Andrei (nume ales de noi pentru a-i proteja identitatea) are 22 ani. La 15 ani, cineva din cercul său de prieteni i-a oferit un ”praf”, pentru a experimenta o senzație specială. Acela a fost începutul calvarului.
L-am întâlnit pe Andrei la Crucea Albastră (Șura Mică), unde făcuse terapie pentru dependența de drog. Am povestit, în cadrul primitor al Centrului de tratament al dependențelor de alcool, droguri și jocuri de noroc despre această experiență terifiantă prin care a trecut în toți acești ani.
Pornind de la ecstasy, vreme de șapte ani Andrei a devenit unul din cei mai consecvenți consumatori de drog. ”Am crescut doza, ne spune el, de la o pastilă la două pe zi. Erau luni în care consumam în fiecare zi. M-am oprit la un moment dat, am început cu alte substanțe, mai ieftine, dar și mai periculoase. Luni de zile, apoi iarăși pauză, până am ajuns la heroină. Și apoi acolo mi s-a rupt filmul. Ceream bani cu împrumut, duceam aur de prin casă la amanet, făceam cele mai urâte lucruri posibile”.
DJ de meserie, simțea mereu nevoia să combine muzica, acea stare de bine, cu drogurile. Consumul avea loc mai ales acasă, însă nu evita niciodată să recurgă la drog și la școală. ”La liceu – își continuă Andrei povestea – eu eram cel mai în priză în chestiile astea. Erau grupuri de whatsaapp, de telegram prin care se furnizau prafuri de toate felurile: metamfetamine, amfetamine, ecstasy, LSD, iarbă. Se consuma destul de mult și în școală”.
Nu a avut niciodată probleme cu poliția, nici în a-și procura drogurile, nici în a le consuma acasă sau la școală. În fragedă vârstă, simțea că nu mai are putere să meargă mai departe. Începuse să aibă stări delirante, să resimtă fizic fiecare experiență halucinogenă, să îi cedeze organismul. Și atunci a înțeles că viața sa inevitabil se îndreaptă spre un neant foarte previzibil: ”Am avut tot felul de experiențe din acestea psihadelice cu acid (LSD) și pe mine m-a speriat, pur și simplu! Chestia aceea m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să consum altceva. Vedeam cum derapează totul, cum asfaltul se ridică. Vedeam niște tunele lungi. Mă plimbam, efectiv, prin ele, și nu se mai terminau. Mergeam și tot mai lungi erau, tot mai nesfârșite! M-am speriat! ”
A fost momentul în care a decis să îi mărturisească mamei prin ce trece. Sau, mai exact, să recunoască ceea ce mama sesizase de ceva vreme: ”Nici nu mai aveam resurse să procur droguri. Le-am spus în detaliu părinților ce substanțe consumam, cu cine și ce efect aveau asupra mea. E important să ai sprijin, să te asculte cineva ce gândești, ce simți”.
Au urmat drumurile la psiholog, psihiatru, o internare la spital, apoi a ajuns la comunitatea terapeutică de la Crucea Albastră din Șura Mică (Sibiu). ”Personal, m-a ajutat să mă extrag, efectiv, din lumea aceasta cu muzica, din DJ-ială, pentru că muzica are un efect puternic asupra creierului meu. Mă liniștește în primă fază, după aceea mă face să uit de niște chestii, apoi mă face să cred că totul e bine și roz și încep iar să consum. Mă extrag din evenimente, cluburi și să îmi schimb cercul de prieteni. Pentru că sunt habitate mentale de care, dacă nu te rupi, nu reușești să te lași. Am schimbat hainele, telefonul, am aruncat cartela, am schimbat locul, totul. Un început de la zero! Și m-a ajutat foarte mult chestia asta, să îmi schimb tiparul mental. Am fost foarte relaxat aici, am putut să zic ce gândesc, ce simt, am lucrat în curte, ca ergoterapie. Ce recomand e munca fizică. Pentru că un drogat nu e în stare lucreze. Un tip care consumă nu e în stare nici să dea cu mătura și să fie și ok”.
Ce le spune acum Andrei consumatorilor de drog? ”Îți distrugi corpul, creierul, plămânii. Orice substanță te distruge. Îți distrugi viața! Nu o să reușești, la 30 de ani, nici măcar să stai în picioare. Ai să mori și ai să cazi lat! Drogurile îți întunecă viziunea. Este un punct, și acela, dacă vei continua așa, se va stinge și, efectiv, cazi din picioare și mori”!
Mama, ancora și refugiul de stabilizare
Mama lui Andrei e cea care l-a însoțit și i-a fost alături în toată această perioadă cumplită. De aceea, ne spune ea: ”Prima dată am fost foarte șocată, dezorientată total! Să vezi că propriul copil nu e ok. Și aceasta, în primă fază. Dar nu știam nici ce s-a întâmplat. După două-trei zile, când am văzut că se repetă povestea, adică gesturile, comportamentul erau de necontrolat, mi-am dat seama că e o problemă și trebuie să mergem la un psiholog, la un psihiatru. Am încercat toate variantele. Am venit la centrul de aici și chiar îl simt că procentual 90 % își dorește să își schimbe total viața, să nu se mai autodistrugă. Ca părinte, te blochezi! Nu știi cum să reacționezi când îți vezi copilul dezorientat, că vrea doar să doarmă, să nu vadă pe nimeni, nu mănâncă, efectiv nu iese din cameră două zile. E dureros…”
Am întrebat-o unde vede ea acel punct fragil din care copilul îți ”scapă” de sub control și ajunge într-o astfel de situație. ”Eu cred că societatea are o mare vină. În primul rând, părinților cred că le scapă anumite detalii. Programul de lucru încărcat, problemele de zi cu zi, fac să le scape mici detalii, care de fapt sunt cele mai importante. Și apoi sistemul de învățământ, care este praf! Clar nu mai pot gestiona această situație învățătorii, profesorii, diriginții. Aici e cea mai mare problemă, am dedus eu”.
Cum a reușit totuși să facă din Andrei un caz fericit? ”Două săptămâni am fost dezorientată total. Și mă rugam lui Dumnezeu să îmi lumineze mintea să fac alegerile corecte. Dar e greu! În primul rând însă trebuie să fie voința celui în cauză, apoi a susținătorilor. Pentru că trebuie cei de lângă el să îi fie foarte apropiați și deschiși. Contează foarte mult cum susține familia persoana în cauză. Și apoi să apeleze la specialiști. La psiholog, la psihiatru. Apoi la centrele de recuperare.”
