: protestul fermierilor, agricultorilor și transportatorilor (luni), al medicilor de familie (marți), al judecătorilor (pregătită din decembrie trecut) și cel de la Filarmonică, produs în fața Consiliului Județean (miercuri, și anunțat de sindicat cu prelungiri).

Cel de la Filarmonică de departe pare a fi cel mai apropiat de sufletul nostru. Îl știm de când era mic. De acum de mai bine de un an deja. Ne-am obișnuit cu el, face parte din viața noastră de zi cu zi. A devenit brand local în materie de proteste. Și de ”bună practică” a unor instituții responsabile de soarta Filarmonicii despre cum poți să nu faci nimic lăsând impresia că faci totuși ceva. Mai faci câte o ședință sau câte o conferință de presă, mai dai câte un comunicat, mai interzici unora și altora să vorbească cu presa, de fiecare dată plasând responsabilitatea, invariabil, doar în curtea împricinaților. Curte care s-a umplut ochi cu promisiuni și soluții. E de înțeles că problematica nu e una foarte facilă.

Orgolii tâmpe, polițe neplătite, ”interese strategice” personal(izat)e, intruziuni politice alambicate, toate acestea nu fac decât să treneze aplanarea unui conflict care nu face deloc bine consumatorului de cultură. Și aceasta, într-un context în care Filarmonica de Stat Sibiu beneficiază de un trend și o activitate remarcabile în ultima vreme. Ceea ce ar putea induce păguboasa idee că protestul sindicatului e un fel de anticorp la indolență / somnolență. Dar nu cred totuși că argumentul va ține prea mult la sibianul de rând, pe care e greu să îl suspectăm de o simptomatică și cronică toleranță la nepermisa indecizie a decidenților.

Protestele populare au un impact notabil într-o democrație. Ele apar, de regulă, atunci când o societate şi-a epuizat toate celelalte opţiuni democratice. Problema se ridică însă atunci când ele nu schimbă lucruri importante și nu reușesc să influențeze în bine cauzele care generează crizele. Pe termen lung, faptul că fiecare an aduce motive noi de proteste indică, fundamental, că practicile politice nu contează sau nu schimbă suficient lucrurile.

E salutar că românul a deprins ”obișnuința” protestului. Pentru cei care nu am fost incluși până acum (în această săptămână) într-o formă profesională de protest – ceea ce poate induce, fie vorba între noi – un sentiment de frustrare profundă, propun să protestăm împotriva celor care nu îi bagă în seamă cum se cade pe protestatari. Și împotriva celor care nu își exercită încă dreptul la protest. Și împotriva celor care nu au de ce protesta. În fond, nici nu mai contează pentru ce protestăm, ideea e să o facem! Ori suntem protestatari de vocație, ori nu mai suntem! Faptul că oricum nu rezolvăm nimic protestând – nu știu de ce Filarmonica mi se pare exemplul cel mai relevant –, nu ar trebui să ne descurajeze. Și cu asta ne-am obișnuit.

Se apropie alegerile. Vom avea din nou posibilitatea de a protesta. Dar și de a deveni complici, din păcate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Din Nigeria la Sibiu: Celia Novo și povestea unei aventuri pline de dans, dragoste și adaptare culturală

0

Experiența unei mutări într-o țară nouă reprezintă o adevărată aventură, plină de oportunități și provocări care pot schimba definitiv cursul vieții. Gândul de a începe o nouă viață într-un loc cu limbă și cultură diferite poate fi atât descurajator, cât și plin de entuziasm.

Din Nigeria, în Sibiu

Povestea Priscillei Oghenovo, cunoscută drept Celia Novo, este una de-a dreptul motivantă. S-a născut și a copilărit în Nigeria, la Abuja, iar la vârsta de 17 ani, a făcut o alegere curajoasă: și-a făcut bagajele și să a venit să studieze la Sibiu. S-a căsătorit aici și a legat o conexiune durabilă cu orașul nostru: „Când am ajuns în Sibiu și am văzut clădirile am fost de-a dreptul impresionată. Mi-a plăcut foarte mult, la noi nu vezi așa ceva”.

