Acasă Blog Pagina 1679

Elena Udrea scapă definitiv de acuzații în dosarul Hidroelectrica pentru o mită de 5 milioane de dolari. Faptele s-au prescris

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv, marţi, încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă de la judecarea dosarului pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, în aprilie 2023.

Marţi, Instanţa supremă a respins apelurile introduse de DNA şi Elena Udrea, fiind menţinută decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, Elena Udrea trebuie să achite suma de 3,4 milioane euro.

Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (Energy Holding – n.r.) le încheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro.

Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, printre care şi cotidianul Evenimentul zilei.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea cotidianului Evenimentul Zilei, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Dumitru Prunariu și ofițeri de rang înalt ai Armatei Române, la Mediaș

Cu ocazia evenimentului „Zilele Mediașului“, Primăria Municipiului Mediaș a organizat o amplă manifestare dedicată împlinirii a 757 de ani de la atestarea documentară a orașului.

În Sala Mare a municipalității s-a desfășurat, în colaborare cu Muzeul Aviației Române și Casa Memorială „Hermann Oberth“, simpozionul intitulat „Repere medieșene în istoria astronauticii mondiale. 30 de ani de la inaugurarea Casei Memoriale „Hermann Oberth” la Mediaș și 130 de ani de la nașterea savantului“.

În cadrul evenimentului, au participat numeroși ofițeri de rang înalt din cadrul Armatei Române: General de Flotilă Aeriană Cătălin – Eugen Micloș, General de Flotilă Aeriană (r) Lian Someșan, General de Flotilă Aeriană (r) Viorel Andrei, alături de oficialități și personalități reprezentative din domeniu, iar invitatul de onoare al întâlnirii a fost general-locotenent (r) Dumitru-Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român participant la un program internațional de cercetări spațiale.

Persoanele prezente la simpozion au asistat la alocuțiuni și prezentări legate de înființarea și activitatea Casei Memoriale Hermann Oberth din Mediaș, dar și despre viața și activitatea savantului Hermann Oberth, de la a cărui naștere s-au împlinit 130 de ani.

La finalul manifestării, primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a oferit diplome de recunoștință pentru performanțele profesionale deosebite și contribuția adusă aviației militare românești domnului general-locotenent (r) Dumitru-Dorin Prunariu și cadrelor militare din structurile de conducere ale Forțelor Aeriene Române.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Orașul din care pleacă manifestul împotriva drogurilor. Ce urmează?

Sibiu, 04.06.2024

La nici 3 săptămâni de la defășurare, evenimentele demarate în luna mai de Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu în cadrul proiectului „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor”, finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au produs impactul așteptat.

Dansul revoltei: flashmob-uri care au cucerit inimile sibienilor. Pe 17 și 24 mai, pe străzile Sibiului, dansatorii Young Till Death au devenit eroii momentului, transformând asfaltul în scene de spectacol. Flashmob-urile au fost aplaudate și filmate și au arătat că arta poate fi o armă puternică împotriva viciilor. Peste 70 de dansatori și tot atâția spectatori. Impactul? O comunitate cel puțin mai conștientă cu privire la problemele adolescenților din Sibiu.

Sibiu, 19 mai, când lumina proiectoarelor a străpuns amurgul, ochii a peste 300 de participanți s-au deschis la realitățile ascunse ale dependenței. Fiecare cadru al filmului a fost o oglindă a luptei tăcute pe care mulți tineri o duc și o sursă de inspirație pentru părinți pentru a spune: destul!

Filmările de la evenimente au înregistrat mii de vizualizări în doar câteva zile, iar mesajul Filialei Sibiu a Societății Naționale de Cruce Roșie a ajuns mai departe decât aceștia se așteptau „Este într-adevăr, o inițiativă îndrăzneață. Suntem conștiente că nu vom pune capăt consumului de droguri în Sibiu, dar știm că proiectul nostru va deveni locomativa valului masiv de  acțiuni de conștientizare, care implică în mod activ și populația-țintă, în speță adolescenții”, ne mărturisesc fetele din spatele proiectului, Iulia Din și Bianca Bodac Beu.

Vocea experienței: podcastul care promite să rupă tăcerea urmează să fie lansat. Cu părintele profesor Constantin Necula la microfon, podcastul abordează tema princioală a consumul de droguri la adolescenți și teme adiacente precum bullying-ul și importanța unui stil de viață sănătos. Se anticipează că va deveni un fenomen în rândul ascultătorilor.

