Sfânta Lumină pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la Sibiu.
„Sfânta Lumină a fost oferită la Aeroportul Internaţional din Sibiu Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a împărţit mai apoi Sfânta Lumină delegaţiilor din eparhiile sufragane Mitropoliei Ardealului, protopopilor, preoţilor şi credincioşilor prezenţi.
Sfânta Lumină a fost adusă apoi la Catedrala mitropolitană din Sibiu unde va fi împărţită credincioşilor la miezul nopţii.
Ierarhul a oficiat o slujbă de mulţumire în Catedrala mitropolitană, iar mai apoi a împărţit Sfânta Lumină preoţilor din Sibiu şi împrejurimi veniţi să primească acest mare dar pentru a-l oferi la rândul lor credincioşilor din parohii”, informează site-ul mitropolia-ardealului.ro.
De ce mai avem nevoie de Învierea lui Hristos, într-o societate care pare că și-a găsit singură drumul? Ce sunt Deniile? Unde Se ascunde azi Dumnezeu și cum ar trebui să ne pregătim sufletul de Sărbătoare? Răspunsurile le are Pr. Constantin Necula, pentru Sibiu 100%.
„Paștele creștin este despre Iisus Hristos, nu despre creștini”
Între porcul de Crăciun și mielul de Paște, unde Îl mai așezăm și pe Hristos?
E cam dură exprimarea dar da, pentru mulți e maxima reducție a prăznuirii Evenimentului care ne schimbă ternul cu veșnicia. Cred că Hristos este în inima și viața noastră. De foarte multe ori mai prezent decât viața noastră însăși. Dar ne vine greu să recunoaștem și atunci dăm vina pe Dumnezeu pentru ratări. Iar pentru biruințe ne auto-felicităm. Nimic din lumea în care ne trăim viața nu e simplă întâmplare.
În miezul vieților noastre este El. Îl ștergem când devenim orgolioși, plini de noi și răstignitori ai voii Lui. Dincolo de masa de Paști stă însă realitatea Învierii, motivul acesteia fiind că Hristos a înviat! Când doar petreci pe bucate și anulezi prezența Sa semeni cu un bețiv intrat peste o masă de nuntă care abuzează de bunul simț al mirelui. Și vorbește tare, cu gura plină, jignește și crede că așa e normal. La Nuntă nimeni în afară de mire și mireasă nu poate ridica glasul. Și aceia doar ca să mulțumească pentru biruința Nunții.
Apoi cred că imaginea asta de „mâncăi și… atât”, care ne este insuflată de media ori de goana noastră „mall-ică”, e falsă. Suntem încă doar consumatori și nu consumiști fără inimă. Dovadă că mai fiecare familie măcar de Paști și de Crăciun – dar eu cred că mult mai des -, când cumpără câte ceva, ține să facă un mic dar și celor din jur, mai ales oameni sărmani ori fără posibilități. Știu aceasta pentru că văd cu ochii mei. Și măsor cu inima mea emoțiile celor care dau și a celor care primesc, deopotrivă.
Paștele are și această dimensiune de construire a unor poduri de rezistență umană peste Mările Roșii ale urii și indiferenței. Că nu numai acel Faraon ucide din culpă spiritualitatea adevăratului Dumnezeu, ci idolii ideologiilor care împiedică eliberarea, fiecare, îl cuprind în ei pe acela. Iar Paștele creștin este despre Iisus Hristos, nu despre creștini. Despre Domnul Hristos Cel Înviat, nu despre noi, nepricepuții în a iubi pe Dumnezeu.
Trăim într-o societate modernă, cu oareșce nivel de bunăstare, în care ne putem face din orice moment prilej de sărbătoare. De ce mai avem nevoie (și) de Paște, când putem chefui oricând?
Pentru că modul sărbătorii prin care ne cheamă Biserica este opus aceluia în care lumea își batjocorește bucuria. Bucuria în prăznuirea Paștelui nu e legată de noi, ci de Hristos. Dacă ne gândim bine de la un praznic la altul al anilor pe care-i trăim constatăm mereu că avem câte un scaun gol. Că sufletul nostru stă rănit cu ochii peste pervazul lumii. Învierea Domnului ne deschide rana dorului de cei plecați, dar și o închide, cu puterea unei chirurgii deloc la îndemâna noastră. Chirurgia Iubirii lui Hristos care nu doar vindecă, ci învie. Mergem să primim Lumina, dar și trăim pentru ea în celelalte zile, făcând din Lumină hrana sufletului.
Așadar, revenind, sărbătorile creștine nu sunt prilej de chefuială, ci de cugetare, aș îndrăzni să spun chiar smerită cugetare, asupra marii minuni care este Învierea Domnului. Un bun creștin nu doar merge la biserică în astfel de zile, ci caută să citească despre cele întâmplate, identifică în Evangheliile care se citesc (mai ales în Joia Patimilor) acele puncte de referință fundamentale asupra Pătimirii, Coborârii la Iad și Învierii Domnului. Nu avem de-a face cu o sărbătorire a angoasei și depresiei, ci cu o încurajantă descriere a biruinței morții și răutății umane. Pentru că Hristos Domnul nu doar moartea o biruiește, ci și nenorocitul clivaj al firii umane în acord cu trădarea, minciuna, forța delațiunii ori abuzul în funcție spirituală (cazul lui Ana și Caiafa). Niciodată în istorie un astfel de comportament abuziv nu a fost întors de Persoana abuzată în favoarea Iertării și Bucuriei.
Hristos Domnul biruie inclusiv cheflii îmbătați de putere și falsă autoritate. Pentru că El este venit să ridice păcatele lumii și oricine insistă în ele nu gustă din frumusețea de lumină a Învierii.
Pr. Constantin Necula
„Dumnezeu stă alături și de cei care nu cred în El”
Unde Se ascunde azi Hristos? Că nu Îl prea vedem implicându-Se nici în războiul din Ucraina, nici în sărăcia cruntă din diverse zone ale lumii și, în general, în suferința oamenilor de mai aproape sau mai departe.
Hristos Domnul nu Se ascunde niciodată. E acolo, în tranșee și în puținul celor sărăciți de absurda înavuțire a oamenilor care exploatează oameni. Fiecare suferință este însoțită de El și am auzit deseori mărturia celor din dureri și pierderi de oameni ce-i iubesc: „Fără de El, muream noi înșine”! E acolo sau, mă rog, aici. Cu fiecare dintre noi străbate drumul vieții, dacă stăm așezați pe Cale.
Să știi că deseori am constatat cum Dumnezeu stă alături și de cei care nu cred în El evident. Pentru că El este fidel hotărârii Sale de a ne fi Părinte. Cu noi e mai greu.
Sunt întrebat deseori unde este copil când copii sunt bolnavi sau familii întregi sunt decimate de accidente ori boli. Răspunsul nu e la mine, ci la Domnul Hristos. El spune că este cu Apostolii Săi și cu noi „până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28. 19). Mă întreb văzând sfârșitul Apostolilor ori al sfinților, oare pe noi ne-ar motiva astăzi un sfârșit ca al lor? Pentru aceasta am ales ca anul 2023-2024 să îl dedic în cadrul rubricii „Zi de Zi” de la TVR relecturii în cheia Proloagelor a Vieților Sfinților. Să înțelegem împreună că Împărăția lui Dumnezeu se ia cu asalt, iar în acest asalt mulți suntem răniți, alții cădem sau suntem luați prizonieri. Dar nu cedăm. Știm că Mântuitorul ține să ne mântuiască, nu să ne hulească ori să ne batjocorească.
Niciodată în anii aceștia de preoție niciun copil aflat în suferință și durere adâncă nu m-a întrebat: „De ce eu?” Și m-au învățat că înaintea tăvălugului imens al suferinței, privirea lor curată e singurul răspuns: „Doamne, mai avem oameni”!!!
Ce nu facem noi bine, că pierdem din profunzimea acestei Sărbători, a Învierii Domnului?
Cred că prea mult superficializăm totul. Am rămas prea la suprafață și confundăm semi-preparatele alimentare cu Sfânta Împărtășanie, adevărata Hrană și Băutură de Înviere. Trăim un Paște semi-preparat. Mi-e temă că și viața noastră este un semi-preparat de viață. O luăm din raft și o consumăm grăbiți. Uităm că viața are sens unic și că acest sens este Învierea. Și nu o spun ca alternativă, ci ca unica alternativă a Vieții noastre.
