Acasă Blog Pagina 1975

Bărbat decedat în zona Vârfului Puha. Salvamont Sibiu intervine cu 15 specialiști

Un număr de 15 salvamontiști intervin pentru recuperarea trupului unui bărbat descoperit decedat în Munții Făgăraș, în zona Vârfului Puha, la peste 2.000 de metri altitudine.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au solicitat salvamontiștilor să intervină pentru recuperarea bărbatului decedat.

SPJ Salvamont Sibiu intervine cu 15 salvamontiști pentru recuperarea unei persoane decedate la solicitarea IPJ Sibiu.

Persoană decedată se află în munții Făgăraș, vârful Puha. Momentan nu cunoaștem identitatea persoanei decedate”, spune șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Happy Kids Day la Hipic Prod Sibiu

Copiii angajaților Hipic Prod Sibiu au avut parte de o sărbătoare de poveste, oferită de companie, prin parteneriatul cu Asociația Produs în Sibiu și Sibiu Junior.

Evenimentul a avut loc la sediul companiei, prin implicarea activă a managementul Hipic Prod Sibiu. După-amiaza a fost atent planificată, astfel încât atât copiii, cât și părinții, să simtă atmosfera de sărbătoare și să se poată bucura pe deplin. Programul de divertisment a fost axat pe cultură, creație, îndemânare și dezvoltare personală pentru adolescenți. În deschiderea serii, o trupă de actori a încântat copiii, dar și părinții, cu o piesă de teatru, ulterior copiii putând participa la ateliere de desen, pictură, modelare de brățări și brelocuri din piele, mișcare, dar și teste de descoperire a tipului de personalitate și lucru pe echipe.

Pentru ca ziua să fie completă, a fost asigurată si  o parte culinară a evenimentului, cu Hot Dog, limonadă delicioasă, înghețată, mere, covrigei și sărățele, toate produse în Sibiu.

în fiecare lună, echipa de HR organizează pentru ei evenimente sau surprize pentru a le mulțumi pe de-o parte pentru munca depusă, dar și pentru a petrece clipe frumoase împreună cu ei și atunci când se poate, împreună cu familiile lor.

declara doamna Carmen Becker, director Resurse Umane la Hipic Prod

”Bunăstarea oamenilor noștri este o prioritate pentru noi, pentru că rezultatele noastre se obțin numai împreună cu ei, de aceea acordăm o atenție deosebită în a le asigura un mediu de lucru plăcut, în care să se simtă bine și să vină mereu cu plăcere la lucru. Asta înseamnă că în fiecare lună, echipa de HR organizează pentru ei evenimente sau surprize pentru a le mulțumi pe de-o parte pentru munca depusă, dar și pentru a petrece clipe frumoase împreună cu ei și atunci când se poate, împreună cu familiile lor. Un astfel de eveniment am organizat cu prilejul Zilei Copilului, cu ajutorul partenerilor noștri de la Sibiu 100%, cunoscuți pentru profesionalism, dar și pentru implicarea lor în comunitatea din Sibiu. Le mulțumim tuturor pentru participare și îi așteptăm cu mare drag la evenimentele următoare!”, a declarat Carmen Becker, Director Resurse Umane.

Happy Day la Hipic Prod Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Medieșeanca Alexandra Hudea, vicecampioană internațională la 3.000 de metri

Primul weekend al lunii iunie a adus cu sine desfășurarea celei de-a 68-a ediție a Campionatelor Internaționale ale României „Iolanda Balaș Soter” la atletism.

Competiția s-a desfășurat pe Stadionul din Complexul Sportiv bucureștean cu același nume și a adunat la start aproape 300 de atleți din România, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia și Ucraina.

La startul finalei de 3.000 de metri s-a aflat și atleta de aur a Mediașului, Alexandra Hudea. Alexandra a alergat cei 3.000 de metri ai probei în 9 minute, 45 de secunde și 50 de sutimi, clasându-se pe poziția a doua și obținând implicit medalia de argint.

