Acasă Blog Pagina 1735

Tradiția încondeierii ouălor roșii, o artă spirituală

În inima Transilvaniei, în Sibiu și în împrejurimi, tradiția încondeierii ouălor roșii este o artă spirituală și un simbol al credinței. În fiecare an, în Săptămâna Mare și mai ales în Joia Mare, oamenii se adună pentru a colora și încondeia ouă, fiecare după bunul plac. Unii folosesc procesul de colorare natural, alții merg pe modernism și cumpără ouă vopsite direct din magazine.

Totuși, cel mai frumos moment este cel în care familiile aleg varianta tradițională. Atunci când vorbim despre ouă încondeiate gândul ne fuge automat la cele bucovinene, căci oamenii din Bucovina utilizează culori vii, iar simbolurile de pe ouă sunt lucrate cu atenție și răbdare.

De demult, colorantul obișnuit folosit pentru vopsirea ouălor era renumitul Gallus, adică o vopsea specială pentru fibre textile, produsă de industria chimică românească. Culoarea cea mai frecvent utilizată era, bineînțeles, roșu.

Mai puțin obișnuită pentru ouă este culoarea violet, obținută într-un mod inedit, prin dizolvarea minei unui creion la fel de celebru în a doua jumătate a secolului trecut: creionul chimic. Poate cel mai comun și cel mai des utilizat instrument de scris de atunci, mai ales la sate, ”chimicul” era un produs ieftin și versatil, a cărui mină, prin umezire, căpăta culoarea violet, având, pe hârtie, un efect similar cernelii și care se ștergea foarte greu.

Fără îndoială, cea mai indicată și potrivită modalitate este cea naturală. Iată câteva metode și ingrediente pe care le poți folosi pentru a obține ouă colorate și frumoase: sfecla roșie, coji de ceapă roșie, ceai, turmeric.

Simboluri și semnificații

Cele mai puternice semnificații ale oului rămân, totuși, cele legate de sărbătoarea Învierii Domnului. Legenda spune că oul este mormântul Domnului Iisus Hristos, iar roșul ouălor reprezintă sângele Său. Ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiția ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rostește “Hristos a Înviat”, iar celălalt spune “Adevărat a Înviat”.

De-a lungul timpului, motivele folclorice utilizate în încondeierea ouălor au evoluat și au fost transmise din generație în generație. Aceste motive, precum spicul, soarele, frunza sau crucea, nu sunt doar elemente decorative, ci poartă cu ele înțelesuri profunde și simboluri sacre, care pot exprima bucuria, uimirea, smerenia sau împăcarea. Fiecare regiune a țării își are propriul stil distinct în ceea ce privește încondeierea ouălor. De la modelele naturaliste și culorile discrete din Muntenia și Oltenia, până la varietatea bogată de modele și culori din Transilvania și Banat, sau finețea ornamentală din Țara Bârsei, fiecare zonă aduce semnificații în tradiția încondeierii ouălor. Metodele tradiționale de decorare a ouălor, cum ar fi tehnica „batic” sau folosirea cerii colorate și a vopselelor, sunt încă practicate și astăzi. Procesul aplicării cerii și vopselii în straturi, pentru a obține culori și modele complexe, este un act de răbdare și pricepere.

Câteva simboluri utilizate adesea

• linia dreaptă verticală = viața;

• linia dreaptă orizontală = moartea;

• linia dublă dreaptă = eternitatea;

• linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea;

• linia ușor ondulată = apa, purificarea;

• spirala = timpul, eternitatea;

• dubla spirală = legatura dintre viața și moarte.

• Crucea – semnul creștinătății  – în jud. Muscel apare o cruce mică în punctul de încrucișare a două bețe și în cele patru compartimente câte o figură, care pe alte ouă, se numește „argeșeancă” sau „goangă”;

• Crucea Paștelui  –  crucea cu care creștinii împodobesc pasca pe care aceștis o duc la biserică, în noaptea Învierii, numit în unele zone și „Ziua Paștelor”;

• Crucea românească și crucea rusească sau crucea moldovenească  –  este reprezentată printr-o cruce cu alte cruciulițe la capete;

• Crucea nafurei – crucea încrestată pe pâinea din care se împarte nafura la slujba bisericească;