CSC 1599 Şelimbăr a revenit pe primul loc în Liga a II-a după victoria de duminică, 2-1 în deplasare cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 12-a.
Formaţia pregătită de Robert Ilyes, care a avut trei bare, a punctat prin Szilard Balogh (21). Şelimbăr a evoluat cu un om în minus după eliminarea lui Nestorly Lumbu (72).
Şelimbăr are 27 de puncte, trei puncte mai mult decât următoarele clasate, Corvinul Hunedoara şi Unirea Slobozia, aceasta din urmă cu un meci mai puţin disputat.
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,29 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la Loto 6/49, la aceeaşi categorie, a ajuns la 1,39 milioane de euro, informează Loteria Română.
Duminică, 5 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 2 noiembrie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câştiguri în valoare totală de peste 859.000 de lei.
Astfel, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 6,94 milioane de lei (peste 1,39 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 7,74 milioane de lei (peste 1,55 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, reportul este în valoare de peste 16,36 milioane de lei (peste 3,29 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 594.800 de lei (peste 119.600 de euro). La Noroc Plus se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 553.600 de lei (peste 111.400 de euro).
La Loto 5/40 sunt în joc la categoria I peste 84.000 de lei (16.900 de euro), iar la Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 68.900 de lei (peste 13.800 de euro).
Loteria Română precizează că la tragerea Loto 6/49 de joi, 2 noiembrie, s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 121.930 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Iaşi.
De peste 30 de ani a creat prin Crucea Albastră locul din care sute de oameni, mulți dintre ei ajunși aici în situații limită, au scăpat de dependența de alcool și alte droguri și au pus baza unei noi vieți.
Oameni care și-au pierdut familiile, agoniseala de o viață, afaceri sau funcții importante, au ales Crucea Albastră ca soluție de recuperare pentru a își salva măcar ce mai putea fi reconstituit din ceea ce fuseseră până atunci: oameni ca și noi, cu bucurii și tristeți, însă care la un moment dat au căzut în capcana consumului de alcool și drog.
L-am întâlnit pe Dr. Holger Lux zilele trecute la Centrul de tratament pentru dependența de alcool și alte droguri al Asociației Crucea Albastră din Șura Mică (Sibiu). Am dorit să cunosc un om care îmi imaginam că se luptă cu morile de vânt ale cumplitelor dependențe, dar m-am trezit într-o comunitate terapeutică de oameni cu spirit de învingători. Pentru că orice pas în recuperare este, în sine, o biruință. ”Numai tu poți reuși, dar nu poți reuși de unul singur” e deviza sub care își duc lupta cu ei înșiși acești semeni ai noștri, pe care i-am însoțit pe parcursul câtorva ceasuri, atât în discuții individuale, cât și în terapia de grup. O experiență din care fiecare are de învățat că întotdeauna, atunci când cazi, ai și șansa de a te ridica. Alegerea ne aparține.
Într-o vreme când consumul de drog tinde să comporte forme de epidemie tot mai galopantă, în care autoritățile rareori trec de etapa declarațiilor gratuite, inițiative insulare chiar fac eforturi considerabile să extragă ”ostaticii” acestor dependențe și să îi redea familiilor, celor apropiați lor.
L-am rugat de Dr. Holger Lux să ne spună câte ceva din experiența dobândită pe frontul acestor zone de conflict declanșate de drog și, mai ales, cum putem reuși să ieșim din aceste situații, de multe ori, limită între viață și moarte.
”În ciuda anumitor greutăți, pot să spun că este o muncă, pe care chiar o consider un privilegiu, o împlinire, pentru faptul că am putut și eu să îmi aduc contribuția ca un număr totuși mare de oameni, de-a lungul timpului, să iasă din aceste dependențe și chiar să fie până astăzi niște oameni valoroși și deosebiți în societatea noastră. De la medici, preoți, profesori, ingineri, juriști, jurnaliști, meseriași până la studenți, elevi și „oameni simpli”. Pentru că „boala nu alege”. Chiar mi-ar fi greu să spun ce profesie nu a fost reprezentată aici, în terapie”, ne mărturisește Dr. Holger Lux, ca o concluzie a acestei discuții.
Dr. Holger Lux. Foto: Arhiva personală
”Am văzut primul mare val cu heroină, următorul val cu etnobotanice, care, aș zice, continuă până astăzi”
Crucea Albastră. Un loc și o comunitate de terapie la care dependenții de alcool și alte droguri ajung, de regulă, când au epuizat toate celelalte soluții.
Nu aș spune neapărat că doar după ce au epuizat toate celelalte soluții. De fapt, modelul pe care eu l-am învățat acum aproape 30 de ani în Germania se cheamă lanțul terapeutic. Am fost acolo vreo două luni într-o clinică, să învăț de la ei modelul, metodele lor, și am înțeles că cele mai bune rezultate se obțin dacă pacientul parcurge ceea ce se cheamă lanțul terapeutic. Adică prima dată are loc o consiliere/evaluare.
Pe urmă, dacă este nevoie, urmează internarea la spitalul de psihiatrie, pentru așa-numita detoxifiere. Spitalul are, desigur, rostul lui, mai ales pentru cei care au ajuns în sevraj, adică la o dependență fizică mai puternică, sau pentru tulburări psihice asociate (chiar depresie severă, anxietate sau alte tulburări).
Pe urmă este etapa reprezentată și de centrul nostru, și anume cea de reabilitare. În care se acordă, în primul rând, asistență psihologică, se ține în fiecare zi terapie de grup și, în funcție de solicitări și nevoi, consiliere individuală. Și mai este partea de ergoterapie (terapie prin muncă) sau terapia ocupațională, ce se traduce prin mici activități practice desfășurate 2-3 ore pe zi; mai mult un fel de autogospodărire. Care are și o parte creativă.
După noi, ar mai fi grupurile de suport cu care colaborăm. În România încă nu există foarte multe, dar cred că sunt acum vreo 100, și mă refer mai ales la ceea ce se înțelege prin ”alcoolicii anonimi”, dar pot fi și alte grupuri. Chiar și Crucea Albastră sprijină dezvoltarea unor grupuri de suport.
În esență, acestea sunt etapele: consiliere, detoxifiere, reabilitare, grupuri de suport și reintegrare socială. Deci noi suntem o verigă în acest lanț terapeutic.
Cum arată la nivel de Sibiu consumul de drog văzut dinspre dvoastră? E o accentuare a fenomenului în ultima vreme? O diminuare, în urma campaniilor anti-drog sau, știu eu, a implicării anumitor factori de decizie din acest perimetru?
