Acasă Blog Pagina 2031

FOTO Proiect Erasmus Plus, la final la Școala Postliceală Auxila Mediaș

„Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european” este proiectul derulat de către Şcoala Postliceală Auxila Mediaş. Recent a avut loc conferinţa de finalizare a proiectului, finanțat prin Programul Erasmus Plus.

În cadrul proiectului, un număr de 20 de elevi au desfășurat un stagiu de practică de două săptămâni la partenerul german, iar cinci cadre didactice au luat parte la o activitate menită să le formeze competențe profesionale practice.

Școala Postliceală Auxila Mediaș a obținut, cu sprijinul partenerului german BMS Pflege und Hilfsdienste GmbH, o finanţare de 60.000 de euro pentru proiectul „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european“.

Un obiectiv important al proiectului s-a referit la dezvoltarea formării profesionale a celor 20 de elevi, care au dobândit experiență pe baza activităților practice de muncă într-un mediu de lucru european conectat la domeniul de pregătire profesională.

Aceasta s-a realizat prin parcurgea a 60 de ore din cadrul modulului de pregătire practică Nursing specific din cadrul stagiilor de pregătire practică în unități medicale, în scopul integrării profesionale pe piața muncii ulterioare absolvirii școlii postliceale.

În acelaşi timp, îmbunătățirea pregătirii profesionale a unui număr de 5 profesori prin însușirea și exersarea practicilor europene privind organizarea și realizarea stagiilor de practică ale elevilor la partenerul de practică, care să permită dezvoltarea competențelor profesionale a celor 304 elevi ai școlii a fost un alt obiectiv important al proiectului.

La conferința de final a proiectului au participat edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman, directorul Spitalului Municipal Mediaș-Gheorghe Nicorici și inspectorul școlar Attila Csiki.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Scandal cu iz anti-semit în singurul municipiu guvernat de FDGR

Articol de Romeo Petrașciuc și Cosmin Pal

În ședința de vineri, 28 aprilie a. c., a Consiliului Local Sibiu, s-a aprobat un proiect de hotărâre privind schimbarea denumirii străzii G-ral Iosif lacobici, din Cartierul Veteranilor de Război, în strada G-ral Alexandru Hanzu.

Modificarea a fost solicitată de către Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, proiectul fiind inițiat de primarul Astrid Fodor. Noua denumire a străzii, G-ral Alexandru Hanzu, ținând cont de specificul Cartierului Veteranilor de Război, a fost atribuită în urma propunerii formulate de către Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

G-ralul Iosif lacobici (n. 8 decembrie 1884Alba Iulia – d. 11 martie 1952Aiud) a deținut funcțiile de ministru de război și șef al marelui stat major al armatei române la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În calitatea sa de ministru de război, a inițiat un plan “pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea și acționarea de echipe, care să devanseze trupele române”. Planul a intrat în vigoare la 9 iulie 1941. Numele lui Iacobici e legat, în special, de masacrul de la Odesa, când, potrivit istoricilor, au fost asasinați 5000 de localnici civili, în cea mai mare parte evrei.

Localizarea străzii G-ral Iacob Iacobici, din Cartierul veteranilor. Foto credit: Google Earth

G-ral Iosif Iacobici și Klaus Iohannis

O inițiativă lăudabilă și, mai ales, necesară a Primăriei Sibiu, într-o vreme în care nu suntem scutiți de manifestări politice extremsite de dreapta, iar anti-semitismul, cu și fără evrei, continuă să pericliteze democrațiile lumii libere. Unul din patru europeni și aproape jumătate dintre români sunt anti-semiți, trăgea un semnal de alarmă, în 2019, Anti Diffamation League (ADL), organizație evreiască non-guvernamentală din New York care oferă periodic un asemenea barometru, în urma un amplu sondaj realizat în 14 țări europene. E, de altfel, și ultimul sondaj relevant realizat la nivelul Europei.

