Acasă Blog Pagina 1883

A crescut numărul românilor care pun bani deoparte

Numărul românilor care reuşesc să economisească o sumă cuprinsă între 20 şi 50% din venit, în fiecare lună, a crescut cu 35,4% anul acesta comparativ cu 2022, potrivit unui sondaj comandat de International Personal Finance.

În acelaşi timp, jumătate din populaţie nu reuşeşte să pună deoparte decât o sumă mică de bani, la fel ca anul precedent.

Raportat la grupe de vârstă, o treime dintre adulţii între 35 şi 54 de ani economisesc lunar o sumă rezonabilă, o creştere semnificativă faţă de anul precedent.

În creştere moderată este numărul celor de peste 55 de ani, pe când numărul tinerilor până în 34 de ani care fac economii lunar a rămas relativ constant, la 40%.

Creşterea numărului celor care au declarat că reuşesc să facă economii vine pe fondul îmbunătăţirii generale a percepţiei oamenilor asupra situaţiei lor financiare din ultimele 12 luni: aproape 25% dintre respondenţi au declarat că sunt într-o poziţie financiară mai bună acum decât anul trecut, cu cea mai mare creştere în rândul adulţilor până în 54 de ani, iar 50% au declarat că situaţia lor a rămas aceeaşi.

Pentru o pătrime dintre români, percepţia cu privire la situaţia financiară s-a degradat în ultimul an, dar numărul acestora este mai mic cu aproape 20% decât anul trecut.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Proiectil exploziv descoperit în curtea Spitalului de Psihiatrie Sibiu

Un proiectil exploziv a fost descoperit, marți după amiaza, în curtea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Sibiu.

Proiectilul a fost descoperit în urma efectuării unor lucrări exterioare. Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a ridicat proiectilul.

„Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Doctor Dumitru Bagdazar, în curtea unei unități sanitare, pentru a ridica un element de muniție găsit în urma efectuării unor lucrări exterioare.

Specialiștii pirotehnici au identificat un proiectil exploziv calibru 76 mm, care a fost ridicat și depozitat în vederea distrugerii ulterioare.

Pe această vă reamintim că, în cazul în care descoperiți muniţie rămasă neexplodată să respectați următoarele măsuri de prevenire:
 

  • nu atingeți aceste elemente.
  • nu le loviți sau nu le mișcați din locul în care le-ați găsit,
  • nu încercați să le demontați componentele sau să le transportați, depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi,
  • anunțați ISU sau Poliţia prin apel pe numărul unic de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi distrugerii acestor elemente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergentul major Andreea Ștefan.
  • Urmărește Sibiu 100% în Google News

Salvamontiştii din România lansează proiectul „-1” pentru a reduce accidentele de pe munte

Salvamontiştii din România lansează proiectul „-1” prin care şi-au propus să reducă numărul accidentelor pe munte şi îndeamnă turiştii să li se alăture în acest demers.

Proiectul „-1” se va desfăşura pe parcursul acestei luni, în condiţiile în care statisticile din ultimele două decenii şi jumătate au arătat că în august se produc cele mai multe şi cele mai grave accidente din zona montană, potrivit Agerpres.

„Împreună trebuie să conştientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, deopotrivă turişti şi salvamontişti. Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reuşim dotări de excepţie cu echipament performant de salvare, prim ajutor şi intervenţie, refacem marcaje şi trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi şi cabinete medicale Salvamont, facem acţiuni educative, asigurăm asistenţa de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie şi de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur şi cât mai puţine evenimente”, transmit salvamontiştii de ziua lor, printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Salvamont România.

În 2022, în luna august, Salvamont România, prin cele 42 de structuri din ţară, a avut 567 de acţiuni de salvare, în urma cărora au fost salvate 747 de persoane accidentate. De asemenea, au fost 226 de persoane recuperate şi predate de Salvamont ambulanţelor SAJ, SMURD şi elicopterelor SMURD IGAV, dar şi alte 12 persoane pentru care nu s-a mai putut face nimic, fiind găsite decedate pe munte. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: 36 de pompieri sibieni, avansați în grad

36 de pompieri sibieni au fost avansați în grad, în prima zi a lunii august în cadrul unui ceremonial militar.