Cred ca Sibiul nu face excepție de la evoluția pe care o vedem la nivel național. Asociația noastră s-a înființat în martie 1990, adică foarte repede după schimbarea regimului. A reluat tradiția mai veche a Crucii Albastre Internaționale, noi fiind membri ai acestei federații, care lucrează în aproximativ 40 de țări. În 2012 am fost chiar gazdele Adunării Generale.
E singurul centru în România…
Da, singurul centru al Crucii Albastre din România. Dar am fost și primii din țara noastră care am deschis un centru de reabilitare pentru dependențe. La început asociația chiar se chema ”Asociația pentru ajutorarea persoanelor dependente de alcool și alte droguri”. Poate suna ciudat atunci, pentru că la acea vreme, la începutul anilor 90, nimeni nu se gândea sau nu știa de ”alte droguri”. Din păcate, după vreo 10 ani am văzut primul val de dependenți de heroină, proveniți mai ales din București și din alte orașe mari. Inițial, credeam și eu că România, fiind o țară mai săracă, va fi mai degrabă o țară de tranzit pentru droguri decât una de consum. Dar în jurul anului 2000 am văzut că cel puțin drogul acesta extrem de periculos, heroina, a început să facă ravagii și la noi.
După câțiva ani s-au deschis acele magazine de așa zise etnobotanice, deși chiar denumirea este o mare minciună, pentru că nu are treabă nici cu ”etno” și cu atât mai puțin cu ”botanica”. Acolo se vindeau niște droguri sintetice, în esență, de regulă sub denumiri false, și toată lumea era conștientă de acest lucru, dar nimeni nu lua la acea vreme măsuri. Pliculețe cu „sare de baie”, „îngrășământ pentru flori” … Din păcate, niște afaceriști (sau nici nu știu cum să îi numesc) fără scrupule au folosit lacune ale legislației și era un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Laboratoarele clandestine mai schimbau câte puțin din formula chimică, scoteau câte o substanță nouă, de regulă din categoria amfetamine/metamfetamine și le lansau pe piață. Dacă venea legea și le trecea pe lista substanțelor interzise, iar se jucau un pic cu formula chimică și scoteau o substanță în esență cam cu același efect, dar care iar nu cădea sub incidența legii.
Și aceasta a durat, din păcate, câțiva ani, până ce în sfârșit s-au închis magazinele respective. Dar sigur că acele substanțe, acele droguri, au rămas pe piața neagră. Unii pacienți chiar le numeau pe vremea aceea ”legale”, pentru că puteau fi cumpărate „legal” și multă lume credea că sunt droguri ușoare. Dar am avut și pacienți dependenți de heroină, care au reușit să scape de acest drog și după câțiva ani au venit la noi cu dependențe de etnobotanice. Și unii chiar spuneau că nu au pățit cu heroina ce au pățit cu etnobotanice, ca tulburări psihice extrem de grave.
Deci am văzut, dacă vreți, primul mare val cu heroină, următorul val cu etnobotanice, care, aș zice, continuă până astăzi, luând amploare, chiar dacă nu mai sunt de mult legale.
În esență, sunt două categorii mari de droguri „noi”: unele care se aseamănă cu cannabisul sau „iarba”, marijuana (care toate înseamnă același lucru), care de regulă se fumează și dau inițial un efect mai degrabă de liniștire, sedare. În engleză expresia e ”stoned”, adică ceva greu ca piatra, unde totul se mișcă cu încetenitorul. Dar foarte mult se consumă în prezent – și, după părerea mea, sunt cele mai periculoase, agresive – drogurile din categoria amfetamine/metamfetamine. Unul dintre ele se cheamă „crystal” sau „crystal meth” și chiar are efecte extrem de puternice. Sunt persoane care nu au putut dormi o săptămână întreagă după ce au consumat, mai ales că unii ajung la cantități foarte de mari.
Pe moment aceste droguri îți dau o stare de energie, de plăcere – unii chiar spun că te simți ca Superman și crezi că toată lumea e a ta și poți să faci orice -, o stare de energie care îți permite și să stai treaz mai multe zile și nopți la rând. Sigur că de cele mai multe ori consumul se leagă și de ideea de distracție, de petrecerea timpului în anumite cluburi, la festivaluri. Dar pe de altă parte, aceste droguri pot produce tulburări psihice foarte grave și pot produce și o slăbire în greutate. Am avut pacienți care au spus că în jumătate de an au slăbit și 30-40 de kilograme consumând aceste substanțe. Bineînțeles că în niciun caz nu este o recomandare medicală de a folosi aceste droguri ca metodă de slăbire!
Și chiar dacă nu e vorba despre droguri, aș mai menționa totuși că în ultimii 10 ani vedem o creștere foarte mare și a dependenței de jocuri de noroc și de pariuri sportive. Și în Sibiu, când trec prin oraș, sunt șocat de numărul mare de săli de jocuri, de pariuri sportive, care s-au deschis și care, evident, au clienți, de vreme ce funcționează.
Triptic ”Eliberare”, pictat în vechea clădire a Crucii Albastre de către un fost pacient. Foto: Arhiva Dr. Holger Lux
Debutul consumului de drog, încă de la vârste fragede
Ce nu facem bine noi, ca persoane, ca societate, că acest fenomen este în plină expansiune? Unde este punctul nevralgic din care ne scapă lucrurile de sub control?
În mod evident consumul unor asemenea droguri ține foarte mult și de anturajul persoanei respective. Din păcate, mulți dintre cei care debutează în consum sunt la o vârstă fragedă, sunt minori. Și aici avem o mare problemă. Pentru că în România, din păcate, încă nici măcar nu există o legislație care să permită deschiderea unor centre de recuperare pentru minori. Sigur, rămâne drumul spre psiholog, pe care și eu îl recomand, drumul către spitalul de psihiatrie, dacă este nevoie, dacă au apărut deja tulburări psihice mai grave, stări de agitație, tulburări de comportament. Din păcate, de multe ori se ajunge și la conflicte urâte în familie în asemenea situații, pentru că aceste persoane care consumă droguri nu se mai pot controla, pur și simplu. Sigur, suntem noi și sunt alte câteva centre de reabilitare în țară pentru cei care conștientizează problema și care au și o motivație să se recupereze.