Vechea denumire a străzii datează din 2006, atunci când s-au atribuit, în bloc, denumirile a 30 de străzi, între care și cele din Cartierul Veteranilor de Război. În acest context, în care la conducerea Primăriei Sibiu era Klaus Werner Iohannis, actualul președinte și liderul comunității sașilor din România, un astfel de subiect nu e doar foarte sensibil, ci și unul extrem de periculos. Așa se face că vreme de 17 ani, administrația săsească a orașului, condusă de Klaus Iohannis și Astrid Fodor, a promovat, din ignoranță sau din lipsă de profesionalism a aparatului de specialitate din cadrul Primăriei, imaginea unui condamnat pentru crime de război.

G-ral Iosif Iacobici

Ezitări ale Primăriei Sibiu în furnizarea solicitării INSHR-EW

Primăria Sibiu a încercat să minimalizeze şi să limiteze efectele acestui scandal cu iz de anti-semitism în momentul în care a făcut public proiectul de hotărâre privind schimbarea denumirii străzii din Cartierul Veteranilor de Război din G-ral Iosif Iacobici în G-ral Alexandru Hanzu de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de vineri. Proiectul a fost realizat foarte sumar şi succint, dar legal, fără să facă vreo referire la activitatea anti-semită a generalului Iosif Iacobici din perioada celui De-al Doilea Război Mondial. Totodată, a precizat că noua denumire a străzii a fost înaintată de Asociaţia Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Sibiu. Ceea ce surprinde cel mai mult în lipsa de transparenţă este faptul că primarul Astrid Fodor a iniţiat proiectul de hotărâre fără să dea dispoziţie ca adresa venită din partea ”Elie Wiesel” să fie făcută publică şi ataşată la proiectul de hotărâre.

Sibiu 100%, în urma solicitării de presă către ”Elie Wiesel”, a obţinut, în exclusivitate, adresa Institutului trimisă în luna februarie către Primăria Sibiu. Mai mult, Sibiu100% a obţinut şi poziţia oficială a Institutului în legătură cu situaţia generalului Iosif Iacobici.

Redăm mai jos textul adresei trimise de ”Elie Wiesel” Primăriei.

Solicitarea Insitutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, către Primăria Sibiu

De ce nu e bun G-ralul Iosif Iacobici

„Aşa cum reiese din centralizatorul privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare publicat de către Autoritatea Electorală Permanentă în august 2022, în municipiul Sibiu există o stradă denumită General Iosif Iacobici. Vă aducem la cunoştinţă că în 1941 generalul Iosif Iacobici a făcut parte din guvemul Antonescu, fiind în funcţia de Ministru de Război, ulterior fiind numit şef al Marelui Stat Major. Regimul dictatorial şi genocidal al lui Ion Antonescu este responsabil pentru implementarea politicilor rasiste şi antisemite ce au culminat cu exterminarea a peste 300.000 de evrei şi 11.000 de romi. Ca urmare a activităţii sale în guvern şi a poziţiei de şef de Stat major al Armatei, Iacobici a fost condamnat pentru crime de război în 19 ianuarie 1949, prin Decizia penală nr. 123 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a penală. Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă nr. 311/2002 incriminează promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infiacţiuni contra păcii şi omenirii şi interzice acordarea numelor acestor persoane unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice, vă rugăm să luaţi măsurile necesare pentru redenumirea străzii respective.”

La solicitarea Sibiu 100%, privind posibillele suspiuciuni care ar putea plana și asupra G-ralului Alexandru Hanzu (propunerea noii denumiri a străzii), având în vedere că și acesta a ocupat poziții cheie în armata română din perioada interbelică, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” ne-a răspuns că nu a fost consultat, până în prezent, de către Primăria Sibiu și că nu deține la acest moment informații relevante în acest sens.

Demersul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” vizează și alte orașe importante din țară, Sibiul fiind printre puținele localități care au și dat curs unor astfel de solicitări.