De la începutul anului și până la acest moment, prin proiectul „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor” s-au mai desfășurat și alte acțiuni, dintre care amintim: acțiuni de informare și conștientizare prin ateliere interactive desfășurate în cadrul a 5 licee din Sibiu: Colegiul Național „Octavian Goga”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul de artă, Colegiul Economic „Georghe Barițiu” și Liceul Teoreic „Onisifor Ghibu”, ședințe de consiliere individuală, familială și de grup, formarea a 10 lideri anti-bullying multiplicatori la nivelul celor 5 licee partenere, operarea unui safe space și a unei linii telefonice special create pentru adolescenți, precum și activități de formare a cadrelor didactice în vederea abordării la clasă a temelor privind consumul de droguri.

Echipa de la Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu ne promite că acesta este doar începutul. După implementarea proiectului-manifest „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor”, care se va încheia la jumătatea lunii iunie, vor avea loc noi acțiuni care să continue inițiativa.

Proiectul „Din Sibiu punem Stop Joc Drogurilor” este derulat de Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu și finanțat prin programul In Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de  Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania- Filiala Sibiu

Filiala Sibiu a Crucii Roșii are o experiență de peste 15 ani în a fi prezentă în toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal cu programe de educație de la egal la egal,care presupune instruirea voluntarilor cu următoarele module: Prevenție consum alcool și droguri, Contracepție, Prim ajutor premedical, Igienă orală.

Odată instruiți, voluntarii Crucii Roșii susțin aceste module în școlile și liceele din Sibiu iar succesul acestui program, în care voluntarii au vârste apropiate de liceeni și elevi, constă tocmai în îndepărtarea prăpastiei dintre generații iar mesajul are astfel  impact mult mai puternic în rândul tinerilor. Pentru modulele de prevenție de consum de alcool și droguri dar și pentru modulul de contracepție, în anul 2011, Filiala Sibiu a Crucii Rosii a editat un Manual pentru Peer- Educatori,  cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu.

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.

Pentru mai multe informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.fdsc.ro.

Începe Cibin Bike Day, un eveniment dedicat tuturor pasionaților de ciclism

Prima ediție a evenimentului Cibin Bike Day va avea loc pe 8 iunie 2024, între orele 10:00 și 22:00, pe noua pistă de biciclete de pe malul râului Cibin.

Scopul acestui eveniment este de a promova ciclismul ca un mod de viață sănătos și sustenabil, de a încuraja mobilitatea urbană ecologică și de a întări spiritul comunitar prin diverse activități recreative și educative pentru toate vârstele.

Evenimentul Cibin Bike Day se alătură unei liste de manifestări care se desfășoară simultan în peste 15 orașe din țară, în colaborare cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos și cu sprijinul ING România, având ca obiectiv creșterea conștientizării pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, adoptate de Organizația Națiunilor Unite în 2015.

Sibiul se mândrește cu o nouă pistă de biciclete ce se întinde pe o lungime de peste 3 kilometri, înconjurată de spații verzi și apă, oferind numeroase insule și pontoane pentru recreere. În ziua de sâmbătă, 8 iunie 2024, aceste pontoane de pe malul râului Cibin vor prinde viață din nou. Astfel, în zona dintre Kaufland, șoseaua Alba Iulia, și Gușterița, pontoanele vor găzdui ateliere creative, treasure hunt, service de biciclete, muzică și dans, și multe alte activități pentru toate vârstele.

Programul zilei:

· Atelier de arts & crafts pentru copii cu Asociația ANTS, pe pontonul de lângă Mondex, în intervalul 12.00 – 16.00: cei mici vor avea ocazia să-și creeze propriile accesorii pentru biciclete, cum ar fi claxoane pictate și pompoane pentru coarnele bicicletei.

· Service de biciclete cu Cooperativa de Ciclism, pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 10.00 – 18.00: specialiștii vor oferi verificări și mentenanța bicicletelor.

· Târg de biciclete, accesorii și haine de ciclism second-hand, pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 12.00 – 16.00: toți cei interesați sunt invitați să își vândă bicicletele și accesoriile de biciclete în cadrul unui târg dedicat.

