Doi mari campioni ai sporturilor de iarnă s-au înfruntat, din nou, într-o nouă ediție a evenimentului Battle of the Champions, organizat în complexul de schi și snowboard Paltinis Arena.
Dublul campion mondial la snowboard, Martin Freinademetz, l-a provocat din nou pe Sebastian Barbu în acest concurs inedit, care combină aptitudinile sporturilor de iarnă cu automobilismul, într-un decor inedit, pe pârtiile complexului Păltiniș Arena.
Cei doi atleți s-au întâlnit în Ajunul Crăciunului la baza pârtiilor complexului iar prima probă a fost cea de automobilism.
Cei doi au condus pe rând o Toyota Yaris GR Four, preparată cu cauciucuri speciale pentru zăpadă. Proba de slalom cu mașina s-a desfășurat pe un traseu amenajat pe pârtia A, cea mai mare pârtie a complexului de la Păltiniș.
Martin a fost primul la volan și a reușit să încheie coborârea printre jaloane în 53 de secunde. Mult mai experimentat la volan, Sebi Barbu a coborât și el același traseu, dar cu 2 secunde mai rapid decât Martin și a câștigat prima probă.
Marea surpriză a concursului avea să vină, însă, în proba de slalom pe snowboard, respectiv pe schiuri pentru Sebastian Barbu.
Sportivul sibian a reușit să îl învingă pe dublul campion mondial la snowboard la două secunde distanță.
Sebastian a parcurs traseul de slalom în 33 de secunde pe schiuri în timp ce Martin a reușit să încheie parcursul în 35 de secunde pe placa de snowboard.
Astfel, Sebastian Barbu câștigă acest concurs pentru al doilea an la rând, iar Martin Freinademetz rămâne cu victoria din prima ediție, când a reușit să învingă cu snowmobilul mașina de curse.
Conform ANAF, prin campania de mesaje false transmise în numele instituției, contribuabililor li se solicită ”Fișele Client și Fișa Furnizor (dacă este cazul) pentru facturile emise și primite în luna curentă, pentru verificarea setărilor în sistemul eFactura”.
“Recomandăm să nu se dea curs unor astfel de solicitări! Reiterăm următoarele: nu deschideți aceste emailuri; nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut; nu transmiteți bani către conturile menționate”, atrage atenția ANAF.
Instituția menționează că, pentru o comunicare securizată cu ANAF, poate fi folosit serviciul Spațiul Privat Virtual.
Sibienii mai au la dispoziție doar două zile pentru a achita impozitele și taxele locale cu debit (impozitul pe teren, pe clădiri, pe mijloace de transport și taxa de salubrizare), astfel:
joi, 28 decembrie, atât online, cât și fizic, în program normal, la toate casieriile Direcției Fiscale, inclusiv la oficiile poștale.
vineri, 29 decembrie, doar până la ora 9.00, atât în mediul online, cât și în format fizic, doar la casieriile Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15 A.
În anul 2024, încasările se reiau atât în mediul online, cât și în format fizic, la casieriile Direcției Fiscale și la oficiile poștale, astfel:
începând cu data de 3 ianuarie doar taxe fără debit, respectiv amenzi, taxa judiciară de timbru, etc. De altfel, aceste taxe se pot achita fără întrerupere prin portalul e-administrație cât și prin ghiseul.ro.
din 10 ianuarie se vor încasa impozite și taxe fără debit, precum și impozite și taxe cu debit (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit mijloace de transport, taxa salubrizare, etc.).
Sibienii sunt invitați să utilizeze mai mult mijloacele electronice puse la dispoziție, mai comode și sigure:
PLATA ELECTRONICĂ:
· Pe platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro/cmsSE/
· Prin aplicația mobilă e-Primăria Sibiu, descărcabilă gratuit din Google Play și App Store
· Prin ghiseul.ro
· Prin virament bancar, care se poate face de pe aplicațiile mobile de Internet banking, în conturile Primăriei Sibiu afișate pe următorul link, diferite pentru fiecare tip de operațiune de plată: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban.
PLATA CU PREZENȚĂ FIZICĂ, LA GHIȘEU:
· La ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend
· La ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A, str. Samuel Brukenthal nr. 2 și Bd. Victoriei nr.1-3. Programul acestora este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183
· La oficiile poștale din municipiul Sibiu,
· La stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.