A sosit și reacția Primăriei Sibiu, după o vreme

UPDATE: La scurt timp după apariția articolului în ediția tipărită a Sibiu 100% și în mediul on-line, Primăria Sibiu a venit cu următoarea reacție:

”Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a solicitat schimbarea denumirii străzii General Iosif Iacobici din cauza activității acestui general care a făcut parte din guvernul Antonescu, ocupând mai întâi funcția de Ministru de război și mai apoi Șef al Marelui Stat Major.

Această denumire a fost atribuită străzii printr-o regretabilă eroare, prin HCL 27/2006. Sibiul a fost și este un oraș în care diversitatea etnică și confesională este sărbătorită prin evenimente culturale care au rolul păstrării tradițiilor și identității, multe dintre acestea fiind sprijinite de Primăria Sibiu, această diversitate a culturilor și cultelor fiind parte din caracterul orașului. Prin urmare, este evident că, în cazul de față, este vorba de o eroare, care va fi îndreptată”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Anunț începere proiect ”Instalare sistem de panourifotovoltaice și pompe de căldură pentru GAMA SRL”

S.C. GAMA S.R.L., identificată prin CUI: 800488, număr de ordine în Registrul
Comerţului sub nr.J32/434/1991, cu sediul în Mun. Sibiu, Str. Zidului Nr.7, județul Sibiu, România, telefon 0269212536, anunţă începerea derulării proiectului „Instalare sistem de panouri fotovoltaice și pompe de căldură pentru GAMA SRL”, cod SMIS 160978, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, Obiectivul specific 11.1: Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu al întreprinderilor, începând cu data de 28.04.2023.

Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin AM – POIM în calitate de Autoritate de Management.

Valoarea totală a proiectului este de 1.537.108,48 lei, compusă din: 1.240.533,54 lei valoarea totală eligibilă și 296.574,94 lei valoarea totală neeligibilă. Ajutorul financiar nerambursabil UE este în valoare de 682.293,45 lei.


Obiectivul general al proiectului îl reprezintă producerea de energie electrică și
termică din surse regenerabile pentru eficientizare energetică și reducerea
consumului în cadrul societății GAMA SRL, pentru o activitate economică mai
ecologică, competitivă, durabilă și pentru îmbunătățirea calității mediului.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Utilizarea energiei verzi în activitatea de producție a societății
  2. Reducerea consumului de energie primară electrică și termică
  3. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
    Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
  4. Atingerea obiectivelor și indicatorilor proiectului
  5. O companie mai eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor,
    ecologică și competitivă prin:
  • Instalarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură
  • Scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu minim 50%
  • Reducerea consumului de energie din SEN cu minim 50%
    Durata de implementare a proiectului: 27.04.2023 – 31.12.2023

U Cluj – Sepsi în finala Cupei României de la Sibiu

Universitatea Cluj s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), pe Cluj Arena, în a doua semifinală a competiţiei. În finala programată în data de 24 mai, pe Stadionul Municipal din Sibiu, Universitatea Cluj o va înfrunta pe deţinătoarea trofeului, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a dispus de CFR Cluj cu scorul de 3-0 (2-0), în prima semifinală. Diferenţa în partida de la Cluj a fost făcută de golul marcat de Dan Nistor (41 – penalty), după un fault comis de Desley Ubbink la Martin Remacle, certificat de arbitrajul video. UTA reuşise să marcheze în min. 15, prin Virgiliu Postolachi, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru un fault comis de atacantul moldovean asupra lui Andrei Miron. Meciul a consemnat debutul lui Mircea Rednic ca antrenor al echipei UTA. Lovitura de start a fost dată de Simion Moguţ, portarul care a apărat poarta Universităţii în finala de Cupa României câştigată de clujeni în 1965. ‘U” va juca a cincea sa finală în Cupa României, după ce a cucerit trofeul în 1965 şi a ratat şansele din 1934, 1942, 1949 şi 2015. Sepsi Sf. Gheorghe este deţinătoarea trofeului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Şi liliecii sunt ghidaţi în zona autostrăzii Sibiu – Boiţa. O lucrare „perfectă” făcută de austriecii de la Porr Construct, caz unic în România post-decembristă

Reprezentanţii firmei austriece Porr Construct au declarat, astăzi, la Prefectură, că nu au fost afectaţi de pandemia de coronavirus şi, apoi, de războiul din Ucraina, care au dus la explozia preţurilor la materialele de construcţii, deoarece organizarea şantierului tronsonului de autostradă Sibiu – Boiţa, deschis circulaţiei rutiere în decembrie 2022, s-a făcut din timp.