Rezultatul probei este important nu doar din prisma constanței și a bunei pregătiri pe care le demonstrează Alexandra Hudea, ci și în contextul în care a îndeplinit baremul de calificare pentru Campionatul European de Atletism care va avea loc la Ierusalim în perioada 7-10 august 2023.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Ce ”speranță de viață” au lucrurile noastre

Nu doar hainele pe care le purtăm ci și mare parte dintre aparatele și echipamentele pe care le folosim zi de zi au în prezent o ”speranță de viață” redusă. Sunt convinsă că aveți zeci de exemple cu produse ce au rezistat strict perioada garanției și poate nici aceea.

Problema nu este necunoscută la nivel înalt. Produsele pe care le utilizăm au o speranță de viață scăzută uneori artificial, de dragul profitului. Luna aceasta, eurodeputații au sprijinit un proiect legislativ care își propune să îmbunătățească etichetarea și durabilitatea produselor. Teoretic, acesta va pune capăt declarațiilor înșelătoare, cum ar fi „ecologic”, „natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic” sau „eco”.

Propunerea de directivă europeană urmărește și să combată uzura morală prematură a produselor de pe piață. Pentru a încuraja consumul și a-și spori profiturile, multe companii produc bunuri făcute din materiale de proastă calitate, cu o ”speranță de viață” scăzută.

Ca să dau un exemplu personal, voiam să achiziționez un mixer nou. Cel vechi de 20 de ani funcționează încă, dar permite mai greu scoaterea telurilor mecanice. Am fost într-un mare magazin specializat pe electrocasnice să văd oferta. Plasticul din care erau confecționate mixerele disponibile părea doar puțin mai gros decât cel al unui pahar de unică folosință. Am încercat și cât este de ușor este să scot telurile produselor de pe raft. Era mai dificil ca la cel vechi, de acasă, aproape că erau complet blocate. Lucruri de genul cred că ați constatat mai mulți dintre dumneavoastră.

Ar trebui să putem repara produsele cumpărate, fără a fi nevoiți să achiziționăm un bun nou

Eurodeputații doresc să interzică introducerea de caracteristici de design care limitează viața unui produs și conduc la funcționarea defectuoasă prematură. În plus, doresc să impună producătorilor să facă posibilă folosirea de consumabile, piese de schimb sau accesorii, făcute de alte companii. Pentru a ajuta oamenii să aleagă bunuri care durează mai mult și pot fi reparate, cumpărătorii vor trebui să fie informați înainte de a cumpăra un produs despre orice restricții legate de repararea lui.

De ce este important acest lucru? Schimbând foarte des lucrurile folosite, contribuim la creșterea cantității de gunoaie care sufocă planeta. În plus, tot procesul de fabricație este consumator de resurse naturale, de la materia primă folosită, la energia necesară producerii lor.

70 kg de materiale brute sunt necesare pentru fabricarea unui singur telefon mobil

Un studiu desfășurat în Franța a concluzionat că 88% dintre telefoanele smart aruncate, erau încă complet funcționale. Se pare că disponibilitatea pe piață a noi și noi modele a crescut tendința utilizatorilor să fie neglijenți cu dispozitivele proprii. De exemplu, se așteaptă ca un laptop să țină 4,9 ani, în timp ce speranța de viață reală a acestuia este de 9,6 ani.

La nivel global, utilizatorii telefoanelor mobile smart, le schimbă la 1 – 2 ani. Doar în jur de 10% dintre componentele acestora sunt recuperate pentru a fi reciclate și reutilizate. Povara asupra mediului este semnificativă. Aproximativ 70 kg de materiale brute sunt necesare pentru un singur telefon mobil.

Ca și acțiuni individuale, puteți să creșteți durata de utilizare a produselor, ghidându-vă achizițiile mai mult în funcție de durabilitatea lor și nu de moda momentului. Este greu de crezut că marile companii vor dori să își limiteze profiturile de dragul protecției mediului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Continuă greva în Educație. „Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase!”

Greva generală din Educaţie continuă, au anunţat duminică reprezentanţii federaţiilor sindicale, menţionând că „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.”

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic.

Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării”, se arată într-un comunicat transmis de cele două federaţii sindicale din Educaţie, semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret.

Sindicaliştii atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade.

De asemenea, ei menţionează că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici.

„După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ) şi până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ.

Aici, domnilor politicieni, domnule Preşedinte, este problema. Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, mai spun reprezentanţii sindicali în comunicatul citat.

Aceştia reamintesc că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creşterea finanţării.

„Degeaba aţi votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învăţământ a unei finanţări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveţi de gând să o şi respectaţi şi veţi proroga aplicarea acestui articol, aşa cum aţi prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie.

Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veţi acorda, începând cuv 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învăţământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială”.

Aveţi însă 6 luni să vă pregătiţi. Aveţi 6 luni în care puteţi reforma statul, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteţi acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învăţământ”, subliniază sursele citate.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii transmit că e nevoie de educaţie, iar educaţia are nevoie de finanţare, solicitând guvernanţilor să îşi schimbe discursul şi să îşi asume că „educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională”.

„Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională!

Şi nu numai pentru noi, angajaţii din sistem, ci şi pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeţi şi pe care încercaţi, prin declaraţii, să-i întoarceţi împotriva noastră!”, au transmis reprezentanţii celor două federaţii sindicale.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată în urmă cu aproape două săptămâni, respectiv în data de 22 mai.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Găunoasa coaliţie

Toată suflarea vorbeşte despre greva cadrelor didactice. Au întors-o pe toate feţele. Tot respectul pentru dascălii României, pentru unitatea şi determinarea lor! Eu n-am s-o fac, deoarece vor urma şi altele. Un val de greve, deşi încă nu i-a ajuns românului cuţitul la os, pentru că nu are o viziune de ansamblu asupra a ceea ce i se pregăteşte. Stai să vezi când hotentoţii ăştia din fruntea statului îi vor intra românului în bătătură să-i confişte copiii sub un pretext oarecare, aşa cum i-au confiscat găinile pe vremea gripei aviare! Abia atunci va ridica toporul ca în 1907.

Teorii conspiraţioniste, veţi spune. Aşa a gândit o bună parte dintre noi când unii, mai cu curaj şi mintea mai limpede, au avertizat că „vaccinurile salvatoare” de arma biologică „covid” nu sunt altceva decât o acoperire pentru genocid. De atunci România îşi tot numără morţii subiţi… Şi-a cerut cineva scuze că i-a porcăit pe cei care atunci au îndrăznit să spună adevărul?

Aşa şi acum. Nu se dă cu pietre decât în cei care sunt adevăraţi, curajoşi, patrioţi – ceea ce este considerată o formă de nebunie – şi lucizi. Aşa că, ţineţi minte ca pe o busolă în hăţişul manipulărilor extreme care vor urma: tot ceea ce este scuipat, denigrat şi atacat în mass media şi pe reţelele de socializare, este BUN pentru România!

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Mai bine zis la caprele noastre râioase – tot cu coada sus, cum spune proverbul – care ţopăie prin bălăriile puterii politice, convinse că sunt iubite de popor. Greva cadrelor didactice a „înrămat” – ca să zic aşa – portretele hahalerelor de care noi ne temem, ca fraierii, din fruntea statului. Nişte păcălici! Întreb ca-n basmele copilăriei mele: „Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai infatuat dintre ei din ţară?” L-aţi văzut în toată splendoarea dispreţului lui suveran! Şi totuşi, care este puterea lui? Că i-am văzut pe liderii sindicali intrând la el slănină şi ieşind untură. Cât despre ciucii şi ciolacii ţării, marii „negociatori” de pomeni aruncate în gura dascălilor, pot spune că nimic n-au învăţat din istorie. Că şi biet nea Nicu a încercat mituirea neamului cu suta de lei, cu 15 minute înainte să-i cadă capul.

Românii sunt un popor inteligent, România profundă e la locul ei, stabilă şi intangibilă de elucubraţiile „europene”, sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi greu de ucis – cum demonstrează istoria lor creştină de 2000 de ani. Uneori te lasă să-ţi faci mendrele pe spinarea lor până la comanda ho! Sunt un popor răbdător şi care lasă judecata şi împlinirea dreptăţii în mâna lui Dumnezeu, singurul lor prieten. Dar şi când primesc undă verde de sus să se scuture de omizile care i-au năpădit pomul raiului pe care li l-a dăruit Dumnezeu, să te ţii!

Se vede de la o poştă că mult adulatul PNNR nu este altceva decât un act de trădare naţională. Interzice mărirea pensiilor pe 50 de ani, a salariilor pe tot atâţia, cred. Nu l-am citit, dar îl intuiesc. De aceea sunt blocate negocierile cu greviştii din învăţământ. Şi multe alte drăcării antinaţionale. Pentru ce? Pentru nişte mite care vor intra oricum în alte buzunare decât în beneficiul naţiunii. Acela va fi erou naţional, care va opri această belea pe capul românului, PNNR. Sunt convinsă că o ţară ca România cu resursele de care dispune, cu inteligenţa  ei nativă şi cu un  român cu frica de Dumnezeu în fruntea Ţării poate da clasă creştină întregii Europe secularizate!!!

Cu găunoasa noastră coaliţie din fruntea statului, nicio şansă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Farmacia bunicii. Câteva dintre plantele medicinale ale lunii iunie

Plantele medicinale sunt unul dintre remediile folosite de strămoșii noștri din cele mai vechi timpuri, aproape pentru orice boală. Chiar dacă le considerăm din ”farmacia bunicii”, ele sunt folosite de multe alte categorii de oameni. Dacă urmăriți seriale de tip supraviețuire, aproape în fiecare episod, protagonistul folosește la un moment dat un remediu din flora spontană a locurilor.

În funcție de afecțiunea pe care vreți să o tratați și de tratamentul pe care îl urmați deja, vă recomandăm să verificați interacțiunile posibile. Există contraindicații chiar și în cazul acestor remedii din farmacia bunicii. O parte dintre ele nu se folosesc în sarcină, de exemplu. La fel, pentru toate plantele medicinale, încercați să le adunați din zone ferite de poluare, nu de pe marginea șoselelor.

Dintre plantele medicinale ce pot fi recoltate în luna iunie, am selectat doar câteva, desigur, numărul lor este mult mai mare.

”Antibioticul săracului”

Ceaiul de cimbrișor este eficient împotriva mai multor afecțiuni. Vedeți planta în fotografia de mai sus. Este numit și ”antibioticul săracului”. Ajută în tratamentul pentru laringite, traheite, gripă, bronșite, infecții respiratorii, tuse convulsivă și chiar tuberculoză, datorită uleiului eteric. Stimulează pofta de mâncare la anemici, poate fi folosit în enterocolite, enterite, crampe abdominale, constipație, stări de oboseală, depresie, migrene, precum și multe altele.

Unii îl recomandă și în curele de slăbire. Pentru a prepara ceaiul, atunci când apa începe să fiarbă, se stinge focul și se pun tulpinile proaspete sau uscate la infuzat. Se lasă 10 minute, dacă e cimbrișor verde, 7 minute, dacă folosiți cimbrișor uscat. Puteți să îl îndulciți cu miere de albine și este un mod sănătos de a începe ziua. Atenție! Este una dintre plantele medicinale nerecomandate femeilor însărcinate.

Plantele medicinale nu sunt doar în farmacia bunicii, erau folosite și de eroii legendari

Coada șoricelului (Achillea millefolium) este una dintre cele mai întâlnite plante medicinale de pe majoritatea pajiștilor sau chiar de la marginea drumurilor. Numele plantei, „Achillea”, se datorează eroului Ahile, care în războiul troian se pare că folosea infuzie de coada șoricelului pentru a trata rănile soldaților. Alături de alte specii de plante medicinale, precum sunătoarea, mușețelul sau gălbenelele, și coada șoricelului este recunoscută pentru activitatea antiinflamatoare, antimicrobiană și de vindecare a rănilor.

Floare de coada șoricelului. Foto Sibiu 100%

Mai este recomandată pentru tratarea problemelor digestive precum și cele ale sindromului de colon iritabil. Ceaiul consumat cu regularitate poate scădea tensiunea arterială ridicată și poate avea rezultate pozitive și în cazul persoanelor care se confruntă cu boli cardiovasculare.

Ceaiul din flori de tei are efect calmant și sedativ

În curând se vor deschide florile de tei. Acestea sunt surse bune de vitamina A, C, fier, calciu, potasiu. În plus, conțin antioxidanți, cu rol în vindecarea rănilor și îmbunătățirea circulației sanguine. Timp de sute de ani, oamenii au folosit componentele teiului, frunzele, florile și chiar scoarța în scopuri medicinale, inclusiv pentru efectul calmant și sedativ. Florile sale parfumate sunt folosite pentru a relaxa și pentru a ameliora stările de anxietate. Părțile plantei au și proprietăți antiinflamatoare, sudorifice, spasmolitice, diuretice. Pot fi folosite pentru tratarea simptomelor de răceală, insomniei, dereglărilor digestive și bolilor inflamatorii din organism.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

EDITORIAL. Uitatul și prea nebăgatul în seamă Gheorghe Lazăr. Greva profesorilor și Maratonul copiilor

Articol de Romeo Petrașciuc și Cosmin Pal

În viața fiecărui neam, ca și în a fiecăruia dintre noi, ca persoane, există momente și personalități nodale, care împart / despart istoria și se fac dătători de seamă pentru destinele care ne definesc prezentul și, mai ales, viitorul. Ei sunt cei cărora le datorăm ființarea și neuitarea. Din nefericire însă, deși facem vorbă (sau vorbărie) adesea despre ei, nu ne-am întâlnit niciodată cu ei, cu spiritul și conșțiința lor culturală, națională, rațională… Gheorghe Lazăr, întemeietorul! Uitatul și prea nebăgatul în seamă!

244 de ani de la naşterea fondatorului învăţământului românesc

Luni, 5 iunie, se împlinesc 244 de ani de la naşterea fondatorului învăţământului românesc, avrigeanul Gheorghe Lazăr. Tot în această zi, din 2007 încoace, se sărbătoreşte Ziua Învăţătorului. Aniversarea lui Gheorghe Lazăr şi Ziua Învăţătorului ne prind în plin conflict sindical între Guvern şi dăscăli, generat de greva generală a profesorilor. Disputa pe salariile indecente ale profesorilor, incapacitatea Guvernului de a asigura cele necesare sistemul de învăţământ românesc, dar şi nemulţumirea majorităţii părinţilor faţă de calitatea actului educaţional promovat de dascăli şi investiţia financiară pe care trebuie să o facă în meditaţii sunt principalele idei care dezbină în acest moment societatea românească. Însă cei care au cel mai mult de pierdut în aceste vremuri sunt elevii, indiferent de ciclul în care învaţă. Într-o perioadă în care toată lumea se îndoieşte de şcoala românească, din diferite motive şi invocând destule cauze, evocarea personalităţii lui Gheorghe Lazăr poate să aducă un filon de speranţă pentru proiectele de viitor ale învăţământului românesc. Aceasta, în condiţiile în care copiii se află într-o vacanţă forţată şi prelungită de câteva zile.

Poate toţi cei implicaţi în acest conflict ar trebuie să reememoreze eforturile marelui nostru  om de educaţie Gheorghe Lazăr pentru dezvoltarea învăţământului românesc în vremurile acelea, extrem de potrivnice românismului. Valorile promovate de Gheorghe Lazăr şi activitatea sa intensă într-o perioadă în care administraţia românească trecea poate prin vremuri şi mai grele, ar trebui să unească societate şi să găsească soluţii pentru eficientizarea învăţământului românesc sub toate aspectele: salarii, bază materială, condiţii de studiu, îmbunătăţirea perfecţionării profesorilor şi a învăţătorilor, implicarea autorităţilor statului, mai ales că acum pot fi atrase fonduri europene pentru dezvoltarea actului de educaţie. Toate acestea în condiţiile în care învăţământul românesc are o tradiţie bogată, cu mari iluminişti şi oameni de ştiinţă care au schimbat lumea. Mai mult, copiii acestei ţări au o inteligenţă nativă ce poate fi pusă în valoare.

Solitarul și ignoratul Gheorghe Lazăr

Acest lucru l-am descoperit încă o dată la ediţia din acest an a Maratonului Internaţional Sibiu, unde ziua de duminică a fost destinată întrecerilor copiilor. Am putut vedea clar că avem copii cu un potențial extraordinar, cu un viitor luminos, dacă cei mari îşi dau mâna şi le asigură toate cele necesare pentru dezvoltarea intelectuală. Sute de copii, cu sufletul descheiat și viitorul scăpărat în priviri, au adus, poate, cel mai frumos omagiu întemeietorului Gheorghe Lazăr. Statuia sa, de această dată, a fost una vie, îmbrățișată de tumultul exuberanței și promisiunii lor că ei, cei ce vin după noi, îi vor face poate, în vremuri mai prielnice, dreptate și sălaș de neignorare. A fost printre puținele momente când Lazăr a vegheat, nestingherit, la rândul său, asupra acestor copii şi ne-a reamintit de învăţăturile şi valorile care contează.

Tocmai de aceea, noi, cei de la Sibiu 100%, am făcut această poză în dreptul statuii, pentru a arăta  că omul Gheorghe Lazăr poate reprezenta o sursă de inspiraţie în modernizarea învăţământului autohton. Dar, din păcate, să nu uităm că de multe ori Gheorghe Lazăr, cel care veghează cea mai mare piaţă publică a Sibiului, este pus într-un con de umbră, la diferite festivaluri, întreceri sportive, adunări, ceremonii şi la tot felul de alte evenimente. De multe ori, Gheorghe Lazăr stă în Piaţa Mare acoperit, după scene de spectacole, corturi, reclame uriaşe sau pur şi simplu nebăgat în seamă de nimeni, de cele mai multe ori tocmai de noi, sibienii, cei care ar trebui să ne mândrim cu el. Noi ne-am adus aminte de el la Maratonul Internaţional Sibiu, aşa cum o facem şi cu alte ocazii.

Poate, lângă celelalte performanțe absolute ale Maratonului Internațional Sibiu 2023, readucerea în atenția noastră, a sibienilor, a lui Gheorghe Lazăr, prin animarea prezenței sale în Piața Mare, este una din cele mai binevenite realizări.

Fie ca măcar în acest an, 2023, când se împlinesc 200 de ani de la moartea sa, respectul și prețuirea noastră pentru adevăratele valori să nu mai fie una opțională, ci definitorie în ceea ce suntem și, mai ales, în ceea ce ne dorim să ne fim ca devenire.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Înnoirea

La fiecare Liturghie, preotul rostește două rugăciuni deosebite. Prima se adresează Mântuitorului Hristos: „Doamne, Cel ce ai trimis pe preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoiește nouă, celor ce ne rugăm Ție”.

Cea de-a doua se numește epicleză, se adresează lui Dumnezeu-Tatăl, cerându-I să trimită harul Duhului Sfânt peste toată Biserica și peste darurile de pâine și vin, prefăcându-le în Trupul și Sângele lui Hristos.

Ambele rugăciuni au la bază toate evenimentele din iconomia mântuirii, mai ales momentul pogorârii Duhului Sfânt, de Rusalii, prin care s-a întemeiat Biserica.

Prin pogorârea Duhului Sfânt, de la Dumnezeu-Tatăl, se actualizează jertfa lui Hristos la fiecare Liturghie. Iar noi, prin împărtășirea cu Sfânta Cuminecătură, ne luăm arvuna vieții veșnice.

Termenul de „împărtășire” vine de la „parte”, prin care arătăm că devenim părtași cu Hristos. Iar termenul de „cuminecare” vine de la „comunicare”, arătând că intrăm în comuniune cu Hristos, spre dobândirea vieții veșnice.

Câtă frumusețe și câtă înțelepciune în rugăciunile noastre!

Să mai reținem încă ceva important: în prima rugăciune se cere lui Hristos ca Duhul Sfânt să nu fie luat de la noi… Se poate și așa ceva?

Din păcate, da. Sfinții Părinți spun că Liturghia ține lumea, dar la sfârșitul lumii Liturghia se va lua de la noi. Adică harul nu se va mai pogorî. Lucrarea lui Antihrist va fi o lucrare anti-Rusalii. Cutremurător!

Pentru aceasta, să luăm aminte, să fim buni chivernisitori ai harului. Dacă ne vom ruga, ca harul să se pogoare forțat, acolo unde nu se face voia lui Dumnezeu, el se va lua de la noi…

De aceea, în noul praznic de Rusalii, să ne rugăm ca Mângâietorul, Duhul adevărului, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață, să Se sălășluiască întru noi, să ne curețe de toată întinăciunea și să ne mai lase Liturghia, prin înnoirea nesfârșită a harului Său.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Cincisprezece fotografi, pe simezele Galeriei UAP din Sibiu

Expoziția celor cincisprezece fotografi este intitulată sugestiv IMG_001.jpg, după formatul în care sunt salvate cele mai multe imagini din era digitală. La vernisajul de ieri au fost prezenți, atât fotografii ce expun lucrări, cât și alți fotografi și artiști plastici sibieni. Fundalul sonor al evenimentului a fost asigurat de DJ Simona.

