Acasă Blog Pagina 1818

Bătăușii de pe strada Veselă sunt cercetați sub control judiciar. S-a lăsat cu răniți și case distruse

Trei dintre bătăușii din Blăjel sunt cercetați sub control judiciar după scandalul de la sfârșitul săptămânii trecute.

Sâmbătă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut trei bărbați, în vârstă de 19, 29, respectiv 34 de ani, toți din Blăjel, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În fapt, cei trei bărbați sunt bănuiți că, la data de 8 martie, în jurul orei 21.30, în timp ce se aflau pe strada Veselă din Blăjel, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, ar fi provocat un scandal în urma căruia au fost distruse mai multe imobile și au fost rănite două persoane.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor trei bărbați pentru 24 de ore, iar la data de 10 martie, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria MediașȚ, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vă reamintim faptul că mai multe persoane s-au luat la bătaie, vineri seara, în Blăjel, trei bărbați fiind transportați la spital.

Două echipaje ale Ambulanței Mediaș au intervenit pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite.

Două femei și un copil au refuzat transportul la spital, iar trei bărbați au fost transportați la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru investigații medicale.

„În data de 8 martie, în jurul orei 21:44, Centrul Operațional din cadrul IPJ Sibiu a fost sesizat, prin apel 112, despre faptul că în localitatea Blăjel, pe strada Veselă, mai multe persoane au fost implicate într-un scandal.

La fața locului au fost direcționate de îndată, mai multe echipaje de poliție din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, iar în sprijin echipa de intervenție a Serviciului de Acțiuni Speciale și gruparea canină.

La fața locului au fost identificate mai multe persoane, toate domiciliate în Blăjel. Conflictul a fost spontan, s-a produs pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între membrii a două familii, iar în urma acestuia au fost înregistrate pagube materiale (distrugerea unor imobile), precum și rănirea unor persoane.

În continuare, la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, identificării tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun, inclusiv extinderea cercetării penale și asupra altor infracțiuni, în funcție de rezultat”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pestă porcină africană confirmată în Sângătin

0

Astăzi, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.) a aprobat, în unanimitate, un plan de măsuri comprehensive pentru controlul bolii Pesta Porcină Africană (PPA).

Această decizie a fost luată în urma confirmării prezenței bolii într-o gospodărie din localitatea Sângătin, comuna Apoldu de Jos. În 7 martie 2024, medicul veterinar de liberă practică s-a deplasat la exploatația din Sângătin în urma notificării proprietarului cu privire la moartea subită a unei suine și instalarea unor simptome specifice PPA la trei animale. Analizele efectuate de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu au confirmat rezultatul pozitiv pentru PPA.

În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Sângătin, cu o rază de 3 km, ce include localitățile Sângătin și Apoldu de Jos, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților: PRESACA, GUSU, LUDOS, TOPÂRCEA, AMNAS, ACILIU, APOLDU DE SUS, MIERCUREA SIBIULUI, BOGATU ROMAN, FV 16 APOLD, FV 15 POIANA, FV 48 PAUCA, FV 19 OCNA SIBIULUI, FV 20 SURA MICA, din județul SIBIU, și localităților BOZ, SPRING, CUNTA, DRASOV SI DOSTAT, FV 46 GARBOVA, FV 13 VINGARD, FV 44 OHABA, din județul ALBA.

In zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.

De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU care desfășoară în acest moment ancheta epidemiologică, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Apoldu de Jos. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu la un apartament de pe strada Mirăslău

Pompierii sibieni au intervenit pe strada Miraslau din municipiu Sibiu pentru stingerea unui incendiu la un imobil situat la etajul 3.

Din imobil s-au autoevacuat 11 persoane adulte și 2 minori.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta pe balconul imobilului cu degajări de fum. La acest moment incendiul este localizat.

O persoană în vârstă de 53 de ani a suferit un atac de panică aceasta fiind asistată medical la fața locului. A refuzat transportul la spital.

UPDATE

Incendiul a fost lichidat, se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative, ventilarea apartamentului și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului.

