Acasă Blog Pagina 2066

Urmează Târgul Olarilor, în Piața Mare

Târgul Olarilor este cel mai longeviv eveniment cultural al orașului și aduce meșteri olari din întreaga țară.

În 2 și 3 septembrie 2023, în Piața Mare, meșterii olari ne invită să fim parte din povestea olăritului, prin demonstrațiile și atelierele practice.

Primul weekend din septembrie e dedicat Târgului Olarilor: a 57-a ediție a manifestării se desfășoară în 2 și 3 septembrie 2023, între orele 8.00 – 22.00, în Piața Mare.

Astfel, Sibiul va deveni centrul olăritului din România prin expoziția cu vânzare de obiecte decorative şi utilitare, precum oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, clopoţei, vaze şi cahle, și prin atelierele de creație în cadrul cărora cei mai mici vizitatori pot picta figurine din lut, iar tinerii și părinții își pot încerca îndemânarea la roata olarului. Mai mult, meșterii vor oferi demonstrații de măiestrie, transformând lutul în oale și ulcele.

Târgul Olarilor e un eveniment extrem de atractiv pentru toate categoriile de vârstă ale publicului, prin urmare localnici și turiști deopotrivă sunt așteptați în Piaţa Mare din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Natura

Scria Pr. Arsenie, cu multă înțelepciune: „Iisus vrea ca fapta bună să izvorască natural, dintr-o natură bună, într-un chip dezinteresat, cum crește bobul de grâu și cum izvorăște apa din stânci” (Cuvinte vii, p. 310). Cu această natură „bună foarte” ne-a creat Dumnezeu.

Căderea în păcat, însă, a stricat natura noastră. Imaginea naturii originare, bune, doar copiii o mai au. De aceea Iisus a spus că, dacă nu vom fi ca și copiii, nu vom putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. În acest sens, și Nicolae Iorga spunea: „Copiii învață bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni”.

În pilda din Evanghelia de azi, Hristos ne vorbește despre un oarecare datornic la un împărat, care a cerut să fie iertat. Și a fost iertat. La rândul lui, acest datornic a cerut celui care s-a împrumutat de la el, plata obligațiilor. Nici acesta nu avea cu ce, și a cerut iertare. Dar, spre revolta celorlalți, datornicul viclean nu și-a iertat propriul datornic.

Iată un exemplu de natură umană degradată de păcat. De om care s-a bucurat de bunătatea împăratului, dar care nu a vrut să fie bun. Aflând de această nedreptate, împăratul își revizuiește poziția: sluga vicleană nu mai e iertată, ci e aruncată în temniță.

Astfel, ce constatăm? Constatăm că împăratul era un om bun. Dar bunătatea are și ea o limită: ea încetează atunci când se agravează răul naturii umane. Împăratul era iertător. Dar și iertarea are o limită: ea încetează atunci când se continuă nedreptatea din natura umană.

Omul cu o natură bună, nu iubește răul, nici nedreptatea. Numai o natură deformată ne poate duce la limita bunătății și a iertării lui Dumnezeu. Iar limita vine odată cu „socoteala”, adică cu judecata.

Pentru aceasta, Hristos ne cheamă să ne întoarcem la natura umană cea bună, de la început. Atât cât putem, pentru că bun cu adevărat este numai Dumnezeu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Școala de șoferi ABC premiază elitele învățământului sibian. Şoferi de nota 10

Școala de șoferi ABC Sibiu duce mai departe, an de an, tradiția unui proiect ambițios, dedicat performanței.

Cei mai buni elevi ai Sibiului, adolescenții de 10 care se apropie sau au împlinit vârsta majoratului, sunt răsplătiți cu premii consistente, constând în școlarizări auto GRATUITE. Este cea de-a VI-a ediție a campaniei „Sprijinim învățământul sibian” pe care Școala de Șoferi ABC o desfășoară spre bucuria elevilor, a profesorilor și a părințiilor.

Premiem elitele și, totodată, premiem excelența!

Nelu Rogoz

Nelu Rogoz – asociat Școala de Șoferi ABC

La fel ca și voi, am muncit și am investit în viitor, fapt pentru care am crescut și am ajuns Numărul 1

„Cu toate că anul acesta școlar a fost diferit de alți ani, cu toate că ați întâmpinat situații și evenimente care fac parte din aceste vremuri, noi, Şcoala de Șoferi ABC Sibiu, suntem și am rămas la fel. Premiem elitele și, totodată, premiem excelența! Cum întodeauna noi am sprijinit și o să sprijinim învățământul sibian, aceasta fiind campania demarată și inițiata de către Şcoala de Șoferi ABC Sibiu acum 6 ani, când a luat naștere și Şcoala ABC – o altfel de școală de șoferi. La fel ca și voi, am muncit și am investit în viitor, fapt pentru care am crescut și am ajuns Numărul 1. Asta vă dorim și vouă să fiți și să rămâneți: Numărul 1 în tot ceea ce faceți! Dar să nu uitați niciodată că fără efort și muncă, nu există recompensă! Suntem mândri că vă avem alături și suntem mândri că putem premia excelența! Școala de Șoferi ABC Sibiu vă mulțumește și se înclină în fața voastră, tinere elite și oameni de viitor ai unei noi frumoase generații! Vă aplaudăm de 10 ori, așa cum merită orice elev de nota 10! Încă o dată felicitări și nu uitați că, așa cum la școală ați început cu ABCEDARUL, la condus veți începe cu ABC-ul de la Școala de Șoferi ABC Sibiu. Felicitări și să nu uitați niciodată că suntem alături de voi!”, a fost cuvântul de întâmpinare și felicitare al lui Nelu Rogoz, managerul Școlii de Șoferi ABC Sibiu, adresat premianților din acest an. „Prin aceste premii stimulăm liceenii să acorde o mai mare atenție și implicare studiului, și implicit pregătirii profesionale pentru viață”, a mai adăugat Nelu Rogoz, cu ocazia galei de premiere, care a avut loc joi, 10 iunie, la sediul societății.