Începând de astăzi, 28 decembrie, aveți posibilitatea să încărcați online pe cardul Tursib, inclusiv titluri de călătorie gratuite și cu reducere.
Așadar, portalul permite încărcarea următoarelor titluri de călătorie:
· Bilet 60 min urban;
· Legitimație zilnică;
· Abonament săptămânal;
· Abonament 30 zile urban nominal;
· Abonament 30 zile Păltiniș nominal;
· Bilet Păltiniș o călătorie;
· Bilet Păltiniș două călătorii;
· Bilet bicicletă Păltiniș;
· Abonament donatori de sânge;
· Abonament elevi;
· Abonament pensionari;
· Abonament studenți orfani;
· Abonament eroi.
Pașii de urmat pentru accesarea portalului și informații utile regăsiți pe site-ul nostru: https://www.tursib.ro/page/info/incarcare-card-de-pe-site
O dată cu implementarea acestei metode, opțiunea de încărcare a abonamentelor gratuite pentru elevi din pagina principală a site-ului nostru NU va mai fi disponibilă.
În situația în care aveți întrebări sau întâmpinați dificultăți vă oferim suport de luni – vineri în intervalul orar 7:00 – 15:00 la numărul de telefon 0269426100 sau pe adresa de e-mail [email protected]
Guvernul ar putea adopta, în şedinţa de joi, proiectul referitor la modificarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prin care se va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA şi pentru trotinetele şi bicicletele electrice.
„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului.
Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piaţa din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligaţiei de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale, dar şi vătămări corporale.
Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare, iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de ‘vehicul’, pentru care este impusă obligaţia de asigurare RCA în Uniunea Europeană şi România”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege.
Ca urmare, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care până în prezent nu au fost supuse înmatriculării/înregistrării – trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule, se mai menţionează în expunerea de motive a proiectului.
Ministerul român de Interne anunță oficial că a ajuns la un acord politic cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime, începând cu luna martie 2024.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a confirmat, printr-o postare pe Facebook, acordul.
Acesta presupune însă încă două aprobări formale – una în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI), la nivel de miniștri, iar apoi în Consiliul European, acolo unde țările membre UE sunt reprezentate la nivel de șefi de stat și de guvern.
Atât comunicatul Ministerului român de Interne, cât și postarea prim-ministrului Marcel Ciolacu, nu precizează un acord privind o dată certă privind desființarea granițelor terestre, scrie Biziday.
Exprimarea lui Ciolacu se referă la “închiderea negocierilor” în acest sens în 2024, ceea ce nu înseamnă, în mod necesar, că deschiderea granițelor va avea loc tot în 2024.
Inițial, patinoarul ar fi trebuit să se închidă în 7 ianuarie, însă consilierii locali au decis prelungirea perioadei de funcționare pentru lunile ianuarie și februarie datorită succesului în rândul tinerilor și solicitărilor primite de la directorii unităților de învățământ.
Patinoarul are o suprafață de 600 de metri pătrați și va funcționa și în lunile ianuarie și februarie.
Patinoarul va fi utilizat în ture de câte o oră și jumătate, cu pauze de jumătate de oră, necesare întreținerii suprafeței de patinaj.
Programul de funcționare este de luni până duminică, între orele 12:00 și 19:30, cu o tură suplimentară în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 20:00 și 21:30.
Taxa de intrare la patinoar este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii pentru fiecare tură, iar abonamentele cu 10 intrări pot fi achiziționate la prețul de 80 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii.
Doritorii pot închiria și patine, la prețul de 10 lei, pentru fiecare tură.
Elevii medieșeni care vin în grupuri organizate, însoțiți de unul sau mai multe cadre didactice, beneficiază de intrare gratuită la tura de la ora 12:00 și sunt scutiți de plata taxei de închiriere a patinelor.
Marilena Popa are 70 de ani și face parte din prima generație de IT-iști din România. Pe lângă aceasta este și pictor. În cinci ani a câștigat mai multe premii la concursuri din țară.