Apoi cred că suntem prea „festiviști”. Prea vrem să Se miște Dumnezeu după regulile noastre și uneori suntem mai atenți la regula rituală decât la bătaia de inimă care se ascunde în ritmul liturgic al Bisericii. Care este organism viu. Nu avem o Biserică xerox, care să propună copii la secundă vieților noastre. Și nici să forțeze viețile noastre să intre într-un calapod de măsură. Hristos Domnul propune un model. Oferă modelului valențe de împreună-lucrare. Nu cu toți la fel și nici în aceeași modalitate. Ce știm însă este că ne vrea mântuiți. Aici e adâncimea Darului Învierii! E Poarta prin care înțelegem Viața ca biruință. Ca război nevăzut, dar și ca înfruntare cu propriile noastre neputințe. Cu propriile noastre zbateri recurente la modelul slăbiciunilor care ne cuprind.
Aici îmi pare nesfârșită Taina Învierii. Ca taină a restaurării omului. A regăsirii sensului vieții în fiecare clipă de trăire. A sensului vieții dincolo de pragul vieții acesteia. Unii vor spune că vorbim prea mult în metafore. Cum am putea exprima astfel de adevăruri altfel? Pentru a fi cuprinse și înțelese.
Cum ar trebui să ne pregătim sufletul pentru a întâmpina cumsecade Paștele?
Nu ar strica în primul rând să ne oprim din alergarea cotidiană. Ritmul prăznuirii Paștelui este unul alert. Dat de dialogul: „Hristos a Înviat!” „Adevărat a Înviat!” Care nu poate fi rostit lipsit de viață. Lipsit de curaj. Asta presupune că ne gândim viața în preajma Paștelui drept o rememorare – de unde nevoia Spovedaniei – și drept o masă de izbăvire –, de unde nevoia participării la Liturghie. În plan istoric, gesturile noastre refac gesturile primelor comunități de creștini care erau comunități de evrei credincioși. Chiar dacă prima Euharistie la Cina cea de Taină – în adevăr, un Prânz întârziat, de fapt – se petrece lângă Poarta care marca prezența esenienilor în Cetatea Ierusalim, universalitatea ei vine din adresabilitatea ei către neamuri. Suntem beneficiarii acelei deschideri și deci nu o putem refuza.
Numele de creștin vine de la Hristos. Dar nu simpla denumire ne motivează moștenirea. Cred că e important să ne pregătim aducându-ne aminte Cărui Dumnezeu Îi suntem fii și fiice. Și aceasta ne va obliga să înțelegem familia mare, uriașă, din care facem parte. Și desigur nu mă refer numai la dimensiunea sa istoric-materială.
Apoi trebuie să fim atenți la nevoile celor din jur. Să știi că eu cred că de Paște și bogații cei mai bogați au nevoie de un dar ca semn al faptului că unii sunt bogați pentru că au doar bani. Un zâmbet de copil cuminte în zorii Învierii. Măcar aceasta să ne reușească!
De ce avem nevoie de Biserică pentru a ne trăi Învierea? Hristos învie oricum, cu sau fără participarea noastră la slujbele Bisericii.
Ar fi multe de spus. Dar cred că Biserica este o excelentă școală a mântuirii. Cu tot ce cuprinde ea: slujire, iconologie, imnografie ori predică. E un spațiu dens și sigur. Deseori m-am gândit că dacă aterizarea poate fi făcută – forțată de împrejurări – pe o pistă nesemnalizată, e greu foarte, spre imposibil, să te ridici de pe o pistă fără soliditate și semnalizare. Cred că Biserica este un astfel de spațiu în care e posibilă siguranța noastră în a accesa mântuirea. Fără a ne asigura „siguranța mântuirii” una dintre cele mai prolifice, dar nu rodnice teme ale exegezei curentelor evanghelice.
Hristos a Înviat o dată pentru totdeauna în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii aceleia… Dimensiunea istorică a Învierii o pune la îndoială numai omul căruia îi lipsește echilibrul în rațiune. Trecerea dinspre mântuirea obiectivă – aceea, o dată pentru totdeauna – și cea subiectivă – care privește efortul personal al fiecăruia din noi – se realizează prin împreună lucrare, prin har și fapte bune, prin întreaga încordare a vieții noastre întru dobândirea Sfântului Duh.
Pr. Constantin Necula
„Biserica din sat ori din capătul străzii de oraș este Ierusalimul”
Ce sunt Deniile? Dar Prohodul?
Sunt slujbe de priveghere speciale rânduite în Săptămâna Patimilor tocmai pentru a marca ultimele zile ale Mântuitorului în istoria ce se petrece sub ochii unei omeniri uimite. Capabilă de ură și răutate, omenirea nu înțelege nici astăzi cât de mult o poate iubi Mântuitorul. Rânduială de rugăciune și textură evanghelică – serile acestea se citesc toate textele care ne argumentează că Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul Întrupat pentru mântuirea noastră –, Deniile par că grăbesc zorile. Unim seara cu zorile în încercarea de a scurta noaptea ce ne desparte de ziua ce vine.
Prohodul Mântuitorului este una dintre cele mai curate și pline de simplitate cateheze în versuri care ne explică prin ce a trecut Hristos pentru a ne ridica blestemul păcatului și al morții. O alcătuire de o simplitate zdrobitoare în care poezia – unită cu o cântare specifică – dă ritmul nădejdii noastre în Înviere. Aud deseori că această cântare nu este o valoare imnografică și că nu vine din Biserica Primară. Așa este. Dar a mișcat inimi. A lipit inimi de drama teribilă a Golgotei. A limpezit înțelegerea Zorilor Învierii.
Cum au putut să sărbătorească cei de oarecând ai noștri Paștele fără lumina de la Ierusalim?
Știind că biserica din sat ori din capătul străzii de oraș este Ierusalimul. Și că lumina ce disipa mesajul Paștelui își avea acolo, în pragul Mormântului gol, sensul și chemarea.
Cel mai împlinit Paște al copilăriei?
Acela în care am fost toți. Nu știm care ultimul Paști petrecut cu toți cei dragi decât după ce unii dintre ei nu mai sunt. Dar nădăjduim în Liturghia cerească în care unii altora ne suntem rugători dinaintea Altarului Ceresc. Cred că în copilărie toate sărbătorile de Paști au fost împlinite. Eram toți pe Coasta Șcheilor și știam că vom fi cândva și noi lutul din care astăzi se alcătuiește cimitirul. Dar în clipa în care eram toți știam și că dincolo de linia orizontului e Învierea. Când ne trezeam dimineața, după participarea la Utrenia Învierii aveam alți ochi și fruntea noastră creștea alte gânduri decât cele zilnice. Învățaserăm să-L iubim și mai mult pe Iisus Hristos. Și eram liberi să nu ne rușinăm de aceasta.
Un mesaj de final?
Bucurați-Vă de Înviere!Fără aceasta am fi cei mai de plâns dintre atomii ce alcătuiesc plânsul lumii…
O bătrânică mi-a spus de curând: „A murit duhul sărbătorilor. Oamenii nu știu să se mai bucure cu adevărat de acestea”. Nu ne dăm seama cât de norocoși suntem pentru că avem cel mai important dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu, și anume: pacea. Secole de-a rândul poporul nostru a fost trecut prin sabie și foc, însă acum avem pace, chiar dacă nu prea știm ce să facem cu ea. La nord de noi, oamenii mor: copii, femei, soldați ce sunt așteptați de familie, cine mai știe pe unde. Avem și noi, în Sibiu, oameni ce au fugit din calea războiului.
Sibiul, un loc bun pentru refugiați
Pirozhkova Alyona are 33 de ani, este psiholog, și una dintre ucrainiencele norocoase, spune ea, care a reușit să plece din calea bombelor și proiectilelor. Am rugat-o să ne spună cum s-a schimbat viața ei, dar și despre cum își petrec sărbătorile pascale ucrainienii.
„Am ajuns în Sibiu, cu copiii mei, la începutul lui martie 2022. Drumul spre Sibiu a fost unul lung și obositor. Am făcut trei zile, aveam copii mici cu noi. Eram patru femei și opt copii. Am ales acest oraș pentru că prietenii și rudele mele se aflau deja aici. Încă din prima zi, am întâlnit mulți oameni binevoitori și dornici să mă ajute și am multe exemple în acest sens. Înaintea războiului nu am mai fost în alte orașe din România. Iar, din prima lună, am început să muncesc (precum și alte femei ucrainience). Sunt psiholog și lucrez cu ucrainienii din Sibiu. Sunt oameni din Ucraina care nu au fost primiți așa de bine, dar e normal, oamenii sunt diferiți în fiecare loc și situațiile sunt diferite. Eu consider că sunt o norocoasă că am ajuns aici”, ne spune Alyona.