Dar trebuie să subliniez că și noi putem lucra numai cu persoane care vin de bună voie. Și există, așa cum spuneam, și unele grupuri de suport. Pe lângă alcoolicii anonimi, care sunt deja mai cunoscuți, există și grupuri numite NA (Narcotics Anonymous),”Narcoticii anonimi”, în câteva orașe mai mari. Aș spune totuși că în Sibiu nu am prea întâlnit cazuri cu dependență de heroină, în schimb se consumă foarte mult aceste droguri sintetice noi (cannabinoizi, tot felul de pastile gen ecstasy, amfetamină, metamfetamănă și câteodată cocaină, care este un drog mai scump.
Am doar eu senzația sau chiar sunteți în postura de kamikaze? Funcționați într-un context în care se organizează conferințe, se discută mult despre droguri, dar la modul practic nu se prea întâmplă mai nimic. Nici o rețea destructurată, nu se găsesc soluții pentru stoparea consumului de droguri în școli… Cum reușiți totuși să supraviețuiți? Pentru că vorbim și despre mentalitate, despre faptul că nu ne simțim chiar confortabili cu stigmatizarea societății când aceasta ”știe” că are parte de toxicomani, fie ei și internați într-un centru de reabilitare.
Nu aș spune kamikaze, dar uneori spun și eu, de vreme ce am fost primii în România care am deschis un centru de recuperare pentru dependențe, că pe undeva facem o muncă de pionerat și, culmea, și după 30 de ani de activitate, am senzația că tot mai suntem „pionieri”. Suntem printre primii și, din păcate, printre puținii care oferă servicii concrete în domeniul acesta.
Sigur că ar fi mare nevoie de dezvoltarea unor servicii și în domeniul prevenției. Dar trebuie să menționez că noi, cei care suntem aici, la centrul de terapie, nu suntem automat specialiști și în prevenție. Ar fi bine să se preia niște programe deja verificate poate din alte țări și să facem ca societate mai mult în acest sens. Văd și eu o mai mare nevoie de mai multă implicare. Câteodată și noi primim invitații, chiar din partea școlilor din Sibiu și în măsura în care ne permite timpul participăm și la asemenea acțiuni. Săptămâna trecută chiar am primit o clasă de elevi în vizită și câțiva dintre pacienții noștri, mai ales tineri, care au experiențe urâte în domeniul consumului de droguri, chiar au avut curajul să vorbească acestor copii despre ce au pățit ei consumând astfel de droguri. Fiind elevi din clasa a VI-a, poate unii ar zice că sunt prea mici pentru o astfel de temă. Din păcate, nu mai putem spune că sunt prea mici, pentru că mulți din pacienții noștri care au ajuns să consume droguri ne-au spus că pe la 13-15 ani pentru ei a început povestea cu consumul. De regulă, în câte o gașcă, împreună cu prietenii.
Procedural, vine la dvoastră un consumator care dorește să urmeze o terapie de reabilitare. Ce faceți, care sunt etapele?
De regulă, stabilim o întâlnire pentru a ne cunoaște, pentru consiliere și evaluare. Primim pacienți din toată țara și ținând cont de eforturile și de drumurile lor, uneori destul de lungi, stabilim o dată când am avea și un loc liber în centru. Și dacă ne înțelegem cu respectiva persoană și ea semnează cererea de internare, atunci o primim în aceeași zi. Sunt și situații, mai ales la cei care stau mai aproape, care vin, ne cunoaștem, facem o consiliere, și pe urmă programăm internarea. Sunt și unii care nu sunt poate chiar hotărâți și atunci au nevoie de câteva întâlniri de consiliere și, eventual, interviul motivațional, până iau decizia să se interneze. Pe unii trebuie să îi îndrumăm prima dată către un serviciu spitalicesc, pentru detoxifiere. Noi suntem flexibili, avem perioade când suntem mai lejeri cu locurile libere, avem și perioade cu liste de așteptare, dar deocamdată, de regulă, așteptarea nu este mai lungă de o săptămână-două.
Când am început activitatea la centru, internarea era de 3 luni, câteodată și mai mult, în funcție și de nevoia fiecărui pacient. Acum parcă lumea este tot mai grăbită, dar poate fi și un lucru bun în asta, în sensul că unii vin mai din timp. S-a schimbat puțin profilul pacienților, de-a lungul anilor. Dacă la început veneau oameni care deja au pierdut foarte mult sau aproape totul din cauza dependenței, acum totuși mulți pacienți vin câtă vreme au încă un serviciu, o familie, unii poate chiar funcții de răspundere și atunci terapia de multe ori e mai scurtă, poate de o lună. De un an am luat decizia să acceptăm și internări mai scurte, de jumătate de lună, dar ne facem datoria să spunem tuturor că acesta e doar un început, un fel de terapie motivațională. Însă recomandarea mea e ca cei care ajung la noi să vină măcar pentru o lună. Unii stau și două-trei luni.
Sediul actual al Crucii Albastre (Șura Mică). Foto: Sibiu 100 %
Dependența, ”boală a relațiilor”
După atâta experiență și interacțiune cu consumatorii, cu fenomenul consumului de drog în România, cum vi se par rezultatele? Ce vă face să mergeți mai departe?
Am avut o discuție cu un prieten terapeut-șef de la o clinică din Germania, care a spus că pe plan internațional ar fi un fel de regulă, despre reușita acestei terapii, a clinicilor tip ”comunitate terapeutică”: O treime reușesc din prima. Încă o treime reușesc, dar nu din prima. (Adică au recăderi, după care revin, dar în cele din urmă și ei pot ajunge abstinență pe termen lung sau chiar pe viață). Și mai rămân o treime, care reușesc doar pe termen scurt și pe care îi putem ajuta doar să obțină o oarecare ameliorare a bolii lor.
Dar totuși aș spune că, una peste alta, cam în 50 % din cazuri reușim să ajutăm acești oameni să își schimbe în mod radical viața în bine. Unii dintre pacienți chiar spun că aici au renăscut, ne vizitează și în fiecare an avem o „zi a porților deschise”, o serbare mai ales pentru foștii pacienți și familiile lor, unde vin mulți și întotdeauna este o zi extrem de impresionantă, în care ei împărtășesc despre cum s-a schimbat viața lor.
Trebuie să îl menționez și pe președintele nostru, care este o personalitate cu totul deosebită, Părintele Constantin Necula, și mă bucur că și el, de peste 20 de ani, este alături de noi, din funcția onorifică de președinte al Crucii Albastre.
Ce le recomandați celor care ies din terapie, ca mod de a reuși să nu pice, din nou, în ultima treime despre care tocmai făcusem vorbire?