Celia Novo își amintește cu căldură despre copilăria ei în Nigeria și despre modul în care oamenii de acolo se diferențiază de noi, românii. Ea subliniază faptul că nigerienii știu să se bucure de lucrurile mici și să-și exprime liber sentimentele.

„Fericirea ne caracterizează pe noi, cei din Nigeria. Chiar dacă nu avem foarte multe lucruri, știm să ne bucurăm din orice. Românii nu mi se par la fel. Lucrurile mici sunt cele de care trebuie să ne bucurăm și trebuie să profităm de fiecare moment”, e de părere Celia.

Pe lângă capacitatea de a se bucura de viață, Celia dezvăluie că în cultura nigeriană copiii sunt învățați să-și exprime sentimentele prin dans și să se exteriorizeze fără să țină cont de părerea celor din jur.

„Petrecerile cu copii lipsesc aici. La noi, copiii sunt motivați să danseze pentru cadouri, de asta la noi cultura noastră este foarte extrovertită. Aici nu am văzut să se întâmple asta. Așa că, noi, de când eram copii, dansam ca să primim cadouri. Cred că de aici am preluat dragostea de dans. Dacă ar fi să îmi descriu copilăria în câteva cuvinte, acestea ar fi: fericire, sprijin și afecțiunea familiei. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă. Eram în liceu și, împreună cu câteva prietene, ni s-a făcut poftă de mango. Era un copac chiar în curtea școlii și m-am cățărat în el. Evident, am căzut și mi-am rupt fusta, dar nu am renunțat. I-am spus colegei mele să încerce și ea. La fel ca mine, a căzut și și-a rupt uniforma.”

Zumba și Medicină

În prezent, Celia Novo predă cursuri de Zumbo în Sibiu, realizează codițe afro și spune că fără susținerea mamei sale nu ar fi fost aici, aceasta fiind persoana care a susținut-o în toate lucrurile.

Pasiunea pentru dans o moștenește de la sora ei, care i-a devenit model în viață: „Dansez de la 7 ani. Întotdeauna am vrut să mă descopăr și am încercat să profit de fiecare clipă. Am și cântat, am făcut multe chestii. În liceu mi-a plăcut foarte mult biologia și de aceea am ales să merg spre medicină. La 17 ani am venit pentru prima dată în România, în Sibiu, unde deja era stabilit fratele meu, pentru că pe atunci juca pentru Voința. Mai am 4 frați, e greu să ne întâlnim cu toții, dar ne facem vizite des; ori vin ei aici, ori merg eu la ei. Faptul că fratele meu era aici m-a ajutat foarte mult, fiindcă a fost mai ușor să mă acomodez cu orașul, cu cultura și limba. Am avut un an pregătitor în care a trebuit să învăț limba română și vreau să spun că aici gramatica este foarte dificilă. Cu multă muncă am terminat Facultatea de Medicină de la Sibiu și urmează să mă înscriu la Rezidențiat”, mărturisește Celia.

A participat la ”Insula Iubirii”

Cei mai mulți o cunosc pe Celia de la participarea ei în emisiunea „Insula Iubirii”, locul unde a fost cerută de soție. Despre această experiență, Celia mărturisește: „Am crezut că va fi mai ușor, dar după trei zile în care am stat separată de Bogdan, îi simțeam puternic lipsa. Mama nu s-a uitat la emisiune, știe doar că am fost la o emisiune cu tineri. În schimb, mama soacră s-a uitat”, spune ea râzând.

Am întrebat-o pe Celia ce ar schimba la viața ei, iar ea, cu zâmbetul pe buze, a mărturisit că dacă ar schimba un lucru chiar și minuscul, nu ar fi aici și că toate întâmplările din viața ei au însemnătate.

Povestea Celiei Novo reprezintă un exemplu de curaj și adaptabilitate în fața schimbărilor majore din viață, oferindu-ne o privire în lumea sa plină de diversitate culturală și experiențe inedite.