Florin Viorel, președintele filialei UAP Sibiu, remarca despre expoziția celor cincisprezece fotografi că este ”un proiect foarte reușit, foarte dinamic și poate controversant pentru unii dintre dumneavoastră, ca imagistică.”

Expun lucrări fotografii: Ovidiu Matiu, Tudor Troancă, Oscar Iustin, Gina Ștef, Rareș Helici, Alexandru Moga, Daniel Bălțat, Dan Tarcea, Dan Șușa, Adrian Bugariu, Sigrid Cîrjan, Alex Lupașcu, Carol Hruby, Radu Poșa și Louis Guermond. Alpár Takács aduce în fața publicului o instalație interactivă. Așezați pe o bancă, avem la dispoziție cuburi din lemn pe care le putem așeza și suprapune pentru a ne crea propria imagine conceptuală pe care suntem invitați să o imortalizăm.

Expoziție fotografie Sibiu
IMG_001.jpg. Foto Sibiu 100%

Artistul plastic Florin Viorel adaugă la expoziția celor cincisprezece fotografi, un asamblaj de materiale neconvenționale. Lucrarea are la bază ideea unui cadru fotografic care prinde volum o dată transpus tridimensional.

IMG_001.jpg a fost curatoriată de Alexandra Runcan. Ea aprecia la vernisaj faptul că ”deși fotografia este printre mediile tinere de exprimare artistică, astăzi este cea mai prezentă. O vedem în ziar, o vedem în social media. Ceea ce consumăm, ceea ce gândim și poate ceea ce iubim se trage din fotografie. Fapt pentru care, toți fotografii prezenți astăzi, au o sarcină foarte grea. Sunt cei care s-au înhămat cumva la a educa. Sunt primii care ajung la iubitorii de frumos și au capacitatea de a schimba gustul, de a-l educa și de a-l duce către ceea ce consideră că merită a fi numit artă. Aprecierea dumneavoastră pentru Sibiu li se datorează, cred, lor, într-o mare măsură. Ei află primii, ei surprind momentele și efervescența acestui oraș.”

Puteți vedea timp de trei săptămâni lucrările celor cincisprezece fotografi, la Galeria UAP din Sibiu, Piața Mare nr. 12.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Avertizare hidrologică de Cod Portocaliu în județul Sibiu. Apa a intrat în mai multe gospodării din Iacobeni

În contextul avertizărilor hidrologice și meteorologice emise la nivelul județului Sibiu, la această oră a intrat în vigoare o avertizare hidrologică de cod portocaliu valabilă din această seară de la ora 21 până dimineață la ora 3.

În această seară pompierii sibieni au intervenit în localitatea Iacobeni, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității pentru evacuarea apei din 3 gospodarii. Au fost afectate de inundații două locuințe și o pivniță.

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Geoagiu – pe sectorul aferent S.H. Teiuș, Mureș – afluenţii aferenţi sectorului aval confluență cu râul Târnava – amonte S.H. Acmariu, județele Alba, Sibiu”, a declarat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul poate reveni în ERC. O posibilă etapă de WRC bate la uşă

Preşedintele Federaţiei de Automobilism Sportiv FRAS, Norris Măgeanu, afirmă că Raliul Sibiului nu are cum să lipsească din Campionatul Național de Raliuri, fiind unul dintre punctele de rezistenţă din calendarul competiţional a celei mai puternice întreceri interne auto. Acesta s-a aflat, zilele trecute, la prezentarea noilor parteneri ai Raliului Sibiului 2023.

”Nu pot să văd Campionatul Național de Raliuri fără Sibiu, în nicio variantă și nu pot să văd Raliul Sibiului fără a avea un start festiv în Piața Mare sau în Piața Mică. Nu pot să văd un raliu la Sibiu fără să trecem pe probele de la Gâtu Berbecului, pe Șanta, coborârea aia de noapte”, spune Norris Măgeanu.      