• Steaua – este un motiv răspândit, întalnit mai ales în Bucovina și în tot vechiul Regat. În Vâlcea și Rm. Sărat, acest motiv este întâlnit și cu numele de „floarea stachinei” sau „steaua ciobanului”;

• Mănăstirea – tot un simbol al creștinătății;

• Regnul animal: albina, broasca, șarpele, mielul;

• Motive vegetale: frunza bradului, garoafa, spicul grâulu;

• Unelte casnice și de câmp: grebla, lopata, fierul plugului;

• Ornamente industriale, motive luate din industria casnică: clinul ce se formează la croirea cămășilor și mânecile;

Sâmbăta Mare: ”Bucurați-vă!” (Matei 28, 1-20)

Sâmbăta Mare. Liturghia începe cu preoții înveșmântați în culoare închisă, chiar roșie, amintind de hlamida batjocorii lui Hristos. Poate de aceea invectivele atârnate pe icoana Bisericii în Săptămâna Patimilor ori pe chipul blândeții lui Hristos nu merită răspuns. Va trebui, cred, să ne învățăm să nu mai răspundem lătratului inutil. De altfel, dacă priviți atenți, scaramușii de serviciu primesc pedeapsa în viețile lor. Lipsa bucuriei. Și neputința de a fi izvor de bucurie altora. Nu-i vorba aici de lipsa dialogului ori disfuncții de reflecție. Ci de nevoia de tihnă. Tihna Paștelui.

Sâmbăta Mare. În Liturghie se citesc paremiile – texte alese ale Vechiului Testament – care argumentează istoricul Paștelui (Pesahului, dacă vreți), rolul jertfirii mielului – vă asigur că nu era pentru drob – și toate celelalte proorocii despre Iisus ca Mesia. Sunt mai mult decât limpezi. Textele urcă spre Apostolul zilei și apoi spre lectura Evangheliei. Suntem în zi de Sabath, de sâmbătă, dar lectura ne spune ce se întâmplă în prima zi a săptămânii, dis de dimineața… Liturghia este unită cu Vecernia, prăznuind astfel Învierea a cărei primă tresărire se petrece în cele mai de jos ale pământului, în locuința morților. Iadul se golește. Și acolo, pe fundul iadului, în buzunarul de siguranță al morții, tresare dintâi realitatea Învierii. Este, cred, realitatea pe care am pierdut-o în raport cu Învierea. Aceea de a-i vedea pe cei plecați cum vin Acasă de Înviere…

E vremea liniștirii!

Sâmbăta Mare. În tihna Liturghiei, un singur gând: Dacă s-ar ridica Domnul Hristos din icoana Epitafului cea întinsă pe Masa Altarului sau dacă ar deschide ochii, cum am reacționa? Cât de drag ne este, real, Hristos Domnul Cel Înviat? Copiii veniți la Împărtășire mi-au răspuns.

Sâmbăta Mare. Oboseala slujirii topește grija nopții ce vine. Va fi Lumină la miezul Nopții și Îngerii se vor amesteca printre oamenii. Oamenii, vii și morții deopotrivă, căutând răspuns: ”Adevărat a Înviat!” Dar adevărul acesta nu vine din dreptatea lumii ori din descoperirile științifice – deși, un ochi loial luminii, ar vedea și acolo Adevărul Învierii -, ci din acest „Bucurați-vă!” rostit cu entuziasm, îngeresc, tocmai de Îngerul Domnului. În lipsa acestei bucurii, credeți-mă, nu poate fi Înviere. Rămâne o durere ca un rictus de nevindecat. Numai privind cu ochi bucuroși te apropii de Taina Învierii.

Sâmbăta Mare. E prânzul acum când scriu. O liniște cuminte îndeamnă la odihnă. E clipa de liniștire de care avem nevoie pentru a gusta din liniște pentru a ne trăi Bucuria. E vremea liniștirii!

Citește și: Vinerea Mare: ”Răstignește-L! Răstignește-L!”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Fără permis, un sibian s-a răsturnat cu motocicleta pe strada Nicolae Teclu

Un sibian de 28 de ani, fără permis, a fost rănit după ce s-a răsturnat cu motocicleta pe carosabil, vineri seara, pe strada Nicolae Teclu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă, un sibian în vârstă de 28 de ani s-a dezechilibrat și s-a răsturnat pe carosabil.

