Acasă Blog Pagina 1699

Compromis FDGR-PNL pe taxa specială pentru terasele din centrul Sibiului – 1 leu în loc de 2. Astrid Fodor este șocată de veniturile realizate de proprietarii de terase din Piața Mare

Proprietarii de terase din centrul Sibiului vor plăti o taxă specială de 1 leu/metru patrat/zi din 2024.

Inițiativa a venit din partea aleșilor liberali, prin șeful de grup Adrian Bibu, și a fost susținută în final de primarul Sibiului, Astrid Fodor. Inițial, potrivit proiectului propus de Primăria Sibiu, prin Astrid Fodor, taxa specială ar fi fost de 2 lei/metru patrat/zi. Adrian Bibu a propus ca taxă să fie de 1 leu, deoarece în lunile ianuarie – martie 2024, numărul turiștilor în municipiul Sibiu va fi redus, iar activitatea teraselor se va restrânge.

De altfel, Adrian Bibu spune că a fost informat de reprezentanții Horeca din centrul Sibiului că vor depune un memoriu în acest sens la Primăria Sibiu. O decizie finală privind aplicarea taxei speciale de 2 lei va fi luată, cel mai probabil în aprilie, după ce vor fi analizate bilanțurile contabile ce vor fi depuse de proprietarii de terase din centrul Sibiului. Adrian Bibu a declarat că este de acord cu o analiză a situației, însă este nevoie și de investiții în promovarea turismului în municipiul Sibiu, care să ajute mediul privat și în extra-sezon.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a susținut proiectul de hotărâre prin care taxa specială ar fi fost de 2 lei, motivând că în perioada 2021 – 2023 cei din Horeca au beneficat de facilități și scutiri din partea Primăriei Sibiu.

Mai mult, primarul Sibiului a declarat că a rămas șocată de profiturile obținute de proprietarii de terase din Piața Mare, care au în administrare spații generoase. Astrid Fodor a declarat că „ar fi o mârșăvie” ca proiectul înaintat Consiliului Local Sibiu să cadă la vot, ca apoi, potrivit reglementărilor privind domeniul public al Sibiului, noua taxa să fie 2 lei.

De aceea a supus aprobării înțelegerea pentru o taxă de un leu, acceptând propunerea liberalilor. „A fost un șoc să văd ce profituri realizează cu sprijinul nostru, al Primăriei. M-am uitat pe bilanțurile depuse de aceștia și sper să fiți în cunoștiință de cauză”, a spus Astrid Fodor, în ședința Consiliului Local Sibiu, înainte să accepte compromisul cu liberalii sibieni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Scandal între proprietarii dintr-un bloc ANL din zona Tilișca și URBANA. Au rămas fără apă caldă de Crăciun

15 proprietari de apartamente ANL din cartierul Tilișca, în speță Tilișca nr. 34, acuză societatea Urbana că nu îi lasă să-și monteze centrale proprii de apartamente.

Proprietarii, care fac parte din două scări ale respectivului bloc, nu vor să mai rămână racordați la centrală comună de scară, deoarece aceasta este depășită din cauza condițiilor tehnice și se confruntă probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic și a apei calde.

Această situație a fost adusă, astăzi, la cunoștința primarului Sibiului, Astrid Fodor, și aleșilor din Consiliul Local Sibiu. O locatară ce i-a reprezentat pe cei 15 proprietari din bloc a spus că de Crăciun au rămas fără apă caldă și speră în ajutorul Primăriei Sibiu pentru a rezolva conflictul cu societatea Urbana, cea care administrează blocul de locuințe.

„Vom acționa Urbana în judecată, deoarece nu ne lasă să ne debranșăm de la centrala de bloc și să ne montăm centrale de apartament. Ne confruntăm cu lipsa apei calde, costurile de întreținere sunt prea mari, iar blocul suferă în unele zone de apariția igrasiei și a mucegaiului. Mai mult, centrala de bloc este depășită, iar conducerea Urbana nu vrea să comunice în mod real cu noi”, a spus sibianca.