Ei sunt viitorii șoferi de nota 10

Premiile, oferite în cadrul acestei ediții a campaniei „Sprijinim învățământul sibian” de către Școala de Șoferi ABC Sibiu, constând în școlarizare gratuită în vederea obținerii carnetului de conducere categoria B, au mers către: Stoinea Dragoș Cristian Ionuț, Marin Matei-Ioan, Mihăilă Maria-Alessia (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), Cautnic Daniel, Minea Ana Maria Janine, Marin Anastasia Ioana (Colegiul Brukenthal), Bogdan Karina Elena, Crișan Gabriela Teodora, Dincă Teodora, Ancuța Bogdan Dumitru (Colegiul Național „Octavian Goga”), Ciochia Nicoleta-Ștefania, Neagoe Andreea, Jugaru Alexandra-Ioana (Colegiul Economic „George Barițiu”), Bodi Bianca, Odangiu Andreea, Tomuță Georgiana, Greavu Ana (Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”), Oprea Nectaria, Radu Alessandra Maria, Mândrean Ioan Alexandru (Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”).

Asociați Școala de Șoferi ABC

Cei care doresc să fie șoferi de nota 10, se pot înscrie la Școala de șoferi ABC, str. Râului, numărul 33 (în incinta clădirii Flaro, de pe malul Cibinului), la etajul 2.

Mai multe informații puteți găsi la telefon 0725722701, 0725722737, 0369427496.

„Învață să conduci de la profesioniști – Școala de șoferi ABC Sibiu!”

Family ART sau povestea unei expoziţii de familie

Pe tot parcursul lunii august, galeria NAC Sibiu găzduieşte o expoziţie de pictură şi grafică inedită pentru publicul sibian, intitulată Family Art. Un eveniment cultural deosebit ce marchează o expoziție de familie, care ne-ar putea duce cu gândul la ceva unitar.

Expoziție. Foto: Family Art

“Ceea ce am realizat noi, familia Coman Sipeanu: Marius, Olimpia și fiica noastră mai mare – Oana Sedonja, fostă până nu demult Coman-Sipeanu, este mai degrabă o întâlnire de familie, dincolo de granițele casei, pe o simeză neconvențională precum aceasta pe care Galeria NAC, prin sufletul ei – artistul și scriitorul Niu Herișanu, o pune generos și dezinteresat la dispoziția artiștilor. Și, precum simeza neconvențională, expoziția este, și ea, una neconvențională. De ce? Din cel puțin 4 motive: nu se bazează pe o temă sau pe un mesaj unic. Fiecare artist își are ideile, căutările și subiectele proprii. Suntem artiști de vârste diferite – părinții – la vârsta maturității artistice, la care experiența ar trebui să-și spună cuvântul, iar fiica noastră, la început de drum, cu căutările inerente.

Fiecare dintre noi vine la întâlnirea prilejuită de expoziţie cu temperamentul său uman și artistic foarte diferit: la Marius domină vigoarea, diversitatea și dezinvoltura abordărilor; lucrările Olimpiei – se caracterizează prin încercarea de a pătrunde în esența și spiritul lucrurilor, în ceea simbolizează ele; Oana încearcă să descopere din punct de vedere artistic lumea, prevalându-se de sensibilitatea și rafinamentul care o caracterizează. Practic, cei trei artiști abordează – genuri diferite, tehnici diferite, maniere diferite”, afirmă Olimpia Coman Sipeanu, într-un fel purtătorul de cuvânt al familiei.

”Familia” extinsă Family Art. Foto: Family Art

O familie cu preocupări comune

Marius Coma Sipeanu este artist plastic – pictor, grafician -, expert în restaurare pictură și lemn policrom. Ca artist plastic se remarcă de ani buni în peisajul artistic sibian.  Este beneficiarul unei pregătiri artistice solide, pe care și-a perfecționat-o continuu prin studiu și muncă susținută.

A deschis numeroase expoziții personale la Galeria de Artă, Muzeul ASTRA sau Biblioteca ASTRA și în alte localități precum Blaj sau Mediaș. A fost și este în continuare prezent cu lucrări de pictură și grafică în expozițiile de grup și în saloanele anuale ale Filialei a UAP, Sibiu, precum și în multe alte expoziții organizate în țară și peste hotare (Franța, Italia). De asemenea, participă la numeroase tabere de pictură în țară. Printre activităţile artistice complementare se înscriu pictură icoane pe lemn şi pe sticlă, pictură și sculptură miniaturală (os, fildeș, lemn), decoraţii interioare, restaurare pictură și lemn policrom, mobilier stil şi etnografic. În pictură și grafică temele sale predilecte sunt – peisajul sibian și nudul, în special cel  feminin – de altfel, prezente și în această expoziție.

Peisaj: Pregnanta sugestie de burg medieval cu siluete de arhitectură gotică, precum şi figurile ireale, caracterizate prin alungirea obsesivă sau dematerializarea lor sunt principalele motive– şi nu am greşi numindu-le chiar leit-motive – ale picturii lui Marius Coman-Sipeanu.

Artistul desenează cu dezinvoltură, fără a imita formele din natură, ci prinzând caracterul acestora şi potenţându-le expresia. Când tonică şi luminoasă, când melancolică ori diafană, culoarea este cea care creează atmosfera în tablourile sale, devenind oglinda unor stări sufleteşti infinit de nuanţate. Alături de culoare, linia fin modulată, tuşele energice, valoraţia diferită a suprafeţelor, precum şi jocul diverselor texturi participă la închegarea unui limbaj plastic expresiv.

Artistul lucrează într-o tehnică mixtă personală – care îmbină cernelurile tipografice cu culorile de ulei și tehnica sgraffito. În toate aceste căutări în domeniul tehnicilor de pictură și grafică, cu siguranță, își spune cuvântul profesia de restaurator pe care o practică cu pasiune de mai bine de trei decenii.

Olimpia Coman-Sipeanu este beneficiară a unei pregătiri artistice complexe – ca absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj-Napoca – specializarea Teoria Artei și a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București – specializarea Muzeologie precum și a unei pregătiri în domeniul restaurării- prin cursuri post universitare de restaurare pictură de icoane la București (1984-1989) și bursă la Liège, Belgia (1995). A lucrat ca expert restaurator la Muzeul ASTRA timp de aproape un sfert de veac, precum și ca cercetător al fenomenul icoanei pe sticlă românești.

În calitate de expert în restaurare pictură și ca expert în bunuri de patrimoniu – artă veche românească a lucrat la Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.

Este autoare a volumului „Icoane pe sticlă din colecția Muzeului ASTRA Sibiu”, Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2010.

Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură, calitate în care a organizat numeroase expoziții personale la Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Alba Iulia, Câlnic, iar în octombrie va organiza la Galeria de Artă din Sibiu o expoziție retrospectivă. Desfășoară o bogată activitate expozițională participând începând din 1976 și până azi la numeroase Saloane județene, interjudețene și naționale.

Expune câteva dintre cele mai recente lucrări ce se constituie într-un mic popas al călătoriei sale artistice. “Am pornit cândva de la frumusețea simplă a ierburilor, spicelor și arborilor, încercând să pătrund în semnificațiile spirituale complexe ale acestora. Mă întorc acum la ceste motive, iar întoarcerea aceasta este o minunată ocazie de a celebra frumusețea lumii și a vieții – miracolul care ne înconjoară”, susţine artista.

Foto: Family Art

Oana-Alexandra Sedonja duce tradiţia familiei mai departe

Deși s-a orientat spre o pregătire în filologie, specializarea Germană-Engleză și a Facultății și a Masterului de Restaurare-Conservare – Oana se află la început de drum în artă. Născută și crescută într-o familie de artiști – și cum sângele apă nu se face – de câțiva ani încoace, Oana simte nevoia imperioasă de a se exprima prin culoare și formă. „Ceea ce poate ar fi făcut la vârsta studiilor sub imboldul familiei – lucru pe care, de altfel, am evitat sa-l facem cu amândouă fiicele noastre, adică să le presăm să-și facă din artă o profesie doar pentru a continua tradiția familiei, Oana face acum din proprie inițiativă și dorință – iar acesta este cel mai îmbucurător lucru pentru noi ca părinți și artiști”, spune purtătorul de cuvânt al familiei.

În calitate de membru afiliat al Filialei UAP Sibiu, ea are deja o activitate expoziţională începută în perioada studenției și continuând cu participări la Saloanele UAP Sibiu, Saloane și Bienale Naționale de Artă Vizuală, la care expune atât fotografie cât și pictură.

În dorința de a progresa ca pictoriță, a ales pentru început acuarela, iar acum se află în  faza în care vrea să-i cunoască atât posibilitățile cât și limitele, pentru ca apoi să abordeze și alte tehnici de pictură.

Tematica ei preferată este natura, în egală măsură în  variantă vegetală sau animală. Lucrările ei sunt asemenea unor „mirări”, căci Oana pare că „se miră” în fața pădurii, a norilor de furtună, a diverselor vietăți, fie ele reale, precum scoicile, fie fantastice, întrupate din poveștile cu dragoni ale copilăriei. Cunosc adulți care și-au a păstrat una sau câteva jucării din anii copilăriei. Oana nu a păstrat decât cărțile cu povești și ilustrații cu care a crescut și pentru  care are un adevărat cult.

Cu sensibilitatea și rafinamentul care o caracterizează, cu curiozitatea și blândețea sa, ea încearcă și reușește să ne atragă în lumea ei – o lume frumoasă, colorată, curată, optimistă – împărtășind cu noi propriile sale descoperiri – mirări. Fie că apelează la contraste sau armonii cromatice, acuarelele ei se remarcă prin spontaneitate, acuratețe și eleganță.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bazar caritabil pentru Hospice-ul de copii Carl Wolff din Sibiu

Sub motto-ul “Și Îngerii au nevoie de OMUL lor”, în 26 August 2023 va avea loc în Sibiu, a doua ediție a bazarului caritabil organizat pentru strângerea de fonduri pentru Hospice-ul de copii din cadrul Asociatiei Carl Wolff din Sibiu.

Bazarul se va organiza în curtea Școlii de Educație Incluzivă Nr.2 Sibiu, de pe str. Andrei Șaguna, Nr.2, lângă Biblioteca Astra (intrare din Parcul Astra). Vizitatorii vor putea achiziționa lucruri noi sau folosite, cum ar fi : hainuțe și încălțăminte de copii, cărți, jocuri, jucării, bijuterii handmade noi, decorațiuni de casă. Încasările vor fi donate integral Hospice-ului de copii.

Cine dorește să doneze articole ce pot fi vândute la bazar, poate suna la nr de telefon 0730.188896.

Biciclist lovit de către un autoturism pe strada Maramureșului

Un conducător auto, bărbat, în vârstă de 48 de ani, a intrat în coliziune cu un biciclist în vârstă de 69 de ani, pe strada Maramureșului.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe Maramureșului.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că un conducător auto (bărbat, în vârstă de 48 de ani, sibian) a intrat în coliziune cu un biciclist (bărbat, în vârstă de 69 de ani, sibian). Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate biciclistului, potrivit Lucianei Lazăr, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral. Pacientul a fost transportat de urgență la UPU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Studenții și pasionații de sănătate sunt așteptați la Tabăra de Medicină și Bioetică

Între 25 august – 3 septembrie se va desfășura Tabăra de Medicină și Bioetică, o oportunitate inedită de a descoperi conexiunea dintre știință și credință.

Tabăra de Medicină și Bioetică invită studenții de la medicină și toate persoanele interesate de domeniul sănătății să afle și să învețe despre legătura dintre știință și credință.

Conferințe ținute de medici specialiști, workshop-uri și alte experiențe inedite sunt pregătite pentru toți cei care vor să se alăture.

Tabăra de Medicină și Bioetică va avea loc la Schitul Ioan Evanghelistul, în Găbud, județul Alba.

Programul taberei

Sâmbătă, 26 august – ora 14:00: Știința și credința din perspectiva actului terapeutic – cu Dr. Irinel Popescu

Duminică, 27 august – ora 14:00: Workshop de Urgențe Medicale – cu Dr. Marius Smărăndoiu

Luni, 28 august – ora 14:00: Metabolismul energetic și apărarea antioxidantă- particularități în cancer și sistemul nervos – cu Dr. Michael-Boogdan Mărginean

Marți, 29 august – ora 18:30: Workshop Electrocardiograma, o altă matematică – cu Dr. Ciprian Fișcă

Miercuri, 30 auugust – ora 14:00: Introducere în fiziologia sistemului endocrin – cu Dr. Ioana Natalia Miloș

Joi, 31 august – ora 14:00: O abordare colaborativă de cercetare în studiul detecției și clasificărilor tumorilor craniene utilizând tehnici Deep Learning Machine. Principii de bioetică medicală – cu Dr. Monica-Daniela Cotarcă

Vineri, 1 septembrie – ora 18:00: Paradigme actuale în raportarea la darul vieții-de la reproducerea umană asistată la moartea cerebrală – cu Alexandru și Oana Iftime

Sâmbătă, 2 septembrie – ora 14:00: Îngrijirea sănătății în lumea contemporană, între scientism și influențele New Age – cu Alexandru și Oana Iftime

Pentru mai multe detalii: 0720014355

Înscrieri tabără: http:/goo.by/slaJJ

Link eveniment: http://facebook.com/events/s/tabara-de-medicina-ssi-bioetică/235924249208875

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Septembrie…

…e pe noi. E adevărat că toamna se numără bobocii, precum zice proverbul, dar nu-i rău să arunci o privire prin ogradă şi între timp.