Motociclistul a fost rănit în urma impactului.

Acesta nu are permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.

Sibianul a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței.

În urma evenimentului, acesta s-a ales cu traumatisme de șold și de umăr, fiind transportat la UPU Sibiu în stare stabilă.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: A fost forat primul kilometru de tunel pe Autostrada Sibiu-Pitești

Primul tunel de autostradă din țara noastră a fost deja forat, muncitorii lucrând 24 de ore din 24 pentru finalizarea lucrării.

Este vorba despre tunelul aflat pe traseul Autostrăzii Sibiu-Pitești.

Unul dintre secretarii de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, a spus că a fost pe șantierul unde se sapă tunelul în zona Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

„Avem primul km de tunel forat, fiind executați în total 1013 metri pe ambele fire, din care 580 metri de tunel pe firul ieșiri din tunel, sensul Sibiu-Pitești (Tunel Daniela) şi 433 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Pitești-Sibiu (Tunel Alina).

A fost realizat primul tunel intermediar care va fi folosit ca pasaj pietonal între cele două fire de tunel Alina și Daniela sau cale de evacuare după darea în trafic.

În ceea ce privește zona nisipoasă de pe tunelul Daniela, a fost depășită cu bine și urmează ca în perioada următoare să fie depășită și pe Tunelul Alina.

Se execută lucrări de excavații și terasamente pe câteva sectoare aferente nodului rutier Țigveni”, a scris secretarul de stat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, firma care realizează lucrarea a mobilizat în șantier un număr de 590 muncitori și 185 utilaje, iar lucrările vor continua și în perioada sărbătorilor de Paște.

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor a precizat că a început execuția piloților necesari unuia dintre firele tunelului.

„A fost finalizată forarea, armarea și betonarea celor 20.500 ml de piloți necesari structurilor aferente acestui tronson de autostradă și a început execuția piloților necesari unuia dintre firele tunelului.

Au fost realizate 7 din 16 fundații aferente podețelor; au fost turnați 41.000 mc de beton necesar structurilor.

Au fost finalizate drumurile tehnologice; continuă producția de grinzi și predale prefabricate necesare structurilor în organizarea de șantier, fiind realizate, până în prezent, 32 grinzi prefabricate și cca 3000 m2 predale prefabricate.

Continuă lucrările de forare, armare și betonare a piloților cu diametru mic pentru îmbunătățirea terenului de fundare, fiind realizați în proporție de 85%.

Se execută lucrări hidrotehnice (șanțuri de gardă) între km 83+600 și km 90+260; continuă relocarea rețelelor de utilități publice de gaz, electricitate, canalizare și apă menajeră”, a mai transmis Irinel Scrioşteanu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un sibian s-a ascuns în Norvegia pentru a scăpa de pușcărie. Joi a fost adus în țară

În cursul zilei de joi, Poliția Română a adus în țară două persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unei pedepse privative de libertate.

Astfel, un sibian condamnat pentru infracțiuni rutiere a fost adus din Norvegia pentru efectuarea pedepsei.

„A fost adus un bărbat, de 42 de ani, din Sibiu, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Norvegia, având emis de către Judecătoria Reghin, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 8 luni”, a anunțat Poliția Română.

De asemenea, un bărbat, de 40 de ani, domiciliat în Sălaj, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, a fost escortat din Belgia, fiind condamnat de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 1 an și 9 luni de închisoare.

Aceștia au fost încarcerați, în vederea executării pedepselor.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Scandalul copii la local. Reacții de la „mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese” și ”încă puțin și îi legăm și de scaun”

Internetul din România este împărțit în două după postarea unui local din București în privința părinților care vin însoțiți de copii.

Un local din București a stârnit controverse după ce le-a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că prichindeii trebuie să „rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant”.

„Pentru siguranța copiilor: Copiii trebuie să rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant, alergarea între mese și în zona restaurantului prezintă un risc de rănire, inclusiv deplasări, căderi și ciocniri cu mobilierul și alți clienți”.