E important să își schimbe stilul de viață. Asta implică mai multe lucruri. Un trainer de-al nostru din Olanda spunea odată: ”Dacă vrei să reușești, chiar dacă te întorci în orașul tău, trebuie să îți schimbi viața de parcă ai emigra în altă țară”. Cred că este o comparație sugestivă. Trebuie să schimbi anturajul, programul zilnic, să au țeluri pozitive, să îți cauți niște hobby-uri.
Unii folosesc expresia de ”dependențe pozitive”. Să înlocuiești o dependență negativă cu una pozitivă, care poate fi o pasiune, un hobby, un sport. Și extrem de importante sunt relațiile interumane. La clinica din Germania, unde am fost eu, spuneau că dependența este o ”boală a relațiilor”. Relațiile, care nu sunt cele mai bune, mai ales în familie, constituie un factor de risc pentru apariția unor dependențe. Iar dependențele, la rândul lor, bineînțeles, afectează și mai mult relațiile. Și atunci vindecarea implică dorința și capacitatea de a construi relații mai bune, mai echilibrate, mai sănătoase cu cei apropiați.
Ziua Porților Deschise la Crucea Albastră. Foto: Arhiva Dr. Holger Lux
Pilda din Evanghelia de azi atrage atenția prin faptul că bogatul nu avea nume, era un „nimeni”. Pe sărac, însă, îl chema Lazăr, derivat de la Eleazar, care înseamnă „Dumnezeu este ajutorul”.
Numele dat săracului nu era întâmplător. Voia să spună că ajutorul vine în esență numai de la Dumnezeu.
Numele, în sine, are o semnificație profundă. După ce a creat lumea, Dumnezeu a poruncit omului să dea nume tuturor vietăților. Fiindcă „a da nume” este o trăsătură a chipului lui Dumnezeu în om.
Mai exact, chipul lui Dumnezeu în om are trei aspecte esențiale. Numai omul: 1. poate să vorbească; 2. poate creea legi; și 3. poate da nume. Prin ele, sufletul uman se diferențiază de sufletul biologic al animalelor.
Din păcate, una dintre ereziile omului modern, tolerată surprinzător de teologi, este ideea că animalele ar avea suflet, la fel ca și oamenii. Categoric, nu. Sufletul uman poartă chipul lui Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu. Sufletul biologic al animalelor dispare odată cu corpul lor.
Relația noastră cu Dumnezeu este legată de nume. Numele definește persoana. Omul sfințește numele lui Dumnezeu, după cum spunem în „Tatăl nostru”. Dar și Dumnezeu îl strigă pe om după nume: ”Adame, unde ești?”
Și pe Mântuitorul Îl mărturisim tot după nume: Iisus Hristos. El a venit în lume ca să ne renască pentru Împărăția Lui. Și să dea un nume nou, celor renăscuți prin Botez.
Numele de familie ne leagă de strămoși, dar numele de Botez ne leagă de Cer. De aceea pe pomelnice trecem numai numele de Botez.
Latinii spuneau „nomen este omen”. Cine nu avea nume, nu exista. Cine nu are nume de Botez, nu poate intra în Împărăție.
Lazăr avea nume și s-a mântuit. Bogatul nu avea nume, semn că el era mort de viu.
De aceea, pilda vrea să ne spună că, la Judecată, vom fi recunoscuți numai aceia care ne-am păstrat numele de Botez, prin credința și faptele noastre.
Echipa Națională a României este noua campioană mondială la minifotbal, după ce a încins în finală Kazahstanul.
Echipa Națională a învins dramatic Kazahstanul în ultimul act. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2, la fel și după reprizele de prelungire.
La penalty-uri, România s-a impus cu 12-11, la capătul unor serii interminabile.
Penalty-urile au fost unele memorabile și au făcut ca finala de sâmbătă să fie cea mai spectaculoasă din istoria competiției.
A fost nevoie de 30 de penalty-uri pentru a decide câștigătoarea. România a fost de două ori în față, a avut șansa transformării loviturii de trofeu, dar a ratat-o.
Cel care a avut nervii tari și a adus trofeul suprem în România a fost Bogdan Covaci.
Naționala României și-a adjudecat astfel și un titlu mondial, după cele 6 europene.
Biserica Armeano-Catolică din Dumbrăveni va fi restaurată în perioada următoare, a anunțat pe Facebook Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Parohia Armeano-Catolică Dumbrăveni împreună cu partenerii săi de proiect anunță că a fost inițiat proiectul de consolidare, restaurare și punere în valoare a bisericii „Sfânta Elisabeta” din Dumbrăveni.
În perioada martie – decembrie 2023, echipele de specialiști și experți realizează studiile și cercetările necesare pentru întocmirea primei faze de proiectare – faza documentației de autorizare a lucrărilor de intervenție.
Biserica armeano-catolică “Sfânta Elisabeta”, monument istoric de categorie A, reprezintă un exemplu important de arhitectură barocă pentru zona de sud a Transilvaniei, cu o vechime de peste 230 de ani, mărturie a efortului susținut de comunitatea armeană din Dumbrăveni.
Pentru comunitatea armeană din Dumbrăveni și din Romania, biserica „Sfânta Elisabeta” constituie deja un simbol, fiind una dintre cele mai mari si valoroase biserici construite de armeni în diaspora.
Volumul arhitectonic impresionant al obiectivului arhitectural și valoarea componentelor artistice reprezintă relația comunității cu divinitatea la momentul edificării, notează Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Sursa de finanțare a proiectului este Timbrul Monumentelor Istorice gestionat de către Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului
Am un fel de “defect profesional” când merg prin oraș, să observ animale, copaci, spații verzi și tot felul de situații care au încă nevoie de îmbunătățire. Un exercițiu interesant însă, și interesant pentru oricine, nu doar pentru cei obsedați de animale și verde, este să iei orașul la pas în diverse ipostaze: de mamă a unui copil care merge singur la școală, de biciclist, de proprietar de animale, de șofer, de gazdă a unor prieteni din străinătate.
Una dintre concluziile la care am ajuns este că Sibiul face pași mici (chiar dacă uneori nu neapărat cei mai inspirați) spre o calitate a vieții mai bună, cel puțin în unele aspecte. Dar cu siguranță este loc de mai bine, și cu siguranță este nevoie de implicare și deschidere atât din partea administrației, cât și din partea societății civile.