Totodată, în paralele cu proiectarea tronsonului, firma austriacă îşi achiziţiona materialele pentru construcţia tronsonului de autostradă, astfel că criza economică care a urmat a avut un impact mai mic asupra costurilor investiţiei şi asupra situaţiei economice a firmei. De altfel, constructorul austriac s-a încadrat în suma care a fost impusă prin licitaţia oprganizată. Finalizarea lucrărilor la lotul 1 al autostrăzii Sibi – Piteşti, în speţă tronsonul Sibiu – Boiţa, cu aproape 5 luni înainte de termenul final, este o adevărată lecţie pentru ceilalţi constructori care au câştigat licitaţii în România, un exemplu aproape unic atunci când vine vorba despre respectarea termenelor construirii tronsoanelor de autostradă. Tronsonul Sibiu – Boiţa poate fi considerat, fără a se exagera, o „lucrare perfectă”, în condiţiile în care Primăria Boiţa, Prefectura, Consiliu Judeţean şi celelalte instituţii publice au avut o colaborare foarte bună cu constructorul austriac. Mai mult, recepţia lucrării din partea CNAIR s-a făcut fără nicio obiecţie sau problemă adusă constructorului. În plus, constructorul austriac a dat 10 ani garanţie pentru lucrări. Potrivit Porr Construct, în medie, 500 de angajaţi au lucrat pentru finalizarea tronsonului la timp. Austriecii şi-au propus să respecte termenul şi pentru tronsonul 4 al autostrăzii Sibiu – Piteşti, adjudecat în urma licitaţiei.

Ghidarea liliecilor s-a finalizat

Tronsonul de autostradă Sibiu – Boiţa a fost deschis circulaţiei rutiere în decembrie 2022, însă până în aprilie 2023, termenul final al investiţiei, au mai trebuit finalizate o serie de lucrări adiacente părţii carosabile. Astfel, în aceste zile, au fost terminate lucrările la Centrul de Întreţinere şi Coordonare de la Boiţa, dar şi lucrările de realizare de plantaţii şi aliniamente pentru ghidarea liliecilor. Plantarea copacilor, stânga – dreapta şi care formează coridoare, pentru ghidarea liliecilor s-a realizat conform avizului de mediu eliberat. După finalizarea lucrărilor rămase, în 27 aprilie, a fost convocată Recepţia la Terminarea Lucrărilor, care practic, închide investiţia. În altă ordine de idei, pentru o şi mai mare siguranţă rutieră şi pentru prevenirea evenimentelor nedorite, s-a luat decizia din partea CNAIR de a monta plase de siguranţă în punctele sensibile ale tronsonului, însă acestea nu fac parte din contractul adjudecat de Porr Construct, urmând ca, ulterior, să se facă această investiţie din bugetul instituţiei. Trebuie spus că circulaţia pe tronsonul Sibiu – Boiţa a fost deschisă în decembrie 2022 numai după ce s-a făcut un audit de siguranţă rutieră.

La rândul său, prefectul Mircea Creţu a declarat că instituţia a depus toate eforturile pentru ca birocraţia să nu împiedice termenele investiţiei, un ajutor decisiv venit din partea Instituției Prefectului Sibiu fiind cel pentru rezolvarea problemelor legate de terenul forestier care urma să fie străbătut de autostradă. De asemenea, exprorierile de teren au fost realizate în graficul preconizat.