· Treasure Hunt pe biciclete, cu pornire de pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 10.00 – 18.00: participanții, organizați în grupuri de mai multe persoane vor explora pista de biciclete în căutarea comorilor naturale, urbane și culturale.

· Atelier de reguli de circulație rutieră, pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 12.00 – 14.00: un mod interactiv și educativ de a învăța regulile de circulație.

· Clase de indoor cycling cu Aria, pe pontonul de lângă Mondex, în intervalul 13.00 – 17.00: pentru cei care doresc să își testeze rezistența și să se bucure de o sesiune intensă de cycling.

· Muzică cu DJ, pe pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 10.00 – 22.00: evenimentul va avea parte de muzică live mixată de DJ Ciprian Popa & OMIS, Pia, Ioana b2b Cristina, Miss Nixon (NL), The Eclectors și Disconnected (Toygun b2b Adi Ban). Se alătură și PulsaR Sibiu, cu muzică live, pentru un plus de energie și chef de dans.

· Food & Drinks pe pontonul de lângă Podul de Piatră Maria Terezia, în intervalul 10.00 – 22.00: participanții se vor putea delecta cu bunătăți de la Best of Pasta, Simplu și Bun, Bubble Bar by Wine Not, Bere Sadu, Olha Coffee și înghețata Creme de la Creme.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 400 de copii sărbătoresc copilăria pe ritmuri tradiționale la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu

Peste 400 de copii sărbătoresc copilăria pe ritmuri tradiționale la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, în 6 și 7 iunie 2024.

Cântece și jocuri populare din marile zone etnofolclorice ale României se împletesc cu ritmuri bulgărești, sârbești, germane, maghiare, grecești, mexicane, americane, italiene timp de două zile pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.

Cursanți ai Școlii de Dans „Ioan Macrea” sunt protagoniștii spectacolelor din 6 și 7 iunie 2024, demonstrând că la 5 ani, la 10 ani sau la 17 ani, copilăria poate fi trăită în pași de dans, prețuind tradițiile moștenite din bătrâni și valorile culturale universale. Evoluează clasele conduse de artiști din familia Junii Sibiului, profesorii coregrafi Alesea Sas, Livia Lazăr, Adriana Ioniță, Maria Ilieș, George Ștreng și Adrian Dragomir. Le vor fi alături Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” – condusă de prof. dirijor Adrian Grecu, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – profesori coregrafi Alesea și Ovidiu Sas, Ioan Crăcea, Livia Lazăr, precum și membrii Ansamblului „Comorile Arpașului” din Arpașu de Jos, condus de Alesea și Ovidiu Sas. Soliști: Ioana Brad, Cristina Posa, Amina Vintilă, Daria Cîrțoroșan, Sonia Cîrțoroșan, Natalia Popescu și Răzvan Neamțu; prezintă Traian Stoiță.

Spectacolul pornește de la idea că preocuparea constantă pentru pregătirea copiilor și tinerilor prin cursuri de dans popular și atragerea lor în ansambluri – pepinieră sunt atuurile ce au stat și stau la baza parcursului neîntrerupt al Junilor Sibiului. Grație consolidării unei adevărate familii artistice, formate din copii, tineri și adulți, la Sibiu, a fost mereu posibil schimbul de generații și continuitatea ansamblului profesionist, ce aniversează opt decenii de existență în acest an.

Accesul se face pe bază de invitație gratuită, în limita locurilor disponibile; informații la tel. 0735836524.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: 7 cazuri de distrugere a afișelor electorale din Sibiu. Imaginile, predate polițiștilor

Poliția Locală Sibiu a continuat activitatea de supraveghere a spațiilor special desemnate pentru afișajul electoral, pentru a preveni sau constata distrugerea afișelor sau a panotajelor.

Astfel, în ultimele două săptămâni, fie că au observat pe camerele de supraveghere, fie direct în teren, polițiștii locali au înregistrat 7 noi cazuri de rupere sau mâzgălire a afișelor electorale ale diferitelor partide politice sau candidați.

Au fost distruse afișe de pe panotajele situate pe strada Macaralei, Calea Dumbrăvii (două incidente), str. Hațegului, Cazarma 90, b-dul Victoriei și Piața Unirii.

„În toate aceste 7 cazuri polițiștii locali au reușit identificarea persoanelor care au distrus afișele.