Localul mai menționează că micuții trebuie să rămână tot timpul așezați pentru a ”asigura singuranța și eficiența personalului” și pentru a nu ”perturba experiența culinară a altor oaspeți”.

O fotografie cu acest mesaj a fost postată pe Facebook de un utilizator care s-a plâns de faptul că ”cruciada localurilor împotriva copiilor continuă”.

„Pe lângă că mi se pare rizibil, insultător și pur simplu trist, aștept cu mare interes ziua în care oricare local hip de la noi va pune un anunț către clienții săi care să spună la noi aici sunt primiți și copiii cu brațele deschise, de aceea pentru armonia tuturor vă rugăm să încercați să fiți mai toleranți cu ei și să le respectați și lor dreptul la mișcare și joacă.

Iar dacă vă nimerește din greșeală o pietricică să găsiți în inima voastră mare să nu vă strice toată ziua, dăm noi o cafea din partea noastră dacă e”, a scris utilizatorul.

Mulți utilizatori au reacționat la postare au criticat anunțul, scriind lucruri ca ”mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese” și ”încă puțin și îi legăm și de scaun”, au existat și persoane care au încercat să vadă lucrurile din perspectiva restaurantului.

Au existat și persoane care au încercat să vadă lucrurile din perspectiva restaurantului.

„Întrebarea fundamentală e cine e egoist și antisocial: părinții de copii mici care vor totul croit pentru nevoile copiilor sau ceilalți, care nu vor același lucru?
Fiecare avem zilele noastre proaste când nu vrem agitație in jur și tot ce ne dorim e o cafea și o conversație plăcută cu prietenii.

Dar nu avem tot timpul zile de genul asta, așa că în general putem trai liniștiți la o terasă cu copiii altora în jur.

Eu cred că e loc pentru toți pe piață (tipuri de localuri) și nu aș arunca cu piatra dacă un antreprenor va deschide un local kids free.

Ba m-as și duce acolo când vreau să mă văd doar cu prietenii în liniște după vreo noapte grea la un chef sau o zi lungă la birou”, a scris un părinte.

Potrivit reprezentanților localului, mesajul a fost interpretat greșit, regulile fiind impuse pentru siguranță tuturor clienților.

„Este un regulament, nu o indicație, dar este strict pentru siguranța clienților și a copiiilor clienților care ne vizitează.

Copiii aleargă foarte mult pe aici, se pot accidenta, pot cădea, pentru că este foarte mult pietriș pe jos, se pot lovi de colegii mei ospătari care merg la mese cu tăvile.

Din punctul meu de vedere a fost interpretat într-un mod greșit”, a spus Preda Marin, reprezentant al restaurantului, potrivit Digi 24.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Biciclist rănit de o conducătoare auto care a intrat pe contrasens

Un tânăr în vârstă de 15 ani, biciclist, a fost rănit într-un accident produs vineri pe Drumul Județean 106E, în Săliște.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, o tânără în vârstă de 24 de ani, din Dobârca, a pătruns pe contrasens și a acroșat o bicicletă condusă din sens opus de către un adolescent în vârstă de 15 ani, din București.

Biciclistul a fost rănit în urma impactului.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD.

Tânărul prezenta escoriații și un traumatism la nivelul mâinii, fiind transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul, din nou în topul destinațiilor preferate

Ce destinații din țară au ales românii de Paște?

Cele mai populare destinații preferate de români pentru vacanța de Paște au fost Brașov, Sibiu, Praid, București, Cluj-Napoca, Sighișoara, Oradea, Băile Felix, Predeal, Bușteni, potrivit unei analize a travelminit.ro.

Vacanța de Paște: cum arată prețurile în 2024?

Potrivit datelor emise de platforma hotelieră online Travelminit.ro, cele mai populare destinații au fost Brașov, Sibiu, Praid, București, Cluj-Napoca, Sighișoara, Oradea, Băile Felix, Predeal, Bușteni, orașe alese frecvent de turiștii aflați în căutarea unor city break-uri sau scurte escapade de weekend.

La capitolul tarife, prețurile sunt într-o ușoară creștere față de anul trecut pentru perioada Paștelui: de exemplu, prețul pentru un sejur de o noapte/2 persoane este de 333 de lei în 2024, în comparație cu 303 lei în 2023, în creștere cu 10%, în timp ce prețul pentru un sejur de 2 nopți/2 persoane, este de 702 de lei în 2024, în comparație cu 662 de lei în 2023.