Este vorba despre 34 de subofițeri și 5 ofițeri.

„Chiar dacă cel mai emoționant moment din viața unui militar este momentul depunerii jurământului, pe parcursul carierei, militarii au parte și de alte momente emoționante și pline de bucurie, precum avansarea în grad.

Astăzi, 1 august, în cadrul unui ceremonial militar, 36 de pompieri sibieni au fost avansați în grad, la termen, dintre care 2 ofițeri și 34 de subofițeri.

Comanda inspectoratului i-a felicitat pe colegii avansați astăzi, pentru profesionalismul cu care îndeplinesc fiecare misiune încredințată!”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cât ne costă să ne răcorim la ștrandurile din Sibiu

Clubul Copiilor a postat în aceste zile topul orașelor din România cu cele mai mici prețuri de intrare la ștrand. Pentru a afla mai multe detalii despre județul nostru, am analizat tarifele de acces și unde plătim cel mai mult pentru a ne răcori când meteorologii anunță caniculă.

Potrivit topului realizat de Clubul Copiilor, Sibiul se mândrește cu tarifele mici de intrare la ștranduri. Dacă, spre exemplu, în Brașov scoatem din buzunar suma de 95 de lei pentru a intra la piscină, în Sibiu ne putem bălăci și cu 15 lei.

Lacul lui Binder

O opțiune ieftină este Lacul lui Binder, aflat chiar în inima orașului Sibiu. Lucrările de amenajare au fost finalizate în toamna anul 2021, aici creându-se o nouă bază sportivă pentru practicarea sporturilor nautice, precum și o zonă de relaxare și petrecere a timpului liber. Lacul lui Binder are astăzi o suprafață de peste 37.000 de mp, un perimetru de mai bine de 800 de metri și o adâncime maximă de puțin peste 12 metri.

Practic, dacă optăm pentru acest loc, putem face mai multe activități, nu doar să stăm la plajă. În cei 15 lei cât trebuie să achităm pentru a intra aici sunt incluse șezlongurile.

Ștrand Aqua Fun

Tot în inima orașului se află Ștrandul Aqua Fun. Aici, însă, plătim nițel mai mult. Pentru adulți trebuie să achităm 40 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari, 30 de lei.

Lacurile naturale Ocna Sibiului

Bine-cunoscutele lacuri naturale de la Ocna Sibiului sunt o alegere bună pentru a ne întări sănătatea. Atracția numărul unu a stațiunii este reprezentată de cele 52 de lacuri cu deosebite calități curative. Apele și nămolul sunt folosite în tratamente reumatice, neuromotorice și ginecologice.

https://www.lacuriocnasibiului.ro

Piscina Versailles

O altă alegere este Piscina Versailles. Pentru o zi aici trebuie să plătim (ca adult) 50 de lei. Intrarea la piscină se face în limita locurilor disponibile, maxim egal cu numărul şezlongurilor din locaţie, la care se adaugă locurile la baldachine.

https://www.buonavista.ro/piscina-sibiu

Mai multe despre prețurile de intare la piscinile din România puteți găsi în următorul link: https://www.clubulcopiilor.ro/cat-costa-sa-iesi-la-strand-in-romania/

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un transport agabaritic pleacă din Sibiu

În perioada 1-4 august se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul Sibiu – A1 – Holdea – Nădlac 2 PTF.

Vehiculul transportă un agregat.

Lățimea maximă a vehiculului este 3,50 metri, masa totală 103,0 tone, lungimea 30 de metri, înălțimea 4 metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată conditiilor de trafic.

În conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 de kilometri/oră.

Etapele de desfășurare ale transporturilor sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculul va fi însoțit de autovehicule autorizate și de echipaje ale poliției rutiere.