Cazurile, împreună cu imaginile de pe camerele video, au fost predate polițiștilor din cadrul IPJ Sibiu, abilitați să aplice sancțiuni.

Reamintim faptul că distrugerea afișelor electorale reprezintă o contravenție și se sancționează cu amendă”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Absolventul ULBS, Ovidiu Cărpușor, a expus într-unul dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale de artă, în Los Angeles

Absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Ovidiu Cărpușor a expus recent într-unul dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale de artă, desfășurat în inima culturală a lumii, Los Angeles.

După participările cu succes la Festivalurile Internaționale de Artă din Londra, Veneția, New York, Rotterdam, Florența, Amsterdam, Tokyo, etc., pictorul Ovidiu Cărpușor a fost selectat și invitat să expună alături de 70 de artiști din întreaga lume la unul dintre cele mai reușite și importante Festivaluri Internaționale de Artă organizate în Downtown – Los Angeles.

Timp de zile întregi, peste 10 000 de vizitatori s-au bucurat de diversitatea și complexitatea artefactelor expuse, reacționând pozitiv și aducând aprecieri artistului Ovidiu Cărpușor și celorlalți artiști participanți la festival.

Lucrările de o mare calitate și ținuta artistică prezentate de Ovidiu Cărpușor la International Art Fair – Los Angeles 2024 au cucerit inimile și trăirile iubitorilor de artă prezenți la acest eveniment.

„Maestru al culorii, al compoziției și al sintetismului poetic-liric al picturii de șevalet” – precum îl numea Academicianul VIRGIL CANDEA, Ovidiu Cărpușor este Doctor în Arte Plastice și Decorative, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Brașov, artist plastic dar și Expert restaurator atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, secția Conservare-Restaurare, Doctoratul la Universitatea Națională de Artă din București dar și două specializări în domeniu la Institutul Internațional de Artă și Restaurare din Florența.

În ultimii 20 de ani a participat la peste 300 de expoziții în țară și străinătate devenind foarte apreciat pe plan internațional și național, atât pentru rafinamentul vizual oferit de lucrările sale, cât și pentru randamentul în plan investițional.

„Expoziție după expoziție, indiferent că aduce pe simeze icoane, arta abstractă sau nuduri, prin fiecare tușă de culoare Ovidiu Cărpușor dovedește sensibilitate și o tehnică ce vizează măiestria”, preciza criticul de artă Marin Scutea.

Ovidiu Cărpușor a organizat și numeroase evenimente și expoziții naționale și internaționale în privat dar și la Ambasadele și Institutele Culturale Române din lume, promovând astfel valorile tradiționale autohtone și imaginea României în afara granițelor țării.

„Pictura este pentru Cărpușor o necesitate sufletească, dar și o datorie socială. Este fără îndoială experiența unei activități picturale care, reflectându-se pe sine, a ajuns la un nivel de autocunoaștere care-i permite să se instaleze în zona certitudinilor și, epurându-și viziunea, reușește să o împingă până în pragul abstractiei”, a menționat Veronica Bodea Tatulea, Dir. adj. Muzeul de Artă Brașov, Critic și Expert în arta plastică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bilstein despre MIS 2024: „Am dorit ca marea majoritate a produselor oferite de companie să fie utile”

În fiecare an, compania Bilstein a fost prezentă la Maratonul Internațional Sibiu oferind o varietate de produse pentru participanți.

„În fiecare an am oferit produse promoționale Bilstein: jeleuri, ciocolată, ochelari de soare, șepci, magneți și multe altele, iar începând cu ediția de anul trecut ne-am gândit la alergătorii însetați care sosesc victorioși la linia de Finish, de aceea ne-am decis să oferim bere rece. Am dorit ca marea majoritate a produselor oferite de compania noastră să fie pe cât se poate de utile persoanelor care o să le folosească.

Ca și număr, ne-am orientat undeva peste 600 bucăți, desigur am avut și niște rezerve, nu s-a prea întâmplat în niciun an să plecăm de la eveniment cu produse promoționale fără să fie date”, transmit reprezentanții companiei.

De asemenea, organizația a precizat că nu s-a ținut o centralizare a baloanelor oferite, deoarece în fiecare an au fost dorite atât la maratonul adulților, cât și la cursele copiilor, motiv pentru care atunci au oferit foarte multe.