”O unitate de benzi era mai mare decât un frigider, iar unitățile de discuri, cât un birou”
Povestea Marilenei pornește din Bacău, orașul unde s-a născut. Pe urmă și-a continuat studiile la Brașov, deoarece acolo s-au deschis primele Facultăți de IT din țară, cum ne povestește chiar ea: ”Nu știa nimeni cu ce se mânâncă IT-ul în anii ´70, când am început, nici măcar eu. Eram în clasa a XII-a când s-a înființat această facultate. Am ales să merg la Brașov, fiindcă era mai aproape de mine. Părinții m-au lăsat, aveau încredere în mine, deși tatăl meu a zis că ar fi bine să mă fac profesoară”.
Facultatea era extrem de diferită față de ce vedem astăzi: ”Facultatea nu avea niciun calculator măcar. Singurul cunoscut în România era un Felix C-256, care avea nevoie de niște condiții speciale. Însă sala care putea să fie dotată cu un astfel de dispozitiv trebuia să aibă podea dublă, unde erau cablurile băgate, și climă. O unitate de benzi era mai mare decât un frigider, iar unitățile de discuri, cât un birou. Scriam pe formulare speciale programele, pe urmă le dădeam la perforat și după aceea le verificam și le dădeam să le copileze, adică să le verifice calculatorul dacă sunt scrise corect. Limbajul de programare este ca o limbă”, ne spune Marilena.
Lucrare Marilena Popa
După facultate, s-a îndrăgostit și s-a mutat la Sibiu, unde a avut primul și cel mai longeviv job, la fabrica Balanța. Aici a trecut prin toate salturile evolutive ale tehnologiei calculatoarelor, până în 2000. De fiecare dată când apăreau noi modele de calculatoare, trebuia să schimbi și limbajul de programare, spune aceasta, apoi continuă: ”Până un pic după Revoluție am lucrat la calculatoarele alea mari, Felix C-256. Ca limbaj de programare am început cu Cobol. Scriam pe hârtie într-o cameră codul, perforam pe cartele și o duceam în sala de calculator, care era o cameră foarte mare. Acolo, operatorii citeau cartelele cu aparatură specială și execatau procesele. Iar rezulatatele poate le aveai în ziua respectivă, poate a doua zi, când îți venea rândul.
După Revoluție au venit minicalculatoarele, cu limbajul de programare Fortran 4. Lucrurile s-au simplificat, nu mai depindeai de operatorul acela, conversai direct cu calculatorul. Chiar dacă nu erai neapărat în aceeași cameră cu el, aveai un monitor pe masă și îți puteai verifica programul, nu mai trebuia să-l scrii pe foaie, îl scriai pe tastatură. Alt avantaj era că puteai vedea și rezultatul pe loc. Dar nu am lucrat mult pe acestea, pentru că au apărut PC-urile, în anii ´90, cu Fox Pro, ca limbaj de programare”, relatează Marilena.
Limbajele de programare de acum sunt orientate pe obiect. Până au apărut PC-urile mai evoluate, IT-ista noastră a lucrat pe vechiul sistem. După Balanța s-a mutat la Casa Judațeană de Pensii, unde a dat de o surpriză, cum relatează aceasta: ”Eram prin 2000, plecasem de la Balanța la Casa Județeană de Pensii. Deja învățată cu limbajele vizuale am găsit niște vechituri acolo, dar acesta e un fapt divers, statul a recuperat în timp. Nu mi-a fost greu să trec de la un limbaj la altul, sunt obișnuită să învăț continuu. Existau și cursuri, dar nu te trimitea nimeni acolo, plus că erau scumpe”, povestește Marilena.
Lucrare Marilena Popa
A lucrat la crearea de softuri pentru Casele Județenii de Pensii din toată țara
A făcut softuri pentru Casa Națională: ”Mergeam o săptămână la București, lucram acolo, eram vreo cinci din țară. Ulterior am mers la un curs la firma Oracle, am peste 10 module luate de la ei. Acele cursuri erau o recompensa pentru munca noastră. Lucram softuri contra problemelor specifice pentru casele de pensii. Făceam programul, iar pe urmă îl distribuiam la toată lumea din țară. A fost foarte greu, fiindcă fiecare avea configurația lui, lucram în rețea. Trebuia să-ți faci treaba bine, nu-ți convenea să te sune din 40 și ceva de județe să-ți spună: Uite, nu merge la mine. Am lucrat până în 2009. După părerea mea, de atunci până acum nu au evoluat prea mult limbajele de programare, poate doar întrebuințările lor. Iar salariile nu erau atât de mari atunci, cum sunt acum, uneori zic că m-am născut prea repede”, spune Marilena.