Transporturile nu se vor desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aeroportul sibian pe locul 7 în ţară

Aeroportul Internaţional Sibiu ocupă locul 7 în topul aeroporturilor naţionale în ceea ce priveşte numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești în prima jumătate a acestui an, precizează Asociația Aeroporturilor din România.

Sibiul se situează după Otopeni, Cluj, Iaşi, Timişoara, Suceava şi Craiova. Aeroportul sibian a înregistrat un total de aproape 260.000 de pasageri în prima jumătate a anului 2023. Singurele aeroporturi din ţară care au trecut de un milion de pasageri în aceste 6 luni sunt Otopeni, Cluj şi Iaşi.

Traficul de pasageri pe aeroporturile din România în semestrul I, anul 2023. Foto: Asociația Aeroporturilor din România

Mai mulți pasageri față de anul trecut

Aeroporturile din România au înregistrat, în primul semestru al acestui an, un total de 11.308.892 pasageri, cu 26% mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Cifrele sunt mai mari și decât cele înregistrate înainte de pandemie (+5,4% față de semestrul 1 al anului 2019).

În ceea ce privește mișcările de aeronave (aterizări și decolări), cifra pentru prima prima jumătate a acestui an este de 110.228. În același interval pe aeroporturile din România au fost îmbarcate și debarcate peste 18.000 de tone de marfă.

Traficul de pasageri pe aeroporturile din România în luna iunie 2023. Foto: Asociația Aeroporturilor din România

Locul 7 şi pe luna iunie 2023

Aeroportul Internaţional Sibiu se află pe acelaşi loc 7 şi referitor la bilanţul de pasageri pe luna iunie 2023, cu un total de aproape 55.000 de pasageri. Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești în luna iunie a acestui an a fost de 2.293.895 – cu 8,46% mai mulți decât în iunie 2022 și cu 5,24% față de iunie 2019. Practic, ierarhia aeroporturilor din ţară de pe primele 6 luni ale lui 2023 se menţine şi pentru luna iunie 2023.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

S-a creat Comitetul pentru dialog şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi Sibiu

Primăria şi Consiliul Local Sibiu au aprobat înfiinţarea Comitetului pentru dialog şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi la nivelul municipiului Sibiu.

Potrivit municipalităţii, în Sibiu sunt înregistrate 6580 persoane cu dizabilităţi dintre care 425 copii, respectiv 6155 adulţi. Înfiinţarea unui Comitet pentru dialog şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi la nivelul municipiului Sibiu reprezintă un cadrul pentru dialog social, colaborare şi parteneriat între Primăria municipiului Sibiu şi organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care reprezintă interesele acestora în scopul identificării unor noi oportunităţi pentru incluziune socială, dezvoltare personală a persoanelor cu dizabilităţi şi eliminarea tuturor barierelor.

La nivelul municipiului Sibiu, prin Direcţia de Asistenţă Socială se asigură respectarea drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi acordarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi prevăute de lege, iar înfiinţarea Comitetului pentru dialog şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi poale aduce o contribuţie la identificarea celorlalte probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în municipiul Sibiu şi a identificării împreună a soluţiilor cele mai bune pentru rezolvarea acestora.

Comitetul pentru dialog şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi înfiinţat la nivelul municipiului Sibiu este compus din 15 membri, respectiv: – 6 consilieri locali, membrii ai Comisiei Sociale a Consiliului Local Sibiu; 3 reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială Sibiu ce vor fi numiţi prin dispoziţie a Directorului executiv al DAS Sibiu, dintre care unul va avea rol de Secretar al Comitetului: – 5 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, – 1 reprezentant al asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităfi care au domiciliul pe raza municipiului Sibiu.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care reprezintă interesele acestora se vor înscrie pentru a face parte din Comitetului Local pentru dialog şi incluziune socială prin transmiterea unui scrisori de intenţie care să cuprindă şi datele de identificare ale organizaţiei către DAS Sibiu, cu sediul în I3-dul.Victoriei, nr. 1-3 sau prin email către [email protected], după publicarea pe site-ul instituţiei a solicitării de înscriere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Conducătoare auto transportată la spital după un accident rutier

O conducătoare auto a fost rănită, marți după amiaza, pe Drumul Național 14, în zona localității Ruși.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Sibiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Vâlcea, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către o femeie în vârstă de 31 de ani, din județul Dolj.

În urma evenimentului, conducătoarea auto a fost rănită ușor.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier.

Personalul medical i-a acordat îngrijiri femeii, care a suferit un traumatism de coloană cervicală și un traumatism la piciorul drept.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Noi măsuri fiscale: probleme pentru microîntreprinderi, IT-iști sau lucrătorii din construcții

Praguri noi pentru impozitare, creșterea TVA pentru alimente sau eliminarea scutirii de impozit pentru unii IT-iști sunt câteva dintre măsurile fiscale propuse de Guvern.

Draftul proiectului de ordonanță a fost consultat de Hotnews, care a prezentat principalele măsuri fiscale.

Astfel, IT-iștii vor fi scutiți de impozit doar pentru salarii de până la 10.000 de lei brut și ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator.

Iar scutirea se aplică doar la un singur angajator.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt de 1% pentru cele care realizează venituri de până la 300.000 lei inclusiv și de 3% pentru cele cu venituri peste această valoare.

Impozit de 3% ar urma să achite și firmele care se ocupă de editare jocuri de calculator, produse software, servicii IT, restaurante, catering pentru evenimente, alte servicii de alimentaţie și baruri.

Care sunt principalele măsuri din acest proiect de ordonanță:

-Microîntreprinderile din IT, catering, servicii medicale, notari și avocați, care realizează venituri de peste 300.000 lei vor avea de plătit un impozit de 3% din venituri

-Impozitul va fi de 1% pentru cei cu venituri sub 300.000 lei

-În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz.

-Sumele reprezentând sponsorizări și sumele reprezentând achiziția de aparate de case de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat după data de 1 ianuarie 2024.

-Impozitul pe dividende crește la 10%

-Impozit suplimentar de 1% pentru proprietățile cumulate care depășesc 2,5 milioane lei: sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România a căror valoare impozabilă calculată potrivit titlului IX Impozite și taxe locale depășește 2.500.000 lei.

Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.

-Angajații din construcții și agricultură vor plăti CASS. Practic, li se elimină excepția.

-Impozit pe tranzacțiile imobiliare de 5% din prețul de vânzare – atât la locuințe, cât și la terenuri.

-TVA-ul crește de la 5% la 9% pentru livrarea de energie termică în sezonul rece, dar și pentru multe alte servicii.

-În IT, scutirea de impozit se aplică doar pentru venituri sub 10.000 lei

Noile prevederi ar urma să se aplice de la 1 septembrie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Evenimentul 3 Castle Ride va reuni peste 100 de pasionați de scutere

În perioada 10-13 august va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului pe două roți, Vespa 3 Castle Ride, ce va lua startul din Sibiu. Un eveniment emblematic, ce se adresează tuturor pasionaților de cultură și istorie Vespa, atât din țară, cât și din străinătate.

La această ediție sunt așteptați peste 100 pasionați din țară și membri ai cluburilor Vespa din Europa. Evenimentul păstrează conceptul primei ediții, acela de a descoperi destinații interesante pe două roți, simțind, totodată, plăcerea și libertatea pe care tradiția Vespa o oferă: o experiență liberă și o viață ușoară, trăită pe cel mai frumos scuter din lume, scuterul tău.