Raportul se schimbă în cazul unui sejur de 2 nopți/4 persoane, care costă, în medie, 1195 de lei în 2024 față de 1050 de lei în 2023. De asemenea, un sejur de 4 nopți/4 persoane costă, în medie, 1897 de lei în 2024.

Foto: travelminit.ro

Ce spun hotelierii despre rezervările de Paște?

Potrivit unui chestionar realizat de Travelminit.ro în rândul hotelierilor și al proprietarilor de pensiuni și case de vacanță, numai 28% dintre respondenți susțin că sunt mulțumiți cu rezervările efectuate în acest an. Piața este într-o continuă dinamică în această perioadă, astfel că există în mod sigur și români care vor decide să plece într-un sejur în ultima clipă, căutând promoțiile last minute. Iar partea bună este că încă există disponibilități pentru vacanța de vară și nu numai, la prețuri chiar accesibile.

De altfel, în ceea ce privește rezervările early booking și cele last minute, hotelierii susțin că procentele sunt egale: sunt persoane care, într-adevăr, și-au planificat sejurul de Paște cu mult timp înainte, dar sunt și turiști care de-abia în ultima săptămână au făcut rezervarea de vacanță.

În ceea ce privește tarifele la cazare în această perioadă, peste 50% dintre participanții la studiu susțin că au prețuri similare sau chiar mai mici în comparație cu 2023, un motiv în plus pentru românii care nu au rezervat până acum un sejur de Paște să profite de aceste prețuri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FC Hermannstadt, ultimul meci acasă în Play-out. Luni, FCH – Poli Iași

FC Hermannstadt va întâlni luni, 6 mai, pe teren propriu, de la ora 15, Politehnica Iași. Este, practic, ultima partidă, jucată acasă, în play-out de echipa sibiană.

Scăpată de grijile retrogradării de două etape, echipa antrenată de Marius Măldărășanu are nevoie de o victorie pentru a-și păstra șansele de a câștiga Play-out, obiectivul stabilit pentru finalul acestui sezon. FC Hermannstadt va încerca să obțină a 11-a victorie pe teren propriu în actualul sezon și a patra în play-out, în condițiile în care cele mai multe meciuri le-a terminat la egalitate – 15.

De partea cealaltă, Politehnica Iași are neapărat nevoie de victorie în încercarea de a se salva de la retrogradarea directă. Un rezultat pozitiv i-ar mai ține în viață până în ultima etapă, chiar dacă va sta la mâna rezultatelor.

Palmaresul direct dintre cele două echipe

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 13 ori în principala competiţie internă, de şase ori au câştigat ardelenii, de trei ori s-au impus moldovenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate. Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2018, CSM Politehnica – FC Hermannstadt 0-2, goluri înscrise de Juvhel Tsoumou şi Lucian Dumitriu.

Cu acelaşi scor au învins sibienii şi în returul sezonului regulat 2018-2019, pe 3 martie 2019, rezultat în urma căruia oaspeţii au ratat calificarea în play-off. Întâiul succes din contul moldovenilor a fost 6 aprilie 2019, FC Hermannstadt – CSM Politehnica Iaşi 0-1, marcator J. Teixeira, dintr-un penalty scos de Sanoh.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 iunie 2020, CSM Politehnica Iaşi – FC Hermannstadt 2-3. Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României a fost în noiembrie 2023, FC Hermannstadt – Politehnica Iași 0-0. FC Hermannstadt s-a impus în turul sezonului regular, la Iași, cu 3-1, în timp ce în retur scorul a fost alb pe noul Municipal.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Rezervele internaţionale ale României, în scădere

Potrivit Băncii Naționale a României, la 30 aprilie 2024, rezervele valutare se situau la nivelul de 62.511 milioane euro, față de 64.279 milioane euro la 31 martie 2024.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni

· Intrări de 1.338 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

· Ieşiri de 3.106 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanțelor, în sumă de aproximativ 1.492 milioane euro) și altele.

Aurul, constant ca evoluție

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 7.189 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2024 au fost de 69.700 milioane euro, faţă de 71.177 milioane euro la 31 martie 2024.