Diferența de cum se făcea IT-ul înainte și cum se face acum, după cum spune Marilena, este că acum sunt firme specializate care fac treaba aceasta, produc soft, sunt echipe, fiecare are bucățica lui de făcut, pe când în vremea ei ea se ocupa de tot. Un om care lucrează în IT trebuie să fie un om creativ: ”Un om care vrea să activeze în limbajul de programare trebuie să aibă foarte multă răbdare, să învețe continuu, să fie curios. Are nevoie de matematică, ea dezvoltă gândirea analitică. Trebuie creativiate, există o estetică a codului”.
Deși s-a pensionat, nu stă departe de tehnologie, cum spune ea: ”Sunt la curent cu tehnologia, mă pricep un pic mai bine la domeniul acesta ca alții, am prins tot saltul acesta evolutiv. Dar ca și în alte domenii, se exagerează un pic. De exemplu, știința încearcă să facă inteligență emoțională. Dar obiectele tehnologice, cum sunt roboții, sunt lipsite de emoții”.
Lucrare Marilena Popa
Marinela pictează și își pregătește o expoziție: ”Dacă vrei să înveți, nu cauți scuze”
Pictura are legătură cu It-ul, spune ea: ”Îți trebuie creativitate ca să lucrezi în limbajele de programare. Și ai nevoie de ceva gândire analitică să faci anumite tablouri, dar între opera de artă și cel care privește, în mod normal, nu ar trebui să existe altceva, un critic spre exemplu. Opera de artă trebuie să emoționeze privitorul. Emoțiile nu vin de la o mașină”.
După ce s-a pensionat, Marilena a început să picteze. Și aceasta, pentru că a simțit mereu o chemare pentru artă: ”Am avut de când mă știu atracție pentru artă, m-am născut cu ea. Tot timpul am fost preocupată de aceasta. Când aveam 30 de ani, am vrut să fac Școala de Artă, dar nu am mai reușit până acum cinci ani. Înainte m-am documentat de pe internet, dar ulterior am zis că trebuie să mă specialiez. Am avut noroc să dau peste doi profesori buni, Cătălin Precup și Lavinia Crețu, care m-au îndrumat. Dacă vrei să înveți, nu cauți scuze. Îți trebuie să ai disciplină și în pictură; dacă nu te pricepi să pictezi ți se pare totul frumos”, zice Marilena.
Dacă vreți să vedeți cum lucrează Marilena, aceasta va expune anul viitor, înainte de Paști, în cadrul unei expoziții colective a grupului de artiști ROD, cu tema ”Red”.
Proprietarii de terase din centrul Sibiului vor plăti o taxă specială de 1 leu/metru patrat/zi din 2024.
Inițiativa a venit din partea aleșilor liberali, prin șeful de grup Adrian Bibu, și a fost susținută în final de primarul Sibiului, Astrid Fodor. Inițial, potrivit proiectului propus de Primăria Sibiu, prin Astrid Fodor, taxa specială ar fi fost de 2 lei/metru patrat/zi. Adrian Bibu a propus ca taxă să fie de 1 leu, deoarece în lunile ianuarie – martie 2024, numărul turiștilor în municipiul Sibiu va fi redus, iar activitatea teraselor se va restrânge.
De altfel, Adrian Bibu spune că a fost informat de reprezentanții Horeca din centrul Sibiului că vor depune un memoriu în acest sens la Primăria Sibiu. O decizie finală privind aplicarea taxei speciale de 2 lei va fi luată, cel mai probabil în aprilie, după ce vor fi analizate bilanțurile contabile ce vor fi depuse de proprietarii de terase din centrul Sibiului. Adrian Bibu a declarat că este de acord cu o analiză a situației, însă este nevoie și de investiții în promovarea turismului în municipiul Sibiu, care să ajute mediul privat și în extra-sezon.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a susținut proiectul de hotărâre prin care taxa specială ar fi fost de 2 lei, motivând că în perioada 2021 – 2023 cei din Horeca au beneficat de facilități și scutiri din partea Primăriei Sibiu.