FOTO: Accident rutier pe Valea Oltului. O victimă a rămas blocată în mașină

0

Două persoane au ajuns la spital, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Milcoiu, traficul rutier în zonă fiind blocat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în accident au fost implicate două autoturisme, una dintre victime rămânând blocată în maşină.

„Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, precum şi două ambulanţe SAJ.

În accident au fost implicate două autoturisme şi trei persoane, dintre care una blocată în autoturism.

Persoana a fost deblocată de echipajele operative.

La spital sunt transportate două victime, conştiente şi cooperante, iar o victimă a fost evaluată şi refuză transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au transmis că la faţa locului se află poliţiştii de la Rutieră şi le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum, circulaţia urmând să fie reluată după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtare a vehiculelor avariate de pe carosabil.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi șoferi băuți au ajuns în arestul IPJ Sibiu. Unul nu avea permis de conducere

Doi bărbați, din Sibiu Sibiu și Hamba, au fost reținuți de polițiști pentru că s-au urcat băuți la volan.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani, sibian, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În 14 ianuarie, în jurul orei 11, sibianul a fost depistat conducând un autoturism pe Calea Gușteriței din municipiul Sibiu și având o concentrație de 1,29 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr de 25 de ani, din Hamba, cercetat penal pentru conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Tot în 14 ianuarie, în jurul orei 22.30, tânărul a fost descoperit conducând un autoturism pe strada Pădurii din Hamba, fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,91 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Ambii bărbați vor ajunge în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Scandal uriaș: femeie bătută și amenințată cu moartea de un sibian

O femeie din Cisnădie a fost bătută și amenințată cu moartea de fostul concubin, un bărbat din Sibiu.

Joi, o femeie din Cisnădie a sesizat polițiștii din oraș despre faptul că, miercuri, fostul concubin, un sibian în vârstă de 44 de ani, a bătut-o și a amenințat-o cu moartea, iar joi dimineața ar fi distrus ușa apartamentului în care femeia locuiește.

„În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 200 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibieni reținuți pentru 14 furturi

0

Doi sibieni au fost reținuți de polițiștii de la Investigații Criminale, ei fiind cercetați pentru nu mai puțin de 14 furturi.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi sibieni în vârstă de 50, respectiv 54 de ani, cercetați penal pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat și a 9 infracțiuni de furt.

Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în cursul anului 2023, au pătruns în incinta mai multor supermarket-uri, precum și în curțile comune sau private ale mai multor imobile din municipiul Sibiu, de unde au furat alimente, scule electrice și biciclete.

În urma acestor furturi, cei doi sibieni au cauzat un prejudiciu de 6.500 de lei.

Aceștia au fost reținuți și vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Accident în Cisnădie: o autoutilitară a intrat pe contrasens și a lovit o mașină

Un șofer a fost rănit, vineri după amiaza, într-un accident rutier produs pe strada Nicolae Grigorescu din Cisnădie.

În timp ce conducea o autoutilitară dinspre Sibiu, un brașovean în vârstă de 36 de ani a pătruns pe contrasens și a acroșat un autoturism condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 31 de ani.

Șoferul din Cisnădie a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu i-a acordat bărbatului îngrijiri medicale.

Acesta a suferit un traumatism lombar și un traumatism la mână, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Programul Micii Uniri  

La 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească s-au unit sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Această unire a fost un moment crucial în istoria României și a reprezentat un pas important spre formarea statului român modern și consolidarea identității naționale. Anul acesta marcăm împlinirea a 165 de ani de la acest eveniment istoric și aducem un omagiu eroilor și liderilor care au contribuit la realizarea acestei uniri, subliniind importanța solidarității și aspirațiilor comune pentru poporul român.