Tradițiile din Ucraina nu diferă de ale noastre
Deși un nume și o limbă vorbită ne despart, nu suntem atât de diferiți. Alyona ne relatează cum sărbătoresc ucrainienii Paștele: „Noi suntem creștini ortodocși, dar eu nu sunt o persoană religioasă. Dar, din câte știu, de Paște ucrainienii merg la biserică cu mâncare: pască, ouă vopsite, cârnați, unt, vin, pentru a le stropi cu apă sfințită pentru a fi consumate. Nu le oferim copiilor cadouri, așa cum se obișnuiește în România, ci doar dulciuri. Sunt multe-multe tradiții în Ucraina similare cu cele de aici. Inclusiv o parte din cuvintele folosite sunt asemănătoare sau foarte apropiate cu ale noastre. Unele tradiții diferă în funcție de regiune, pentru că Ucraina este o țară mare și avem multe naționalități, în special cele din apropierea granițelor”.
Bucuria sărbătorilor, indiferent de situații
Cu toate că ucrainienii și-au pierdut mulți semeni, tot se bucără de sărbători. Viața merge înainte, indiferent de piedici. Însă dorul de casă nu-l poți alina cu nimic, așa cum este și dorul pierderii unei persoane dragi. „Încercăm să ne bucurăm de sărbătoare și o trăim, pentru că este imposibil să te gândești permanent la lucruri negative. Trebuie să ne creștem copiii. Sunt foarte recunoscătoare României și oamenilor de aici pentru tot ajutorul pe care ni l-au oferit și pentru că încearcă să ne înțeleagă cât mai mult posibil.
Războiul a schimbat viața fiecărui ucrainean. Mulțumesc lui Dumnezeu că toate rudele mele sunt încă în viață. Dar acum nu este ucrainean care să nu fi pierdut o persoană cunoscută! Este foarte greu să trăiești cu o anticipație continuă. Trebuie să recunosc că îmi este dor de casă, dar încă este periculos să te întorci în Ucraina, pentru că nu ești în siguranță acolo”, ne mărturisește Alyona.
Cozonacul a devenit un simbol al tradiției și al sărbătorilor pascale, aducând bucurie și gust delicios pe mesele familiilor din întreaga lume.
Iată șapte curiozități care ne dezvăluie fascinanta poveste a acestui desert:
Românii au preluat de la greci drojdia și pâinea dospită, apoi au adăugat în cozonac fructele uscate. La început au fost doar două varietăți numite „libum” și „placenta”, de la cea din urma venind termenul de „pască”.
Cozonacul era un desert apreciat în Europa medievală, fiind preparat frecvent de brutari pentru longevitatea sa și gustul său delicios.În Marea Britanie, prima rețetă de cozonac apare într-o carte de bucate din 1718, stabilind forma lungă și îngustă ca preferată în această țară.
Legenda spune că regina Maria Antoinette a fost asociată cu fraza „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”, exprimând frustrarea sa față de sărăcia poporului său.
Fiecare popor are propriile sale preferințe în materie de cozonac, cu românii îndrăgind variantele pufos și francezii preferându-le cu multă ciocolată. În Anglia, se spune că poți face o dorință în timp ce framânți aluatul de cozonac, iar dacă acesta crește frumos în cuptor, se spune că dorința se va îndeplini.
Dacă sunteți în căutarea unei evadări în natură sau pur și simplu vreți să vă bucurați de frumusețile peisajelor din jurul Sibiului, Dumitru Troancă, ghidul programului Anii Drumetiei, vă vine în ajutor cu sfaturi practice.
Dacă vă gândiți să petreceți timp în natură alături de cei mici, Dumitru Troancă vă recomandă cu căldură traseele ușoare și bine marcate. Este important să alegeți rute care să fie potrivite pentru nivelul de pregătire al copiilor și să fiți pregătiți pentru surprizele pe care le poate rezerva o drumeție în aer liber. Însă, dacă vreți să fiți siguri că totul decurge conform planului și să beneficiați de experiența și cunoștințele unui profesionist, poate ar fi mai înțelept să optați pentru serviciile unui ghid autorizat, care să vă îndrume pas cu pas și să asigure siguranța întregii familii.
Când vine vorba de traseele populare din Sibiu, preferințele sunt variate și depind de dorințele și experiența fiecărui călător.
„Drumeții mai experimentați preferă traseele din Munții Făgăraș, iar cei care doresc să se bucure în tihnă de natură fără a parcurge distanțe foarte mari optează pentru Munții Cindrel. În ultima vreme foarte mulți drumeți au ales să-și petreacă zile din week-end la Căsuța MGS, ceea ce mă face să cred că traseele de acces acolo cu plecare din Cisnădioara, Rășinari sau Râu Sadului sunt printre cele mai frecventate”, spune ghidul.
Pentru cei care doresc să se bucure de frumusețile naturii într-o manieră relaxantă și fără eforturi fizice prea mari, Dumitru Troancă vă recomandă traseul Rășinari – Dealul Ganța – Poiana Pensionarilor. Acest traseu fiind potrivit și pentru persoanele în vârstă.
Ce să avem în rucsac
„În orice drumeție ar trebui să avem cu noi o mini trusă de prim ajutor, lichide suficiente astfel încât să ne ajungă pentru toată drumeție, o gustărică / baton energizant / un fruct, o pelerină de ploaie (chiar și de unică folosință), un fluier, o lanternă frontală”, transmite Dumitru.
În această seară, în care sărbătorim Învierea Domnului, polițiștii sibieni vor acorda o atenție deosebită siguranței cetățenilor în zona lăcașurilor de cult, unde, împreună cu jandarmii sibieni, vor sprijini și îndruma credincioșii care vor participa la slujbele religioase.
„Recomandăm ca deplasarea către biserici să se realizeze cu evitarea aglomerărilor și cu respectarea tuturor regulilor de circulație, astfel încât să se prevină producerea oricăror evenimente nedorite.
La nivelul municipiului Sibiu, o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale, fluxului de persoane și auto spre/dinspre Catedrala Mitropolitană Sibiu.
În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În Pastorala din acest an prilejuită de Învierea Domnului, ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, îndeamnă ca „Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic, căci ea este nădejdea noastră cea mai mare. Toate greutățile le vom birui prin Hristos cel Înviat din morți, Care este Hrana noastră veșnică, întru Care ne întărim. În această biruință credem că vom trece peste toate încercările vieții acesteia, vom dobândi încă din această lume lumina Sa cea cerească, cântând de-a pururi în inimile noastre imnul biruinței creștine asupra păcatului, asupra diavolului și a morții: „HRISTOS A ÎNVIAT din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!”.
Redăm, în cele ce urmează, textul Pastoralei.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Mulțumim Preabunului Dumnezeu că și în anul acesta ne-a învrednicit să ajungem la slăvitul praznic al Învierii Sale! Bucuria atât de intensă a acestei sărbători o trăim an de an ca fiind mereu nouă, mereu unică, mereu plină de lumină, pentru că ea nu izvorăște dintr-o comemorare a unui eveniment istoric, ci ea își are sursa în veșnicia lui Dumnezeu, în bunătatea Lui negrăită pe care o revarsă în chip minunat asupra noastră în toate slujbele Bisericii și, mai ales, în frumoasa rânduială a Utreniei și a Liturghiei pascale.
Mărturisim cu toții cu cuvântul și cu întreaga noastră ființă că Hristos a înviat! Credem în Învierea Lui, ne bucurăm și ne veselim de lumina acestui praznic, purtând cu toții făclii luminoase în această noapte de mântuire. Având simțirile curățite prin post, Biserica ne îndeamnă să devenim toți purtători de lumină (Cântarea a 5-a), să ne apropiem de Hristos și să-L vedem strălucind în neapropiata lumină a Învierii Sale și să-L auzim luminați, după cum ne spune și nouă, ca odinioară ucenicilor Săi: „Eu sunt lumina lumii…” (In 8, 12), „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” (Mt 14, 27).
În această minunată zi a zilelor și sărbătoare a sărbătorilor aflăm că doar din Lumina Învierii vom putea și noi avea și vedea lumina vieții veșnice; de aceea și ritualul slujbei Învierii începe cu îndemnul: Veniți de luați lumină! Lumina Învierii care se coboară în fiecare an la mormântul Mântuitorului ni se dăruiește și nouă astăzi! Într-o clipă, o mare de lumină cuprinde întreaga Biserică! Este lumina dragostei lui Dumnezeu, care se împarte infinit de multe ori și rămâne mereu aceeași! Despre această lumină vom vorbi în cuvântul pastoral pe care vi-l adresăm acum.