Să vezi năpădeală şi la piaţă! Mai pe şleau, la piaţa de voturi pentru 2024.  Neguţătoreală ca-n bazar, dar fără nicio ofertă!!! N-am auzit cât a fost vara de lungă nici o singură propoziţie de bun simţ din nici o gură de politician, cică responsabil de soarta ţării. Am văzut în schimb ditamai preşedintele primind onorul militar de Ziua Marinei ţinându-şi mămăiţa lui dragă de mânuţă. Dacă imaginea care circulă pe reţele spre hazul lumii e trucată, să mă ierte bunul Dumnezeu, dar de plauzibilă este plauzibilă. Am văzut şi un premier care când vorbeşte naţuinii la televizor zici că e un ventilator în priză rotind capul stânga-dreapta. Nu poate privi pe nimeni în ochi, pentru că ştie că toate promisiunile lui sunt fără acoperire  cu un PSD făcut fărâme de ambiţii individuale prosteşti. Restul partidelor nici nu sunt partide, ci găşti cocoţate la putere. Şi am mai văzut un personaj extrem de periculos şi viclean, un ministru de zice că ar fi al sănătăţii, dar din ce spune printre rânduri ai zice că e mai degrabă al morţii programate. Onctuos, împăciuitor, aidoma şarpelui biblic, ne oferă mărul otrăvit al strategiei naţionale de vaccinare cu zâmbetul pe buze. Şi câte şi mai câte la vârf. Dar să vezi ce-i la talpa ţării! Viitorul României ţopăind cu sutele de mii pe răcnetele şi bubuiturile tuturor descreieraţilor – aşa-zise vedete – la felurite festivaluri îndrăcite. Abia a doua zi dimineaţa se văd urmele şi rămăşiţele degradării umane. Te cruceşti. Şi toate sub oblăduirea oficialilor, care se vor moderni în cerşetoria lor după voturi. 

NIMENI nu are nici măcar O OFERTĂ pentru Ţară! Ăştia sunt bobocii noştri electorali, nişte paparude. Iată-i dezbrăcaţi de lustrul minciunii de geniul lui Mihai Eminescu: „Asta e nenorocirea acestor oameni şi nenorocirea tuturor demagogilor din lume. Promit ceea ce nimeni nu poate face. Ei uită că viaţa unui popor, afară de legile scrise, e supusă la legi fizice pe cari nu le poate clăti nimeni din loc, apoi la legi economice, a căror urmări nu se abat prin fraze, ci numai prin muncă; ei uită în fine că orice fenomen social e foarte complicat şi întreţesut c-o mulţime de amănunţimi cari trebuiesc studiate şi că înlăturarea răului nu atârnă numai de la bunăvoinţă, ci în cele mai multe cazuri de la adânca înţelegere a problemei.”

De altfel, toamna nici nu-i chiar aşa departe, căci zice tot înţelepciunea populară că după Schimbarea la Faţă a Domnului apele se răcesc, iar după Sântă Mărie cerul siniliu de vară pare că se înalţă şi-şi schimbă culoarea într-un albastru marin, mai adânc. Până atunci mai e un pic, precum ziceam, şi, putem număra liniştiţi. Ce-am făcut cu vara noastră? Ce-a făcut şi greierele din fabulă: dă-i cu scripca şi distracţia. Ba mai mult decât atât,  dă-i şi cu vrajba şi gâlceava, eterna telenovelă românească în regia lu’ tataie al minciunii, stăpânitorul celor patru puteri în stat şi al chelteului de „politici” de deasupra.

Genial, nu? Şi când te gândeşti că, deşi articolul lui Eminescu, din care face parte fragmentul acesta,  a apărut în „Timpul” în septembrie 1878, deci acum 145 de ani, e încă perfect valabil şi astăzi!

Lupii hămesiţi de ciolanul politic îşi schimbă mereu  părul, dar năravul ba!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Silvia Macrea sau cum să faci din tradiție îndeletnicire de viitor

Am rugat-o să își facă timp, colo, vreun sfert de oră, pentru a sporovăi nițel despre Junii, despre ce o motivează să zăbovească de aproape două decenii la cârma acestui ansamblu-simbol al Sibiului, despre bucurii, tristeți, oameni și locuri cu suflet fain și despre alte și alte cele.

Între grămăduță de trebi, telefoane și îndeletniciri administrative, s-a înfiripat o șezătoare îmbietoare, rostuită dincolo de vămuirea vremelniciei și, desigur, a celor câteva minute solicitate.

Foto: Junii Sibiului

De la Gura Râului, la sufletul Raiului tradițiilor populare

Junii Sibiului, un brand ”produs în Sibiu” și exportat în lung și în lat, peste șapte mări și șapte țări.  Cum vă simțiți în postura aceasta, de ”primă jună” a Sibiului?

Pentru mine, Junii înseamnă a doua casă. Eu m-am născut într-o familie în care jocul popular și tradiția românească erau parte din meniul principal al familiei. Adică ”se mânca” la aperitiv joc tradițional, la felul de bază, tradiție, și la desert, discuții despre costumul popular. Părinții mei au înființat acest ansamblu, mai precis tatăl meu, în 1944. Venind din Gura Râului, el își dorea să înființeze un ansamblu de jocuri populare aici, la Sibiu…

La rândul său, moștenea și el această descendență de tradiție și joc?…

Da. Bunica mea a fost o foarte bună dansatoare, cânta și foarte frumos și venea dintr-o familie cu șapte frați.

Deja era un ansamblu!