În urma incendiului a fost afectată de flacără bucătăria și balconul iar întregul apartament a fost inundat cu fum (aproximativ 50 mp).

Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect sau neizolat corespunzător.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Alimente gratuite pentru ONG-uri din Sibiu

Asociațiile neguvernamentale din județele Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud și Alba se pot înscrie săptămâna aceasta în campania lansată de Banca Regională pentru Alimente.

ONG-urile partenere vor primi gratuit alimente salvate de la risipă și alte produse pe care să le distribuie mai apoi persoanelor în nevoie.

Este vorba despre fructe și legume, cereale, produse de panificație, conserve, lactate, dulciuri, iar ocazional și produse nealimentare precum produse de igienă sau articole vestimentare.

Sunt eligibile asociațiile din județele Cluj, Sibiu, Bistrița-Năsăud și Alba care au în desfășurare programe sociale pentru:

· orfelinate și case de copii

· cămine pentru vârstnici

· refugiați

· persoane cu dizabilități fizice sau psihice

· persoane fără adăpost

· familii la limita sărăciei

· persoane în risc de excluziune socială

· persoane care trec printr-o situație de criză medico-socială

· persoane cu dependențe de substanțe.

Asociațiile se pot înscrie gratuit, în perioada 11-17 martie, prin completarea formularului de mai jos, iar apoi sunt contactate de reprezentanții Băncii Regionale pentru Alimente Cluj pentru detalii și pentru o întâlnire: https://forms.gle/BciCF2fd5sgCHikP8.

Ce primesc, în mod gratuit, asociațiile partenere:

· alimente de calitate

· comunitate de sprijin cu alte asociații

· campanii și evenimente cu beneficii pentru activitatea ONG-urilor.

Asociațiile se pot concentra pe programul lor social, fără a avea grija resurselor pentru mâncare, intră într-o comunitate de asociații care se ajută și se sprijină între ele și contribuie la reducerea risipei alimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendii de vegetație în 10 localități din județul Sibiu, în weekend

14 incendii de vegetație s-au produs în weekend pe raza județului Sibiu, în nu mai puțin de 10 localități.

La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea a 14 incendii de vegetație uscată.

Incendiile s-au produs în Sibiu, Viile Sibiului, Avrig, Mârșa, Dumbrăveni, Mediaș Săcel, Scoreiu, Șura Mare și Șaroș pe Târnave, fiind afectate 15 hectare de teren.

„Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație înregistrat în acest sfârșit de săptămână produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, vă reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA”, spune sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu izbucnit la o casă. Pompierii au intervenit de urgență

Sâmbătă, în jurul orei 18, în municipiul Mediaș, pe strada 1 Mai, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o casă.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără în holul de acces în locuință.

Incendiul a fost lichidat prompt, însă au fost afectate de foc ușa de intrare în imobil, precum și acoperișul de la intrarea în locuință pe o suprafață de aproximativ 8 metri pătrați.

Potrivit ISU Sibiu, incendiul a fost cauzat de utilizarea unor chibrituri în apropierea materialelor combustibile.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu relansează dialogul cu SAIFS

Filarmonica de Stat Sibiu a transmis Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) o invitație la demararea procedurilor de negociere a Contractului Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul unității.

Prima întâlnire ar urma să aibă loc miercuri, 20 martie. În conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, având în vedere statutul SAIFS ca sindicat reprezentativ pentru angajații din Filarmonica de Stat Sibiu și dorința manifestată de SAIFS de a negocia un nou contract colectiv de muncă, conducerea instituției a invitat sindicatul la o întâlnire programată pe 20 martie 2024, la orele 14:00, la sediul Filarmonicii.

Dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, a declarat: „Sindicaliștii din Filarmonica Sibiu acuză așa-zise concedieri abuzive, propunând ca rezolvare a pretinsei situații o concediere ilegală: a managerului. În contextul în care rezultatele managementului obțin, an de an, evaluări maxime, considerăm că doleanța lor reprezintă doar ecoul unor interese personale. Reamintim că și înaintea contextul negocierii Contractul Colectiv de Muncă (CCM) conducerea sindicatului a solicitat – prin adrese sau manifestări publice – demiterea managerului. Deci negocierea CCM este doar un pretext.