Consultanţa a dat raportul

Reprezentanţii firmelor de consultanţă, în speţă Asocierea TPF Inginerie SRL – Septembrie Consulting SRL, spun că lucrurile au mers fără vreun impediment important. Astfel, pe tronsonul Sibiu – Boiţa s-a construit 13,170 km, 3 viaducte şi 4 poduri, 21 de pasaje inferioare şi un pasaj superior, 21 podeţe pe autostradă şi 6 podeţe la noduri rutiere, două spaţii de servicii la km 8, două noduri rutiere şi un centru de întreţinere şi coordonare. Lotul din judeţul Sibiu este primul tronson inaugurat din autostrada Sibiu – Piteşti, cea mai aşteptată autostradă din România, de după Revoluţie. Bucata de autostradă a fost construită de austriecii de la Porr Construct, care au reuşit să predea tronsonul cu 5 luni înainte de termenul limită, care este martie 2023. Au fost primii kilometri de autostradă finalizaţi în 2022 în ţara noastră. Un lucru special este faptul că tronsonul de autostradă este dotat cu senzor de polei, câte unul pe fiecare sens, la intrarea pe viaduct. Acesta va trimite informații la centrul de control și de aici aceasta va apărea pe panourile informative de pe autostradă pentru a atenționa asupra pericolului și a reducerii vitezei. Totodată, lotul de autostradă cuprinde viaductul Tălmăcel, considerat una din cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din țară. Lucrarea are o lungime de 650 de metri și o înălțime a picioarelor de până la 30 de metri. Podul este casetat și executat în consolă. Primul lot al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești permite șoferilor să conducă pe 188 de kilometri de autostradă fără întrerupere de la Boița (județul Sibiu), până la Holdea (județul Hunedoara). Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în aprilie 2019, pentru 612.647.863,28 lei. La Boița, Autostrada se conectează cu DN 7 Valea Oltului printr-un sens giratoriu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibiancă de 80 de ani, dispărută de acasă. Soțul a alertat poliția/UPDATE: Femeia a fost găsită

0

UPDATE: Femeia a fost găsita în zona stației CFR Sibiu. Nu a fost victima niciunei infracțiuni și a fost preluată de către membrii familiei.

Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 80 ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.

Vineri, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, soția sa, Câmpean Ivona, în vârstă de 80 de ani, a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Femeia are 1,50 metri înălțime, aproximativ 60-65 de kilograme, păr grizonat, tuns scurt, ochi căprui. În momentul plecării, femeia purta o bluză cu mânecă lungă, de culoare roșie, pantaloni sport de culoare galben muștar, încălțăminte sport multicoloră. Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre femeie sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Circulație pe ambele sensuri pe Valea Oltului, la Boița, în minivacanța de 1 mai

În minivacanța de 1 mai, de vineri până marți, pe Valea Oltului, în zona lucrărilor de la Boița, se va circula pe ambele sensuri

De vineri după amiază, începând cu ora 17:30 se circulă pe ambele sensuri la Boița, pe Drumul Național 7, dar rămân în vigoare restricțiile de viteză din zona șantierului. Lucrările se vor relua marți dimineața.

„Astăzi, 28 aprilie, în urma verificării din teren a condițiilor de circulație pe DN7, sectorul de drum în lucru de la poziția kilometrică 246+700m la 246+900m, s-a stabilit ca sunt îndeplinite condițiile de circulație simultană pe ambele direcții de mers în perioada 29 aprilie-1 mai, în condițiile păstrării unei limite maxime de viteză de 30 de km/h.

Sensurile de mers sunt delimitate cu balize direcționale, iar diferența de nivel este semnalizată prin parapet de beton de tip “new jersey”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Nu „vedem” prea curând Schengen? Ce a spus ministrul de externe din Austria

Austria îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o „scădere susţinută” a numărului solicitanţilor de azil, a declarat ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg într-un interviu preluat de Politico.

„Ceea ce este important pentru noi, ca să fiu cât se poate de sincer, este ca numărul (migranţilor) să coboare şi să fie o scădere susţinută”, a precizat ministrul Schallenberg,

El a descris veto-ul austriac drept un „semnal de avertizare” către Bruxelles, ce „trebuie să înţeleagă că, atunci când avem peste 100.000 de cereri de azil în 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să meargă mai departe”.