Plăţile scadente în luna mai 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 148 milioane euro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Greșeala mare pe care o fac mulți români când cumpără online

Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a efectuat un studiu privind descrierea obiceiurilor de utilizare a internetului de către populaţia adultă din România, rezultând, printre altele, că aproximativ o treime dintre cei care au răspuns, atunci când fac cumpărături online, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi cumpărători.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, studiul a avut ca obiectiv şi identificarea vulnerabilităţilor.

Un alt scop a fost acela de a sprijini demersurile preventive îndreptate spre creşterea nivelului de conştientizare a utilizatorilor de internet cu privire la ameninţările cibernetice şi la măsurile pe care le pot lua pentru a se proteja, menţionează sursa citată, care adaugă că studiul a avut ca motivaţie datele existente pe plan internaţional, care arată o incidenţă crescută a actelor infracţionale din sfera cibernetică în rândul adulţilor.

Cercetarea a urmărit descrierea comportamentelor de utilizare a internetului, cu precădere a celor care reprezintă vulnerabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa online, precum şi identificarea celor mai frecvente infracţiuni cu care se confruntă utilizatorii de internet.

Astfel, dintre cei care utilizează internetul în mod curent, 84,3% citesc e-mail-uri şi ştiri, iar 80,6% accesează reţelele de socializare, acestea fiind cele mai frecvente activităţi desfăşurate.

Totodată, aproximativ 50% dintre respondenţi cumpără sau vând bunuri şi servicii online, folosesc servicii de online banking, se uită la filme şi seriale sau achită facturi.

88,8% dintre respondenţi consideră că sunt foarte bine sau relativ bine pregătiţi pentru a utiliza internetul în siguranţă, fără a deveni victima unor infracţiuni, însă analiza răspunsurilor arată că nu toţi iau măsurile de siguranţă necesare.

Atunci când fac cumpărături online, aproximativ o treime dintre respondenţi nu sunt atenţi la recenziile lăsate de alţi clienţi/cumpărători, nu verifică dacă pagina magazinului este reală şi nu verifică elementele de siguranţă ale site-ului.

De asemenea, studiul arată că majoritatea persoanelor care folosesc internetul zilnic înţeleg riscurile pe care anumite comportamente din mediul online le au, dar minimizează pericolele.

Astfel, aproximativ 14% dintre utilizatori cred că nu este deloc periculos să posteze pe reţelele de socializare fotografii personale sau să se conecteze la reţelele publice de wi-fi, una din zece persoane consideră că nu este deloc periculos să descarce conţinut piratat, iar 8,8% dintre persoanele chestionate ignoră riscurile păstrării parolelor de acces la diferite conturi online în fişier stocate pe dispozitive conectate la internet.

Când au fost întrebaţi despre măsurile elementare de siguranţă, 90,1% au afirmat că nu deschid linkuri primite de pe adrese de email necunoscute, 89,9% evită să furnizeze date personale pe diverse site-uri sau prin intermediul reţelelor de socializare (83,2%)

Referitor la măsurile de siguranţă în timpul navigării pe internet, 39,5% dintre utilizatorii care folosesc internetul în fiecare zi nu obişnuiesc să îşi schimbe periodic parolele, iar 42,1% dintre respondenţi recunosc că folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, arată IGPR.

Ca o măsură suplimentară de protecţie, doar 27,4% dintre utilizatori folosesc autentificarea în doi paşi, în timp ce 18,9% preferă să folosească servicii care nu îi obligă să implementeze această măsură de siguranţă.

În ceea ce priveşte victimizarea prin intermediul internetului, 40,6% dintre respondenţi au afirmat că nu s-au confruntat cu niciuna dintre situaţiile de victimizare referitoare la postări/comentarii rasiste/instigatoare la ură faţă de alţi oameni, apariţia unor materiale de natură pornografică, încercarea unor persoane de a le determina să le ofere detaliile cardului sau ale contului.

Într-o mare pondere (62,2%), respondenţii studiului au afirmat că în cazul în care ar deveni victima unui atac cibernetic, ar apela la ajutorul poliţiei, fapt care arată că majoritatea persoanelor chestionate au încredere şi înţeleg să sesizeze aceste fapte autorităţilor.