Elaborarea CCM a fost întârziată în mod deliberat, până acum, de către cei care susțin că apără interesele angajaților, pentru a-și autogenera cadrul cu aparență legală în care să organizeze un conflict colectiv de muncă cu o evidentă țintă mediatică. Distrugerea publică a reputației unei persoane și a unor instituții nu reprezintă o dovadă de bună credință și nici nu ajută la crearea unui context echilibrat de lucru sau negociere. Reacțiile agresive și jignitoare la adresa tuturor celor care au altă părere nu reprezintă o manieră cinstită de dialog, indiferent de situația în care ne aflăm.

Totuși, ne exprimăm speranța că SAIFS, după ce și-a făcut cunoscută dorința, va dovedi responsabilitate față de instituție și public, va admite că drepturile salariaților Filarmonicii Sibiu nu sunt și nu au fost încălcate niciodată, cu sau fără CCM semnat, și va răspunde pozitiv invitației noastre la negocieri.

Joi, 7 martie, în loc de concertul simfonic săptămânal, am asistat la a patra grevă de avertisment succesivă care produce, practic, efectul unei greve generale, prin blocarea activității

Filarmonicii. Respectăm dreptul la grevă, dar considerăm că nu ar trebui să afecteze bucuria publicului și nici dreptul la muncă al majorității salariaților care nu sunt afiliați la sindicat. Există ore de repetiții și studiu individual în care sindicatul ar putea să își desfășoare activitatea.

Subliniem faptul că avem nevoie de un nou Contract Colectiv de Muncă. De aceea am transmis o scrisoare de invitație către sindicat. Îi așteptăm să răspundă pozitiv și vom semna imediat ce SAIFS va accepta să respecte cadrul legal în toate articolele propuse, manifestând deschidere și față de propunerile instituției. De aceea, solicităm SAIFS să discutăm și să agreăm cea mai bună formă a acestui document, în condițiile legii, pentru a reveni la un climat profesional propice performanțelor artistice și administrative, specifice unei instituții de cultură, așa cum ar trebui să ne dorim cu toții.

Indiferent de tensiunile interioare sau de contextele sociale, angajații instituției nu au avut niciodată de suferit: salariile, beneficiile, sporurile, indemnizațiile au fost plătite la timp, lună de lună, chiar și în timpul celor doi ani de pandemie. Acesta este încă un argument pentru a ne rezolva problemele interne în interior, lăsând scena pentru actul artistic și presa pentru știri culturale.

Invit conducerea sindicatului și pe membrii acestuia să reconsidere atitudinea față de colegii care nu sunt în sindicat și să revină la responsabilitatea pe care toți o avem față de iubitul nostru public”.

Sindicatului i s-a solicitat desemnarea persoanelor care, potrivit art. 104 din Legea nr. 367/2022, vor fi împuternicite să negocieze și să semneze Contractul Colectiv de Muncă. Având în vedere bunele practici privind negocierea contractelor colective de muncă indicate în proiectul „Abordarea provocărilor generate de noua legislație a muncii și a dialogului social în România”, în care se recomandă un număr de cinci negociatori și o comisie egală pentru fiecare parte, până la data declanșării negocierilor, SAIFS trebuie să transmită componența comisiei de negociere formată din maximum 5 membri ai sindicatului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Animale moarte în urma unui incendiu izbucnit la o anexă

Luni dimineața în jurul orei 3.30, pompierii au intervenit la ieșirea din localitatea Tălmaciu pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tălmaciu.

„Incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească unde se aflau animale și unde erau depozitate si alte bunuri.

Pompierii au salvat doi porci din cei patru adăpostiți în anexă, mai multe găini și o parte din bunurile depozitate precum și un autoturism parcat lângă anexă.

Din nefericire anexa a ars în totalitate, incendiul fiind cauzat de efectul termic al curentului electric”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Atenționare de vânt puternic și ploi pentru județul Sibiu

ANM a transmis o atenționare de ploi însemnate cantitativ și vânt pentru Sibiu și alte județe din țară.