Evenimente organizate cu prilejul Micii Uniri

În acest context, Instituția Prefectului-județul Sibiu alături de Consiliul Județean, Primăria Municipiului Sibiu, Mitropolia Ardealului, Asociațiunea Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Cercul Militar Sibiu și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor organiza în perioada 22-30 ianuarie 2024 o serie de evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, după cum urmează:

Perioada 22-30 ianuarie 2024: Expoziție Foto-Documentară în cadrul Cercului Militar Sibiu (Casa Armatei) cu tematică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române;

23 Ianurie 2024, începând cu ora 10:00, la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei) vor avea loc următoarele activități: Intonarea Imnului național al României, Hora Unirii pe platoul din fața Cercului Militar și desfășurarea începând cu ora 10:30 a Simpozionului dedicat Marii Uniri, în Sala de Conferință a Cercului Militar Sibiu. De asemenea, toți cei prezenți vor putea să viziteze expoziția foto-documentară prezentată pe holul principal al Cercului Militar Sibiu.

„La eveniment vor participa oficialitățile și comandanții unităților militare din județul Sibiu, alături de elevii și studenții din cadrul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu.

Cu acest prilej invităm toți cetățenii să participe la evenimentele dedicate acestei zile istorice într-un spirit de unitate și mândrie națională”, informează Prefectura Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Modernizarea noului terminal al Aeroportului – mândria sibienilor

Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Sibiu, în speță noul terminal și investițiile în tehnologie și securitate, se apropie de final. Investiția este finalizată în proporție de 99,5 %.

Chiar dacă termenul a fost respectat, adică finalul anului trecut, în acest moment mai au loc o serie de lucrări minime, incluse în procentul de 0,5 %, necesare pentru adaptarea terminalului aeroportuli sibian la cerințele spațiului AirSchengen, termenul final fiind 31 martie 2024.

Totodată, au mai rămas de achiziționat echipamente pentru parcarea aeroportului, cum ar fi automate de parcare sau stații de încărcare automobile electrice. Trebuie menționat că încă din faza de documentație au fost prevăzute alinierile tehnice și tehnologice la cerințele spațiului AirSchengen, însă trebuie făcute câteva amenajări concrete, numite „nesemnificative” în totalul investiției de către reprezentanții asocierii de constructori.

Daniela Câmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, împreună cu liderii asocierii de firme care au modernizat aeroportul sibian au organizat, astăzi, de dimineață, un tur de presă pentru a prezenta stadiul final al investiției. Urmează ca șefii Consiliului Județean să stabilească datele pentru inaugurarea oficială a investiției și zilele porților deschise în care sibienii să se poate familiariza cu noile facilități ale Aeroportului Internațional Sibiu.    

AIS – cel mai modern aeroport regional. Doar Otopeni este peste noi 

În acest moment, Aeroportul Internațional Sibiu este cel mai modern aeroport regional din România, doar aeroportul internațional Otopeni având tehnologie și tehnică similară sau mai performantă în unele cazuri.

Pasagerii care vor decola și ateriza pe aeroportul sibian au parte de tehnologie de ultimă generație, care face ca aeroportul sibian să fie unul dintre cele mai sigure din această parte a Europei de Est. Printre beneficiile aduse de investiția Consiliului Județean este noul sistem de echipamente EDS pentru controlul de securitate al bagajelor de mână și al articolelor transportate, cu sistem automat de returnare a tăvilor. Practic, eficientizează timpul dedicat controlului de securitate, în sensul că nu mai este necesară separarea dispozitivelor electronice și a recipienților  cu lichide de restul articolelor transportate în bagajul de mână. Deci nu mai trebuie controlat pasagerul care vine cu laptop-ul sau cu telefonul mobil și nu mai există limită la recipientele cu lichide.

Totodată, echipamentele de supraveghere video sunt de ultimă generație, cu funcții de recunoaștere facială, video analiză integrală (detecție intruziune, managementul mulțimilor, a traficului, investigații de moment, urmărire țintă cu camere PTZ), plus două scanere de securitate, suplimentar față de cele existente, de la construirea vechiului terminal al aeroportului sibian, care, la fel, la acel în moment, în urmă cu aproape 20 de ani, beneficia de tehnologie de ultimă oră.