Bunica venea dintr-o familie foarte numeroasă, familia Ihora, de la Gura Râului. Erau șapte frați și fiecare a avut câte șapte copii. Deci erau 49 de veri primari și, într-adevăr, se știa că această familie cânta și juca în permanență la petrecerile din sat. În Gura Râului este un obicei care se păstrează și astăzi spre marea mea bucurie: obiceiul cetelor de feciori, Ceata Junilor, care se practică de la Crăciun până la Bobotează. Feciorii, înainte de a merge la armată, intrau în ceata de feciori. Și se alegeau dintre cei mai buni dansatori ai satului.

Tatăl meu, Ioan Macrea, a făcut parte din ceata de feciori și, moștenind tradiția și pasiunea jocului popular din familie, tata a fost ales jude trei ani la rând, conducând ceata. Din aceeași prețuire pentru tradiție, când a venit la Sibiu, la Arsenalul Armatei, a hotărât să înființeze o formație de jocuri feciorești. S-a întâmplat în 1944, iar în 1946 tata a înțeles necesitatea de a o transforma într-un ansamblu mixt. Cu timpul și cu multă muncă, acest ansamblu a început să fie renumit: în 1954, Junii Sibiului câștigau deja premii naționale. Până în 1989, tatăl meu a făcut toate eforturile ca brandul Junii Sibiului să devină un brand național. A luptat ca jocul popular, transmis prin Junii Sibiului, să ajungă la sufletele românilor și să fie promovat în străinătate.

Familia Macrea. Foto: Arhiva personală

Așadar, pentru mine, este în primul rând o obligație de familie să duc această tradiție mai departe.  După cum vă spuneam, eu am crescut în sălile de repetiție, alături de tatăl meu, de mama mea Silvia, și de sora mea, eu fiind mezina familiei, născută la 11 ani după sora mea Ioana.

Am fost purtată pe brațe în turnee, la repetiții, la spectacole… probabil că și în sângele meu curge dragostea pentru jocul popular tradițional. Așa asta înseamnă Junii Sibiului pentru mine: a doua mea casă!

Silvia Macrea
Junii de oarecând. Foto: Arhiva personală

”Mi-a plăcut întotdeauna să fac numai ce vreau eu”

Artiștii întotdeauna sunt împărțiți egoist și indecis între familie și artă. L-ați avut pe tată și părinte? Să aveți acel sentiment că nu vi-l răpește cu totul pasiunea aceasta devorantă și cronofagă pentru Junii?

Pentru mine, înainte de toate tatăl meu a fost mentorul, a fost profesorul, dar mai ales a fost cel mai bun prieten. Am crescut de mică alături de el în sălile de repetiții. Și știți și dumneavoastră, fiecare copil alege să facă ce vrea, iar eu am fost un copil care chiar am fost lăsat să fac ce vreau! Și recunosc, mi-a plăcut întotdeauna să fac numai ce vreau eu. Dar eram și foarte conștiincioasă, din clasa I până în clasa a VIII-a am luat numai Premiul I.

Tata avea 45 de ani când m-am născut, mama – 40, așa că eram răsfățata familiei. Sunt născută în zodia Taur, iar taurii au personalitate puternică. Dacă am vrut sky fond, m-au lăsat să fac sky fond, dacă am vrut volei, am făcut volei, am făcut dans modern, am făcut balet… Dacă la școala generală veneau să se înscrie copiii la ciclism, și la ciclism m-am înscris! Eu eram prima care mă înscriam la orice. Am fost lăsată să fac ce vreau eu, să trec prin toate sporturile posibile, prin toate genurile muzicale. Numai ce voiau părinții mei, pian, de exemplu, nu îmi plăcea! Mergeam cumva obligată; dacă mi-ar fi plăcut mie, sigur era totul ok, dar pentru că mi se spunea ”Trebuie să faci!”, mi se părea că îmi dă cu ceva în cap. Ei își doreau, normal, să duc mai departe tradiția familiei. Făceam parte din Ansamblul de la Palatului Copiilor din Sibiu, unde mama era profesoară de dans și, începând din clasa a VI-a, a VII-a, am înțeles că, de fapt, asta îmi place să fac: dans modern și dans popular.

Întreb și eu… S-a schimbat ceva în asta, în a face doar ce vreți?

Nuu (râde). Și acum, vă spun sincer, dacă îmi pun ceva în cap, numai asta fac! Tatăl meu nu a fost niciodată contra mea, de aceea era și cel mai bun prieten al meu. Începând cu clasa a IX-a, am făcut parte și din Ceata Junilor, ansamblul înființat de tata în 1991, după ce s-a retras de la Junii Sibiului. Era un ansamblu nou, de tineret. Am fost dansatoare din prima generație, așa că am fost permanent alături de tatăl meu în turnee; mă bucuram că am trecut de la Palatul Copiilor, unde preda mama, care a fost și este în continuare generalul familiei.

De la mama am moștenit ambiția și inteligența unei femei de pe Valea Hârtibaciului, care întotdeauna a făcut numai ce și-a dorit ea să facă, iar calmul și bunătatea – de la tatăl meu, care vine din Gura Râului și care a iubit foarte mult oamenii. Eu, probabil, sunt o combinație perfectă între cei doi și cred că de aceea reușesc, ca femeie, să conduc atâția bărbați angajați aici, de la dansatori și instrumentiști la personal TESA. Vreau adaug că, pentru mine, relația cu angajații mei trebuie să fie una de prietenie. Sunt zeci de zile când stau până târziu și sting ultima lumina la sediu; prefer să lucrez eu, ca ei să fie liberi și să se odihnească. Este o relație frumoasă și cred că nu se poate conduce nicăieri nicio instituție dacă relația între șefi și subalterni nu este o relație de prietenie, de respect reciproc, o relație familială.

Hm… Trăiți și conduceți o instituție din lumea asta?

Asta mă întreabă toată lumea. Eu zic că așa ar trebui să fie o astfel de relație instituțională. Foarte multă lume mă întreabă dacă sunt din lumea aceasta. Când văd ceea ce se întâmplă în relațiile interumane, în relațiile dintre artiști, mi se pare că oamenii au devenit destul de răi, că există foarte multă invidie și de aceea niciodată nu o să dăm înainte, dacă vom continua. Eu nu sunt acest tip de om și vă spun cu mâna pe inimă: nu văd nicăieri să meargă o instituție dacă între manager și subalterni nu este o relație de prietenie. Și de respect reciproc, bineînțeles.

Ioan Macrea și imortalizarea unei proiecții excepționale de viitor. Foto: Arhiva personală

Cu Dreptul, spre folclor și Academia de Dansuri

Am o dilemă. Sunteți un spirit liber. Cum se încadrează ”taurul” acesta în instituțional, în administrație, în termeni de hârtii, de birocrație?

În afară de partea aceasta artistică, moștenită de la părinții mei, stăteam alături de tatăl meu foarte multe ore, studiind și învățând care e diferența între jocurile oltenești, jocurile moldovenești, jocurile din Banat. Vă dați seama că adolescenții mergeau la discotecă, pe când eu alegeam să stau cu tata și să învăț de la el diferite ritmuri. Am terminat Școala Normală, Liceul Pedagogic „Andrei Șaguna”, am devenit învățătoare și, bineînțeles, părinții mei voiau să merg către Academia de Dansuri Folclorice. Dar cum eram foarte multe fete în clasă  ̶  anul acesta sărbătorim 30 de ani de la terminarea liceului; suntem prima generație care am prins cinci ani de liceu pedagogic după Revoluție  ̶ , luându-mă după colegele mele, care toate mergeau spre Facultatea de Drept, m-am orientat și eu către această facultate.

Mama s-a supărat foarte tare, pentru că m-am răzgândit cu trei luni înainte de admitere și i-am spus că eu merg la Facultatea de Drept, unde merg toate prietenele mele. Tata, cum nu mi-a interzis niciodată nimic, a spus: ”Dacă asta vrea fata, asta e”. Pentru absolventele de Liceu Pedagogic era foarte ușor, căci la admitere se dădea examen din istorie și gramatică. Erau 9-10 candidați pe un loc. la vremea aceea, la Facultatea de Drept. Dar noi, mâncând gramatica pe pâine, iar la istorie avându-l pe profesorul Turcu, care ne punea să învățăm istoria cu virgulă, clar că intram la Drept. Am intrat printre primele. M-am dus la București să dau admitere, să mă asigur că fac o facultate bună. Din anul doi, văzând că toată lumea își dorea să fac și altceva, m-am transferat  în Sibiu, unde am început să predau la Palatul Copiilor din Sibiu, în locul mamei care ieșise la pensie. Am văzut că îmi place ceea ce fac și soarta a făcut ca exact în 17 iunie 1999, să se întâmple o schimbare majoră în viața mea…

Familia Macrea. Foto: Arhiva personală

În 2 mai, tatăl meu avusese un accident vascular; a intrat în comă. Eu în acel an terminam facultatea. Tata fiind în comă, nu răspundea la niciun mesaj. Mergeam în fiecare zi la Reanimare și în 17 iunie l-am strâns de mână și i-am zis: ”Tată, te rog, dacă mă auzi, uite, mâine am lecția finală. Am să îmi pun diploma în cui și o să te ajut. Am să te plimb și în cărucior, voi fi mereu alături de tine, dar vreau să fii lângă mine!” Aveam nevoie de prietenul meu, de mentorul meu, de profesorul meu.

După o lună și ceva de comă, m-a strâns de trei ori de mână și au început să îi curgă lacrimile. L-am chemat pe doctorul Tănase, care era prietenul nostru, al familiei și al lui tata, și am strigat: ”Hai repede, că a reacționat!”. I-a văzut lacrimile și m-a întrebat: ”Ești sigură că ai simțit că te strânge de mână?” Și am zis: ”Da! Am simțit! Am simțit că m-a strâns de trei ori de mână”. Am plecat foarte fericită, că își revine. Și după o oră ne-a anunțat doctorul că, din păcate, tata a plecat în altă lume. Din acel moment, pentru că i-am promis că îmi pun diploma de la Drept în cui, așa a trebuit să și fac. Și așa am ajuns, promițându-i pe patul de moarte, să continui munca asta.

Facultatea de Drept, făcută fără voia părinților mei, dar cu multă muncă și învățătură, pe mine mă ajută foarte mult în ceea ce fac azi. Normal că am urmat și Academia de Dansuri, iar ai mei erau foarte fericiți, pentru că aveam o diplomă în domeniu. În final, am făcut și un master în artele spectacolului, apoi doctoratul tot în acest domeniu. În munca mea zilnică le îmbin pe amândouă, dar să știți că nu e ușor și în ultimii doi ani am vrut să renunț de cel puțin zece ori. Trebuie să dedic timpul părții de manageriat, de organizare, dar și spectacolelor ansamblului pe care eu le concep. Nu este ușor să lucrezi cu artiștii. Eu sunt artist în sufletul meu, dar sunt și un alt fel de om, căci știu că trebuie să transmitem permanent dragostea pentru tradiție tuturor tinerilor care vin în urma noastră. Ne vom pierde identitatea noastră ca țară, dacă nu înțelegem acest lucru.

Junii Sibiului. Fotografie de… ”familie”. Foto: Junii Sibiului

”Nu prea sunt făcută pentru societatea și lumea aceasta”

Am fost „condamnată” de curând pentru că Junii au fost invitați cu un program foarte scurt în cadrul Red Bull Romaniacs. Pentru mine, ca manager, participarea noastră la acest eveniment a însemnat o provocare. Iar ca artist, a însemnat un privilegiu. Mă gândeam cât de multe persoane din străinătate sunt acolo și vor vedea cinci minute de folclor românesc, vor vedea costumul popular românesc. M-am bucurat că putem să promovăm tradițiile și jocul nostru popular în rândul sportivilor care poate niciodată nu ar fi venit altfel la un spectacol folcloric, dar au fost foarte încântați! Au văzut costumele românești, au făcut poze cu dansatorii. Mi s-a părut o combinație perfectă. Au fost transmisiuni live și, în calitate de manager am considerat că e foarte bine ca peste 20 milioane de oameni care se uitau la această competiție, să vadă Junii în costume populare. S-a vorbit despre ansamblul nostru, s-a vorbit despre Sibiu!

De ce suntem condamnați? Pentru că promovăm folclorul românesc?! Vă spun sincer că mă doare foarte tare.  Nu contează unde ești: poți fi pe cea mai mare scenă din lume, poți fi în fața unui țăran care iubește Junii Sibiului și care își dorește să îi aplaude și să îi vadă nu numai la televizor sau poți fi la Red Bull Romaniacs…

Unde a fost, până la urmă, problema?

Problema a fost că ”ce caută Junii în combinația aceasta?” Oamenii nu înțeleg faptul că noi vrem să promovăm folclorul românesc, costumul popular, prin orice modalitate.