Atenționarea a intrat în vigoare luni dimineața la ora 10 și este valabilă până marți dimineața la ora 5.

„În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h.

În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp, iar izolat de peste 30 l/mp.

La altitudini mai mari de 1.700 metri în Carpații Meridionali, îndeosebi la noapte vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă și va fi viscol”, a transmis ANM.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

De astăzi, noi prețuri și perioade de valabilitate pentru roviniete. Cea mai scumpă va fi de 1.210 euro

De astăzi, 11 martie, apar modificări ale prețurilor și perioadelor de valabilitate ale rovinietelor.

Conducătorii auto vor putea cumpăra o rovinietă pentru o zi, pentru zece zile sau pentru două luni. Rămân la vânzare și cele pentru un an ale căror tarife nu vor fi modificate. Cea mai scumpă rovinietă din România va ajunge la 1.210 euro.

Schimbarea sistemului de taxare pentru circulația pe drumurile din afara localităților oferă posibilitatea cumpărării în premieră a unei roviniete de o zi.

Aceasta poate fi achiziționată cu 2,5 euro, față de cei 3 euro pe care îi plăteam până acum pentru o rovinietă de o săptămână. În schimbul rovinietei de o săptămână va fi introdusă cea de 10 zile care va costa 3,3 euro, scrie TVR Info.

O altă schimbare este renunțarea la rovinieta de 3 luni și introducerea celei de 2 luni, care va costa 8,4 euro. Noul sistem adoptat oferă posibilitatea de a cumpăra o rovinietă pentru o zi, 10 zile, o lună, 2 luni sau un an.

Pentru rovinieta cu valabilitate de un an, tarifele nu vor fi modificate. Rovinieta va fi în continuare 28 de euro pentru autoturisme, 96 de euro pentru vehicule de marfă sub 3,5 tone și 320 de euro pentru vehicule de transport cu 9-23 locuri.

Cea mai scumpă rovinietă este de 1.210 euro pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce mită mai cer polițiștii: 15 fripturi, mămăligă, roi de albine sau centrale termice

0

În ultimii 10 ani, polițiștii din România au primit mămăligă, centrale termice, roi de albine sau 15 fripturi drept mită.

Spre exemplu, fostul șef al Poliției Rutiere din Teleorman a fost acuzat că a cerut mită pastramă de oaie, doi pui, o mămăligă și hrană pentru câini.

Mita ar fi cerut-o de la șoferii pe care îi oprea, care încălcau Codul Rutier.

Digi 24 scrie că un comisar-șef din București a fost acuzat că a cerut unui hoț un bax de vin, apă minerală și 15 fripturi.

Un polițist din București a primit două centrale termice și boilere de la un om de afaceri. Doi agenți din Argeș au fost acuzați că au cerut mită un roi de albine.

De asemenea, au mai fost prinși polițiști care cereau sendvișuri, creme pentru soțiile lor dar și sume de bani. Însă, sunt și multe cazuri în care agenții de poliție reclamă momentele în care cineva încearcă să le ofere mită.

Cei mai mulți dintre polițiștii din cazurile semnalate au fost prinși în flagrant. În acel moment, procesul penal avansează mai repede. Au fost date condamnări iar oamenii respectivi nu mai lucrează în Poliție.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Motociclist rănit de un șofer care nu a acordat prioritate

Un tânăr a fost rănit, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN7, la intersecția cu drumul județean spre Tălmăcel.

Din primele cercetări, polițiștii rutieri au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din Turnu Roșu, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe DN 7, având direcția de deplasare Sibiu – Vâlcea, a fost accidentat de către șoferul unui autoturism, un medieșean de 69 de ani, care a pătruns în DN 7, dinspre Tălmăcel, și nu a acordat prioritate motociclistului.

Tânărul de 18 ani a fost rănit în urma evenimentului.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD, care l-a transportat la UPU Sibiu.

Motociclistul s-a ales cu un traumatism la picior în urma evenimentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News