Iubiți credincioși,
Două pericope evanghelice au fost rânduite de către Biserică să fie citite la acest mare praznic împărătesc. La începutul slujbei Învierii, mai bine spus la Utrenie, am auzit citindu-se din Evanghelia de la Matei, capitolul 20, versetele 1-20, în care se relatează, ca mărturie istorică,găsirea mormântului gol de către femeile mironosițe, arătarea îngerului care le-a vestit acestora Învierea Mântuitorului și întâlnirea lor cu Domnul înviat, Care le-a întâmpinat și le-a încredințat de scularea Lui din morți.
Este una dintre cele 11 Evanghelii ale Învierii folosite astăzi, în cultul nostru, la Utreniile duminicilor. Narațiunea ei ne descoperă faptul că Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos a fost un eveniment istoric real, mărturisit și propovăduit cu mult entuziasm de către Sfinții Apostoli și de urmașii acestora. Învierea Domnului a fost, pentru ei, o realitate atât de copleșitoare, încât au socotit ca pe o datorie sfântă să vestească întregii lumi faptul că Hristos a înviat și El, cu sufletul Său plin de lumină dumnezeiască, a coborât la iad, rupând legăturile morții și dezlegând sufletele celor ținuți în robia diavolului, apoi a ridicat din moarte și trupul Său cel preacurat, umplându-L de putere dumnezeiască.
Această realitate tainică petrecută în istorie, dar cu efecte care depășesc istoria, ne este vestită și nouă astăzi în Biserică: Hristos a înviat nu pentru Sine, ci pentru noi, pentru a putea să ne dăruiască tuturor puterea Învierii Sale, pentru a Se putea sălășlui în sufletele noastre și pentru a ne putea dărui viața Sa dumnezeiască prin Sfintele Taine.
Pentru a marca această importantă realitate, Părinții Bisericii au rânduit ca la Sfânta Liturghie în noaptea de Paști să se citească primele 17 versete ale Evangheliei de la Ioan. Ascultând această pericopă, remarcăm faptul că nu se amintește în nici un fel de Învierea Mântuitorului, ci se vorbește doar despre Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul a toate, Dăruitorul vieții și al luminii oamenilor, și despre Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a mărturisit și L-a vestit pe Hristos ca Lumina lumii.
Aceste versete sunt o sinteză a întregii Evanghelii a Sfântului Ioan și au fost citite încă din primele veacuri la Liturghia baptismală din noaptea de Paști, datorită conținutului lor dogmatic, fiind o adevărată mărturisire de credință, dar și datorită temei lor centrale care este Lumina dumnezeiască, Ce vine în lume pentru a Se sălășlui în oameni și a le lumina întreaga lor existență.
Ascultând și noi acum, la Sfânta Liturghie, acest prolog al Evangheliei de la Ioan, înțelegem că, în această zi a Învierii, Biserica vrea să ne spună cum Dumnezeu a creat din nou lumea, cum, prin Cuvântul Lui întrupat, viața Lui dumnezeiască a devenit lumina oamenilor și cum această lumină, despre care vorbește și cartea Facerii și pe care întunericul nu poate să o cuprindă, a devenit în Biserică, prin Sfântul Botez, viața oamenilor, sensul ultim al existenței lor. Viața creștinilor este lumină, pentru că lumina cuprinde în ea toată puterea lui Dumnezeu și doar prin această lumină putem avea viața cea veșnică.
Biserica vrea să ne spună tuturor în această zi plină de lumină că e important să înțelegem că Învierea a fost un eveniment istoric petrecut în timp, adeverit prin multe mărturii, așa cum am auzit la Utrenia acestui praznic, dar că ea este un eveniment mai presus de timp și de istorie la care toți participăm tainic neîntrerupt prin Sfintele Taine. Cu alte cuvinte, Învierea lui Hristos este învierea noastră, este învierea noastră continuă, căci Lumina dumnezeiască din Trupul Său înviat devine, în Biserică, lumina vieții noastre și izvorul neîncetat de putere care se sălășluiește în noi prin Taina Sfântului Botez, pentru ca toți astfel să putem vedea în noi slava lui Dumnezeu, plină de har, de dragoste și de adevăr.
Hristos Mântuitorul ne dă totul în această Lumină a Sfântului Botez și a Sfintelor Taine și de aceea Evanghelistul Ioan ne spune că: „din plinătatea Lui noi toți am primit dar în locul darului” (In 1, 16), în sensul că, în această nouă creație a Învierii, dragostea Lui se arată mai mare și mai adevărată decât cea arătată omenirii în Vechiul Legământ. Plinătatea Lui devine plinătatea noastră de viață, iar în această plinătate Îl cunoaștem pe El, ca pe Cel viu, ca pe Cel mort și înviat pentru noi, ca pe Cel care vrea să ne dăruiască nouă tuturor puterea Învierii Sale.
Iubiți credincioși,
Suntem plini de bucurie în această noapte de mântuire. Ne salutăm unul pe altul cu cuvintele care vorbesc de marele dar al Învierii: Hristos a înviat! Ne bucurăm și așa mărturisim marea Lui biruință și puterea ei pe care ne-o dă și nouă răspunzând: Adevărat a înviat! Adeverim prin aceste cuvinte faptul că primim, ca pe un mare dar al dragostei Lui, puterea Învierii Sale, care este lumina vieții noastre, sensul ultim al existenței noastre.
Această lumină pe care o purtăm cu toții astăzi ne face și pe noi apostoli și ucenici ai Celui Înviat și ne obligă să ne schimbăm viețile, ne cheamă să umblăm întru lumină, să fugim de întunericul patimilor și al păcatelor, să ieșim de sub stăpânirea întunericului, din împărăția celui rău, și să facem trecerea noastră – Pesahul nostru – cu Hristos spre lumina dragostei Sale. Să nu uităm că El ne pregătește la Sfânta Liturghie mereu cina bogată a dragostei Sale, în care ne umplem de puterea Învierii Lui pentru a putea să ne luptăm cu toate greutățile și necazurile acestei lumi. „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” ne spune El mereu când stăm la masă cu El și știm că doar prin El, ascultând de poruncile Lui, vom putea trece peste toate încercările viitoare.
Iubiți frați creștini,
Aceasta este noaptea și ziua Învierii Domnului, ziua veșnică a Învierii Sale pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim în ea, ziua în care ne îndulcim de dragostea și lumina pe care ni le-a dat nouă Preabunul nostru Stăpân.
Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic, căci ea este nădejdea noastră cea mai mare. Toate greutățile le vom birui prin Hristos cel Înviat din morți, Care este Hrana noastră veșnică, întru Care ne întărim. În această biruință credem că vom trece peste toate încercările vieții acesteia, vom dobândi încă din această lume lumina Sa cea cerească, cântând de-a pururi în inimile noastre imnul biruinței creștine asupra păcatului, asupra diavolului și a morții: „HRISTOS A ÎNVIAT din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!”. Amin!
Sărbători fericite! Întru mulți și fericiți ani!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor și pururea rugător către Hristos, † Dr. LAURENȚIU STREZA, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
În perioada sărbătorilor pascale, Sibiu 100% vă propune o incursiune în istoria recentă a bucătăriei transilvănene, adică cea existentă în jurul anului 1900. Vă prezentăm rețete de preparare a cărnii de miel, de oaie și a cozonacilor din urmă cu mai bine de 125 de ani. Practic, puteți cunoaște modul în care gospodinele din județ și din sudul Transilvaniei pregăteau masa de Paști în acea perioadă și care sunt principalele feluri de mâncare servite atunci.
Bucătăria transilvaneană este una vastă și de foarte bună calitate. Însă de-a lungul timpului s-au pierdut foarte multe rețete, care nu au mai fost reperate nici până astăzi. Cea mai valoroasă lucrare în domeniul gastronomiei din sudul Transilvaniei a fost scrisă, apoi reeditată și completată în 5 ediții, de Elise Frohlich.
Prima ediție a fost scrisă în 1897. În urmă cu doi ani, în pandemia de coronavirus, Biblioteca ASTRA a reeditat ultima ediție semnată de Elise Frohlich, în cadrul unui proiect menit să promoveze județul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană. Astfel, volumul „Bucătăria Transilvăneană” de Elise Frohlich, Editura Armanis, 2022, este o traducere după cea de V-a ediție a „Bucătăriei transilvănene” scrisă de Elise Frohlich în anul 1897.