De asemenea, E-Gates, porțile automate ce sunt accesate în baza cărții de îmbarcare, sunt utilizare de pasagerii care au programat zborul în următoarele ore. Porțile ABC (Automated Border Control) este singurul sistem existent într-un aeroport regional din România. Practic, pasagerul scanează pașaportul, iar o cameră de vederi preia imaginea pasagerului, comparând-o cu cea din document. Se fluidizează astfel traficul pasagerilor, eliminându-se controlul efectuat de polițiștii de frontieră. De altfel, astăzi, primii oameni care au testat noile dispozitive de securitate și îmbarcare au fost Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean, și Vlad Vasiu, vicepreședintele Sibiu, coordonați de angajații specializați ai aeroportului.

Alte noutăți de ultimă generație în ceea ce privește securitatea aeroportului sunt sistemul de detectare a explozibililor – EDS- pentru controlul de securitate al bagajelor de cală și sistemul de benzi transportatoare, în care sunt integrate 2 sisteme de detectare a explozibililor în ceea ce privește bagajul de cală.

Cea mai mare investiție din județ, de după 1989

Extinderea și modernizarea aeroportului sibian este cel mai mare proiect de investiții derulat de vreo administrație locală din județul Sibiu, de după Revoluția din 1989. „Mă bucur să ajungem în acest punct, în care să vă prezentăm capabilitățile acestui aeroport, o mândrie a noastră, a sibienilor. A fost o cursă contracronometru pentru accesarea fondurilor europene pentru aeroporturi de la Uniunea Europeană și o lucrare extrem de provocatoare. Ne-am supus, de asemenea, rigorilor privind aderarea la spațiul Schengen, iar aeroportul nu a fost închis nici măcar un minut pe durata desfășurării lucrărilor. Pentru finalizarea investiției a existat asumare, voință, multă muncă, stres și parteneri serioși. Vreau să felicit constructorii pentru această investiție. Totodată, suntem mândri că în echipa Consiliului Județean există astfel de profesioniști. Investiția este centrată pe nevoile pasagerilor, care să treacă cât mai rapid prin liniile de îmbarcare”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean.  

Cât a costat modernizarea Aeroportului Sibiu

Consiliul Județean a investit 64,31 milioane de euro, adică 321,55 milioane de lei, din care 85 % sunt fonduri europene (194,25 milioane de lei), 13 % fonduri de la bugetul de stat (29,7 milioane de lei) și 2 % contribuția Consiliului Județean Sibiu (4,57 milioane lei).

Finanțarea a fost obținută din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea neeligibilă, adică cea care nu a putut fi obținută din fonduri europene, este de 93,01 milioane de lei, care a fost asigurată prin contribuția Aeroportului Internațional Sibiu. Per total, aportul financiar al Consiliului Județean și la Aeroportului Internațional Sibiu este de 97,58 milioane de lei, adică peste 30 la sută din valoarea investiției.

Licitațiile au fost adjudecate de constructorii CON-A Sibiu, Bog’ART SRL și UTI Construction and Management SA.

La întâlnirea cu mass-media locală au participat Daniela Cîmpean, președinta CJS, Vlad Vasiu – vicepresedinte CJS AIS, Luminița Gherendi – Director Investiții si Dezvoltare -manager de proiect, Cristian Manițiu – director Con-A, manager de proiect din partea Asocierii, Liviu Bălănescu – Director Management Proiecte și Procese Bog’Art, Gabriel Davidescu – director UTI și Bogdan David – reprezentant Supervizor.    

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Campionatului Mondial și European de SuperEnduro la Cluj Napoca. Clubul sibian Black Ryders Sibiu este prezent

0

Sâmbătă, va avea loc etapa românească de Campionat Mondial și European de SuperEnduro de la Cluj,în BT Arena. Clubul Haita Deva a adus în Ardeal cei mai buni sportivi din lume. Printre participanți se numără și sportivul sibian Cristi Vinersar #23(Black Ryders Sibiu).