Pe 10 august, în Piața Mare, va fi amenajat punctul de primire, destinat exclusiv participanților în cursă, precum si festivitatea de încheiere, care avea loc pe 13 august. În cele 3 zile trăite în această experiență unică, pasionații de Vespa vor avea parte de priveliști uimitoare, trasee pitorești și se vor delecta cu produse gastronomice autentice din bucătăria românească. Traseul măsoară 560 de km și atinge două dintre cele mai emblematice șosele din România: Transfăgărășan și Transalpina. “Prima ediție, cea din 2018, la care au participat aproape 100 de pasionați și deținători de scutere Vespa, a marcat un moment important în istoria Clubului Vespa România. Acest lucru ne-a motivat să continuăm să scriem povestea pe drumurile din România, să arătăm și membrilor din alte țări traseele spectaculoase și obiectivele noastre pline de istorie și de farmec. Suntem plăcut impresionați să-i avem printre participanți pe Comisarul pentru Turism al Vespa World Club și pe președinți ai cluburilor naționale din 5 țări. Numărul participanților este de 120, veniți din 17 țări, Bulgaria, Serbia, Polonia, Italia, Grecia, Ungaria, Slovenia, Belgia, Macedonia, Croatia, Austria, Canada, Slovacia, Muntenegru, Spania, Franta, Germania, și bineînțeles România”, declară Cristian Turcin, Președintele Vespa Club Romania. Vespa Club România a fost fondat în 2013 sub forma unei organizații non-profit. Asociația Vespa Scooter Club România a fost constituită pentru a promova și apăra tradiția și valorile Vespa, reprezentate de notorietate, longevitate, stil, frumusețe, competitivitate și performanță. Vespa Club România este afiliată Vespa Club Europa și Vespa World Club. În prezent, Vespa Club România se bucură de un număr de peste 400 de membri în toată țara.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Rabla Local pentru mașinile mai vechi de 15 ani

Mașinile din Sibiu, mai vechi de 15 ani și maxim Euro 3 se încadrează la programul Rabla Local

Conform Comunicatului de Presă 155/BC din data 28.07.2023, Programul Rabla Local a început iar sibienii au timp pentru înscriere până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat Municipiului Sibiu – maxim 1.000 de autovehicule.

Cui se adresează Programul Rabla Local?

Programul Rabla Local se adresează persoanelor fizice care au o mașină mai veche de 15 ani, maxim Euro 3 și doresc să o predea la Remat Auto, centru autorizat de colectare a vehiculelor scoase din uz. Astfel, pentru casarea ei, proprietarul, care aparține de Primăria Sibiu, primește personal, în contul bancar, 3000 lei (sumă nerambursabilă), fără a fi obligat să își achiziționeze o mașină nouă.

Procedura de înscriere în Programul Rabla Local poate fi simplă și rapidă, cu ajutorul Remat Auto Sibiu

Administrația Fondului de Mediu a publicat regulamentul și condițiile de îndeplinire pentru înscrierea în Programul Rabla Local. Aceste informații le puteți găsi aici: Informații și documente necesare
Intenția de a participa la Programul Rabla Local Sibiu, poate fi concretizată cu ajutorul centrului de colectare autorizat, Remat Auto Sibiu. Acesta vine în sprijinul persoanelor interesate, care nu au timp pentru înscriere și întocmire dosar, însă care doresc să dea mașina veche la casat și să primească 3000 lei nerambursabili, personal, în cont.

Pe lângă consultanță promptă, centrul de colectare autorizat, Remat Auto Sibiu (situat la ieșirea spre Daia) te ajută cu următoarele detalii importante:

●  Crearea contului în platforma AFM, înscriere, pregătire dosar complet, predarea vehiculului uzat către centrul Remat Auto Sibiu, transport gratuit a mașinii mai vechi de 15 ani, eliberare certificat distrugere și radiere.

●  Persoanele care beneficiază de ajutorul centrului Remat Auto Sibiu, trebuie DOAR să depună dosarul la Primăria Sibiu, să semneze contractul de finanțare cu Primăria, să predea către Primărie certificatul de distrugere primit de la Remat Auto Sibiu și să încaseze suma de bani (3000 lei nerambursabili), personal, în contul bancar.

Înscrie-te acum la Programul Rabla Local și te poți număra printre cele 1000 de persoane care reciclează vehiculele scoase din uz, pentru un Sibiu mai verde, cu ajutorul Remat Auto Sibiu!

Remat Auto Sibiu (ieșirea spre Daia) | Sibiu, str. Ștefan cel Mare, nr. 192 | Consultanță Rabla Local 0744 88 99 44 | www.rematautosibiu.ro