„Bucătăria transilvăneană”, de Elise Fröhlich, conține peste 1.400 de rețete tradiționale ale sașilor, românilor și maghiarilor din Sibiu și împrejurimi, dar și rețete din alte spații culturale pe care autoarea sibiancă dorea să le popularizeze în rândul gospodinelor săsoaice, precum și o mulțime de informații care dau oglinda societății transilvănene din preajma anului 1900.
Este cea mai importantă carte de bucate săsească, tradusă pentru prima oară în limba română după aproape 125 de ani de la apariție. Este o carte după care multe generații de gospodine din Ardeal – sau cel puțin din mediul săsesc din zona Sibiului – au învățat să gătească în cei 127 de ani de la prima ediție. Mai jos vă prezentăm o selecție de rețete specifice sărbătorilor pascale.
Carne de miel
Carnea de miel se mănâncă la începutul primăverii, când este foarte gustoasă. Se serveşte întotdeauna gătită proaspăt. Trebuie să fie spălată foarte bine, deoarece are foarte mulți perișori fini; apoi se opărește cu apă cu sare și se gătește.
Piept de miel umplut
Se dezlipeşte lateral pielița fină de pe un piept de miel şi se pregăteşte următoarea umplutură: 1⁄2 de chiflă se înmoaie în apă, se stoarce foarte bine și se toacă mărunt, se toacă un pic de slănină şi un pic de ceapă, se adaugă un ou bătut şi un pic de sare și piper, totul se amestecă bine. După umplere, pielea se coase. Se sărează și se piperează, se prăjeşte la cuptor cu un pic de untură.
Carne de miel pané
Partea din față a unui miel tânăr, dar, dacă se poate, cărnos, se taie în bucăți, se sărează şi se dă prin făină, ou şi pesmet. Se pune într-o tigaie din belşug untură, se prăjeşte carnea până când este frumos rumenită. Se serveşte cu salată verde, cartofi copți sau salată de cartofi.
Friptură de miel
Sfertul din spate al unui miel se spală, se sărează și se piperează. Se încinge de untură, se pune carnea în ea și se lasă pentru aproximativ o oră la cuptor, la foc iute.
Carne de miel la grătar
Se ia sfertul din faţă al unui miel tânăr, se scot toate oasele cu grijă, se bate carnea, se sărează, se piperează și se pune pe grătar. Această carne este deosebit de gustoasă și de fragedă.
Spate de miel
Un spate de miel se sărează și se piperează, se pune la cuptor cu apă și un pic de untură. Carnea trebuie să se prăjească la foc iute, având grijă să fie umezită din când în când cu sosul din tavă.
Tocană de carne de miel (Gulaş)
Partea din spate a unui miel se taie în bucăți cu oase cu tot, se piperează şi se sărează. Se prăjeşte un pic de slănină, până când devine transparentă, se taie destul de multă ceapă, care se pune deodată cu carnea în oală, se adaugă apă și se lasă aproximativ o oră la fiert; se adaugă la sfârşit o lingură de untură și se lasă să se prăjească fără capac, ca să se rumenească.
Carne de miel în sos de tarhon
Se taie un piept de miel în bucăți, se fierbe în apă cu sare pentru aproximativ 1⁄2 de oră. Într-o lingură de untură se călește la fel de multă făină, se adaugă 1⁄2 de ceapă și o legătură de tarhon, se toarnă un pic de supă, se sărează cu oțet, se adaugă carnea și se lasă să fiarbă în sos, până când este pătrunsă. Se adaugă la fiert o lingură de smântână, se strecoară sosul, se leagă cu 1-2 gălbenușuri de ou și se toarnă peste carnea aranjată pe platou.
Lebărvurșt de miel
Se toacă sau se rade ficatul foarte mărunt, se adaugă un ou, slănină, frunze de pătrunjel şi ceapă tocate toate, piper și sare, împreună cu 1⁄2 de chiflă înmuiată şi bine stoarsă. Totul se amestecă bine şi se pune într-un prapure. Se dă pentru scurt timp la cuptor. Se taie felii şi se serveşte lângă carne.
Friptură de oaie
O pulpă frumoasă de oaie se curăță de oase şi de pielițe, se bate bine, se împănează mărunt şi se pune într-un vas de pământ. Între timp, se fierbe un baiț (numărul 1) şi se toarnă fierbinte peste carne. Carnea se lasă 2-3 zile în baiț; se sărează doar când se găteşte. Într-o tigaie se pune untură şi se prăjeşte carnea în cuptor, la foc iute, având grijă se fierbe până când legumele sunt moi, se adaugă sare, un pic de zahăr și o lingură de să fie umezită des cu sosul din tigaie, sau se prăjeşte pe plită, într-o oală cu capac. Baitul carnea aranjată și se serveşte cu gogoși de cartofi sau cu macaroane. In loc de pulpă, se rântaş. Sosul se pasează și se amestecă cu 100 ml de smântână. Sosul se toarnă poate găti astfel un cotlet.
Pulpă de oaie
Se curăță o pulpă de oase, piele și grăsime, carnea se opărește și apoi se bate, se sărează, se piperează și se împănează cu doi căței de usturoi. Se călește o ceapă tăiată rondele în tigaie, se adaugă carnea și se fierbe cu capac. Către sfârșit, se pune carnea în cuptor, se toarnă deasupra smântână și se lasă să se rumenească. Când se scoate friptura, se adaugă 2-3 anșoa curățate și tăiate mărunt, se lasă să fiarbă câteva minute și se pasează sosul, care se serveşte peste friptură.
Pulpă de oaie cu sos de roșii
O pulpă sau o bucată de umăr se curăță de oase și de grăsime, se opărește, se bate și se freacă cu piper și cu sare, apoi se lasă o oră să se odihnească. În untură fierbinte se pune un pic de slăninuță tăiată cubuleţe (sau doar un pic de şorici), se adaugă o ceapă tăiată rondele, o bucată de coajă de pâine și 6 roşii mari, cu coaja crăpată, se adaugă carnea și se lasă să fiarbă într-o oală cu capac, până când se înmoaie. Sosul pasat se serveşte peste friptură, împreună cu o garnitură de cartofi.
Şnițele mici de oaie
1 – 1⁄2 kg de pulpă sau de cotlet se opăreşte, se taie carnea în bucăţele subțiri, care se bat, se sărează şi se piperează. Se pun într-un vas de cuptor 2 linguri de untură, se taie felii 1⁄2 de morcov curățat, 2 căței de usturoi, se pune totul în vas şi se fierbe până când se înmoaie. Sosul se pasează și se serveşte lângă carne, cu garnitură de spanac sau alte legume.
Șnițele cu ceapă
Partea fragedă a unui cotlet de vale se taie în șnițele, se curăță de pielițe și sports foarte bine. Carnea se lasă să se odihnească, după ce se piperează și se serează, apoi se prăjeşte în untură, la foc iute. Trebuie avut grijă să nu se usuce prea tare, ceea ce înseamnă că nu trebuie prăjită prea mult. Bucățile de carne sescot din untură, în sosul rămas se pune multă ceapă tăiată rondele, care se călește și se servește împreună cu carnea.
Cozonac cu mac (Porție mare)
Se face un aluat din 750 gr de făină, o plămădeală din 40 gr de drojdie dizolvată în lapte călduţ şi un pic de zahăr, se lasă să crească şi se amestecă apoi cu 70 gr de unt topit, 6 gălbenușuri de ou, un pic de sare şi 200 ml de lapte călduţ, se frământă bine şi se lasă la un loc cald. Se face un aluat din 250 gr de unt amestecat cu făină, care se întinde un pic şi la rece. Când a crescut aluatul de drojdie, se întinde pe o planşetă tapetată cu făină, se pune untul în mijloc, se împătureşte, se întinde şi se repetă de 3 ori operațiunea.
Umplutura se pregătește înainte să crească aluatul, după cum urmează: 1⁄2 kg de mac măcinat, înmuiat într-un pic de lapte, se amestecă cu o lingură de unt topit, 5 linguri de zahăr sau de miere, coajă de lămâie și o mână de nuci măcinate sau migdale măcinate, totul se fierbe și se lasă să se răcească. Aluatul se întinde de grosimea unui deget, se pune umplutura deasupra, se rulează și se dă la copt, într-o tavă unsă.
