9.1 C
Sibiu
luni, aprilie 28, 2025

FOTO: 300 de kilograme de materiale pirotehnice confiscate din Dumbrăveni și Brateiu

Cele mai citite

Polițiștii sibieni au confiscat, joi, 300 de kilograme de materiale pirotehnice în urma a două percheziții în Brateiu și Dumbrăveni.

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Sibiu au efectuat joi o percheziție domiciliară pe raza localității Brateiu.

În locuința unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, polițiștii sibieni au descoperit 50 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4 pe care le comercializa ilegal.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Tot joi, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Sibiu au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Dumbrăveni.

La domiciliul unui localnic, în vârstă de 56 de ani, polițiștii de arme au identificat 250 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4 pe care le comercializa fără a avea acest drept.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

În același context, în ultimele zile, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Sibiu au participat la 20 întâlniri cu elevii unei unități de învățământ din județul Sibiu, scopul dialogului fiind acela de conștientizare a tinerilor cu privire la riscurile pe care le presupun deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice în alte condiții decât cele legale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Din doi gemeni pe care i-a născut a mai găsit doar unul. Nou născut dispărut din maternitate/UPDATE: Copilul a fost furat din...

UPDATE: Potrivit surselor judiciare, copilul a fost găsit teafăr într-un apartament de pe Calea Romanului, în municipiul Bacău.În locuință...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect