Acasă Blog Pagina 1881

Campanie despre importanța vaccinării. „În perioada pandemiei COVID-19 a scăzut încrederea în vaccinare”

Ministerul Sănătăţii desfăşoară o campanie naţională de informare şi conştientizare asupra importanţei vaccinării.

Campania se desfășoară sub sloganul „Ştiu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!”.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, campania de informare şi conştientizare constă în promovarea a câte cinci spoturi audio şi video, adaptate principalelor categorii de public: cel general, bebeluşi, copii şi adolescenţi, vârsta a III-a, persoanele aflate în grupe de risc şi se va desfăşura în următoarele trei luni.

Obiectivul campaniei de vaccinare este creşterea interesului publicului pentru această „măsură esenţială” de sănătate publică.

Informaţii privind vaccinarea pot fi accesate pe site-ul www.provaccin.ro, aflat în proprietatea şi administrat de Ministerul Sănătăţii.

„Trebuie să recunoaştem faptul că în perioada pandemiei COVID-19 a scăzut încrederea în vaccinare.

Acum, prin această campanie de informare şi conştientizare, dar şi prin altele care vor urma, Ministerul Sănătăţii îşi exercită rolul său esenţial, de a încuraja vaccinarea populaţiei, considerând însă că aceasta nu este o acţiune obligatorie, ci puternic recomandată pentru cetăţeni, iar decizia individuală trebuie luată în mod informat, pe baza datelor ştiinţifice.

Acest lucru îl face actuala campanie, care-i îndeamnă pe cetăţeni să se informeze asupra beneficiilor vaccinării pentru sănătatea lor şi a celor dragi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Două zile de caniculă și disconfort termic în județul Sibiu

ANM a emis joi, în această dimineață, avertizare de Cod Galben de caniculă și disconfort termic pentru județul Sibiu.

Avertizarea este valabilă până vineri, inclusiv. Temperaturile maxime vor ajunge până la 36 de grade iar valorile minime se vor situa în jurul valorii de 17 grade.

Valul de căldură se va extinde în vestul regiunii, îndeosebi în județul Alba, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 18 și 20 de grade.

Vineri, valul de căldură se va extinde în toată regiunea și va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 20 de grade”, informează ANM.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Festivalul Transilvania Multiculturală revine, în august, la Biertan

Primăria din Biertan readuce în agenda culturală din localitate un eveniment cu tradiție: Festivalul Transilvania Multiculturală, care va avea loc în 19 și 20 august.

Evenimentul cuprinde drumeții pe traseele Via Transilvanica din comuna Biertan, tur arhitectural al satului Biertan și târg de producători locali în ambele zile ale festivalului.

De asemenea, cei care vor participa la Festivalul Transilvania Multiculturală vor avea parte și de ateliere interactive și educaționale pentru copii sau program artistic multicultural.

Nu în ultimul rând, vor fi organizate concursuri gastronomice cu degustare pentru public. Vizitatorii evenimentului vor avea la dispoziție mâncare gătită la ceaun și dulciuri de casă specifice zonei.

„Într-o comună cu o istorie atât de bogată și cu o cultură atât de variată, sărbătorim unitatea în diversitate printr-un program atent pregătit, la care vă invităm să luați parte.

Este vorba despre Festivalul Transilvania Multiculturală, care va avea loc în 19 și 20 august. Vă așteptăm cu drag și voie bună la Transilvania Multiculturală!”, este invitația reprezentanților Primăriei Biertan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Comuna Micăsasa schimbă sistemul de iluminat public

0

Comuna Micăsasa schimbă vechiul sistem de iluminat stradal în urma derulării unui proiect de un milion de lei.

Reprezentanții primăriei din Micăsasa susțin că numărul noilor corpuri de iluminat va fi dublu, însă va fi redus mult consumul de energie electrică.

Noile corpuri de iluminat stradal din satele Micăsasa și Țapu au fost deja puse în funcțiune.

Prin acest proiect se înlocuiesc lămpile vechi existente și se completează pe stâlpii existenți cu aparate de iluminat cu tehnologie LED.

Practic numărul corpurilor de iluminat este aproape dublu, dar în același timp va fi redus considerabil consumul de energie electrică.

Pe străzile principale din Micăsasa și Țapu au fost montate 112 aparate de iluminat de 50W cu un flux luminos pe sursă de 7500 lm.

Pe străzile secundare din Micăsasa și Țapu au fost montate 289 aparate de iluminat de 30W cu un flux luminos pe sursă de 5000 lm.

Montarea lămpilor a fost finalizată în cursul zilei de astăzi în localitatea Țapu, iar în perioada următoare va fi implementat sistemul de telegestiune.

Odată cu finalizarea proiectului nu vom mai opri iluminatul stradal pe timpul nopții pentru că noul sistem ne va permite să reducem fluxul luminos pe anumite paliere orare, in funcție de trafic, durată zi/noapte sau alte condiții predefinite, iar consumul noilor aparate este de 3-5 ori mai mic decât la vechile lămpi de iluminat.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Micăsasa, județul Sibiu”, în valoare de 1.000.000 lei este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu în proporție de 96%, contribuția primăriei fiind de doar 4%”, spune Adrian Suciu, viceprimarul din Micăsasa.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Petrecere la Han” de Sfânta Maria, la Mediaș

Artişti consacrați ai muzicii populare româneşti precum Ionuț Fulea, Petre și Florentina Giurgi, Mihaela Istrate, Alexandru Pal și Roxana Reche vor încânta publicul prezent cu recitaluri folclorice de excepție, alături de invitații speciali Ansamblul Folcloric ,,Augustin Bena’’ din Alba Iulia’’ și Grupul Instrumental ,,Ceterașii de pe Câmpie’’.

Dansurile și cântecele tradiționale ale Târnavei Mari vor fi prezente, de asemenea, prin intermediul interpreților Costel Popa, Cosmina Fulea, Aurelian Suciu, Emilia Muntean, Luminița Dejan, Aurica Bacea, Dan Filuț Tabără, Alin și Natalia Matyas precum și Ansamblurilor Folclorice ,,Târnavele’’ și ,,Muguri de pe Târnave’’ din Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

VIDEO: Scad sporurile la stat, dispare indemnizația de vacanță, iar vouchere de vacanță vor primi doar unii bugetari

Ministrul Finanțelor a detaliat, în cursul zilei de miercuri, măsurile pentru reducerea cheltuielilor bugetare, ce urmează a fi adoptate de Guvern.

Astfel, numărul secretarilor de stat va fi redus cu 20%, va fi eliminată indemnizaţia de vacanţă, iar cheltuielile cu telefoanele mobile vor fi plafonate.

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, au susținut o declarație de presă în care au vorbit despre ordonanța privind noile măsuri fiscale, ce își propune să aducă mai mulți bani la bugetul statului.

„Ordonanța vizează patru paliere. 1) Autoritățile și sectorul public – ministere, deconcentrate și autorități locale. 2) Companiile de stat și companiile subordonate local – 171 companii de stat. Totalul personalului este 250.000 de salariați care au costuri de 14 miliarde de lei. 3) Instituțiile publice autonome. 4) Consolidarea Ministerului Finanțelor.

Vorbim de reducerea numărului de secretari de stat și subsecretari de stat cu 20%.

După aceea, desigur că avem setul de măsuri care privește structurile organizatorice. Reducerea numărului de posturi vacante din sectorul public, avem în evidență 204 mii de posturi vacante care au drept consecință și impact asupra funcțiilor de conducere din spațiul public.

În plus, scade de la 12% la 8% din numărul total de posturi de șefi în administrația publică. Trebuie să ne orientăm mai bine spre ceea ce înseamnă deservirea populației, să debirocratizăm aceste organizații care servesc oamenii.

Sunt plafoane în ceea ce privește sporurile. Nu putem avea sporuri mai mari decât salariul de bază, și nici pensii speciale mai mari decât veniturile, după care să te pensionezi la 45 de ani.