Cozonac cu nucă
100 gr de unt se bat spumă, se adaugă 3 gălbenușuri şi 60 gr de zahăr, se adaugă o plămădeală din 30 gr de drojdie și 150 ml de lapte călduţ; se adaugă 1⁄4 kg de făină şi un pic de sare și se face un aluat, care se frământă până când se desprinde de lingură și se lasă să crească. Se presară făină pe o față de masă, se întinde aluatul și se pune următoarea umplutură: 2 gălbenușuri de ou se amestecă cu 90 gr de zahăr pudră cu aromă de vanilie, 100 gr de nuci tăiate mărunt şi spuma de la 2 ouă. Aluatul umplut se rulează și se lasă să crească într-o formă de chec unsă, înainte să fie dat la cuptor.
Cozonac tirolez
Se face un aluat din 280 gr de făină, 140 gr de unt, 4 gălbenușuri de ou, 2 linguri de vin, 20 gr de drojdie înmuiată anterior în 150 ml de lapte călduț, se întinde aluatul de 3 ori şi se lasă să se odihnească. Se pregătește umplutura din 140 gr de smochine tăiate foarte fin, 140 gr de zahărcu coajă de lămâie, 3 gălbenușuri de ou și spuma de le cele 3 ouă. Se întinde foaia, se unge umplutura, se rulează și se coace la foc mic.
Cozonac
Se face un aluat ferm din 1 litru de lapte, 4 ouă, plămădeala din 50 gr de drojdie, 500 gr făină, un pic de zahăr și sare. Aluatul se frământă foarte bine. Se adaugă apoi 1/51 de unt cald, se bate aluatul până când face bule, se lasă să crească la loc acoperit. Aluatul se împarte în 4 bucăți lunguiețe, se pun câte 2 sub formă de cruce și se răsucesc. Se formează astfel doi cozonaci, care se ung cu ou și se coc pe o tavă întinsă sau direct în cuptorul de pâine.
Cozonac bavarez
Se face un aluat din 1 kg de făină, 3 1 lapte, 2 ouă întregi, 2 gălbenușuri de ou, o lingură cu vârf cu zahăr și un pic de sare și plămădeala din 20 gr de drojdie. Aluatul se bate până când face bule, se adaugă 70 gr de unt topit, se mai bate un pic și se lasă să crească acoperit, la un loc cald. Se întinde aluatul pe o față de masă presărată cu făină, se unge cu 100 gr de unt cald, 140 gr de migdale fără coajă tocate mărunt şi la fel de mult zahăr cu gust de lămâie, se rulează lejer, se pune într-o formă de guguluf și se lasă să mai crească la un loc cald. Se unge cu ou şi se coace aproximativ o oră. În Rupea (orăşel în sudul Transilvaniei), migdalele tocate se colorează cu carmin, se păstrează o parte din ele, care se amestecă cu zahăr şi se presară pe cozonac.
Pe ultima sută de metri, toată lumea e în goana cumpărăturilor. Toți caută cozonaci, miel, trufandale, ouă. Ouă, aici voiam să ajung. Acest aliment este una dintre cele mai complexe și mai nutritive surse de hrană. Este recomandat să fie consumat zilnic, preferabil fiert sau poșat. În prima zi de Paști, fiecare credincios va ciocni un ou roșu. Există diverse mijloace prin care putem procura ouă: să le cumpărăm din supermarket, din piață sau… să le producem noi.
Mihai Anisie este inginer zootehnist și, în timpul liber, crește găini de rasă. L-am rugat să ne spună ce presupune această pasiune, căci pentru el, cu siguranță, creșterea găinilor înseamnă mult mai mult decât un mijloc de procurare a hranei.
Mihai Anisie
Avicultura, „bijuteria zootehniei”
Găinile sunt poate cel mai cunoscute păsări. Insă în ultimii ani, tot mai puțini oameni sunt atrași de creșterea lor. Cum a ajuns Mihai să aibă această pasiune? „De mic copil mi-a plăcut să consum ouă. Crescând, mi-am dat seama că îmi place să îngrijesc animalele, să le ajut și tocmai din acest motiv am ales să studiez meseria de veterinar. Am făcut liceul în domeniu, pe urmă am mers la Facultatea de Zootehnie din Cluj. Acolo am descoperit bijuteria zootehniei, avicultura, adică creșterea păsărilor. Este considerată astfel deoarece activitatea este una mai curată și mai deosebită. Există două tipuri mai cunoscute de creștere a păsărilor: în sistem intensiv (industrial) și în sistem extensiv (gospodăresc). Iar daca vorbim despre specializare: pentru producția de carne si pentru producția de ouă.”
Creșterea păsărilor în sistem intensiv / industrial
Porcul e ”leguma” preferată a românului. Acest lucru îl știe toată lumea, însă, după porc, vine carnea de pui, care se găsește la discreție pe rafturile supermarketurile noastre.
„După facultate, am avut ocazia să lucrez în sistemul intensiv în creșterea de păsări de reproducție rasă grea, hibridul de carne, puiul pe care îl găsim în comerț. Aici am învățat secretele acestei păsări, în aproximativ un an jumătate, cât am lucrat. În reproducție se formează ouăle. Acestea se incubează rezultând puii, care ulterior se îngrașă și se sacrifică pentru carne.
La creșterea intensivă trebuie să produci cât mai multe ouă, ca apoi să produci cât mai mulți pui. Aici intervine genetica, și anume, în primul rând, vorbim despre bunicii care se împerechează. Din împerecherea acestora se incubează ouăle și rezultă părinții, iar din aceștia rezultă puiul, care se crește pentru producția de carne, cu timp scurt de creștere. La undeva 42-45 de zile, puiul ajunge la greutatea de sacrificare. Aceasta este cea mai rapidă și ieftină metodă de creștere.
Mai este metoda de creștere lentă a puilor, dar dacă consumatorul dorește carne ieftină, ieftină va primi. În principiu, ambele tipuri de carne sunt bune, dar contează foarte mult modul de procesare al ei. Iar dacă vorbim de ouă pentru consum, hibrizii, specializați pentru producția de ouă, fac în jur de 320-330 de ouă pe an, dacă îi sunt asigurate găinii toate condițiile”, ne spune zootehnistul.
Ce înseamnă codul de pe fiecare ou
Oul este un aliment bun în toate domeniile culinare. Este folosit la prăjituri, în diverse salate, fiert, prăjit, poșat, dând savoare mâncării și culoare. Dar cum gestionăm valabilitatea ouălor? La această întrebare ne răspunde tot Mihai: „Marcarea oului este un proces obligatoriu, iar numerele de pe ou spun toate aspectele lui. Pentru asigurarea trasabilității, vedem codul producătorului, adică țara, județul, ferma, data ouatului. Prima cifra din cod ne spune metoda de creștere a găinilor, și anume: 0 -pentru găini care se cresc ecologic; 1 – pentru găini care se cresc în aer liber; 2 -pentru găini care se cresc în hale la sol și 3 -pentru găini care se cresc în cuști îmbunătățite.
Oul în sine este același, însă modul de creștere al găinilor este diferit. Nu există o diferență majoră între ouăle ecologice și celelalte, deoarece din fiecare iese câte un pui dacă sunt fecundate. Dacă vrem să vedem dacă un ou este vechi sau nu, cea mai la îndemână metodă este punerea oului într-un vas cu apă. Un ou proaspăt întotdeauna va sta pe orizontală, la fundul vasului. Și pe măsură ce se învechește, începe să capete o poziție ușor verticală, până va ajunge la suprafață. Fenomenul se explică prin deshidratarea oului. Înăuntrul lui are o bulă de aer și pe măsură ce trece timpul, oul se deshidratează, iar acea bulă cu aer crește și îl face să plutească.
Un ou ținut la frigider la temperatură între 4 și 8 grade poate fi consumat în maxim 30 de zile. E un mit faptul că un ou fiert are o durată de viață mai mare. Nu-i crește valabilitatea. Oul este un aliment foarte sensibil și trebuie manipulat cu gingășie, pentru că la o mișcare bruscă a acestuia este posibil să se spargă gălbenușul în interior, iar atunci se deteriorează și scade durata de valabilitate”.
Creșterea găinilor în sistem gospodăresc
Oamenii, de veacuri, cresc găini pentru uzul casnic. Acestea mereu și-au găsit utilitatea, fiind ușor de crescut și întreținut. „Pe vremuri, găinile erau crescute pentru ouă, carne, pene și fecale, bune pentru îngrășământ. În sistemul gospodăresc, de obicei oamenii cresc aceste păsări pentru consum propriu. Găina are de regulă două roluri: de a produce ouă (care pot fi folosite pentru reproducție sau pentru consum) și ca sursă de carne. Astfel, toamna, când găina nu mai face ouă, un gospodar triază efectivul. Și de obicei începe cu exemplarele cele mai bătrâne”, ne explică Mihai.