BT Arena – poza website

Lettenbichler, Walker și Bolt vor fi pentru prima dată pe un traseu indoor în România. Vedetele din Campionatul Mondial de SuperEnduro sunt familiarizate însă cu România, doi dintre ei câștigând chiar Romaniacs – cel mai dificil raliu hard enduro din lume; însă sâmbătă vor concura pentru prima dată indoor. Cei trei au făcut trial și de aceea se și descurcă foarte bine pe cele mai imposibile trasee din lume. Dacă i-ai văzut cum zburdă în centrul Sibiului la Prologul, Romaniacs, închipuieți ce show fac în sală.

foto credit Enduro21

Britanicii Billy Bolt și Jonny Walker au câștigat fiecare de două ori Prologul de la Sibiu, în timp ce Manuel Lettenbichler nu a izbutit încă să se impună pe traseul nebunesc. Campionatul Mondial de SuperEnduro din 2024 pare a fi un câmp de joacă pentru Billy Bolt până acum, dar oare și-a revenit britanicul 100% după căzătura teribilă de la Riesa? Din acest punct de vedere lupta pentru victorie la clasa Prestige pare că se va da între Billy și Jonny. Este însă în egală măsură de urmărit lupta pentru ultimul loc pe podiumul clasei Prestige, iar aici îi avem pe Will Hoare și Manuel Lettenbichler care sunt despărțiți de doar 7 puncte în clasamentul general. Mai multe informații despre favoriții claselor care vor concura la Cluj pot fi găsite pe site-ul oficial al CM SuperEnduro.

SuperEnduro Germany

Un sportiv sibian spune prezent

Sportivii români resimt din plin emoția unui astfel de eveniment. Printre aceștia și Cristi Vinersar, de la clubul Black Ryders Sibiu. „Cu o atracție încă din copilărie pentru sporturile extreme, mi-am descoperit în ultimii ani pasiunea pentru hard enduro. Și uite că, de la un simplu hobby, am ajuns să particip în competiția mondială de Super Enduro. Pentru mine, este un semn al succesului, o reușită datorată dedicării și investiției în pregătirea mea timp de atâția ani.”, mărturisește Cristi Vinersar.

Mario Popovici (TCS Otopeni): “Un nou an, un nou start la o nouă disciplină pentru mine weekend-ul acesta la Cluj. Voi lua startul în mondialul de juniori la SuperEnduro. A fost o decizie din scurt … nu am putut să fiu un simplu spectator. Îmi place să le practic pe toate, dar trebuie să recunosc sunt parțial pregătit pentru acest concurs unde nu am nimic de pierdut și nici de câștigat ! Vă aștept în număr cat mai mare la Cluj-Napoca. Hai România!!!”.

Sergiu Grecu #88 (Haita Deva) –“Anul acesta particip la Campionatul de SuperEnduro la clasa Europe. Până acum am concurat în primele două etape, cea din Polonia și cea din Germania. Săptămâna aceasta Clubul Haita Deva organizează etapa românească de la Cluj-Napoca, în sala Polivalentă. M-aș bucura să fie în tribune cât mai mulți suporteri în tribune la acest eveniment deobsebit care este o premieră pentru România”.

Bugetul Sibiul 2024, record absolut după 1989. Educația se apropie de Infrastructură, ca bani alocați

Pentru prima dată în istoria municipiului Sibiu, proiectul de buget publicat la începutul fiecărui an de administrația orașului și supus dezbaterii sibienilor de către municipalitate trece de un miliard de lei. Este vorba despre proiectul de buget al municipalității pentru 2024, o premieră istorică pentru comunitatea sibiană.

Anul acesta propunerea de buget totalizează peste 1,15 miliarde de lei, o sumă record. Faptul că sibieni muncesc cu spor, firmele din județ creează locuri de muncă, taxele și impozitele locale sunt plătite de contribuabili la timp, aduce municipalitatea în fața unui buget ce poate acoperi nevoi importante, dar și cu riscul de a nu viza pe cele care sunt cele mai stringente sau care nu mai suportă amânare. Trebuie menționat că până la finele anului trecut, în 2023, bugetul, cu rectificările și resursele financiare ale comunității sibiene și de la Guvern, a trecut de un miliard de lei. Premiera istorică pentru municipiul Sibiu vine într-o perioadă marcată de mari dificultăți și restricții financiare impuse de Guvernul României. „Bugetul este unul consistent, în ciuda faptul că, prin măsurile economico-fiscale, Guvernul a redus veniturile municipalităților, oprind la bugetul de stat o parte mai mare din impozitul pe venitul global”, creionează primarul Sibiului, Astrid Fodor, contextul social și economic pe care îl traversăm la nivel local, național și internațional.