Şeful diplomaţiei austriece a refuzat să dea un orizont de timp pentru o ridicare a acestui veto, dar a apreciat că, în condiţiile în care sosirile migranţilor ilegali continuă să crească, ieşirea din acest impas nu se întrevede pe termen scurt.

El a mai spus că guvernul de la Viena este încurajat de „planul de acţiune” al UE pentru consolidarea controalelor la graniţe şi accelerarea procedurilor de azil, însă este nevoie de mai multe progrese. „Ca ţară situată în inima Europei, Austria este o mare beneficiară a spaţiului Schengen şi dorim ca el să funcţioneze”, a subliniat ministrul austriac. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dragostea pentru animale face alergarea o plăcere pentru Maria Cismaru

Maratonul Internațional Sibiu este cel mai mare eveniment de alergare pentru strângerea de fonduri destinate proiectelor din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu. An de an, începând din 2012, reunește la start sute de persoane, ce aleargă pentru a susține una dintre cauzele înscrise.

Maria Cismaru aleargă și face fundraising de mulți ani, de la începutul evenimentului. A alergat inclusiv în perioada în care era însărcinată. Participă pentru campania Animal Life de sterilizări gratuite de câini și pisici. Obiectivul campaniei este sterilizarea gratuită, în județul Sibiu, a unui număr de minim 300 de animale. Potrivit inițiatorilor, astfel se pot preveni mii de cazuri de abandon, accidente și suferință. Am întrebat-o pe Maria Cismaru mai multe despre cum este să alergi pentru cauza în care crezi.

”Este un proiect care ajută la soluționarea unei probleme a comunității, problema animalelor fără stăpân…” – Maria Cismaru

Spune-ne ceva despre tine și proiectul pentru care alergi. Am înțeles că ești una dintre ”veteranele” alergării la acest eveniment. De când faci lucrul acesta?

Despre mine nu îmi place sa vorbesc prea mult, prefer ca ceea ce fac și felul meu de-a fi să vorbească despre mine. Despre proiectul pentru care alerg ar fi în schimb atât de multe de spus. În primul rand vreau sa subliniez ca nu este un proiect care să se adreseze doar iubitorilor de animale, este un proiect care ajută la soluționarea unei probleme a comunității, problema animalelor fără stăpân, fie că le iubim sau nu.

Maria Cismaru. Foto arhiva personală

Sterilizarea este singura soluție viabilă pe termen lung pentru stoparea abandonului și oprirea unui lung șir de suferințe pentru animalele nimănui. Trebuie să fim conștienți că animalele de pe stradă nu răsar din pământ, ele provin tot din gospodăriile oamenilor, care din diverse motive aleg să nu își sterilizeze animalele ci să se debaraseze de ele abandonând-le.

Atunci când sterilizarea este oferită gratuit, cred că nu mai există nicio scuză pentru a nu îți steriliza cățelul sau pisica. Doar anul trecut, prin intermediul Animal Life, s-au sterilizat 2175 de animale. Campaniile de sterilizări sunt organizate constant din 2016. Miile de animale sterilizate nu vor mai aduce pe lume zeci de mii de pui nedoriți. Cred ca nu doar pentru mine asta înseamnă ceva!

Am alergat la fiecare ediție a Maratonului Internațional Sibiu, de fiecare dată cu aceeași bucurie și nerăbdare să mă încarc cu energia nemaipomenită a acestui eveniment.

Chiar dacă primele antrenamente au fost chinuitoare, Maria Cismaru a perseverat, de dragul animalelor

Mereu pentru aceeași cauză?

La prima ediție am alergat pentru proiectul SMURD, iar de la a doua ediție până în prezent pentru proiectele Animal Life.

-De ce alergi? Pentru plăcerea de a alerga sau pentru că vrei să ajuți și acesta este modul în care poți contribui cu ceva? Cât este de greu sau de ușor să alergi cei 5 km?