Foto: Junii Sibiului

De ce ați vrut să renunțați la funcție?

În ultimii doi ani, am vrut să renunț tocmai din cauza răutății oamenilor și a faptului că în România cultura trebuie să fie mult mai respectată, mult mai finanțată. Un popor se dezvoltă prin cultură și, dacă nu înțelegem asta, suntem pierduți ca neam. Fiind un spirit tânăr – am trecut de majorat, am 18 ani de când sunt manager al Junilor -, am acceptat această provocare, dar nu este ușor. Poate multă lume zice: ”E destul!” Ok, înțeleg, dar să știți că nu fac acest lucru decât ca să duc mai departe tradiția, să lupt pentru acest brand.

Vedeți clădirea în care ați venit și în care ne desfășurăm activitatea în prezent. Am preluat acest ansamblu neavând sală proprie de repetiție. Nu se poate, un ansamblu profesionist ca Junii, să nu aibă sală, vestiare! Un loc unde omul, care muncește 4-6 ore, să aibă unde să își spele un tricou, să se bucure de un vestiar elegant, să bea un suc natural sau să se revitaminizeze, ca să urmeze efortul așa cum e nevoie. M-am chinuit să ofer o casă Junilor, pentru că Junii, de ani de zile, repetau pe unde puteau și mă bucur că am reușit, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Dar mulți nu înțeleg pentru ce ne zbatem! Ni se spune: ”Pentru ce repetați? Doar voi dansați bine”. Dar sportivul pentru ce se antrenează? Pentru condiție fizică, nu? La noi se schimbă mereu spectacolul, mereu trebuie să creez noi spectacole coregrafice, de teatru muzical, ca să atragem altă categorie de public. Am încercat să creez concepte diferite împreună cu artiști mari de muzică ușoară, tocmai pentru a-i atrage și pe tineri spre tradiții. Încercăm tot ce putem… Însă eu personal cred că nu prea sunt făcută pentru societatea și lumea aceasta.

Foto: Junii Sibiului

”Nimeni nu înțelege cât de bogat e poporul nostru prin această tradiție românească”

Aveți sentimentul că e așa, o luptă kamikaze, că s-a urbanizat atât de mult societatea, încât nu mai are preocupare pentru zona aceasta de tradiții, că se încearcă să se minimalizeze acest segment de spiritualitate?

Mie mi-e frică pe viitor să nu se întâmple asta.

Nu renunțăm niciodată la folclor. Să știți că noi în județul Sibiu chiar avem noroc. Sibienii iubesc Junii. Uitați-vă și la spectacolele noastre. Noi avem destul de multe evenimente, spectacole și se stă la coadă la bilete. Lumea își dorește să vadă Junii.

Silvia Macrea

Uitați-vă cum Piața Mare e arhiplină la spectacolele noastre! Eu nu mă plâng niciodată de sibienii noștri dragi care iubesc Junii și care chiar vin la spectacolele noastre și ne apreciază. Probabil ne ajută și faptul că nu realizăm același gen de spectacol timp de 10-12 ani. Noi chiar schimbăm mereu ideea spectacolului!

Mi-e frică de viitor însă, de ceea ce va urma. Să nu își dorească nimeni să ne ia ce avem noi mai de preț, ca popor român. Credeți-mă, nu există popor în lumea aceasta mai bogat decât noi, românii, în folclor și tradiție! Gândiți-vă că în Sibiu avem diferite zone folclorice: Mărginimea Sibiului, cu costumul alb-negru, care diferă de la Tilișca la Jina, cu firul auriu. Gândiți-vă la satele de pe Valea Hârtibaciului, unde avem peste 36 de costume. Nimeni nu își dă seama câtă bogăție am avut! Am pierdut aceste costume. Am găsit în lada bunicii mele un costum de la bunicul meu, cu mult galben. Mi s-au arătat poze. Acesta era costumul nostru de pe Valea Hârtibaciului: vânătul combinat cu galben. L-am readus la viață și îl avem la noi, în garderoba Junilor. Și este impresionant de frumos!

Gândiți-vă la costumul de pe Valea Târnavelor: este și acesta diferit. Deci numai în județul nostru avem peste 68 de costume, de la un sat la altul. Gândiți-vă la jocurile tradiționale, cât de diferite sunt doar în județul nostru. Să nu mai vorbim de Bucovina, Moldova, sudul Moldovei, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, Banat, Bihor, Transilvania de Nord, Maramureș, Oaș, unde întâlnim alte ritmuri, alte costume tradiționale… Puțini înțeleg cât de bogat e poporul nostru prin această tradiție românească, prin costum, prin ritm și prin joc popular românesc. Și asta mă doare foarte tare, pentru că am încercat foarte mult să îi învățăm pe copii, nu doar jocul popular românesc, ci și cum să poarte ia și să își iubească tradiția. Aceasta e identitatea noastră, a românilor. Cât și-ar dori alte țări europene să aibă un folclor, tradiții vii! Și nu mai au de unde să își ia un costum, de unde să pună pe scenă un joc tradițional. Și noi, care avem ritmuri și mii de costume în țara asta, ne pierdem identitatea… Alții nu au mai mult de un costum tradițional și noi schimbăm și câte 16 costume într-un spectacol de o oră!

Și atunci nu trebuie să ne mândrim?! Nu trebuie să susținem acest act cultural?! Nu știu cine va veni din urmă. Pot veni tineri care, dacă nu vor crește în spiritul tradițional, nu vor susține niciodată cultura. Sper să rămânem măcar cu muzeele peste 30 de ani, pentru că nu știu dacă ansamblurile folclorice profesioniste vor mai fi susținute. Eu îmi doresc din tot sufletul acest lucru, dar încercăm să schimbăm de trei ani o lege a pensiilor, care nu se aplică nici azi. Și eu personal m-am zbătut pentru asta. Legea e schimbată, dar nu se aplică. Și atunci stau și mă gândesc la ce va fi în viitor. Ce se va întâmpla cu țara aceasta? De ce ne pierdem noi identitatea? Noi ne facem datoria și cu ceea ce avem, încercăm să creem evenimente culturale de excepție, care să atragă publicul și să aducă un plus de valoare instituției noastre.

Foto: Junii Sibiului

”Cred că Dumnezeu mă ajută să duc mai departe această poveste a tatălui meu”

E ceva, cineva sau un ”undeva” ce vă inspiră în ceea ce faceți, în mod special?