În replică, Ovidiu Mircea, directorul URBANA, susține că cei 15 proprietari nu sunt organizați juridic într-o asociație de proprietari, un pas important în a solicita debranșarea de la centrala de bloc. Acesta spune că soluția cea mai bună este ca cei 15 proprieari să rămână în sistem centralizat și să facă demersuri pentru a achiziționa o nouă centrală de bloc. Totodată, acesta a spus că va lămuri cu proprietarii toate nemulțumirile apărute.

În această chestiune s-a implicat și primarul Sibiului, Astrid Fodor, care a propus o întâlnire între proprietari, societatea URBANA și juriștii Primăriei Sibiu, pentru a se găsi soluția legală la această problemă apărută.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Impozitul pe clădiri – printre cele mai mici din țară. Mai mic decât în Cluj sau Oradea

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat astăzi în ședința consiliului Local Sibiu, că municipiul Sibiu se află printre cele care au cele mai mici impozite și taxe locale din țară.

Potrivit municipalității, impozitul pe clădiri este cel mai mic din Ardeal, dacă comparăm Sibiul cu Clujul, Oradea sau Brașov. Impozitele și taxele locale în municipiul Sibiu nu au mai crescut din 2016. Trebuie menționat că taxele și impozitele locale sunt un pilon important în bugetul local al municipiului Sibiu.

Impozitul pe clădiri este de 0,8%. Este unul dintre cele mai mici din țară, dacă analizați impozitele din celelalte orașe. Să nu uităm că ne gândim la cei care trebuie să plătească. Primăria Sibiu nu a majorat impozitele și taxele locale din 2016. Din 2021 am redus și cotele adiționale. Asta, ca să ne aducem aminte că bugetul se formează și din impozite și taxe”, afirmă Astrid Fodor, primarul Sibiului. Aleșii locali au votat impozitele și taxele locale pentru 2024.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Hanorace Bărbați: Stil, Confort și Tendințe Actuale în Modă Masculină

0

În lumea modei masculine, hanoracele reprezintă piese vestimentare indispensabile, oferind nu doar confortul necesar, ci și o notă distinctă de stil. În acest articol, vom explora diversitatea hanoracelor pentru bărbați, evidențiind tendințele actuale în modă și oferind sfaturi pentru a alege hanoracele potrivite pentru orice ocazie.

1. Variația de Stiluri: De la Clasic la Modern

Hanoracele bărbați vin într-o varietate impresionantă de stiluri, fiecare potrivindu-se diferitelor gusturi și ocazii. De la hanoracele cu fermoar și glugă, la cele cu croială clasică sau tip hoodie, opțiunile sunt nelimitate. Hanoracele cu imprimeuri sau detalii de culoare sunt în trend, aducând un plus de originalitate oricărei ținute.

2. Materialele de Calitate: Confort și Durabilitate

Atunci când alegeți un hanorac, calitatea materialului este esențială. Bumbacul și amestecurile cu poliester rămân opțiuni populare, oferind un echilibru perfect între confort, durabilitate și ușurința întreținerii. Materialele tehnice, cum ar fi fleece-ul sau microfibra, asigură că hanoracul vă va ține de cald în zilele reci, fără a compromite stilul.

3. Hanoracele Sport: Stil Activ și Funcționalitate

Hanoracele sport au devenit un element esențial al ținutelor pentru antrenamente sau activități în aer liber. Cu tehnologii precum materialul antiperspirant sau fermoarele de ventilare, aceste hanorace oferă nu doar stil, ci și performanță în activitățile sportive.

4. Tendințe Actuale: Hanorace Oversized și Accente Urbane

În modul actual, hanoracele oversized și cele cu accente urbane devin din ce în ce mai populare. Hanoracele cu capse metalice, buzunare mari sau cusături aparente adaugă o notă de modernitate și urban la ținutele casual. Combinațiile inedite de materiale și texturi sunt, de asemenea, în vogă, aducând un aer fresh garderobei.

5. Hanoracele de Designer: Investiție în Eleganță Durabilă

Pentru cei care caută un plus de eleganță, hanoracele de la designeri renumiți pot fi o investiție valoroasă. Acestea sunt adesea realizate din materiale de cea mai înaltă calitate, cu atenție la detalii și design. Un hanorac de designer poate reprezenta nu doar o piesă de îmbrăcăminte, ci și o declarație de stil durabilă și rafinată.