Sibiul se descurcă bine în situații de criză

Municipiul Sibiu pare să se descurce bine și să facă față crizelor economice pe care le traversează, dacă ne uităm pe bugetul Sibiului în anii de criză economică pe care i-am traversat. Și în acest an, când România este marcată de greve la nivel național, bugetul Sibiului este unul generos, mai mult chiar, cel mai mare din istoria sa. Este practic o lecție care se repetă la nivel economic, din perioada de pandemie, când între 2020-2022 bugetul orașului a fost mai mare decât cel din 2023, an în care lucrurile au revenit aproximativ la normal. Iar 2024 a depășit perspectivele sumbre care s-au anunțat, deocamdată. Se pare că Sibiul are capacitatea de a se apăra în fața crizelor economice, sanitare și energetice, însă ne-am fi dorit ca lucrurile să meargă spre mai bine și în anii considerați oarecum normali, fără crize majore. Explicațiile pentru această situație nu pot fi date decât de specialiștii în domeniul economic, însă este clar că sibianul își dorește ca banii comunității să fie gestionați bine și să se vadă în gradul său de confort.

Din păcate, municipalitatea mai are multe probleme de rezolvat, cum ar fi situația parcărilor, absolut sufocantă și care îi aduce pe sibieni cu nervii la pământ (parcările subterane și supraterane anunțate nu înaintează aproape deloc), lipsa unui mare centru de conferințe în sectorul cultural sau faptul că elevii încă mai merg după-amiaza la școală. Șefii Primăriei Sibiu compensează însă cu alte lucruri, cum ar fi atragerea  fondurilor europene pentru infrastructură, adică școli, grădinițe, străzi, piste de biciclete sau promovarea turismului și a evenimentelor culturale emblematice ale orașului, care aduc bani importanți în comunitatea sibiană.     

Sibieni, spuneți-vă păsurile la conducerea Primăriei!

Primăria Sibiu a publicat pe site-ul propriu, sibiu.ro, propunerea de buget local pentru acest an, supunând-o consultării publice. Propunerea de buget și o sinteză a principalelor informații din acesta sunt disponibile aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/2024/Proiectul_Bugetului_de_Venituri_si_Cheltuieli_al_Mun_Sibiu_pe_anul_2024.pdf.

Cetățenii pot transmite sugestii sau întrebări în format electronic pe adresa [email protected] până în data de 30 ianuarie 2024.

“Anul acesta propunerea de buget totalizează peste 1,15 miliarde de lei, o sumă record. O sursă importantă de venit în anul 2024 o reprezintă fondurile europene nerambursabile pe care Primăria Sibiu le-a atras în cadrul PNRR și în Programul Regiunea Centru, pentru finanțarea celor 43 de proiecte aflate în curs de implementare. Bugetul este unul consistent, în ciuda faptul că, prin măsurile economico-fiscale, Guvernul a redus veniturile municipalităților, oprind la bugetul de stat o parte mai mare din impozitul pe venitul global. Sibiul gestionează în mod eficient resursele financiare și se bucură de o independență și o autonomie financiară a bugetului local, prin prisma veniturilor proprii încasate, precum și a sumelor rambursate din fonduri europene nerambursabile, în proporție de aproximativ 90% până la finele lui 2023, diferența urmând a fi rambursată în 2024. Aceste sume ne-au ajutat să echilibrăm bugetul și să compensăm pierderile generate de modificările legislative, chiar dacă sumele reduse ar fi fost necesare și utile în contextul numărului mare proiecte de dezvoltare pe care le derulăm”, a precizat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Din valoarea totală propusă pentru bugetul acestui an, 52% din cheltuieli vor merge către dezvoltarea orașului, restul de 48% reprezentând cheltuieli de funcționare, respectiv costurile cu salubrizarea orașului, întreținerea spațiilor verzi și a bazelor sportive, cheltuieli cu reparații la unitățile de învățământ, finanțarea programelor derulate de instituțiile de cultură, a evenimentelor culturale și sportive, cheltuielile cu iluminatul public, serviciile sociale, subvențiile pentru transportul local de călători.