Cum se pune un ou la incubat
Ce a fost prima oară: oul sau găina? E o întrebare veche, ce până astăzi nu are un răspuns… Dar dacă vreți să ajutați la procesul de apariție a unui pui, urmați sfaturile zootehnistului:
„Științific, cu cât oul este mai proaspăt, cu atât randamentul este mai mare. Un ou poate fi pus la incubat și dacă are vârsta de până la zece zile, dar randamentul scade foarte mult, chiar dacă a fost păstrat în condiții de temperatură și umiditate. Ouăle destinate incubației trebuie să fie curate, se dezindectează si se depozitează în spații care asigură o temperatură si umiditate optimă, fără condens. Eu neavând multe găini, crescându-le doar din pasiune și pentru activități de cercetare, observare și îmbunătățire a cunoștințelor, le strâng pe parcursul unei săptămâni, le numerotez și le introduc în incubator. Am un incubator gospodăresc, simplu, pe care l-am calibrat vizavi de ce înseamnă temperatura de incubație și în fiecare săptămână introduc câteva ouă.
Perioada de incubație este de 21 de zile. Eu, în a XIX-a zi, scot ouăle din incubator și le introduc în altul mai rudimentar, din plastic, pe care îl pot curăța mai ușor. După ce ies puii din ou, îi las la zvântat 12 de ore în incubator, apoi îi scot afară. Puiul, din prima lui zi de viață, e capabil să trăiască singur, fără ajutor. Mănâncă, bea apă, se orientează, nu trebuie să-l învețe nimeni, știe să trăiască, n-are nevoie de mamă. Trebuie doar să-i asigurăm condițiile de hrană, apă, aer proaspăt și temperatură. Un pui, în funcție de rasă și modul de întreținere, la vârsta de șase luni, de când a ieșit din ou, își începe activitatea de reproducție”.
Ce să dăm de mâncare găinilor
Gustul cărnii este dat, în principal, de hrana animalului, fie că vorbim de găini, porci sau vaci. Tocmai de aceea trebuie să avem grijă cu ce ne hrănim animalele sau de unde cumpărăm carnea.
„Personal, îmi hrănesc găinile cu mâncare pe bază de cereale măcinate: grâu, porumb, șroturi de floarea soarelui, de soia și calciu furajer. Găinile, ca să facă ouă, au nevoie de calciu, coaja oului este formată din calciu, iar această substanță se găsește în special in roci. Unii crescători sfarmă coaja de ou și o administrează în hrana păsărilor. Din punctul meu de vedere e greșit, deoarece în mod indirect învață găina să mănânce ouă”, ne declară zootehnistul.
Ameraucana, una dintre cele mai greu de crescut rase
Sunt o mulțime de rase de găini, care mai de care mai interesante. Unele se cresc mai greu, altele mai ușor. „În prezent, sunt crescător de Ameraucana și pot spune că este una din rasele mele preferate, deoarece sunt un pic mai dificil de crescut, iar mie îmi plac provocările. Ouăle acestei rase au coaja de culoare verde. Puțini crescători sunt capabili să o îngrijească corespunzător. Însă toate găinile îmi plac. Unele au o producție bună de ouă, altele sunt o sursă de carne excelentă, sau au un penaj deosebit, sau un cânt foarte frumos. Fiecare rasă are o particularitate și o frumusețe a ei”, mărturisește Mihai.
Programul evenimentelor și expozițiilor pe care le puteți vizita de Paște:
Expoziția „RED”
La Sala de Expoziții a Primăriei Municipiului Sibiu, organizată de Primăria Municipiului Sibiu și ROD, are loc evenimentul central al sărbătorii, intitulat simplu „RED”. Deschisă pentru public în intervalul 26 aprilie – 10 mai, expoziția „RED” se concentrează pe explorarea roșului în artă și cultură.
Roșul, considerat „culoarea arhetipală”, este subiectul central al acestei expoziții care aduce în prim-plan lucrările a 20 de artiști contemporani români. De la pictură la sculptură și instalații, fiecare artist aduce o perspectivă unică asupra acestei culori pline de simbolism.
Printre artiștii expozanți se numără Daniela Aron, Ciprian Badiu, Dariana Baltador și mulți alții. Coordonată de profesorul de pictură Cătălin Precup, expoziția „RED” promite să fie o călătorie fascinantă în universul complex al roșului și al interpretărilor sale artistice.
Expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”
În același timp, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește o expoziție deosebită în colaborare cu Banca Națională a României. Intitulată „Puterea leului. Istoria banilor în România”, această expoziție temporară prezintă o incursiune captivantă în istoria monedei naționale.
De la primele monede bătute în anul 1870 la Monetăria Statului din București până la cele mai recente emisiuni de bancnote, expoziția explorează evoluția leului românesc și rolul său în economia țării. Peste 150 de obiecte valoroase, inclusiv monede vechi și bancnote rare, vor fi expuse pentru prima dată publicului larg, oferind o perspectivă fascinantă asupra istoriei monetare a României.
Expoziția „Spirala Naturii”
La Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu are loc o altă expoziție captivantă, intitulată „Spirala Naturii”. Această expoziție aduce în prim-plan fascinanta lume a melcilor și scoicilor, prezentând peste 500.000 de exemplare din colecțiile malacologice ale muzeului.
De la cochiliile exotice la fosile rare, expoziția „Spirala Naturii” oferă o incursiune unică în lumea fascinantă a creaturilor marine și a formelor lor de viață spectaculoase.
Expoziția „Artă decorativă extrem-orientală. Colecția Dr. Eugen Worell”
În Palatul Brukenthal, vizitatorii au ocazia să descopere o colecție impresionantă de artă decorativă extrem-orientală, adunată de Dr. Eugen Worell în prima jumătate a secolului XX. Această expoziție unică aduce în prim-plan peste 100 de piese rare din China, Tibet și Japonia, oferind o privire fascinantă asupra artei și culturii extrem-orientale.
Orice întâlnire cu Daniel Buzdugan este ea însăși un început de bucurie. Savuros în abordare, familiar de prietenos, realizatorul Morning ZU, actorul și omul de media Daniel Buzdugan știe să își facă partea sa de (din) Sărbătoare, atunci când vine vorba de a trăi, emoțional și reflexiv, marile momente ale creștinătății.
L-am întrebat pe Daniel ce înseamnă pentru el Paștele, cum sărbătorea / sărbătorește această sărbătoare, ce L-ar întreba pe Hristos cel Înviat și de unde își revendică această poziționare în Dumnezeu.
„De cele mai multe ori încerc să fiu de partea binelui”
Daniel, tu chiar mai crezi că a înviat Hristos?
Eu sunt sigur de lucrul acesta! Nu doar cred, ci sunt sigur că Hristos a înviat! Pentru că dacă încă mai suntem așa, cu mințile normale, e datorită faptului că avem o nădejde și o certitudine că Dumnezeu este în inimile noastre, că Dumnezeu este peste tot și că nu ne va lăsa. El va avea grijă de noi, oricât de greu va fi în perioada imediat următoare. Pentru că vremea / vremurile se se strică, dar datoria noastră e să ne vedem de rugăciune, să ne vedem de nădejde, de dragoste și de credință.
E așa, o aparentă contradicție. Ești un om fain, foarte iubit de public, mereu în centrul atenției, cu lumina reflectoarelor după tine. Ai tot ce-ți trebuie. De ce mai ai nevoie și de Dumnezeu?
Pentru că Dumnezeu ne-a dat cu împrumut starea aceasta pe care o avem noi acum. Și ea nu e veșnică. Trebuie să muncim pentru veșnicie. Trebuie să iubim și trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce ne-a dat Bunul Dumnezeu. În momentul în care te culci pe-o ureche, așa, în relația cu Dumnezeu, El Se retrage. Ceea ce este frumos e faptul că Dumnezeu nu ne vrea cu forța. Aceasta înseamnă iubire! Iubirea nu se impune cu forța. El spune „dacă vreți”… Deci putem alege. Și ceea ce e fascinant e faptul că o ființă atât de finită, o ființă limitată, a primit un cadou atât de frumos: accesul la tot ce este infinit, la tot ceea ce a creat Dumnezeu!
E frumos ce zici. Și libertatea aceasta e foarte tentantă, dar ea se manifestă și la modul concret? Nu te simți insular într-o societate care ar cam vrea să Îl scoată pe Hristos pe ușa din dos a istoriei? Nu încerci un sentiment de frustrare, în condițiile în care trebuie să te sustragi anumitor tentații, să ți le reprimi, pentru că știi că nu ai voie să faci un lucru sau altul?