Încă de la început am alergat pentru a ajuta, la primele antrenamente a fost mai mult chin decat plăcere. Dar gândul că alergând pot să ajut atât de mult a făcut ca și alergarea să devină o plăcere. Cred că 5 km, în limita de timp de o oră, oferă oricui posibilitatea de a alerga pentru cauza dragă lui. De la 2 km alergați cu greu la primul antrenament am ajuns să particip și să duc la bun sfârșit și semimaratonul. Cu motivația potrivită cred că 5 km sunt un efort mic pentru realizări mari.

Maria Cismaru participă în fiecare an la Maratonul Internațional de la Sibiu

De ce ai ales cauza respectivă? Ce reprezintă pentru tine?

Toate cauzele sunt speciale, toate atât de importante pentru nevoi ale comunității. Dar pentru că întotdeauna am fost sensibilă la suferința animalelor, am ales să alerg pentru proiectele Animal Life. Vreau să îmi aduc aportul în schimbarea situației animalelor fără stăpân. Participarea la Maratonul Internațional Sibiu este una din modalitățile prin care pot sa fac asta.

În afară de Maratonul Internațional, faci și altceva pentru a susține proiectul pentru care alergi?

După câteva participări la maraton am devenit și voluntar al Animal Life, iar asta m-a făcut sa îmi dau seama și mai mult câtă nevoie de ajutor există. Timpul petrecut cu cățeii din adăpost, participarea ca voluntar la campaniile de sterilizare sunt o parte din modul meu de a mă implica.

Cum te pregătești pentru cursă? Din punct de vedere sportiv, fizic și mental, dar și ca fundraiser. Există o strategie pe care o aplici pentru a fi vizibilă cauza pe care o susții și pentru a încuraja oamenii să te susțină?

În limita timpului disponibil, încerc să mă antrenez, ce-i drept nu mai reușesc atât de mult ca în trecut, fiind proaspătă mamică. Pentru a strânge cât mai multe fonduri mă folosesc de postări pe Facebook. Întotdeauna am trimis mesaje prietenilor pentru a face cunoscut proiectul pentru care alerg și participarea mea la Maratonul Internațional Sibiu. Cred că deja toată lumea știe ca nu ratez nicio participare.

Foto arhiva personală

Top fundraiseri 29 aprilie

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Folclor la superlativ la Festivalul Concurs „Lucreția Ciobanu”. Două zile de vis pentru sibieni

1.000 de spectatori au fost alături de cei peste 200 de artiști pe parcursul Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu”, desfășurat în 26 și 27 aprilie 2023, la Sibiu.

Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu și CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

15 tineri interpreți, reprezentanți ai marilor zone etnografice ale țării, au urcat pe scena festivalului, încercând să dovedească, prin repertoriul ales și calitățile interpretative, că pot merge pe drumul cântecului popular românesc.

Prestațiilor lor artistice au fost apreciate de juriul de specialitate format din: prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română – președintele juriului; prof. univ. dr. Ilie Moise – etnolog, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio – Umane din Sibiu al Academiei Române; Carmen Popovici Dumbravă – profesor de canto la Școala Populară de Arte din Timișoara și interpretă de muzică populară; Ionuț Fulea – interpret de muzică populară, Președintele Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor muzical din România; dr. Cristian Obrejan – dirijor, orchestrator și colaborator al Orchestrei „Cindrelul-Junii Sibiului”; Ioana Ștefan – interpretă de muzică populară, câștigătoarea trofeului ediției a V-a a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu” și dr. Silvia Macrea, director festival.

În deschiderea Galei, Elise Stan a subliniat nivelul artistic și interpretativ foarte ridicat al concurenților. Premiile acordate în cadrul ediției 2023 sunt următoarele: Trofeul Festivalului – Dorinel Gavriluț din Timiș, Premiul I – Luiza Elena Turcu din Dolj, Premiul II – Nicoleta Crisante din Olt, Premiul III – Ștefan Țîrdea din Neamț, Premiul de popularitate – Bianca – Andreea Crețu din Sibiu, Premiile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu: Natalia- Maria Rusu din Alba, Valentin Vădrariu din Timiș, Premiul UAIFMR: Daniela – Cristina Todor din Alba, Premii Speciale: Andrada Betej din Gorj, Silviu Ionuț Avram din Bistrița – Năsăud, Diana Izabela Marin din Mureș, Andreea Dinu din Olt, Ana Maria Deaconu din Olt, Larisa Daniela Cârlugea din Gorj, Elena Geanina David din Olt.