Cele mai importante proiecte la care Primăria Sibiu va lucra în acest an

INFRASTRUCTURĂ ȘI MOBILITATE. Pentru acest capitol, Primăria prevede alocarea a 25% din bugetul total, adică 284,01 milioane de lei. Între lucrările luate în calcul la infrastructură, se are în vedere modernizarea și extinderea străzii Viitorului, reabilitarea străzilor Bruxelles și Varșovia, modernizarea străzilor Marburg, Trifoiului, Atena, Lavandei, Dafinului și Irisului, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului, drum de legătură între strada Intrarea Arieșului si Calea Dumbrăvii, continuarea modernizării și eficientizării sistemului de iluminat public în Sibiu etc. În ceea ce privește problema parcărilor, Primăria are doar în stadiu de proiect elaborarea de documentații tehnico-economice a unei parcări la Piața Cibin, a alteia în cartierul Vasile Aaron, precum și una în zona străzii Siretului. Deci șansele imediate de a avea  parcări noi în Sibiu sunt extrem de reduse, având în vedere procedura întregului lanț administrativ, anevoios și lung, până la stadiul de execuție.

La mobilitatea alternativă se are în vedere, între altele, achiziția a 36 autobuze electrice pentru extinderea transportului public în zona metropolitană, continuarea amenajării malurilor râului Cibin pe noi tronsoane (aprox. 3 km de piste pentru biciclete), dar și amenajarea unui coridor integrat de mobilitate pe Calea Șurii Mici.

EDUCAȚIA va beneficia, în acest stadiu al bugetului, de 21% din total, adică 241,06 milioane lei. Ca lucrări prevăzute, în curs de execuție, cea mai importantă este reabilitarea și extinderea căminului de pe str. Oituz ca viitor sediu al Liceului de Artă, lucrare stagnată ani de zile de birocrație. În curs de contractare avem, pentru perioada următoare, o construcție nouă cu destinație creșă și grădiniță la Școala Gimnazială nr. 12, reabilitarea imobilului Maria Tereza pentru utilizarea în scop educational, reabilitare spațiilor fostului Liceu CFR pentru a fi utilizate pentru educație și realizarea unei grădinițe pe str. Podului, într-un imobil existent.

SPORT, CULTURĂ, SPAȚII VERZI ȘI ZONE DE AGREMENT. Banii prevăzuți pentru acest capitol reprezintă 14% din bugetul total, adică 164,05 milioane de lei. În curs de realizare în această parte a bugetului se are în vedere: amenajarea Complexului pentru agrement, sport și ecoturism Gușterland și contractarea execuției lucrărilor pentru amenajarea unui teren de sport multifuncțional în stațiunea Păltiniș, reamenajarea și modernizarea Parcurilor Sub Arini și Astra.

Pe lângă acestea, suma alocată pentru finanțarea evenimentelor orașului este de 22,6 milioane lei, astfel:

● Finanțarea activităților sportive – 12.000.000 lei

● Finanțarea cluburilor sportive de drept public – 500.000 lei

● Agenda Culturală – 7.000.000 lei

● Agenda Sănătății – 2.000.000 lei

● Agenda educațională – 500.000 lei

● Agenda pentru tineret – 300.000 lei

● Agenda Comunității – 300.000 lei

ALTE OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC

  • În curs:

● Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu

  • Proiecte pentru care urmează contractarea execuției lucrărilor:

● Renovarea energetică a 24 de blocuri

● Amenajarea unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie de tip solar pentru consumul energetic al Municipiului Sibiu

● Înființarea a două centre de colectare a deșeurilor prin aportul voluntar al cetățenilor

● Amenajarea a 110 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor în zona blocuri și implementarea instrumentului “Plătește pentru cât arunci”

● Elaborarea unui PUZ CP pentru Centrul Istoric

Urmărește Sibiu 100% în Google News