Să vă dau un exemplu: acum cincisprezece ani porneam pe jos spre centru cu inima strânsă la gândul a zeci de căței și pisici amărâți pe care știam deja în ce zone aveam să îi întâlnesc. Astăzi, datorită unor eforturi continue ale organizațiilor locale și a unei schimbări de mentalitate a populației, numărul animalelor “fără stăpân” s-a redus drastic. Mai mult, au apărut chiar mici locuri destinate proprietarilor de căței, iar conceptele de adopție a animalelor de companie, sau sterilizare, nu mai sunt necunoscute.
Mersul cu bicicleta sau trotineta au devenit in ultimii ani aproape rezonabile datorită unor presiuni continue din partea societății civile, căreia i se datorează de altfel, din punctul meu de vedere, și crearea de spații urbane și parcuri reamenajate sau chiar noul parc al orașului. Am fost cu toții la plantări de copaci și ne-am educat în privința necesității spațiilor verzi, a valorii naturii din oraș. Mulți ani mai târziu există semne timide că unele dintre aceste idei se transpun în realitate.
Pe de altă parte însă, drumul pe care îl mai avem în față este lung, și cred că poate fi parcurs doar dacă autoritățile și societatea civilă fac eforturi împreună: dacă avem planuri de mobilitate și de adaptare la schimbările climatice, atunci cei care le proiectează trebuie să și folosească ei înșiși aceste mijloace de transport alternativ, și să înțeleagă cu adevărat că schimbarea climatică ar putea însemna secetă, caniculă și inundații. Doar mergând pe jos vara vei înțelege cât de multă nevoie este de copaci pe marginea trotuarelor, și doar dacă îți petreci weekendul în oraș înțelegi câtă nevoie este de mai multe parcuri și zone de sport și socializare în cartiere.
La fel, în momentul în care proiectezi spații pentru oameni sau animale, asigură-te că ești dispus să folosești și tu spațiul respectiv, sau că te-ai consultat cu proprietari de animale, pentru ca rezultatul să fie într-adevăr cel așteptat, nu doar un proiect frumos pe hârtie și bifat apoi în calendarul de activități. Dacă cel care gândește o stație de autobuz nu mai merge de mult timp cu autobuzul nu se va gândi să pună o bancă și un acoperiș.
Ar mai fi multe de inclus în discuția despre “calitatea vieții”, care după mine este singurul concept ce adună laolaltă toate cerințele și nevoile celor mai diverși cetățeni ai unui oraș. Ce putem face însă la finalul zilei este să conștientizăm că fiecare avem posibilitatea de a face orașul mai bun, măcar prin simpla noastră atitudine.
„Printre albine? Mă simt ca acasă! Foarte bine! Când plec, mi-e dor de ele!” – spune un cunoscut apicultor din județul Sibiu și, de altfel, printre puținii care creează produse bio, dublu certificate ecologic. Cosmin Herța s-a născut, parcă, printre albine. Originar din Săliște, mărturisește că nicicând nu s-a simțit mai bine decât din momentul în care a devenit apicultor. A absolvit două facultăți ce nu au avut legătură cu drumul său din prezent, dar tot ce a învățat de-a lungul vieții l-a ghidat la omul de astăzi. În 2010, a cumpărat primii stupi, iar astăzi, cu dăruire și implicare, reușește să se bucure de 100 de familii de albine, cu ajutorul cărora creează pentru sibieni și nu numai produse bio, premiate la nivel internațional.
Cosmin Herța și Herța Bio Apicole sunt sinonime, pentru că, pe lângă asemănarea din nume, se identifică unul cu celălalt. Campania noastră „Produs în Sibiu” i-a trecut pragul lui Cosmin Herța, în Galeș și Săliște, unde are laboratorul, respectiv terenul pe care sunt albinele. Alături de noi, a fost instrumentistul Călin Han, care a devenit încă de anul trecut ambasador al campaniei POS.
“Am început ca hobby, pe o grădină lăsată moștenire de tatăl meu”
Cu zâmbetul pe buze și dornic să ne dezvăluie câte ceva din tainele afacerii sale. Așa ne-a întâmpinat Cosmin Herța, care ne-a povestit, înainte de toate, cât de îndrăgostit este de albine și cât de multă pasiune presară în munca sa. Cosmin a urmat două facultăți, de Informatică și Științe Economice, dar din 2010 și-a găsit, după cum mărturisește, adevărata chemare. „Din 2010! Am lăsat o funcție de director și două facultăți și am început ca hobby, pe o grădină lăsată moștenire de tatăl meu și am zis că neapărat trebuie să am mierea mea curată! Aveam o zonă extraordinară plină de flori și am zis că trebuie neapărat să am albine. Mi-a plăcut la nebunie, am lăsat funcția, am lăsat orașul, locuisem 12 ani la Sibiu, am lăsat totul pentru albine! Totul a pornit ca un hobby, dar care în timp a devenit o afacere de familie. Am accesat fonduri europene și așa am ajuns la linia profesională de făcut miere!”, spune Cosmin.
În 2010, a avut patru stupi cu albine, iar un an mai târziu ajunsese deja la 25. „Acum am 100 de familii certificate ecologic! Asta înseamnă fără tratamente chimice, antibiotice! Albinele se îmbolnăvesc ca oamenii, pot avea păduchi precum găinile! Au nevoie de tratament! Tratamentele chimice sunt cea mai simplă variantă, doar că reziduurile pe care le lasă în miere ne afectează în timp pe noi și schimbă calitatea mierii!”, povestește Cosmin.
Afacerea sa este una de familie. În pandemie, Cosmin a urmat și un master în Politici și Strategii de Management și Marketing, pentru a-și perfecționa abilitățile de manager, iar în prezent produsele sale ajung în rafturi ale magazinelor din diferite județe ale țării.
Cosmin are trei sortimente de miere. „Avem mierea de pădure, însemnând salcâmul, teiul, și poliflora. Noi am ales o zonă ferită de industrializare, culturi care se stropesc. Mai avem „căpăceala”, un produs natural, adică mierea e coaptă, maturată, și mierea cu fagure, polenul, care e proteină pură”, spune Cosmin.
Dublu certificată ecologic
După ce e recoltată, mierea este depozitată în camere speciale, la temperaturi potrivite.