În completarea Concursului tinerilor interpreți și a Galei laureaților, conceptul festivalului a valorificat spectacole speciale oferite publicului în cele două seri. Astfel, ansamblurile „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, interpreți consacrați și foști laureați ai festivalului s-au întâlnit în șezătoare, în 26 aprilie. „Junii Sibiului” și invitați de marcă au încins petrecerea în data de 27 aprilie, propunând spectatorilor din sală și celor din mediul online o călătorie muzical-coregrafică prin marile zone etnofolclorice ale țării.

Și pentru că Lucreția Ciobanu nu putea „lipsi” de la un festival care îi poartă numele, ea a fost prezentă prin imaginile din arhivă, care au înfățișat-o în emisiuni folclorice, la înregistrări sau pe scena Festivalului „Cântecele Munților” din Sibiu. Apoi, cu emoție i-au interpretat cântecele tinerii concurenți și soliști consacrați.

Artiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” au pregătit un tablou muzical-coregrafic in memoriam Lucreția Ciobanu, în concepția Silviei Macrea, și, în premieră, o piesă instrumentală orchestrată de maestrul Cristian Obrejan, care a pus în valoare cântece celebre din repertoriul Doamnei Munților.

În ambele seri, spectacolele au fost prezentate de Traian Stoiță, iar acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” – dirijori Gabriel Popescu și Cristian Obrejan.

„După zile intense de muncă și pregătiri, cred am reușit să impunem ediția a VI-a a Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu” ca un eveniment de înaltă ținută artistică, după modelul pe care doamna Lucreția Ciobanu l-a consacrat în folclor.

Nu puteam realiza acest lucru fără sprijinul Consiliului Județean Sibiu, care finanțează activitatea instituției, fără suportul partenerilor noștri Cricova și Scandia Food, fără contribuția artiștilor valoroși care au urcat pe scena festivalului și fără aportul spectatorilor noștri, care ne sunt mereu alături.

Le mulțumim tuturor pentru că sunt parte din frumoasa poveste a cântecelor și dansurilor populare, a tradițiilor românești, transmise din generație în generație”, a declarat Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și directorul festivalului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Policlinica Sibiu, închisă de 1 mai. Programul din weekend-ul prelungit

Reprezentanții Spitalului Județean au anunțat programul din weekend-ul prelungit din Policlinică și din cadrul secțiilor spitalului.

Spitalul Clinic Județean Sibiu a anunțat în ziua de 1 mai (zi liberă națională), va fi închis Ambulatoriului de Specialitate (Policlinica). Activitatea se va relua de marți, 2 mai, după programul normal.

De asemenea, Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu funcționează non-stop.

În cadrul secțiilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu luni, 1 mai, este asigurat serviciul de gardă, iar programul normal va fi reluat începând de marți, 2 mai.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Din această seară începe dezinsecția împotriva căpușelor în Sibiu

Primăria Sibiu anunță că de astăzi, 28 aprilie, se vor desfășura acțiuni de dezinsecție în zonele verzi.

Administrația locală transmite că după mai multe zile de ploaie, prognoza meteo este favorabilă pentru astăzi, vineri, 28 aprilie, iar firma DD CHIM SRL, contractată de Serviciul Salubrizare și Protecția Mediului, va desfășura în această seară și pe parcursul nopții acțiuni de dezinsecție în zonele verzi, urmând să continue cu suprafețele rămase după data de 2 mai.

Substanțele se vor împrăștia în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul Municipal și Grădina Zoologică.

Chiar dacă insecticidul utilizat, Deltatim Plus, este avizat de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News