Astfel, peste 80% dintre respondenţi folosesc internetul pentru informare şi socializare, aproximativ jumătate dintre aceştia utilizează internetul pentru realizarea de achiziţii, internet banking sau achitarea de facturi, iar majoritatea utilizatorilor de internet declară că au o atitudine foarte precaută cu privire la achiziţiile de jocuri sau tranzacţii cu criptomonede.

Cu toate acestea, atunci când au fost rugaţi să îşi evalueze competenţele digitale, nouă din 10 utilizatori apreciază că sunt bine sau foarte bine pregătiţi să folosească internetul în siguranţă.

Totodată, Poliţia Română atrage atenţia asupra faptului că doar patru din 10 internauţi nu schimbă periodic parolele conturilor pe care le gestionează şi folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe conturi, un sfert dintre respondenţi utilizează autentificarea în doi paşi doar pentru conturile unde acest lucru este obligatoriu, iar mai mult de o treime nu instalează un antivirus pe dispozitivele pe care le folosesc.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii sibieni, la Olimpiadele de Limbi Moderne din Iași și Deva

În intervalul 26 aprilie – 1 mai 2024, orașele Iași și Deva au fost locul desfășurării a trei evenimente deosebit de importante în domeniul educației: etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză și a Olimpiadei Naționale de Limbi Romanice în Iași, respectiv Olimpiada Națională de Limba Engleză în Deva. Tinerii talentați din județul Sibiu s-au remarcat prin abilitățile lor excepționale în cadrul acestor competiții.

Olimpicii premiați la Iași

La Olimpiada Națională de Limba Franceză din Iași a participat un grup de 8 elevi sibieni, însoțiți de doamna profesoară Jigău Irina de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu. Elevii Gheorghiu Ariana, Anghel Anna Victoria, Tigan Lea Clara, Sdrobiș Sebastian, Anghel Eduard Lucas, Benson Aleksandr Jerome, Rociu Matei și Stoișor Andreea au obținut rezultate impresionante.

Lotul olimpicilor la Limba Franceză

Elevii Sdrobiș Sebastian de la Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Anghel Eduard Lucas și Rociu Matei de la Colegiul Național „Octavian Goga” au primit Mențiuni Speciale din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași pentru performanțele lor.

La Olimpiada de Limbi Romanice, Sibiul a fost reprezentat de un grup de 5 elevi, însoțiți de către doamna profesoară Savu Sabina de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, și anume: Ciovică Maria Alexia, Alisie Mateoiu Andrei, Șoaită Alicia Nicoleta, Nicolăescu Maria-Leonor și Costea Maria-Cristina.

Toți elevii au reușit să obțină punctaje impresionante, peste 90 de puncte, iar elevele Șoaită Alicia Nicoleta de la Colegiul Național „Octavian Goga” și Nicolăescu Maria-Leonor de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” au obținut Mențiuni din partea Ministerului Educației pentru rezultatele lor.

Lotul olimpicilor la Limba Spaniolă

Premii pentru elevii sibieni la Deva

În același timp, la Deva, un alt grup de 8 elevi sibieni, însoțiți de către doamna profesoară Călinescu Mădălina de la Colegiul Național “Octavian Goga”, s-au distins la Olimpiada Națională de Limba Engleză.

Aceștia sunt: Giurca Tudor-Ioan, Garbulea Paula Eija, Abramovici Ana, Cornea Iulia, Mihăilă Maria-Alessia, Vasiu Luca-Mihai, Ighiștorfean Anca și Bâlțat Denisa Anamaria. Tudor-Ioan Giurca de la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu a reușit performanța de a obține Premiul I la clasa a VII-a, iar Ana Abramovici de la Colegiul Național “Octavian Goga” a obținut la clasa a IX-a Mențiune din partea Ministerului Educației pentru rezultate deosebite.

Pe lângă competițiile în sine, elevii au avut ocazia să exploreze și să se bucure de frumusețea și cultura locurilor gazdă. La Deva au avut ocazia să viziteze locuri istorice precum Muzeul Culturii și Civilizației Dacice și Romane și Castelul Corvinilor. În Iași au participat la un tur al orașului și la ateliere de teatru organizate de Catedra de Limba Franceză a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News