Herța Bio Apicole promovează o miere bio, dublu certificată ecologic. „O dată, este certificată stupina, nu se folosesc tratamente chimice. Apoi, tot procesul tehnologic de îmbuteliere. Practic, nu aș putea vinde o miere la borcan cu etichetă bio dacă nu ar fi și procesul de îmbuteliere certificat ecologic. Avem mierea supusă termic undeva la 37 de grade, nu își schimbă proprietățile, și mierea naturală, din stupină, cristalizată. O miere naturală obligatoriu la ora actuală trebuie să fie cristalizată. Poliflora, teiul cristalizează în termen de 1-2 luni de la recoltare. Ca să avem un produs curat, natural, ecologic, o îmbuteliem în momentul în care o recoltăm. O aducem direct din stupină și începem procesul de îmbuteliere, fără vreun proces termic. Ea își urmează floarea mierii. E miere naturală crudă”, explică Cosmin. Dar expiră mierea? „Chiar s-a găsit în piramide, de 2.000 de ani, miere cristalizată și era bună pentru consum! Dar termenul legal e de doi ani de zile. O miere naturală nu are voie să se strice!”, spune Cosmin.
Concediu în familie extinsă
Produsele Herța Bio Apicole au reprezentat România în nenumărate rânduri la concusuri și evenimente din lume, întorcându-se acasă cu premii.
Pentru că dăruirea familiei Herța este mare, și unele concedii sunt, uneori, cu albinele. „Avem și rulotă! Plecăm cu cei trei copii la munte, la pădure, facem concediul împreună cu familia și albinele!”, povestește Cosmin.
Ce face iarna un apicultor? „Nu, nu plecăm în țări exotice, cum ar putea spune lumea, că nu am mai avea ce face. Noi, ca apicultori bio, ne ocupăm de pregătirea stupilor pentru următorul an!”, explică Cosmin.
Cei care vor să vadă și să comande produsele familiei Herța pot accesa site-ul oficial www.herta-bio-apicole.ro, unde sunt informații suplimentare și, de altfel, tot aici, se pot plasa și comenzi online.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că săptămâna viitoare va convoca la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, băncilor şi societăţii civile „pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, menţionând că este „intolerabil” să se crească „artificial” comisioanele bancare.
„Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare!
Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
Nu voi renunţa niciodată la lupta împotriva evaziunii.
Şi nu voi renunţa să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preţ”, a scris Ciolacu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Din luna noiembrie s-au redus plăţile cash la companii şi persoane fizice, potrivit unei măsuri cuprinse în pachetul de măsuri-fiscal bugetare asumat de Guvern în Parlament. Plăţile către persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană.
În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile.
Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.
Elevii și profesorii vor reveni în școli pe 4 decembrie, pentru a continua cursurile încadrate în Modulul II, care începe luni, 6 noiembrie, și se încheie vineri, 22 decembrie 2023.
Următoarea vacanță este cea de iarnă, care va începe sâmbătă, 23 decembrie 2023, și se va încheia duminică, 7 ianuarie 2024.
Ce zile libere legale mai sunt în acest an școlar:
24 ianuarie 2024 – Ziua Unirii Principatelor Române;
Marian Voicu lucrează de peste 25 de ani în televiziune şi radio, ca moderator și producător de diverse formate publicistice. Realizator de filme documentare, scriitor și producător la TVR, a fost distins cu importante premii naționale și internaționale, cel mai recent fiind Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru filmul documentar Exodul: O tragedie siriană (2015). Cel mai recent proiect al său, Veridica.ro, este acela de a verifica informațiile pe un site propriu, o nișă jurnalistică ce s-a dezvoltat în ultimii ani, pe măsură ce rețelele sociale și dezinformarea au început să fie folosite ca arme.
Am discutat cu Marian Voicu despre activitatea sa, proiectele de suflet și, desigur, despre bombardamentul știrilor false la care suntem supuși în viața de zi cu zi.
Jurnalismul, ca șansă
Orice om are o poveste. Așa că vă întreb: care este povestea dumneavoastră, ca jurnalist? Cum de ați ales această profesie, ținând cont de faptul că ați urmat studiile liceale și universitare în profilul real?
Pentru generația mea, opțiunea de a face jurnalism calificat însemna să mergi la Academia ”Ștefan Gheorghiu”, care era o academie unde erau pregătiți activiștii politici. Deci facultatea în perioada comunismului nu era o opțiune, pentru mine, cel puțin. Așa că majoritatea jurnaliștilor care au intrat în presă scrisă, în anii 90, au venit din diverse domenii, cum de altfel am făcut și eu. De ce presă? Pentru că la începuturile acelor ani societatea era în schimbare, erau toate opțiunile pe masă, și a fost o perioadă foarte interesantă pentru noile oportunități pe care România le avea. De ce jurnalism? Pentru că este una din singurele meserii care îți permite, dacă ai întrebări, să le adresezi unor oameni care sunt calificați să răspundă. Ai această șansă, pe care o găsești greu în alte profesii. Ai ocazia de a frecventa anumiți oameni, anumite locuri, pe care altfel nu prea o găsești. Așa că dacă ai curiozitatea de a investiga astfel de lucruri, jurnalismul îți oferă astfel de oportunități.
De unde această dorință de a arăta oamenilor adevărata față a realității? De unde v-a venit ideea să arătați românilor că nu doar în țara lor sunt persoane care au culturi și obiceiuri apropiate dânșilor?
Cred că tot din curiozitate. Dar, desigur, este și o formă de vanitate faptul că ceva ce mi se pare mie interesant, ca jurnalist, ar părea interesant și pentru publicul larg. Dar aici intervine și flerul fiecăruia dintre noi, capacitatea de a găsi lucruri care sunt teme majore pe agenda publică. Începând cu anii 90, comunitatea românilor din jurul frontierelor era una pe care atunci abia o descopeream; ea a fost până atunci ascunsă, în perioada comunistă nu am avut acces la ea. În această comunitate se găsesc: românii din Ucraina, cei din Republica Moldova, comunitatea vlahilor sau românilor din Serbia, aromânilor din Balcani sau comunitatea istro-românilor din Croația, care vorbesc unul din cele patru dialecte ale limbii române, una din limbile pe cale de dispariție pe care UNESCO consideră a fi cel mai în pericol de a dispărea în următorii ani, un grai vorbit de mai puțin de o mie de oameni din întreaga lume. Și când te întorci din aceste teritorii locuite de românii din sud, care nu sunt diaspora, sunt români băștinași, altfel vezi și România, de obicei.
Credeți că aceste subiecte mai pot fi abordate și acum? Mai este public care să consume astfel de conținut?