6. Hanoracele în Garderoba de Zi cu Zi: Versatilitate și Utilitate

Unul dintre aspectele remarcabile ale hanoracelor pentru bărbați este versatilitatea lor. Aceste piese pot fi integrate cu ușurință în ținutele de zi cu zi. Le puteți purta cu blugi pentru un look casual sau le puteți asorta cu o pereche de pantaloni mai eleganți pentru un echilibru perfect între confort și rafinament.

7. Culoarea și Printurile: O Paletă Inovatoare

Culoarea și printurile joacă un rol important în alegerea unui hanorac. Culorile neutre, precum negrul, griul sau bleumarinul, sunt opțiuni sigure și ușor de asortat. Totuși, dacă sunteți în căutare de originalitate, încercați hanoracele în culori vibrante sau cele cu printuri moderne. Acestea pot adăuga o notă de vitalitate și personalitate oricărei ținute.

8. Hanoracele Customizate: Stil Personal în Prim-plan

O altă tendință în creștere este reprezentată de hanoracele customizate. Posibilitatea de a alege propriile culori, design-uri sau chiar de a adăuga un mesaj personalizat face ca aceste hanorace să devină piese unice și semnificative în garderoba dvs. Personalizați-vă hanoracul pentru a exprima cu adevărat stilul și personalitatea.

9. Hanoracele în Sezonul Rece: Funcționalitate și Eleganță în Fiecare Detaliu

O piesă esențială în garderoba de iarnă, hanoracul pentru bărbați aduce cu sine funcționalitate și căldură. Optați pentru un hanorac cu glugă căptușită pentru a vă proteja de vânt și ploaie. Materialele izolante și căptușelile moi vă vor menține confortabil chiar și în cele mai reci zile de iarnă.

Hanoracele pentru bărbați reprezintă mai mult decât simple piese de îmbrăcăminte; ele sunt expresii ale stilului, confortului și individualității. Fie că alegeți un hanorac casual pentru activități zilnice sau unul elegant pentru ocazii speciale, asigurați-vă că acordați atenție detaliilor, materialelor și tendințelor actuale pentru a face alegerea potrivită.

Indiferent de preferințe, hanoracele bărbați oferă o paletă diversă de opțiuni, permitându-vă să vă adaptați garderoba la orice stil de viață și să vă exprimați personalitatea. Înconjurați-vă cu confort și stil, alegând hanoracele potrivite pentru fiecare ocazie.

Camera Deputaților va discuta, joi, proiectele referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc

0

Camera Deputaţilor se întruneşte, joi, în şedinţă pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc, depuse de doi parlamentari ai UDMR.

Şedinţa, în format hibrid, este programată să înceapă la ora 14,00, conform deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Pe ordinea de zi se vor mai afla demisiile deputaţilor Gabriel Avrămescu şi Gabriela Horga, aleşi în conducerea ASF, şi vacantarea locurilor lor de deputaţi.

Propunerile legislative aflate pe ordinea de zi sunt cele privind statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc, statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România şi o lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, iniţiate de doi deputaţi UDMR – Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

În 20 decembrie, liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor „să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”.

„Am propus preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ.

Astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic.

Această discuţie care apare odată la ceva timp nu îşi are rostul”, scris atunci Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

O nouă pistă pentru biciclete în Sibiu. Va avea aproape 2 kilometri

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a pistei pentru biciclete de pe strada Theodor Aman.

Proiectul tehnic va fi predat de prestator în termen de 3 luni de la semnarea contractului, iar în următoarele 12 luni se vor realiza lucrările propriu-zise.