Introducem plafon la cheltuielile cu telefonia mobilă: 500 de lei pentru telefon, 50 de lei abonament. Funcționarul public plătește ce depășește aceste sume.

Se reduce cu 50% numărul consilierilor de șefi de companii de stat.

Se elimină indemnizația de vacanță. Vouchere de vacanță, doar pentru salariații cu salariu sub 10.000 de lei brut.

Plafon la cheltuieli cu telefonia mobilă: 500 de lei achiziție, abonament lunar maxim 50 de lei pe lună. Ce e peste, plătește funcționarul public”, a declarat Marcel Boloș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Turiștii evacuați din Rodos din cauza incendiilor vor primi o săptămână de vacanță gratuită în Grecia

Turiştii care au fost evacuaţi din insula elenă Rodos săptămâna trecută vor putea să revină pe insulă pentru a petrece o săptămână de vacanţă gratuită în cursul primăverii sau toamnei anului viitor, conform unei declaraţii a premierului grec Kyriakos Mitsotakis pentru postul britanic de televiziune ITV, transmite miercuri DPA.

Deocamdată nu este clar unde se pot adresa turiştii interesaţi de această ofertă, menţionează DPA.

„Pentru toţi cei ale căror vacanţe au fost întrerupte din cauza incendiilor de vegetaţie, guvernul grec în cooperare cu autorităţile locale va oferi o săptămână gratuită de vacanţă pe Rodos”, a declarat Mitsotakis, adăugând că această măsură doreşte să-i încurajeze pe turişti să revină pe insulă pentru a se bucura de frumuseţea sa naturală.

„Am avut mereu incendii de vegetaţie la Mediterana de milenii, ceea ce s-a schimbat în ultimii ani din cauza schimbărilor climatice este intensitatea acestor incendii”, a mai susţinut Mitsotakis.

Premierul elen a mai precizat că incendiile de pe insula Rodos au fost devastatoare dar au afectat mai puţin de 15% din suprafaţa insulei.

„Insula a revenit la normal, nu mai există focare active, iar vremea pentru următoarele 15 zile pare să fie relativ benignă”, a mai adăugat el, subliniind şi faptul că nu au fost pierdute vieţi din cauza incendiilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: FC Hermannstadt și-a luat fundaș care a jucat în Italia, Scoția și Austria

0

FC Hermannstadt a anunțat, miercuri, transferul fundașului stânga Kevin Ciubotaru, care a semnat pe 3 ani cu formația sibiană.

Kevin este un fundaș stânga în vârstă de 19 ani, care poate evolua și ca mijlocaș stânga. Tânărul s-a născut în Italia, a fost stabilit în Austria și a jucat fotbal în ambele țări, dar și în Scoția.

La nivel de copii și juniori, Kevin a evoluat pentru Ciampino (Italia), Rapid Viena, Austria Viena, Admira Wacker, TWL (Austria) și echipa a doua a celebrului club scoțian Glasgow Rangers.

Kevin Ciubotaru a strâns 4 selecții pentru selecționatele României Under 16 și Under 15 și a semnat, miercuri, pentru următoarele 3 sezoane.

La FC Hermannstadt, Kevin va purta tricoul cu numărul 98, cel lăsat ,,moștenire” de Raul Opruț.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Mesajul polițiștilor pentru șoferii băuți sau drogați: Mergeți direct la închisoare dacă produceți un accident mortal

Polițiștii rutieri sibieni au organizat mai multe acțiuni de informare pe șoselele din județ.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu continuă campania de informare şi conştientizare cu privire la riscurile conducerii autovehiculelor de către persoane care nu dețin permis de conducere sau aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

„Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.

Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzează deficiențe de vedere, încetinirea reflexelor, reducerea concentrării și a vigilenței și crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina adormirea la volan.

Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul va avea o nouă staţie de monitorizare a calităţii aerului

Municipalitatea a aprobat transmiterea în folosinţa gratuită, în favoarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, pe o perioadă de 5 ani, a unei suprafeţe de teren de 3 mp, proprietatea publică a Municipiului Sibiu, în vederea amplasării unei staţii de monitorizare a calităţii aerului, tip trafic. Aceasta va fi amplasată pe str. Calea Dumbrăvii, la intersecţia Calea Dumbrăvii cu B-dul Mihai Viteazu.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a solicitat transmiterea în folosinţă gratuită a terenului, printr-o adresă înaintată Primăriei Sibiu, în condiţiile în care Sibiu a fost inclus într-un proiect de mediu la nivel naţional. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protectia Mediului, derulează Proiectul ”Îmbunătătirea sistemului de evaluare si monitorizare a calităţii aerului la nivel naţional”. Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de evaluare şi monitorizare a calităţii aerului, în scopul sprijinirii autorităţilor responsabile pentru realizarea unei evaluări şi gestionări eficiente, precum şi asigurarea unei bune informări a publicului cu privire la calitatea aerului înconjurător, cu efecte directe asupra creşterii calităţii vieţii.

În conformitate Legea nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, staţia de trafic trebuie amplasată la o distanţă de cel puţin 25 metri de extremitatea intersecţiei şi la cel puţin 10 m de bordura trotuarului. Intersecţia în care va fi amplasata staţia este una dintre cele mai circulate din municipiul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Biciclist de 24 de ani, lovit de un șofer care a fugit de la locul accidentului

Un tânăr biciclist a fost rănit, marți, într-un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, în sensul giratoriu de la intersecția străzii Fabricii cu strada Hermann Oberth.

Este vorba despre o coliziune între un autoturism și o bicicletă, în urma impactului biciclistul fiind rănit.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit pentru a-i acorda biciclistului asistență medicală.

Tânărul a suferit un traumatism de coloană cervicală, un traumatism la șold și la brațul stâng.

„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor producerii accidentului, dar și pentru identificarea conducătorului auto, care a părăsit locul imediat după accident”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Primarul Mediașului: Modernizarea infrastructurii rutiere este și va rămâne o prioritate pentru mine

Lucrările la infrastructura rutieră din municipiul Mediaș continuă în această perioadă pe mai multe artere.

Astfel, se lucrează la refacerea sistemului rutier în Cartierul Gura Câmpului, în Cartierul Aviației, pe strada Brazilor, și la drumul care face legătura între Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou.

De asemenea, în următorii 3 ani, municipalitatea va înlocui rețelele de apă și canalizare pe mai bine de 150 de străzi din oraș.

„Sunt întrebat, pe bună dreptate, care este motivul pentru care intervenim în multe zone ale orașului cu plombe asfaltice și nu turnam asfalt pe tot drumul.

Reamintesc, și pe această cale, faptul că în următorii 3 ani vom derula în oraș programe de investiții cu fonduri europene (prin POIM), guvernamentale (prin Anghel Saligny) și de la bugetul local care au ca scop înlocuirea rețelelor de apă, canalizare menajeră și pluvială la peste 150 de străzi.

Oare câte reacții negative ar fi (în mod firesc de această dată), dacă în acest an am turna covore asfaltice, iar anul viitor am începe să săpăm pentru a înlocui rețelele de apa și de canalizare?

În opinia mea, a turna covoare asfaltice fără a înlocui rețele din pământ putrede în mare parte, având o vechime de peste 50 de ani, este ca și când în locuința noastră am ascunde gunoiul sub preș și ne-am face că nu știm de existența lui.

Stiu că aproape în tot orașul se lucrează, că avem multe șantiere deschise.

Trecând peste disconfortul creat de aceste lucrări de anvergură, consider că era mult mai grav dacă în oraș nu s-ar fi lucrat, iar acest lucru ar fi însemnat că nu am fost interesat să atrag fonduri extrabugetare si ca nu aș fi fost preocupat de modernizarea si de dezvoltarea orașului.

Anii în care Mediașul a bătut pasul pe loc îi recuperam cu investiții majore și cu răbdare, de aceea vă îndemn să aveți încredere în mine și în echipa pe care am format-o la nivelul administrației locale”, a scris Gheorghe Roman, primarul Mediașului, pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News