Mai mult, primarul Sibiului a declarat că a rămas șocată de profiturile obținute de proprietarii de terase din Piața Mare, care au în administrare spații generoase. Astrid Fodor a declarat că „ar fi o mârșăvie” ca proiectul înaintat Consiliului Local Sibiu să cadă la vot, ca apoi, potrivit reglementărilor privind domeniul public al Sibiului, noua taxa să fie 2 lei.
De aceea a supus aprobării înțelegerea pentru o taxă de un leu, acceptând propunerea liberalilor. „A fost un șoc să văd ce profituri realizează cu sprijinul nostru, al Primăriei. M-am uitat pe bilanțurile depuse de aceștia și sper să fiți în cunoștiință de cauză”, a spus Astrid Fodor, în ședința Consiliului Local Sibiu, înainte să accepte compromisul cu liberalii sibieni.
15 proprietari de apartamente ANL din cartierul Tilișca, în speță Tilișca nr. 34, acuză societatea Urbana că nu îi lasă să-și monteze centrale proprii de apartamente.
Proprietarii, care fac parte din două scări ale respectivului bloc, nu vor să mai rămână racordați la centrală comună de scară, deoarece aceasta este depășită din cauza condițiilor tehnice și se confruntă probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic și a apei calde.
Această situație a fost adusă, astăzi, la cunoștința primarului Sibiului, Astrid Fodor, și aleșilor din Consiliul Local Sibiu. O locatară ce i-a reprezentat pe cei 15 proprietari din bloc a spus că de Crăciun au rămas fără apă caldă și speră în ajutorul Primăriei Sibiu pentru a rezolva conflictul cu societatea Urbana, cea care administrează blocul de locuințe.
„Vom acționa Urbana în judecată, deoarece nu ne lasă să ne debranșăm de la centrala de bloc și să ne montăm centrale de apartament. Ne confruntăm cu lipsa apei calde, costurile de întreținere sunt prea mari, iar blocul suferă în unele zone de apariția igrasiei și a mucegaiului. Mai mult, centrala de bloc este depășită, iar conducerea Urbana nu vrea să comunice în mod real cu noi”, a spus sibianca.
În replică, Ovidiu Mircea, directorul URBANA, susține că cei 15 proprietari nu sunt organizați juridic într-o asociație de proprietari, un pas important în a solicita debranșarea de la centrala de bloc. Acesta spune că soluția cea mai bună este ca cei 15 proprieari să rămână în sistem centralizat și să facă demersuri pentru a achiziționa o nouă centrală de bloc. Totodată, acesta a spus că va lămuri cu proprietarii toate nemulțumirile apărute.
În această chestiune s-a implicat și primarul Sibiului, Astrid Fodor, care a propus o întâlnire între proprietari, societatea URBANA și juriștii Primăriei Sibiu, pentru a se găsi soluția legală la această problemă apărută.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat astăzi în ședința consiliului Local Sibiu, că municipiul Sibiu se află printre cele care au cele mai mici impozite și taxe locale din țară.
Potrivit municipalității, impozitul pe clădiri este cel mai mic din Ardeal, dacă comparăm Sibiul cu Clujul, Oradea sau Brașov. Impozitele și taxele locale în municipiul Sibiu nu au mai crescut din 2016. Trebuie menționat că taxele și impozitele locale sunt un pilon important în bugetul local al municipiului Sibiu.
Impozitul pe clădiri este de 0,8%. Este unul dintre cele mai mici din țară, dacă analizați impozitele din celelalte orașe. Să nu uităm că ne gândim la cei care trebuie să plătească. Primăria Sibiu nu a majorat impozitele și taxele locale din 2016. Din 2021 am redus și cotele adiționale. Asta, ca să ne aducem aminte că bugetul se formează și din impozite și taxe”, afirmă Astrid Fodor, primarul Sibiului. Aleșii locali au votat impozitele și taxele locale pentru 2024.
În lumea modei masculine, hanoracele reprezintă piese vestimentare indispensabile, oferind nu doar confortul necesar, ci și o notă distinctă de stil. În acest articol, vom explora diversitatea hanoracelor pentru bărbați, evidențiind tendințele actuale în modă și oferind sfaturi pentru a alege hanoracele potrivite pentru orice ocazie.