Proiectul va consta în:

  • Amenajarea terenului pe care se va crea pista, pe lângă aleea existentă, inclusiv taluzări
  • Crearea pistei pentru biciclete în lungime de 1,9 km, în dublu sens, cu o lățime de 2,4 metri
  • Amenajarea a 8 refugii destinate repaosului pe parcursul traseului, fiecare având o suprafață de aproximativ 40 mp.
  • Amenajarea spațiilor verzi de pe traseu, inclusiv plantarea a 28 de arbori și 56 de arbuști
  • Amplasarea a 48 de rastele pentru parcarea bicicletelor, a 14 bănci smart și tot atâtea coșuri de gunoi
  • Instalarea unui totem digital pentru numărarea fluxurilor de bicicliști și pietoni
  • Montarea unui sistem video pentru supravegherea și siguranța circulației.
  • Amplasarea unor hot spot-uri WiFi pe traseul pistei

Iluminatul public pe strada Theodor Aman a fost modernizat de Primăria Sibiu anul trecut, prin instalarea a zeci de corpuri de iluminat cu LED.

Valoarea contractului încheiat pentru amenajarea pistei pe strada Theodor Aman este de 4,94 de milioane de lei.

Finanțarea este asigurată parțial din fonduri europene (2,24 de milioane de lei) obținute de Primăria Sibiu în cadrul PNRR, diferența fiind acoperită din bugetul local.

”Pista de pe această stradă va face legătura între cea din Parcul Sub Arini și zona de agrement Pădurea Dumbrava – Zoo Sibiu – Muzeul Astra.

Extindem astfel rețeaua de piste pentru biciclete din Sibiu, oferindu-i continuitate.

În acest context, reamintesc faptul că am demarat și un proiect pentru extinderea pistei de pe malurile Cibinului, ceea ce va crea noi conexiuni cu rețeaua existentă pentru deplasarea pe bicicletă”, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Percheziții în Sibiu și Vurpăr. Polițiștii au confiscat 300 de kilograme de articole pirotehnice

Polițiștii au desfășurat 3 percheziții domiciliare, două în municipiul Sibiu și una în localitatea Vurpăr, în cadrul a două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Astfel, în municipiul Sibiu, din cele două imobile administrate de către o sibiancă în vârstă de 29 de ani au fost ridicate în vederea confiscării 250 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4.

De asemenea, din imobilul unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Vurpăr, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 50 de kilograme de articole pirotehnice din categoria P1, pe care cele două persoane ar fi intenționat să le comercializeze fără a avea acest drept.

În ambele cauze penale, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un șofer băut circula cu peste 100 de kilometri/oră pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu

Un șofer băut a fost înregistrat circulând cu peste 100 de kilometri/oră pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu.

Astfel, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism al cărui șofer a fost înregistrat de dispozitivul radar circulând cu viteza de 104 kilometri/oră.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Râu Sadului, testarea alcoolscopică a șoferului indicând o valoare de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bărbat de 50 de ani, fără permis, prins beat la volan

În comuna Laslea, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Județean 143A de către un localnic în vârstă de 50 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere.

De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,91 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

La nivelul Postului de Poliție Laslea, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Fenomen spectaculos pe cerul României

0

Un fenomen spectaculos s-a înregistrat, marți seara, pe cerul României, în a doua zi de Crăciun.

Un cer roșu s-a putut observa atât pe timpul zilei, cât și pe timp de seară în mai multe orașe din România.

O posibilă explicație a apariției spectaculoase pe cerul României ar fi fenomenul numit Aurora polară.

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă, observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.

SURSĂ FOTO: Facebook.com/Meteoplus

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tânăr de 22 ani, prins la volan în Sibiu după ce a consumat substanțe psihoactive

0

În Piața Unirii din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dumbrăveni.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Turcia, pe cale să introducă Suedia în NATO

Deputații turci urmează să valideze definitiv aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, după aprobarea Protocolului aderării în schimbul unui posibil angajament al Statelor Unite cu privire la avioane de tip F-16, relatează AFP, potrivit News.ro.

Comisia Afacerilor Externe din cadrul Parlamentului turc a adoptat Protocolul, după 19 luni de suspans, şi l-a trimis plenului Parlamentului în vederea unei adoptări defintive – o formalitate în orele şi zilele următoare, la o dată care nu a fost precizată încă.

Conform sursei citate, Turcia şi Ungaria sunt ultimele state membre ale NATO care opresc calea către aderarea la NATO a Suediei, printr-o multiplicare a cerinţelor şi pretexte, pentru a-şi justifica poziţia.

Suedia şi-a depus candidatura în același timp cu Finlanda – care a aderat în aprilie -, după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News