Sigur că da, până la urmă este vorba și de istorie, dar și de viitor. De exemplu, comunitatea românească din Ucraina este formată din 400.000 de oameni, este a doua cea mai importantă comunitate după minoritatea rusă, de acolo. Mai ales în acest context al războiului, când se vorbește de legea educației în Ucraina, și pe care comunitatea românească o contestă, ea dorindu-și una conformă cu aspirațiile sale de păstrare a identității. Sau cu dispariția anunțată deja a limbii moldovenești, ca limbă oficială a acestei comunități în Ucraina. Devine, așadar, acest subiect cu atât mai interesant și actual.
Care dintre canalele de comunicare al presei sunteți de părere că este cel mai interesant, și care credeți că este cel mai important pentru public?
Fiecare mediu necesită anumite abilități. Poți fi jurnalist de presă scrisă, radio, tv, podcast, vlog ș.a.m.d. Sunt oameni care le pot face pe toate bine, dar sunt jurnaliști care excelează doar într-un domeniu. Publicul nu este diferit, dar pentru că instrumentul de comunicare diferă, poți să livrezi mesajul mai bine într-un mediu sau nu. În televiziune trebuie să te folosești de imagine în principal, calitatea ei este esențială. Dacă ai ocazia să faci un spectacol din aceasta este foarte bine. Vorbim aici de documentar, de reportaj, diverse emisiuni de televiziune etc. Atunci când vorbim de radio, nu mai avem toate aceste atuuri, ale imaginii, rămâne numai vocea. Acesta este un mediu mult mai restrictiv, și tocmai asta îl face special, pentru că nu mai ai la dispoziție decât sunetul pentru a te adresa publicului. Cât despre articolele de presă scrisă, este o altă rigoare care trebuie respectă acolo. Cred că toate sunt importante și interesante pentru mine, dar și pentru consumatorii de conținut.
Marian Voicu. Foto: TVR
Informația, între false news și fake news
De unde a plecat această pasiune de demascare a fake-news-ului? Și care este diferența dintre false news și fake news?
Trăim într-o vreme în care dezinformarea, teoria conspirației și știrile false populează masiv presa, în general, dar și rețelele sociale. Este un pericol actual extrem de mare pentru democrație, și e datoria, nu numai a jurnalistului, cât și a consumatorilor de presă, a locuitorilor cetății, să înțeleagă ce este adevărat, și ce nu. Și asta pentru a lua decizii în cunoștință de cauză privind bunul mers al treburilor comunității.
Distincția dintre false news și fake news, sau între misinformation și dissinformation, cum mai sunt cunoscuți acești termeni, este următoarea: False news este o știre falsă care poate fi scrisă de o redacție de presă pentru a propaga trafic sau tiraj, sau din neatenție. Pentru că nu are timp să verifice știrea din 2-3 surse, așadar în spate nu este intenția de a manipula, în sensul rău al cuvântului, sau de a lovi la bazele democrației.
În timp ce fake news-ul reprezintă o campanie în toată regula, cu obiective, cu strategie, ideologie, cu buget, al cărei scop este tocmai acesta, de adânci disensiunile într-o societate, de a o pune în derivă, de a stârni panica atunci când este vorba de catastrofe naturale sau de un război, sau pur și simplu de a o îndepărta de punctele legitime stabilite de comunitate. Aceasta este mare diferență dintre false news și fake news, dintre misinformation si dissinformation. În prima avem în spate doar jurnaliști sau redactori imorali sau neatenți, iar în a doua, agenți statali sau nonstatali, ce vor să distrugă pur și simplu bazele democrației dintr-un stat.
La noi fake-news-ul de unde a apărut?
La noi fake-news-ul a început din tendința unora de a se alinia în mod conștient, sau nu, retoricii promovate de unele state autoritare ,fie că vorbim de pandemie, de exemplu, când atunci s-a reluat discursul negaționist, privind Covid-ul, un discurs pe care l-am auzit și-n alte state, astfel încât s-a produs o adevărată discordie în sensul societății românești. De aici poate pleca și explicația pentru rata mică de vaccinare, dintre statele civilizate, care au avut acces la vaccin, și noi și Bulgaria, care am fost campioni în privința nevaccinării.
Ați început un proiect online, Veridica se numește, prin care combateți campaniile de dezinformare și manipulare din Europa Centrală și de Est. Noi cum putem distinge o știre adevărată de una fake-news?
Pentru că sunt foarte multe știri false, fake-news, în acest moment, și pentru că este foarte ușor să le produci, puțini jurnaliști fac rebanking, și noi, cei de la Veridica, suntem singura publicație din România care face lucrul acesta, zilnic. Din acest motiv ne ocupăm în special de ,,marile narațiuni”, ,,marile povești”, deoarece sunt de părere că este mult mai simplu să faci publicul să înțeleagă că există câteva mari teme de dezinformare, cărora și știrile false le servesc, iar atunci când vorbim despre ,,marile narațiuni”, care sunt intenția lor, și care este pericolul amorsării acestora pentru o democrație, credem că suntem mai eficienți.
De exemplu, una din marile narațiuni este că Uniunea Europeană este un neajuns pentru România, că țara noastră a pierdut în urma aderării la aceasta, că suntem conduși de nobilii pedofili de la Bruxelles, că ar trebui să fim o țară suverană ca pe timpul lui Ceaușescu. Că aceasta este desigur o birocrație absurdă, centralizată, care are ca scop ieșirea țării noastre din U.E. Și noi încercăm să prevenim aceste fake-news-uri spunând oamenilor care este ,,marea poveste”, și poate că publicul va fi mai atent și va putea să înțeleagă consecințele și pericolele amorsării unor astfel de minciuni, în cazul acesta unui Brexit. Apoi mult mai multă lume devine un pic mai sceptică atunci când oamenii politici reiau acest discurs.
Care sunt fake-news-urile actuale?
Legate de războiul din Israel, cea mai recentă știre fake, ținând cont că noi ținem acest interviu pe data de 24 octombrie, este cea cu privire la bombardarea spitalului din Gaza de către Israel, unde au murit 500 de persoane. Inițial stirile arătau, în principal cele care veneau din partea Hamas, că Istraelul a bombardat acel spital, dar recent am aflat, de la surse apropiate serviciile de informare franceze și canadiene, că de fapt a fost vina Hamasului, o rachetă a acestora a fost lansată greșit. Este genul de știre fake care produce confuzii și furie la scală globală. În cazul Ucrainei, una din narațiunile care e folosită foarte mult este cea că Ucraina este un stat artificial și e timpul ca România să își ia înapoi teritoriile, așa cum ar trebui să facă și Ungaria sau Polonia. Este o narațiune care vine de la Moscova, și care ar legitima astfel agresiunea față de Ucraina și rafful teritorial pe care Rusia l-a făcut.