1. Variația de Stiluri: De la Clasic la Modern
Hanoracele bărbați vin într-o varietate impresionantă de stiluri, fiecare potrivindu-se diferitelor gusturi și ocazii. De la hanoracele cu fermoar și glugă, la cele cu croială clasică sau tip hoodie, opțiunile sunt nelimitate. Hanoracele cu imprimeuri sau detalii de culoare sunt în trend, aducând un plus de originalitate oricărei ținute.
2. Materialele de Calitate: Confort și Durabilitate
Atunci când alegeți un hanorac, calitatea materialului este esențială. Bumbacul și amestecurile cu poliester rămân opțiuni populare, oferind un echilibru perfect între confort, durabilitate și ușurința întreținerii. Materialele tehnice, cum ar fi fleece-ul sau microfibra, asigură că hanoracul vă va ține de cald în zilele reci, fără a compromite stilul.
3. Hanoracele Sport: Stil Activ și Funcționalitate
Hanoracele sport au devenit un element esențial al ținutelor pentru antrenamente sau activități în aer liber. Cu tehnologii precum materialul antiperspirant sau fermoarele de ventilare, aceste hanorace oferă nu doar stil, ci și performanță în activitățile sportive.
4. Tendințe Actuale: Hanorace Oversized și Accente Urbane
În modul actual, hanoracele oversized și cele cu accente urbane devin din ce în ce mai populare. Hanoracele cu capse metalice, buzunare mari sau cusături aparente adaugă o notă de modernitate și urban la ținutele casual. Combinațiile inedite de materiale și texturi sunt, de asemenea, în vogă, aducând un aer fresh garderobei.
5. Hanoracele de Designer: Investiție în Eleganță Durabilă
Pentru cei care caută un plus de eleganță, hanoracele de la designeri renumiți pot fi o investiție valoroasă. Acestea sunt adesea realizate din materiale de cea mai înaltă calitate, cu atenție la detalii și design. Un hanorac de designer poate reprezenta nu doar o piesă de îmbrăcăminte, ci și o declarație de stil durabilă și rafinată.
6. Hanoracele în Garderoba de Zi cu Zi: Versatilitate și Utilitate
Unul dintre aspectele remarcabile ale hanoracelor pentru bărbați esteversatilitatea lor. Aceste piese pot fi integrate cu ușurință în ținutele de zi cu zi. Le puteți purta cu blugi pentru un look casual sau le puteți asorta cu o pereche de pantaloni mai eleganți pentru un echilibru perfect între confort și rafinament.
7. Culoarea și Printurile: O Paletă Inovatoare
Culoarea și printurile joacă un rol important în alegerea unui hanorac. Culorile neutre, precum negrul, griul sau bleumarinul, sunt opțiuni sigure și ușor de asortat. Totuși, dacă sunteți în căutare de originalitate, încercați hanoracele în culori vibrante sau cele cu printuri moderne. Acestea pot adăuga o notă de vitalitate și personalitate oricărei ținute.
8. Hanoracele Customizate: Stil Personal în Prim-plan
O altă tendință în creștere este reprezentată de hanoracele customizate. Posibilitatea de a alege propriile culori, design-uri sau chiar de a adăuga un mesaj personalizat face ca aceste hanorace să devină piese unice și semnificative în garderoba dvs. Personalizați-vă hanoracul pentru a exprima cu adevărat stilul și personalitatea.
9. Hanoracele în Sezonul Rece: Funcționalitate și Eleganță în Fiecare Detaliu
O piesă esențială în garderoba de iarnă, hanoracul pentru bărbați aduce cu sine funcționalitate și căldură. Optați pentru un hanorac cu glugă căptușită pentru a vă proteja de vânt și ploaie. Materialele izolante și căptușelile moi vă vor menține confortabil chiar și în cele mai reci zile de iarnă.
Hanoracele pentru bărbați reprezintă mai mult decât simple piese de îmbrăcăminte; ele sunt expresii ale stilului, confortului și individualității. Fie că alegeți un hanorac casual pentru activități zilnice sau unul elegant pentru ocazii speciale, asigurați-vă că acordați atenție detaliilor, materialelor și tendințelor actuale pentru a face alegerea potrivită.
Indiferent de preferințe, hanoracele bărbați oferă o paletă diversă de opțiuni, permitându-vă să vă adaptați garderoba la orice stil de viață și să vă exprimați personalitatea. Înconjurați-vă cu confort și stil, alegând hanoracele potrivite pentru fiecare ocazie.