Libertatea înseamnă a alege. Deci nu există libertate decât în această formulă: a alege între bine și rău. Să nu se amăgească oamenii să zică da, libertatea e să fac eu ce vreau. Nu, nu! Libertatea înseamnă întotdeauna, în orice acțiune, a alege între bine sau rău. Și de cele mai multe ori încerc să fiu de partea binelui. Uneori fac și prostii și poate că unele le fac fără să-mi dau seama…
Dar învinge binele…
Foto: Arhiva personală
„E un stil de viață în care eu sunt fericit și care m-a ajutat de multe ori să trec peste greutăți”
Ești un om cu vizibilitate, cu o mulțime de ascultători, privitori, urmăritori și admiratori. Nu ești un caz așa, kamikaze, între ceilalți? Te simți confortabil cu valorile acestea, cu principiile după care te ghidezi, tradiționale, cum le numește societatea modernă?
Da, absolut. Nu am avut niciodată nicio problemă din punctul acesta de vedere. Adică nu, nu mi-a zis nimeni nici „dă-te mai încolo”…
Deci se poate și așa…
Se poate. Adică n-am avut, slavă Domnului, n-am avut astfel de probleme. Pe de altă parte, e normal ca unii oameni, care încă nu au descoperit bucuria în Dumnezeu, să aibă și alte opinii. E nasol când aceste opinii ar fi agresive, când ar fi discriminatorii. Atunci ar fi neplăcut, dureros și nedrept. Dar că un om are o altă părere despre niște oameni care merg la biserică, se bucură, e doar problema lui. E vorba de a prezenta un stil de viață în care eu sunt fericit și care m-a ajutat de multe ori să trec peste greutăți, cu Dumnezeu alături. În gând, în inimă și în nădejde.
Suntem în perioada apropierii sărbătorii Învierii Domnului. Ce este pentru tine Paștele?
E o oprire, obligatorie, pe care trebuie să o facă orice om. Și eu, mai ales. E o oprire de la agitația aceasta, de la viteza aceasta a vieții de zi cu zi. E o oprire și o savurare a acestui minunat dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, și anume viața. Să te oprești din lucrurile care îți dau plăcere instantă. Ne înfrânăm de la mâncare, dar facem și o dietă pentru suflet. E o perioadă care ne e lăsată să ne îndreptăm, să facem o dietă și pentru suflet, cu rugăciune, cu post, cu mers la biserică, cu spovedanie, cu împărtășanie, dacă este cazul.
Nu sunt acestea niște practici ale bunicilor noștri? Te mai regăsești în ele, mai sunt ele de actualitate pentru societatea în care ne ducem traiul de zi cu zi?
Vin lucrurile acestea din moși-strămoși, de la bunici, de la străbunici. Dar aceste lucruri făceau bine. Era atât de frumos în satele noastre când lumea parcă se mai preocupa și de cele ale sufletului, nu numai de grijile și nevoile de zi cu zi! Cum se spune la slujbă sau în rugăciunea Sfântului Isaac Sirul: grija de multe. E un păcat și acesta, să porți pe cap multele griji ale vieții de zi cu zi. Să ne preocupăm mai puțin de aceste griji și să acordăm mai mult atenția lui Dumnezeu, Care Se va preocupa El de cele ce ai nevoie și va rezolva lucrurile după voia Lui, nu după voia noastră.
Cum era Paștele copilăriei pentru tine?
Era la țară, de cele mai multe ori. În comuna Stănița, județul Neamț. Plecam cu o săptămână înainte la bunici. Așa era vacanța, de două săptămâni, din care prima săptămână era Săptămâna Mare. Culmea, deși era în perioada comunistă! Aveam o săptămână înainte de Paști, deci Săptămâna Mare, în care mă duceam și asistam acolo la toate pregătirile: cu pască, cu cozonaci, cu ou roșii… Era un un antrenament foarte puternic, pentru că trebuia să rezistăm la ceea ce implica pregătirea pentru Paște. Deși copii fiind, primeam un bun exemplu de înfrânare de la bunici, de la mătuși, de la unchi, pentru că nu ne înfruptam din cele pregătite. Stăteam așa până în ultima clipă, până la Înviere! Rezistam în fața tentațiilor culinare. Și se spune că dacă reușești să te înfrânezi de la mâncare, poți să te înfrânezi și de la alte lucruri. Că e și acesta un e un instinct foarte puternic. Și dacă reușești să de stăpânești, e bine. Mergeam la Denii în Săptămâna Mare, mergeam la spovedit, la împărtășit… Era frumos.
Daniel Buzdugan și Romeo Petrașciuc. Foto: Sibiu 100%
Cât din atmosfera aceea a Paștelui mai regăsești în Sărbătoarea de acum?
Să știi că la multe biserici din București, unde unde am participat anii trecuți și la Prohod, și la Înviere, sunt mulți oameni care țin rânduiala. Și mulți oameni tineri. Asta este îmbucurător. Vezi în biserici oameni foarte tineri care vin cu copiii, oameni care încearcă să țină în echilibru familia. Iar echilibrul familiei nu poate fi decât în Biserică și în fața lui Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu.
„Îmi place foarte mult să merg la Prohod”
Am o mică curiozitate. Știu că tatăl tău a fost milițian. Vorbim de acele vremuri, în care Paștele a fost, în cea mai mare parte, „marginalizat”, stigmatizat. Cum ai reușit să păstrezi toate aceste valori?
Învățând de la părinți. Ai mei mergeau la biserică în fiecare duminică. Și tata, chiar dacă venea din tura de noapte de la serviciu – a fost și sectorist, a lucrat și la penitenciar, a lucrat și în alte zone -, stătea puțin, se odihnea jumătate de oră, după care se îmbrăca și pleca la o biserică, undeva în marginea Iașiului, undeva în zone în care nu l-ar fi recunoscut cineva.
Mergea sub acoperire…
Da. Pentru că cine lucra în armată, în Miliție, în structuri din acestea ale statului, nu era bine să fie văzut în biserici. Li se făcea raport, li se tăia din salariu, erau penalizați, erau mustrați și, ca să nu fie probleme de genul acesta, tata mergea cât mai departe de zonele în care își desfășura activitatea.
Ce îți place și ce-ți displace cel mai mult de Paște?
Îmi displace faptul că, poate, nu am suficient timp. Ar trebui să renunț mai mult la ceea ce fac zi de zi. Aici nu mă refer la serviciu, ci la lucrurile pe care trebuie să le faci ca cetățean, ca om care trebuie să se pregătească pentru masa de Paști. Aici aș fi un pic mai atent. Ca să renunț la mai multe și să simt spiritul Paștelui mai profund.
Și îmi place foarte mult să merg vinerea la biserică, la Prohod. Mi se pare atât de emoționant și atât de de frumos să vezi atâția oameni cântând în cor Prohodul Domnului!
Foto: Arhiva personală
Unde îți petreci anul acesta Paștele?
Păi anul acesta voi merge în Grecia. Am înțeles că este foarte-foarte frumos. Și am prieteni acolo care mă invită și abia aștept să merg la biserică acolo.
E primul Paște petrecut în Grecia, să înțeleg.
Da, da.
„Mi-e teamă să nu ajung nepregătit în fața lui Hristos”
Care îți e cea mai mare temere în relaționarea cu Dumnezeu?
Mi-e teamă să nu ajung nepregătit în fața lui Hristos la întâlnirea de la finalul vieții. Să nu mă trezesc că mai aveam ceva de făcut și nu am apucat să fac.
Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni față către față?
I-aș mulțumi și I-aș spune: „Mulțumesc, Doamne, pentru că ai intrat în viața mea, că ai fost lângă mine și m-ai ajutat. Și Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat”.
Ce L-ai întreba?
L-aș întreba dacă îmi dă voie să intru acolo, în Rai.
Dacă ar fi să dai un sfat-pretext semenilor tăi, pentru această perioadă, a Paștelui, care ar fi acela?
Să se oprească un pic și să se uite în ei. Să închidă toate aplicațiile pe care le au în cap, toate gândurile care îi preocupă, să respire o perioadă și să se întrebe: Cum sunt eu în clipa asta? Care e starea mea sufletească în clipa asta? Și să se pună în starea de rugăciune și să-L strige pe Dumnezeu. Să zică: „Doamne, vin-o lângă mine! Te vreau înapoi! Că poate ai plecat din cauză că nu Te-am băgat în seamă, că Te-am neglijat”.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini.
De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc.
De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt.
La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor.
Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică.
Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt.