Cel mai mult mă inspiră locul de unde vine tatăl meu, unde îmi petrec și eu timpul liber, atât de puțin cât este, de câteva ore. Începând de la pădure, de la apa care curge prin fața casei, la sunetul păsărelelor din pădurea de lângă casă… Natura, de fapt, mă inspiră cel mai mult și cred că Dumnezeu mă ajută să pot să creez și să duc mai departe această poveste a tatălui meu, dorința lui de a transforma Junii într-un brand național și, mai ales, a-l menține.

Facem un exercițiu de imaginație. Aveți o discuție, la vreme de tihnă, cu tatăl dumneavoastră, după 18 ani de când sunteți la cârma Junilor. Cum ar arăta acea discuție? Ce i-ați spune?

M-am gândit la asta de multe ori. L-aș întreba dacă îi place cum arată astăzi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. M-aș fi bucurat să trăiască să vadă noua clădire a Junilor Sibiului. M-aș fi bucurat să vadă 20 de perechi pe scenă. Și m-aș fi bucurat să îmi spună ce fac bine și  ce nu fac bine, unde greșesc și care este plusul meu de valoare în materie de coregrafie, de exemplu. În materie de manageriat, cred că m-ar felicita pentru că am reușit totuși, ca femeie, să duc brandul Junilor mai departe. Este foarte greu să-ți depășești tatăl! Dar cred că l-am depășit nu în materie de coregrafie, ci per ansamblu, în ceea ce am realizat pentru Junii Sibiului. Avem o casă, avem o bază materială foarte bună, avem dansatori foarte talentați și avem o școală de dans, unde se formează dansatorii de la Junii. Cred că l-aș întreba, în primul rând, dacă e mulțumit de ceea ce vede la Junii astăzi.

Foto: Junii Sibiului

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Polițiștii rutieri din Agnita intervin la un accident rutier

Polițiștii rutieri din Agnita intervin la un accident rutier produs pe str. Mihai Viteazu din oraș.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că 2 autoturisme au fost implicate într-o coliziune, cel mai probabil pe fondul neasigurării la plecarea de pe loc.

Una dintre mașini era condusă de către un bărbat în vârsta de 69 de ani iar cea de a doua de către un bărbat de 22 de ani, informează Luciana Lazăr, purtator de cuvânt – I.P.J. SIBIU.

În urma accidentului un bărbat de aproximativ 69 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la CPU Agnita conștient cu un traumatism la mână.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului și continuă cercetările.

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs în Daia

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DJ 106 intersecție cu str. Principală din localitatea Daia.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că 2 autoturisme au fost implicate într-o coliziune, cauza accidentului urmând a fi stabilită.

Una dintre mașini era condusă de către un bărbat din Merghindeal, în vârsta de 63 de ani iar cea de a doua de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Ialomița, precizează Luciana Lazăr, purtator de cuvânt – I.P.J. SIBIU.

3 persoane au fost rănite în urma accidentului rutier, două femeie (45 și 46 de ani) și un bărbat în vârsta de 46 de ani), pasageri în cele 2 mașini.

Trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență pe DJ106, Dealul Dăii spre Roșia, la un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
Cele două femei de 45 și 46 de ani au suferit traumatisme abdominale și toracice și un bărbat de 46 de ani a suferit un traumatism cranian și au fost transportați la UPU Sibiu conștienți.

Polițiștii Biroului Rutier sunt la fața locului și continuă cercetările.

Traficul este ușor îngreunat în zonă.

Prețul luxului – Mătasea și cașmirul

0

Din păcate nu tot ce este natural este și sustenabil. Mătasea și cașmirul, materiale simbol al luxului, vin cu un impact serios asupra mediului.

Mătasea și cașmirul sunt folosite de sute de ani pentru producția unor articole de îmbrăcăminte deosebite atât ca aspect cât și ca senzație tactilă. Dar, conform indexului Higg, procesul de fabricare al mătăsii sau cașmirului afectează grav mediul natural. Indicele Higg este un standard de autoevaluare a industriei de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru a evalua sustenabilitatea socială și de mediu de-a lungul lanțului de aprovizionare.

Mătasea naturală provine din firul produs în faza de cocon, de fluturele de mătase (Bombyx mori). Mătasea provine din China ea fiind una dintre principalele mărfuri aduse din Asia Orientală. După ea a fost denumită și calea comercială Drumul Mătăsii care lega China, Japonia și India de Europa. Procesul de fabricare laborios și finețea materialului rezultat, au dus la statutul său de produs de lux.

Producerea mătăsii necesită o mare cantitate de apă

Deși este un material natural, producerea lui nu este fără urmări asupra mediului. Aceasta, datorită cantității de apă necesare și impactului asupra biodiversității. Viermii de mătase sunt omorâți iar coconii în care cresc sunt utilizați la fabricarea țesăturii. Pentru obținerea cantităților mari solicitate de industria modei se ajunge la monoculturi uriașe.

Pentru un singur gram de viermi de mătase sunt necesare aproximativ 35-40 kilograme de frunze de dud, hrana lor exclusivă. Este nevoie de aproximativ 2.500 de viermi de mătase pentru obținerea a jumătate de kilogram de fibră naturală.

Un index Higg ridicat are și cașmirul. Lâna de cașmir, este o fibră obținută de obicei de la caprele de cașmir și de la cele pashmina. Aceste rase constituie 0.5% din populația caprelor de pe pământ. Ele se simt în largul lor pe platourile friguroase ale munților din apropierea Chinei, Mongoliei sau Himalaya. Datorită rarității acestei specii de capre, a muncii intensive și a procesului de țesere, cașmirul este catalogat ca un material de lux pentru pulovere, șaluri sau plăpumi.

Dar cașmirul are prețul lui. Considerat una dintre cele mai fine și luxoase materiale tricotate, cererea lui a dus la exploatarea intensivă a caprelor. Acestea au ajuns să fie forțate să producă și în crescătorii, lipsite de libertate. Industria amenință biodiversitatea în Mongolia și unele părți ale Chinei. Cu cât este mai ieftin cașmirul, cu atât este vorba de mai multă cruzime în producerea lui.

Nu spunem că mătasea naturală și cașmirul ar fi principala dumneavoastră țintă vestimentară, datorită costurilor ridicate. Dar, dacă totuși le alegeți, încercați să limitați numărul articolelor de îmbrăcăminte din aceste materiale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News