Toate produsele promoționale Bilstein au fost oferite către doritori cu tot dragul, mai ales că în acest an toate aceste promoționale au fost oferite în baza unor donații modice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Caserole cu fructe, legume, lactate și miere pentru școlile din județ

Prin Programul pentru Școli al Uniunii Europene, Consiliul Județean Sibiu a început distribuirea de fructe, legume, produse lactate și miere către cei peste 43.000 de copii din grădinițele și școlile județului Sibiu.

Valoarea proiectului este de 1,73 milioane lei și se va derula în 254 de unități școlare din județul Sibiu, până pe data de 7 iunie 2024, în cadrul Programului pentru Școli al României.

Potrivit comunicatului de presă, scopul programului este de a promova în rândul copiilor alimentația sănătoasă, bazată de consumul de fructe, legume, miere și produse lactate, atât de necesare pe perioada creșterii datorită aportului de vitamine.

Odată cu distribuirea alimentelor către copii, profesorii le vor explica măsurile de prevenire a risipei de mâncare.

„Fiecare părinte vrea pentru copilul său tot ceea ce este mai bun, în special când vine vorba despre alimentație. Încurajăm atât consumul de fructe, legume și lactate, cât și mierea ca alternativă la acel „ceva dulce” pe care copiii îl cer insistent părinților. Avem o preocupare constantă în ceea ce privește alimentația corectă, iar în anul 2019, am realizat „Ghidul unui stil de viață sănătos”, publicat atât pe saitul instituției, cât și pe gusturisibiene.ro, proiect completat prin numeroase workshop-uri cu elevi pe care le-am găzduit la sediul Consiliului Județean”, a declarat președinta Daniela Cîmpean.

Fiecare copil va primi: 2 tipuri de legume, 3 tipuri de fructe, 100 gr. telemea de vacă și 75 gr. miere polifloră.

De asemenea, copiii vor primi jardiniere cu pământ și semințe de legume, putând astfel să constate practic felul în care o sămânță devine plantă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Daniela Cîmpean: „Gura Râului are bani alocați și un program clar pentru introducerea rețelei de gaz metan. Primarul Călin va fi cel care va aduce un plus de confort gurănilor!”

La câteva zile după ce administrația liberală din Rășinari a inaugurat rețeaua de distribuție a gazului metan, președinta Consiliului Județean Sibiu vine cu vești bune și pentru locuitorii din Gura Râului: „Împreună cu primarul gurănilor, Gheorghe Călin, am consultat calendarul privind aducerea gazului metan în comună. Astfel, până la sfârșitul lunii iulie va fi publicată „Documentația de atribuire” în Monitorul Oficial al României, la finele lui august se va încheia evaluarea ofertelor, iar câștigătorul lucrărilor va fi anunțat pe 1 septembrie. Compania care va executa lucrările va avea 15 luni de zile la dispoziție, astfel încât, pe 30 noiembrie 2025, Gura Râului va avea rețea de gaz metan funcțională.”

Banii sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, derulat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, valoarea investiției fiind de 30 de milioane lei.

Potrivit documentației, lungimea rețelei de gaz metan va fi de 26,6 km și va avea 1.379 de branșamente, din care 90 sunt pentru agenți economici și instituții. Pe lângă rețeaua de distribuție, la Gura Râului se va realiza și o Stație de reglare, măsurare și pornire (SRMP), cu o presiune de plecare de 4 bari.

Noua rețea va fi racordată la sistemul național de transport din viitoarea conductă de înaltă presiune Orlat – Gura Râului – Păltiniș (zona Arena Platoș), care va avea 14,3 km, investiție în curs de realizare de către Transgaz SA.

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

ULTIMA ORĂ: Percheziții în Sibiu și țară la traficanții de migranți. Este implicat și un fost angajat al MAI

Zeci de percheziții sunt în desfășurare, în cursul dimineții de marți, în Sibiu și mai multe județe din țară la traficanții de migranți.

Un număr de 67 de mandate de percheziţie domiciliară sunt puse în aplicare, marţi, în şapte judeţe, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Caraş-Severin, într-un dosar penal care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi traficul de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, percheziţiile sunt efectuate în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiul Bucureşti, din cercetările efectuate până în prezent stabilindu-se că gruparea ar fi obţinut ilegal obţinerea de avize de muncă pentru 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh.