Sibiul, avantajat de cele mai frumoase drumuri din ţară (Transfăgărăşan, Translapina şi Păltiniş), ar putea reveni în ERC – Campionatul European de raliuri, cât de curând. Ba mai mult, există un proiect al FRAS prin care Sibiul să fie inclus ca punct de reper într-o viitoare etapă de WRC – Campionatul Mondial de raliuri, ce va fi găzduită de România şi pentru care nu este înaintat încă nicio dată. ”România putea și anul trecut să organizeze o etapă de Campionat European, am făcut toate demersurile, însă mai avem de rezolvat unele probleme cu Automobil Club Român, care ne creează dificultăți, pentru că doar din cauza dânșilor s-a anulat etapa. Cei de la FIA au venit, au văzut trasee, au fost total fascinați de ceea ce au văzut aici. Noi am fost invitați și anul acesta la prima etapă de ERC și WRC, intenția dânșilor există, trebuie doar să facem un pic de ordine în zona asta administrativă în care FIA să înțeleagă că trebuie să facă pasul, să treacă așa, de la vechi, la nou. Zona Sibiului, oricum am privi-o, în perspectiva unei etape de European sau de Mondial, este în orice discuție, de aici începe. Fie că vorbim de etapa de macadam obișnuită, care cu siguranță ar rămâne una extrem de importantă pentru Campionatul European, pentru că, în Europa, nu mai prea sunt etape de macadam. Trebuie păstrată pe formatul celei actuale, dar în ideea unei etape mai ample, pe care o tot gândim, cu startul, poate în București și parcul de service la Sibiu, pe asfalt, cu Transfăgărășanul și Transalpina, care să însemne într-adevăr o etapă cu potențial de Mondial. Susținere există, organizatorii Raliului Sibiului, cu siguranță, fiind un proiect mai mare, vor avea suportul altor colegi din țară, dar sunt sigur că se va întâmpla asta”, a declarat preşedintele FRAS.     

”Din momentul în care noi am intrat în Campionatul European, chiar și Mondial, nici nu mai ieșim, pentru că văd cum se mișcă lucrurile, am început și noi să ieșim, să participăm la etape de afară, vedem cam care este potențialul celor de afară, bineînțeles cu foarte mulți bani, dar atâta timp cât avem și noi susținerea asta, guvernamentală pe de-o parte și a autorităților locale pe de alta, alături de care încep să vină parteneri puternici. Și când o să începem să facem din nou ERC, n-o să fie pentru o singură dată”, a adăugat Măgeanu.

Raliul Sibiului Bilstein 2023 în linie dreaptă 

Organizatorii Raliului Sibiului, în speţă Sibiu Racing Team, şi-au prezentat partenerii pentru ediţia din acest an, ce va avea loc în perioada 14 şi 15 iulie 2023. De această dată, raliul de tradiţie al judeţului Sibiu va purta titulatura de Raliul Sibiului Bilstein 2023, ca urmare a parteneriatului încheiat între organizatori şi societatea Bilstein. “În Sibiu, suntem prezenţi de 27 de ani, fiind prima companie străină care a investit în România. Astăzi, operăm în trei locaţii, toate în oraşul Sibiu. Avem peste 1300 de angajaţi. În ultimii ani, am încercat să fim prezenţi în comunitatea locală la evenimente culturale, sportive, dar în domeniul automotive, punct de referinţă al societăţii noastre, nu am fost până acum. Sperăm că colaborarea cu Raliul Sibiului să devină o tradiţie”, a spus Radu Betea, director general al companiei Bilstein Sibiu. Un alt partener important al Sibiu Racing Team, condusă de Horaţiu Baltador, este societatea Continental. Georgiana Goţia, Employer Branding şi Comunication Team Lider Continental Sibiu, a spus: „Misiunea noastră: mobilitatea, tehnologia şi pasiunea de a câştiga sunt trei elemente definitorii ale Raliului Sibiului. De fapt, sunt valori pe care le avem în comun noi, echipa Continental, şi Raliul Sibiului, iar toate acestea vin la pachet cu un sprijin mare pentru comunitatea locală. Cu 4.500 de colegi, spuunem, deseori, că suntem un oraş în oraş. Suntem acolo, oricând este nevoie de noi şi de energia noastră, vom face echipă anul acesta şi ne vedem la start”.    

Urmărește Sibiu 100% în Google News