Acţiunile procurorilor DIICOT se desfăşoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA, care efectuează cercetări într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea unor infracţiuni de corupţie aflate în legătură directă cu infracţiunile cercetate de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin.

„Din cercetările efectuate a reieşit că, în cursul anului 2022, pe fondul apariţiei unui nou mod de operare vizând traficul de migranţi (introducerea acestora în România cu vize de muncă, dar în scopul real de a le facilita trecerea către ţări din spaţiul Schengen), un bărbat, fost angajat al MAI, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, prin intermediul a 7 societăţi comerciale (dintre care cinci cu acelaşi domiciliu fiscal), la care ar fi aderat şi alte societăţi comerciale, parte dintre acestea controlate de un alt bărbat (colonel în rezervă), care, ulterior pensionării, ar fi dezvoltat o metodă de obţinere a unor beneficii materiale substanţiale, prin intermediul unei firme înfiinţate în scopul recrutării forţei de muncă din străinătate”, se arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

Probatoriul administrat a relevat că, în perioada 2022 – iunie 2024, gruparea, formată din peste 37 de persoane, cetăţeni români şi străini şi şapte grupuri de firme, însumând 31 de societăţi comerciale cu sediile în Caraş-Severin, Timiş şi Arad, ar fi acţionat pe teritoriul României, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat pe şase paliere, între care unul era format din foste şi actuale cadre ale MAI.

„Astfel, unul ar fi fost format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora şi care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor, un altul format din foste şi actuale cadre ale MAI, un palier constituit din reprezentanţii de drept şi de fapt ai unor firme din judeţul Caraş-Severin, racolate în acelaşi scop infracţional, iar ultimele două paliere formate din alţi membri ai grupului, unii având sarcina de a permite folosirea imobilelor din proprietatea lor ca locaţie, pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalţi ocupându-se de transportarea şi transferarea migranţilor sosiţi în România, cu intenţia de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE”, precizează sursa citată.

Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociaţii societăţilor comerciale ar fi stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajaţii cetăţeni români, membri ai grupului infracţional, ar fi avut sarcina obţinerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă şi a vizelor pentru dreptul de şedere în România.

„În acest scop, ar fi racolat angajaţi cu putere de decizie sau foşti angajaţi cu influenţă asupra funcţionarilor din cadrul birourilor Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”, se menţionează în comunicat.

Până la acest moment, s-a stabilit că grupul infracţional ar fi obţinut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh (peste 80%), dar şi din Sri Lanka, India, Nepal şi Sudan, parte dintre aceştia părăsind România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.

De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului infracţional organizat, utilizând relaţii cu lucrători ai Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin bazate pe acte de corupţie, ar fi facilitat şederea pe teritoriul României a unor cetăţeni străini ale căror vize expiraseră şi trebuiau returnaţi în ţara de origine.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că, pentru un aviz de muncă, migranţii ar fi plătit între 500 – 1.000 de euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 de euro pentru o persoană.

În cursul zilei de marţi sunt puse în executare aproximativ 40 de mandate de aducere, cei în cauză urmând să fie conduşi pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ANAF despre impozitarea darului de la botez sau nuntă

Darul de la nuntă și botez nu se impozitează, inspectorii ANAF precizând că pentru aceste venituri nu există obligația ca ele să fie declarate.

Articolul 62 din Codul Fiscal enumeră veniturile care sunt neimpozabile și, deci, în cazul cărora, nu există obligația declarativă din partea contribuabilului.

E vorba de bani sau bunuri dobândite prin moștenire ori donație, dar și de fondurile de natura darurilor de nuntă ori de botez.

În prezent, impozitul pe veniturile neidentificate este de 16%, iar de la 1 iulie va crește la 70%.

„ANAF amintește însă că aceasta cotă se aplică veniturilor constatate de inspectorii fiscali, a căror sursă nu a fost identificată.

În cazul nunților și botezurilor, sumele respective sunt identificate. Așadar, veniturile de la aceste evenimente nu vor fi taxate.

În schimb, artiștii care cântă la petreceri sunt obligați să declare la Fisc banii încasați și să achite impozit”, anunță Europa FM.

SURSĂ FOTO: observatornews.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News